[-Transe-]

Au trecut  5 saptamani de cand M a pornit catre Vhesal. Ultima oara cand a vazut o asezare umana a fost hanul pe langa care a trecut in urma cu mai bine de 3 saptamani, si M nu mai mergea pe un drum de aproape tot atat timp. Din fericire Sean ii lasase si cateva notite cu repere geografice, deoarece M risca destul de mult sa se rataceasca fara ele. Padurea prin care trecea parea neatinsa de extrem de multa vreme, presupunand ca ar fi fost atinsa vreodata. Nu era nicio indicatie asupra pozitiei in care se afla.

Avansand, padurea devenea mai rara, pamantul tot mai moale si aerul tot mai umed. Se indrepta catre o mlastina. Deci asta ramasese din regatul elf! Cine stie cat de mare si dezvoltat era... Oricum ar fi fost, realitatea prezentului arata ca doar amintirile supravietuiesc testului timpului. Din pacate acest lucru insemna ca nici gasirea Vhesal-ului nu era usoara, mai ales ca in imprejurimi nu parea sa vada nici o ramasita a unei civilizatii. Cateva blocuri de piatra macinate de vreme, si tot ar fi fost mai bine decat nimicul pe care-l avea la indemana. Iar solul instabil din apa murdara nu-l ajuta cu nimic. Chinuindu-se si mergand fara directie, fiecare pas al sau era doar prelungirea ratacirii. Pana cand un pas l-a aruncat cu tot corpul sub nivelul apei. Zbatandu-se sa iasa la suprafata, simti cum piciorul sau de sprijin era blocat in ceva si nu parea sa dea semne sa iasa de acolo. M simti repede cum pierdea energie, dar nu lipsa de oxigen era cauza, ci altceva. Senzatia se transforma repede intr-o transa, una teribil de vie.

M deschise ochii, descoperind in jurul lui o padure extrem de bogata, cu copaci enormi si vegetatie abundenta. Totusi, nu M parea sa fie cel care se uita in imprejurimi, ci altcineva. Desi nici o cladire nu aparea in zare, figuri umanoide erau prezente in toata zona dimprejurul sau. Simtea ca ii stia pe unii dintre ei, fiind familiar cu zona in care se afla. Respectivii aveau o talie foarte subtire, dar eleganta. Daca asta nu era un indiciu bun, urechile lungi ascutite indicau exact ce erau ei: elfi. Unii din ei se intorceau inspre el si faceau un gest ciudat, dar pe care el il interpreta ca pe un salut. In replica, el, sau in cine era incarnat pe durata acestei transe, facea un gest similar, constand intr-o mana intinsa un pic in fata si indoita intr-un unghi ales arbitrar. Mainile sale nu aveau trasaturile elfilor, degetele erau scurte iar palma carnoasa. Pe deasupra, pielea de pe mana sa avea niste cicatrici mari si adanci, dar vechi.

