[-Inceputul-]

Totusi, ceea ce s-a intamplat acolo nu a fost inceputul, nici pe departe.

Era o vreme cand M era departe de astfel de lucruri, cu mult inainte de momentul realizarii sale. O vreme in care nu era ceva de realizat sau de amintit pentru ca acele lucruri inca nu se intamplasera. Candva, el era un om ca oricare altul, ducand o viata absolut normala.

Cand totul a inceput, M era ceva mai tanar. Nu cu mult, doar cu un an de zile. Intr-o seara el se intorcea inspre casa dupa o alta zi oarecare de scoala. Mergea singur pe strazi, gandindu-se la ce il astepta in zilele urmatoare. La un moment dat pe drumul lui apare un barbat mai in varsta. Nu parea nimic deosebit la acesta, era relativ inalt, ridat si cu parul carunt.

"Scuza-ma un pic, ai un foc?" il intreba respectivul om tinand o tigara intre degete.

"Nu, nu fumez, imi pare rau.", raspunse M amabi.

"Poate ca e mai bine asa, ai fost invatat bine" spuse barbatul. "Ce-i drept, o tigara e un pretext de conversatie", continua el in timp ce se tot cauta prin buzunare. "Ah, iata! Credeam ca o pierdusem!" exclamase in timp ce scotea la iveala o bricheta. "Pot sa te intreb ceva?".

M era un pic surprins de dispozitia acestui om, dar in acelasi timp era intrigat. "Desigur".

"Ce reactie ai avea daca ti-as spune ca nu te-am oprit din drum pentru a-ti cere un foc?"

In acel moment corpul lui M se incordase, nestiind la ce sa se astepte. Nu-l mai vazuse niciodata pe acest om si habar n-avea de ce intentii avea acesta.

"Dar de ce m-ai oprit din drum, atunci?", spuse M in timp ce incerca sa isi mascheze nelinistea

"Pentru ca te asteapta ceva mai important decat ce crezi ca iti ofera viata, simplu.", ii replica barbatul increzator.
 
"Imi pare rau, dar nimic din ceea ce crezi tu nu e valabil. Nu stiu despre ce vorbesti tu acolo.", replica M cu scepticism.

"Vei vedea.", vine sec dinspre barbat.

Lui M nu i-a placut ce a auzit, genul acesta de lucruri ti le spune un criminal in serie, nu un om normal. In momentul in care a inceput sa mearga cu spatele, barbatul misterios facu un gest scurt. Imediat, tot ceea ce vedea M cu ochii lui se ilumina brusc ca si cum un far puternic s-ar fi aprins in spatele lui. Cand si-a intors capul ca sa vada ce era acolo a fost complet uimit, era ceva ce nu mai vazuse niciodata. Ceea ce observa semana cu o usa ovala care emana o lumina albastruie pe un fundal negru. Interiorul conturului ei parea compus din rotocoale de fum de aceeasi culoare care se miscau intr-un tipar circular. Privind cu atata surprindere, M nu isi dadu seama cand barbatul se apropiase de el si ii pusese mana pe tampla. M incercase sa se dea la o parte, dar in acel moment isi simti mintea acaparata de ceva ce nu putea sa inteleaga.

Socul a ceea ce simtea a avut efectul de a-l ingheta in loc pe M, el devenind incapabil sa mai reactioneze. Nu a mai putut sa faca nimic atunci cand a fost luat in brate de catre barbatul misterios si dus catre acea usa bizara. Ce era ciudat era faptul ca acel fum nu parea sa aiba nici un fel de miros, iar daca il inspira nu simtea ca s-ar sufoca, ca si cum de fapt era o iluzie. M a fost si mai uimit atunci cand a fost adus si mai aproape de curiozitatea aceea. Initial simti ca si cum ceva il trage, discret, inspre usa, iar pe masura ce distanta scadea, respectiva forta crestea tot mai mult. In momentul in care a atins acea suprafata neagra-albastruie, M nu simti ceva solid, nici ceva lichid, atunci cand incepuse sa treaca prin ea! Confuzia totala era cea mai buna definitie pentru ce simtea M atunci, in mod clar.

Nu stia ce se intampla, cum de era posibil sa intre prin acea chestie? De fapt cum de era posibil ca acea usa sa existe? Sigur i se parea, nu avea altfel cum! Si de ce isi simtea acele parti ale corpului mai reci? Pe masura ce isi dadea seama ca nu i se parea si ca intr-adevar i se facea frig, M se speria tot mai tare. Ce urma sa pateasca? In momentul in care fata lui era pe cale sa atinga acea suprafata invalurita, era convins ca nimic nu mai urma sa fie la fel. Si cata dreptate avea!

Capul lui incepuse sa treaca prin oval, iar de indata ce si ochii lui au atins-o, se vazuse in cu totul alt loc! Nu mai era pe o strada intr-o dupa-amiaza tarzie de inceput de vara, ci era undeva intr-o pustietate stancoasa, pe piscurile unui munte! In acel moment, mintea lui M era suprasolicitata de toata insiruirea evenimentelor din ultimul minut si nu isi daduse seama atunci, dar acel oval misterios nu era altceva decat un portal care l-a purtat realmente intr-o alta locatie decat cea in care era initial.

Barbatul il lasa pe M si facu un gest scurt in fata ochilor sai, iar M simti cum mintea sa fusese parca eliberata din ceea ce il tinea blocat. Asa cum era de asteptat, incepuse sa dea agitat din maini si sa strige inspre interlocutorul sau in timp ce pasea nelinistit pe pietris "Ce naiba e asta, ce ai facut? Unde sunt?"

"Faptul ca inca esti in stare sa iti mai coordonezi miscarile si gandurile reprezinta inca o confirmare ca ceea ce iti spun este adevarat, M.", afirma omul in timp ce il privea calm pe M cum se agita.

In urmatoarele minute M se fastacea incercand sa gaseasca o logica la ceea ce se intampla. Ii era frica, dar nu stia daca mai mult din cauza situatiei in sine sau din cauza calmului celui de langa el. Numai cel care se simte in control poate sa fie atat de relaxat, iar M se simtea completamente lipsit de aceasta.

"M!" tuna brusc vocea omului, lasandu-l pironit pe M in loc. "Bun, acuma poate o sa si asculti ce am de zis. Daca doream sa-ti fac rau, o puteam face fara probleme pana acum", ii spuse pentru a-l mai linisti. Desi aveau logica spusele sale, M tot nu se simtea intocmai comfortabil. "Asadar", continua barbatul, "lumea pe care o stii tu este doar o fatada. Un tapet in spatele caruia se ascunde ceva mult, mult mai vast decat ar putea banui un om normal. Eu si cei carora le-am urmat existam pentru a tine fortele care conduc aceasta lume in armonie, si realizam acest lucru prin simpla noastra prezenta, prin calitatile pe care le avem in virtutea acestui rol. Iar tu esti cel care imi va urma."

M nu stia ce reactie sa aiba la acest mic discurs. Totul parea o insiruire de ineptii ambigue iar barbatul era atat de increzator in ceea ce spune incat era tentat sa creada ca are de-a face cu un nebun extrem de increzator.

"Stiu ca nu ma crezi, asa ca iti voi arata, M."

Ii stia pana si numele! Cand auzi aceste cuvinte inca o data, M fu tentat sa o zbugheasca la fuga. Incepuse sa faca niste pasi inapoi si se uita in spatele lui pentru a vedea daca are o carare buna.

"Nu poti sa fugi de indatorirea ta, M. Si pe deasupra, nu ai unde sa fugi si sa supravietuiesti, toata zona e arida si pustie.", spuse barbatul citindu-i intentiile.

"Dar de ce eu trebuie sa fac treaba asta, presupunand ca e reala? De ce trebuie sa cred toata prostia asta de poveste?", intreba M, vizibil iritat.

"Pentru ca te-ai nascut cu aceasta sarcina in sange, precum toti Gardienii care au existat! Nu e o chestiune de alegere. Acum stai pe loc", iar barbatul facu iarasi gestul cu care il tintuise pe M si prima data. "Ceea ce voi face acuma este predarea stafetei, imi voi transfera toate cunostintele de care vei avea nevoie in mintea ta. Nu te teme, mintea ta va rezista fluxului de informatii care iti vor parveni. O sa dureze ceva pana cand voi ajusta transferul. La finalul procesului eu voi muri, te rog frumos sa ma ingropi cum se cuvine sub bolovanul acela.", termina Gardianul si arata cu degetul inspre locul la care se referea.

M nu putea sa inteleaga de ce era prins in toata aceasta treaba, nimic nu avea sens din ce i se spusese. Gardianul il aseza pe M pe o piatra ceva mai maricica, iar el se aseza pe o alta. Isi inchisese ochii si incepuse sa faca niste mici gesturi pe care M nu le pricepea. Chiar si asa, incepuse incet-incet sa simta... ceva, ca si cum creierul sau era solicitat, initial putin, dar cu trecerea timpului tot mai tare. Se simtea ca si cum intre mintea sa si informatiile pe care Gardianul pretindea ca vrea sa i le ofere se afla un baraj care era supus la o presiune crescanda. Isi dadea seama ca acest baraj imaginar va ceda la un moment dat, ca intai va fi o crapatura mica, iar pe urma acea crapatura se va tot mari pana cand apa va da navala fara opozitie. Momentul aparitiei crapaturii nu se lasase asteptat prea mult, si M incepu sa simta cum ca ar afla lucruri noi, putin cate putin. Incepuse sa se simta atat de comfortabil, incat mintea lui incepuse sa se joace cu acele franturi de detalii si sa isi exploreze spatiul mental. Era precum un peste care inota de colo-colo, explorand acest fenomen care se petrecea in creierul sau.

Dar ceva nu se potrivea, parca nu avea sens ce vedea. Pe de o parte observa ca ce i se spusese legat de destin si toate celelalte lucruri erau adevarate, dar simtea puternic ca ceva de acolo era fals. Incepuse sa puna lucrurile cap la cap in cautarea neadevarului, in timp ce tot mai multe lucruri incepeau sa ii intre in cunostinta. Cum ar fi ca acele usi misterioase erau portaluri catre alte dimensiuni si alte timpuri, unele apareau la vointa Gardianului, iar cele mai multe apareau in momente predefinite in locuri la fel de predefinite din lume. Sau ca oamenii normali nu puteau sa le foloseasca pentru ca nu le vedeau, iar daca incercau sa le foloseasca mintea mureau la putin timp dupa din cauza incapacitatii organismelor lor sa gestioneze calatoria. Sau cum tot timpul este batut in cuie, toate lucrurile se vor intampla intr-un singur fel de-a lungul timpului... si cate si mai cate... Iar M cauta, si cauta, si cauta acel detaliu care nu avea sens.

"Daca doream sa-ti fac rau, o puteam face fara probleme pana acum"! Asta era neadevarul! Dar de ce era minciuna aceasta afirmatie? M cauta tot mai panicat, pana la nivelul in care simtea ca incepuse sa perturbe transferul de informatii. Cum adica "pana acuma as nu puteam"? Ce doreste sa ii faca Gardianul? Stai asa un pic, asta e!

Urma sa-l omoare prin acest proces!

In fractiunea in care a constientizat acest lucru, Gardianul tocmai isi facea mutarea finala. M nu intelegea pe deplin procesul, dar nu conta prea mult acest lucru, deoarece panica sa a escaladat exponential, ducand la o perturbare pe masura. Prin forta mintii sale, M incerca sa rupa legatura telepatica in timp ce vedea ceea ce il astepta. Si dintr-o data simti cum mintea sa se scurtcircuitase, iar el mai vedea doar alb in fata ochilor si urechile ii tiuiau puternic.

Cateva secunde mai tarziu, tiuitul incepuse sa se domoleasca iar viziunea sa sa i se imbunatateasca treptat, totodata simtind cum revenea in contact cu propria sa minte. Domolirea tiuitului l-a ajutat sa auta icnetele de durere ale Gardianului, care se rastogolea pe jos in agonie. M nu mai avea forta sa spuna ceva, dorea sa scape de acolo cat mai repede.

"Aaaahhhhhh! Nuuu! Ce ai facut?! Aah!", tipa Gardianul. Aparent M avea dreptate cand credea ca nivelul relaxarii era direct proportionala cu perceptia controlului detinut. "Ce ai facut? Nu... mai... VAD!", spuse in timp ce se uita direct inspre M. Dar cum de avea asta logica, Gardianul nu vedea dar totusi putea...?

M nu apucase prea mult sa zaca pe aceasta idee, pentru ca iarasi vazuse o invazie de lumina albastra in preajma sa. Intorcandu-se, vazu spre surprinderea sa un alt portal. Era tentat sa sara in el, dar ii era teama sa nu fie cumva creat de catre Gardian, si ca atare, o capcana. Insa aparent nu doar el era singurul surprins de aceasta aparitie, Gardianul fiind de-a dreptul socat de ceea ce vazuse. Nu stia daca era cea mai inteleapta decizie, dar nu avea timp sa stea sa isi mai cantareasca optiunile. M se ridica cu dificultate de pe piatra pe care fusese asezat si pasea catre portal, in timp ce in spatele sau auzea "Nu... face asta! Tu nu trebuie...sa....". Nu se simtea in postura in care sa mai stea sa ii asculte povestile, asa ca a facut pasul prin portal.

[-Prolog-]

O poveste este un sir de intamplari si evenimente. Unele determina pe altele, altele influenteaza pe celelalte, celelalte sunt legate un pic de cateva, iar cateva pot sa nu aiba nici o legatura cu toate celelalte. In unele cazuri lucrurile se aseaza frumos si toata lumea e multumita, iar planurile sunt indeplinite. Dar in realitate, nimic din aceste lucruri nu este valabil. Nu exista planuri care sa cuprinda totul, participantii nu au aceleasi scopuri, iar rezultatele... Ele nu sunt determinate de nimic, nu sunt influentate de ceva, nu sunt indeplinirea a ceva. Nu, ele doar se intampla, iar totul merge mai departe, fie ca lucrurile se intampla intr-un fel sau in altul. Si nimic nu schimba asta.

