Inainte sa scriu, fac o specificare: dupa cum se observa, povestea mea nu prea are o tinta precisa. Asa ca urmez sfatul Ioanei (nu Joava, cealalta Ioana :D) si aplic tactica "Go with the Flow", si anume sa o iau pe aratura. Sau si mai precis, sa transpun intr-un cod binar afisat grafic, niste idei pe care le am in cap de mult multi ani de zile. Cati? 10 cel putin, modificate constant. Schimbarea e mama progresului. Sau sora? In fine, voi incerca sa intru cat mai...fluid in paine, nu brusc, e probabil ca episodul asta sa fie de tranzitie/umplutura.
Sta el si analizeaza lumea din jurul lui, dar un lucru ramane neclar? Ce l-a facut sa o zbugheasca din casa in modul acesta? Da, i-a venit o idee, dar ce idee? Sau ce gand? Ei bine, raspunsul este...simplu si amplu in acelasi timp. Da, si oarecum lamentabil. Viata acestui baiat poate fi caracterizata printr-un singur cuvant:monotonie! Aceleasi lucruri in fiecare zi, rulate iarasi si iarasi si iarasi, ca spitele unei roti, ca rotatia Pamantului sau ca Universul...Ce au in comun toate acestea? Da, ati ghicit, se repeta!
Pentru el monotonia este un sistem de siguranta. Daca acum a mers bine, la fel va fi si data viitoare.Simplu nu? Nu se aventureaza cu ceva netestat, deci nu risca nimic. Se simte protejat ca intr-un cocon, nimic din exterior nu il poate atinge. Dar tocmai aceasta stare il innebuneste! Mintea lui vrea sa se extinda, sa cunoasca si sa inglobeze noi lucruri, locuri, persoane! Vrea altceva, simte cum rotietele din interior incep sa rugineasca, prafuiasca si sa se umple cu panze de praf si de paianjen. Miscarea este viata, miscarea este intretinere. Asa cum o clanta folosita nu rugineste, la fel si creierul ramane mereu activ daca este folosit. Pentru creier ,monotonia este moartea! Daca la inceput este folosita partea "ganditoare" a sa, dupa instaurarea monotoniei isi intra in rol partea mecanica, care nu se mai bazeaza pe intuitie, gandire ci pe reflexe si memorie.
Isi pretuieste mult mintea. Stie ca e singurul lucru pe care se poate baza intotdeauna. Fara el....de fapt si cu el este la fel!
Si cum planuieste el sa elimine monotonia? Iesind pur si simplu din casa? Incepe sa se gandeasca cu ce il poate ajuta acest lucru...si revine la aceeasi situatie...simte cum nu ar mai avea scapare. Tunelul este stramt, si lumina este subtire, genul de imagine care nu il bucura deloc! Isi da seama ca ce a facut astazi este de fapt o....rabufnire fara un rost anume.Si cum dupa furtuna vine liniste, se intoarce inapoi la el acasa...maine il asteapta o noua zi de scoala.
Nu o prea inghite, dar e mai bine decat sa stea acasa toata ziua, nu? Asa ca se intaorce acasa, se schimba, si se pironeste in fata monotirului ala neclar.Asta face de ani de zile, butoneaza acolo, e in lumea aia a lui si isi rontaie zilele.
Dar totusi ceva inca il macina, ca si cum...ceva ar fi neinregula. De fapt nu neinregula ci neclar, ca si cum sunt zeci de noi intrebari fara raspunsuri. Dar ce il nelinisteste mai tare e faptul ca nu stie intrebarile, nu le simte, sunt pierdute undeva in cotloanele mintii sale.Incercarea de a gasi intrebarile se compara cu mitologicul efort de a iesi dintr-un labirint facut de un om de o machiavelitate de proportii epice. Macar daca ar fi fost raspunsuri ce cauta el....In final alege calea cea mai usoara:"Lasa ca imi trece!".Oare?
Da, deci de data viitoare intru in semi-paine/paine :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu