[-Ante-]

M nu a mai vorbit nimic in drumul catre Orlich. Situatia era suficient de tensionata si nu vroia sa o inflameze. Si asa banuia ca ajunsi acolo, familia respectivei femei ar fi agitat spiritele. De inteles.

Padurea era in continuare deasa, ceea ce il surprindea pe M. Localitatea nu ar fi avut cum sa fie prea departe, si asta nu ar fi insemnat ca era expusa animalelor salbatice? Cum era vorba de o comuna, se indoia ca avea resursele necesare ridicarii unui zid de aparare, oricat de modest. Curiozitatea i-a fost amplificata in momentul in care au ajuns in Orlich. Fara nici o bariera in calea salbaticiei, comuna se afla in mijlocul padurii dese. Casele erau facute in mare parte din lemn, ceea ce nu surprindea avand in vedere accesul facil la acest material. Totodata, locuintele oamenilor afisau elemente ornamentale, in mare parte sculptate in lemn, care mai de care mai detaliate, dar mereu discrete. Strazile aveau traverse de lemn, din acest motiv totul parand foarte curat.

M fusese dus intr-o incapere cu o singura fereastra din una din case. Era prizonier si pe moment nu avea ce sa faca. Astepta sa vada ce are de gand Ovrem sa faca cu el. Nu se temea deoarece stia ca el incercase sa se apere. Spera doar ca si localnicii sa gandeasca la fel. Cateva ore mai tarziu se deschisese o usita din usa camerei, prin care a fost impinsa o farfurioara cu niste mancare. Macar isi tratau prizonierii uman, chiar daca tocanita nu era mancarea lui favorita. Mai bun decat nimic.

Asteptarea nu a mai durat mult. Ovrem intra in incapere, atintindu-l pe M cu o privire aspra. In urma lui intra un barbat mai in varsta decat Ovrem, cu o barba scurta si ingrijita. Deasupra unei camasi albe purta o geaca de piele fara maneci pe care se aflau niste ornamente foarte detaliate. Pantalonii sai erau tot din piele, insa nu stramti, si in picioare purta o pereche de cizme elegante. Parea destul de clar ca acest individ nu era unul oarecare, asta daca faptul ca a venit impreuna cu Ovrem nu indica suficient de tare acest lucru. Ovrem se rezemase cu spatele de un perete, facandu-i un semn barbatului ca si cum acesta avea o treaba de facut.

-Ovrem va superviza sesiunea aceasta de captare. Numele meu este Sean si te rog sa ma lasi sa-mi fac treaba.
-Captare?
-Nu-ti va face rau. De fapt nu-ti va face rau in functie de ce aflam.

Dupa aceste cuvinte, Sean lua loc in fata lui M si scoase o bila metalica din buzunar.

-Uita-te in aceasta bila.

M se conforma, iar dupa cateva secunde simti cum i se ingreunau ploeapele, ca si cum era hipnotizat. Era destul de surprinzator ca Sean reusise acest lucru fara sa recurga la trucurile asociate de obicei cu hipnoza. Imediat dupa ce M isi inchisese complet ochii incepuse sa revada evenimentele din urma cu cateva ore, asa cum s-au intamplat. De fapt el nu doar vedea, ci auzea si simtea ca si cum retraia evenimentele. Era precum un vis constient, cu diferenta ca M nu putea sa-si controleze actiunile, fiind obligat sa revada lupta cu cei 3 violatori precum a avut loc, fara nici o diferenta. Totusi in anumite momente M simtea puseuri de oboseala, ca si cum ar fi ramas fara aer dupa un efort indelungat. Aceasta senzatie a persistat pana cand il vazuse pe Ovrem, moment in care M iesise brusc din hipnoza. Simtea ca fruntea lui atinsese podeaua, in timp ce tragea aer in piept.

-Ti-a spus adevarul, Ovrem. Nu el a omorat-o, ci a incercat sa o salveze. Cand a ajuns la ea, Lurich, Endaz si Movnich o omorasera deja.
-El e in regula acum? Parca ziceai ca nu pateste nimic.
-Nimic deosebit, se mai intampla chestii de genul asta.
-Cum il cheama?
-Mai bine il las pe el sa se introduca.
-Care iti este numele, tinere?

Apelativul "tinere" il facuse pe M sa se amuze in gandul sau. Mai statuse o secunda cu capul plecat, ca sa-si traga sufletul, si pe urma dadu raspunsul.

-M, eu, Ovrem, ca reprezentant al comunei Orlich al tinutului Qarh din regatul Lundir, te declar nevinovat de acuzatiile de viol si omor. Esti liber sa pleci, si imi pare rau de neplacerea creata. Permite-mi sa te conduc pana afara si sa-ti inapoiez bunurile.