Ceea ce urmeaza sa vezi nu este o poveste, ci o reprezentare a realitatii. Nu e adevarul, nu e raspunsul final, nici macar greselile nu vor fi aratate ca altceva decat ce au fost din punctul de vedere a acelei reprezentari. Este dovada ca ceea ce facem noi este mic si in acelasi timp mare, oricat de paradoxal suna. O lupta in care fiecare vrea sa iasa invingator si nimic nu e stabil. Nu a trecut mult de la ultima inclinare a balantei, una din multele. Dar sa nu ne precipitam.

Era inceputul lunii iunie. Intr-o zi obisnuita, intr-un oras ca oricare altul si pe o strada normala cineva pasea rapid si apasat. Nimic anormal, aceasta persoana niciodata nu a facut economie de energie in mersul sau obisnuit, asa ca ceea ce pentru altii ar fi fost un efort, pentru el era ceva absolut normal. Nu ca ar fi contat, nimeni nu mergea alaturi de el, deci nici macar nu se punea problema ca cineva sa tina ritmul. Nu, mereu el a avut ritmul lui si nimic nu i l-a perturbat.

Era spre seara, iar el se intorcea dupa inca o zi de scoala. De regula vedeai grupuri de oameni plecand de la ore, vorbind, glumind, facand planuri pentru vacanta. El nu intra in aceasta categorie, mersul singur pana acasa era ceva normal. El si gandurile sale. Si ii placea asa.

Intrand pe usa casei sale, un "bine ai venit acasa!" il intampina, urmat de un "cum a fost azi, M?". Nu avea prieteni, nu era omul care sa se amestece cu grupurile, dar ii avea pe ei. Intr-un fel era multumit asa, dar realitatea era ca isi dorea mai mult. Si de ce sa nu gandeasca asa? Singuratatea este doar un mod de a-ti petrece o parte a timpului, pana la urma. Nu o spunea niciodata, dar el se uita in jurul lui, la colegii lui, si stia ca-si doreste ceea ce aveau ei. Ceea ce tinea si mai putin sa recunoasca era ca nu avea curajul de a face pasii necesari de a compensa lipsurile pe care le avea in aceasta materie. Orgoliul sau era suficient de mare incat sa ii fie un obstacol, iar frustrarile create ii erau ca niste pietre de moara si il consumau. Un tanar obisnuit, asadar.

A doua zi era ultima zi a acelui an de scoala, cu festivitatea de premiere. Lume multa, asa cum era de asteptat. Ca de obicei, un politruc isi facuse aparitia pentru a da un discurs. Nici nu stia ce functie avea, important era ca el era prieten cu directorul liceului. Ce nu fac prietenii unii pentru altii! Omul statea cu o postura aroganta pe unul din scaunele aduse din salile de clasa, asteptand momentul pentru care a venit acolo, in timp ce cativa profesori se agitau pentru a pune la punct microfonul si ce mai era necesar. Nu a asteptat mult, marele sau moment era pe cale sa inceapa.

Invitat la microfon cu un text sforaitor, omul se duce mandru si incepe sa-si spuna poezioara sub privirile aproape deloc interesate ale elevilor din fata lui. Dintr-o data, expresia omului de la microfon se transformase intr-una de spaima in timp ce se uita undeva in departare. M nu apucase sa se intoarca pentru a vedea ce se intampla acolo in spate, ca un foc de arma rasunase puternic. El incremenise, sunetul de arma rezonand in interiorul mintii sale, fiecare reverberatie facandu-l parca si mai intens. In jurul sau, haos, tipete, oameni si copii alergand in toate directiile, iar el se simti parca tras de masa de oameni care incerca sa scape de acolo. In mijlocul acestui tumult, ceva din interiorul lui M parca a pocnit. Sunetul focului tras nu se mai auzea, precum nici tipetele oamenilor. Si-a intors privirea inspre directia in care se uita politrucul cu spaima inainte. Multi oameni speriati, alergand inspre iesirea din curtea liceului, dar in randul lor era cineva care nu mergea in aceeasi directie cu ceilalti. Era neclar, deoarece se strecura printre oameni, dar se vedea ca are un pistol si ca se indrepta inspre mica scena improvizata pe care se afla pupitrul. M, cu privirea focalizata asupra acestuia, fara sa mai stea pe ganduri a inceput sa alerge si sa se strecoare inspre directia acestuia. Mergand tot mai repede, M se apropia de el si inca era neobservat de catre acesta.

Abia cand ajunsese foarte aproape de acesta, tragatorul l-a vazut si a incercat sa isi indrepte arma inspre M pentru a-l opri. Insa M a avut un reflex neobisnuit pentru el, s-a repezit in tragator, apucandu-i mana in care tinea pistolul ca sa i-o dea la o parte. Placajul facut de M l-a aruncat in spate pe tragator, iar odata ce au atins solul, cei doi au intrat intr-un meleu agresiv. Parca insetat, M lovea si lovea si lovea in incercarea de a-l imobiliza pe respectivul, iar intr-un final a reusit, cine stie cum, sa puna mana pe pistol.

Ridicandu-se in picioare, indrepta pistolul catre tragatorul aflat inca la pamant. "Ramai acolo unde esti" striga puternic M, cu o incredere nespecifica lui. Ceva i-a distras atentia si a aruncat privirea putin in stanga sa. Oamenii fugisera din curte, dar mai era cineva acolo, alergand inspre M si scotand un pistol de la brau. Fara sa gandeasca, M smuci bratul cu care tinea pistolul, tinti inspre acest al doilea individ si ciupi tragaciul. Reflexul a fost atat de rapid incat respectivul, lovit in abdomen de acel glont, nu mai apucase sa isi scoata arma si se prabusi la pamant.

Sunetul provocat de focul armei a rasunat iarasi in urechile lui M. De data aceasta au actionat ca un mic soc electric, facandu-l sa tresara. Acea energie care l-a impulsionat in momentele anterioare a disparut ca prin farmec, M ramanand cu pistolul in mana, indreptat spre corpul cazut in departare, nemaistiind ce sa faca. Omul de la picioarele sale incepuse sa se dea in spate, privind speriat inspre M. Vazand aceasta, M striga iarasi "Stai acolo unde esti", de data asta cu o voce sparta si subtiata, iar mana tremuranda. Asa cum era de asteptat, efectul nu a mai fost acelasi, omul reusind la un moment dat sa se ridice in picioare si sa o traga la fuga. Iar in tot acest timp, M, cu o privire confuza pe fata sa, cu pistolul indreptat intr-o cu totul alta directie decat cea in care se afla tragatorul, repeta cu o voce aproape tacuta "stai acolo...". A ramas asa in timp tragatorul a fugit suficient de departe incat sa nu mai fie in raza lui M. Nu ca ar fi contat cu ceva, M parea incapabil sa mai reactioneze in vreun fel.

In jur era liniste. Nimeni nu avea curajul sa se duca in acel loc ca sa vada ce s-a intamplat. Din departare se auzea un forfot infundat, probabil cei care au fugit de acolo. M se uitase incet inspre pupitru, doar ca sa-l vada pe politician cazut intr-o balta de sange. Nu simtea ca are suficienta energie pentru a vedea daca acesta mai era in viata sau nu, socul a ceea ce a facut rasuna in continuare in interiorul mintii sale. Era ca si cum nu mai era loc pentru nici un alt gand datorita importantei situatiei in care se gasea.

Reactia lui era una perfect normala. Crescuse intr-o lume normala, era un baiat la locul lui, introvertit, cine nu ar fi reactionat precum el dupa asemenea intamplari? Tocmai omorase pe cineva intr-un puseu care l-a luat total prin surprindere. Era ca si cum nu mai era el, ci o cu totul alta persoana, una pe care nu o mai cunoscuse niciodata. Nici nu stia ce il speria mai tare, transa sau aceasta persona care s-a ivit in cadrul transei?

Intr-un final venisera si politistii la fata locului. Acolo gasisera cele doua cadavre si pe M, intins pe jos si privind in gol, cu un pistol aruncat undeva intr-o parte. El nu mai auzea nimic si nu mai vedea nimic, tot ceea ce i se spunea trecea prin el. Nu stia ce se intampla in jurul sau, totul era in ceata si nimic nu mai conta, doar gandurile adanci in care era agatat. Si asa trecuse aceasta zi.

A doua zi nu se trezise in patul lui de acasa. Era intr-un salon de spital. Si-a amintit destul de repede de ce se intamplase in ziua anterioara, dar acuma socul nu mai era atat de puternic. Intrebarile persistau, dar macar era functional. In partea cealalta a camerei erau parintii sai, care indata ce l-au vazut trezindu-se, au tresarit de pe scaunele lor si s-au apropiat de pat. Privirile lor erau o combinatie de ingrijorare si frica, prezenta lor avand o incarcatura aproape nelinistitoare din cauza aceasta. "Cum te mai simti?" a fost prima intrebare. In alte contexte, nu ar fi reprezentat nici o problema, dar in acest context M se simtea extrem de nelinistit de implicatiile raspunsului. Incerca sa spuna ceva, dar ii era extrem de greu sa isi miste gura, ca si cum avea o greutate imensa atarnandu-i de maxilare.

"N-nu stiu. Ce s-a intamplat?", tremura vocea lui M.

"Politia te-a gasit acolo, nu ai scos nici un sunet toata seara.", veni raspunsul.

Inainte sa mai incerce M sa spuna ceva, ei au continuat: "Nu te chinui sa ne raspunzi acuma. O sa vina mai incolo un consilier sa poarte o scurta conversatie cu tine si sa lucreze cu tine pentru a te ajuta. Si vreau sa stii ca noi doi suntem alaturi de tine orice ar fi."

Reactia imediata a lui M a fost sa izbucneasca violent in lacrimi, coplesit de tot ceea ce simtea in acel moment. Parca in acel moment i se ridicase o piatra de pe inima, grija ca cei mai importanti oameni din viata sa ar fi ingroziti de el se evaporase. Cateva minute bune tot ce au facut cei 3 a fost sa stea imbratisati, M varsandu-si sufletul cat pentru 10 zile precum cea anterioara. Ceva vreme mai tarziu, se auzise un ciocanit discret la usa, era consilierul. Cu o atitudine amabila, se prezentase, rugandu-i pe parintii lui M sa il insoteasca un scurt moment pe hol pentru a discuta ceva cu ei.

Acel "scurt moment" nu era atat de scurt precum parea, dar M astepta, nu avea ce sa faca oricum. Statea in patul sau, incercand sa se adune pentru intrebarile care urmau sa i se puna. Ce s-a intamplat in mintea sa? Ce l-a determinat sa alerge inspre tragator? De unde acea stare? "Nu stiu, m-a prins o stare, asa..." incepea sa isi gandeasca un raspuns, parca pentru el. Si tot macina el la variante si posibilitati, pana cand dintr-o data... un raspuns clar! Ca o scanteie scurta, in intunericul din mintea lui aparuse o limba subtire de lumina, o crapatura prin care intra lumina de afara dar care a fost acoperita aproape imediat. In acea fractiune, raspunsul pe care-l cauta nu era unul pe care-l cauta cu ardoare pentru linistea lui, ci era o realitate fireasca, un lucru absolut obsnuit si natural care nu avea nevoie de explicatii. Si acuma M tot incerca sa reparcurga sirul de ganduri care i-a dat acea scanteie, ca si cum umbla pe o carare montana serpuita in mod repetat, poate-poate obtine acelasi rezultat. Iar neobtinerea acestuia il facea din ce in ce mai confuz.

In mijlocul acestui proces, consilierul s-a intors in salon, de data asta singur.

"Scuze ca te-am facut sa astepti, aveam niste treburi administrative de discutat cu parintii tai. Esti pregatit sa purtam o discutie?"

"Cred ca da.", afirma M cu o doza de nesiguranta

"Nici o problema, ai trecut prin multe totusi. Ce ar fi sa incepi sa povestesti ce s-a intamplat?"

"Pai era ultima zi de liceu si era festivitatea de premiere. La pupitru urcase cineva si incepuse sa faca un discurs, cand dintr-o data...", moment in care vocea lui M se opri.

"Nu-i nimic M, ia-ti cat timp ai nevoie."

Dar M nu avea probleme in a relata pe scurt ce se intamplase, nu din acest motiv luase pauza. In timp ce isi amintea de sirul evenimentelor, a simtit iarasi scanteia aceea. De data asta era mai puternica, dar tot pentru o clipa prea scurta pentru a se lamuri despre ce era vorba.

"M?"

"Da, scuze. Unde ramasesem?"

"Spuneai ca cineva acorda un discurs."

"Asa, si in mijlocul acelui discurs s-a auzit o bubuitura, ca un foc de arma. M-am intors, l-am vazut pe tragator in mijlocul multimii agitate. M-am indreptat inspre el, m-am repezit la el si am incercat sa-i iau pistolul. Cand i l-am luat, l-am vazut pe altul indreptandu-se inspre mine cu arma in mana, asa ca am tras in el. Cam asta a fost pe scurt.", povesti M, parca dornic sa scape cat mai repede de aceasta relatare

"Dar ce anume te-a determinat sa te duci la tragator si sa nu fugi impreuna cu toti ceilalti de acolo? De ce ai simtit nevoia de a te repezi la el?", intreba curios consilierul in timp ce facea notite pe o foaie.

"Nu stiu ce sa spun... Pur si simplu... Ahh, stati asa sa reformulez.... Deci..."

