[-Firmament-]

M nu era surprins sa afle acest lucru de la carte. Ordinea facea parte din cei 5, iar daca masinatiunile ar exista cu adevarat, categoric el ar lua parte la ele.

-Simti nevoia sa impartasesti?
"Simt nevoia sa iti spun ca vei afla atunci cand vei avea nevoie sa afli."
-Probabil ca stii ca asta nu ma face sa privesc cu ochi prea buni ce scrie aici, corect?
"Ignora aparentele."

Dupa asta, pe carte nu mai aparea nimic. M nu putea sa scape de senzatia ca este manevrat. Dar nu avea ce sa faca la acel moment, prea multe lucruri ii erau necunoscute. Ce vroia sa spuna Ordinea la povestea cu clona? Ce calitati avea el de era asa de dorit? De ce era imposibil de controlat? De ce sa fie imposibil de controlat daca era un Agent al Echilibrului? Daca era asa, nu insemna ca cei 5 erau expusi riscului ca M sa se intoarca impotriva Mecanismului?
Se afla intr-un loc intunecat, iar singurul lucru de care era sigur ca exista era, nu pentru prima oara, podeaua. Nu stia ce sa mai creada cu toate aceste portaluri si lumi bizare. Lumina multicolora care strapunse intunericul erau un semn ca nici aici nu se afla in ceva apropiat de normalitatea proprie. Urmasera sunete inexplicabile, iar starea de confuzie nu se oprea aici. O voce stranie umplu aerul din jurul lui M.

-Esti...real?
-Incep sa ma indoiesc daca exista asa ceva. Intrebarea e cine esti...sunteti voi. Sau tu. Da-le naibii de pronume!
-Mai real decat mi-a fost dat sa vad de o eternitate! In sfarsit!
-Nu ai prea multi vizitatori...straine?
-Ah, iarta-mi lipsa de maniere.

In momentul urmator, asaltul coloristic s-a oprit, si ca din senin a aparut o gradina cu flori, o alee, cativa copaci , lumina si chiar si un cer. In fata lui M s-a materializat figura unui barbat tanar si prezentabil. Evident ca M era inmarmurit.

-Dar inainte sa ma preznt, sa explic ceva. Tu te afli in lumea imaginarului, iar eu sunt paznicul acestei lumi. Nume n-am, sau nu mai am, ca sunt slabe sanse sa mai tin minte un asemenea lucru.
-Nu suna a slujba ideala dupa entuziasmul tau de a ma vedea.
-Timpul nu exista aici, asa ca orice clipa e cat o eternitate. Cel putin pentru mine, ca tu inca esti legat de fluxul timpului.
-Sa ma astept acum la anuntarea urgentei de a pleca pentru a nu pierde legatura cu acest flux al timpului?
-Hehe, in nici un caz! Doar ca vreau sa zic ca pentru tine, timpul are un inceput si sfarsit, cand pentru mine e ca un ghem care nu se mai termina.
-Totusi sunt surprins de cat de prietenos esti cu mine, sunt obisnuit sa fiu intampinat cu rezerve.
-Nimeni cu intentii rele nu ar avea ce sa castige de aici. Ce poate sa faca un om cu imaginatia? Nu poti sa o folosesti pentru a-l dobori pe cel de langa tine, nu poti sa sa cumperi cu ea ceva cu care sa il lovesti pe acelasi nefericit de langa tine... E trist ca imaginatia nu are importanta, dar daca ma gandesc eu, poate ca e mai bine asa.
-Dar nu inteleg, aici se afla toata imaginatia lumilor, sau cum vine asta?

Interlocuitorul lui M tresara brusc, surprins:

-Lumilor?
-Pai da, eu am venit acum de pe alta lume, de exemplu.

Dupa ce a schitat un zambet amar, figura paznicului sufera o trecere atat de brusca incat il lasa pe M usor speriat. Intre timp, paznicul continua:

-Fiecare om care se culca noaptea viseaza ceva, e inevitabil. Dar de fapt , mintea lui fuge aici, si de aici ii apar toate aceste vise. Putini tin minte a doua zi ce au visat in noaptea precedenta, dar cei ce tin minte vor fi marcati pe viata.

Lui M i se parea ca ceva nu se leaga. Cum putea acel paznic sa fie complet strain de notiunea de lumi paralele, dar sa fie perfect constient de oameni, aflandu-se intr-o lume care nu avea asa ceva? Cand a vrut sa ceara lamuriri, simti nevoia sa scoata cartea din buzunar

"Lasa intrebarea, cere-i sa iti arate cate ceva, si apoi cauta o cale de iesire"

La cat de ciudata era intreaga situatie, M nu era greu de convins. Cand si-a aruncat ochii de peste carte, il vazu pe paznic cu privirea indreptata asupra cartii. Ofteaza.

-Acum inteleg de unde a aparut gradina asta.
-Da, tu i-ai dat nastere.
-Pai nu am facut nimic pentru a o face sa apara.
-Aici te inseli. trebuie doar sa te gandesti la ceva, si se va intampla. Hai, incearca.
-Sunt sceptic, dar hai.

Intr-o clipita, in stanga lui aparu un trandafir mare, cu multe flori rosii. M se speriase un pic, paznicul nu l-a mintit. O secunda mai tarziu au aparut si spinii.

-Imaginatia e forta cea mai puternica dintre toate, iar cu cat sunt mai multi oameni care sunt la unison cu tine, cu atat mai usor iti va fi sa dai nastere visurilor tale
-Nu inteleg, ce vrei sa spui?
-Uite, trandafirul asta l-ai facut sa apara fara nici o problema. La fel si gradina aceasta. Cati oameni crezi ca nu au vazut in viata lor aceste doua lucruri? Faptul ca ei stiau ti-au ajutat mintea sa focalizeze gandul cu scopul de a-l materializa. Dar stii ce, haide sa facem o pauza, ce zici de un ceai?

In mijlocul gradinii aparuse o masuta , doua scaune, un ceainic din gatul caruia ieseau aburi si doua cescute frumos ornate. Discutiile care au urmat erau din categoria celor usoare, de destindere. M nu mai avea ce sa afle de aici, si era prea speriat de perspectiva ca sa il mai intereseze. La sfarsitul conversatiei si-a luat la revedere, dar si-a amintit ca nu are cum sa plece fara un portal. Nu stia cati oameni stiau de existenta a asa ceva, dar era singura lui sansa aceea de a creea unul. Efortul a fost unul masiv, M nemaiputand sa se tina pe picioare pentru cateva clipe. Reusise, iar incantarea i se putea citi pe fata. Se simtea ca si cum ar fi trecut un alt obstacol din multele care il asteptau.
Intrarea prin portal a fost o decizie riscanta, dar a scapat nevatamat. Se afla in mijlocul unei zone de deal, cu iarba verde , paduri dese si munti in indepartare. Nu a stat mult sa priveasca natura, a scos cartea.

-Sper sa ai o explicatie buna pentru ce a fost acolo.
"De ce esti suparat, tocmai ai aflat cum imaginatia iti este o ustensila"
-Omul ala habar n-avea de alte lumi, dar stia de oameni. Si sa nu mai vorbesc de reactiile lui.
"A, paznicul... Bine, iti datorez asta. Cei 5 nu au fost primii, si nu ei au fost inceputul. Ei au fost creati prin nimic altceva decat imaginatie."

M e complet socat. Dar nu se termina aici.

[-Dark side of the Moon-]

Dar sa lasam pe moment ce a facut M, ca numai asta am auzit, M in sus si M in jos. Cu ce e el mai special decat mine? Faptul ca am fost creat din codul lui genetic? Ha! Nici macar asta nu ii poate salva micimea! Oricum, e un moment bun sa incep sa povestesc despre mine si ce m-a facut ceea ce sunt acum.

Pentru mine, totul a inceput in Serbia. In acest loc am deschis ochii pentru prima data, si dupa cum am mai spus, nu am fost singur. Kojak a fost acolo sa ma ajute sa inteleg ce sunt , ce pot, dar mai important ,de ce sunt. Nu pentru a servi pe vreunul din cei 5 in masinatiunile lor pentru obtinerea puterii, ci pentru a ma servi pe mine si pentru a-mi hrani ambitia de a obtine ceea ce mi s-a cuvenit dintotdeauna. Nu stiu insa ce caut, dar asta nu ma va opri sa pun mana pe ceea ce imi apartine!
Nu am avut o copilarie asemeni altora. Si nici nu imi trebuia. Kojak m-a introdus unor infractori marunti din crima organizata din perioada adolescentei. Nu stiam de unde ii cunostea, dar acum cred ca acest lucru a fost in beneficiul meu. La inceput doar chestii usurele am primit ca sarcini. Ba o livrare, ba sa fac parte din escorta cuiva, desi eu doream lucruri mai marete. Sefii nu acceptau, sau mai bine zis, nu aveau incredere in capacitatile mele. Inca nu detineam foarte multe cunostinte, iar Kojak mi-a spus ca ma va ajuta abia atunci cand voi fi trecut la urmatoarea etapa din viata mea. Pana atunci, eram pe cont propriu.
Tara era in haos, exact ce e prielnic criminalitatii. Un loc perfect pentru a-mi ascuti cruzimea, cate un cadavru unul dupa altul. Si cel mai bun lucru la acest haos era ca puteam crea haos, mai mult, mai intens si niciodata suficient. Dupa cum am mai spus, nu aveam in tel anume, stiam doar ca trebuie sa merg inainte, calcand in picioare ceea ce imi era in drum. In nici un caz nu asteptam bunavointa altora, maini de ajutor sau compasiune. Numai cei slabi au nevoie de aceste lucruri, fir-ar ei sa fie de lichele! Oricum ar fi, nimeni nu o sa-mi ia locul rezervat mie.
Dupa mult efort, am fost pus in fata unei situatii favorabile pentru mine. Lupta pentru putere intre bande a escalat pana la nivelul in care sediul central al operatiilor a fost atacat de un grup mare de oameni ai unei bande rivale. Soldatii americani nu interveneau, ei "erau ocupati cu alte probleme", adica nu aveau curajul sa se bage in afacerile acestea. Erau platiti de ambele tabere, asa ca era de inteles. Am vazut situatia aceasta ca pe o bresa prin care sa imi duc mai departe lupta personala cu mine insumi. Ce am facut, mai exact? Am luat doua pusti, vreo 3 pistoale, un cutit, si am plecat catre acel sediu. Ceilalti imi spuneau ca sunt nebun si ca ma duc la moarte sigura. Fricosii...
Ajuns in apropierea destinatiei, m-am oprit pentru cateva minute pentru a ma pregati. Mi-am reamintit de lucrurile pe care Kojak mi le spunea, despre dorinta de a strivi pe cei ce ti se impotrivesc, despre constientizarea fortei meie de a schimba lumea. Stand si gandindu-ma la aceste lucruri, m-am amuzat. Venisem cu gandul de a lucra curat, linistit si de a nu ma avanta ca berbecul. Dar tocmai asta trebuia sa fac, sa nu-mi pese de riscuri. Cat de aproape am fost de a gresi primul pas!
Am inceput sa alerg si sa trag in stanga si in dreapta, ca un dement. Pe fetele celor secerati de mine vedeam o transfigurare, de la uimire, amuzament catre groaza si oroare. Tinteam la cap pentru a economisi gloantele, iar cand ma apropiam mai tare de vreunul, scoteam cutitul si il infigeam cat de tare puteam in capul nefericitului. Nu a durat mult pana am terminat, pana la urma nu era vorba de o armata, ci de o grupare de maxim 30 de indivizi. Inainte sa plec, am facut ceea ce consideram ca era necesar. M-am plimbat pe langa fiecare cadavru in parte, cu cutitul in mana stanga, si cu arma in cealalta. Am fost precis, toti fusesera impuscati in zona capului...dar stai, ca era sa uit! Unul din ei era impuscat in gat. Am remediat defectul asta zdrobind cutitul in fruntea acelui cadavru. Acum eram gata, puteam sa plec. Abia acum mi-am dat seama ca eram manjit cu sange pe fata si haine. Nu am apucat sa merg mult, ca in zare am vazut masini venind incoace. Erau cei care credeau ca am innebunit venind incoace. Zambeam in timp ce ei ieseau din masini, privirile lor erau de milioane.
-Acum intelegem de ce Kojak ni te-a recomandat! O sa avem grija ca seful sa auda de ce ai facut aici, o sa fii rasplatit neindoielnic!
-Era si cazul, credeam ca trebuie sa mai macelaresc niste satuce uitate de lume ca sa atrag atentia!

