Radu's endless story

[-Complicatie-]

2011-07-25T04:02:00.001+03:00

M nu stia ce sa creada despre viziunea pe care o avusese in seara aceea. Era inspaimantat de ideea ca acea viziune s-ar putea adeveri. Daca urma sa fie infrant de WP, ce sens avea calatoria sa? De fapt, ce era calatoria sa? Fusese luat din propria sa casa si pus intr-un rol pe care era posibil sa-l aiba pentru a servi interesele obscure ale lui Kovacs. Cei 5 se luptau pentru putere in diverse forme iar M se intreba ce legatura are el cu asta. Se plimba din loc in loc incercand sa caute raspunsuri ale caror intrebari nici nu stia daca sunt cele corecte. Ce te faci atunci cand nu stii ce intrebari sa-ti pui? Mai bine, ce faci atunci cand ai un drum de urmat si nu stii ce intrebari sa-ti pui? Daca nu stii intrebarile, raspunsurile pot fi inutile, iar daca sunt asa, intrebarile au reprezentat o pierdere de vreme. M nu stia daca are timpul de partea lui. Inca o necunoscuta in lista.

Asa cum a estimat dinainte, terenul era prea accidentat pentru Dorgath si oamenii sai, asa ca avea drum liber. Nu putea sa isi puna bazele in faptul ca nu il va urmari nimeni, desigur. Din pacate nu stia in ce directie se indrepta, spera era sa nu se duca inspre vest sau inspre Asban din greseala. Cert era insa ca trebuia sa iasa din tinutul detinut de Dorgath, era destul de sigur ca nu o sa il lase pe M scapat asa usor. Dimineata avea sa-l lamureasca in privinta directiei pe care sa o urmeze. Nu stia exact unde se afla Asbanul, sau spatiul ocupat de Svedir, asa ca a ales analiza simplificata. Isi imagina Svedir ca fiind un cerc, cu Asban in centru. Asadar, evita estul, pe langa vest. Nu vroia sa doarma in noaptea aceasta, prefera sa creasca distanta fata de Dorgath inainte sa se odihneasca. Asadar, momentan directia era la intamplare aleasa.

Peste cateva ore se crapa de zi. M rasufla usurat cand vedea lumina venind aproximativ din dreapta sa. Judecand dupa acest lucru, M mergea inspre nord-nord-est, lucru care ii convenea de minune. Se gandea ca ar fi o idee buna sa mearga cu pauze scurte iar spre seara sa poposeasca. Zilele urmatoare ar fi continuat sa mearga pe acea directie. Nu stia pana unde se intindeau posesiunile lui Dorgath, dar banuia ca ele nu includeau zone de campie, judecand dupa ce auzise de la soldati. Stia ca atunci cand va ajunge in posesiunile altui Lord, soldatii lui Dorgath nu vor mai incerca sa-l urmareasca. Nobilii nu se lupta intre ei decat atunci cand vor sa puna mana pe putere si desi Dorgath era cel mai puternic nobil din Svedir, nu credea ca vor risca siguranta tinutului. Asta in caz ca nu incercau si altii sa-l vaneze, la ce noroc avea el.

In zilele ce au urmat vazuse cateva sate. Nu intrase in ele pentru ca nu vroia sa faca urmarirea sa mai usoara. Din ce vazuse de la distanta, satele erau mici, casele erau din piatra si lemn si aspectul general era unul aspru. Casele nu reprezentau neaparat o societate prospera, piatra era usor de obtinut in zona aceasta pana la urma. In schimb, robustetea lor arata faptul ca oamenii simteau nevoia de a fi protejati si ca luptele cu barbarii din vest reprezentau o ocupatie frecventa. Totusi, nu credea ca satenii aveau si prea multe mijloace de a se apara, asa cum a fost cazul si in satul atacat de barbarii care-l capturasera pe M. Ajutorul lor venea de la patrulele din zona, dar era logic sa presupui ca ele nu erau destul pentru a asigura siguranta satenilor. Intr-o societate de genul acesta nici nu prea aveai ce pretentii sa ai, mai ales daca zona nu avea resurse importante de exploatat. Nici aglomerarea zonelor de interes nu era o solutie deoarece acestea ar fi reprezentat tinte bune pentru atacuri concentrate, fata de raidurile dispersate de acum.

Urmatoarele zile au reprezentat un drum destul de anevoios prin terenul accidentat. Din fericire, drumul era in joc, semn ca era pe calea cea buna. Relieful stancos si partial impadurit era treptat inlocuit cu paduri tot mai dese dar cu un relief mai uniform. Din acest moment M a banuit ca e suficient de sigur sa mearga pe drumuri. Spera sa nu aibe parte de banditi, daca existau asa ceva prin regiune. De aici incolo, M vroia sa ajunga intr-un sat sau oras pentru a-si gasi ceva de facut si un loc de stat. Nu stia cata vreme urma sa petreaca in aceasta lume asa ca el se gandise sa se stabileasca o vreme pe aici. Asa abordase si alte lumi in care fusese, nu credea ca ar fi avut de suferit daca facea acelasi lucru inca o data. Credea ca si aici sunt lucruri interesante pe care le poate afla, greu de condamnat dupa cate evenimente a trait.