M se tot straduia sa isi gaseasca vorbele, si tot ce scotea pe gura era spus pe un ton nesigur si tremurat. Dar dintr-o data, iarasi scanteia! Acum mai proeminenta ca nicicand. Fara sa fie constient de ce, mintea lui devenise clara, si parca fara sa isi miste buzele si fara sa stie ce spune, incepuse sa vorbeasca in mod clar si transant. "Am crezut ca e el. Am plecat departe si am lasat totul in urma, dar l-am simtit."

Consilierul incepuse sa afiseze o privire ingrijorata, schimbarea brusca de atitudine l-a luat prin surprindere. "M, cine ai crezut ca este?"

De indata ce urechile lui M au receptat intrebarea, ceva din mintea lui facuse un click. A simtit cum devine stapan asupra propriei sale minti si cum informatia ii devine disponibila. Din acest moment, M devine constient de tot ce este el si ofteaza un "nu se poate..." grav, inspaimantat, umpland incaperea cu o stare de urgenta. Figura lui devine de-a dreptul terifiata, iar nelinistea consilerului se amplifica tot mai tare. In clipa imediat urmatoare, M sare din pat si se repede inspre usa, constient de ceea ce urmeaza sa se intample.

[-Printre aburi-]

Drumul nu mi-a fost usor, dar pana la urma l-am dus la capat fara sa fiu prins. Ai fi crezut ca dupa atatea crime si atentate as fi fost mai usor de gasit intr-un oras atat de mare precum New York. Sau cine stie, poate ca lor nu le pasa de ce se intampla in Serbia. Deloc surprinzator, ce-i drept.

Am ajuns acolo fara un tel exact, doar cu gandul cautarii unor noi provocari pentru a-i demonstra lui Kovacs ca eram capabil. Preferabil de data asta sa o fac fara sa-mi atrag atata atentie. Dar inainte de asta, stiam ca trebuia sa imi gasesc o sursa de venit. Cum era destul de clar care-mi sunt talentele, trebuia sa pun mana pe o arma, ca doar nu era sa iau armele din Serbia in vapor. Logic ca am ales cea mai riscanta solutie, adevarul era ca nu imi pasa de discretie asa de tare, eu doar doream sa rezolv ce oi fi avut de rezolvat, cu cat mai repede cu atat mai bine.

Am luat la pas orasul, stiind ca la un moment dat voi da de solutia problemei mele. Nu e un secret faptul ca orasul e un amalgam de orice iti poti inchipui. Usor sa cauzezi problem si la fel de usor sa te faci pierdut pentru o vreme. Perfect pentru ce imi doream.

Mergand printre stradute dau la un moment dat de ceea ce imi doream sa vad: la coltul unei strazi laturalnice, un om aparent statea fara sa aibe ceva de facut. Era destul de clar insa ca respectivul nu numai ca nu pierdea timpul, ci si ca era foarte ocupat, chiar si inainte sa vada ca diversi oameni se tot duceau la el. Individul era un marunt traficant de droguri care isi vindea marfa pe strazi, posibil cu inca un om care sa ii aduca marfa in cauza de undeva din zona. In mod cert avea macar o arma la purtator, suficient pentru mine. Nu urma sa fie teribil de usor, dar ma indoiam ca erau indivizi prea capabili, daca erau asa de buni nu ar fi vandut droguri pe strada, interactionat cu toti drogatii din oras si aparat o marfa venita din Mexic cu pretul vietii lor.

Am incercat sa pandesc discret, nu voiam sa ma trezesc cu ei vanandu-ma in mijlocul zilei impreuna cu intariri venite de pe cine stie unde. In acelasi timp nu am vrut sa am de-a face cu clienti, ei ar fi reprezentat o complicatie inutila si in acelasi timp imprevizibila, mai ales in contextul in care trebuia sa ma duc acolo complet neinarmat. Odata ce am vazut ca locul pare relativ liber, m-am indreptat catre traficant incercand sa par interesat de avea de vanzare. "Salut", am zis, "ma poti rezolva si pe mine?". Nu am cumparat niciodata droguri, asa ca nu stiam texte specifice "industriei". Raspunsul lui, asadar, a fost atare: "cu ce sa te rezolv? Iti arat a curva? Sterge-o de aici!". Nu ca ar fi contat, dar reactia lui nu m-a impresionat. "Poate ca nu ai inteles" ii spuneam in timp ce paseam incet in directia lui, sperand ca ma voi apropia suficient de mult de el incat sa-l imobilizez, "dar sunt sigur ca ma poti ajuta cu ceea ce ma intereseaza". "Nu ai auzit, pleaca de aici pop-", a incercat el sa mai spuna cand eu m-am napustit catre el, o clipa mai tarziu si el si-ar fi dus mana spre pistol, asa ca a fost ultima mea ocazie. Imediat am inceput sa ii trag niste pumni, el ripostand in masura in care putea. Trageam unul de altul, ne impingeam, tot tacamul pentru o lupta de strada ca la carte. Nu a durat mult pana cand am apucat pistolul pe care si-l tinea la brau, urmat apoi de impingerea nefericitului traficant intr-un tomberon. Acum era cazul sa termin povestea asta, un glont in cap si as fi scapat de martori. "Stai, stai asa!" incepu sa strige sarmanul in timp ce scuipa sangele dintre dinti. Probabil credea ca isi va negocia supravietuirea, dar el nu stia ca pe mine nu ma interesa ce ar fi avut de spus. Oricum nu prea conteaza, deoarece dupa colt se aude un "Ce naiba se intampla aici?" strigat de partenerul lui. Omul venise cu pistolul scos, dar nu a mai apucat sa ma si-o indrepte inspre mine pentru ca i-am tras un glont in umar inainte sa imi indrept privirea catre cel pe care l-am batut. Acesta a profitat de momentul meu de distragere ca sa se repeada iarasi in directia mea, dar nu l-a ajutat prea mult. Un glont tras in pieptul sau a fost suficient pentru a-l dobori. Trecand coltul pentru a vedea ce face celalalt, il vad intins pe burta, tinandu-se de umar si cu o balta de sange in jurul sau. Nu am mai asteptat sa imi spuna ceva, sa ma roage ceva sau sa regandesc, am indreptat arma inspre capul sau si am tras rapid de tragaci. Fara martori, cu doua pistoale si niste incarcatoare, am incheiat aceasta poveste.

Insa imediat dupa ce am luat ce aveam nevoie de pe cadavrele lor, o senzatie ciudata mi-a cuprins mintea. Era ca si cum blocurile de apartamente pe care le vedeam in jurul meu erau inlocuite de niste cladiri de o arhitectura mai veche, si ca totul era acoperit de o ceata difuza. In aceasta ceata ma vedeam pe mine intr-o lupta armata cu niste oameni imbracati elegant, la costum, precum mafiotii din filmele vechi. Aceasta imagine nu a persistat pentru multa vreme, tot acest eveniment lasandu-ma confuz. Ce erau acele lucruri? Era o lupta la care nu participasem niciodata, eram cert de acest lucru, si niciodata nu mai avusesem parte de astfel de imagini.

In acel moment nu stiam ce ar fi de facut, asa ca m-am dus acolo unde toti cei fara busola pasesc. Cu o parte din banii pe care am pus mana am decis sa imi incerc norocul cu un mic pahar luat intr-o bomba din zona. Locurile dubioase erau ceea ce cautam pana la urma urmei.

Asa cum ma asteptasem, ceea ce am gasit era dezolant in felul sau. Localul era intunecat si arata ca si cum ultima sa renovare mai importanta avusese loc cu foarte multi ani in urma. Vizitatorii stabilimentului erau in ton cu toata zona in care ma aflam, murdari si rosi de nenorocirea orasului. Departe de crema New York-ului, fara indoiala.

Am luat loc pe un scaun de langa bar, tapiteria in mod evident invechita parea totusi sa reziste uzurii de care avusese parte. Barmanul ma intreaba scurt ce imi doresc iar eu ramasesem un pic blocat. Trecand peste ironia faptului ca nu stiam in general ce imi doresc, dar nici nu ma gandisem la ce mi-as fi dorit sa beau. Cat de absurd, sa ma duc intr-un bar fara sa am cea mai mica idee despre ce otrava doresc? Din fericire, "o bere" a reprezentat mereu o solutie usoara iar barmanul s-a conformat imediat. "4 dolari" mi-a strigat in timp ce scosese o sticla dintr-un mic frigider prafuit. Atunci cand i-am dat banii si i-am multumit am avut iarasi un moment de confuzie. De data asta vazusem un bar, similar cu acela in care ma aflam, dar intr-o stare mai buna si cu mai multa lume. Barul era imbacsit de cat fum era acolo, iar eu simteam acest lucru. Era ca si cum vedeam toata forfota din spatele tejghelei. Ceea ce m-a surprins, pe langa faptul ca imbracamintea oamenilor era clar mai eleganta decat cea pe care am observat-o atunci cand am intrat in acel bar, a fost ca la un moment dat, in aceasta viziune, cineva imi face un semn. "M, inca una pentru noi 3!" mi se strigase. M? Ce naiba vrea sa insemne asta? Imediat am fost scos de acolo de catre barmanul care ma intrebase daca e ceva neinregula.

- Nu, totul e in regula.
- Asta mi se spune de fiecare data, toti amaratii de aici se mint spunandu-si ca totul e in regula.
- Ma poti ajuta cu ceva?
- Daca vrei sa-mi spui  povestea trista, spune! Ca oricum n-am cum sa plec.
- Nu sunt acel gen de om.
- Hmpf... posibil, dupa cum vorbesti nu pari ca esti din zona.
- Tot ce e posibil. Se intampla sa cunosti pe cineva numit M?
- Ce nume mai e si ala? Haha!
- Nu te-am intrebat daca ti se pare amuzant sau nu, sa stii.
- Relaxeaza-te! Nu, nu cunosc pe nimeni cu numele asta. Prieten de-al tau.
- Nu conteaza.
- Cum zici tu.

Adevarul e ca ma enervase destul de tare barmanul asta, daca nu eram ingandurat de acest misterios M i-as fi aratat ce cred despre remarcile sale destepte. Ce naiba a vrut sa fie toata treaba asta? Tot sorbeam din berea aia dezgustator de proasta si nu reuseam sa ma prind, nu avea absolut nici o logica. In spatele meu incepuse sa se auda niste forfota, iar barmanul ma intrerupsese din ganduri.

- Cred ca ar fi cazul sa pleci.
- Stai, ce? Am platit berea, lasa-ma macar sa o termin!

Imediat 2 tipi apar din spatele meu.

- Hei, ai face bine sa il asculti.
- E barul vostru si nu stiu eu?
- De fapt, da. Cara-te!

Imediat unul din ei m-a apucat de umar. Instinctul meu a fost sa rezist tentativei lor de a ma brusca, dar iarasi am fost lovit de o viziune. Mi-ar fi fost imposibil sa ma pot concentra, deoarece imaginile ma loveau fara a le putea rezista. Asa ca am dat-o la pace, un "Bine, bine, va las in pace" spus in timp ce incercam sa par conectat la realitate si nu la acele viziuni.

De data asta vedeam niste oameni imbracati in costume aflati in bar care se pregateau sa scoata niste pistoale, dar barmanul fusese mai rapid decat ei si scosese o pusca de sub bar. De data asta nu vedeam din punctul de vedere al barmanului, ci de undeva din laterala barului, destul cat sa nu vad barmanul ci doar pusca sa. Imi era destul de clar ca acesta nu putea sa fie altcineva decat M, oricine o fi putut fi.

Nu stiu cum am reusit sa ma retrag pana la usa in timp ce aceste viziuni mi se derulau in fata... ochilor. Din momentul in care am iesit din acea stare, am apucat sa aud agitatia din spate.

- Trebuie sa ne grabim, cine a facut asta sigur e prin zona!
- Nenorocitii aia de italieni au facut-o, sunt absolut de asta! Stiam eu ca e o greseala pacea aia cu ei si ca nu sunt de incredere!

Nu am mai stat sa ascult, era vorba despre cei doi pe care i-am omorat mai devreme, iar daca era sa fiu prins in starea in care ma gaseam atunci nu as fi avut vreo sansa. Trebuia sa imi gasesc un loc sigur in care sa incerc sa pun cap la cap toate aceste lucruri. Aveam ceva bani la mine, asa ca imi puteam permite sa inchiriez o camera pentru cateva zile pana se linisteau apele, nu doar in capul meu ci si pe strazi.

Ceea ce nu m-am asteptat a fost ca problema nu doar ca a persistat, dar incepea sa devina tot mai frecventa. Tot felul de imagini aparent fara nici o noima sau vreo legatura intre ele, parca menite sa imi creeze confuzie tot mai mare. Durerile de cap cresteau, starea de agitatie la fel, am zacut in jegul ala de camera o zi intreaga intr-o agonie surda. Dupa o zi, am decis ca nu se mai poate si ca trebuie sa ameliorez durerile, asa ca m-am dus la primul magazinas si m-am incarcat cu bautura tare. Nici nu-mi pasa, orice ca sa opresc valul acela de informatii ambigue. Adevarul e ca ideea a fost tampita, dar a functionat intr-o anumita masura. Ma imbatasem in ultimul hal, si tot ma puteam concentra mai bine atunci cum nu mai simteam acele viziuni. Atunci am putut sa incerc sa deslusesc in vreun fel toata situatia aceasta. Trebuia sa aflu cine este acest M, si un loc de pornire era acel bar. Ma rog, seara tarziu, ca nu vroiam sa mai fiu vazut pe acolo.

Am iesit in miezul noptii in cautarea indiciilor dorite. Inca nu imi revenisem in totalitate din betie, dar poate ca era destul pentru a mai prinde niste viziuni. In caz ca nu faceam fata, luasem o sticla de Whiskey cu mine, ca sa domolesc repede o eventuala problema.