Reactia a fost una muta si criptica. Incepeau sa ma considere un dement si sa le fie frica de mine. Exact asta si trebuia.

[-Innodare-]

[Nota de inceput: din motive obiective am inversat rolurile Echilibrului si a Ordinii. E modificat si in postul anterior]

-Atunci de unde pot sa stiu ca nu imi spui doar o varianta care omite anumite detalii importante?
-Stii ca noi te putem citi, macar ai putea sa ridici o spranceana ca sa iti arati surprinderea.
-Inca astept continuarea explicatiilor, reactia de surprindere poate sa mai astepte.
-Ramasesem la cei 5, si la conflictul deschis de Univers. Cel mai puternic oponent al sau este Echilibrul, deoarece acesta nu ar accepta niciodata ca unul din elemente sa fie mai important in angrenajul Mecanismului. Asadar, se ajunge la principala parghie aflata la dispozitia Echilibrului: Kojak. Kojak a fost un agent de incredere de-a lungul vietii sale, indeplinindu-si maruntele sarcini pe care le avea. Nu isi dorea mai mult, era perfect multumit. Pana cand Universul a intrat in contact cu el, oferindu-i ceva in schimbul serviciilor sale.
-Ce i-a oferit?
-Nu putem sti atat de multe.
-Cum asa? Nu ar trebui ca voi 5 sa stiti unde se afla fiecare piesa componenta a Mecanismului creat de voi?
-Stim, dar nu suntem atat de puternici ca sa stim ce fac ceilalti dintre cei 5, pentru ca daca am sti, echilibrul ar fi rupt. E ca si cum in jurul fiecaruia dintre noi exista un bruiaj puternic, unde noi nu putem patrunde. Dar sa continui ideea. Asadar, Kojak a fost folosit sa rupa echilibrul, pentru ca Universul sa obtina avantajul in aceasta disputa.
-Iar eu pana la urma de ce sunt implicat in aceasta treaba?
-Cred ca deja stii de ce, l-ai vazut cu cateva clipe inainte sa ajungi aici.
-...vrei sa spui ca...?
-Oricat de urat ar suna, acea persoana pe care ai vazut-o nu este altceva decat o clona, din punct de vedere tehnic. Kojak a prelevat o mostra de la tine, iar Universul a reusit sa te recreeze.
-Dar care a fost rostul clonarii mele? Si de ce Kojak m-a pregatit daca avea nevoie doar de codul meu genetic?
-Ai fost clonat datorita calitatilor tale, si datorita faptului ca erai imposibil de controlat. Avea nevoie de ceva care sa il asculte si sa il ajute in atingerea obiectivului impus de Univers. Dar, daca te-ar fi clonat asa cum erai inainte, nu ar fi realizat nimic.
-Adica?
-Adica gena ta nu este aceeasi inainte si dupa activarii capacitatilor pe care le ai tu. Pentru ca aceste calitati sunt supra-naturale, gena ta sufera modificari, asa a fost gandit mecanismul Agentilor Echilibrului, iar tu esti unul dintre acestia.


M ramasese surprins sa afle acest lucru, gandurile care i-au dominat mintea de cand Kojak l-a lasat de izbeliste cu siguranta nu il calificau drept Agent al Echilibrului. Razbunarea oarba nu a dus niciodata la echilibru.

