[-Pas-]

Il dureau toate oasele posibile. Avuse noroc, cateva secunde si nu ar mai fi supravietuit. Kojak era prea puternic pentru ca M sa il infrunte. Cel putin acum. Sau atunci.

Ingrijorator a fost ce i-a spus Kojak. Adica el fusese folosit? In ce scop? Ce obtinuse de la M? Iar faptul ca putea intalni pe cei dinaintea lui putea fi util. Sau periculos. Practic putea intalni pe oricare dintre fosti, dar pana in ce punct putea apela la ajutorul lor fara sa-si modifice propria soarta?

In jurul lui era o ceata deasa, singurul lucru cert era ca statea intins pe iarba. Nu avea idee unde ajunsese, dar nu parea familar. Aerul pe care il respira nu era curat. In timp ce statea intins, observa cu lumina incepea sa scada in intensitate, era sfarsitul zilei.
Incetul cu incetul simtea ca putea sa se ridice. Se simtea norocos stiind ca organismul sau se putea regenera foarte rapid, un om normal ar fii murit din cauza hemoragiei interne pana acum. Uneori se intreba daca va avea acest dar o vesnicie, cu temerile de rigoare in cazul unui raspuns afirmativ. Nimeni nu isi doreste cu adevarat sa traiasca o vesnicie.

Nu stia cat timp a trecut pana cand s-a ridicat in picioare. Initial se simtea jenat, dar dupa cativa pasi, mersul ii era confortabil. Ajunsese pe o strada, iluminata. Era intr-un oras, dar parea pustiu. Continuand sa mearga, M realiza ca ceva nu era in regula, masini parasite si ruginite, vitrine de magazine sparte care ofereau o priveliste dezolanta in interior. Hotarase sa caute un loc ferit in care sa astepte dimineata, nu stia ce putea sa apara din strazile acelea. A intrat intr-un barulet. Sticle de bautura se aflau la locul lor, neatinse. Opa, gresise, erau si sticle sparte pe jos, trebuia sa paseasca cu grija. Noroc ca era o matura prin preajma si a putut curata spatiul din spatele barului, pentru a se intinde. S-a culcat sperand sa nu aibe vreo surpriza neplacuta, nu stia care erau capacitatile sale in aceasta lume.

Cand s-a trezit era lumina afara. Ceata inca persista, dar nu mai era la fel de deasa. Vantul era atat de rece incat M simtea cum ii trecea prin oase, iar strazile pareau la fel de pustii ca in seara precedenta. Hotarase sa mearga dupa cum il purta instinctul. Oraselul in care se afla parea parasit de ceva vreme, tot mai multe cladiri dezolante se aratau dupa voalul de ceata. Linistea era ocazional intrerupta de un suierat al vantului, sau de scartaitul indepartat al unui geam. Cu cat mergea mai mult, acel scartait devenea tot mai intens. Era geamul unei scoli, avand vopseaua cojita si lemnul crapat. Mergand inauntru ,M era cuprins de sentimente familiare. Parea a fi o scoala oarecare, stilul arhitectural si echipamentul din interior il duceau cu gandul la o tara departata de Occident.
Salile de clasa erau la fel de dezolante ca si orasul in care se afla. Totul parea macinat de timp, ca si cum cineva nu a vrut sa mai ramana acolo. Nu, nu-i amintea ce Cernobalul din lumea sa, acolo totul parea oprit in loc. Inclusiv caietele scolarilor erau ca si in acea zi de aprilie, cu stilouri, creioane si gume. Nu, aici nu arata ca si cum oamenii au parasit locul intr-un mod ordonat. Aici nici macar bancile nu mai erau intregi, iar putinele care mai stateau in picioare erau roase de putregai. Tablele erau ciobite ,crapate, sparte, bucatile fiind imprastiate pe jos.

Tacerea sumbra a fost intrerupta de un sunet misterios, care se amplifica. Parea ca cineva venea in directia lui M, in sfarsit cineva care sa ii explice ce se intampla! Incepuse sa mearga inspre iesirea din scoala si ceva l-a facut sa se opreasca. Uitase cum suna mersul unei persoane pe o suprafata dura, precum mozaicul din scoala, iar acel sunet nu suna a mersul unei persoane. Aducea mai mult cu un tarsait, dar nici de asta nu era sigur.
M nu se simtea in puteri dar nu din cauza acelor rani. Lumea aceasta parea sa il lase fara abilitati speciale. Gandul acesta il facea sa priveasca speriat inspre capatul holului, de unde soarele batea. Nu stia ce sa faca. Se gandea sa gaseasca o alta cale de iesire, sau sa se ascunda. Cu cat sunetul parea sa fie mai intens, cu atat acea pata de lumina disparea treptat, dezvaluind o silueta bizara. Ceea ce s-a aratat l-a inspaimantat. Arata ca un om mutilat, pielea incretita si vinetie cu capul deformat. Avea cateva bucati de haine pe el, rupte si putrezite, iar din loc in loc avea niste excrescente care supurau un lichid de care M nu era interesat sa afle ce e. Creatura aceea l-a privit scurt ,parca pentru a-l masura. Putinul care se mai vedea din ochii sai nu mai aratau nimic, avand expresivitatea unui om de tinichea. A urmat apoi un urlet gros si monstruos, incepand sa alerge inspre el. M a intrat intr-o sala de clasa, incercand sa scape. Bancile rasturnate il impiedicau sa se indrepte inspre geam cu usurinta, asa ca trebuia sa caute alta solutie. Intamplator sau nu, vazuse o bucata de fier, probabil piciorul de fier al unui scaun, suficient de gros ca sa reziste socurilor violente la care urma sa fie supusa.
Creatura a incercat sa se repeada la el, dar eschivele repetate ,adunate cu niste lovituri in zona capului isi faceau treaba. Chiar si asa, creatura parea sa reziste loviturilor, pielea ei parea sa fie mai groasa decat cea umana. M nu stia ce sa mai faca, in disperare de cauza isi balansa greutarea cat mai mult in mecanismul brat-bara, cu speranta ca nu va ceda fizic. Cateva minute bune mai tarziu, situatia parea sa fie aceeasi, creatura inca incerca sa il loveasca, M evitand ranirea cu succes. Oboseala il facea nervos pe M, care isi arunca tot mai multa greutate in brat. Trosnitura auzita i-a adus relaxare lui M, creatura a cazut pe podeaua de lemn cu o bubuitura destul de mare.
Statuse multa vreme ca sa isi traga sufletul, efortul a fost unul masiv. Bara de metal nu parea o solutie viabila ,trebuia sa gaseasca altceva. Dar ce era creatura? A fost om? Ce a facut-o sa devina asa ceva? Dar o clipa! Nu or exista arme de foc in sectia locala de politie? Trebuie sa fi existat si asa ceva, asta daca nu a avut foarte mult ghinion.