Barul era inchis, surprinzator pentru un local cu atat de multa clasa. Asta a fost o veste buna pentru mine, pentru ca mi-a permis sa arunc un ochi pe ici si colo. Ma rog, nu am apucat prea mult, ca iarasi m-a lovit o viziune. De data asta se facea ca avatarul meu iesea din bar si incuiase usa din fata. E clar, era barmanul care inchidea localul! Excelent, deci se ducea acasa, nu-i asa?

M-am straduit ceva, dar am reusit sa tin pasul in realitate. Daca era sa aflu mai multe despre acest barman din viziunile mele, de unde altundeva mai bine sa aflu decat mergand pana la casa lui? Sau fosta casa. Sau ce-o fi fost! Am mers vreo 15 minute, urmarind constiincios fiecare pas facut in viziune. Am fost foarte extaziat cand l-am vazut scotandu-si cheile si indreptandu-se catre un mic bloc de locuinte, am ajuns! Extazul meu a fost taiat destul de repede, am intins mana catre clanta si am simtit ca pun mana pe ceva de ciment. Atingerea m-a scos din transa, iar ceea ce am vazut nu mi-a picat deloc bine. In fata mea nu era un bloc de locuinte, ci un zid inalt si drept, fara nici o fereastra? Ce naiba...? Am mers dupa colt ca sa vad ce era cladirea aceea, poate aveam noroc si puteam sa intru. Usa dubla glisanta nu m-a bucurat prea tare, cu atat mai mult cu cat deasupra trona sigla Bancii Fabianni! Acum cum naiba intram in apartamentul barmanului din viziuni? Trebuia sa improvizez, aparent.

[-Transe-]

Au trecut  5 saptamani de cand M a pornit catre Vhesal. Ultima oara cand a vazut o asezare umana a fost hanul pe langa care a trecut in urma cu mai bine de 3 saptamani, si M nu mai mergea pe un drum de aproape tot atat timp. Din fericire Sean ii lasase si cateva notite cu repere geografice, deoarece M risca destul de mult sa se rataceasca fara ele. Padurea prin care trecea parea neatinsa de extrem de multa vreme, presupunand ca ar fi fost atinsa vreodata. Nu era nicio indicatie asupra pozitiei in care se afla.

Avansand, padurea devenea mai rara, pamantul tot mai moale si aerul tot mai umed. Se indrepta catre o mlastina. Deci asta ramasese din regatul elf! Cine stie cat de mare si dezvoltat era... Oricum ar fi fost, realitatea prezentului arata ca doar amintirile supravietuiesc testului timpului. Din pacate acest lucru insemna ca nici gasirea Vhesal-ului nu era usoara, mai ales ca in imprejurimi nu parea sa vada nici o ramasita a unei civilizatii. Cateva blocuri de piatra macinate de vreme, si tot ar fi fost mai bine decat nimicul pe care-l avea la indemana. Iar solul instabil din apa murdara nu-l ajuta cu nimic. Chinuindu-se si mergand fara directie, fiecare pas al sau era doar prelungirea ratacirii. Pana cand un pas l-a aruncat cu tot corpul sub nivelul apei. Zbatandu-se sa iasa la suprafata, simti cum piciorul sau de sprijin era blocat in ceva si nu parea sa dea semne sa iasa de acolo. M simti repede cum pierdea energie, dar nu lipsa de oxigen era cauza, ci altceva. Senzatia se transforma repede intr-o transa, una teribil de vie.

M deschise ochii, descoperind in jurul lui o padure extrem de bogata, cu copaci enormi si vegetatie abundenta. Totusi, nu M parea sa fie cel care se uita in imprejurimi, ci altcineva. Desi nici o cladire nu aparea in zare, figuri umanoide erau prezente in toata zona dimprejurul sau. Simtea ca ii stia pe unii dintre ei, fiind familiar cu zona in care se afla. Respectivii aveau o talie foarte subtire, dar eleganta. Daca asta nu era un indiciu bun, urechile lungi ascutite indicau exact ce erau ei: elfi. Unii din ei se intorceau inspre el si faceau un gest ciudat, dar pe care el il interpreta ca pe un salut. In replica, el, sau in cine era incarnat pe durata acestei transe, facea un gest similar, constand intr-o mana intinsa un pic in fata si indoita intr-un unghi ales arbitrar. Mainile sale nu aveau trasaturile elfilor, degetele erau scurte iar palma carnoasa. Pe deasupra, pielea de pe mana sa avea niste cicatrici mari si adanci, dar vechi.

Plimbarea sa printre copaci continua, peisajele afisate fiind de un calm profund. Simtea ca grijile sale trecute nu il mai apasau si ca erau parte dintr-un trecut indepartat, totul alimentat de pacea naturii. Se apropie de un copac gros, si cu o atingere de mana scoarta lui incepuse sa se miste si sa se desfaca, lasand la iveala un spatiu gol. Cativa pasi in fata si se afla intr-o incapere mare, tocmai in interiorul acelui copac! De fapt nici macar nu era o incapere, era o intreaga locuinta, cu camere si holuri. Iluminata de niste excrescente ciudate similare cu niste ciuperci, casa parea sa nu aibe aproape nici un fel de mobilier. Si nu pentru ca ar fi fost austera, ci pentru ca fiecare scaun, masa sau dulap erau parte din acel copac, si nu parti separate de acesta. Totul era ornamentat discret, aspectul fiind extrem de natural. Pasind incet, intra in ceea ce parea a fi dormitorul. Imediat cum intra acolo, simti cum inima incepuse sa-i bata mai tare si o senzatie de implinire ii inunda fiinta. In fata lui, pe pat, era intinsa o silueta feminina asezata pe o parte si cu spatele la el, acoperita cu o plapuma formata dintr-un strat vegetal pufos. Formele corpului ei erau asemeni elfilor de afara: elegante si gratioase. Parul lung si blond inchis se intindea pana sub plapuma si dincolo de ea. El lua loc incet pe marginea patului si incepu sa-i mangaie incet parul incredibil de matasos. Nu mai avea nevoie de nimic, deoarece se simtea extrem de fericit alaturi de acea persoana. Femeia se intoarce incet inspre el, tinand ochii inchisi in continuare, si mormaie ceva neinteligibil cu o voce somnoroasa dar totusi jucausa si iubitoare. Simplul auz al vocii ei ii trimite fiori de bucurie prin corpul sau, pentru el sunetul facut de corzile ei vocale fiind precum mierea cea mai fina. Bucuria lui crescu si mai tare atunci cand ea isi dezvalui perechea somnoroasa de ochi albastri, in a carei privite ar fi putut sa stea la nesfarsit. "Ce mai faci, dragoste?" intreba ea cu o voce de un cristalin perfect pentru el, in timp ce el inca isi trecea degetele prin parul ei. Nu a dat nici un raspuns, preferand sa se aplece inspre ea pentru a o saruta pe buze. O atingere discreta, dar prelungita a buzelor ei moi completau acest tablou minunat al lipsei de griji. Ochii sai inchisi il lasau sa savureze la maxim acest moment.

In final, isi departa buzele de ale ei. "Iti multumesc pentru tot, iubire" spuse el. Deschizand ochii, vedea ca nu mai era in acel dormitor si pe acel pat. Era undeva in padure, pe o vreme mohorata. Intinsa pe pamant si ridicata in bratele lui, femeia avea ochii inca deschisi, dar goi, iar tenul, desi in continuare catifelat, era vinetiu. Brusc, in interiorul sau, el nu mai simti implinire, bucurie si caldura. Odata ce lacrimile incepusera sa i se scurga de pe nasul sau pe pielea ei, el incepuse sa fie cuprins de o furie enorma, asemeni nimic care sa mai fi trait pana atunci. Isi incrunta muschii de pe fata in timp ce arunca o privire plina de ura in jurul sau, tuturor elfilor care stateau in jurul acelui luminis. Nici unul nu schita simpatie pentru el sau pierderea lui imensa, si acest lucru il facea doar sa ii urasca mai tare. El se uita iarasi la iubita sa, in inima ei statea infipt un pumnal ceremonial, plin de ornamente cu varii semnificatii religioase pentru elfi. Stia ce vroia sa faca pentru a se razbuna, a smuls in graba pumnalul si a pornit-o la goana. Elfii au inceput sa se agite in jurul lui, dar pentru el ei erau doar zgomot de fond si imagini distractionare. Unii au incercat sa-l prinda de brat, dar determinarea cu care se misca i-au impiedicat sa-l prinda. Tot alergand, incepu sa vada si sa simta tot mai mult foc si fum, viziunea devenind tot mai difuza.

Totul a fost intrerupt de scoaterea din apa a lui M. Observase ca are control asupra corpului sau, spre deosebire de transa pe care a simtit-o pana atunci. Dar imediat si-a dat seama ca el era prins intr-o plasa formata din niste liane umede strans legate in multiple puncte. Prin ochiurile plasei vedea doar niste brate solzoase care o tineau, mobilitatea lui M fiind prea restransa pentru a s-si intoarce capul. Tot ce putea sa faca pe moment era sa astepte sa vada unde il vor duce. Si sa spere ca nu-l vor omori direct, ca nu era ca si cum ar fi putut sa-i opreasca. Plescaitul apei insotea aceasta calatorie misterioasa, dar nu pentru mult timp. Pentru prima oara de cand a intrat in acea mlastina, M putea sa auda sunetul ierbii calcate. Imediat dupa ce a facut aceasta constatare, el simti cum este lasat jos pe pamant, dar prins in continuare in plasa. Macar acum a putut sa se ridice in capul oaselor si sa se uite la ce era in jurul lui. Ceea ce a vazut l-a surprins.

In jurul lui erau multe persoane umanoide care il tinteau cu privirea. Aceste doua erau singurele lucruri in comun pe care M le avea cu acestia. Ei erau acoperiti cu solzi de felurite nuante de verde din cap pana in picioare, aveau cozi de felurite dimensiuni si in general pareau mai mult reptile decat altceva. Pareau sa comunice intre ei prin hasaituri, maraituri si alte sunete specifice animalelor. Undeva in spatele acestei mici multimi se aflau ramasitele unei cladiri din piatra, prima constructie de orice fel pe care a pus ochii de multa vreme. Parea sa fi avut forma unui templu maias, dar la cat de mancat de elemente parea constructia, M nu putea sa stie cat de inalt ar fi fost atunci cand era dintr-o bucata. Pe blocurile de piatra crescuse destul de multa vegetatie, doar formele rectangulare ale acestora ascunse sub verdeata indicau faptul ca era vorba de o constructie. In acest timp, M incepu sa fie dezlegat de cele doua figuri reptiliene care l-au carat pana acolo. M nu facea miscari bruste, pentru a se asigura ca nu va pati nimica. In fond si la urma urmei, sabia n-o mai avea la indemana. Reptilele se uitau la el si parca incercau sa-i comunice ceva. I-a luat ceva vreme pana si-a dat seama, dar aparent ele ii aratau intrarea catre acea constructie de piatra din fata sa. A pornit lent inspre acolo, reptilele mergand incet-incet in spatele lui, indemnandu-l sa mearga acolo. De la un anumit punct, M observa ca ei s-au oprit si refuzau sa mai faca vreun pas. De ce le era frica? Tot ce putea spera M era ca ce il astepta inauntru sa nu-l omoare, ca n-avea sabie cu care sa se apere. Dar totusi, curiozitatea il tenta prea tare sa vada ce e acolo, mai ales avand in vedere scopul cu care se afla el acolo.

Intrand in culoarul intunecat, M simti ca iarasi intra intr-o stare de transa. Se sprijini de un perete, isi trecuse mana peste ochi, frunte si par iar cand deschisese ochii se trezi intr-un culoar luminat. Nedumerit, M continua sa mearga de-a lungul culoarului. Dar M nu mergea, ci alerga. Iar mainile sale nu erau goale, avea in mana un pumnal, acelasi pe care il vazuse de curand in cealalta transa. Continuand sa alerge, ajunsese intr-o sala mare. Acolo se afla un foc mare, parca alimentat de el insusi, un copac enorm care strapungea tavanul, iar undeva mai in spate un barbat. Din acel moment, M simti iarasi furia nemasurata si se repezi in directia respectivului, dar in van. Simti cum fu luat pe sus si aruncat deasupra acelui foc si tinut in suspensie acolo. Focul interactiona in mod ciudat cu el, M simtind ca creste ceva in fiinta sa si odata cu acel lucru devine mai puternic.

- Nu era nevoie sa se ajunga aici! striga el din toti rarunchii
- Ba din contra, era absolut necesar. Stii asta. Ce ati facut reprezinta un pericol pe care eu nu mi-l asum.
- Atunci asuma-ti asta!

Si cu aceste cuvinte, M rupsese suspensia magica in care era tinut, azvarlindu-se cu viteza inspre giganticul copac din mijlocul incaperii. Cu o zvacnire masiva, infipsese pumnalul adanc in scoarta copacului, iar focul care il cuprinse se intinsese pe tulpina groasa. O lumina orbitoare incepuse sa se iveasca, moment in care M lesina.