-Mi-ai promis o explicatie...
-Da, cartea si motivul pentru care nu o poti deschide, care este destul de simplu. In cadrul Mecanismului, fiecare din cei 5 are puterea sa deschida lumi ale sale, guvernate dupa legi alese arbitrar de catre acestia. Aici nu exista spatiu, iar creatii ale altor elemente, precum cartea aceea, nu pot fi folosite aici. De aceea nici puterile tale nu pot fi folosite aici totodata. Aceste lumi au roluri diverse, dar Ordinea este cea care asigura un echilibru in numarul acestora, pentru ca sa nu existe vreun Element care sa fie avantajat in raport cu celelalte.
-Daca tu esti cel care decide acest lucru, cum de nu te avantajezi pe tine?
-Nu putem face asta, ar oferi un motiv celorlalti 4 sa ne inlature din cadrul Mecanismului si ar duce la haos.
-Dar de ce imi spui toate acestea? Ce scop ai tu?
-Noi vrem sa te gandesti de partea cui esti. Mecanismul nu va mai rezista mult timp daca Universul isi desavarseste planul, iar ceea ce stii se va narui pentru o eternitate. Am nevoie de tine pentru a regla Mecanismul.

M incerca sa isi tina mintea inchisa exteriorului, deoarece nu avea incredere in adevaratele motivatii ale Ordinii. Nu putea concepe ca un jucator de o asemenea forta sa apeleze la bunavointa cuiva pentru a indeplini un scop nobil. Vazuse prea multe la viata lui.

-Eu imi urmez propriul destin, iar daca se va intampla ceva cu Mecanismul, nu va fi pentru ca cineva ma indeamna intr-o anumita directie. Voi face orice ca sa pun mana pe Kojak , iar jocurile voastre de putere nu ma vor opri. Acum doresc sa plec de aici.
-Ne-ai dezamagit, M, dar nu te putem obliga in vreun fel.

In clipa imediat urmatoare, un portal se deschisese in dreptul lui M. Nu asteptase nici o clipa si a trecut pe partea cealalta. Ce auzise il ingandurase foarte mult si l-a facut constient de faptul ca soarta lui era legata de jocuri politice prestate de acele 5 Elemente, una din cele mai urate situatii in care se putea gasi. Spera sa poata sa evite aceste jocuri perverse, si sa poata sa isi duca la indeplinire al sau scop: sa isi regleze conturile cu Kojak.
Dar incepuse sa simta cartea vibrand. Era pentru prima oara cand facuse asa, asa ca M a scos-o rapid din buzunar. Cartea s-a deschis singura, iar ce afisa parea ca e in ton cu el:

"Ti-a omis atat de multe lucruri..."

[-Impletire-]

Si M simti imediat ce se lasa prin portal , ca se asezase cu spatele pe ceva moale. Parea ciudat, pentru ca nu era nici pamant, nici o saltea , covor sau nisip de pe malul marii. Le simtise pe toate acestea si le-ar fi recunoscut oricand le-ar fi atins, dar se parea ca nu era cazul in acel moment. Deschizand ochii, dadu cu privirea intr-un alb , ca laptele, vaporos si unduindu-se lent, desi nu se simtea nici o adiere de vant. Nenatural, poate, dar in mod cert straniu pentru M.
Ridicandu-si mijlocul, realiza ca nu mai simtea acea durere terifianta careia ii era stapan in urma cu cateva clipe. Disparuse brusc, iar M nu isi mai simtea capul strans ca de o menghina si nici simturile nu ii mai erau inaccesibile. Dar nu se bucura prea tare, pentru ca in jurul lui nu era nimic solid, doar aceeasi albeata. Nu stia unde ajunsese sau cum, in momentul acela incepuse sa se gandeasca doar la cat de mare e distanta de la care va cadea, un gand infricosator pentru destui.
M se ridica in picioare, incercand sa se lamureasca. E inutila observatia ca nu mai vazuse niciodata asa ceva, lumile in care pasise erau mult mai apropiate de lumea sa. In schimb lumea aceasta parea ca e formata dintr-un ocean infinit de alb, moale, subtire, si totusi care bloca vizibilitatea dincolo de cativa metri. Facu cativa pasi tematori, dar suprafata era aceeasi in toate directiile. Si la fel, in toate directiile nu era nimic decat acest val care pentru M semana tot mai mult cu o ceata groasa. In mod curios, nu era nici un miros, iar aerul era usor de respirat, in ciuda cetei groase.
A mers cateva minute, ratacind fara sa stie daca va calca pe ce trebuie. Totul arata la fel. Nici nu stia daca pasea pe o podea sau pe un perete, deoarece nici gravitatia nu stia daca exista, ca fenomen, acolo. Dar acest sir de ganduri i-a fost intrerupt de ceva care spargea monotonia. O parte din ceata parea ca isi schimba culoarea catre un albastru discret. Cand M se indrepta catre acea culoare, devenea tot mai evident, Ii era familiara, din acea pestera dinaintea ultimelor 3 calatorii. Parea ca trecuse atata timp de atunci, desi pentru M au fost decat cateva saptamani.
Continuand sa paseasca inspre acea lumina, M isi dadu seama ca ceata parea sa se rarefieze. Astfel, se gasi in fata unui luminis, inconjurat de acelasi alb predominant, iar in interior se afla o sfera albastra, sursa acelei lumini colorate.

