[-Impletire-]

Si M simti imediat ce se lasa prin portal , ca se asezase cu spatele pe ceva moale. Parea ciudat, pentru ca nu era nici pamant, nici o saltea , covor sau nisip de pe malul marii. Le simtise pe toate acestea si le-ar fi recunoscut oricand le-ar fi atins, dar se parea ca nu era cazul in acel moment. Deschizand ochii, dadu cu privirea intr-un alb , ca laptele, vaporos si unduindu-se lent, desi nu se simtea nici o adiere de vant. Nenatural, poate, dar in mod cert straniu pentru M.
Ridicandu-si mijlocul, realiza ca nu mai simtea acea durere terifianta careia ii era stapan in urma cu cateva clipe. Disparuse brusc, iar M nu isi mai simtea capul strans ca de o menghina si nici simturile nu ii mai erau inaccesibile. Dar nu se bucura prea tare, pentru ca in jurul lui nu era nimic solid, doar aceeasi albeata. Nu stia unde ajunsese sau cum, in momentul acela incepuse sa se gandeasca doar la cat de mare e distanta de la care va cadea, un gand infricosator pentru destui.
M se ridica in picioare, incercand sa se lamureasca. E inutila observatia ca nu mai vazuse niciodata asa ceva, lumile in care pasise erau mult mai apropiate de lumea sa. In schimb lumea aceasta parea ca e formata dintr-un ocean infinit de alb, moale, subtire, si totusi care bloca vizibilitatea dincolo de cativa metri. Facu cativa pasi tematori, dar suprafata era aceeasi in toate directiile. Si la fel, in toate directiile nu era nimic decat acest val care pentru M semana tot mai mult cu o ceata groasa. In mod curios, nu era nici un miros, iar aerul era usor de respirat, in ciuda cetei groase.
A mers cateva minute, ratacind fara sa stie daca va calca pe ce trebuie. Totul arata la fel. Nici nu stia daca pasea pe o podea sau pe un perete, deoarece nici gravitatia nu stia daca exista, ca fenomen, acolo. Dar acest sir de ganduri i-a fost intrerupt de ceva care spargea monotonia. O parte din ceata parea ca isi schimba culoarea catre un albastru discret. Cand M se indrepta catre acea culoare, devenea tot mai evident, Ii era familiara, din acea pestera dinaintea ultimelor 3 calatorii. Parea ca trecuse atata timp de atunci, desi pentru M au fost decat cateva saptamani.
Continuand sa paseasca inspre acea lumina, M isi dadu seama ca ceata parea sa se rarefieze. Astfel, se gasi in fata unui luminis, inconjurat de acelasi alb predominant, iar in interior se afla o sfera albastra, sursa acelei lumini colorate.

-Bine ai venit, M. Te rog, ia un loc.
In clipa imediat urmatoare, langa M s-a materializat o bancuta de lemn. A fost surprins, nu atat de materializare, care nu era cu nimic mai ciudata decat restul lumii aceleia, ci de calitatea finisajului. Daca ar fi vazut in realitate acea bancuta, putea sa afirme cu certitudine ca cel care a realizat-o era un mester cu mare pricepere. Dar ce era realitatea pana la urma?
-Multumesc pentru amabilitate. Nu stiu exact cu ce sa ince...
-Aceasta este lumea pe care noi am creat-o pentru a ne putea pastra existenta intacta.
-Vroiam sa intreb de cum de stiai ca imi plac bancile de lemn lucrate astfel, dar merge si raspunsul asta.
-Va trebui sa ne ierti, se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu faptul ca nu toti stiu de la bun inceput in ce constau anumite lucruri.
-Ilumineaza-ma...sau iluminati-ma.
-Nu este nevoie sa ai suspiciuni legate de intentiile noastre. Sunt multe chestii pe care vrem sa ti le impartasim spre binele tau.
-Binele este relativ si stiti foarte bine asta, asa ca nu e nevoie sa imi spuneti povestile acelea cu bunele intentii, pentru ca le stiu. Vreau sa stiu ce esti...sunteti...ma rog, ca sa putem discuta fara sa ne jenam din 2 in 2 propozitii din cauza unor neintelegeri.
-Ce urat privesti viata, M! Dar mai bine sa iti explic. Ti s-a spus deja despre Univers, Kojak, menirea ta si menirea lui Kojak si al altora dinaintea lui. Ei bine, ti s-au spus gresit anumite lucruri, in mod intentionat. In primul rand, Universul nu conduce totul, nu este unica entitate suprema. Atunci cand timpul nu exista, s-au adunat Universul, Echilibrul, Cunoasterea, Ordinea si Existenta si au hotarat sa isi lase deoparte conflictele si sa puna mana de la mana pentru a crea toate lumile. Fiecare din aceste 5 elemente au contribuit in mod egal, alaturandu-si caracteristicile pentru a pune in aplicare acest plan. Astfel, Existenta i-a oferit o structura fizica si spirituala, Universul i-a oferit un cadru in care sa se manifeste, Cunoasterea i-a dat posibilitatea sa se extinda si sa se imbunatateasca, , Echilibrul i-a dat capacitatea de a se auto-regla , iar Ordinea le-a mediat pe celelalte 4 . Evident, aceste capacitati nu erau suficiente de unele singure, astfel existau acei agenti ai Echilibrului. Kojak a fost unul dintre ei, dar nu lucra pentru Univers, ci pentru toata aceasta masinarie, in numele Echilibrului. Dar deviez si nu le iau in ordine. O vreme, totul a fost in regula, mecanismul functiona, iar cele 5 Elemente erau multumite. Asta pana cand Universul a dorit sa puna mana pe putere in detrimentul celorlalti 4. Problema era ca nu toti i s-au opus acestor tendinte, Cunoasterea, de exemplu, e mai mult interesata de raspandirea cunoasterii prin lumi, oferindu-i Universului acea carte pe care o cari tu, strict pentru a raspandi infomatie.
-Pai si atunci cum sta treaba cu asigurarea comunicarii intre mine si Univers? Ia uite...
-Nu o poti deschide aici, iti explicam pe parcurs. In continuare, Universul ,si de fapt nici unul din elemente, nu poate rupe legatura cu celelalte cu celelalte asa de usor, deoarece ar insemna disparitia lor, acelasi lucru impiedicandu-le sa incerce sa distruga Mecanismul. Asadar, desi Universul ofera cadrul in care Mecanismul sa se desfasoare, smulgerea contributiei sale ar duce la moartea a tuturor celor 5 Elemente. Dar exista o problema, Mecanismul poate sa elimine Elementele fara sa-si piarda caracteristicile mostenite de la acestea, iar Universul de asta a vrut sa profite. A apelat la Kojak, pentru a crea dezechilibru, cu scopul de a inlatura cel mai virulent adversar al Universului, pentru ca apoi sa il scape din mana.
-Ce s-a intamplat de l-a scapat din mana?
-Asta nu stim, din pacate.
-Dar stai asa, stiti foarte multe, dar nu mi-ati explicat cine sunteti voi.
-A, da, uitasem asta. Eu sunt Ordinea.

[-Reflexie-]

Da, eu seman cu el. De fapt nu seman, nu sunt o copie fidela a lui, ci reprezint ceea ce nici un alt lucru de pe nici o lume nu este pentru un alt lucru, pentru ca nimic nu este atat de fidel in similitudini precum sunt eu cu el. Iar acest lucru ma face furios, si asa a fost de la bun inceput. Normalitatea e acceptabila atunci cand tinzi spre perfectiune, dar similitudinea perpetua este cel mai mare chin la care poate fi supus cineva precum mine.
Urasc sa stiu ca eu nu imi am propria forma de identitate a aparentei. De aceea tot ce distrug, trebuie sa fie mult, mare si important pentru altii pentru ca eu sa imi formez acea identitate. Pentru ca prin asta diferim, el niciodata nu ar face ceea ce sunt eu dispus sa o fac, rolul pentru care a fost construit il va impiedica sa savarseasca crimele acelea. Nu voi nega, incercarea de a ma elibera prin diferentiere nu e singurul motiv pentru care fac toate aceste lucruri. Imi si place sa ii aud pe amaratii aia urland de disperare, ca si cum fortarea gaturilor lor le va usura soarta amarata.
Dar intotdeauna va ramane acel altceva care ma va face sa imi reprosez propria existenta. Degeaba imi tai parul de pe cap atunci cand creste mai mult de cativa milimetri ,ca tot voi arata la fel ca naivul acela care are parul lasat sa ii creasca cat sa ii bata vantul prin firele de par. Sprancenele la fel de dese imi vor ramane, fruntea la fel de lata, ochii tot infipti adanc in orbite iar exemplele vor continua. Si stii ceva? Intr-o zi imi voi lua revansa, fata de el si fata de tot.
Mereu am stiut ca el seamana cu mine, a fost al doilea lucru pe care l-am aflat. Si de atunci imi alimenteaza ura, acea ura care m-a ajutat sa progresez. Atunci cand l-am simtit la Nove Vas, am stiut ca este el. A incercat sa vada cine sunt, iar eu l-am lasat. Stiam ca nu stie de existenta mea, si vroiam sa il fac sa simta ce am simtit si eu intreaga mea existenta macar un pic. Cand am avut contactul vizual si i-am vazut privirea surprinsa, am fost multumit. Stiam ca o sa-l roada, cu atat mai mult ,cu atat mai bine. Probabil ca nu a suferit, dar tot mai bine decat sa nu se gandeasca la acest lucru.Tot mai bine.

[-Textura-]

Chiar daca era constient de capacitatile sale ,M tot se temea de acele culoare prafuite de ceea ce probabil ca au fost ani de nefolosinta, dar considerand ce a simtit acolo sus, nu avea de gand sa se planga prea mult. Totusi, dupa ce pleca din aest loc, trebuia sa stea deoparte ceva vreme, ca sa isi dea seama ce a cauzat acele trairi, deoarece era mai mult decat evident ca in spatele lor se ascundeau mai multe decat ar fi dorit el sa stie. Iar faptul ca stia ce faţă are WP nu mai reprezenta un stimulent suficient de mare ca sa se duca sa verifice cu proprii sai ochi din orbite.
Pasind dincolo de pragul liftului, M privea intr-o bezna de nepatruns, singura sursa de lumina fiind becul rosu din lift care lumina un metru din hol. Trebuia sa fie prin preajma vreun buton sau ceva de genul cu care sa aprinda un bec. Calca intr-o umbra care parea sa nu se mai termine, mintea lui bogata plantandu-i dubii legata de materialitatea podelei nevazute. In timp ce imaginatia lui tachina simturile, M incerca sa vada peretii cu atingerea degetelor sale, poate-poate gaseste un intrerupator. Cauta pe peretii de langa lift, locul logic unde ar fi trebuit sa fie asa ceva. Si...gata!
Apasand butonul prafuit, incepu sa se auda zumzetul specific neoanelor. In intuneric, incepeau sa se vada capetele inrosite ale tuburilor, care se straduiau sa incalzeasac gazul din interior, iar treptat , o culoare albastruie se intindea de-a lungul cilindrului de sticla, incercand sa razbata in bezna tacuta. Rand pe rand, fiecare neon in parte palpaia de cateva ori, scotand sunete surprinzator de cristaline avand in vedere procesul electro-termic care avea loc in interiorul lor. Desigur, ca nu toate reuseau sa se aprinda, unele ramaneau cu capetele inrosite si cu putin albastrui pe tub, amenintand parca pe cei care i-ar fi criticat lipsa eficientei de care odinioara nu ducea lipsa.
Mergand prin cotloanele proaspat iluminate, incepea sa isi puna intrebari. Ce a fost acea descarcare electrica? Stia ca mintea umana functioneaza pe baza impulsurilor electrice, dar cantitati de energie precum cele pe care le-a resimtit ar fi fost normale pentru un om normal. A, da, el nu era normal. Dar ce se facea cu sursa curentului? El nu era capabil de asemenea lucru, iar din ce a simtit, nici WP nu era responsabil de asa ceva. Cine o fi intervenit? Acei "amici" de care spunea ca i-a omorat? Cine erau acei "amici"? M banuia ca orice ar fi gasit in acele laboratoare, nu i-ar fi dat raspunsul acestor intrebari, trebuia sa le gaseasca de unul singur.
Ceva era neinregula. Geamuri sparte, obiecte imprastiate si un miros ciudat l-au facut pe M sa isi pregateasca arma si sa paseasca cu grija, sa fie pregatit pentru eventuale surprize. Cine stie ce s-o fi intamplat in acel laborator, iar el nu vroia sa fie luat prind surprindere, din motive evidente.
Fiecare incapere avea intrerupatoare proprii, asa ca trebuia sa aiba grija sa nu fie luat prin surprindere cand aprindea lumina. Laboratoarele erau aglomerate cu mese destinate testarilor si experimentelor, marind dificultatea privind observarea dincolo de cei cativa metri iluminati slab de becul din incaperea din care venea M. Totusi, nu toate incaperile respectau aceasta tipologie, intrase intr-o incapere larga, cu obiecte putine. Desi nu vedea, M isi dadea seama de marimea unei incaperi dupa ecoul produs de bocaniturile ghetelor sale.
Ii era teama sa aprinda lumina in aceasta incapere, dar totodata ii era si mai frica sa lase lumina stinsa. Mirosul era mai pregnant acolo decat in restul complexului traversat de M, asadar erau mari sanse ca acolo sa se fi aflat sursa. Un mormait brusc l-a facut instantaneu pe M sa apese intrerupatorul, in timp ce tinea arma indreptata inspre interiorul acelei incaperi. Gestul sau s-a dovedit a fi unul inspirat, pentru ca acea camera colcaia cu zeci de fiinte asemeni celor de la suprafata, stand in preajma a unor zeci de oase si a unor intinse pete uscate de sange, alaturi de zeci de bucati si bucatele dintr-un material textil alb. Cel mai probabil acele oase si haine rupte apartinusera oamenilor de stiinta care lucrasera acolo, iar acum, mai mult ca niciodata, devenea evident faptul ca acele creaturi erau creatia lor.
Fiintele erau de toate felurile. Unele erau mai apropiate de un aspect umanoid, altele stateau in 4 picioare, ori aveau mai multe maini sau se tarau. Comun tuturor a fost reactia la aprinderea luminii, si anume niste ragete venite, parca ,de pe alta lume, si indreptarea in fuga, sau taras, dupa posibilitati, catre M. Cu totii fusesera oameni odinioara, dar privirile lor numai acest lucru nu aratau, fiind insetate de sange, demente, monstruase. M apasase pe tragaci, incepand sa faca pasul inapoi. Nu avea nici o sansa in fata atatora , stia ca daca ar fi ramas pe loc, ar fi murit si el. Nu conta cat de bine ar fi tintit, erau atat de multi incat orice glont iesit din teava armei sale ar fi nimerit macar o tinta, daca nu chiar mai multe.
Daca s-ar fi intors de unde a venit, ar fi dat de WP, cu un deznodamant nu prea incurajator pentru M. Panica se instaurase in timp ce fugea pe culoare tragand rafale in urma sa, iar solutia salvatoare nu parea a fi una clara. O solutie evidenta era sa incerce sa il faca pe WP sa plece de langa lift, astfel incat sa aiba calea libera catre suprafata, dar aceasta idee era una fantezista. WP il simtea , si nu l-ar fi lasat sa scape asa usor. O alta idee era sa se indrepte spre zona de birouri ca sa se baricadeze si sa caute acolo pentru a gasi solutia salvatoare. Mai bine decat alternativa.
Intrarea in birouri se facea printr-o usa de metal gros, numai buna pentru a tine mutantii la departare. A folosit ce avea la indemana, niste birouri, un dulap si cateva scaune, suficient pentru a amana avansarea urmaritorilor sai. Chiar si asa, urletele de dupa usa erau suficient de groaznice pentru a-l grabi.
Birourile erau si ele prafuite, acoperite de hartoage aruncate alan-dala. Ar fi vrut sa rasfoiasca prin acele documente, dar timpul nu ii oferea acest lux. Mergea prin camera imensa in cautarea unei scapari sau unui ajutor, printre randurile de mese cu fise, materiale, eprubete si fragmente din cele din urma. Unele din mese erau vizibil lovite, ciobite, zgariate, cu hartii rupte, cioburi imprastiate in jurul lor si pete intinse aleator. Devenea tot mai clar ca institutul a fost parasit dintr-un anume motiv, iar aceste urme deveneau tot mai dese cu cat trecea pe langa mai multe mese. La un moment dat simti iarasi un miros ca si in incaperea din care fugise cu cateva minute inainte, doar ca acum mirosul era altfel, mai greu si mai odios. M nu mai era alarmat de nimic, multe secrete statusera ascunse acolo, asteptand ca cineva sa le rascoleasca pentru a-si atinge potentialul. Dupa cum se prezenta situatia, atingerea acelui potential nu aducea lucruri bune.
In spatele lui, din directia usii, se auzi o trosnitura si intensificarea acelor urlete. Nu isi mai intorsese capul, era clar ca rupsesera usa in cursa catre el. Frica incepea sa-l cuprinda odata ce incepuse sa auda un uruit din directia inspre care alerga, ca si cum ceva puternic se misca. Intorcandu-si capul, observa cum din cadrul unei usi zbura inspre el o masa asemeni celor din restul incaperii, evitand in ultima clipa lovitura care i-ar fi fost fatala in mod cert. In cadrul usii se afla inca un mutant, dar acesta era diferit. Pe langa statura impresionanta si a cel putin aparentei de forta fizica formidabila, mai era ceva. Nu se repedea inspre M asemeni celorlalti, ci parea ca il priveste atent, il studiaza, ii analizeaza miscarile. Il vana.
M nu a asteptat sa vada ce planuia acel mutant sa ii faca. Schimbase directia si intra pe o usa, cand in spatele lui auzi o bubuitura infundata. Cand s-a intors, observa o masa care lovise peretii atat de tare incat se infipsese in el, blocand intrarea. Nemaistiind ce sa faca, M lua repede dulapurile si mesele care i-au intrat in mana si le-a tras inspre usa pentru a incetini accesul mutantilor. Simtea cum ramane fara solutii, iar spaima incepea sa ii prinda sufletul ca un cleste care isi strangea ghearele tot mai tare in priza ei. Alergand bezmetic, cu ganduri care mai de care mai negre, si cu busituri in baricada improvizata, M si-a amintit ,intr-un final, de carte. Se parea ca febra momentelor l-au facut sa uite complet de asistenta pe care i-ar fi putut-o da acel straniu obiect. Nu apuca sa o scoata din buzunar, deoarece cartea i s-a aruncat in fata, cu paginile deschise, insiruind randuri de cuvinte la fel de enigmatice ca si in lecturile trecute. M nu avea timp de asa ceva, dar pe sarite a citit "poarta" "mergi" si "inainte", suficient pentru a o smulge de pe jos si a porni inspre directia salvatoare, in usa aflata in partea opusa celei din care a intrat. Trecu de o usa si ajunsese intr-o camera mica care avea o singura intrare, cea de unde venise. O infundatura. M se panicase si a deschis cu gesturi agitate cartea ,in speranta de a cauta detaliile de care era sigur ca sarise.

"Scopul nu ti-l stii, dar esti pe calea cea buna pentru aflarea destinului tau. Ai inceput motivul pentru care esti, dar nu ai luat cea mai buna cale. Trebuie sa treci o poarta, nu inainte de a implini motivatia pentru care esti aici, pentru ca nu e intamplator. Cand vei vedea ceea ce banuiesti, dar refuzi sa crezi, vei putea sa mergi inainte pe calea ta."

