[-44-]

Era clar ca era un contra-atac, razboinicii care il capturasera nu erau imbracati cu armuri metalice care sa zdrangane atat de sesizabil. De fapt nu aveau pic de armura metalica. Clinghetele se inteteau, pamantul se zguduia si in final incepea sa se auda metal strapungand carne. Nu durase mult acest tumult, cel mai probabil aceasta noua armata era mai numeroasa decat razboinicii, de altfel nici nu ar fi atacat daca situatia era inversa. In tot acest timp M incercase disperat sa se dezlege, dar sfoara cu care tinut era prea groasa si bine innodata pentru a avea vreo sansa.
Dupa sfarsitul bataliei incepusera sa se auda niste tipete. Nu erau de groaza sau de frica, erau de durere sufleteasca. Era singurul lucru care se mai auzea. M inca nu stia daca e in siguranta, singura lui sansa era sa se tarasca inapoi in padure pentru a se face nevazut. Se tot impingea cu picioarele in pamantul moale, sperand sa nu atraga atentia asupra sa. Schimbarea tonalitatii tipetelor intr-un urlet plin de ura nu l-a facut sa se simta prea bine. Intorcandu-se cu fata inspre luminis, vede un om imbracat intr-o armura lamelata improscata cu sange alergand dezordonat, urland lucruri care nu se puteau intelege. Mai inspaimantator era faptul ca flutura sabia in aer, iar M putea doar sa spere ca acea creanga de care era legat era suficient de groasa pentru a ii opti loviturile care urmau sa se indrepte in directia lui. Creanga era foarte grea si greu de manevrat, dar nu mai avea alternative. Cu cat se apropria, figura acelui om devenea mai clara. Se citea furia pe figura lui neingrijita, presarata de cateva cicatrici scurte si subtiri si de o barba foarte scurta. Urletele lui incepusera sa capete sens.

-Va place cand patiti si voi la fel, a?! Pe toti va voi omori, pe absolut toti! Nu voi avea niciodata mila pentru voi, nenorocitilor!

Loviturile lui erau salbatice, pline de furie. Creanga era rezistenta, dar treptat incepea sa fie taiata tot mai adanc de lama sabiei. M incearca sa il impinga pe atacator cu creanga atunci cand sabia era infipta, deoarece era mort daca ramanea pe loc. Ideea i-a reusit, dar el in continuare nu se putea ridica in picioare. Adversarul sau a fost dezechilibrat, dar din doua miscari scurte de picior era din nou in pozitia in care putea sa isi arunce mana cu care tinea sabia catre M in atacuri feroce. Creanga devenea tot mai cioplita, cateva lovituri in plus si M ar fi ramas fara protectie. Dintr-o data, din spatele acelui om au aparut cateva brate care l-au imobilizat.

-Sir Dorgath, nu e de-al lor!
Sir Dorgath se zbate in stransoarea celor 3 soldati. Privirea lui furioasa se transforma incet-incet intr-una disperata. Dadu drumul la sabie si incepu sa izbucneasca in lacrimi, trantindu-se la pamant.
-Nu meritau sa moara asa, nu pe mana barbarilor alora! I-am dezamagit si mi-am dezamagit si lordul!

Privirea soldatilor era trista, se vedea ca il respectau pe comandantul lor. Unul din ei a taiat funiile cu un cutit scos de la curea. M nu spunea nimic, era un amestec prea mare de sentimente in aer ca sa riste sa creeze neintelegeri si tensiune.

-Va trebui sa-l ierti pe Sir Dorgath, nemernicii aia i-au omorat sotia si copiii.
-Erau in satul acela?
-Da. Grupa aceasta de oameni a facut haos in zona aceasta, e al 6-lea sat pe care l-au masacrat. Tu esti singurul supravietuitor pe care l-am gasit, esti extrem de norocos desi din cate stiam barbarii nu iau niciodata prizonieri cand sunt in misiuni de hartuire...

Sir Dorgath s-a oprit brusc din plans si se ridica in ambele picioare. Privirea lui era sagetatoare

-Pe acest om nu-l intereseaza lucrurile de genul asta, lasa-l sa se bucure ca a scapat cu viata. Nu-i asa...
-M.
-Eu sunt Sir Dorgath, vasal al Lordului Svedirului.
-Multumesc pen...
-Ne-am facut datoria fata de Lordul nostru, nimic mai mult! De cat timp ai fost in captivitatea acelor barbari?
-Doar de cateva ore. Dar par cam organizati pentru niste barbari, adica vreau sa spun ca nu sunt niste salbatici.
-Ei fac parte din Hoarda Vestului condusa de Knejit. Daca nu era el, amaratii astia ar fi ramas la conditia de suboameni pe care o merita. E un geniu militar, a cauzat imense probleme regatelor din zona. Dar gata cu povestile, trebuie sa ne intoarcem la Asban, timpul ne preseaza! Si asa am pierdut mai mult decat ne propusesem pentru a omori animalele astea!
-Pai in cazul acesta va urez drum bun...
-Tu vei veni cu noi.
-Poftim?
-Indraznesti sa comentezi? Ori vii cu noi de buna voie, ori te luam cu forta!

Soldatii de langa Dorgath au parut un pic surprinsi de decizia lui, dar nu s-au plans deloc. Ii respectau autoritatea. M se vedea nevoit sa accepte aceasta forma mai blanda de prizonierat, dar in mod cert ceva era neinregula in toata povestea aceasta.