[-Deja vu-]

Ca de obicei, cateva cuvinte inainte. Am 2 variante. Ori fac un blog separat special pentru nuvelistica, ori notez special titlurile povestii. Din comoditate, aleg varianta a 2-a, toate titlurile de forma [-xxx-] sunt poveste, restul sunt chestii cotidiene.Am luat aceasta decizie pentru a nu lasa confuzi (sau confuji?) cititirii blogului. Si sincer, si pe mine ma lasa usor confuz, asa ca e a win-win situation :D Ok, la treaba!

Trece o noapte. O noapte obisnuita, la fel de goala si insignifianta. Rece si amorfa, lipsita de sentimente, da! In sinea lui stie ca daca viata lui ar fi insemnat ceva, ar fi avut suficiente motive de gandire. Noaptea este un moment mort al zilei, si in ciuda non-sensului exprimarii, asa este pentru el. Ziua face,drege, inchide si deschide, dar noaptea...noaptea analizeaza. Proceseaza ca o componenta electronica. Si da, in aceasta parte a zilei el isi cantareste soarta si destinul. Este un om ca oricare altul, deci automat se gandeste macar o data pe saptamana care ii este soarta, si ce rol va avea ea in mersul general al lucrurilor.
Insa are motive de teama, de tot mai mult timp macinandu-l gandul ca nimic nu este frumos si colorat pentru el. Nu are motiv sa traga mai departe la jugul destinului, nu are pentru cine sa faca asta. Desi niciodata nu ii place sa o spuna, el este un altruist. Uraste egoismul, uraste egoistii, si uraste ideea ca s-ar fi putut gandi vreodata intr-un mod egoist. Si stie ca nu exagereaza cand gandeste astfel.Cu ce ar mai fi firea lui una speciala daca ar fi o clona a societatii? De ce sa fie la fel? De ce sa fie asemuit unuia sau altuia?
In final revine la o singura idee:el nu are un rost. Si ce daca va avea o slujba bine platita? CU banii aceia nu va intretine pe nimeni drag lui. El in mod cert nu va avea timp sa se bucure de ei decat dupa multi-multi ani. Si il apasa gandul asta...
In final este pozitiv, ceva-ceva tot s-o intampla.De fapt nu ii prea poate spune "atitudine pozitiva" ,ci mai mult se considera fortat sa gandeasca asa. Sinuciderea in mod clar ar fi o risipa de energie. Si actul suprem de lasietate si iresponsabilitate la pachet.
Pana la urma adoarme, a 2-a zi va avea o noua zi de scoala, iar a 2-a zi o incepe cu acelasi ritual monotonic. Ii vin in minte gandurile din ziua precedenta, dar nu se mai simte impulsionat de catre ele, ci mai mult ...amuzat intr-un mod cinic. Cinism, de asta nu duce lipsa dupa atatea incercari.Fiecare trasatura de caracter are un gust, un gust pe care numai el il simte. Veselia e dulce, tristetea este acra, agitatia este picanta, sarcasmul este dulce-amarui. Ei bine, cinismul este amar puternic. Ca o lamaie, proaspat stoarsa si turnata pe o stiuca fiarta ,trantita pe farfurie alaturi de niste cartofi si morcovi la fel de fierti. Mmmm rasol de stiuca, ce buna e! Otetul ii da viata.
Ca de fiecare data, iese pe usa la fara 10, autobuzul ii vine la fix, ajunge la coborare la si un sfert, iar in clasa la si 20. Rutina rutina rutina, si nu va scapa de ea prea curand. Se uita cu ochii goi cum pe rand, mai vine un coleg in clasa, unul cate unul.Nici jumatate nu-l saluta, dar nici el nu se straduieste. Nu ii pasa de multi dintre ei. Lipitori nenorocite! Inapti! Niciodata nu a apreciat acel gen de oameni care au pretentia ca fara munca sa culeaga aceleasi roade cu cei care se straduiesc in orice fac.
