[-Curba-]

Camera a fost ieftina. Foarte ieftina. Incredibil de ieftina? In fine, nu asta conta, dimineata se trezise cu un scop in minte: sa vada acea pestera. Daca povestea era adevarata, pestera aceea era cel mai apropiat lucru de casa.
Sala din mijlocul cabanei nu mai era plinaputini oameni ramasesera acolo, discutand in soapta. Nu avea chef de discutii, asa ca iesise repede pe usa. Afara nu mai ningea, era o vreme placuta, cu cer noros. Zapada era peste tot, groasa ,scartaind la fiecare apasare. Trebuia sa fie insa atent, deoarece brazii erau dornici sa-si arunce surplusul de zapada de pe crengi, netinand cont de ce e dedesupt, uneori aruncand cantitati impresionante de nea.
Jumatate de zi mai tarziu, ajunsese langa un rau, in mare parte acoperit de zapada. Valea era extraordinara, testament a puterii naturii. Pasnic loc! Natura a creat-o in asa fel icnat totul se leaga, fara nici o exceptie:copacii, dealurile, muntii din indepartare, raul... Ocazional se mai puteau observa urme prin zapada, lupi sau cateva animale mici, dar foarte rar. Vremea din ziua precedenta nu prea a permis plimbari naturiste. Acest lucru i-a facut drumul mai putin intesat cu peripetii inutile.
Cu cat avansa mai mult, cu atat simtea o forta bizara care ii apasa mintea, ceva nemaintalnit in timpul petrecut aici. Era o combinatie intre familiar si straniu, senzatii contradictorii luau nastere in interiorul sau. Cel mai probabil acea pestera era aproape, asa ca a tras de el mai departe. Iesise de pe albia raului, intrand intr-un desis care parca nu se mai termina. Arbusti de toate felurile impanzeau calea lui M, dar el stia ca acesta e drumul corect, simtea asta.
Tot impingea crengile care parca tasneau inspre figura lui, incercand sa-l rapuna. Senzatia devenea tot mai puternica. Pas dupa pas, mintea lui M devenea din ce in ce mai confuza, nu stia ce sa mai creada, ce sa mai gandeasca. Zarise un luminis, asta era capatul! Impingea tot mai repede, nerabdator sa vada ce il astepta.
Scena care il astepta dupa desis nu era tragica, socanta, ingrozitoare sau inspaimantatoare. Era...stranie. Nu era pic de zapada, in fata avand o portiune verde din padure, cu un rau care trecea grabit ,serpuindu-se catre capatul Pamantului, iar soarele lumina un cer senin. Privirea ii era tot mai confuza, acum cateva minute isi croia drumul prin troiene! Treptat, apareau tot mai multi oameni, care se perindau prin acea bucatica de natura ca si cum nimic nu ar fi nelalocul lui, discutand, alergand, sau doar plimbandu-se agale. Privind mai atent, lui M i-a trecut un fior: cunostea toti acei oameni! Cu atat mai mult ,cu cat erau oameni de acasa! Oameni dragi lui, oameni la care se gandise... Ce cauta ei aici?
S-a dus la cea mai apropiata persoana, incercand sa i se adreseze. Inutil insa, persoana aceea parca il ignora! A incercat strigate, fluturari, nimic nu a reusit! Asta pana cand a incercat sa il prinda de brat...mana lui trecuse prin corpul acela ca si cum acolo era doar aer! Ce naiba...? S-a dus la altcineva, acelasi lucru. Dintr-o data, privirea lui a recunoscut ceva foarte distinct. Era ,poate, figura care ii putea trezi cele mai puternice emotii...mama lui! Si-a dat seama insa ca tot ce vedea era ireal, niste simple deformari ale spectrului culorilor. Si odata cu acest lucru, disperarea l-a cuprins! In mijlocul socului, observase o alta silueta. Barbatul misterios, stand si privind...

-A, daaaa, ai venit dupa mine? Ce mai vrei, mi-ai luat tot ce aveam eu mai drag! Ce mai vrei?!? De ce nu ma omori, sa terminam sarada asta! Stim amandoi ca nu voi afla niciodata ce caut eu aici, si nu acolo! Niciodata! Niciodata!!!!Dar stii ceva? Nu-mi mai pasa!! Iti vreau moartea, in cel mai cumplit mod! Vreau sa te vad suferind pentru ce mi-ai facut!! VEI PLATI!!!!!

In momentul imediat urmator, M isi scoase sabia din teaca, napustindu-se asupra barbatului misterios. Isi simtea fiecare parte din corp zvacnind,unita pentru un tel comun. Disperare, ura, spaima, nebunie. Cea mai distrugatoare combinatie posibila. Daca e folosita cu cap.
M ajungea tot mai aproape de barbat, fluturandu-si sabia, pentru o lovitura naucitoare. Dar sabia nu a strapuns nimic, doar vantul. M tot incearca sa loveasca ,zadarnic cu fiecare avant. Si cu fiecare avant, nebunia isi croia tot mai adanc drumul in mintea sa. Si-a arucnat sabia, trantindu-se la pamant, urland de durere.
Cand si-a mai revenit, a inceput sa se uite in jur. Nu credea ca acei oameni ar fi monstrii pomeniti in seara anterioara. Ceva nu avea logica in aceasta poveste. Trebuia sa gaseasca pestera aceea! Era acolo, undeva!