-Bine ai venit, M. Te rog, ia un loc.
In clipa imediat urmatoare, langa M s-a materializat o bancuta de lemn. A fost surprins, nu atat de materializare, care nu era cu nimic mai ciudata decat restul lumii aceleia, ci de calitatea finisajului. Daca ar fi vazut in realitate acea bancuta, putea sa afirme cu certitudine ca cel care a realizat-o era un mester cu mare pricepere. Dar ce era realitatea pana la urma?
-Multumesc pentru amabilitate. Nu stiu exact cu ce sa ince...
-Aceasta este lumea pe care noi am creat-o pentru a ne putea pastra existenta intacta.
-Vroiam sa intreb de cum de stiai ca imi plac bancile de lemn lucrate astfel, dar merge si raspunsul asta.
-Va trebui sa ne ierti, se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu faptul ca nu toti stiu de la bun inceput in ce constau anumite lucruri.
-Ilumineaza-ma...sau iluminati-ma.
-Nu este nevoie sa ai suspiciuni legate de intentiile noastre. Sunt multe chestii pe care vrem sa ti le impartasim spre binele tau.
-Binele este relativ si stiti foarte bine asta, asa ca nu e nevoie sa imi spuneti povestile acelea cu bunele intentii, pentru ca le stiu. Vreau sa stiu ce esti...sunteti...ma rog, ca sa putem discuta fara sa ne jenam din 2 in 2 propozitii din cauza unor neintelegeri.
-Ce urat privesti viata, M! Dar mai bine sa iti explic. Ti s-a spus deja despre Univers, Kojak, menirea ta si menirea lui Kojak si al altora dinaintea lui. Ei bine, ti s-au spus gresit anumite lucruri, in mod intentionat. In primul rand, Universul nu conduce totul, nu este unica entitate suprema. Atunci cand timpul nu exista, s-au adunat Universul, Echilibrul, Cunoasterea, Ordinea si Existenta si au hotarat sa isi lase deoparte conflictele si sa puna mana de la mana pentru a crea toate lumile. Fiecare din aceste 5 elemente au contribuit in mod egal, alaturandu-si caracteristicile pentru a pune in aplicare acest plan. Astfel, Existenta i-a oferit o structura fizica si spirituala, Universul i-a oferit un cadru in care sa se manifeste, Cunoasterea i-a dat posibilitatea sa se extinda si sa se imbunatateasca, , Echilibrul i-a dat capacitatea de a se auto-regla , iar Ordinea le-a mediat pe celelalte 4 . Evident, aceste capacitati nu erau suficiente de unele singure, astfel existau acei agenti ai Echilibrului. Kojak a fost unul dintre ei, dar nu lucra pentru Univers, ci pentru toata aceasta masinarie, in numele Echilibrului. Dar deviez si nu le iau in ordine. O vreme, totul a fost in regula, mecanismul functiona, iar cele 5 Elemente erau multumite. Asta pana cand Universul a dorit sa puna mana pe putere in detrimentul celorlalti 4. Problema era ca nu toti i s-au opus acestor tendinte, Cunoasterea, de exemplu, e mai mult interesata de raspandirea cunoasterii prin lumi, oferindu-i Universului acea carte pe care o cari tu, strict pentru a raspandi infomatie.
-Pai si atunci cum sta treaba cu asigurarea comunicarii intre mine si Univers? Ia uite...
-Nu o poti deschide aici, iti explicam pe parcurs. In continuare, Universul ,si de fapt nici unul din elemente, nu poate rupe legatura cu celelalte cu celelalte asa de usor, deoarece ar insemna disparitia lor, acelasi lucru impiedicandu-le sa incerce sa distruga Mecanismul. Asadar, desi Universul ofera cadrul in care Mecanismul sa se desfasoare, smulgerea contributiei sale ar duce la moartea a tuturor celor 5 Elemente. Dar exista o problema, Mecanismul poate sa elimine Elementele fara sa-si piarda caracteristicile mostenite de la acestea, iar Universul de asta a vrut sa profite. A apelat la Kojak, pentru a crea dezechilibru, cu scopul de a inlatura cel mai virulent adversar al Universului, pentru ca apoi sa il scape din mana.
-Ce s-a intamplat de l-a scapat din mana?
-Asta nu stim, din pacate.
-Dar stai asa, stiti foarte multe, dar nu mi-ati explicat cine sunteti voi.
-A, da, uitasem asta. Eu sunt Ordinea.

[-Reflexie-]

Da, eu seman cu el. De fapt nu seman, nu sunt o copie fidela a lui, ci reprezint ceea ce nici un alt lucru de pe nici o lume nu este pentru un alt lucru, pentru ca nimic nu este atat de fidel in similitudini precum sunt eu cu el. Iar acest lucru ma face furios, si asa a fost de la bun inceput. Normalitatea e acceptabila atunci cand tinzi spre perfectiune, dar similitudinea perpetua este cel mai mare chin la care poate fi supus cineva precum mine.
Urasc sa stiu ca eu nu imi am propria forma de identitate a aparentei. De aceea tot ce distrug, trebuie sa fie mult, mare si important pentru altii pentru ca eu sa imi formez acea identitate. Pentru ca prin asta diferim, el niciodata nu ar face ceea ce sunt eu dispus sa o fac, rolul pentru care a fost construit il va impiedica sa savarseasca crimele acelea. Nu voi nega, incercarea de a ma elibera prin diferentiere nu e singurul motiv pentru care fac toate aceste lucruri. Imi si place sa ii aud pe amaratii aia urland de disperare, ca si cum fortarea gaturilor lor le va usura soarta amarata.
Dar intotdeauna va ramane acel altceva care ma va face sa imi reprosez propria existenta. Degeaba imi tai parul de pe cap atunci cand creste mai mult de cativa milimetri ,ca tot voi arata la fel ca naivul acela care are parul lasat sa ii creasca cat sa ii bata vantul prin firele de par. Sprancenele la fel de dese imi vor ramane, fruntea la fel de lata, ochii tot infipti adanc in orbite iar exemplele vor continua. Si stii ceva? Intr-o zi imi voi lua revansa, fata de el si fata de tot.
Mereu am stiut ca el seamana cu mine, a fost al doilea lucru pe care l-am aflat. Si de atunci imi alimenteaza ura, acea ura care m-a ajutat sa progresez. Atunci cand l-am simtit la Nove Vas, am stiut ca este el. A incercat sa vada cine sunt, iar eu l-am lasat. Stiam ca nu stie de existenta mea, si vroiam sa il fac sa simta ce am simtit si eu intreaga mea existenta macar un pic. Cand am avut contactul vizual si i-am vazut privirea surprinsa, am fost multumit. Stiam ca o sa-l roada, cu atat mai mult ,cu atat mai bine. Probabil ca nu a suferit, dar tot mai bine decat sa nu se gandeasca la acest lucru.Tot mai bine.