Plimbarea sa printre copaci continua, peisajele afisate fiind de un calm profund. Simtea ca grijile sale trecute nu il mai apasau si ca erau parte dintr-un trecut indepartat, totul alimentat de pacea naturii. Se apropie de un copac gros, si cu o atingere de mana scoarta lui incepuse sa se miste si sa se desfaca, lasand la iveala un spatiu gol. Cativa pasi in fata si se afla intr-o incapere mare, tocmai in interiorul acelui copac! De fapt nici macar nu era o incapere, era o intreaga locuinta, cu camere si holuri. Iluminata de niste excrescente ciudate similare cu niste ciuperci, casa parea sa nu aibe aproape nici un fel de mobilier. Si nu pentru ca ar fi fost austera, ci pentru ca fiecare scaun, masa sau dulap erau parte din acel copac, si nu parti separate de acesta. Totul era ornamentat discret, aspectul fiind extrem de natural. Pasind incet, intra in ceea ce parea a fi dormitorul. Imediat cum intra acolo, simti cum inima incepuse sa-i bata mai tare si o senzatie de implinire ii inunda fiinta. In fata lui, pe pat, era intinsa o silueta feminina asezata pe o parte si cu spatele la el, acoperita cu o plapuma formata dintr-un strat vegetal pufos. Formele corpului ei erau asemeni elfilor de afara: elegante si gratioase. Parul lung si blond inchis se intindea pana sub plapuma si dincolo de ea. El lua loc incet pe marginea patului si incepu sa-i mangaie incet parul incredibil de matasos. Nu mai avea nevoie de nimic, deoarece se simtea extrem de fericit alaturi de acea persoana. Femeia se intoarce incet inspre el, tinand ochii inchisi in continuare, si mormaie ceva neinteligibil cu o voce somnoroasa dar totusi jucausa si iubitoare. Simplul auz al vocii ei ii trimite fiori de bucurie prin corpul sau, pentru el sunetul facut de corzile ei vocale fiind precum mierea cea mai fina. Bucuria lui crescu si mai tare atunci cand ea isi dezvalui perechea somnoroasa de ochi albastri, in a carei privite ar fi putut sa stea la nesfarsit. "Ce mai faci, dragoste?" intreba ea cu o voce de un cristalin perfect pentru el, in timp ce el inca isi trecea degetele prin parul ei. Nu a dat nici un raspuns, preferand sa se aplece inspre ea pentru a o saruta pe buze. O atingere discreta, dar prelungita a buzelor ei moi completau acest tablou minunat al lipsei de griji. Ochii sai inchisi il lasau sa savureze la maxim acest moment.

In final, isi departa buzele de ale ei. "Iti multumesc pentru tot, iubire" spuse el. Deschizand ochii, vedea ca nu mai era in acel dormitor si pe acel pat. Era undeva in padure, pe o vreme mohorata. Intinsa pe pamant si ridicata in bratele lui, femeia avea ochii inca deschisi, dar goi, iar tenul, desi in continuare catifelat, era vinetiu. Brusc, in interiorul sau, el nu mai simti implinire, bucurie si caldura. Odata ce lacrimile incepusera sa i se scurga de pe nasul sau pe pielea ei, el incepuse sa fie cuprins de o furie enorma, asemeni nimic care sa mai fi trait pana atunci. Isi incrunta muschii de pe fata in timp ce arunca o privire plina de ura in jurul sau, tuturor elfilor care stateau in jurul acelui luminis. Nici unul nu schita simpatie pentru el sau pierderea lui imensa, si acest lucru il facea doar sa ii urasca mai tare. El se uita iarasi la iubita sa, in inima ei statea infipt un pumnal ceremonial, plin de ornamente cu varii semnificatii religioase pentru elfi. Stia ce vroia sa faca pentru a se razbuna, a smuls in graba pumnalul si a pornit-o la goana. Elfii au inceput sa se agite in jurul lui, dar pentru el ei erau doar zgomot de fond si imagini distractionare. Unii au incercat sa-l prinda de brat, dar determinarea cu care se misca i-au impiedicat sa-l prinda. Tot alergand, incepu sa vada si sa simta tot mai mult foc si fum, viziunea devenind tot mai difuza.

Totul a fost intrerupt de scoaterea din apa a lui M. Observase ca are control asupra corpului sau, spre deosebire de transa pe care a simtit-o pana atunci. Dar imediat si-a dat seama ca el era prins intr-o plasa formata din niste liane umede strans legate in multiple puncte. Prin ochiurile plasei vedea doar niste brate solzoase care o tineau, mobilitatea lui M fiind prea restransa pentru a s-si intoarce capul. Tot ce putea sa faca pe moment era sa astepte sa vada unde il vor duce. Si sa spere ca nu-l vor omori direct, ca nu era ca si cum ar fi putut sa-i opreasca. Plescaitul apei insotea aceasta calatorie misterioasa, dar nu pentru mult timp. Pentru prima oara de cand a intrat in acea mlastina, M putea sa auda sunetul ierbii calcate. Imediat dupa ce a facut aceasta constatare, el simti cum este lasat jos pe pamant, dar prins in continuare in plasa. Macar acum a putut sa se ridice in capul oaselor si sa se uite la ce era in jurul lui. Ceea ce a vazut l-a surprins.

