[-Praf-]

Ciudate pesterile astea. De cand exista unele cu astfel de "topogane" naturale? Chiar si asa, nu avea dubii legate de lumea aceasta. Era cea pe care a cautat-o, simtea acest lucru, neintelegand cum.
Avea garantia ca nu il va urmari nimeni. Singurul lucru care l-a ferit din a-si rupe gatul in acea coborare abrupta a fost reflexul sau din calea bolovanului care ii ameninta capul. Nimeni intreg la minte nu l-ar fi urmarit. Daca ar fi incercat, doar cadavrul ar mai fi ajuns jos. Dar M prefera sa grabeasca pasul, nu stia daca mai exista o alte cale de acces rapid catre pozitia lui. Un pistol nu l-ar ajuta, cu toata tehnica lui.
Iesirea din acel labirint venise repede, iar M se vazu in fata unei vai nesfarsite. Vegetatie abundenta, in special copaci. Nu a fost nevoit sa mearga la voia intamplarii, un rau relativ mare i-a iesit in cale. Experienta l-a invatat ca acolo unde este apa, sunt oameni, poate chiar si asezari umane. Vroia doar sa isi clarifice conditia in aceasta asezare temporala. Nu stia cat urma sa stea si ce avea sa faca. La plesneala deci!

Era complicat drumul de pe malul raului. In unele momente era nevoit sa mearga prin apa ,neexistand o alta ruta. Dar nu era o problema, mersul descult prin rau ii odihnea miraculos picioarele. Unele scene erau impresionante, nu printr-o frumusete idilica, ci prin misterele care ascundeau in spatele lor, M punandu-si de multe ori intrebarea ce forta a naturii a putut modela acele locuri. Uneori avea impresia ca avusese o mare lupta , stanci iesind prin ape si vai, doar ca sa intre inapoi, ascunse pana si pentru ochiul lui. Intre cine o fi fost acea lupta? Cascadele faceau si ele parte din acest scenariu, insa doar ii ingreunau drumul, fiind nevoit sa se indeparteze de raul involburat.
Drumul l-a dus pe M pe o panta urcatoare. Buna si asta. Padurea devenea tot mai deasa, vegetatia abundenta redevenind o caracteristica dominanta.Sunetele diverselor animale impanzeau acel spatiu, care ar fi parut pustiu fara acest concert al naturii. Autorii acestui concert erau insa de negasit, stufarisul copacilor fiind greu de descifrat. Nu reprezenta o problema, autorii misteriosi raman mereu in posteritate. Ajunsese pe un drum, batatorit si plin de praf. Era ce ii trebuia, un reper pentru orientare. Lucru impropriu spus, deoarece el nu stia catre ce se duce. Orice l-ar fi multumit. Doua linii paralele adancite in pamant i-au aratat ca nu mergea in van. Caruta parea a fi trecut relativ recent. Ii era indiferent daca mergea in acelasi sens cu caruta sau nu, tot ajungea undeva.
Drumul devenea tot mai accidentat si serpuit. Reveneau aceleasi scene contrastante dar totusi armonice. Brusc ,pe partea dreapta, marginea stancilor arata cursul raului pe care el il urmarea. Si-a pastrat directia cum trebuie. In stanga padurea continua sa para nesfarsita, desi era ceva mai rara decat ce vazuse inainte. La el devenise concertul animalier, doar ca sa poata sa se desfasoare sunetul apei involburate, care se sparge de stancile, acum ascutite, ale raului.Spuma il ducea cu gandul la sampanie, doar ca nu era o ocazie speciala.
Dintr-o data, sunetul naturii fu intrerupt. Nu era un sunet specific ,era o harmalaie specific umana. Agitatie. Facu pasi repezi. Dupa cateva sute de metri, incepuse sa vada motivul agitatiei:banditi! jefuiau o caruta, in care se aflau mai multi oameni. Isi scoase pistolul, dar nu mai avea prea multe gloante. De fapt, mult prea putine pentru cei 8 banditi. Din interiorul carutei se auzeau tipete. O femeie si cativa copii. Birjarul inca era in locul sau, iar banditii faceau cercuri in jurul carutei, calare. Au aparut din padure, imposibil sa fi mers pe drum fara sa lase urme. Dintr-o data, isi aminti ca el are sulita luata din pestera in care il dusese portalul acela, asa ca incepu sa se apropie incet, prin stufaris, privind atent cum se desfasurau lucrurile. La un moment dat, birjarul scoase o pusca, si trase un foc in unul dintre banditi, zburandu-l pe pe sa. In clipa urmatoare, tipetele din caruta acopereau focurile de arma indreptate spre birjar. A fost sinucidere curata. Unul dintre banditi sari de pe cal si intra in caruta, aruncand afara o femeie si 2 copii de maxim 7 ani. Banditii erau speriati, incepusera sa ia repede tot ce era valoros inauntru. M grabi pasul pana ajunsese foarte aproape de locul actiunii.Banditul impuscat nu era mort, doar grav ranit. Toti aveau carpe la gura, dar unul dintre ei iesea in evidenta. Avea un petic negru pe ochi, similar cu ce aveau unii pirati nenorocosi din Caraibe. Era singurul calm dintre ei, si dadea ordine celorlalti. M lua pistolul si tinti inspre ceea ce presupunea a fi liderul banditilor. Planuia o iesire blitz.
Cand planuiesti sa asasinezi pe cineva, cuvintele de ordine sunt nervii de fier si rabdarea. Niciodata un asasin trebuie sa se grabeasca, deoarece risca sa esueze. Acest lucru e cu atat mai important cu cat vorbim despre asasinul epocii prafului de pusca. Cu cat evoluam in timp, lunetistul este o piesa importanta in lupta armata. Insa lunetistul singuratic este mult mai vulnerabil decat o mica trupa de infanterie. Daca lunetistul apasa pe tragaci si isi rateaza tinta, este imediat reperat, fiind o prada usoara. De aici se exclude armamantul de la sfarstiul secolului XIX, unde amortizoarele sunt o piesa standard pentru unele pusti cu luneta.
Asa ca M stia ca trebuie sa profite cat mai mult de focul de arma folosit, cu atat mai mult cu cat pistoalele din epoca Vestului Salbatic scoteau cantitati importante de fum. Isi tinea pistolul indreptat catre bandit, asteptand momentul propice. Nu era nerabdator sa apese pe tragaci, vroia sa profite de glontul acela cat mai bine.
Banditul cu petic survola imprejurimile cu privirea. Probabil ca nefacand acest lucru ,isi pierduse ochiul cu mult timp in urma. La un moment dat, banditul il observa. Era gata, M trebuia sa apese pe tragaci. Glontul i-a strapuns clavicula banditului, iar M se napustise din stufaris, cu sulita in mana. Agitatia luase cote maxime, M infigand sulita in spatele unui bandit, in timp ce ceilalti se repezisera catre M. Peste cateva momente, M era inabusit de cei 5 banditi. Actionase destul de kamikaze. Primise o bataie zdravana, in final aparand banditul cu petic la ochi.

-Ai avut mult curaj sa incerci sa ne omori pe toti. Sau multa prostie.Asa ca iti voi da ce meriti!

Scosese un pistol, si trase inspre capul lui M, langa ureche.

-Nu te voi omora, doar o sa te las sa te chinui ca un caine.

Mai trase 2 focuri in M, si plecase cu banda in indepartare, lasandu-l sangerand. Se simtea slabit M, dar nu pe moarte. Lesinase.