[-Textura-]

Chiar daca era constient de capacitatile sale ,M tot se temea de acele culoare prafuite de ceea ce probabil ca au fost ani de nefolosinta, dar considerand ce a simtit acolo sus, nu avea de gand sa se planga prea mult. Totusi, dupa ce pleca din aest loc, trebuia sa stea deoparte ceva vreme, ca sa isi dea seama ce a cauzat acele trairi, deoarece era mai mult decat evident ca in spatele lor se ascundeau mai multe decat ar fi dorit el sa stie. Iar faptul ca stia ce faţă are WP nu mai reprezenta un stimulent suficient de mare ca sa se duca sa verifice cu proprii sai ochi din orbite.
Pasind dincolo de pragul liftului, M privea intr-o bezna de nepatruns, singura sursa de lumina fiind becul rosu din lift care lumina un metru din hol. Trebuia sa fie prin preajma vreun buton sau ceva de genul cu care sa aprinda un bec. Calca intr-o umbra care parea sa nu se mai termine, mintea lui bogata plantandu-i dubii legata de materialitatea podelei nevazute. In timp ce imaginatia lui tachina simturile, M incerca sa vada peretii cu atingerea degetelor sale, poate-poate gaseste un intrerupator. Cauta pe peretii de langa lift, locul logic unde ar fi trebuit sa fie asa ceva. Si...gata!
Apasand butonul prafuit, incepu sa se auda zumzetul specific neoanelor. In intuneric, incepeau sa se vada capetele inrosite ale tuburilor, care se straduiau sa incalzeasac gazul din interior, iar treptat , o culoare albastruie se intindea de-a lungul cilindrului de sticla, incercand sa razbata in bezna tacuta. Rand pe rand, fiecare neon in parte palpaia de cateva ori, scotand sunete surprinzator de cristaline avand in vedere procesul electro-termic care avea loc in interiorul lor. Desigur, ca nu toate reuseau sa se aprinda, unele ramaneau cu capetele inrosite si cu putin albastrui pe tub, amenintand parca pe cei care i-ar fi criticat lipsa eficientei de care odinioara nu ducea lipsa.
Mergand prin cotloanele proaspat iluminate, incepea sa isi puna intrebari. Ce a fost acea descarcare electrica? Stia ca mintea umana functioneaza pe baza impulsurilor electrice, dar cantitati de energie precum cele pe care le-a resimtit ar fi fost normale pentru un om normal. A, da, el nu era normal. Dar ce se facea cu sursa curentului? El nu era capabil de asemenea lucru, iar din ce a simtit, nici WP nu era responsabil de asa ceva. Cine o fi intervenit? Acei "amici" de care spunea ca i-a omorat? Cine erau acei "amici"? M banuia ca orice ar fi gasit in acele laboratoare, nu i-ar fi dat raspunsul acestor intrebari, trebuia sa le gaseasca de unul singur.
Ceva era neinregula. Geamuri sparte, obiecte imprastiate si un miros ciudat l-au facut pe M sa isi pregateasca arma si sa paseasca cu grija, sa fie pregatit pentru eventuale surprize. Cine stie ce s-o fi intamplat in acel laborator, iar el nu vroia sa fie luat prind surprindere, din motive evidente.
Fiecare incapere avea intrerupatoare proprii, asa ca trebuia sa aiba grija sa nu fie luat prin surprindere cand aprindea lumina. Laboratoarele erau aglomerate cu mese destinate testarilor si experimentelor, marind dificultatea privind observarea dincolo de cei cativa metri iluminati slab de becul din incaperea din care venea M. Totusi, nu toate incaperile respectau aceasta tipologie, intrase intr-o incapere larga, cu obiecte putine. Desi nu vedea, M isi dadea seama de marimea unei incaperi dupa ecoul produs de bocaniturile ghetelor sale.
Ii era teama sa aprinda lumina in aceasta incapere, dar totodata ii era si mai frica sa lase lumina stinsa. Mirosul era mai pregnant acolo decat in restul complexului traversat de M, asadar erau mari sanse ca acolo sa se fi aflat sursa. Un mormait brusc l-a facut instantaneu pe M sa apese intrerupatorul, in timp ce tinea arma indreptata inspre interiorul acelei incaperi. Gestul sau s-a dovedit a fi unul inspirat, pentru ca acea camera colcaia cu zeci de fiinte asemeni celor de la suprafata, stand in preajma a unor zeci de oase si a unor intinse pete uscate de sange, alaturi de zeci de bucati si bucatele dintr-un material textil alb. Cel mai probabil acele oase si haine rupte apartinusera oamenilor de stiinta care lucrasera acolo, iar acum, mai mult ca niciodata, devenea evident faptul ca acele creaturi erau creatia lor.
Fiintele erau de toate felurile. Unele erau mai apropiate de un aspect umanoid, altele stateau in 4 picioare, ori aveau mai multe maini sau se tarau. Comun tuturor a fost reactia la aprinderea luminii, si anume niste ragete venite, parca ,de pe alta lume, si indreptarea in fuga, sau taras, dupa posibilitati, catre M. Cu totii fusesera oameni odinioara, dar privirile lor numai acest lucru nu aratau, fiind insetate de sange, demente, monstruase. M apasase pe tragaci, incepand sa faca pasul inapoi. Nu avea nici o sansa in fata atatora , stia ca daca ar fi ramas pe loc, ar fi murit si el. Nu conta cat de bine ar fi tintit, erau atat de multi incat orice glont iesit din teava armei sale ar fi nimerit macar o tinta, daca nu chiar mai multe.
