[-Imaginar...-]

M nu stia in ce directie sa mearga. Pestera putea sa fie oriunde prin acest miraj. De unde ar fi stiut ca nu calca intr-o prapastie? Sau ca da nas in nas cu o haita de lupi, iar el sa nu ii vada prin aceasta perdea?
Incepuse sa mearga unde ii dicta intuitia, sperand ca aceasta sa nu-l tradeze. Singurul sau indiciu era acel sentiment ciudat care l-a adus in aceasta vale... Dupa mai multe schibmari de directie, sentimentul se intensifica constant. Era pe drumul cel bun!
Valea se continua cu un deal, care se pierdea printr-o stufarie deasa de copaci. Insa cu cat inainta, dealul devenea din ce in ce mai abrupt, pana ce a devenit, intr-un final, un perete stancos. Daca la el acasa natura avea forta sa creeze tot felul de mastodonti eleganti, cine guverna creatiile din aceasta lume? O vointa colectiva? O forta cosmica? Norocul?
M continua sa paseasca la marginea acelui perete ce se inalta amenintator. Stia ca nu merge in van. Si pana la urma, ce avea de pierdut? Il astepta nemurirea intr-o lume straina, timp avea suficient. Crapatura ce rupea acea monotonie neplictisitoare era semnul ca probabil acea nemurie va mai avea de asteptat. Starea aceea ii lua mintea intr-o valtoare ametitoare, care ii cuprindea incet-incet tot trupul. Acum trebuia sa caute o bucata de lemn, pe care sa infasoare o carpa si sa o imbibe cu uleiul cumparat din Anvil. Foarte util.
Pasea agale, avand grija ca nu cumva acele povesti sa fie reale. Pestera nu iesea cu nimic in evidenta pentru un om care nu stia ce stia el. Pereti cu aspect de valuri care vin si pleaca. Stalactite ici, stalagmite colo. In departare, pestera amintea de un peisaj dezolant, intunecos, cu figuri sinistre pe care se prelingea lumina flacarii pe care o avea torta. Un vuiet lin domina linistea din acea zona, fiind asemeni unei amenintari adresate vizitatorilor exprimate printr-un sunet animalic. Vuietul era intrerupt de unele pleoscaituri ale apei ce se scurgea de pe pereti. Era mai cald inauntru decat afara. Oriunde ar fi fost mai cald decat afara.
Fiecare pas il indrepta tot mai adanc in pestera. Acel vuiet amenintator era din ce in ce mai slab, sub un suier crescand, ca si cum un rau ar fi trecut acolo. Suierul devenea ropot, iar ropotul devenea vuiet. Peretii se ingustau, se largeau, se unduiau. Nu urmau un curs uniform. Acea stare de ameteala devine brusc, din deranjanta, intr-o problema serioasa. Cazuse pe genunchi, urland in nebunia care ii acapara mintea, cu frutnea lipita de podeaua rece si umeda. Urla de durere, de suferinta si de dorinta, simtind cum capul lui este facut franjuri. Nu mai avea forta sa se ridice. Ce putea sa ii faca asa ceva?
Dintr-o data, vuietul raului din departare si urletul sau nu mai erau singurele sunete care detineau fundalul sonor al pesterii. Nu era vreun monstru insetat de sange, nu era o banda de talhari, nu erau niste animale oarecare. Susoteli incepusera sa se auda. Nu stia ce spuneau acele suieraturi ale aerului. M inca era tintuit de durere la pamant, strangand din dinti si din fiecare muschi cat putea de tare. Asta ii era sfarsitul?
Brusc, o sclipire de lumina strabate cotloanele pesterii asemeni valurilor create de aruncarea unei pietre in apa, in indepartarea sa aratand treptat, secretele fizice acelui loc. Durerea ii trecuse ca luata prin minune. Respira adanc, incercand sa-si revina dupa acea tortura fizica. Cand ridica fruntea, observa ca torta lui era stinsa, lumina fiind acum furnizata de altceva. Ceva-ul ala avea o lumina albastra-brilianta, aproape orbitoare. Acea sfera de lumina statea pe loc, nu misca, doar licarea, M imaginandu-si deja ca nu ar fi avut sens sa-si scoata sabia. Nu avu timp nici macar de atat, pentru ca lumina incepu sa ii vorbeasca ,cu o voce parca din alta lume:

-Ai plecat. Ai cautat. Ai vrut. Nu ai stiut. Motivul nu l-ai cautat. Nu ai vrut.
-Dar tu c....
-Taram. Poarta. Nu ce crezi tu. Raspunsuri. Univers. Pozitie. Soarta. Destin. Mana ta. Timp.

M nu stia ce sa inteleaga din acest mesaj criptic, dar era clar ca exista un portal undeva. Dar unde sa o ia? S-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta, nu ii era indicat nici un drum. A mers un pic, ca sa vada daca e ceva mai special, cand ,dintr-o data, o lumina si mai puternica izbucneste in spatele sau, insotit de un strigat uman. S-a intors repede, vazand un nativ amerindian alergand cu un tomahawk inspre el. Cu o miscare fulgeratoare, scoate sabia din teaca, si taie adanc in carnea atacatorului, care se prabuseste in 2 bucati la pamant. Dar asta era nelalocul lui, de cand a venit pe lumea aceasta nu mai era capabil de astfel de realizari violente. Gandindu-se atent, isi da seama ca isi amitneste lucruri neinvatate in aceasta lume. Si-a amintit tot ce invatase in lumea lui! De ce? Si ce naiba cauta amerindianul aici? Traise cativa zeci de ani in preajma unor comunitati de indieni americani, le stai obiceiurile si creditnele. Dureros de fiecare data cand esti nevoit sa omori unul...
Mai departe de cadavru era un portal, de aceeasi culoare albastra precum lumina de dinainte. Lumina a devenit portal? Dar... Nu mai avea sens, era constient de faptul ca unele lucruri depaseau inclusiv puterea lui de intelegere. Deocamdata.