[-Ambitie-]

- Care este urmatorul pas?
- Care "urmatorul pas"? Inca nu ai trecut de etapa asta, altfel nu trebuia sa vin eu sa te salvez de acolo.
- Nu ar fi fost nevoie daca nu as fi fost tradat de catre oamenii pe mana carora m-ai dat!
- Si asta ti-a fost greseala. Nu te-am trimis acolo ca sa ai incredere in aia. Erau infractori, ce dracu'!

Kojak avea dreptate, inca nu eram pregatit. Pentru ce nu eram pregatit era o alta poveste. Ranile mi-au fost tratate de catre un medic pe care il cunostea Kojak si trebuie sa recunosc ca a facut o treaba buna. Am stat ceva vreme pana m-am vindecat complet si am putut sa merg din nou. Riscul de a-ti avea rotulele impuscate , probabil. Dupa treaba aceasta, erau foarte nerabdator de ce urma sa mai fac.

- Kojak, ce trebuie sa fac acuma?
- Esti nerabdator vad. Sper ca suficient de nerabdator incat sa nu faci vreo prostie iarasi.
- Ai ceva planificat pentru mine de multa vreme , sunt sigur de asta. Atata tot.
- In regula atunci. Am nevoie ca tu sa inveti tehnici de lupta si cum sa supravietuiesti asa cum nimeni altcineva nu mai stie, deoarece lucrurile pentru care am nevoie de tine sunt deosebite. Serbia a fost primul pas pentru tine, dar lucrurile pe care le-ai invatat au nevoie de o definire mai pronuntata. Din fericire, lumea asta are parte de multe conflicte in care te pot arunca.
- Nu ma lasi in Serbia?
- Lasa haosul sa se desfasoare in continuare. Tie iti trebuie un conflict cu tabere bine stabilite, numai asa poti avea parte de o confruntare suficient de dificila pentru a invata ceea ce vreau de la tine. In Serbia o sa rasara de nicaeri factiuni dornice de afirmare, asta daca nu se va instaura un adevarat razboi civil.
- Atunci unde e noua mea...tinta?
- Hmmm... Ideal ar fi sa ai de-a face cu o provocare mai mare. New York sa fie atunci!
- Cunosti pe cineva si acolo?
- Nu, iar lectia o sa aibe o valoare si mai mare din cauza aceasta. Te descurci cum poti si mai important, ajungi cum poti.
- Si ce trebuie sa fac?
- Orice. Iar cand voi fi multumit, voi veni dupa tine.

Si cu aceste cuvinte m-a trimis pe drumul meu. Asta nu prea insemna mare lucru pentru mine in acel moment, ca sa schimb aceasta situatie trebuia mai intai sa fac ceea ce mi-a cerut el. Pentru mine nu era o optiune sa nu-l ascult, fara el eu nu aveam rost. Stiam ca raspunsurile le voi obtine, intr-o forma sau alta, nu se putea altfel. Pana atunci insa, aveam o problema mai mare pe cap : cum voi ajunge eu in New York fara bani si arme? Armele nu erau o asa mare problema, mi-ar fi ingreunat drumul si ele si asa se pot obtine cu usurinta.
Problema distantei era usoara, faptul ca eram urmarit in intreaga regiune nu. Ma atragea foarte tare ideea de a masacra tot ce-mi statea in cale, dar daca vroiam sa ajung vreodata in New York si sa nu am pe spinare pe toata lumea, trebuia sa aleg o alta cale. Una mai discreta, din pacate. Simpla idee ca cineva vrea sa-mi stea in cale imi face sangele sa bolboroseasca iar faptul ca nu le puteam face nimic ma infuria. Trebuia sa respect ceea ce mi-a cerut Kojak si doar asa puteam duce la indeplinire misiunea mea, oricare ar fi fost ea.
Asta nu insemna ca aveam de gand sa ma furisez, o nu! Planuiam sa iau o masina, cat mai multa benzina si sa calc pedala. Nu aveam de gand sa o iau cu masina prin Rusia si prin Bering, ar fi fost o nebunie sa fac asa ceva. Totusi, nu planuiam sa-mi imping masina din noroaie si sa infrunt geruri care sa-mi inghete benzina in rezervor. Avion nu luam, pentru ca as fi fost reperat cu usurinta. Da, urma sa iau un vapor. Ar fi fost o idee sa ma duc cat mai in vestul Europei ca sa iau un vapor, dar controlul era mai strict pe acolo. Istanbul urma sa-mi fie prima escala. Si nu vroiam sa las portul acela sa ma astepte!
Ca sa pot cara benzina de care aveam nevoie imi trebuia o masina incapatoare. As fi luat in jeep de-al americanilor, dar nu imi mai trebuia si mai multa atentie. In noaptea aceea am pornit in cautare masinii care sa ma duca la Istanbul, in timp ce evitam patrulele. Se mai calmasera, dar nu complet. Din pacate Belgrad nu avea o oferta foarte vasta de masini, dar pana la urma nu doream ultimul racnet ci doar o cutie spatioasa cu roti, pedale si volan. Si motor functional, desigur. Crezusem ca o sa-mi ia mult pana o voi gasi, dar m-am inselat. Si nici macar nu a trebuit sa sparg geamul, stiam eu ca o sa-mi fie util talentul asta. Eh, cu benzina urma sa fie mai dificil, nu aveam de gand sa sparg rezervoarele tuturor masinilor din oras. In plus, imi trebuiau canistre, asa ca trebuia sa sparg o benzinarie. Din pacate, armata le considera un obiectiv strategic, asa ca aveam mai mari sanse sa am de-a face cu soldati in timp ce-mi faceam de cap luandu-mi cele necesare. Asta e, mai omoram niste soldati daca era cazul, nu-mi pasa de cativa. Asa ca mi-am luat masina si am parcat-o langa o benzinarie, ca sa am acces catre o plecare usoara. Din pacate singura intrare era cu vedere catre restul strazii si mai era si un stalp de iluminare langa. Din fericire benzinaria asta avea si atelier auto, asa ca nu mai trebuia sa fac alte drumuri. Canistre am gasit destule, trebuia doar sa le umplu. Si sa nu fiu prins. Turnam mai multa benzina decat au vandut amaratii astia in toata saptamana, iar eu ma uitam ca un paranoic in toate directiile dupa oaspeti neinvitati. Umpleam o canistra, o asezam langa perete si luam alta. Umplusem deja vreo 6 in cateva minute, m-as fi miscat mai repede daca nu trebuia sa tot arunc cu ochii in toate directiile. Ar fi fost o treaba buna daca ma si uitam cu atentie, pentru ca atunci cand ma pregateam sa duc o canistra umpluta m-am trezit cu un soldat in fata.