Dupa o durata nedeterminata de timp, M se trezi. Incaperea nu mai era luminoasa, focul nu era nicaeri de vazut si nici un copac nu era in zare. In schimb, camera era inundata de lumina naturala care patrundea printr-o gaura imensa in tavan, din care curgeau tot felul de liane si alte forme de vegetatie. Totusi, M nu vazuse cel mai evident lucru. Mana lui era tinuta strans de ceva. Uitandu-se inspre mana sa, vazuse ca el tinea ceva infipt intr-o buturuga veche de copac. Buturuga nu arata ca o buturuga oarecare, taiata drept de un fierastrau. Nu, aceasta buturuga avea o suprafata zimtata, ca niste ace ascutite. Dar ce era infipt in copac? M incepuse sa traga de obiectul misterios cu toata forta sa. Dupa mult efort, M trase sanatos si a scos obiectul respectiv, cazand pe spate din cauza dezechilibrului. Intins pe spate, M intinse mana in fata sa pentru a vedea ce a scos de acolo. Era exact acelasi pumnal pe care-l vazuse cu cateva clipe inainte, ceva mai uzat de trecerea vremii. In clipa urmatoare, buturuga izbucni in flacari, iar de afara incepu sa se auda o harababura intensa. Nu stia ce anume, dar era clar ca acest pumnal era foarte important.

Prin culoarul de pe care venise M isi facusera aparitia mai multi oameni-reptila. Mult mai multi decat vazuse afara. Unul din ei facuse un pas in fata celorlalti.

- Familia noasssstra iti multumesssste, sssstrainule!, spuse cu o vorbire extrem de stalcita.
- Nu stiu pentru ce insa.
- Pentru ca nu doar ne-ai eliberat... ci ssssi pentru ca ne-ai asssigurat urmatoarea treapta pe care sssa o accedem in lumea aceasssta. Fara interventia ta, noi am fi ramassss captivi in stadiul de animale sssupusse legilor naturale, fara capacitatea de a ne exercita... propria vointa. Sssi apropo de asssta, pumnalul acela ramane la noi.

Stia M ce stia cand nu era foarte sigur de toata aceasta poveste. Nu avea de gand sa le cedeze artefactul atat de necesar lui, si in orice caz nu unor fiinte atat de misterioase precum acesti oameni-reptila.

- Eu pentru pumnal am venit aici, asa ca sa fiti siguri ca nu vi-l dau de buna-voie.
- Asssta e...

In clipa urmatoare oamenii reptila au tras un raget subtire si terifiant in timp ce se indreptau inspre M. El avea doar acel pumnal in mana si nu avea cum sa le faca fata doar cu asa ceva. Insa uitandu-se inspre buturuga inflacarata, i-a venit o idee. Fara sa se mai gandeasca la faptul ca ideea era foarte probabil sa fie proasta, M intinse pumnalul deasupra acelui foc. Imediat ce facu asta, pe varful lamei se ivi o flacara luminoasa, ca si cum metalul luase foc. Oarecum surprins de asta, M indrepta rapid lama inspre ceata inamica. Complet neasteptat, miscarea semicirculara arunca flacari din varful lamei. Daca M a fost socat de acest lucru, oamenii-reptila au fost de-a dreptul terifiati de limba de foc care s-a propagat in directia lor. Cei care nu au fost prinsi de flacari si transformati aproape instant in scrum au fugit in afara incaperii cuprinsi de groaza. Lama nu mai avea foc pe ea acum, asa ca M a mai dus-o un pic deasupra buturugii inainte de a parasi incaperea, vroia sa fie pregatit in eventualitatea in care il mai asteptau si altii afara.

In afara templului nu mai era picior de om, reptila sau orice altceva, paruse ca toti au fugit. Spre norocul lui M, lucrurile lui au fost lasate acolo, i-a speriat atat de tare cu trucul sau incat nici nu au mai avut timp sa curete locul. Avand sabia sa la indemana, M se gandise ca nu vrea sa riste sa care o lama inflacarata cu el tot timpul, asa ca a scufundat-o in apa mlastinii pentru a o stinge. Fasaitul si aburul a fost incredibil de intens pentru o lama care nu era rosie si un foc atat de marunt in aparenta.

M trebuia acum sa se intoarca la Orlich cu descoperirea sa si sa discute cu Sean urmatorul pas. Din pacate nu multe intrebari isi gasisera raspunsul in Vhesal, dar M simtea ca acel pumnal face cat toate raspunsurile la un loc. Tot ce trebuia acum era sa fie atent pe unde calca in mlastina asta, era destul de clar ca oamenii-reptila nu-l vor mai lasa in viata data viitoare.

[-Imbold-]

Stia ce vazuse Sean si incepuse sa inteleaga viziunile pe care le avea atunci cand s-a hotarat sa fuga de Dorgath. Daca ceea ce tocmai auzise era adevarat, atunci intrebarea care urma era simpla: ce cauta WP acolo? Stia de prezenta lui M in aceasta lume?

-Esti sigur ca pe mine m-ai vazut, Sean?
-Absolut sigur, nu am cum sa uit ce s-a intamplat atunci. Dar nu pot sa inteleg, daca spiritul ala e in Barl, si tu esti aici in fata mea...
-Asta pentru ca tu nu m-ai vazut pe mine, ci o... copie a mea. O copie pe care nu cred ca o inteleg.
-Cum asa? Nu tu ai creat-o?
-Nu, nu eu sunt creatorul lui. Cel responsabil pentru asta e motivul pentru care eu sunt aici si nu... acasa.

M spuse acest lucru cu un mare regret in sufletul sau. Trecuse destula vreme de cand nu se mai gandise la toate acele lucruri. Singurul beneficiu care mai usura gustul amar dat de aceste memorii indepartate era sentimentul ca isi amintea de scopul sau final. Gasirea lui Kovacs si... rasplatirea sa pentru tot.

-E vorba despre ce nu am reusit sa vad in captare, M?
-Ce ai vazut in ea?
-Foarte putin, cum ai mers prin niste paduri, cum ai fost capturat de o patrula a Hoardei, cum te-a recuperat Dorgath, cum ai fugit de el...
-Atunci inseamna ca ai vazut tot ce am facut de cand sunt aici.
-Aici?
-Ma limitez sa spun doar ca am vazut mai multe lucruri decat vede un om normal. Intr-un timp inaccesibil oricarui om normal. Si ca una din marile mele dorinte e sa ma intorc acasa, doar ca nu stiu cum. Ma vei crede nebun daca iti voi detalia, asa ca mai bine ma opresc aici.

Sean a ramas ingandurat de cuvintele lui M. Era totodata destul de surprins de atitudinea sa aproape resemnata, in ciuda faptului la ce-l supusese cu cateva momente inainte.

-Si ce ai de gand sa faci?
-Nu stiu, lucrurile au tendinta sa se desfasoare in fata mea iar eu doar sa merg pe calea ce mi se afiseaza inaintea mea.
-Din ce-mi lasi sa inteleg, esti implicat in niste lucruri destul de intortocheate si tot ce faci tu e sa lasi lucrurile in voia sortii? Nu ti se pare... iresponsabil?
-Oarecum, dar atunci cand mi se iveste o oportunitate, profit de ea. Iar atunci cand tin neaparat sa reusesc, merg pana in panzele albe ca sa fac acest lucru. Nu e ca si cum oportunitatile sunt prea multe pentru mine.
-Astepti oportunitatile chiar si cu riscul de a imbatrani si muri in asteptarea lor?
-Pana acum strategia aceasta a mers in favoarea mea.
-Si daca acum oportunitatea asteapta sa fie gasita de catre tine si nu invers?
- ...dar stai asa un pic, de ce te intereseaza atat de tare ce cred si fac eu? Tu parca vroiai sa ma lasi sa mor adineauri, acum dintr-o data vrei sa faci psihologie cu mine?
-Psiho-ce? Eu de ani de zile incerc sa gasesc o solutie pentru a rezolva raul pe care l-a patit Barl, de care eu si colegii mei suntem responsabili! Nu trece zi fara sa ma invinovatesc pentru pericolul la care am supus intreg tinutul acesta. Nu pot sa concep ca cineva sa stea cu mainile-n san pentru a se intalni cu destinul sau, pur si simplu nu pot!
-Poate ca ai si face ceva daca ai realiza ca ce s-a intamplat nu este din vina voastra!
-Atunci spune-mi tu a cui e vina! Spune-mi tu ce e acel spirit care l-a corupt pe Barl!
-Ti-as spune cu toata placerea, doar ca ultima oara cand l-am vazut era o persoana in carne si oase care incerca sa ma omoare, nu un spirit care corupe printi.

Sean era extrem de nervos in acest moment si incerca sa se abtina sa mai replice lui M. Intre timp, M se gandea la vorbele interlocutorlui sau. Adevarat, nu putea sa stea la infinit ca sa astepte sa i se intample ceva care sa-l duca mai aproape da casa. Dar ce sa faca? Faptul ca acel spirit semana cu el sau cu WP il facuse nespus de curios si vroia sa afle mai multe raspunsuri. Se bagase deja pana peste cap intr-un joc care-l depasea, nu avea ce sa piarda bagandu-se mai adanc.

-Dar ai dreptate, oportunitatile trebuiesc sa fie gasite uneori. Vreau sa aflu mai mult despre acest spirit.
-Si cum ai de gand sa faci asta? Te duci la Barl si il intrebi?
-Nu imi risc viata inca o data in fata lui pana nu ma lamuresc cu cine am de-a face.
-Intrebarea ramane, cum ai de gand sa faci asta?
-Ma duc la originea problemel, in Vhesal.
-E o distanta enorma pana acolo!
-Si imi trebuie o harta, lucru cu care ma poti ajuta.
-Dar...
-Pot sa descopar despre spiritul ala mai multe lucruri decat poti tu, te asigur eu de acest lucru. Vrei sa scapi de el? E posibil sa fiu cea mai buna solutie pe care o ai. Cred ca asta e ceva mai util decat munca de contabilitate pentru santierul asta.

Sean vedea adevarul din spusele lui M.

-Asa este... dar nu pleci acum, asteapta pana maine. Pregatirile nu se fac atat de rapid, oricat de importante ar fi ele. Macar atata stii si tu. Vino cu mine sa-ti dau un loc de dormit si mai vorbim dimineata.

A doua zi cei doi puneau la punct lucrurile necesare. Sean i-a dat o harta a intregului continent, extrem de detaliata.

-Uite, asta e drumul pe care trebuie sa-l iei ca sa ajungi la Vhesal. Ti-am zis si aseara, e mult de mers, vei face vreo luna pana acolo, si o buna parte din drum va fi prin salbaticie. Sper ca stii ce faci.
-Nu te teme pentru mine, voi reusi intr-un fel sau altul.
-Imi doresc ca increderea ta sa se traduca si intr-o reusita.

Conversatia de ramas-bun a fost intrerupta brusc de sunetul unor cai care galopau in mijlocul Orlich-ului. Oamenii comunei erau surprinsi, zona era una ferita de razboaie, asadar ferita si de patrule. Dar aceasta nu era o patrula oarecare, M le recunostea insemnele si cel mai important, il recunostea pe cel care ii conducea.

-De data asta nu te vei alatura baietilor, ci vei fi un prizonier precum restul acelor salbatici. Si din fericire nu ma poti lua prin surprindere de doua ori, asa ca ar fi bine sa te predai.
-Nu ma voi preda, Dorgath, nici tie si nici lui Barl!

Sean stia bine care era situatia in care sa gasea M, asa ca interveni rapid.

-Presupun ca stii de ce nu ai drept de arest aici, nu-i asa Dorgath? Orlich nu numai ca nu este in Svedir ci in Qarh, dar Orlich se afla sub protectia Ghildei Magilor...
-Pah, nu ma intereseaza de Ghilda voastra ridicola, magule! Lemnul vostru pretios arde atunci cand metalul ramane puternic, asta e tot ceea ce ma intereseaza. Iar pe omul acesta il luam indiferent de ce spui tu, nu e ca si cum lordul meu pune mare pret pe voi, asa ca mai bine ai sta deoparte daca vrei sa traiesti. M, ai o ultima ocazie sa te predai de buna-voie, in caz contrar le spun baietilor sa faca ce vor cu tine atata vreme cat te vor tine in viata.

Ovrem nu avea de gand sa accepte astfel de fapte in zona aflata sub jurisdictia sa si nu a lasat acest lucru sa fie un mister.

-Ser Dorgath, nu ai nici un drept sa arestezi aceasta persoana fara o acuza solida. Aici nu suntem in Svedir, sa nu uiti acest lucru.
-Ha, un umil functionar imi spune mie ce sa fac! Stii ca nu ma impiedica nimeni din a incendia aceasta penibila comuna, nu? Aceasta disputa e intre mine, omul acela si lordul meu, nu ai ce cauta aici. Stai departe!

M crezuse ca a scapat de oamenii lui Dorgath, dar dupa cum a observat s-a inselat. Vroia doar sa ajunga cat mai repede in Vhesal, si acest caine loial ii statea in drum. Iar la cum se prezenta situatia, s-a gandit ca ar fi bine sa actioneze repede inainte ca toata povestea sa degenereze. Astfel, M si-a scos sabia.

-Daca ma vrei atat de tare, de ce imi faci invitatii politicoase? Ma uit la oamenii cu care ai venit si observ ca i-ai adus pe cei mai buni, ar fi o irosire sa ma predau fara sa flutur macar o data sabia.
-L-ati auzit oameni buni, aduceti-mi-l intr-o bucata sau ma voi asigura ca Lordul Barl sa afle de cel care a esuat!

Cei 6 soldati au ascultat imediat de ordinul latrat de catre Dorgath si s-au pregatit pentru a-l infrunta pe M dandu-se jos de pe cai. Ei chiar erau printre cei mai buni oameni din armata acestuia, dovada echipamentul lor de calitate si nu in ultimul rand faptul ca fiecare dintre acestia aveau cate un cal. Lesne de inteles ca acestia se simteau destul de increzatori in fata lui M, un individ imbracat in niste haine obisnuite care manuia o sabie oarecare de calitate indoielnica. M stia acest lucru si se pregatea sa-l exploateze.

Intai s-a apropiat incet un singur soldat, cu sabia scoasa, gandindu-se ca il va imobiliza repede pe M, iar pentru inceput miscarile adversarului sau pareau sa-i justifice relaxarea. Asta pana cand M a sesizat oportunitatea perfecta pentru a rasuci puternic sabia si a provoca o taietura adanca in bratul cu care soldatul tinea sabia. M continua miscarea sabiei lovind-ul intr-un picior, ducandu-si adversarul intr-o pozitie ingenuncheata. Soldatul fusese complet luat prin surprindere iar in privirea lui se citea numai frica, in timp ce camarazii sai socati au inceput sa se agite iar M isi termina miscarea fluida a sabiei sale, decapitandu-l pe omul lui Dorgath. Sangele incepuse sa curga in cantitati mari, iar M a inceput sa se lupte cu ceilalti 5 oameni trimisi pentru arestarea sa. Miscarile sale erau fluide, precise si fara greseala, in timp ce adversarii sai erau inca socati de turnura brusca a evenimentelor. Rand pe rand, fiecare dintre ei era omorat sec, neceremonios, sangele lor adaugandu-se pe pamantul usor uscat al comunei. Ce-i drept, intr-o lupta putine morti sunt ceremonioase, cu atat mai mult cu cat cel care le savarseste este determinat sa scape cat mai repede de adversarii sai. In final, toti cei 6 soldati ai lui Dorgath au sfarsit intr-o balta de sange, inainte ca vreunul din acestia sa ii poata face ceva lui M.

Pe fata lui Dorgath se puteau citi emotii contradictorii. Groaza, furie si admiratie, toate intr-un amestec haotic. Reactia lui a fost rapida, si-a scos sabia si a inceput sa sarjeze in directia lui cu un strigat de lupta. M statea nemiscat, cu sabia tinuta in jos, cu varful rezemat de pamant, asteptand momentul propice. Cand Dorgath s-a apropiat, M s-a lasat pe vine si a lovit calul intr-un picior. Rezultatul a fost cel scontat, calul s-a prabusit la pamant, cu tot cu calaret. M s-a grabit in directia in care cazuse Dorgath si a indepartat sabia de catre acesta. Dorgath, in dureri, incerca sa duca mana catre un pumnal aflat la picior, dar M a fost suficient de rapid pentru a-i strivi mana sub piciorul sau si pieptul sub genunchiul sau.

-Problema ta si a oamenilor tai e ca nu ganditi deloc dincolo de material. Oamenii tai aveau niste zale de toata frumusetea, dar asta nu m-a impiedicat sa-i spintec, injunghii si sa-i tai dupa cum mi-am dorit eu. Iar tu... ai o platosa tare frumos ornata, se pare ca lordul tau apreciaza violenta ta suficient de mult. Dar chiar si asa, cu pumnalul asta al tau pot face ce imi doresc fara sa-mi pese absolut deloc de armura ta stralucitoare.
-Nenorocit bolnav ce esti, omoara-ma odata!
-Am omorat destui de multi oameni astazi, asa ca tu vei scapa in viata. Dar uite ce iti propun, nu te las sa pleci fara un mic suvenir din partea mea.

Cu o privire satisfacuta, M lua pumnalul si ii infipsese varful in obrazul drept al lui Dorgath, trasand o linie dreapta pe sub ochi si pana la piramida nazala, in timp ce victima sa tipa si se agita.

-Asta sa-ti fie amintire pentru cei 6 oameni pe care i-ai condamnat la moarte in numele unui Lord care vrea sa aibe de-a face cu mine mai mult decat e in regula. Si sa tii minte ca data viitoare cand te voi mai vedea iti voi oferi acelasi tratament precum le-am oferit oamenilor tai. Pentru ca nimeni nu ma va opri din drumul meu!

Dupa aceste cuvinte M izbi manerul sabiei in tampla lui Dorgath, lasandu-l inconstient. Cand si-a ridicat privirea observa privirile socate ale oamenilor comunei, pana acum fusese concentrat pe Dorgath si oamenii sai. Sean nu parea surprins in nici un fel, dar acest lucru era complet normal in contextul in care vazuse de ce era in stare M. Ovrem lua cuvantul.

-Nu credeam ca te pricepi atat de bine cu sabia, M.
-Sper doar ca nu e ilegal ce am facut eu.
-A fost autoaparare si intregul Orlich iti este martor in aceasta problema.
-Si Dorgath?
-Il saltam pe un cal si il trimitem la oamenii lui, impreuna cu o nota oficiala care sa explice situatia. Pana cand se va trezi va fi demult plecat de aici si departe de tine.
-Ei bine, asta e bine de stiut. Haideti sa va ajut sa-i ingropati pe soldatii astia in cazul asta.
-Asta e treaba lui Sean, nu a noastra.
-Cum asa?

Sean incepuse sa-i explice lui M cum statea treaba.

-Cand vine vorba despre soldati, Ghilda Magilor e cea care se ocupa de ramasitele lor pe timp de pace. Si asta implica trimiterea lor catre Academia de la Erlyan pentru formalitati, investigatii si in final pentru trimiterea lor acasa.
-Investigatii?
-Captarea merge si pe cadavre, cata vreme creierul lor este intact.
-Dar cum conservati cadavrele? Ca presupun ca dureaza ceva vreme pana ajung la Erlyan, nu?
-In primul rand magii au la indemana o vraja cu care pot conserva elementele biologice, inclusiv cadavre. Iar in al doilea rand transportul nu e terestru, noi magii avem capacitatea sa ne deplasam catre anumite puncte-cheie ale continentului prin portale. Din cauza abundentei de lemn esential din zona, e destul de usor sa ma deplasez catre Erlyan.

Desi informative, vorbele lui Sean l-au facut pe M sa-si puna si mai multe intrebari. Portalele folosite de magi erau precum cele folosite de catre el atunci cand se plimba de la o lume la alta? Oricare ar fi fost raspunsul, M nu avea timp sa mai stea in Orlich, mai ales ca exista riscul sa apara si mai multi soldati in urma lui.

-Pot sa iau unul din cai, Sean?
-Desigur, dar vezi ca o parte din drum nu-o vei putea parcurge decat in mers. Ai grija de tine si mult succes in drumul tau!
-Asa sa fie, Sean! Sa ne revedem cu succesul in spatele nostru!

Cu acest cuvinte M lua unul din caii soldatilor, dat fiind ca cel al lui Dorgath nu mai era capabil sa mearga. L-a ales pe cel cu blana neagra precum carbunele. Nu mai petrecuse niciodata pana atunci atata vreme in compania unui cal, experienta de acum avea sa fie una noua pentru el. Un avantaj al mersului pe cal era ca putea sa studieze harta din mers.

In momentul de fata, M se afla in partea sudica a Qarh-ului, iar drumul sau catre Vhesal era catre est. La sud-vest de Lundir se afla Svedir-ul pe care vroia sa-l evite cu orice pret, cu Asban in centrul sau. La est de Svedir se afla un grup de tinuturi care faceau parte din regatul Lundir-ului. Iar la vest de Svedir, precum era de asteptat, Hoarda Vestului, fara nici un marcaj de drumuri sau orase. Conform hartii, zona de padure in care se afla urma sa se indeseasca tot mai tare, sfarsindu-se intr-o zona de mlastina, iar in mijlocul acesteia un X marcat de catre Sean, Vhesal. Intr-adevar, il astepta un drum destul de lung.

Totusi M era constient de faptul ca increderea sa in Sean se baza pe presupuneri. Presupuse ca emotiile afisate de Sean in momentul in care incercase sa-l omoare erau reale si nu un act. Sau mai bine spus, isi dorea ca emotiile lui Sean sa fi fost reale deoarece ele erau probabil singurele pe care M le mai putea intelege deplin. Dorinta de razbunare insotita de disperare, dezamagire si furie l-au insotit oriunde a mers de cand a pornit pe acest drum pe care el nu-l alesese, intocmai precum s-a intamplat si in cazul lui Sean. Fara sa vrea, si el a fost atras intr-o situatie pe care nu si-o dorea, nu o putea intelege si pe care vroia sa o repare desi nu el reprezenta cauza acesteia. In cazul lui M, probabil ca daca nu ar fi intrat in jocul acestei lumi, M ar fi cautat sa se aseze undeva si sa lase totul in urma sa cu dorinta de a scapa de greutatea ce-i apasa gandurile. Dar acum, singura sa sansa a fost sa se agate de imboldul aproape tineresc al lui Sean pentru a face ce trebuia sa faca. Si cine stie, poate ca la sfarsitul drumului se afla si scaparea pe care o urmarea de ceea ce se simtea ca o eternitate.

[-Ante-]

M nu a mai vorbit nimic in drumul catre Orlich. Situatia era suficient de tensionata si nu vroia sa o inflameze. Si asa banuia ca ajunsi acolo, familia respectivei femei ar fi agitat spiritele. De inteles.

Padurea era in continuare deasa, ceea ce il surprindea pe M. Localitatea nu ar fi avut cum sa fie prea departe, si asta nu ar fi insemnat ca era expusa animalelor salbatice? Cum era vorba de o comuna, se indoia ca avea resursele necesare ridicarii unui zid de aparare, oricat de modest. Curiozitatea i-a fost amplificata in momentul in care au ajuns in Orlich. Fara nici o bariera in calea salbaticiei, comuna se afla in mijlocul padurii dese. Casele erau facute in mare parte din lemn, ceea ce nu surprindea avand in vedere accesul facil la acest material. Totodata, locuintele oamenilor afisau elemente ornamentale, in mare parte sculptate in lemn, care mai de care mai detaliate, dar mereu discrete. Strazile aveau traverse de lemn, din acest motiv totul parand foarte curat.

M fusese dus intr-o incapere cu o singura fereastra din una din case. Era prizonier si pe moment nu avea ce sa faca. Astepta sa vada ce are de gand Ovrem sa faca cu el. Nu se temea deoarece stia ca el incercase sa se apere. Spera doar ca si localnicii sa gandeasca la fel. Cateva ore mai tarziu se deschisese o usita din usa camerei, prin care a fost impinsa o farfurioara cu niste mancare. Macar isi tratau prizonierii uman, chiar daca tocanita nu era mancarea lui favorita. Mai bun decat nimic.

Asteptarea nu a mai durat mult. Ovrem intra in incapere, atintindu-l pe M cu o privire aspra. In urma lui intra un barbat mai in varsta decat Ovrem, cu o barba scurta si ingrijita. Deasupra unei camasi albe purta o geaca de piele fara maneci pe care se aflau niste ornamente foarte detaliate. Pantalonii sai erau tot din piele, insa nu stramti, si in picioare purta o pereche de cizme elegante. Parea destul de clar ca acest individ nu era unul oarecare, asta daca faptul ca a venit impreuna cu Ovrem nu indica suficient de tare acest lucru. Ovrem se rezemase cu spatele de un perete, facandu-i un semn barbatului ca si cum acesta avea o treaba de facut.

-Ovrem va superviza sesiunea aceasta de captare. Numele meu este Sean si te rog sa ma lasi sa-mi fac treaba.
-Captare?
-Nu-ti va face rau. De fapt nu-ti va face rau in functie de ce aflam.

Dupa aceste cuvinte, Sean lua loc in fata lui M si scoase o bila metalica din buzunar.

-Uita-te in aceasta bila.

M se conforma, iar dupa cateva secunde simti cum i se ingreunau ploeapele, ca si cum era hipnotizat. Era destul de surprinzator ca Sean reusise acest lucru fara sa recurga la trucurile asociate de obicei cu hipnoza. Imediat dupa ce M isi inchisese complet ochii incepuse sa revada evenimentele din urma cu cateva ore, asa cum s-au intamplat. De fapt el nu doar vedea, ci auzea si simtea ca si cum retraia evenimentele. Era precum un vis constient, cu diferenta ca M nu putea sa-si controleze actiunile, fiind obligat sa revada lupta cu cei 3 violatori precum a avut loc, fara nici o diferenta. Totusi in anumite momente M simtea puseuri de oboseala, ca si cum ar fi ramas fara aer dupa un efort indelungat. Aceasta senzatie a persistat pana cand il vazuse pe Ovrem, moment in care M iesise brusc din hipnoza. Simtea ca fruntea lui atinsese podeaua, in timp ce tragea aer in piept.

-Ti-a spus adevarul, Ovrem. Nu el a omorat-o, ci a incercat sa o salveze. Cand a ajuns la ea, Lurich, Endaz si Movnich o omorasera deja.
-El e in regula acum? Parca ziceai ca nu pateste nimic.
-Nimic deosebit, se mai intampla chestii de genul asta.
-Cum il cheama?
-Mai bine il las pe el sa se introduca.
-Care iti este numele, tinere?

Apelativul "tinere" il facuse pe M sa se amuze in gandul sau. Mai statuse o secunda cu capul plecat, ca sa-si traga sufletul, si pe urma dadu raspunsul.

-M, eu, Ovrem, ca reprezentant al comunei Orlich al tinutului Qarh din regatul Lundir, te declar nevinovat de acuzatiile de viol si omor. Esti liber sa pleci, si imi pare rau de neplacerea creata. Permite-mi sa te conduc pana afara si sa-ti inapoiez bunurile.

Dupa ce Ovrem i-a dat lui M ce avea sa-i dea, isi lua la revedere si il lasase pe M de unul singur in orasel. M nu stia incotro s-o apuce, dar era multumit ca povestea aceasta se terminase cu bine. Fusese ingrijorat insa de senzatia pe care a avut-o in timpul procesului de "captare" pe care Sean il facuse asupra sa, cu atat mai mult cu cat banuia ca nu era o chestie atat de obisnuita ceea ce patise. Nu apucase sa se gandeasca prea mult la acest lucru, Sean incepand sa-l intrebe ceva.