Daca s-ar fi intors de unde a venit, ar fi dat de WP, cu un deznodamant nu prea incurajator pentru M. Panica se instaurase in timp ce fugea pe culoare tragand rafale in urma sa, iar solutia salvatoare nu parea a fi una clara. O solutie evidenta era sa incerce sa il faca pe WP sa plece de langa lift, astfel incat sa aiba calea libera catre suprafata, dar aceasta idee era una fantezista. WP il simtea , si nu l-ar fi lasat sa scape asa usor. O alta idee era sa se indrepte spre zona de birouri ca sa se baricadeze si sa caute acolo pentru a gasi solutia salvatoare. Mai bine decat alternativa.
Intrarea in birouri se facea printr-o usa de metal gros, numai buna pentru a tine mutantii la departare. A folosit ce avea la indemana, niste birouri, un dulap si cateva scaune, suficient pentru a amana avansarea urmaritorilor sai. Chiar si asa, urletele de dupa usa erau suficient de groaznice pentru a-l grabi.
Birourile erau si ele prafuite, acoperite de hartoage aruncate alan-dala. Ar fi vrut sa rasfoiasca prin acele documente, dar timpul nu ii oferea acest lux. Mergea prin camera imensa in cautarea unei scapari sau unui ajutor, printre randurile de mese cu fise, materiale, eprubete si fragmente din cele din urma. Unele din mese erau vizibil lovite, ciobite, zgariate, cu hartii rupte, cioburi imprastiate in jurul lor si pete intinse aleator. Devenea tot mai clar ca institutul a fost parasit dintr-un anume motiv, iar aceste urme deveneau tot mai dese cu cat trecea pe langa mai multe mese. La un moment dat simti iarasi un miros ca si in incaperea din care fugise cu cateva minute inainte, doar ca acum mirosul era altfel, mai greu si mai odios. M nu mai era alarmat de nimic, multe secrete statusera ascunse acolo, asteptand ca cineva sa le rascoleasca pentru a-si atinge potentialul. Dupa cum se prezenta situatia, atingerea acelui potential nu aducea lucruri bune.
In spatele lui, din directia usii, se auzi o trosnitura si intensificarea acelor urlete. Nu isi mai intorsese capul, era clar ca rupsesera usa in cursa catre el. Frica incepea sa-l cuprinda odata ce incepuse sa auda un uruit din directia inspre care alerga, ca si cum ceva puternic se misca. Intorcandu-si capul, observa cum din cadrul unei usi zbura inspre el o masa asemeni celor din restul incaperii, evitand in ultima clipa lovitura care i-ar fi fost fatala in mod cert. In cadrul usii se afla inca un mutant, dar acesta era diferit. Pe langa statura impresionanta si a cel putin aparentei de forta fizica formidabila, mai era ceva. Nu se repedea inspre M asemeni celorlalti, ci parea ca il priveste atent, il studiaza, ii analizeaza miscarile. Il vana.
M nu a asteptat sa vada ce planuia acel mutant sa ii faca. Schimbase directia si intra pe o usa, cand in spatele lui auzi o bubuitura infundata. Cand s-a intors, observa o masa care lovise peretii atat de tare incat se infipsese in el, blocand intrarea. Nemaistiind ce sa faca, M lua repede dulapurile si mesele care i-au intrat in mana si le-a tras inspre usa pentru a incetini accesul mutantilor. Simtea cum ramane fara solutii, iar spaima incepea sa ii prinda sufletul ca un cleste care isi strangea ghearele tot mai tare in priza ei. Alergand bezmetic, cu ganduri care mai de care mai negre, si cu busituri in baricada improvizata, M si-a amintit ,intr-un final, de carte. Se parea ca febra momentelor l-au facut sa uite complet de asistenta pe care i-ar fi putut-o da acel straniu obiect. Nu apuca sa o scoata din buzunar, deoarece cartea i s-a aruncat in fata, cu paginile deschise, insiruind randuri de cuvinte la fel de enigmatice ca si in lecturile trecute. M nu avea timp de asa ceva, dar pe sarite a citit "poarta" "mergi" si "inainte", suficient pentru a o smulge de pe jos si a porni inspre directia salvatoare, in usa aflata in partea opusa celei din care a intrat. Trecu de o usa si ajunsese intr-o camera mica care avea o singura intrare, cea de unde venise. O infundatura. M se panicase si a deschis cu gesturi agitate cartea ,in speranta de a cauta detaliile de care era sigur ca sarise.

"Scopul nu ti-l stii, dar esti pe calea cea buna pentru aflarea destinului tau. Ai inceput motivul pentru care esti, dar nu ai luat cea mai buna cale. Trebuie sa treci o poarta, nu inainte de a implini motivatia pentru care esti aici, pentru ca nu e intamplator. Cand vei vedea ceea ce banuiesti, dar refuzi sa crezi, vei putea sa mergi inainte pe calea ta."