Orele trec ca in orice alta zi. Ignora trecerea timpului prin nepasare. Ignoranta? Nu se pune problema de asa ceva.Desi nu lasa impresia, ei inca este ancorat in realitate. Nu ca i-ai conveni, dar faptul este real. Realitatea este importanta pentru el, perceptia ei este tot ceea ce il separa de un nebun cu acte in regula.Regula aceasta se aplica pentru toti oamenii.
VIne si ultima ora. Este ora 12, toata lumea este plictisita, si obosita. Pentru unii somnul pe banci nu a adus vitalitate in actiunile lor. La fel de morti au ramas cu totii. La fel de nelalocul lor. Parca nu au de-a face cu ce se intampla in jurul lor. Ce vor face ei?
Dar gandurile lui sunt intrerupte din nou. Nu de profesorul care are incredere ca el va avea ca de obicei un raspuns util, nici de un coleg care are o intrebare fara sens ,ci ceva care nu a mai trecut prin oscioarele urechii sale medii. Un sunet inabusit, urmat de tipete, si in final, spre socul tuturor ,focuri de arma. Da, el recunoaste mereu acele sunete. Este un Gewehr G36, pusca semiautomata nemteasca Heckler & Koch, magazie de 30 de gloante de 5,56 mm.... Imediat, dupa mai multe focuri de arma, profesorul ordona ca toti sa iasa repede din clasa, si din liceu. In acel moment, copii panicati inunda iesirea, aproape ca se calca in picioare... Dar el este calm, lucru care il nelinisteste intr-o masura destul de mare, insuficienta insa ca sa-l ia de la gandul sau: sa iasa de acolo!

Cand iese pe culoar, vede un peisaj similar, dar la scara mai mare:copii care alearga in valuri furtunoase, incercand sa scape cu viata. Dar va fi cam complicat pentru ei, fiind la ultimul etaj. Complicat va fi si faptul ca respectivul tragator nu poate sa fie un alt lunatic, arme precum G36 fiind foarte scumpe, si imposibil de gasit in tara decat pe piata neagra. De altfel, faptul ca e un atacator antrenat, logica spune ca nu a intrat singur in cladirea liceului.
Coboara cu valul un etaj, dar fata de restul valului, el iese si trage o privire de-a lungul culoarului.la capatul lui, sange improscat pe o bucata de perete. E clar, urca etajele! In cliap imediat urmatoare, valul se opreste, se aud tipete, si focuri de arma. Acum altceva este clar:Cei ce au venit nu au venit doar in trecere! Cand se uita din nou pe culoar, vede 2 oameni venind inspre el. Bocanci de armata, vesta militara care face clara existenta vestei anti-glont, pantaloni la fel de armata... Care e treaba, ce se petrece? De ce aici, de ce azi? Intrebarile nu decurg cu viteza si repezeala caracteristica acestui gen de momente, ci lent, ponderat. Intre timp, atacatorii incep sa strige catre el ,intr-o limba necunoscuta lui. E aspra, sunetele vin puternic dinspre piept fiind articulate brutal de catre gura. Desi el nu este un lingvist, ceva ii spune ca este o limba germanica,probabil chiar germana.
Cu totii sunt dusi sus, si inghesuiti intr-o bucata de culoar. Nimeni nu intelege ce se petrece, cu totii sunt prea socati de cele petrecute. Inclusiv profesorii sunt aruncati in acelasi loc cu ei, probabil un raspuns ironic al soartei catre pretentiile elevilor de egalitate in fata profesorilor. 2 soldati stau de paza in dreptul tuturor, pe culoar un altul verifica fiecare incapere, in mod cert ca sa gaseasca elevi ascunsi. Cei inghesuiti incep sa vocifereze, cu intrebari de gen "Cine sunt ei?" sau "Ce se intampla?", primind ca raspuns un tipat din partea celor 2 soldati, efectul fiind garantat.
