A doua zi, M si Corb-Alb pornira din nou la drum, purtand conversatii despre stilul de viata al indienilor americani. Europenii au incercat mereu sa-i portretizeze ca pe niste barbari fara minte, cruzi si sangerosi. Intr-adevar, incursiunile lor in asezarile colonistilor erau de o brutalitate terifianta pentru albii "civilizati". Dar indienii au fost cei provocati. Li s-au calcat pamanturile, satele ,comunitatile, traditiile si familiile. Cine nu raspunde la sange cu sange?
Dar crezurile amerindienilor nu se rezumau doar la violenta si razbunari. Stalpurile virtuase pe care se bazau comunitatile lor erau rar regasite in Lumea Veche sau in secolele ce au urmat. Oare cine era mai civilizat?
Tribul lui Corb-Alb nu a avut puterea sa riposteze invaziei albilor. Incercarile lor s-au soldat cu esec dupa esec, riscand ca tribul sa ramana fara barbati tineri. Atunci au inceput sa fuga, in cautarea disperata a unui refugiu. In timpul unei astfel de fugi l-au gasit pe Corb-Alb. Invatase sa fuga si sa se teama de albi. Pana cand a inceput sa aiba acele viziuni. Ele erau sursa intelepciunii si cunostintelor sale vaste cu care si-a indrumat tribul catre locuri mai sigure si prospere. Dupa multi ani, micul trib de indieni capatase o puternica influenta in zona. Unii ii temeau, altii ii respectau iar altii ii urau, iar Corb-Alb coordona activitatile satului cu un fler rar intalnit la indieni, o populatie care nu se ocupa cu astfel de treburi.
-Gata cu amintirile triste, avem un tel de atins, a incheiat Corb-Alb conversatia.
Drumul devenea tot mai stancos, pana la punctul in care caii nu mai puteau merge. Urcusul era greu, fiind clar de ce "cel dinaintea lui Kojak" a ales aceasta zona ca sa ascunda aceasta carte. Pamantul era foarte instabil, un pas neatent putand insemna o cadere libera, iar o privire aruncata in adancul prapastiei putea fi la fel de periculoasa. Din cand in cand vantul, acum rece si taietor, mangaia creasta muntelui, Vantul a fost intotdeauna interesant si provocator pentru mintea umana, care i-a dat nume, atributii si chiar povesti a caror origine s-a pierdut in negura vremurilor. In unele portiuni, creasta muntelui era indreptata spre o creasta a unui munte foarte apropiat, paralel cu cel pe care erau. Se asemanau nu cu 2 turnuri, ci cu trunchiurile unor copaci gemeni, meniti sa fie atat de apropiati si totusi atat de indepartati. Utandu-se sus, M putea vedea ca, in realitate, cei 2 munti se uneau, formand o fereastra asemanatoare ferestrelor arhitecturii gotice. un monument al naturii s-ar putea spune, scos parca din imaginatia cuiva pasionat de frumusetea naturii.
Partea mai grea parea ca trecuse. Drumul era in continuare abrupt, dar nu mai era necesara prinderea stancii precum alpinistii.M si Corb-Alb au putut grabi astfel pasul, apropiindu-se tot mai mult de imbinarea celor 2 corpuri stancoase. Vantul batea tot mai puternic, creeand un uruit prelung. Cateva minute mai tarziu, erau deasupra portii, unul din putinele locuri plate pe care l-au vazut de cand au inceput sa urce muntele. Peisajul era magnific, iar M parea vrajit. Admirarea peisajului i-a fost intrerupta de catre Corb-Alb:
-Trebuie sa ne grabim! Nu suntem singurii de pe acest munte!
Corb-Alb tinea in mana o bucata de piatra , alte bucati gasindu-se la picioarele sale. M nu a asteptat o a doua invitatie. Corb-Alb isi pregatise pusca, nestiind cine ar putea fi. Se apropiau de varf, iar Corb-Alb facu semn lui M sa faca liniste si sa mearga incet. Vantul nu batea aici sus, asa ca discretia era vitala. Mergeau pe vine, tinandu-si respiratia. Se auzise ceva! Corb-Alb facuse semn sa se duca doar el, urcand incet-incet sa se uita dupa cotitura. Fiecare moment trecea infinit mai greu, linistea era apasatoare, cumulat la necunoasterea adversarului. Corb-Alb facu un pas dupa colt, si un foc puternic de arma rupsese linistea. Corb-Alb cazu la pamant, iar M s-a repezit si l-a tras la adapost. Inca traia. M luase pusca si iesi in viteza dupa colt. Ramasese surprins. Era preotul care il impuscase, care ramasese la fel de surpsins de aceasta reintalnire. Preotul a inceput repede sa se catere, disparand din raza vizuala a lui M.
-Lasa-ma pe mine. Du-te!
-Nu te pot lasa sa mori asa aici. Tribul tau ce va face fara tine?
-Poate de asta mi s-a spus sa te indrum, cine stie. Cat despre tribul meu, acesta va disparea la fel ca celelalte, iar oamenii vor fi haituiti de oameni la fel de albi precum eu. Nu am fost salvarea lor. Doar am prelungit inevitabilul. Du-te, ai scopuri mai marete decat sa ai grija de un trib pe cale de disparitie! Eu voi ramane aici, cu vantul.
M privi cum Corb-Alb isi dadu sufletul. Parea impacat, nu speriat de moarte precum sunt multi altii. Avea 12 gloante in pusca, si inca 2 cutii cu cate 36, era timpul sa se lupte pentru cartea aceea. Spera doar sa merite efortul.
Un comentariu:
hop hop top:D
here goes, the indian way:
Chief Aupumut, Mohican
"When it comes time to die, be not like those whose hearts are filled with the fear of death, so when their time comes they weep and pray for a little more time to live their lives over again in a different way. Sing your death song, and die like a hero going home."
Trimiteți un comentariu