Dupa ce Ovrem i-a dat lui M ce avea sa-i dea, isi lua la revedere si il lasase pe M de unul singur in orasel. M nu stia incotro s-o apuce, dar era multumit ca povestea aceasta se terminase cu bine. Fusese ingrijorat insa de senzatia pe care a avut-o in timpul procesului de "captare" pe care Sean il facuse asupra sa, cu atat mai mult cu cat banuia ca nu era o chestie atat de obisnuita ceea ce patise. Nu apucase sa se gandeasca prea mult la acest lucru, Sean incepand sa-l intrebe ceva.

-Cauti ceva de lucru, M?
-Ce ai de oferit?
-Am nevoie de un asistent care sa ma ajute la administrarea strangerii lemnului esential.
-Lemn esential?
-Lemnul esential este un lemn cu puternica incarcatura magica. Dupa ce este recoltat, el este folosit in extrem de multe metode, in functie de ce se doreste. Am nevoie de cineva care sa tina o evidenta a ce se recolteaza si ce se livreaza.
-Dar ma cunosti de atat de putin timp, de ce crezi ca eu as fi potrivit pentru treaba asta?
-Nu esti din zona asta, nu-i asa?
-Ce m-a dat de gol?
-Nu e greu sa recunosti un mag atunci cand il vezi. Si atunci cand il recunosti stii de ce suntem capabili cand vine vorba de masurat pe cei din jurul nostru. Cat despre tine, pari mai educat decat ce am la indemana pe aici. Aia 3 amarati pe care i-ai omorat lucrau pentru mine de cateva saptamani, dar nu erau buni de nimic, nici macar la recoltat lemnul ala.
-Imi pare rau ca ti-am omorat mana de lucru.
-Nu ai de ce sa-ti para rau, pe aici vin tot felul de pierde-vara ca sa faca niste bani, mai ales ca stiu ca Ghilda Magilor mereu plateste la timp si ofera si acoperis deasupra capului. Si ce zici, accepti oferta mea? Te voi plati mai bine decat ii platesc pe ceilalti.

M accepta, nu era ca si cum avea un loc anume in care sa fie. Kovacs nu mai era pe urmele sale, asa ca nu se mai temea de problema asta momentan.

-Programul de lucru s-a terminat, vino cu mine sa-ti arat santierul si sa iti explic cateva lucruri de baza.

M il urma, amintindu-si intre timp de lipsa zidurilor de aparare.

-De ce Orlich nu e protejat de nimic? Nu e nimic care sa-l ameninte? Banditi, animale salbatice?
-De cand Ghilda a descoperit sursa asta de lemn esential, Orlich a capatat o importanta majora in economia Lundirului, deschizand acest santier. Zidurile nu sunt necesare deoarece avem mijloace alternative de a asigura protectia Orlich-ului. Bariera de protectie nu este vizibila atunci cand nu este nici un pericol, dar atunci cand este nevoie se poate activa dintr-o clipita.
-Ati avut nevoie vreodata s-o activati?
-Nu foarte des, dar cand am deschis santierul situatia era diferita. Banditii si salbaticiunile nu se asteptau ca noi sa fim protejati de acea bariera, dar dupa mai multe incidente situatia s-a mai calmat. Pentru incidentele din afara granitelor barierei, il avem pe Ovrem, cu adjunctii sai si pe mine.
-Pai tu ce ai putea face?
-Nu ai fost atent? Santierele de lemn esential sunt puncte strategice in cadrul Lundirului, iar Ghilda isi trimite cei mai de incredere oameni in aceste operatiuni. Eu sunt membru al Consiliului Inalt al Ghildei de ani de zile. Si acolo nu ajungi nefiind un mag capabil. A, si acum am ajuns in santier!
-De ce e atat de departe de Orlich? Presupun ca nu era mare branza inainte de descoperirea lemnului esential de aici, asa ca presupun ca orasul putea fi asezat mai aproape de santier, nu?
-Ai dreptate, dar doar pe jumatate. Intr-adevar, inainte de deschiderea santierului, singura urma de civilizatie de aici era cabana unui vanator care murise cu 10 ani inainte sa venim aici. Dar asezarea nu putea fi prea aproape de lemnul esential din cauza naturii acestei resurse. Aceasta natura e si motivul pentru care numai un mag puternic e lasat sa administreze aceste santiere. Vezi tu, lemnul esential este capabil sa interactioneze cu alte fiinte vii din jurul sau in moduri... imprevizibile. Iar noi nu ne putem asuma riscul de e tine santierul aproape de oras. Uite, hai sa-ti arat despre ce vorbesc.