-Cauti ceva de lucru, M?
-Ce ai de oferit?
-Am nevoie de un asistent care sa ma ajute la administrarea strangerii lemnului esential.
-Lemn esential?
-Lemnul esential este un lemn cu puternica incarcatura magica. Dupa ce este recoltat, el este folosit in extrem de multe metode, in functie de ce se doreste. Am nevoie de cineva care sa tina o evidenta a ce se recolteaza si ce se livreaza.
-Dar ma cunosti de atat de putin timp, de ce crezi ca eu as fi potrivit pentru treaba asta?
-Nu esti din zona asta, nu-i asa?
-Ce m-a dat de gol?
-Nu e greu sa recunosti un mag atunci cand il vezi. Si atunci cand il recunosti stii de ce suntem capabili cand vine vorba de masurat pe cei din jurul nostru. Cat despre tine, pari mai educat decat ce am la indemana pe aici. Aia 3 amarati pe care i-ai omorat lucrau pentru mine de cateva saptamani, dar nu erau buni de nimic, nici macar la recoltat lemnul ala.
-Imi pare rau ca ti-am omorat mana de lucru.
-Nu ai de ce sa-ti para rau, pe aici vin tot felul de pierde-vara ca sa faca niste bani, mai ales ca stiu ca Ghilda Magilor mereu plateste la timp si ofera si acoperis deasupra capului. Si ce zici, accepti oferta mea? Te voi plati mai bine decat ii platesc pe ceilalti.

M accepta, nu era ca si cum avea un loc anume in care sa fie. Kovacs nu mai era pe urmele sale, asa ca nu se mai temea de problema asta momentan.

-Programul de lucru s-a terminat, vino cu mine sa-ti arat santierul si sa iti explic cateva lucruri de baza.

M il urma, amintindu-si intre timp de lipsa zidurilor de aparare.

-De ce Orlich nu e protejat de nimic? Nu e nimic care sa-l ameninte? Banditi, animale salbatice?
-De cand Ghilda a descoperit sursa asta de lemn esential, Orlich a capatat o importanta majora in economia Lundirului, deschizand acest santier. Zidurile nu sunt necesare deoarece avem mijloace alternative de a asigura protectia Orlich-ului. Bariera de protectie nu este vizibila atunci cand nu este nici un pericol, dar atunci cand este nevoie se poate activa dintr-o clipita.
-Ati avut nevoie vreodata s-o activati?
-Nu foarte des, dar cand am deschis santierul situatia era diferita. Banditii si salbaticiunile nu se asteptau ca noi sa fim protejati de acea bariera, dar dupa mai multe incidente situatia s-a mai calmat. Pentru incidentele din afara granitelor barierei, il avem pe Ovrem, cu adjunctii sai si pe mine.
-Pai tu ce ai putea face?
-Nu ai fost atent? Santierele de lemn esential sunt puncte strategice in cadrul Lundirului, iar Ghilda isi trimite cei mai de incredere oameni in aceste operatiuni. Eu sunt membru al Consiliului Inalt al Ghildei de ani de zile. Si acolo nu ajungi nefiind un mag capabil. A, si acum am ajuns in santier!
-De ce e atat de departe de Orlich? Presupun ca nu era mare branza inainte de descoperirea lemnului esential de aici, asa ca presupun ca orasul putea fi asezat mai aproape de santier, nu?
-Ai dreptate, dar doar pe jumatate. Intr-adevar, inainte de deschiderea santierului, singura urma de civilizatie de aici era cabana unui vanator care murise cu 10 ani inainte sa venim aici. Dar asezarea nu putea fi prea aproape de lemnul esential din cauza naturii acestei resurse. Aceasta natura e si motivul pentru care numai un mag puternic e lasat sa administreze aceste santiere. Vezi tu, lemnul esential este capabil sa interactioneze cu alte fiinte vii din jurul sau in moduri... imprevizibile. Iar noi nu ne putem asuma riscul de e tine santierul aproape de oras. Uite, hai sa-ti arat despre ce vorbesc.

Sean ii arata lui M un copac. Nedumerirea il lovi pe M, deoarece acel copac arata ca oricare altul din toata padurea aceea.

-Cu ochiul liber nu poti sa vezi diferentele. Dar atunci cand te apropii de el, incepi sa-i simti incarcatura magica, presupunand ca ai inclinare catre aceasta sensibilitate. Apropie-te si ai sa vezi.

M facu cativa pasi inspre acel copac. Sean nu il mintise, deoarece cu cat se apropia mai mult, M incepea sa simta tot mai tare cum ceva ii trecea prin fiinta sa. Senzatia era una ciudata, nemaiintalnita de catre el. Pe de-o parte simtea un val relaxant, dar pe de alta simtea forta acelei incarcaturi. Curiozitatea l-a facut sa stea locului, pentru experimenta mai multa vreme acea senzatie atat de stranie. Era prima oara cand a avut de-a face cu magie dupa captarea facuta de Sean mai devreme, dar aceasta avea un alt ritm. Captarea a fost ceva deliberat, realizat cu un scop anume. Energia lemnului esential din acel copac era ceva care facea parte din natura acestuia. Forta acelei energii parea ponderata de o influenta exterioara, probabil datorata lui Sean.

-Cum e?
-E... foarte interesant, nu stiu cum pot sa o descriu.
-Deci chiar ai sensibilitate magica. Foarte bine...

In secunda urmatoare starea de relaxare a disparut intru totul, corpul lui M fiind invadat de o forta extrem de puternica, tintuind-ul pe loc. Fluxul de forta parea ca nu vine doar de la copacul din fata sa, ci din toata zona din jurul sau. M se simtea ca si cum ar fi fost legat la maini si la picioare, si nu avea nici o sansa sa scape din acea stransoare.

-...pentru ca ai foarte multe intrebari la care trebuie sa raspunzi, M. Captarea mi-a aratat lucruri interesante, dar inainte de asta haide sa vorbim despre ceea ce nu mi-a aratat! Nu stiu cum ai reusit sa ma blochezi, pentru ca nimeni nu a reusit sa blocheze un proces de captare, niciodata!

Pe masura ce vorbea, Sean devenea tot mai furios, iar la ultimele cuvinte rostite, M simti cum ceva ii cuprinsese gatul si il aruncase in spate, izbindu-l de un copac.

-Captarea arata toata viata unui individ pana in acel moment, iar la tine vad doar cateva zile. Tu ascunzi ceva, iar eu trebuie sa aflu! De unde esti? Raspunde!
-Nu stiu, mi-am pierdut memoria.
-MINTI!

Stransoarea deveni mai puternica. Sean nu era prost, iar o minciuna atat de prost gandita nu il ajuta pe M.

-Sunt... din alta parte. Nu din lumea asta.
-Nu te cred!

M fusese trantit la pamant, stransoarea ramanand la fel de puternica.

-Ok, nu imi dai alta alternativa. Iar asta va durea.

Sean facu niste semne in aer si incanta niste cuvinte pe care M nu le intelesese. Rolul acelor gesturi nu era un mister, deoarece in clipa urmatoare M simti o durere enorma in capul sau, mult mai intensa decat la captare. Inca o data, incepea sa vada momente din amintirile sale, dar acestea nu erau ordonate cronologic ci aleator. In acelasi timp amintirile erau de fapt niste franturi, in unele doar auzea, in altele doar simtea iar in altele putea doar sa vada. Fiecare salt de la o amintire la alta era intampinata de grade variabile de durere, fiecare fiind intensa si chinuitoare. Dupa ceea ce a parut o eternitate, durerile s-au calmat, iar M a putut sa isi deschida ochii. In fata lui era un Sean vizibil slabit, iar figura sa nu mai era furioasa si increzatoare, ci una perplexa si ingrozita.

-... nu se poate! CE esti tu? Cum de esti aici si nu...? Te... stiu! Au trecut atatia ani, dar acum imi amintesc ca si cum a fost ieri. Ziua aceea... a fost cea mai mare greseala!
-Ce nai-
-TU l-ai corupt! Din cauza ta s-au intamplat toate astea. Habar n-am ce a vrut Dorgath de la tine, si nici ce au vrut cei din Hoarda de la tine. Dar stiu eu ce meriti!

In clipa urmatoare stransoare a cedat, dar a fost inlocuita de altceva. Influenta lui Sean disparuse, din acest moment toata energia provenind integral de la copacii de lemn esential. Valul de energie nu a mai trecut incet prin corpul lui M, ci aproape instant, intrand in fiecare lacas ascuns pe care-l avea. Desi avea ochii deschisi, M nu mai vedea santierul si padurea, ci altceva. Ajunsese intr-un loc luminat, in jurul sau fiind o ceata densa. Undeva in fata lui se ivi Sean, care-l privea cu dezgust. Din toate directiile se auzeau niste soapte neinteligibile de catre M. Sean strapunse sunetul soaptelor strigand cu putere:

-Vi l-am adus! Voi nu va veti mai intoarce, asa ca e tot ce pot sa fac. Savurati-va razbunarea, iar eu voi spera ca inca se mai poate salva ceva!

Sean disparu in ceata, iar soaptele deveneau tot mai intense. M incerca sa se uite in stanga si in dreapta, dar in afara de ceata fumurie nu vedea nimic. Soaptele erau atat de intense incat pareau ca erau spuse de catre cineva care statea langa el. Imediat dupa aceea, M simti cum era doborat la pamant de o forta nevazuta, in timp ce soaptele deveneau vorbe, iar vorbele strigate. Sunetele emise de acele strigate erau mai apropiate de sunetul unei unghii care zgarie un geam decat unele emise de catre o persoana. Cu cat deveneau mai intense, sunetele pareau ca intrau mai adanc in fiinta lui M, iar in tot acest timp acea forta nevazuta il lovea si arunca in toate directiile. Dupa minute intregi in care M era complet neajutorat, loviturile si strigatele se oprira brusc.

-Nu este el.

Brusc, ceata se risipise si M statea intins in fata copacului la care-l dusese Sean. Afara se intunecase, asa ca se pare ca trecuse ceva vreme. Sean inca era acolo, iar surprinderea sa parea nemarginita.

-Nu pe el mi l-ati cerut? Dupa atatia ani l-ati asteptat si voi il lasati sa va scape?

Aceeasi voce pe care a auzit-o in ceata ii replica:

-Nu este el cel pe care il cautam.
-Dar...cum? Am vazut cu ochii mei, nu are cum sa fie altcumva!
-Nu e aceeasi persoana, dar el este special.
-Cum? Cum?!

Vocea nu mai daduse nici un raspuns, iar Sean parea sa nu aiba habar de ce sa faca. Se uita inspre M, care statea intins pe iarba, extrem de slabit si abia capabil sa se miste.