El in continuare este prea putin miscat de evenimente comparativ cu altii. Cei din jur incep sa planga, sa respire greu, sa isi roada unghiile de frica...el nimic. Un singur lucru face insa: se uita adanc in ochii fiecarui soldat, simtind ceva ciudat in toata aceasta treaba, ceva dincolo de aparente. Se simte intr-un usor cerc al deja-vu-ului, ca si cum ar "simti" ce vorbesc, ce gandesc, ce simt cei 2... Totul ia o proportie ciudata din momentul in care incepe sa simta furnicatori in intregul sau corp. Si nu furnicaturi cum sunt cele de amorteala, ci furnicaturi puternice, care nu il fac sa reactioneze fizic, asa cum este normal cu orice senzatie de genul asta. In momentele imediat urmatoare, soldatii isi dau seama ca sunt priviti atent de catre el, ii vad privierea sfidatoare si dispretuitoare, asa ca ii fac semn sa vina la ei. El se ridica si isi face incet drum spre cei 2, uitandu-se in continuare la ei cu dispret, iar furnicaturile se simt din ce in ce mai tare.Se opreste la marginea multimii, inca un gest de sfidare, numai ca sa constate din partea lor niste grimase care inca o data ii strafulgera mintea cu niste furci albe...deja-vu din nou. De ce naiba? Nu ii cunoaste, in mod cert!
Unul din soldati se duce inspre el, baguind ceva in limba lui, prinzandu-l de brat. In acel moment, baiatul are un sentiment si mai ciudat: se simte ca si cum ar avea o forta pe care nu a mai simtit-o in viata lui. Totusi forta fizica nu are, este doar un alt pitic subtirel, care nu face nici un fel de miscare si nici macar nu practica un sport pe maidan.Deci...? In momentul cand este smuls il cuprinde o eruptie a tuturor senzatiilor avute pana in acel moment, si un singur lucru considera ca este just sa faca:sa il ia la bataie pe soldat! Primul lucru pe care il face este sa traga mana dreapta de care este tinut, iar spre surprinderea lui, nu numai ca scapa de stransoare, dar chiar tranteste la pamant soldatul Ce naiba...?In timpul caderii, celalalt soldat isi apuca arma si o indreapta spre baiat, era o amenintare pentru el! Apoi, fara sa gandeasca, cu o viteza inimaginabila, prinde corpul soldatului aflat in cadere si o impinge cu toata forta inainte- inspre colegul sau. Efectul este devastator, primul este aruncat cu o viteza atat de mare, incat al 2-lea isi sparge capul peretele din spate, daramand o bucata serioasa din tencuiala. Il cuprinde o stare foarte ciudata, ca si cum ar avea un atac de panica. Stie ce sunt astea, le-a trait de atatea ori. Dar de data asta e altceva.
Soldatul celalalt a scapat intreg, si tocmai se pregateste sa isi neutralizeze adversarul. Ca un contraraspuns, baiatul nu sta pe ganduri, sare pe el si incepe sa traga pumni si sa dea capete in plina figura, care este repede umpluta cu sange. Soldatul din capatul culoarului se intoarce inspre aceasta parte a culoarului, atras si de comotia multimii de oameni, vizibil surprinsa de evenimente. Baiatul isi da seama de pericol, apuca repede una din pusti ,si o indreapta spre soldat. Desi e prima oara cand pune mana pe o arma, o foloseste cu o dibacie stranie pentru el. Cu atat mai curios cand trage focul de arma care ii strapunge clavicula soldatului, urmata de alte focuri in stomac, piept ,si un foc tras in peretele din spate. Nu sta pe ganduri, se ridica in picioare si porneste pe culoar.Sangele soldatului este imprastiat pe podeaua din spatele sau, ca si cum ar fi fost vopsea pulverizata dintr-un tub.Este mort, sutul in capul acestuia facand cert acest lucru. Intre timp multimea incepe sa se miste, sa fuga de acolo. Noroc cu unii profesori care ii tin in loc, altfel s-ar prapadi cu totii. Inapti!