Sean ii arata lui M un copac. Nedumerirea il lovi pe M, deoarece acel copac arata ca oricare altul din toata padurea aceea.

-Cu ochiul liber nu poti sa vezi diferentele. Dar atunci cand te apropii de el, incepi sa-i simti incarcatura magica, presupunand ca ai inclinare catre aceasta sensibilitate. Apropie-te si ai sa vezi.

M facu cativa pasi inspre acel copac. Sean nu il mintise, deoarece cu cat se apropia mai mult, M incepea sa simta tot mai tare cum ceva ii trecea prin fiinta sa. Senzatia era una ciudata, nemaiintalnita de catre el. Pe de-o parte simtea un val relaxant, dar pe de alta simtea forta acelei incarcaturi. Curiozitatea l-a facut sa stea locului, pentru experimenta mai multa vreme acea senzatie atat de stranie. Era prima oara cand a avut de-a face cu magie dupa captarea facuta de Sean mai devreme, dar aceasta avea un alt ritm. Captarea a fost ceva deliberat, realizat cu un scop anume. Energia lemnului esential din acel copac era ceva care facea parte din natura acestuia. Forta acelei energii parea ponderata de o influenta exterioara, probabil datorata lui Sean.

-Cum e?
-E... foarte interesant, nu stiu cum pot sa o descriu.
-Deci chiar ai sensibilitate magica. Foarte bine...

In secunda urmatoare starea de relaxare a disparut intru totul, corpul lui M fiind invadat de o forta extrem de puternica, tintuind-ul pe loc. Fluxul de forta parea ca nu vine doar de la copacul din fata sa, ci din toata zona din jurul sau. M se simtea ca si cum ar fi fost legat la maini si la picioare, si nu avea nici o sansa sa scape din acea stransoare.

-...pentru ca ai foarte multe intrebari la care trebuie sa raspunzi, M. Captarea mi-a aratat lucruri interesante, dar inainte de asta haide sa vorbim despre ceea ce nu mi-a aratat! Nu stiu cum ai reusit sa ma blochezi, pentru ca nimeni nu a reusit sa blocheze un proces de captare, niciodata!

Pe masura ce vorbea, Sean devenea tot mai furios, iar la ultimele cuvinte rostite, M simti cum ceva ii cuprinsese gatul si il aruncase in spate, izbindu-l de un copac.

-Captarea arata toata viata unui individ pana in acel moment, iar la tine vad doar cateva zile. Tu ascunzi ceva, iar eu trebuie sa aflu! De unde esti? Raspunde!
-Nu stiu, mi-am pierdut memoria.
-MINTI!

Stransoarea deveni mai puternica. Sean nu era prost, iar o minciuna atat de prost gandita nu il ajuta pe M.

-Sunt... din alta parte. Nu din lumea asta.
-Nu te cred!

M fusese trantit la pamant, stransoarea ramanand la fel de puternica.

-Ok, nu imi dai alta alternativa. Iar asta va durea.

Sean facu niste semne in aer si incanta niste cuvinte pe care M nu le intelesese. Rolul acelor gesturi nu era un mister, deoarece in clipa urmatoare M simti o durere enorma in capul sau, mult mai intensa decat la captare. Inca o data, incepea sa vada momente din amintirile sale, dar acestea nu erau ordonate cronologic ci aleator. In acelasi timp amintirile erau de fapt niste franturi, in unele doar auzea, in altele doar simtea iar in altele putea doar sa vada. Fiecare salt de la o amintire la alta era intampinata de grade variabile de durere, fiecare fiind intensa si chinuitoare. Dupa ceea ce a parut o eternitate, durerile s-au calmat, iar M a putut sa isi deschida ochii. In fata lui era un Sean vizibil slabit, iar figura sa nu mai era furioasa si increzatoare, ci una perplexa si ingrozita.

-... nu se poate! CE esti tu? Cum de esti aici si nu...? Te... stiu! Au trecut atatia ani, dar acum imi amintesc ca si cum a fost ieri. Ziua aceea... a fost cea mai mare greseala!
-Ce nai-
-TU l-ai corupt! Din cauza ta s-au intamplat toate astea. Habar n-am ce a vrut Dorgath de la tine, si nici ce au vrut cei din Hoarda de la tine. Dar stiu eu ce meriti!