In jurul lui erau multe persoane umanoide care il tinteau cu privirea. Aceste doua erau singurele lucruri in comun pe care M le avea cu acestia. Ei erau acoperiti cu solzi de felurite nuante de verde din cap pana in picioare, aveau cozi de felurite dimensiuni si in general pareau mai mult reptile decat altceva. Pareau sa comunice intre ei prin hasaituri, maraituri si alte sunete specifice animalelor. Undeva in spatele acestei mici multimi se aflau ramasitele unei cladiri din piatra, prima constructie de orice fel pe care a pus ochii de multa vreme. Parea sa fi avut forma unui templu maias, dar la cat de mancat de elemente parea constructia, M nu putea sa stie cat de inalt ar fi fost atunci cand era dintr-o bucata. Pe blocurile de piatra crescuse destul de multa vegetatie, doar formele rectangulare ale acestora ascunse sub verdeata indicau faptul ca era vorba de o constructie. In acest timp, M incepu sa fie dezlegat de cele doua figuri reptiliene care l-au carat pana acolo. M nu facea miscari bruste, pentru a se asigura ca nu va pati nimica. In fond si la urma urmei, sabia n-o mai avea la indemana. Reptilele se uitau la el si parca incercau sa-i comunice ceva. I-a luat ceva vreme pana si-a dat seama, dar aparent ele ii aratau intrarea catre acea constructie de piatra din fata sa. A pornit lent inspre acolo, reptilele mergand incet-incet in spatele lui, indemnandu-l sa mearga acolo. De la un anumit punct, M observa ca ei s-au oprit si refuzau sa mai faca vreun pas. De ce le era frica? Tot ce putea spera M era ca ce il astepta inauntru sa nu-l omoare, ca n-avea sabie cu care sa se apere. Dar totusi, curiozitatea il tenta prea tare sa vada ce e acolo, mai ales avand in vedere scopul cu care se afla el acolo.

Intrand in culoarul intunecat, M simti ca iarasi intra intr-o stare de transa. Se sprijini de un perete, isi trecuse mana peste ochi, frunte si par iar cand deschisese ochii se trezi intr-un culoar luminat. Nedumerit, M continua sa mearga de-a lungul culoarului. Dar M nu mergea, ci alerga. Iar mainile sale nu erau goale, avea in mana un pumnal, acelasi pe care il vazuse de curand in cealalta transa. Continuand sa alerge, ajunsese intr-o sala mare. Acolo se afla un foc mare, parca alimentat de el insusi, un copac enorm care strapungea tavanul, iar undeva mai in spate un barbat. Din acel moment, M simti iarasi furia nemasurata si se repezi in directia respectivului, dar in van. Simti cum fu luat pe sus si aruncat deasupra acelui foc si tinut in suspensie acolo. Focul interactiona in mod ciudat cu el, M simtind ca creste ceva in fiinta sa si odata cu acel lucru devine mai puternic.

- Nu era nevoie sa se ajunga aici! striga el din toti rarunchii
- Ba din contra, era absolut necesar. Stii asta. Ce ati facut reprezinta un pericol pe care eu nu mi-l asum.
- Atunci asuma-ti asta!

Si cu aceste cuvinte, M rupsese suspensia magica in care era tinut, azvarlindu-se cu viteza inspre giganticul copac din mijlocul incaperii. Cu o zvacnire masiva, infipsese pumnalul adanc in scoarta copacului, iar focul care il cuprinse se intinsese pe tulpina groasa. O lumina orbitoare incepuse sa se iveasca, moment in care M lesina.