- Lasa canistra jos si aseaza-te pe burta cu mainile la spate!


Nu aveam de gand sa fac asa ceva, dar nici sa ma umple cu gloante nu vroiam. Kalashnikov-ul ala parea destul de amenintator in acest sens. Incepusem sa ma aplec ca si cum urma sa fac precum mi-a solicitat. Canistra inca o aveam in mana.

- Frumoasa colectie ai strans, n-am ce zice.

Fraierul se tot apropia. Ghinionul lui e ca s-a apropiat suficient cat sa-l pot lovi cu canistra in tibie. Canistra era plina cu benzina iar eu aveam suficienta forta cat sa-l fac sa simta fiecare litru din ea. Din pacate a inceput sa traga in aer incontrolabil, asa ca trebuia sa plec repede. Cu o miscare rapida, i-am smuls arma din mana si i-am zburat creierii inainte ca el sa apuce sa cada la pamant din cauza durerii de la picior. Toata zona incepuse sa se agite, luminile de la case se aprinsesera si cainii incepusera sa latre. Am luat repede toate canistrele, le-am aruncat pe bancheta din spate, am luat niste magazii de la nefericit si am plecat in tromba. Aparusera soldati pe strazile dimprejuri, faptul ca eu goneam in timp ce ei ma somau sa ma opresc nu i-a linistit. Am sperat sa nu plec cu prea multe gauri in caroserie, ar fi insemnat sa fur alta masina. Dar nu din Serbia, ca mai aveam de trecut si granita.
Din Belgrad am iesit repede, la cat de dezorganizati sunt in mod cert o sa fiu destul de departe pana o sa am probleme pe drum. Trebuia sa ies la granita cu Bulgaria, nu vedeam de ce ar fi fost dificil. Pe drum am vazut urmele conflictului care a macinat tara de atatia ani. Si-au meritat fiecare farama de conflict atata vreme cat n-au fost in stare sa tina lupta departe de casele lor. Intr-un razboi invinsul isi merita soarta pe deplin, invingatorul profita de situatie. Aici nu era vorba de un razboi ca oricare altul, americanii nu au fost implicati de la inceput, dar regula ramane in picioare. Nu aveam ce respect sa port unora care s-au lasat invinsi. Daca te declari batut, ce sens mai are sa continui? Eu nu planuiesc sa pierd prea curand.
Ii supraestimasem pe sarbi. Si pe bulgari. Granitele lor au fost jenant de usor de traversat de catre mine. Ilegal, desigur, ioc hartii de identificare. Drumul meu catre Istanbul a fost mai usor decat ma asteptam si nu mi-a luat prea mult timp pentru a gasi un vas in care sa ma strecor pentru un drum lung pe mare. mai important era ca ma aflam cu un pas mai aproape de a indeplini cerinta lui Kovacs. Pentru ca stiam ca o s-o indeplinesc, alternativa era imposibila.