In clipa urmatoare stransoare a cedat, dar a fost inlocuita de altceva. Influenta lui Sean disparuse, din acest moment toata energia provenind integral de la copacii de lemn esential. Valul de energie nu a mai trecut incet prin corpul lui M, ci aproape instant, intrand in fiecare lacas ascuns pe care-l avea. Desi avea ochii deschisi, M nu mai vedea santierul si padurea, ci altceva. Ajunsese intr-un loc luminat, in jurul sau fiind o ceata densa. Undeva in fata lui se ivi Sean, care-l privea cu dezgust. Din toate directiile se auzeau niste soapte neinteligibile de catre M. Sean strapunse sunetul soaptelor strigand cu putere:

-Vi l-am adus! Voi nu va veti mai intoarce, asa ca e tot ce pot sa fac. Savurati-va razbunarea, iar eu voi spera ca inca se mai poate salva ceva!

Sean disparu in ceata, iar soaptele deveneau tot mai intense. M incerca sa se uite in stanga si in dreapta, dar in afara de ceata fumurie nu vedea nimic. Soaptele erau atat de intense incat pareau ca erau spuse de catre cineva care statea langa el. Imediat dupa aceea, M simti cum era doborat la pamant de o forta nevazuta, in timp ce soaptele deveneau vorbe, iar vorbele strigate. Sunetele emise de acele strigate erau mai apropiate de sunetul unei unghii care zgarie un geam decat unele emise de catre o persoana. Cu cat deveneau mai intense, sunetele pareau ca intrau mai adanc in fiinta lui M, iar in tot acest timp acea forta nevazuta il lovea si arunca in toate directiile. Dupa minute intregi in care M era complet neajutorat, loviturile si strigatele se oprira brusc.

-Nu este el.

Brusc, ceata se risipise si M statea intins in fata copacului la care-l dusese Sean. Afara se intunecase, asa ca se pare ca trecuse ceva vreme. Sean inca era acolo, iar surprinderea sa parea nemarginita.

-Nu pe el mi l-ati cerut? Dupa atatia ani l-ati asteptat si voi il lasati sa va scape?

Aceeasi voce pe care a auzit-o in ceata ii replica:

-Nu este el cel pe care il cautam.
-Dar...cum? Am vazut cu ochii mei, nu are cum sa fie altcumva!
-Nu e aceeasi persoana, dar el este special.
-Cum? Cum?!

Vocea nu mai daduse nici un raspuns, iar Sean parea sa nu aiba habar de ce sa faca. Se uita inspre M, care statea intins pe iarba, extrem de slabit si abia capabil sa se miste.

