Valea Zanoagei

De data asta nu am mai stat la cabana, ci la stana, in ultima aplicatia inaintea cantonamentului (in cazul mei, partea cu cantonament se poate exclude). Practic, noi ne-am facut toate conditiile, de la foc, la mancare (gratar, mmmm), loc de dormit.
Am mers cu trenul pana la Brasov, autobuzul pana in Zarnesti si o duba pana la inceputul traseului. Care a fost CRIMINAL de abrupt, ne opream din 5 in 5 minute sa ne tragem aerul (ghidul avea o traditie in care ultima aplicatie era una de odihna si tratament la o cabana in regim hotelier, dar cum banii nu cresc in copacii nostri...asa ca nu tragea prea tare de noi la urcare), facand pe putin 12 pauze! Ca dificultate, se poate apropia cu Sambata, asta e clar.
La stana, am inceput lucrul. Eu personal, am adus brad, pentru cetina ,ca s-o intindem sub celofan ,sa dormim pe moale), am mai incercat sa tai niste lemne (mi-e prea frica de riscul taierii piciorului). Apoi am jumulit ramurile de brad. Moamaaa, se vede ca am rupt rozmarin intensiv! :D Eram intr-o goana de rupt si aruncat in morman, de zicea lumea ca-s la nunta :))))
Spre seara, ghidul ne-a tinut un "discurs" sufletist, despre toata treaba cu aplicatiile, si muntomania in general. Omul are mare dreptate in ce spune. Este probabil unul dintre cei mai de treaba oameni dintre cei pe care i-am intalnit , in top 6 sigur intra.
Apoi s-a stabilit cu statul de veghe la foc. Nici o problema, ma duc sa ma culc, ma trezesc, stau de veghe. Cand ma intorc, ce sa vad? Ala de dinaitnea mea la veghe se culcase ca o fleasca PE sacul meu de dormit! Noroc cu unul ca nu mai vroia sa doarma, am stat in sacul lui, chiar daca era subtire, era mai bun decat nimic. Dimineata picioarele imi tremurau de frig :)))
A 2-a zi am muncit non-stop. Am adus lemne, am adus lemne ,am adus lemne. Era sa uit, am adus lemne! :) Fochistul ala daca ma vedea stand 10 minute sa ma odihnesc, se lua de mine si ma trimitea la lemne, desi se freca menta in jurul lui. Ajung si la subiectul asta mai incolo.
Apoi da-i si coboara. Teoretic e simplu, de fapt chiar banal. Dar nu e la fel cand ti se fac basici pe talpa si calcai, care s-au dovedit a fi mai mari decat degetele mele mari de la mana :))) SI am mers o ora asa. La inceput mai era cum era, dar incepeam sa raman in urma (am fost trimis in spate pana la urma, incetineam grupul), iar in Zarnesti ,mergand cu bocancii mei cu talpa groasa, pe asfalt, era INFERNAL! Si ca sa fie frumos, daac ma fortam sa merg mai repede, eram impiedicat de un carcel de zile mari in piciorul drept!Cred ca a fost prima oara cand am mers cu viteza melcului, prima oara cand am facut bataturi atat de mari, prima oara cand am ajuns la UN SFERT de ora dupa restul grupului (era sa plece trenul fara mine si ala care ramanea in coada grupului).Probabil a fost cel mai urat moment recent, datorita efortului psihic de a ma forta mai mult decat putea organismul. Aproape ca imi venea sa plang, dar am sfarsit plangand de semi-bucurie, gandindu-ma la diverse evenimente din viata mea. Cand eram in gara la Brasov, o fata m-a intrebat de unde am cicatricea, si cand ma gandeam la acest eveniment, imi aminteam de ce-mi spunea doctorita care mi-a cusut taietura:"Las, ca te cos eu si o sa fi frumos cand o sa fi mare"...M-a cusut foarte bine, nu am smocuri, si nici spranceana-lipsa :)
Si apoi m-am gandit la ce mi-a spus taica-miu legat de munte. Intai trebuie sa spun ca parintii mei, in special tatal meu, a mers destul pe munte. El cel putin ,a facut creasta Fagarasului printre altele, cu un rucsac de 40 de kile. E inutil sa spun ca creasta respectiva nu e floare la ureche. Revenind, mi-a spus "Vei vedea cat de mic esti cu adevarat"...Eu de felul meu nu ma gandesc la cineva anume cu atata drag cu cat m-am gandit la tatal meu ,si la cat de adevarat spunea...inchideam ochii si lacrimam, nimeni nu s-a prins ca plang :D
In Bucuresti am mers ca un melc in calduri, adica un pensionar care poate sa-mi fie capatul arborelui genealogic. Da, faceam un peron de metrou in 2 minute jumate, forandu-ma! :))) Totul cu bine cand se termina cu bine. Sau nu? :)
Acum revin la ce spuneam mai sus. In grup sunt oameni foarte-foarte de treaba, oameni cu educatie si cu care poti vorbi. Dar sunt unii care....imi amintesc ca daca iei o bucata de Bucuresti cu tine, iei Bucurestiul cu tine :) Cand ghidul nu e in preajma, brusc devin tinta unor mistouri urate, insulte gratuite, atacuri personale, omul bun la toate, tapul ispasitor. La faza cu sacul, il iau la ros pe ala care dormea pe sac, si el imi tranteste " Si ce ma f**e pe mine (daca am dormit pe sac-n.red.)?" Da, felicitari, bunul simt l-ai uitat acasa. Asta daca era ceva care era de uitat ;)
Cand o sa-l anunt pe ghid ca nu vin in cantonament, ii voi spune pe indelete ,nu vreau sa creada ca am ceva cu el. De fapt, pe toti oamenii de treaba, ii voi lamuri, lor le datorez explicatii. Alorlalti, nu!

Eu am realizat ce mi-am propus. Sa-mi descopar limitele, sa incerc tot posibilul sa mi le intrec. Am intalnit oameni pe care ii voi tine minte o viata intreaga, si la care voi tine mereu, intr-un fel sau altul. Muntele mi-a aratat cat de mic si arogant sunt, intr-un mod care ma va face de 2 ori sa ma gandesc daca pot sa munt muntii din loc. Am trecut pana si peste complexul din Padina, am acceptat faptul ca Rodica are prieten, si mi-a trecut acea depresie legat de ea. Trist inca sunt, dar ...Eh, asta-i pentru mine! :)

Am fost la munte!