[-Ansamblu-]

Nu ii venea sa creada. Precum Toma, trebuia sa vada cu ochii sai materiali ceea ce vazuse cu ochii mintii. Pur si simplu nu se putea intampla asa ceva! Scosese cartea, trandind-o pe asfalt cu niste gesturi agitate, aproape necontrolate. Cu vocea tremuranda, stirga catre carte "E ...adevarat?". Cartea, la fel de misterioasa, s-a desfasurat:
"Nu asta vrei sa stii oricat de mult ai crede acest lucru. Nu asta cauti. Menirea proprie iti este tainuita iar asta te macina."

M stia ca acest raspuns nu ii era de folos. Cauta sa se calmeze cateva minute, pentru a gasi o alte cale de a isi clarifica situatia. "Ce este in baza de cercetare?"

"Unii vor ce e inauntrul ei, altii vor ce e afara. Pentru unii este o victorie locala, pentru ceilalti este un pas catre victoria totala a altora. Desi trag in directii diferite, rezultatul e acelasi."

"Si eu ce legatura am cu toate acestea?"

"Nodul gordian.Cauta acolo unde ceilalti isi pun bazele realizarilor viitoare."

M nu reusea sa inteleaga toata aceasta desfasurare de ghicitori si cuvinte misterioase. Starea de agitatie accentua lipsa lejeritatii descifrarii acestor cuvinte. Spera ca pe drum sa se lamureasca.
Schimbul de focuri continua in preajma bazei de cercetare, era clar ca soldatii aveau parte de companie. Strazile continuau sa fie pline cu tot soiul de cadavre, apartinand unor creaturi care mai de care mai ciudate si hidoase. Era imposobil ca din cauze naturale astfel de malformari sa existe, nu la nivelul acestora, asa ca cel mai probabil acea baza de cercetare avea o legatura cu acest fenomen. Acesta era probabil si sursa interesului crescut in aceasta baza.Ingineria genetica, arma perfecta. Ca de obicei.
Dupa ultima ghicitoare, cartea a ramas tacuta. Sau ,ma rog, stearsa. Oricare ar fi fost termenul corect, M banuia ca trebuie sa intre in cladirea cu pricina inaintea altora. A cui, nu mai era sigur. Isi verifica armele luate de la soldatii de dinainte, ca sa nu aibe surprize. Magaziile erau pline, tevile armelor erau in regula. Avea suficienta munitie pentru un mic razboi, deci era pregatit. Cadavrele mutantilor impanzeau stradutele, lasand imaginea unui oras sumbru. Fara acest detaliu, orasul s-ar fi incadrat in categoria oras obisnuit de podis. Cu influentele comuniste de rigoare, o zona de blocuri fiind marturia acestui fapt. Oricat de diferita ar fi fost aceasta lume, comunismul tot a existat aici, o trista realitate. In timp ce se indrepta catre destinatie, a prins inca o transmisie, dar nu pe calea radioului. Legatura telepatica cu Walter se accentua, incepuse sa auda ceea ce vorbea cu altii. Pretul pentru acest lucru era o migrena oribila.
-Speram sa nu vina astia peste noi.
-I-o fi anuntat cineva, WP? Numai noi stiam de operatiunea asta.
-Gresit, mai e cineva. Il simt de ceva vreme prin preajma. Ok, avem codurile pentru 2 usi. Care e usa la care nu avem cod?
-Ultima.
-Ok, 2 dintre voi ramaneti sa bagati codurile astea prin sistem, iar noi incercam sa ii tinem la distanta pe fatalaii astia ai Echilibrului.
-Si pe urma ce facem?
-Dupa ce terminati de bagat codurile veniti sa ne asistati. Doar eu pot deschide usa fara cod, si ma indoiesc ca aia au codul pentru a 3-a usa.