-Mai ai teste care sa ma duca la un pas de moarte, Sean?
-Nu stiu ce s-
-De cand am ajuns aici am intrat intr-un joc al carui reguli nu-l cunosc. Toti ma vor pentru ceva, si sa fiu sincer, m-am saturat! Ce naiba a fost toata asta? Ce ai vrut de la mine?
-... am crezut ca fac ce trebuie, M. Tinutul asta se indreapta spre vremuri intunecate, M, si ma doare cu atat mai mult cu cat am asistat la momentul in care totul a inceput, iar eu nu am facut nimic!
-Ai incercat sa ma omori, deci ai facut ceva!
-Sarcasmul tau nu te va duce nicaeri!
-M-a dus pana aici, Sean. La fel cum m-a dus si spiritul de observatie. Ai spus ca l-am corupt. Nu stiu pe cine am corupt in astea cateva zile de cand la aflu aici, asa ca presupun ca ma poti ilumina.
-E o poveste foarte lunga.
-Am tot timpul din lume. In plus, cred ca imi datorezi o explicatie pentru ca ai vrut sa ma sacrifici prietenilor tai.
-Off, bine... Acum 30 de ani m-am alaturat corpului de magi de la curtea Svedirului. Eram tanar si pozitia era una excelenta, mai ales datorita pozitiei Svedirului in cadrul regatului Lundirului. Regele Hemkis avea nevoie de magi pentru a-si mentine pozitia de putere si pentru a face fata Hoardei Vestului. Eu nu am fost implicat in luptele de granita, precum au fost altii, ci in ceva mult mai important. Hemkis finanta expeditiile Ghildei pentru cautarea de artefacte cu proprietati magice, angajarea noastra in cadrul curtii sale fiind o acoperire pentru aceste operatiuni. Nu tot timpul operatiunile erau de succes, de inteles avand in vedere ca noi ne bazam pe zvonuri, legende si scrieri care nu sunt intotdeauna de incredere. Timp de 5 ani am avut multe operatiuni din care nu ne-am ales cu prea mare lucru, iar Hemkis devenea tot mai nerabdator. Totodata, el era deranjat de influenta pe care o aveam asupra fiului sau, Barl, care ne insotea in toate expeditiile. Hemkis vroia ca fiul sau sa devina un mare general, nu un mag, in ciuda faptului ca Barl avea o vizibila afinitate catre acest domeniu. In fond, Barl e cel care s-a oferit sa ne insoteasca in aceste expeditii.
-Si ce s-a intamplat?
-Ei bine, datorita operatiunilor esuate, ajunsesem oarecum disperati. Trebuia sa gasim ceva important daca vroiam sa mai lucram pentru Hemkis. Asa ca am apelat la poate cea mai importanta chestie pe care o puteam descoperi: ramasitele celui mai mare oras elf, Vhesal. Apropo, lemnul esential se gaseste in locurile in care elfii au avut temple.
-Ce s-a intamplat cu ei?
-Pana acum 5 milenii, ei stapaneau acest continent asa cum nimeni nu a mai facut-o dupa aia. Dar ajungem si la asta. Ideea era ca Vhesal a fost capitala imperiului Q'alesian, iar din informatiile pe care le aveam, puteam gasi niste artefacte mai mult decat speciale. Problema era ca nu stiam daca Vhesal putea sa mai fie gasit sau nu, dar cum era ultima noastra sansa, nu am avut de ales decat sa speram. Dupa un indelungat drum, eforturile noastre fusesera rasplatite: Vhesal era real, si era in fata ochilor nostri. Dar nu totul a fost bun in ziua aceea. In extazul acelor momente, nu am mai fost precauti. Barl a intrat intr-o incapere inainte sa ii putem fi alaturi. Cand am ajuns, el era la pamant, inconstient. Am folosit tot felul de vraji pentru a vedea ce are si pentru a-l trezi, dar fara nici un fel de efect. Era ca si cum era pur si simplu adormit, fara nici un fel de probleme. Am stat la patul lui 3 zile la rand, incercand orice, fara succes, in timp ce colegii mei verificau zona pentru a gasi artefactele pe care le-am cautat. Intr-un final, Barl s-a trezit, si totul parea normal. Misiunea fusese un succes, gasisem destule lucruri extrem de interesante, iar Barl era in regula. Incepand din acel moment, ii faceam o verificare zilnica, pentru a fi siguri ca nu a patit ceva, si de fiecare data totul parea in regula.
-Dar nu era, nu-i asa?
-Barl incepea sa para... tot mai diferit. Cel pe care-l stiam eu era un tanar entuziast, curajos, bun si de caracter. Barl de dupa acea expeditie incepea sa para tot mai crud, mai injust si mai insetat de putere. Dupa o vreme incepuse sa imi permita tot mai rar sa-i fac testele de rigoare, indepartandu-ma tot mai tare de persoana sa. Cu cat deveneau mai rare vizitele mele, cu atat incepeam sa vad lucruri tot mai tulburatoare la Barl. Totul a culminat cu noaptea in care tatal sau a fost asasinat, o buna parte din magii de la curte au fost acuzati de complot. Am fost nevoiti sa fugim pentru a nu fi executati, desi eram nevinovati. Nu am nici un dubiu ca el e in spatele acelui asasinat si ca a vrut sa scape de noi toti. De 25 de ani nu l-am mai vazut pe Barl, dar aud tot mai multe povesti despre experimente necromantice si alte practici intunecate din acea zona. Simtim cu totii ca ceva rau ne asteapta, si nu putem face nimica.
-De ce?
-Svedir e prea puternic. Iar daca Svedir scade in forta, Hoardele Vestului risca sa ne distruga pe toti. Suntem intr-un cerc vicios din care nu avem scapare.
-Ce te face atat de sigur?
-Din cauza a ceea ce am vazut la Barl. Initial nu am spus nimic pentru ca nu aveam decat banuieli, dar cu cat vedeam mai mult cu atat imi dadeam seama ca Barl era posedat de ceva intunecat si foarte vechi. Nu stiu ce a facut Barl cand a intrat in camera aia, dar acel spirit i-a luat in stapanire trupul si a inceput sa-l foloseasca in scopurile sale.
-Ai vreo idee ce era acel spirit?
-Era ceva foarte puternic. Parea ca intr-un fel sau altul, a fost inchis in acel loc de mii de ani, probabil chiar de catre elfi. Dar e ceva si mai tulburator, M.
-Ce anume?
-Cand am intrat in camera, si l-am vazut pe Barl intins pe pamant... am avut o strafulgerare in care am vazut ceva. Am vazut fata cuiva, iar acea fata semana izbitor de mult cu a ta.