[-Parcurs-]

M nu intelegea ce il tine in aceasta lume. De fapt nu reusise sa inteleaga pe deplin toata ideea portalurilor, cand apareau, de ce, si mai ales, cum. DIn punctul lui de vedere, ele apareau efectiv la nimereala, singura lui sansa fiind sa aiba noroc cu carul. Putea sa nu prinda intr-o eternitate nici un portal. Un gand incomfortabil ,cu siguranta.
Dar nu avea ce sa faca, daca Ghilda Magilor ar fi stiut o asemenea manipulare a dimensiunilor, atunci el ar fi simtit energia degajata. Lucru care nu s-a petrecut.
Decisese sa lase o vreme contractele Ghildei Luptatorilor. Vroia pace si meditatie. O plimbare i-ar fi adus o odihna bine-meritata, pe langa timp de gandire vital.
Muntii de langa Bruma erau excelenti. Nici prea accesibili, nici foarte dificili, cu peisaje superbe si multe optiuni, ce mai! Visul oricarui doritor de natura! Vremea adauga un plus de satisfactie, zapada inalta si proaspata, alimentata de ninsori, si ocazionale viscole.
Intotdeauna lui i-a placut zapada proaspata. Joaca cu bulgari era o activitate foarte placuta, iar datul cu sania era un vis. Dar de mult duse erau acele vremuri, o intreaga eternitate aproape a trecut. Atunci era copil, fara griji, fara probleme, singurul sau scop fiind sa se bucure de fiecare moment al vietii sale. Cine ar fi banuit ca ar fi ajuns aici...?
Erau unele momente cand M isi amintea de ce vazuse acasa, cand aproape ca putea sa simta ca este intradevar acasa...Pentru prima oara de cand a fost luat din siguranta casei sale, a simtit dorul casei sale, dorul caldurii familiei, si dorul sigurantei. Si-a dat seama ca asat ii este scopul: sa se intoarca la ceea ce avusese inainte. Omul misterios putea sa nu ii mai apara in cale niciodata, indiferent de cata ardoare avea ca sa il gaseasca. Da, viziunea sa fusese umbrita ,el nu vroia sa il gaseasca pe el, ci vroia sa isi gaseasca casa.
Gandurile sale fusesera brusc intrerupte de un viscol puternic, zapada marunta fiindu-i aruncata inspre fata ca niste bucatele fine de nisip alb. Aerul ii taia obrajii, inrositi de la efortul de a respira in asemenea conditii. Stratul de nea scartaia sub apasarile lui M, lasand in urma marcile trecerii sale. Natura nu se impotriveste omului, doar il face sa lucreze pentru propriul sau progres... Brazii acoperiti acum cateva clipe de zapada, se unduiau sub actiunea curentilor de aer, ca niste balerine unduioase, scuturand zapada de pe ramuri si aruncand-o in aer, dispersandu-se, ca prin magie.

Insa orizontul incepea sa fie din ce in ce mai putin clar, zapada actionand ca o perdea groasa si miscatoare. Un loc de stat la adapost avea el nevoie, un refugiu. Dar unde? Stia el ca trebuia sa se informeze inainte! Mergea fara tinta ,cautand ceva care sa tina vantul departe de el, iar norocul i-a suras: un semn care indica spre o cabana i-a venit in cale, exact ce avea el nevoie. Pe semn arata un drum scurt, lucru irelevant date fiind conditiile. Vantul l-a doborat de cateva ori, fiind fericit ca nu era pe marginea vreunei prapastii, atunci distractie! In fata i se desena ceea ce parea a fi o cladire: cabana! Apasa pe clanta si isi facuse intrarea.
Inauntru era o mica adunatura de oameni de tot felul, care se incalzeau la un vin fiert si la discutii si povesti. La vederea lui, toti acei oameni l-au salutat, ca si cum ar fi intrat o adevarata personalitate in acea incapere. Din spatele unei tejghele, care se presupunea ca ar fi bucataria, iesea un miros cald si proaspat de fripturi si supe de toate felurile. Si odata cu mirosul venea si un abur, la fel de cald, dar si suav, unduindu-se in aerul din cabana.
M luase loc la o masa libera, stergandu-si zapada de pe haine. In clipa urmatoare ,o femeie a venit la el, intrebandu-l ce isi doreste. Aveau un meniu destul de bogat acolo, insa el a cerut inainte de toate un ceai fierbinte, ii era prea frig ca sa ii stea mintea la mancare.
In timp ce-si astepta comanda, observa ca atmosfera era placuta, de petrecere. Nu conta daca era vreo ocazie importanta, in aceste zone, nordicii petrec de fiecare data cand sunt laolalta, bucurandu-se de momentele linistite pe care le prind. Erau cantece la chitara, cele mai accesibile pentru astfel de evenimente. Probabil ca chitara are cel mai bun raport panta de invatare/varietatea sunetelor, fiind relativ usor de invatat o varietate destul de mare de combinatii. Degete sa ai doar.
Ceaiul adus era exact ce ii trebuia lui. Aburul care iesea din el se prelingea deasupra paharului, amestecandu-se cu restul incaperii, iar mirosul era ca nimic altceva trecut prin narile sale. Cand a sorbit ,aroma ceaiului i-a patruns prin toti nervii, umplandu-l cu o caldura ciudata, si totusi speciala, efectul fiind dublat atunci cand ceaiul a trecut prin gatul sau si prin stomac, simtind dintr-o data ca degaja caldura. Ceaiul avea un gust nemaipomenit, fiind si dulce, si amarui, o oarecare antiteza de simturi care forteaza creierul sa munceasca, sa realizeze care este realitatea, lucru care trezeste simturile adormite din cauza frigului de afara.