Ajunsese la marginea orasului. Doar o cladire, o strada lunga si un urcus de deal il mai separa de intrarea in baza de cercetare. Trase cu ochiul, cei 2 desemnati inca lucrau la usi, iar tot ce putea face el era sa astepte. Nu avea idee cum putea sa treaca de a 3-a usa, dar era dator sa incerce. Asteptand, incepuse sa se intrebe ce ar fi putut gasi dincolo de a 3-a usa. Poate intrebarea corecta ar fi fost de ce era asa important ca el sa afle ce e acolo si ce legatura are menirea lui cu acest lucru. Universul nu era prea mare pentru ca niste experimente genetice sa il rastoarne? Or fi fost atat de puternici cei care i se opuneau? Imaginea lucrurilor ii creeau lui M o stare de teama, asa cum se simte un copil cand sparge o vaza pretioasa. Comparatia i s-ar fi parut ridicola lui M daca nu ar fi simtit gustul amar de a avea dreptate atunci cand nu vroia sa aiba.
Minute mai tarziu, cei 2 desemnati de Alpha sa deschida primele 2 incuietori pareau ca si-au terminat treaba, alaturandu-se liderului echipei in schimbul de focuri. Era o invitatie pe care M nu o putea refuza. Porni atat de repede din loc incat varfurile bocancilor lui rascolisera pamantul de sub ele, aruncand in spate fasii mici si neregulate in forma, rasucindu-se in voie. Se apropia sfarsitul zilei, Soarele iluminand cu o lumina galbui-portocalie acel colt de lume tumultos. Lumina batea pe partea stanga a corpului lui M, colorand ceea ce framantarile interne facusera palid. Probabil ca dovada ca ceea ce se vede nu este decat o impresie influentata de atatea lucruri care nici macar nu sunt in controlul celor mai multi.
Pasii lui M erau apasati datorita determinarii si tremuratori datorita indoielii. Contrastul acesta nu mai parea sa il deranjeze pe M, cu atat mai mult cu cat ceea ce era el era din start nenatural. Durerea de cap il cuprindea tot mai tare, lupta telepatica dintre el si WP isi spunea cuvantul. Nu era vorba ca era ceva de pierdut sau de castigat din aceasta lupta, cel mult orgoliul fiecaruia. Dar M pierdea ,si trebuia sa faca ceva care sa schimbe situatia repede. Mai avea cativa pasi pana la usa, iar WP se apropia de daramarea primei linii de aparare: cea a vazului. Acest baraj mental este si cel mai important, deoarece ultima barieta importanta este cea a subconstientului, restul mintii unui om este la cheremul celui care patrunde. Evident, explorarea intregii minti umane nu se face instantaneu, doar vazul avand parte de o transmitere rapida, dar cel invadat este prea slabit pentru a-l opri pe cel ce vrea sa-i exploreze cotloanele mintii.
Pasii lui M erau tot mai apasati, dar nu din cauza determinarii, ci a epuizarii mentale. Doar cativa metri il mai desparteau de telul atat de mult dorit, cand isi simti mintea calcata de un intrus. Din acest moment, WP vedea ce vedea si M, iar M simtea emotiile ale lui WP. Cateva secunde, M simti cum WP era ingrijorat de apropierea lui de usa. Era trantit pe pamant, vlaguit, dar capul nu-l mai durea. Logic, nu mai era nevoie de agresivitate pentru a-i intra in minte.
Tarandu-se inspre usa tragea de el ca si cum ar fi carat un sac cu bolovani pe spinare. WP nu il vroia langa usa, nu era greu de dedus acest lucru. Orice ar fi fost inauntru parea a fi de mare valoare pentru WP. Il simtea apropiindu-se , parea a fi capat de linie pentru M. Insa odata ce a atins usa, o forta enorma simti ca trecea prin mintea lui, ca si cum cineva i-ar fi presat capul cu o menghina. Nu mai simtea prezenta lui WP, ca si cum ar fi disparut. Sau ca si cum ar fi fost bruiat. Cateva secunde de agonie mai tarziu, prin mana lui M iesi un arc electric intre el si usa. Simtea structura electronica a aparatului care memorase codul usii, tranzistor cu tranzistor, bit cu bit. Simtea cum tensiunea din cadrul aparatului crestea, deteriorand rapid structura interna a sa. In mai putin de o secunda de la aparitia arcului electric, dispozitivul care tinea a 3-a usa incuiata s-a ars, permitand accesul in interiorul laboratorului. Desi simtea nevoia sa traga o gura mare de aer, M nu mai simtea oboseala, durerea sau pe WP, iar focurile de arma s-au oprit.
Se ridica in picioare, privind cum usa din otel se retragea incet si cu un scrasnet infiorator. Temator si nehotarat, intra in cladire, macar pentru a fi cat mai departe de WP. Aerul din acea cladire dadea semne ca acea baza fusese necalcata de multa vreme, fiind inchis. Chiar si asa, toate luminile erau aprinse, cine n-ar fi stiut, ar fi zis ca e o zi obisnuita din viata acestei institutii de cercetare. Mergand prin diverse incaperi, M gasea numai dosare privind aprovizionarea cu tot soiul de aparatura medicala sau substante cu nume suficient de complexe ca sa nu fie intelese decat de un expert in domeniu, lucruri care nu pareau a fi de folos. Nu fusese surprins sa descopere ca laboratoarele erau la etajele inferioare, fiind accesibile doar cu ajutorul unui lift. Cel putin, asa spuneau schemele de pe pereti. Simpatic cum e nevoie de un plan al cladirii care are rolul de a-i ajuta pe niste angajati care si isi petrec mare parte din timp in acea cladire, de parca ar fi turisti. Inca una din micile ciudatenii umane.
Dupa cateva minute de perindat, puse ochii pe un lift. In acea clipa, dispozitivul luat de la soldati reincepu sa functioneze:

-Sper ca ma auzi micutule... Amicii tai sunt cu totii morti, nu te mai ajuta nimeni sa scapi din ghearele mele! Sper ca ti-ai facut rugaciunile, pentru ca nu am timp de pierdut!...Da, stiu ce iti trece prin minte "O ,Doamne, nu se poate!", ei bine uite ca se poate!! Si iti voi curma suferinta suficient de repede ca sa mai ai nevoie sa iti pui intrebari de fetita "Vai, cine sunt? Ce caut aici? O,nu!". Nu imi vei sta in cale, oricat ai sa incerci!!

Iritat ,M hotarase sa raspunda:

-Da, te aud WP. Am mai primit amenintari, dar tu esti primul care imi insulta preocuparile existentiale. Vom vedea cine trebuie sa isi faca rugaciunile. O zi buna!

Strivi in mana dispozitivul si lua liftul catre subsol. Aerul devenea tot mai greu, mucegait. Isi reverifica armele, chiar daca nu a tras nici un glont pana acum. Prefera sa fie prea precaut decat prea repezit, a mai fost rasplatit pentru aceasta gandire, doar ca acum ar fi preferat sa nu fie cazul pentru proclamari de triumfuri ale intelectului asupra instinctului. Just a hunch.