Inutil de specificat cat de nervoasa a fost reactia lui M la citirea altor randuri ambigue, dar nu avea timp de ghicitori. Busiturile din usa se transformasera in bubuituri, pocnituri si horcaituri, ca si cum cineva tragea focuri de arma in mutanti. Baricada se dusese repede , lasand in vazul lui M siroaie de sange acompaniate de miscari haotice si ingramadite. Incepuse iarasi sa simta. Era WP. Se simtea tot mai slabit, din nou, si M cazu in genunchi, privind speriat spre cadrul usii din acea camara. Zbieretele, urletele, horcaiturile si impuscaturile se oprisera, la fel si si ploaia de sange. Se auzea doar mecanicul sunet al scoaterii magaziei unei arme. Pe peretele din spatele cadrului usii se vedea o lumina care palpaia asemeni celei create de o flacara. Si apoi il vazuse. Se uita in ochii lui WP si a ramas surprins, desi stia in adancul lui raspunsul. Oricat s-ar fi straduit sa nege, WP era ,din punct de vedere fizic, oglinda sa. Era atat de socat incat nu se gandea sa isi puna intrebar evidente precum "de ce arata ca mine?". Zambetul dement a lui WP il facea si mai confuz pe M.
In spatele sau se deschise un nou portal, acea "poarta" care s-a deschis atunci cand a vazut ce a banuit dar a refuzat sa creada. Il vazuse in acele viziuni pe care le avusese de-a lungul acelei zile. Lumina albastruie care se proiecta din spatele lui M inspre directia lui WP il lamurea de aceasta conexiune. In acea clipa, din spatele lui WP aparuse silueta hidoasa a acelui mutant mare. Se pare ca era suficient de inteligent ca sa nu-si faca stiuta prezenta de inca era viu. Dar M nu mai avea putere sa reactioneze, singurul lucru pe care l-a facut a fost sa se aplece pe spate, trecand prin acel portal, iar cu ultimile priviri, il vedea pe WP atacat de acel mutant.

[-Eu-]

Nu conteaza cine sunt eu, pentru ca nu ar schimba nimic. Nimic din ceea ce este si va fi, pentru ca indiferent care mi-ar fi numele, acelasi voi ramane. Ceea ce conteaza este de ce sunt aici pentru a spune ceea ce tu citesti, sau mai bine spus, de ce exist.
Nu stiu ce sunt.Nu stiu cand am fost creat. Nu stiu cum, de ce, unde. Multe lucruri nu stiu. Si ce daca? Exist, acele raspunsuri nu vor schimba situatia, oricat de mult si-ar dori cei care isi pun aceleasi intrebari la randul lor. Totul este irelevant, in afara de un singur lucru. Sunt special. Aceasta este singura cunoscuta, singura constanta si singurul tel a vietii mele. Am stiut acest lucru de cand am deschis ochii pentru prima data, am stiut acest lucru toata viata mea, iar perfectiunea mea va fi atinsa odata ce eu voi ajunge acolo unde imi este locul. Acel loc imi este ,insa, necunoscut, ca multe alte lucruri din existenta mea. Dar il voi atinge, te asigur.
Nu am tinut la nimic, niciodata, indiferent. Nu conteaza daca este valoros, util, frumos, de bun gust, simbolic. Singurele lucruri la care voi tine sunt cele a caror lipsa imi va impiedica drumul catre perfectiune. Nu tin la nimic.
Nu am iubit niciodata, pentru ca insemna ca trebuia sa fiu iubit. Iubirea este o povara, asa va fi mereu, mai ales pentru mine. In plus, oamenii sunt demni de mila, nu de iubire. Mereu perfizi, mereu ipocriti si mereu egoisti. Macar eu sunt doar ultimul lucru dintre acestea. La ce mi-ar fi util asocierea cu celelalte 2 defecte capitale ale speciei? Cu ce m-a ajuta ridicarea unui suflet amarat de propria-i inferioritate aruncand-o sub influenta mea? Tot eu as fi cel mintit intr-un final. Tot eu voi fi cel care va accepta sa piarda ceea ce iubeste pentru ca stie ca niciodata nu va fi la fel.
Am invatat multe lucruri. Sa evoluez, sa folosesc lumea in folosul meu, sa distrug ce imi sta in cale. Dar nici una din aceste lectii nu ar fi fost la fel fara Lectia Lectiilor. Am fost invatat sa urasc. Ura-mi este cauza, mijloc si mod de indeplinire. Ii datorez totul urii mele, fara ea nu as fi fost special. As fi fost inca unul din acei oameni pe care ii urasc. Normal, obisnuit, dar mai ales, un lant care incatuseaza pe cel de langa el. Nu vreau catuse, vreau tot restul.
Nu am fost niciodata tanar. Nu am crescut, nu am evoluat spre normalitate. Normalitatea a fost baza mea de plecare, cea mai josnica ipostaza a mea. Nu imi pot imagina cum m-as fi simtit daca as fi fost nevoit sa fiu tanar vreodata. Tin minte primele mele amintiri. Eram confuz, nu eram constient de faptul ca sunt special. Dar el m-a indrumat, mi-a spus ca nu voi simti pentru mult timp pierderea celeilalte parti ale mele. Nu mi-a spus de ce, dar a avut dreptate. El stia ca sunt special si m-a impins in drumul catre perfectiune. M-a smuls din mocirla normalitatii. Mi-a dat aripi. Nu ii sunt recunoscator. Era obligat sa o faca. Obligat de catre inferioritatea sa, unica sa sansa de a isi spala acest pacat. A luat decizia potrivita.

Dar sa ne intoarcem...

[-Ansamblu-]

Nu ii venea sa creada. Precum Toma, trebuia sa vada cu ochii sai materiali ceea ce vazuse cu ochii mintii. Pur si simplu nu se putea intampla asa ceva! Scosese cartea, trandind-o pe asfalt cu niste gesturi agitate, aproape necontrolate. Cu vocea tremuranda, stirga catre carte "E ...adevarat?". Cartea, la fel de misterioasa, s-a desfasurat:
"Nu asta vrei sa stii oricat de mult ai crede acest lucru. Nu asta cauti. Menirea proprie iti este tainuita iar asta te macina."

M stia ca acest raspuns nu ii era de folos. Cauta sa se calmeze cateva minute, pentru a gasi o alte cale de a isi clarifica situatia. "Ce este in baza de cercetare?"

"Unii vor ce e inauntrul ei, altii vor ce e afara. Pentru unii este o victorie locala, pentru ceilalti este un pas catre victoria totala a altora. Desi trag in directii diferite, rezultatul e acelasi."

"Si eu ce legatura am cu toate acestea?"

"Nodul gordian.Cauta acolo unde ceilalti isi pun bazele realizarilor viitoare."

M nu reusea sa inteleaga toata aceasta desfasurare de ghicitori si cuvinte misterioase. Starea de agitatie accentua lipsa lejeritatii descifrarii acestor cuvinte. Spera ca pe drum sa se lamureasca.
Schimbul de focuri continua in preajma bazei de cercetare, era clar ca soldatii aveau parte de companie. Strazile continuau sa fie pline cu tot soiul de cadavre, apartinand unor creaturi care mai de care mai ciudate si hidoase. Era imposobil ca din cauze naturale astfel de malformari sa existe, nu la nivelul acestora, asa ca cel mai probabil acea baza de cercetare avea o legatura cu acest fenomen. Acesta era probabil si sursa interesului crescut in aceasta baza.Ingineria genetica, arma perfecta. Ca de obicei.
Dupa ultima ghicitoare, cartea a ramas tacuta. Sau ,ma rog, stearsa. Oricare ar fi fost termenul corect, M banuia ca trebuie sa intre in cladirea cu pricina inaintea altora. A cui, nu mai era sigur. Isi verifica armele luate de la soldatii de dinainte, ca sa nu aibe surprize. Magaziile erau pline, tevile armelor erau in regula. Avea suficienta munitie pentru un mic razboi, deci era pregatit. Cadavrele mutantilor impanzeau stradutele, lasand imaginea unui oras sumbru. Fara acest detaliu, orasul s-ar fi incadrat in categoria oras obisnuit de podis. Cu influentele comuniste de rigoare, o zona de blocuri fiind marturia acestui fapt. Oricat de diferita ar fi fost aceasta lume, comunismul tot a existat aici, o trista realitate. In timp ce se indrepta catre destinatie, a prins inca o transmisie, dar nu pe calea radioului. Legatura telepatica cu Walter se accentua, incepuse sa auda ceea ce vorbea cu altii. Pretul pentru acest lucru era o migrena oribila.
-Speram sa nu vina astia peste noi.
-I-o fi anuntat cineva, WP? Numai noi stiam de operatiunea asta.
-Gresit, mai e cineva. Il simt de ceva vreme prin preajma. Ok, avem codurile pentru 2 usi. Care e usa la care nu avem cod?
-Ultima.
-Ok, 2 dintre voi ramaneti sa bagati codurile astea prin sistem, iar noi incercam sa ii tinem la distanta pe fatalaii astia ai Echilibrului.
-Si pe urma ce facem?
-Dupa ce terminati de bagat codurile veniti sa ne asistati. Doar eu pot deschide usa fara cod, si ma indoiesc ca aia au codul pentru a 3-a usa.

Ajunsese la marginea orasului. Doar o cladire, o strada lunga si un urcus de deal il mai separa de intrarea in baza de cercetare. Trase cu ochiul, cei 2 desemnati inca lucrau la usi, iar tot ce putea face el era sa astepte. Nu avea idee cum putea sa treaca de a 3-a usa, dar era dator sa incerce. Asteptand, incepuse sa se intrebe ce ar fi putut gasi dincolo de a 3-a usa. Poate intrebarea corecta ar fi fost de ce era asa important ca el sa afle ce e acolo si ce legatura are menirea lui cu acest lucru. Universul nu era prea mare pentru ca niste experimente genetice sa il rastoarne? Or fi fost atat de puternici cei care i se opuneau? Imaginea lucrurilor ii creeau lui M o stare de teama, asa cum se simte un copil cand sparge o vaza pretioasa. Comparatia i s-ar fi parut ridicola lui M daca nu ar fi simtit gustul amar de a avea dreptate atunci cand nu vroia sa aiba.
Minute mai tarziu, cei 2 desemnati de Alpha sa deschida primele 2 incuietori pareau ca si-au terminat treaba, alaturandu-se liderului echipei in schimbul de focuri. Era o invitatie pe care M nu o putea refuza. Porni atat de repede din loc incat varfurile bocancilor lui rascolisera pamantul de sub ele, aruncand in spate fasii mici si neregulate in forma, rasucindu-se in voie. Se apropia sfarsitul zilei, Soarele iluminand cu o lumina galbui-portocalie acel colt de lume tumultos. Lumina batea pe partea stanga a corpului lui M, colorand ceea ce framantarile interne facusera palid. Probabil ca dovada ca ceea ce se vede nu este decat o impresie influentata de atatea lucruri care nici macar nu sunt in controlul celor mai multi.
Pasii lui M erau apasati datorita determinarii si tremuratori datorita indoielii. Contrastul acesta nu mai parea sa il deranjeze pe M, cu atat mai mult cu cat ceea ce era el era din start nenatural. Durerea de cap il cuprindea tot mai tare, lupta telepatica dintre el si WP isi spunea cuvantul. Nu era vorba ca era ceva de pierdut sau de castigat din aceasta lupta, cel mult orgoliul fiecaruia. Dar M pierdea ,si trebuia sa faca ceva care sa schimbe situatia repede. Mai avea cativa pasi pana la usa, iar WP se apropia de daramarea primei linii de aparare: cea a vazului. Acest baraj mental este si cel mai important, deoarece ultima barieta importanta este cea a subconstientului, restul mintii unui om este la cheremul celui care patrunde. Evident, explorarea intregii minti umane nu se face instantaneu, doar vazul avand parte de o transmitere rapida, dar cel invadat este prea slabit pentru a-l opri pe cel ce vrea sa-i exploreze cotloanele mintii.
Pasii lui M erau tot mai apasati, dar nu din cauza determinarii, ci a epuizarii mentale. Doar cativa metri il mai desparteau de telul atat de mult dorit, cand isi simti mintea calcata de un intrus. Din acest moment, WP vedea ce vedea si M, iar M simtea emotiile ale lui WP. Cateva secunde, M simti cum WP era ingrijorat de apropierea lui de usa. Era trantit pe pamant, vlaguit, dar capul nu-l mai durea. Logic, nu mai era nevoie de agresivitate pentru a-i intra in minte.
Tarandu-se inspre usa tragea de el ca si cum ar fi carat un sac cu bolovani pe spinare. WP nu il vroia langa usa, nu era greu de dedus acest lucru. Orice ar fi fost inauntru parea a fi de mare valoare pentru WP. Il simtea apropiindu-se , parea a fi capat de linie pentru M. Insa odata ce a atins usa, o forta enorma simti ca trecea prin mintea lui, ca si cum cineva i-ar fi presat capul cu o menghina. Nu mai simtea prezenta lui WP, ca si cum ar fi disparut. Sau ca si cum ar fi fost bruiat. Cateva secunde de agonie mai tarziu, prin mana lui M iesi un arc electric intre el si usa. Simtea structura electronica a aparatului care memorase codul usii, tranzistor cu tranzistor, bit cu bit. Simtea cum tensiunea din cadrul aparatului crestea, deteriorand rapid structura interna a sa. In mai putin de o secunda de la aparitia arcului electric, dispozitivul care tinea a 3-a usa incuiata s-a ars, permitand accesul in interiorul laboratorului. Desi simtea nevoia sa traga o gura mare de aer, M nu mai simtea oboseala, durerea sau pe WP, iar focurile de arma s-au oprit.
Se ridica in picioare, privind cum usa din otel se retragea incet si cu un scrasnet infiorator. Temator si nehotarat, intra in cladire, macar pentru a fi cat mai departe de WP. Aerul din acea cladire dadea semne ca acea baza fusese necalcata de multa vreme, fiind inchis. Chiar si asa, toate luminile erau aprinse, cine n-ar fi stiut, ar fi zis ca e o zi obisnuita din viata acestei institutii de cercetare. Mergand prin diverse incaperi, M gasea numai dosare privind aprovizionarea cu tot soiul de aparatura medicala sau substante cu nume suficient de complexe ca sa nu fie intelese decat de un expert in domeniu, lucruri care nu pareau a fi de folos. Nu fusese surprins sa descopere ca laboratoarele erau la etajele inferioare, fiind accesibile doar cu ajutorul unui lift. Cel putin, asa spuneau schemele de pe pereti. Simpatic cum e nevoie de un plan al cladirii care are rolul de a-i ajuta pe niste angajati care si isi petrec mare parte din timp in acea cladire, de parca ar fi turisti. Inca una din micile ciudatenii umane.
Dupa cateva minute de perindat, puse ochii pe un lift. In acea clipa, dispozitivul luat de la soldati reincepu sa functioneze:

-Sper ca ma auzi micutule... Amicii tai sunt cu totii morti, nu te mai ajuta nimeni sa scapi din ghearele mele! Sper ca ti-ai facut rugaciunile, pentru ca nu am timp de pierdut!...Da, stiu ce iti trece prin minte "O ,Doamne, nu se poate!", ei bine uite ca se poate!! Si iti voi curma suferinta suficient de repede ca sa mai ai nevoie sa iti pui intrebari de fetita "Vai, cine sunt? Ce caut aici? O,nu!". Nu imi vei sta in cale, oricat ai sa incerci!!

Iritat ,M hotarase sa raspunda:

-Da, te aud WP. Am mai primit amenintari, dar tu esti primul care imi insulta preocuparile existentiale. Vom vedea cine trebuie sa isi faca rugaciunile. O zi buna!

Strivi in mana dispozitivul si lua liftul catre subsol. Aerul devenea tot mai greu, mucegait. Isi reverifica armele, chiar daca nu a tras nici un glont pana acum. Prefera sa fie prea precaut decat prea repezit, a mai fost rasplatit pentru aceasta gandire, doar ca acum ar fi preferat sa nu fie cazul pentru proclamari de triumfuri ale intelectului asupra instinctului. Just a hunch.

[-Piesa-]

Nu le stia scopul, probabil ca nici nu ii erau prieteni in aceasta poveste, dar nu era motiv pentru a-l lasa sa isi horcaie ultimele farame de viata. Chiar daca l-a scutit de chin, tot a fost dificil. Mereu este.
A inceput sa verifice buzunarele soldatului, in cautarea unui raspuns. In buzunarul de la piept simti ceva similar cu o hartie lucioasa. Scoasa afara, se dezvalui o poza de familie, cu marginile asemanatoare cu crenelurile unui castel. Old style. Familia era una numeroasa, cel putin 15 persoane au luat parte la aceasta fotografie, oameni de toate varstele. Persoanele cele mai in varsta erau asezate pe niste scaune de lemn, cu copii in poalele sau bratele fiecaruia, in timp ce copii mai mari si adultii incercau sa se stranga cat sa fie cu totii cuprinsi de fotograf. Erau undeva la iarba verde, probabil o campie sau chiar curtea cuiva, cu o padure in planul indepartat. M zambi, amintindu-si de ce avea inainte de a fi luat de Kovacs. Amintirile insa ii erau vagi, fetele nu ii mai erau clare in memorie, vocile infundate. Doar niste imagini, ascunse de timp in spatele unui voal subtire si totusi atat de greu de patruns cu privirea.
Revenindu-si din seria amintirilor, M hotarase sa pastreze fotografia, din motive pur emotionale. Cand se pregati sa duca mana catre buzunar, o lumina aparuse din carte, absorbind fotografia. M scoase repede cartea, incercand sa recupereze poza. Cand a deschis-o, fotografia cazu dintre paginile ei. Inca o data zambi, se parea ca aceasta carte era capabila sa pastreze anumite obiecte. Pe paginile cartii pe care tocmai se pregatea sa o inchida, aparusera urmatoarele cuvinte : "Pastreaza aproape ce ai nevoie, dar pastreaza si mai aproape ce ti-e langa suflet". Sa fi fost cuvintele adresate ca un sfat, sau ca un set de instructiuni ale capacitatii cartii? Exercitiul l-ar fi lamurit in aceasta privinta. Ridica fotografia de pe frunzis, si vru sa o aseze intr-un buzunar. Acelasi rezultat.
Relua verificarea buzunarelor soldatului, si in interiorul jachetei gasi un dosar. Nu foarte voluminos, dar frumos aranjat, cu foile ordonate, nici una neiesind din conturul dosarului, semn al disciplinei primite printr-o pregatire militara. In interior se afla un document cu semnaturi, un contract. Oamenii acestia nu erau soldati, ci mercenari. Contractul stipula participarea semnatarului intr-o operatiune sub stricta comanda a unui anume Walter Peter, iar datele despre misiune urmau sa fie dezvaluite dupa semnarea contractului. Suma cu care s-au ales semnatarii era substantiala, ceea ce arata puterea celor ce au ordonat aceasta operatiune. Dar aceste detalii tot nu aratau unde sa isi continue M cautarile. Mai cauta in buzunarul jacketei, si simti ceva, ca un obiect mic ,de plastic. Scos de acolo, arata ca un stick cu mai multe butonele. Nu mai vazuse niciodata un asemenea dispozitiv, asadar nu stia sa il foloseasca. Cateva minute ,tot ce a facut a fost sa il intoarca pe toate partile, incercand ,fara succes, sa priceapa ceva din acel obiect. Nu vroia sa riste apasand pe butoane la intamplare. Avea cartea la indemana, a pus obiectul necunoscut in fata acesteia , si brusc, pe foi a inceput sa se desfasoare schite si linii descrpitive care acopereau pagini intregi.
Obiectul pe care il avea in mana era o statie de transmisie multi-functionala. Putea inregistra toate convorbirile de pe o frecventa aleasa de utilizator, si avea un dispozitiv de urmarire. Alte functii includeau bruierea unei frecvente la alegere si un detector de miscare. Butonand comform instructiunilor, reusise sa porneasca inregistrarea frecventei "Alpha", singura din lista:
-Alpha aici, se pare ca avem mai multe lucruri de indeplinit ca sa terminam misiunea. Se pare ca exista 3 filtre de securitate la centrul de cercetare, ca sa intram va trebui sa trecem de fiecare. Din ce vad in documentele comandantului, fiecare din cei 3 cercetatori-sefi sunt in posesia a cate unui cod, valabil pentru fiecare din aceste filtre. Ca sa facem fata timpului-limita impus de centru, ne vom imparti in 3 echipe. Fiecare echipa se va duce in ultima locatie cunoscuta a fiecaruia din acesti 3 cercetatori si va obtine codul de acces, apoi va trebui sa va intoarceti cu totii aici ,ca sa intram in baza de cercetare.
[...stabilirea echipelor si discutii auxiliare...]
-Alpha, aici Beta. Am ajuns in posesia parolei, dar am aflat ceva util de la Blaznyszky.
-Aici Alpha, ce ati gasit?
-Se pare ca bunul nostru doctor gasise o metoda de a controla creaturile acestea pe cont propriu si nu a spus nimanui acest lucru.
-Aveti notitele cu acest lucru?
-Nu, dar stim unde se afla, si anume la o zi de mers inspre sud, langa un rau.
-Foarte bine, vreau sa va duceti si sa luati acele documente, noi va vom astepta in locul deja stabilit.

