[-Escapada in taramul nebuniei-]

Locul asta a devenit prea deprimant, un jurnal al tristetii si suferintei. Poate ca o schimbare de orientare nu face rau,nu? :D
Ia sa facem ceva...diferit, nu? Sa ...inventam? Da!...da, e frumso sa inventam, foarte disctractiv. Dar ce? [aparatura tehnologica] E, natzi-o! Aia s-o faci tu buey! Tu si Politehnica ta! Asa, revenind, idei...idei...hmmmmm.....Dar stai asa ,ce vreau sa fac aici...ceva diferit, asta am mai spus. Ceva...interesant! Evident! Ceva care sa capteze atentia? Nu neaparat! E blogul meu, cine vrea citeste, cine nu, nu. Nu vanez accesari, doar relaxare.
As putea sa....imi sta pe limba..........DA! Sa scriem ceva! :D Cine s-ar fi gandit la o asemenea idee geniala? Dar ce sa scriu? Impresii am mai scris. Povesti? Da...... Ce are o poveste? Personaje? M-hm, ia sa cautam noi un personaj numai bun de creionat. Sa fie un om cu ambitii ridica-...? Prea complex, sa ne formam mana pana atunci, hai ceva mai simplu! Mmmdaaa, un personaj simplu de creionat si cu trasaturi adanci. Ceva ..impresionabil? Suna de aprca as construi o cladire!
Uite un personaj-tip: baietelul care descopera o bucatica din lume! Nu ar trebui sa fie greu, nu? Ia sa vedem, ce are baietelul? E mic, inocent...suflet mare, minte deschisa? Suna bine! Suna bine...

Dar ia, ca plictisim plebea! Scriiti, ostenii mei!

Era o dimineata de vara, soarele crapa orizontul rosiatic al Bucurestiului. Baiatul nostru [dati-ma in judecata ca modific scenariul!:P] deshide ochii. Nu isi explica ce l-a trezit, nici un tantar nu l-a intepat, zgomot nu a fost...O fi ce crede el? Chemarea destinului? Dar el stie cel mai bine ca gandurile marete nu sunt sintetizate la acest gen de ore.
Se uita cu ochiigoi prin camera sa, ca si cum ar cauta ceva. Nu cauta ceva in mod special, privirea mai mult fugarindu-i printre rafturile bibliotecii, suprafata biroului, teancul de CD-uri sau perdeaua de care e foarte mandru (doar el a ales-o!). Simte ca ceva e neinregula, ca ceva trebuie schimbat! Sa fie covorul de vina? Nu, il are de atatia ani incat este parte din el acum! Se ridica din pat si paseste alene pana spre geam, scotand capul prin valurile perdelei (de care e foarte mandru, apropo!).
Stie ca atunci cand face asta, inseamna ca e ceva serios de gandit. Dar nu isi da seama ce...! Dar ii este mai usor sa isi adune ideile admirand petecul de natura din fata ochilor. Il amuza, de atatia ani colonia aceea de vrabiute isi fac veacul in molidul acela, dar nu l-au deranjat din somn niciodata, desi sunt galagioase. Acum, cand soarele isi intra in drepturi, ele se trezesc la viata. Si isi incep vorbariile, certurile, conversatiile...minunate fapturi, dar ar fi preferat randunele. Cand se gandeste la acele fapturi, simte ca Dumnezeu ii pune mana pe crestet si il mangaie incet.I-o merita dragostea Sa infinita?
Simte cum vantul adie usor si racoros peste obrajii si gatul sau. Nu e cel mai curat aer, dar el isi imagineaza ca e intr-o padure de stejari, simtind instantaneu un miros fin de natura [errrr ce termen mai e asta?], uitand complet ca el inspira defapt praf, imbacsituri si multa moarte.
Dar raspunsul nu ii vine, tot nu stie ce il macina. O schibmare de peisaj este necesara. La veceu ,spre glorii nemuritoare! Acolo isi desavarseste tehnica de repetare a unui mecanism monoton, cu aceeasi detasare fata de gandurile igienice.Dar in timp ce-si freca premolarul cu periuta inflorita, l-a lovit! Evrika! Asta il tot macina! Cu acest nou fapt adus la cunostinta, termina repede tabietul, si pleaca ca o furtuna spre camera.

La ce s-a gandit el? Va descoperi adevarul? Ii va fi indeplinit destunul? Aflati totul, in urmatoarea editie a "Escapada in taramul nebuniei" !!!!!


Ok, nu este cea mai buna opera posibila, dar trebuia sa incerc si asta, nu? Incep sa ma gandesc daca am ales bine titlul...