-Mai ai teste care sa ma duca la un pas de moarte, Sean?
-Nu stiu ce s-
-De cand am ajuns aici am intrat intr-un joc al carui reguli nu-l cunosc. Toti ma vor pentru ceva, si sa fiu sincer, m-am saturat! Ce naiba a fost toata asta? Ce ai vrut de la mine?
-... am crezut ca fac ce trebuie, M. Tinutul asta se indreapta spre vremuri intunecate, M, si ma doare cu atat mai mult cu cat am asistat la momentul in care totul a inceput, iar eu nu am facut nimic!
-Ai incercat sa ma omori, deci ai facut ceva!
-Sarcasmul tau nu te va duce nicaeri!
-M-a dus pana aici, Sean. La fel cum m-a dus si spiritul de observatie. Ai spus ca l-am corupt. Nu stiu pe cine am corupt in astea cateva zile de cand la aflu aici, asa ca presupun ca ma poti ilumina.
-E o poveste foarte lunga.
-Am tot timpul din lume. In plus, cred ca imi datorezi o explicatie pentru ca ai vrut sa ma sacrifici prietenilor tai.
-Off, bine... Acum 30 de ani m-am alaturat corpului de magi de la curtea Svedirului. Eram tanar si pozitia era una excelenta, mai ales datorita pozitiei Svedirului in cadrul regatului Lundirului. Regele Hemkis avea nevoie de magi pentru a-si mentine pozitia de putere si pentru a face fata Hoardei Vestului. Eu nu am fost implicat in luptele de granita, precum au fost altii, ci in ceva mult mai important. Hemkis finanta expeditiile Ghildei pentru cautarea de artefacte cu proprietati magice, angajarea noastra in cadrul curtii sale fiind o acoperire pentru aceste operatiuni. Nu tot timpul operatiunile erau de succes, de inteles avand in vedere ca noi ne bazam pe zvonuri, legende si scrieri care nu sunt intotdeauna de incredere. Timp de 5 ani am avut multe operatiuni din care nu ne-am ales cu prea mare lucru, iar Hemkis devenea tot mai nerabdator. Totodata, el era deranjat de influenta pe care o aveam asupra fiului sau, Barl, care ne insotea in toate expeditiile. Hemkis vroia ca fiul sau sa devina un mare general, nu un mag, in ciuda faptului ca Barl avea o vizibila afinitate catre acest domeniu. In fond, Barl e cel care s-a oferit sa ne insoteasca in aceste expeditii.
-Si ce s-a intamplat?
-Ei bine, datorita operatiunilor esuate, ajunsesem oarecum disperati. Trebuia sa gasim ceva important daca vroiam sa mai lucram pentru Hemkis. Asa ca am apelat la poate cea mai importanta chestie pe care o puteam descoperi: ramasitele celui mai mare oras elf, Vhesal. Apropo, lemnul esential se gaseste in locurile in care elfii au avut temple.
-Ce s-a intamplat cu ei?
-Pana acum 5 milenii, ei stapaneau acest continent asa cum nimeni nu a mai facut-o dupa aia. Dar ajungem si la asta. Ideea era ca Vhesal a fost capitala imperiului Q'alesian, iar din informatiile pe care le aveam, puteam gasi niste artefacte mai mult decat speciale. Problema era ca nu stiam daca Vhesal putea sa mai fie gasit sau nu, dar cum era ultima noastra sansa, nu am avut de ales decat sa speram. Dupa un indelungat drum, eforturile noastre fusesera rasplatite: Vhesal era real, si era in fata ochilor nostri. Dar nu totul a fost bun in ziua aceea. In extazul acelor momente, nu am mai fost precauti. Barl a intrat intr-o incapere inainte sa ii putem fi alaturi. Cand am ajuns, el era la pamant, inconstient. Am folosit tot felul de vraji pentru a vedea ce are si pentru a-l trezi, dar fara nici un fel de efect. Era ca si cum era pur si simplu adormit, fara nici un fel de probleme. Am stat la patul lui 3 zile la rand, incercand orice, fara succes, in timp ce colegii mei verificau zona pentru a gasi artefactele pe care le-am cautat. Intr-un final, Barl s-a trezit, si totul parea normal. Misiunea fusese un succes, gasisem destule lucruri extrem de interesante, iar Barl era in regula. Incepand din acel moment, ii faceam o verificare zilnica, pentru a fi siguri ca nu a patit ceva, si de fiecare data totul parea in regula.
-Dar nu era, nu-i asa?
-Barl incepea sa para... tot mai diferit. Cel pe care-l stiam eu era un tanar entuziast, curajos, bun si de caracter. Barl de dupa acea expeditie incepea sa para tot mai crud, mai injust si mai insetat de putere. Dupa o vreme incepuse sa imi permita tot mai rar sa-i fac testele de rigoare, indepartandu-ma tot mai tare de persoana sa. Cu cat deveneau mai rare vizitele mele, cu atat incepeam sa vad lucruri tot mai tulburatoare la Barl. Totul a culminat cu noaptea in care tatal sau a fost asasinat, o buna parte din magii de la curte au fost acuzati de complot. Am fost nevoiti sa fugim pentru a nu fi executati, desi eram nevinovati. Nu am nici un dubiu ca el e in spatele acelui asasinat si ca a vrut sa scape de noi toti. De 25 de ani nu l-am mai vazut pe Barl, dar aud tot mai multe povesti despre experimente necromantice si alte practici intunecate din acea zona. Simtim cu totii ca ceva rau ne asteapta, si nu putem face nimica.
-De ce?
-Svedir e prea puternic. Iar daca Svedir scade in forta, Hoardele Vestului risca sa ne distruga pe toti. Suntem intr-un cerc vicios din care nu avem scapare.
-Ce te face atat de sigur?
-Din cauza a ceea ce am vazut la Barl. Initial nu am spus nimic pentru ca nu aveam decat banuieli, dar cu cat vedeam mai mult cu atat imi dadeam seama ca Barl era posedat de ceva intunecat si foarte vechi. Nu stiu ce a facut Barl cand a intrat in camera aia, dar acel spirit i-a luat in stapanire trupul si a inceput sa-l foloseasca in scopurile sale.
-Ai vreo idee ce era acel spirit?
-Era ceva foarte puternic. Parea ca intr-un fel sau altul, a fost inchis in acel loc de mii de ani, probabil chiar de catre elfi. Dar e ceva si mai tulburator, M.
-Ce anume?
-Cand am intrat in camera, si l-am vazut pe Barl intins pe pamant... am avut o strafulgerare in care am vazut ceva. Am vazut fata cuiva, iar acea fata semana izbitor de mult cu a ta.

[-Complicatie-]

M nu stia ce sa creada despre viziunea pe care o avusese in seara aceea. Era inspaimantat de ideea ca acea viziune s-ar putea adeveri. Daca urma sa fie infrant de WP, ce sens avea calatoria sa? De fapt, ce era calatoria sa? Fusese luat din propria sa casa si pus intr-un rol pe care era posibil sa-l aiba pentru a servi interesele obscure ale lui Kovacs. Cei 5 se luptau pentru putere in diverse forme iar M se intreba ce legatura are el cu asta. Se plimba din loc in loc incercand sa caute raspunsuri ale caror intrebari nici nu stia daca sunt cele corecte. Ce te faci atunci cand nu stii ce intrebari sa-ti pui? Mai bine, ce faci atunci cand ai un drum de urmat si nu stii ce intrebari sa-ti pui? Daca nu stii intrebarile, raspunsurile pot fi inutile, iar daca sunt asa, intrebarile au reprezentat o pierdere de vreme. M nu stia daca are timpul de partea lui. Inca o necunoscuta in lista.

Asa cum a estimat dinainte, terenul era prea accidentat pentru Dorgath si oamenii sai, asa ca avea drum liber. Nu putea sa isi puna bazele in faptul ca nu il va urmari nimeni, desigur. Din pacate nu stia in ce directie se indrepta, spera era sa nu se duca inspre vest sau inspre Asban din greseala. Cert era insa ca trebuia sa iasa din tinutul detinut de Dorgath, era destul de sigur ca nu o sa il lase pe M scapat asa usor. Dimineata avea sa-l lamureasca in privinta directiei pe care sa o urmeze. Nu stia exact unde se afla Asbanul, sau spatiul ocupat de Svedir, asa ca a ales analiza simplificata. Isi imagina Svedir ca fiind un cerc, cu Asban in centru. Asadar, evita estul, pe langa vest. Nu vroia sa doarma in noaptea aceasta, prefera sa creasca distanta fata de Dorgath inainte sa se odihneasca. Asadar, momentan directia era la intamplare aleasa.

Peste cateva ore se crapa de zi. M rasufla usurat cand vedea lumina venind aproximativ din dreapta sa. Judecand dupa acest lucru, M mergea inspre nord-nord-est, lucru care ii convenea de minune. Se gandea ca ar fi o idee buna sa mearga cu pauze scurte iar spre seara sa poposeasca. Zilele urmatoare ar fi continuat sa mearga pe acea directie. Nu stia pana unde se intindeau posesiunile lui Dorgath, dar banuia ca ele nu includeau zone de campie, judecand dupa ce auzise de la soldati. Stia ca atunci cand va ajunge in posesiunile altui Lord, soldatii lui Dorgath nu vor mai incerca sa-l urmareasca. Nobilii nu se lupta intre ei decat atunci cand vor sa puna mana pe putere si desi Dorgath era cel mai puternic nobil din Svedir, nu credea ca vor risca siguranta tinutului. Asta in caz ca nu incercau si altii sa-l vaneze, la ce noroc avea el.

In zilele ce au urmat vazuse cateva sate. Nu intrase in ele pentru ca nu vroia sa faca urmarirea sa mai usoara. Din ce vazuse de la distanta, satele erau mici, casele erau din piatra si lemn si aspectul general era unul aspru. Casele nu reprezentau neaparat o societate prospera, piatra era usor de obtinut in zona aceasta pana la urma. In schimb, robustetea lor arata faptul ca oamenii simteau nevoia de a fi protejati si ca luptele cu barbarii din vest reprezentau o ocupatie frecventa. Totusi, nu credea ca satenii aveau si prea multe mijloace de a se apara, asa cum a fost cazul si in satul atacat de barbarii care-l capturasera pe M. Ajutorul lor venea de la patrulele din zona, dar era logic sa presupui ca ele nu erau destul pentru a asigura siguranta satenilor. Intr-o societate de genul acesta nici nu prea aveai ce pretentii sa ai, mai ales daca zona nu avea resurse importante de exploatat. Nici aglomerarea zonelor de interes nu era o solutie deoarece acestea ar fi reprezentat tinte bune pentru atacuri concentrate, fata de raidurile dispersate de acum.

Urmatoarele zile au reprezentat un drum destul de anevoios prin terenul accidentat. Din fericire, drumul era in joc, semn ca era pe calea cea buna. Relieful stancos si partial impadurit era treptat inlocuit cu paduri tot mai dese dar cu un relief mai uniform. Din acest moment M a banuit ca e suficient de sigur sa mearga pe drumuri. Spera sa nu aibe parte de banditi, daca existau asa ceva prin regiune. De aici incolo, M vroia sa ajunga intr-un sat sau oras pentru a-si gasi ceva de facut si un loc de stat. Nu stia cata vreme urma sa petreaca in aceasta lume asa ca el se gandise sa se stabileasca o vreme pe aici. Asa abordase si alte lumi in care fusese, nu credea ca ar fi avut de suferit daca facea acelasi lucru inca o data. Credea ca si aici sunt lucruri interesante pe care le poate afla, greu de condamnat dupa cate evenimente a trait.

Padurea era una deasa, dar intra suficienta pumina prin frunzis pentru ca M sa se poata orienta. Ii placea ce vedea, avea ocazia sa mai admire din ceea ce oferea natura acestei lumi. Stia ca o sa mai aibe timp pentru treaba asta, dar niciodata nu strica sa profiti de ocaziile oferite. Uneori se intreba daca urma sa isi mai vada vreodata lumea in care se nascuse. Si celelalte lumi ofereau lucruri de genul asta, avusese ani si ani la dispozitie pentru a le vedea. Dar familia nu si-o mai vazuse in toti acei mii de ani. Viata sa nu si-o mai vazuse de mii de ani. Sper sa se intoarca acasa, dar uneori nu stia daca era sigur sa faca acest lucru din cauza a ceea ce putea reprezenta "retragerea" sa din rolul pe care in mod cel putin teoretic il avea. Daca el chiar era agentul menit sa pastreze balanta, nu ar fi reprezentat un risc major disparitia sa din scena? Nu ar fi pus in pericol lucruri mult mai importante decat propria sa persoana? M era constient ca la un moment dat urma sa decida intre egoism si responsabilitate, dar pe moment nu credea ca e in masura sa ia aceasta hotarare. Stia prea putin, inca o data.

Inaintand, M incepuse sa auda ceva distinct, dincolo de fosnetele copacilor sau de sunetele scoase de animalele care locuiau in aceasta padure. Nu isi dadea seama ce era initial, dar cu cat inainta mai tare cu atat sunetul suna tot mai mult a tipetele unei femei, ca si cum se lupta cu ceva. M incepu sa alerge in directia dinspre care se parea ca vin acele tipete, numai ca acestea sa devina tot mai disperate. Femeia in cauza rezista tot mai putin. Si brusc, tipetele se oprisera. M nu stia ce se intamplase, dar presupunea ce era mai rau. A continuat sa alerge incercand sa vada daca mai era ceva de salvat. Cateva momente mai tarziu, vazu ca nu mai avea ce sa salveze. Femeia era moarta, cu gatul taiat si plin de sange. Hainele ii erau rupte, iar langa ea era un grup de 3 barbati inarmati cu niste sabii saracacioase. Respectivii au fost alarmati de aparitia lui M. Asa reactioneaza violatorii la vederea martorilor. Nu era un mare mister pentru M ca urma sa se bata cu ei, asa ca a scos sabia si s-a avantat inspre cei 3. Cel mai apropiat de el era cel care aparent a fost ultimul dintre faptasi, deoarece nu avea arma la indemana. M nu a ezitat sa il spintece pe acesta cu o simpla rotire a sabiei. Mai avea doar 2 adversari de infruntat, dar acestia erau socati de ce vedeau. Nu erau banditi, nu aveau sangele rece al acestora. Nici nu isi manuiau prea bine sabiile, acestia fiind foarte usor dezarmati si taiati de loviturile sale. Nu a avut mila de ei si s-a asigurat ca ii va omori usor. Apoi s-a asigurat ca sunt morti taindu-le gaturile. Violatorii nu meritau altceva. Femeia nu mai putea fi salvata, era moarta de cand el ajunsese acolo. Tot ce putea sa mai faca pentru ea era sa o ingroape. Spera doar ca acest lucru sa nu fie contradictoriu credintei comunitatii din care provenea.

In timp ce o acoperea de pamant, auzi ceva. De data asta nu erau tipete, ci sunetul a mai multor oameni care alearga. Cel mai probabil o cautau pe ea. In cateva minute acea multime ajunsese. Patru barbati, cu totii inarmati, il vad pe M rascolind pamantul, si pe cei 3 violatori morti. Unul din cei 4, vizibil agitat, intreba:

-Ce faci acolo?
-O ingrop.
-Da-te la o parte!

Imediat dupa ce M se indepartase de groapa, respectivul barbat s-a repezit la mormant si incepuse sa arunce putinul pamant cu care respectiva femeie era acoperita. Au urmat strigatele de disperare. Intre timp, doi din noii-sositi verificau cadavrele violatorilor. Ultimul barbat incepu sa-l interogheze pe M:

-Numele meu este Ovrem si sunt un reprezentant al comunei Orlich din tinutul Qarh al regatului Lundir. Tu i-ai omorat pe cei 3?
-Da. Cand am ajuns, ei o omorasera deja.
-Si cum ai ajuns aici?
-Am auzit tipetele ei in departare si m-am grabit sa ajung aici. Cand am ajuns aici, am dat de cei trei barbati.
-Le-a taiat gaturile tuturor! striga unul din cei care verificau cadavrele
-Le-am taiat ca sa ma asigur ca nu se mai ridica.

Uitandu-se la femeie, Ovrem observa ca si gatul ei era taiat. Asa cum era de asteptat, acest lucru l-a facut suspicios. Scotand arbaleta din spatele sau si indreptand-o asupra lui M, i-a spus:

-Si gatul ei a fost taiat. Lasa sabia jos, acum! Cineva sa i-o ia ca sa il putem aresta!
-Ei nu i-am fac...
-Las-o jos sau trag cu arbaleta!

M in mod cert nu a dorit sa ajunga in situatia asta, dar nu putea risca sa fie omorat. Nu stia cum i s-ar comporta organismul aici, si el avea lucruri mult mai importante de facut decat sa fuga de toti oamenii legii din tinut. Spera doar ca acest regat sa nu ii asterne aceeasi soarta precum cea pe care il astepta in Asban.