[-Confuz-]

"Ai innebunit?" "Vrei sa te omoare aia?" ...Atat aude de la colegii si profesorii sai. Tonurile sunt amestecate: compasiune, grija,aroganta,invidie,trufie. Unii chiar se simt eroi dintre aceia, probabil ca si el se crede erou, dar e altceva...nu simte un impuls, nu vrea sa fie aplaudat de ceilalti, nu vrea sa fie sufocat cu laude si felicitari, in schimb...fierbe in el ceva, nu stie ce, dar e ceva care ii da o forta interioara extraordinara de care nu se credea in stare vreodata.
Toata viata a crezut in Dumnezeu, in Spusele Lui, in Faptele Sale, cat si in pedepsele pe care El le aplica pacatosilor. Asa ca stie ca pentru ce a facut cel mai probabil va arde in iad... Asta desigur daca Legile sunt asa cum sunt enuntate in Biblie, dar asta nu are cum sa stie. Asa ca mai bine sa le ia asa cum i se dau, corect?
De ce refuza sa le raspunda celor din multime? Toata viata lui a fost supus presiunii de a face ceva corect, de a nu gresi, de a nu dezamagi...asta e sansa lui! E unica? Mai bine sa nu-i dea cu piciorul ,cine stie ce s-o intampla dupa aceste evenimente? Indiferent, senzatia de deja-vu inca persista, inexplicabil.
Coboara in viteza scarile, si iese pe culoarul etajului imediat inferior, surprinzator negasind pe nimeni. In schimb aude tipete de jos, vocile soldatilor sunt cele predominante. Nu sunt tipete amenintatoare, din contra, vocile lor tremura ca apa dintr-un lac batuta de vant. Tipetele sunt urmate de impuscaturi, dar nu sunt doar acele G36 ,mai este o arma noua implicata in lupta! Nu o poate recunoaste din cauza suprapunerii zgomotelor, dar e clar ca cineva nou a intrat in lupta. Incepe sa coboare scarile, tipetele devin din ce in ce mai disperate, e aude o explozie ,urmata de niste urlete care trec pragul disperarii... Devine speriat, ce ii poate inspaimanta asa de tare pe acesti oameni? Iese pe culoarul parterului, un soldat se indreapta spre el. Dar nu pentru mult timp, doarece cade secerat de alte focuri de arma. Caderea soldatului seamana cu cea a unei frunze, lin ,ordonat, plutind...Insa ce a vazut el il inspaimanta poate la fel de tare ca pe soldati! Nu este vorba de sangele intins pe pereti pe o suprafata groaznica pentru un om cu inima mai slaba. Nu este vorba despre cadavrele acelor soldati nefericiti, care sunt gaurite si mutilate intr-un fel greu de descris. O nu...! Cand se uita inspre acest nou atacator, vede o copie a sa! Aceeasi forma a fetei, aceiasi forma a gurii, aciasi inaltime, par....tot, tot este identic! O singura diferenta insa: ochii nu aduc de nici un fel cu ai lui. In ei nu se vede o stare sufleteasca, gen sensibilitate, bucurie, tristete...Nu! Se vede nebunie! O privire demonica ce sta fixata asupra lui! Sangele ii acopera o buna bucata din imbracamintea constand intr-o geaca de piele si pantaloni negri.
Inainte ca el sa apuce sa faca vreo miscare, copia dispare intr-o flacara luminoasa, care lasa scrum in jurul sau. Nu ii vine sa creada...Daca nimic nu a facut logica pana acum, de aici sigur nu se poate trage nici o concluzie!Cei care vin jos il gasesc intr-o stare de soc, inghetat cu arma in mana, stand si privind gol holul. Este o cunoscuta de-a lui ce-i pune intrebarea atat de grea:"Tu ai facut asta?"...De ce grea? Cine o sa-l creada?
"Nu eu, eram la etaj cand au inceput impuscaturile." Spune el, inca marcat "Cand am ajuns pe culoar, a mai ramas doar un individ"
"Cine era, unde a fugit?"...nu era interogatoriu, ea chiar era ingrijorata pentru el. Il apreciaza, considera ca el este un om de caracter si capabil, chiar il place un pic. Insuficient ca el sa-si dea seama ca el e in stare sa creeze vreodata astfel de opinii. Criza de personalitate? Il intelege, il cunoaste, si stie ce e in sufletul lui. Nu il judeca, asa cum multi altii au facut cu el.
-A...
-Ce s-a intamplat?
-Nu ma vei crede. Nici eu nu stiu ce sa cred.
-Ba te voi crede, te stiu de prea mult timp!
-...eram eu...in oglinda! Ne-am uitat unul in ochii altuia si...of Doamne, nu mi-a fost frica cand am tabarat pe aia de sus, nu mi-a fost frica cand am luat arma, dar acum cand m-am uitat in ochii aluia nu am mai simtit frica ca asta in viata mea! Imediat ia loc pe jos, rezemandu-se de un perete, incercand sa se adune.Ea nu stie ce sa spuna, ii vine greu sa creada asa ceva. Cui nu i-ar veni?
Cu greu isi abtine lacrimile, incepand sa constientizeze faptele scurse. A omorat...voit!