M nu era horatat ce sa faca. Daca se ducea sa ia documentele, cu ce l-ar fi ajutat? Intr-un alt buzunar al soldatului, a gasit notitele cu care plecasera ei de la cabana, care continea si numele raului si locatia exacta a documentelor. Calea ii era deschisa. Procesele de constiinta i-au fost intrerupte brusc:
-Echipa Beta, raportati situatia voastra... Beta, aici este Alpha, cum decurge operatiunea de recuperare a acelor informatii?... Beta!... Toata lumea, aici este Alpha, echipa Beta nu mai raspunde transmisiilor. Vom presupune ca ceva sau cineva i-a omorat. Voi unde va aflat?
-Delta ajunge in jumatate de ora in Nova Ves, drumul este liber
-Excelent. Gamma?
-Ajungem intr-o ora jumate, mergem incet. Se pare ca nu suntem singuri.
-La naiba! Macar stiu ca pot sa fortez intrarea, ca tot suntem descoperiti. Incercati sa veniti cat mai repede, aveti foc de voie impotriva celor ce va urmaresc.
-Am inteles Alpha, vom grabi pasul.

La auzul vocii acestui Alpha, M avu o ciudata senzatie de familiaritate, dar nu isi putea da seama ce anume ii trezea acest sentiment. Stia insa ca la Nova Ves va gasi alte raspunsuri, iar cu ocazia asta trecea granita in Cehia. Drumul avea sa ii ia in jur de 2 ore, dar faptul ca mintea ii statea la vocea lui Alpha facea ca timpul sa prinda proportii mult mai mari. Presupunea din start ca acest Alpha era nimeni altul decat Walter Peter, dar numele acesta nu ii trezea nici o amintire. Vocea avea ceva rece, taios, asemeni unui viscol simtit pe culmile unui munte dintre cei mai inalti. Exprimarea era in putine cuvinte, aproape cinica. Si totusi era ceva familiar.
In acest timp, echipa Gamma trimitea lui Alpha progresul pe care il faceau. Se parea ca cineva vana acelasi lucru pe care ei il urmareu, baza de cercetare, si mai important, ce era inauntru. Doi din membrii echipei au fost omorati, iar situatia nu era roza deloc.
Ajuns la marginea Nova Ves-ului, focuri de arma acopereau spectrul sonor. La inceput ,aproape blande, rare, devenind insa in mod accelerat tot mai rapide si agresive. Apoi, sunete similare cu niste bubuituri s-au succes in ritm rapid, linistea urmandu-le. Cumva, cineva a intors soarta unei lupte,ce parea de lunga durata, intr-un mod decisiv. Nu stia daca sa fie incantat sa sa fie ingrijorat de aceasta situatie.
Orasul era mai mare decat Pobiedna. Chiar si asa, intr-un deal din partea cealalta a orasului se vedea o cladire mare, care iesea in evidenta. Cel mai probabil acea baza de cercetare. Pe strazi erau cadavre imprastiate. Nu de oameni, ci de mutanti de cele mai oribile feluri. Dar nu toti erau morti, horcaiturile fiind singura dovada de care M avea nevoie. Toti erau impuscati, dar discrepant era faptul ca nu toti pareau "lucrati" la fel. Unii din ei aveau un singur glont, in frunte, daca aveau asa ceva, iar altii aveau mai multe gloante in zona toracelui. Desi era clar dinainte ca erau mai multi oameni, parea ciudat ca oameni care se asociaza intr-un lucru sa opereze cu astfel de diferente. Inca un mister pe o lunga lista, dar realitatea ramanea aceeasi, si anume ca Nova Vas a fost scena unui macel. M spera sa existe o justificare in ceea ce vedea, dar nu isi punea mari sperante ca soarta sa ii prezinte ceva frumos. Sau Universul.
Dinainte sa intre in Nova Vas incepuse sa se simta ciudat, ca si cum cineva ii intrase in minte, stiind ca este acolo. Il cunostea pe M, devenind tot mai furios cu cat inainta. M nu avea multe cunostinte telepatice, dar stia cea mai de baza tehnica: blocarea invadatorilor mintii sale. Dar totusi, rareori a apelat la aceasta tehnica, deoarece putini sunt cei care au puterea si antrenamentul de a cerceta mintile altora. Dar acesta era puternic, intr-un fel cum nu a mai simtit vreodata. Simtindu-se coplesit , avea senzatia ca aceasta prezenta doar se joaca cu mintea lui, sacaind-o cu un forcing, doar ca in secunda urmatoare sa-i dea o clipa de respiro si apoi sa reia procesul. M incerca sa contracareze, dar era foarte dificil, cel mai probabil acel cineva stia sa si blocheze mai bine decat putea ataca el. Avea o singura incercare, si cel mai bun moment era fereastra lasata intentionat de adversarul sau. S-a asezat pe asfalt, a inchis ochii si a inceput sa se concentreze, asteptand momentul...A reusit! O succesiune de imagini a inceput sa i se succeada in minte, amintiri si informatii. Walter Peter era sursa acestui dans telepatic, dar pe M l-a ingrijorat altceva. I-a vazut figura. Acum si-a dat seama de ce i se parea familiar!

[-Elipsa-]

Incepea sa se intunece. M a inceput sa supravegheze cabana, pentru o planificare mai buna. I-ar fi fost mai usor daca avea ca scop eliminarea respectivilor, ii omora pe toti cu ajutorul elementului surpriza si sub acoperirea intunericului. A tine in viata pe cineva este mereu mai dificil, cazul acesta nu facea exceptie. Iar frigul ce se lasa asupra serii nu ii usura de nici un fel situatia.
Cel ce statea de paza era imbracat in uniforma militara, era logic sa presupuna ca si ceilalti erau imbracati la fel. Presupunea ca mai erau inca 3 judecand dupa urmele care l-au condus aici, dar M nu vroia sa riste bazandu-se pe acest detaliu. Detaliul pe care il stia era ca regreta ca nu a cautat si ceva mai silentios decat o pusca, cum ar fi un cutit. Acesta era unul din momentele in care M isi tragea palme peste fata de nervi, nu era prima oara cand uita de lucruri marunte dar importante dupa ce se strofoca cu o planuire indelungata. Ce-i drept, aici nu fu vorba de planuire, ci de intuitie. Preferabil masculina.
Perspectiva de a-l snopi in bataie pe cel ce tinea de 6 nu era una placuta, nici silentioasa. Poate daca-l atragea dincolo de locul lui de paza... Dar nu putea sa mearga, doar in filmele americane de razboi adversarii se lasau atrasi in colturi intunecate fara sa isi alerteze colegii! Brusc un foc de arma din cabana ii intrerupe procesele de constiinta. Unul singur. Executie? In clipa urmatoare, 3 oameni imbracati tot in uniforme, precum a banuit, au iesit din cabana. Unul din ei catre cel responsabil cu paza:
-Am terminat aici.
-Si...?
-Nu ne ducem inca la locul de reintalnire cu ceilalti. Am gasit ceva interesant la batran,priveste aici [ii intinde o carnetel]
-Ok, sa terminam repede cu asta, locul asta imi da fiori!
-Mai bine ai fi gandit asta despre cei care au creat locul asta...Hai sa mergem!


M asteptase cateva minute pana sa plece din ascunzisul sau din tufe. S-a dus inspre cabana, nu era o urgenta sa nu ii scape din privire pe soldati, pamantul vorbeste suficient. Inauntru era destul de clar ce s-a intamplat: Un om legat de un scaun cu creierii imprastiati prin camera nu a fost niciodata scena enigmei secolului. Singura intrebare era cu ce se ocupa acel om de i-a adus moartea? Pe jos erau multe hartii, imprastiate aleator, o buna parte din ele improscate cu sange si cateva chiar cu un mic extra. Sertarele dulapurilor erau scoase si aruncate, la fel de aleator. Desi i se parea deseori folosita exagerat, expresia "camera intoarsa pe dos" ii rasuna in minte. Uitandu-se prin hartiile din care se mai intelegea ceva, M vedea insiruiri chimice, analize biologice si genetice, toate in franturi. Sa fi fost oare sursa acelor mutatii a caror efecte le-a vazut in Pobiedna? Omul care zacea in partea cealalta a camerei era implauzibil in postura de creier, daca el ar fi fost acela, nu ar fi ramas in miezul creatiei sale. Decat daca era dement. Ceea ce nu stia. Cu absolut lamurit din aceasta incursiune, M se pregati sa plece. O clipa, cutit! Gata, pregatit de plecare acum.
Acum si-a dat seama M ca ,desi putea sa urmareasca urmele din pamantul moale, nu il ajuta cu nimic atunci cand e bezna afara! Alti nervi, alte palme. Trebuia sa se chinuie, doar vroia raspunsuri. Si s-a chinuit multe ore, deoarece incepuse sa rasara soarele, si tot era pe urmele lor, macar putea sa mearga la un ritm normal din acel moment. Alte cateva minute de mers, si M auzi focuri de arma repetate. Grabi pasul si M vazu tot mai multe cadavre de mutanti cu urme de gloante in ei. Si sange rosu-verzui, bleah! Ridicase privirea si ii vazu in distanta pe soldati, care incercau sa faca fata valurilor de mutanti care veneau inspre ei. Pe moment se descurcau, motiv pentru care M nu se grabea inspre ei. Pe la jumatea drumului, pe langa focuri de arma incepusera sa se auda niste izbituri puternice, iar strigatele soldatilor nu aveau rolul de a linisti perspectiva.
Soldatii s-au imprastiat, in timp ce trageau rafale dupa rafale inspre acel ceva ,probabil de dimensiuni mari, iar M isi pregati pusca pentru ceea ce putea urma. Tipetele de groaza l-au determinat sa alerge in directia lor, dar nu l-au pregatit pentru ce avea sa vada. O creatura bipeda hidoasa, cu o cocoasa enorma, un cap pe masura ,o burta voluminoasa si picioare strambe, dar suficient de solide sa-l sustina, care dadea dovada de o forta impresionanta. Unul din soldati era izbit de un copac, cu o asemenea forta, incat cadavrul lui era infipt in trunchi. Altul zacea contorsionat in frunzis, cu oasele rupte in fel si chip. Al 3-lea era, spre socul lui M, in falcile acestei bestii care il tinea pe cel de-al 4-lea in brate. In clipa urmatoare, scuipand soldatul mutilat, abominatia a tras de cel din brate cu suficienta forta incat sa ii separe picioarele si abdomenul de restul trunchiului, in timp ce acesta vocaliza niste urlete care ar fi speriat pe oricine. M incepuse sa traga inspre abominatie, neavand alta solutie. Nu parea sa sufere prea mult de pe urma asta, alicele lasau urme similare cu cele ale unei zgarieturi superficiale. Totusi, orice Ahile are calcaiul sau, important e sa il descoperi la timp. Dupa inca un foc, M constata ca imediat sub nas ,creatura avea o crestatura adanca. Primul foc ochit acolo a ajuns in gat, o lovitura mortala pentru un om, chiar si de la distante duble fata de cei 5 metri care mai erau intre M si creatura. Incercand sa evite o lovitura de brat, M se impiedica si cazula picioarele monstrului. O lovitura precisa era singura lui sansa de supravietuire. Facu miscarea de scoatere a cartusului folosit si bagare pe teava a unuia nou, iar lovitura nu l-a dezamagit. Sangele de aceeasi culoare rosie-verzuie (Bleah!) ar fi fost cosmarul gospodinelor din cliseisticele reclame la detergenti. Mai bine asa decat sa se chinuie cu masivul cadavru care a cazut putin alaturi.
O clipa de liniste, in care M ramasese pironit, socat, pe pamant. Un icnet scurt i-a captat atentia; soldatul smuls inca traia, inca un element pentru scena oribila care era acel loc din padure. M se ridica in picioare si se indrepta incet catre soldat.
-Ce...se intampla aici? De unde au venit chestiile astea?
-Mai bine ... [tusind si scuipand sange] verifici in buzunarele...[arata catre soldatul cu oasele rupte]...
Tot mai slabit, soldatul l-a privit pe M cu o privire atat de lipsita de vointa, incat tinea loc de orice fel de cuvint. Era calit, dar nu suficient incat sa aibe cruzimea de a-l lasa sa se stinga de unul singur. A dat din cap afirmativ, a scos pistolul si a apasat pe tragaci.