[-Textura-]

Chiar daca era constient de capacitatile sale ,M tot se temea de acele culoare prafuite de ceea ce probabil ca au fost ani de nefolosinta, dar considerand ce a simtit acolo sus, nu avea de gand sa se planga prea mult. Totusi, dupa ce pleca din aest loc, trebuia sa stea deoparte ceva vreme, ca sa isi dea seama ce a cauzat acele trairi, deoarece era mai mult decat evident ca in spatele lor se ascundeau mai multe decat ar fi dorit el sa stie. Iar faptul ca stia ce faţă are WP nu mai reprezenta un stimulent suficient de mare ca sa se duca sa verifice cu proprii sai ochi din orbite.
Pasind dincolo de pragul liftului, M privea intr-o bezna de nepatruns, singura sursa de lumina fiind becul rosu din lift care lumina un metru din hol. Trebuia sa fie prin preajma vreun buton sau ceva de genul cu care sa aprinda un bec. Calca intr-o umbra care parea sa nu se mai termine, mintea lui bogata plantandu-i dubii legata de materialitatea podelei nevazute. In timp ce imaginatia lui tachina simturile, M incerca sa vada peretii cu atingerea degetelor sale, poate-poate gaseste un intrerupator. Cauta pe peretii de langa lift, locul logic unde ar fi trebuit sa fie asa ceva. Si...gata!
Apasand butonul prafuit, incepu sa se auda zumzetul specific neoanelor. In intuneric, incepeau sa se vada capetele inrosite ale tuburilor, care se straduiau sa incalzeasac gazul din interior, iar treptat , o culoare albastruie se intindea de-a lungul cilindrului de sticla, incercand sa razbata in bezna tacuta. Rand pe rand, fiecare neon in parte palpaia de cateva ori, scotand sunete surprinzator de cristaline avand in vedere procesul electro-termic care avea loc in interiorul lor. Desigur, ca nu toate reuseau sa se aprinda, unele ramaneau cu capetele inrosite si cu putin albastrui pe tub, amenintand parca pe cei care i-ar fi criticat lipsa eficientei de care odinioara nu ducea lipsa.
Mergand prin cotloanele proaspat iluminate, incepea sa isi puna intrebari. Ce a fost acea descarcare electrica? Stia ca mintea umana functioneaza pe baza impulsurilor electrice, dar cantitati de energie precum cele pe care le-a resimtit ar fi fost normale pentru un om normal. A, da, el nu era normal. Dar ce se facea cu sursa curentului? El nu era capabil de asemenea lucru, iar din ce a simtit, nici WP nu era responsabil de asa ceva. Cine o fi intervenit? Acei "amici" de care spunea ca i-a omorat? Cine erau acei "amici"? M banuia ca orice ar fi gasit in acele laboratoare, nu i-ar fi dat raspunsul acestor intrebari, trebuia sa le gaseasca de unul singur.
Ceva era neinregula. Geamuri sparte, obiecte imprastiate si un miros ciudat l-au facut pe M sa isi pregateasca arma si sa paseasca cu grija, sa fie pregatit pentru eventuale surprize. Cine stie ce s-o fi intamplat in acel laborator, iar el nu vroia sa fie luat prind surprindere, din motive evidente.
Fiecare incapere avea intrerupatoare proprii, asa ca trebuia sa aiba grija sa nu fie luat prin surprindere cand aprindea lumina. Laboratoarele erau aglomerate cu mese destinate testarilor si experimentelor, marind dificultatea privind observarea dincolo de cei cativa metri iluminati slab de becul din incaperea din care venea M. Totusi, nu toate incaperile respectau aceasta tipologie, intrase intr-o incapere larga, cu obiecte putine. Desi nu vedea, M isi dadea seama de marimea unei incaperi dupa ecoul produs de bocaniturile ghetelor sale.
Ii era teama sa aprinda lumina in aceasta incapere, dar totodata ii era si mai frica sa lase lumina stinsa. Mirosul era mai pregnant acolo decat in restul complexului traversat de M, asadar erau mari sanse ca acolo sa se fi aflat sursa. Un mormait brusc l-a facut instantaneu pe M sa apese intrerupatorul, in timp ce tinea arma indreptata inspre interiorul acelei incaperi. Gestul sau s-a dovedit a fi unul inspirat, pentru ca acea camera colcaia cu zeci de fiinte asemeni celor de la suprafata, stand in preajma a unor zeci de oase si a unor intinse pete uscate de sange, alaturi de zeci de bucati si bucatele dintr-un material textil alb. Cel mai probabil acele oase si haine rupte apartinusera oamenilor de stiinta care lucrasera acolo, iar acum, mai mult ca niciodata, devenea evident faptul ca acele creaturi erau creatia lor.
Fiintele erau de toate felurile. Unele erau mai apropiate de un aspect umanoid, altele stateau in 4 picioare, ori aveau mai multe maini sau se tarau. Comun tuturor a fost reactia la aprinderea luminii, si anume niste ragete venite, parca ,de pe alta lume, si indreptarea in fuga, sau taras, dupa posibilitati, catre M. Cu totii fusesera oameni odinioara, dar privirile lor numai acest lucru nu aratau, fiind insetate de sange, demente, monstruase. M apasase pe tragaci, incepand sa faca pasul inapoi. Nu avea nici o sansa in fata atatora , stia ca daca ar fi ramas pe loc, ar fi murit si el. Nu conta cat de bine ar fi tintit, erau atat de multi incat orice glont iesit din teava armei sale ar fi nimerit macar o tinta, daca nu chiar mai multe.
Daca s-ar fi intors de unde a venit, ar fi dat de WP, cu un deznodamant nu prea incurajator pentru M. Panica se instaurase in timp ce fugea pe culoare tragand rafale in urma sa, iar solutia salvatoare nu parea a fi una clara. O solutie evidenta era sa incerce sa il faca pe WP sa plece de langa lift, astfel incat sa aiba calea libera catre suprafata, dar aceasta idee era una fantezista. WP il simtea , si nu l-ar fi lasat sa scape asa usor. O alta idee era sa se indrepte spre zona de birouri ca sa se baricadeze si sa caute acolo pentru a gasi solutia salvatoare. Mai bine decat alternativa.
Intrarea in birouri se facea printr-o usa de metal gros, numai buna pentru a tine mutantii la departare. A folosit ce avea la indemana, niste birouri, un dulap si cateva scaune, suficient pentru a amana avansarea urmaritorilor sai. Chiar si asa, urletele de dupa usa erau suficient de groaznice pentru a-l grabi.
Birourile erau si ele prafuite, acoperite de hartoage aruncate alan-dala. Ar fi vrut sa rasfoiasca prin acele documente, dar timpul nu ii oferea acest lux. Mergea prin camera imensa in cautarea unei scapari sau unui ajutor, printre randurile de mese cu fise, materiale, eprubete si fragmente din cele din urma. Unele din mese erau vizibil lovite, ciobite, zgariate, cu hartii rupte, cioburi imprastiate in jurul lor si pete intinse aleator. Devenea tot mai clar ca institutul a fost parasit dintr-un anume motiv, iar aceste urme deveneau tot mai dese cu cat trecea pe langa mai multe mese. La un moment dat simti iarasi un miros ca si in incaperea din care fugise cu cateva minute inainte, doar ca acum mirosul era altfel, mai greu si mai odios. M nu mai era alarmat de nimic, multe secrete statusera ascunse acolo, asteptand ca cineva sa le rascoleasca pentru a-si atinge potentialul. Dupa cum se prezenta situatia, atingerea acelui potential nu aducea lucruri bune.
In spatele lui, din directia usii, se auzi o trosnitura si intensificarea acelor urlete. Nu isi mai intorsese capul, era clar ca rupsesera usa in cursa catre el. Frica incepea sa-l cuprinda odata ce incepuse sa auda un uruit din directia inspre care alerga, ca si cum ceva puternic se misca. Intorcandu-si capul, observa cum din cadrul unei usi zbura inspre el o masa asemeni celor din restul incaperii, evitand in ultima clipa lovitura care i-ar fi fost fatala in mod cert. In cadrul usii se afla inca un mutant, dar acesta era diferit. Pe langa statura impresionanta si a cel putin aparentei de forta fizica formidabila, mai era ceva. Nu se repedea inspre M asemeni celorlalti, ci parea ca il priveste atent, il studiaza, ii analizeaza miscarile. Il vana.