Dupa o durata nedeterminata de timp, M se trezi. Incaperea nu mai era luminoasa, focul nu era nicaeri de vazut si nici un copac nu era in zare. In schimb, camera era inundata de lumina naturala care patrundea printr-o gaura imensa in tavan, din care curgeau tot felul de liane si alte forme de vegetatie. Totusi, M nu vazuse cel mai evident lucru. Mana lui era tinuta strans de ceva. Uitandu-se inspre mana sa, vazuse ca el tinea ceva infipt intr-o buturuga veche de copac. Buturuga nu arata ca o buturuga oarecare, taiata drept de un fierastrau. Nu, aceasta buturuga avea o suprafata zimtata, ca niste ace ascutite. Dar ce era infipt in copac? M incepuse sa traga de obiectul misterios cu toata forta sa. Dupa mult efort, M trase sanatos si a scos obiectul respectiv, cazand pe spate din cauza dezechilibrului. Intins pe spate, M intinse mana in fata sa pentru a vedea ce a scos de acolo. Era exact acelasi pumnal pe care-l vazuse cu cateva clipe inainte, ceva mai uzat de trecerea vremii. In clipa urmatoare, buturuga izbucni in flacari, iar de afara incepu sa se auda o harababura intensa. Nu stia ce anume, dar era clar ca acest pumnal era foarte important.

Prin culoarul de pe care venise M isi facusera aparitia mai multi oameni-reptila. Mult mai multi decat vazuse afara. Unul din ei facuse un pas in fata celorlalti.

- Familia noasssstra iti multumesssste, sssstrainule!, spuse cu o vorbire extrem de stalcita.
- Nu stiu pentru ce insa.
- Pentru ca nu doar ne-ai eliberat... ci ssssi pentru ca ne-ai asssigurat urmatoarea treapta pe care sssa o accedem in lumea aceasssta. Fara interventia ta, noi am fi ramassss captivi in stadiul de animale sssupusse legilor naturale, fara capacitatea de a ne exercita... propria vointa. Sssi apropo de asssta, pumnalul acela ramane la noi.

Stia M ce stia cand nu era foarte sigur de toata aceasta poveste. Nu avea de gand sa le cedeze artefactul atat de necesar lui, si in orice caz nu unor fiinte atat de misterioase precum acesti oameni-reptila.

- Eu pentru pumnal am venit aici, asa ca sa fiti siguri ca nu vi-l dau de buna-voie.
- Asssta e...

In clipa urmatoare oamenii reptila au tras un raget subtire si terifiant in timp ce se indreptau inspre M. El avea doar acel pumnal in mana si nu avea cum sa le faca fata doar cu asa ceva. Insa uitandu-se inspre buturuga inflacarata, i-a venit o idee. Fara sa se mai gandeasca la faptul ca ideea era foarte probabil sa fie proasta, M intinse pumnalul deasupra acelui foc. Imediat ce facu asta, pe varful lamei se ivi o flacara luminoasa, ca si cum metalul luase foc. Oarecum surprins de asta, M indrepta rapid lama inspre ceata inamica. Complet neasteptat, miscarea semicirculara arunca flacari din varful lamei. Daca M a fost socat de acest lucru, oamenii-reptila au fost de-a dreptul terifiati de limba de foc care s-a propagat in directia lor. Cei care nu au fost prinsi de flacari si transformati aproape instant in scrum au fugit in afara incaperii cuprinsi de groaza. Lama nu mai avea foc pe ea acum, asa ca M a mai dus-o un pic deasupra buturugii inainte de a parasi incaperea, vroia sa fie pregatit in eventualitatea in care il mai asteptau si altii afara.

In afara templului nu mai era picior de om, reptila sau orice altceva, paruse ca toti au fugit. Spre norocul lui M, lucrurile lui au fost lasate acolo, i-a speriat atat de tare cu trucul sau incat nici nu au mai avut timp sa curete locul. Avand sabia sa la indemana, M se gandise ca nu vrea sa riste sa care o lama inflacarata cu el tot timpul, asa ca a scufundat-o in apa mlastinii pentru a o stinge. Fasaitul si aburul a fost incredibil de intens pentru o lama care nu era rosie si un foc atat de marunt in aparenta.

M trebuia acum sa se intoarca la Orlich cu descoperirea sa si sa discute cu Sean urmatorul pas. Din pacate nu multe intrebari isi gasisera raspunsul in Vhesal, dar M simtea ca acel pumnal face cat toate raspunsurile la un loc. Tot ce trebuia acum era sa fie atent pe unde calca in mlastina asta, era destul de clar ca oamenii-reptila nu-l vor mai lasa in viata data viitoare.