Petrecerea continua, iar tot ce facea el era sa priveasca. A considerat mereu o mare placere sa priveasca oameni care se simt bine, intr-un mod sincer unii fata de ceilalti. De aceea nu a putut niciodata suferi balurile alea regale din lumea sa... Impopotonati, aroganti si ipocriti!
A cerut o friptura, consumul de energie cere mancare consistenta, proteinele continute in carne fiind vitale pentru activitatea fizica, dupa glucide. Asta deoarece proteinele confera rezistenta structurii fizice a organismului, nu e combustibil, precum glucidele, decat in conditii de urgenta, lucru de nedorit. In timp ce manca pe saturate ,continua sa ii priveasca pe nordici, care se distrau ca si cum afara nu era un calvar alb.
Surprinzator, ceaiul si mancarea nu aveau un pret piperat, asa cum s-ar astepta la o cabana ratacita prin varful muntilor, departe de orice sursa stabila de provizii. Nu il deranja acest fapt, dar lumea afacerilor nu se oprea sa il uimeasca, inca un exemplu de afacere care supravietuieste doar de pe urma calatorilor. Probabil ca unii negustori mai trec prin aceasta zona, aducand marfa ieftina. Lumea economica este ca sangele din sistemul circulator. O resursa pompeaza oameni care duc acea resursa in toate colturile tarii, creand un flux benefic tuturor: al resursei, si a banilor, laolalta cu schimburi culturale si informationale. Fara acesti carausi ai bunastarii, o natiune s-ar prabusi in saracie.

Privind incaperea, observa tot felul de figuri. Unele calme, altele incruntate, altele vesele, altele bete (era totusi o petrecere!), aratand felurite trasaturi personale. Unii oameni probabil ca locuiau efectiv in aceasta cabana, ducandu-si traiul taind lemne, sau vanand, sau cine mai stie ce. Un trai simplu. El a gustat suficient din acest trai simplu, devenise un lucru care nu ii mai dadea satisfactii la fel de mari ca la icneputul aventurii sale...
Ochii ii picasera pe un nordic barbos, bien facut, cu o armura groasa si cu niste cizme amenintatoare. Nu era gay-matrimonial, era "informare asupra activitatilor razboinice din zona".Discutia a evoluat, pana cand a devenit ,brusc, mai mult decat interesanta:
-Ceva mai deosebit este prin zona? Ceva mai dificil, mai provocator!
-Nu ti-as recomanda! [privirea devine incruntata]
-Pai de ce?
-Eu de acolo vin, era sa nu mai ma intorc!
-Pai unde ai fost?
-Auzisem de la mai multi calatori ca prin acesti munti s-ar gasi o pestera magica...ca ar avea o poarta spre Paradis! Si de cateva luni ,tot am cautat prin munti aceasta pestera. Acum o saptamana, am gasit-o. Imediat cum am intrat, am dat de tot felul de creaturi, care veneau in valuri tot mai mari! Creaturi cum nici nu am mai vazut! Crede-ma, poarta aia nu e spre Paradis, e direct inspre iad! Nu te duce, ca nu stii daca vei mai vedea rasaritul soarelui!
-Hmmmm....unde e pestera asta?

Interesul pentru aceasta poveste avea un motiv evident, vroia sa plece din aceasta lume si sa caute drumul inapoi spre casa. Insa avea sa se duca a 2-a zi, cand ,spera el, sa se fi potolit viscolul. A asistat in continuare la cantecele de chitara, aducandu-i aminte de experientele sale de acasa. Nu putea sa cante la chitara din cauza degetelor sale scurte si groase, dar cantecul de chitara ii aducea uneori o stare de tristete. Ii trezea o amintire dureroasa.
Dar spera.