M nu a asteptat sa vada ce planuia acel mutant sa ii faca. Schimbase directia si intra pe o usa, cand in spatele lui auzi o bubuitura infundata. Cand s-a intors, observa o masa care lovise peretii atat de tare incat se infipsese in el, blocand intrarea. Nemaistiind ce sa faca, M lua repede dulapurile si mesele care i-au intrat in mana si le-a tras inspre usa pentru a incetini accesul mutantilor. Simtea cum ramane fara solutii, iar spaima incepea sa ii prinda sufletul ca un cleste care isi strangea ghearele tot mai tare in priza ei. Alergand bezmetic, cu ganduri care mai de care mai negre, si cu busituri in baricada improvizata, M si-a amintit ,intr-un final, de carte. Se parea ca febra momentelor l-au facut sa uite complet de asistenta pe care i-ar fi putut-o da acel straniu obiect. Nu apuca sa o scoata din buzunar, deoarece cartea i s-a aruncat in fata, cu paginile deschise, insiruind randuri de cuvinte la fel de enigmatice ca si in lecturile trecute. M nu avea timp de asa ceva, dar pe sarite a citit "poarta" "mergi" si "inainte", suficient pentru a o smulge de pe jos si a porni inspre directia salvatoare, in usa aflata in partea opusa celei din care a intrat. Trecu de o usa si ajunsese intr-o camera mica care avea o singura intrare, cea de unde venise. O infundatura. M se panicase si a deschis cu gesturi agitate cartea ,in speranta de a cauta detaliile de care era sigur ca sarise.

"Scopul nu ti-l stii, dar esti pe calea cea buna pentru aflarea destinului tau. Ai inceput motivul pentru care esti, dar nu ai luat cea mai buna cale. Trebuie sa treci o poarta, nu inainte de a implini motivatia pentru care esti aici, pentru ca nu e intamplator. Cand vei vedea ceea ce banuiesti, dar refuzi sa crezi, vei putea sa mergi inainte pe calea ta."

Inutil de specificat cat de nervoasa a fost reactia lui M la citirea altor randuri ambigue, dar nu avea timp de ghicitori. Busiturile din usa se transformasera in bubuituri, pocnituri si horcaituri, ca si cum cineva tragea focuri de arma in mutanti. Baricada se dusese repede , lasand in vazul lui M siroaie de sange acompaniate de miscari haotice si ingramadite. Incepuse iarasi sa simta. Era WP. Se simtea tot mai slabit, din nou, si M cazu in genunchi, privind speriat spre cadrul usii din acea camara. Zbieretele, urletele, horcaiturile si impuscaturile se oprisera, la fel si si ploaia de sange. Se auzea doar mecanicul sunet al scoaterii magaziei unei arme. Pe peretele din spatele cadrului usii se vedea o lumina care palpaia asemeni celei create de o flacara. Si apoi il vazuse. Se uita in ochii lui WP si a ramas surprins, desi stia in adancul lui raspunsul. Oricat s-ar fi straduit sa nege, WP era ,din punct de vedere fizic, oglinda sa. Era atat de socat incat nu se gandea sa isi puna intrebar evidente precum "de ce arata ca mine?". Zambetul dement a lui WP il facea si mai confuz pe M.
In spatele sau se deschise un nou portal, acea "poarta" care s-a deschis atunci cand a vazut ce a banuit dar a refuzat sa creada. Il vazuse in acele viziuni pe care le avusese de-a lungul acelei zile. Lumina albastruie care se proiecta din spatele lui M inspre directia lui WP il lamurea de aceasta conexiune. In acea clipa, din spatele lui WP aparuse silueta hidoasa a acelui mutant mare. Se pare ca era suficient de inteligent ca sa nu-si faca stiuta prezenta de inca era viu. Dar M nu mai avea putere sa reactioneze, singurul lucru pe care l-a facut a fost sa se aplece pe spate, trecand prin acel portal, iar cu ultimile priviri, il vedea pe WP atacat de acel mutant.