Inutil de specificat cat de nervoasa a fost reactia lui M la citirea altor randuri ambigue, dar nu avea timp de ghicitori. Busiturile din usa se transformasera in bubuituri, pocnituri si horcaituri, ca si cum cineva tragea focuri de arma in mutanti. Baricada se dusese repede , lasand in vazul lui M siroaie de sange acompaniate de miscari haotice si ingramadite. Incepuse iarasi sa simta. Era WP. Se simtea tot mai slabit, din nou, si M cazu in genunchi, privind speriat spre cadrul usii din acea camara. Zbieretele, urletele, horcaiturile si impuscaturile se oprisera, la fel si si ploaia de sange. Se auzea doar mecanicul sunet al scoaterii magaziei unei arme. Pe peretele din spatele cadrului usii se vedea o lumina care palpaia asemeni celei create de o flacara. Si apoi il vazuse. Se uita in ochii lui WP si a ramas surprins, desi stia in adancul lui raspunsul. Oricat s-ar fi straduit sa nege, WP era ,din punct de vedere fizic, oglinda sa. Era atat de socat incat nu se gandea sa isi puna intrebar evidente precum "de ce arata ca mine?". Zambetul dement a lui WP il facea si mai confuz pe M.
In spatele sau se deschise un nou portal, acea "poarta" care s-a deschis atunci cand a vazut ce a banuit dar a refuzat sa creada. Il vazuse in acele viziuni pe care le avusese de-a lungul acelei zile. Lumina albastruie care se proiecta din spatele lui M inspre directia lui WP il lamurea de aceasta conexiune. In acea clipa, din spatele lui WP aparuse silueta hidoasa a acelui mutant mare. Se pare ca era suficient de inteligent ca sa nu-si faca stiuta prezenta de inca era viu. Dar M nu mai avea putere sa reactioneze, singurul lucru pe care l-a facut a fost sa se aplece pe spate, trecand prin acel portal, iar cu ultimile priviri, il vedea pe WP atacat de acel mutant.

[-Eu-]

Nu conteaza cine sunt eu, pentru ca nu ar schimba nimic. Nimic din ceea ce este si va fi, pentru ca indiferent care mi-ar fi numele, acelasi voi ramane. Ceea ce conteaza este de ce sunt aici pentru a spune ceea ce tu citesti, sau mai bine spus, de ce exist.
Nu stiu ce sunt.Nu stiu cand am fost creat. Nu stiu cum, de ce, unde. Multe lucruri nu stiu. Si ce daca? Exist, acele raspunsuri nu vor schimba situatia, oricat de mult si-ar dori cei care isi pun aceleasi intrebari la randul lor. Totul este irelevant, in afara de un singur lucru. Sunt special. Aceasta este singura cunoscuta, singura constanta si singurul tel a vietii mele. Am stiut acest lucru de cand am deschis ochii pentru prima data, am stiut acest lucru toata viata mea, iar perfectiunea mea va fi atinsa odata ce eu voi ajunge acolo unde imi este locul. Acel loc imi este ,insa, necunoscut, ca multe alte lucruri din existenta mea. Dar il voi atinge, te asigur.
Nu am tinut la nimic, niciodata, indiferent. Nu conteaza daca este valoros, util, frumos, de bun gust, simbolic. Singurele lucruri la care voi tine sunt cele a caror lipsa imi va impiedica drumul catre perfectiune. Nu tin la nimic.
Nu am iubit niciodata, pentru ca insemna ca trebuia sa fiu iubit. Iubirea este o povara, asa va fi mereu, mai ales pentru mine. In plus, oamenii sunt demni de mila, nu de iubire. Mereu perfizi, mereu ipocriti si mereu egoisti. Macar eu sunt doar ultimul lucru dintre acestea. La ce mi-ar fi util asocierea cu celelalte 2 defecte capitale ale speciei? Cu ce m-a ajuta ridicarea unui suflet amarat de propria-i inferioritate aruncand-o sub influenta mea? Tot eu as fi cel mintit intr-un final. Tot eu voi fi cel care va accepta sa piarda ceea ce iubeste pentru ca stie ca niciodata nu va fi la fel.
Am invatat multe lucruri. Sa evoluez, sa folosesc lumea in folosul meu, sa distrug ce imi sta in cale. Dar nici una din aceste lectii nu ar fi fost la fel fara Lectia Lectiilor. Am fost invatat sa urasc. Ura-mi este cauza, mijloc si mod de indeplinire. Ii datorez totul urii mele, fara ea nu as fi fost special. As fi fost inca unul din acei oameni pe care ii urasc. Normal, obisnuit, dar mai ales, un lant care incatuseaza pe cel de langa el. Nu vreau catuse, vreau tot restul.
Nu am fost niciodata tanar. Nu am crescut, nu am evoluat spre normalitate. Normalitatea a fost baza mea de plecare, cea mai josnica ipostaza a mea. Nu imi pot imagina cum m-as fi simtit daca as fi fost nevoit sa fiu tanar vreodata. Tin minte primele mele amintiri. Eram confuz, nu eram constient de faptul ca sunt special. Dar el m-a indrumat, mi-a spus ca nu voi simti pentru mult timp pierderea celeilalte parti ale mele. Nu mi-a spus de ce, dar a avut dreptate. El stia ca sunt special si m-a impins in drumul catre perfectiune. M-a smuls din mocirla normalitatii. Mi-a dat aripi. Nu ii sunt recunoscator. Era obligat sa o faca. Obligat de catre inferioritatea sa, unica sa sansa de a isi spala acest pacat. A luat decizia potrivita.

Dar sa ne intoarcem...