Padurea era una deasa, dar intra suficienta pumina prin frunzis pentru ca M sa se poata orienta. Ii placea ce vedea, avea ocazia sa mai admire din ceea ce oferea natura acestei lumi. Stia ca o sa mai aibe timp pentru treaba asta, dar niciodata nu strica sa profiti de ocaziile oferite. Uneori se intreba daca urma sa isi mai vada vreodata lumea in care se nascuse. Si celelalte lumi ofereau lucruri de genul asta, avusese ani si ani la dispozitie pentru a le vedea. Dar familia nu si-o mai vazuse in toti acei mii de ani. Viata sa nu si-o mai vazuse de mii de ani. Sper sa se intoarca acasa, dar uneori nu stia daca era sigur sa faca acest lucru din cauza a ceea ce putea reprezenta "retragerea" sa din rolul pe care in mod cel putin teoretic il avea. Daca el chiar era agentul menit sa pastreze balanta, nu ar fi reprezentat un risc major disparitia sa din scena? Nu ar fi pus in pericol lucruri mult mai importante decat propria sa persoana? M era constient ca la un moment dat urma sa decida intre egoism si responsabilitate, dar pe moment nu credea ca e in masura sa ia aceasta hotarare. Stia prea putin, inca o data.

Inaintand, M incepuse sa auda ceva distinct, dincolo de fosnetele copacilor sau de sunetele scoase de animalele care locuiau in aceasta padure. Nu isi dadea seama ce era initial, dar cu cat inainta mai tare cu atat sunetul suna tot mai mult a tipetele unei femei, ca si cum se lupta cu ceva. M incepu sa alerge in directia dinspre care se parea ca vin acele tipete, numai ca acestea sa devina tot mai disperate. Femeia in cauza rezista tot mai putin. Si brusc, tipetele se oprisera. M nu stia ce se intamplase, dar presupunea ce era mai rau. A continuat sa alerge incercand sa vada daca mai era ceva de salvat. Cateva momente mai tarziu, vazu ca nu mai avea ce sa salveze. Femeia era moarta, cu gatul taiat si plin de sange. Hainele ii erau rupte, iar langa ea era un grup de 3 barbati inarmati cu niste sabii saracacioase. Respectivii au fost alarmati de aparitia lui M. Asa reactioneaza violatorii la vederea martorilor. Nu era un mare mister pentru M ca urma sa se bata cu ei, asa ca a scos sabia si s-a avantat inspre cei 3. Cel mai apropiat de el era cel care aparent a fost ultimul dintre faptasi, deoarece nu avea arma la indemana. M nu a ezitat sa il spintece pe acesta cu o simpla rotire a sabiei. Mai avea doar 2 adversari de infruntat, dar acestia erau socati de ce vedeau. Nu erau banditi, nu aveau sangele rece al acestora. Nici nu isi manuiau prea bine sabiile, acestia fiind foarte usor dezarmati si taiati de loviturile sale. Nu a avut mila de ei si s-a asigurat ca ii va omori usor. Apoi s-a asigurat ca sunt morti taindu-le gaturile. Violatorii nu meritau altceva. Femeia nu mai putea fi salvata, era moarta de cand el ajunsese acolo. Tot ce putea sa mai faca pentru ea era sa o ingroape. Spera doar ca acest lucru sa nu fie contradictoriu credintei comunitatii din care provenea.

In timp ce o acoperea de pamant, auzi ceva. De data asta nu erau tipete, ci sunetul a mai multor oameni care alearga. Cel mai probabil o cautau pe ea. In cateva minute acea multime ajunsese. Patru barbati, cu totii inarmati, il vad pe M rascolind pamantul, si pe cei 3 violatori morti. Unul din cei 4, vizibil agitat, intreba:

-Ce faci acolo?
-O ingrop.
-Da-te la o parte!

Imediat dupa ce M se indepartase de groapa, respectivul barbat s-a repezit la mormant si incepuse sa arunce putinul pamant cu care respectiva femeie era acoperita. Au urmat strigatele de disperare. Intre timp, doi din noii-sositi verificau cadavrele violatorilor. Ultimul barbat incepu sa-l interogheze pe M:

-Numele meu este Ovrem si sunt un reprezentant al comunei Orlich din tinutul Qarh al regatului Lundir. Tu i-ai omorat pe cei 3?
-Da. Cand am ajuns, ei o omorasera deja.
-Si cum ai ajuns aici?
-Am auzit tipetele ei in departare si m-am grabit sa ajung aici. Cand am ajuns aici, am dat de cei trei barbati.
-Le-a taiat gaturile tuturor! striga unul din cei care verificau cadavrele
-Le-am taiat ca sa ma asigur ca nu se mai ridica.

Uitandu-se la femeie, Ovrem observa ca si gatul ei era taiat. Asa cum era de asteptat, acest lucru l-a facut suspicios. Scotand arbaleta din spatele sau si indreptand-o asupra lui M, i-a spus:

-Si gatul ei a fost taiat. Lasa sabia jos, acum! Cineva sa i-o ia ca sa il putem aresta!
-Ei nu i-am fac...
-Las-o jos sau trag cu arbaleta!

M in mod cert nu a dorit sa ajunga in situatia asta, dar nu putea risca sa fie omorat. Nu stia cum i s-ar comporta organismul aici, si el avea lucruri mult mai importante de facut decat sa fuga de toti oamenii legii din tinut. Spera doar ca acest regat sa nu ii asterne aceeasi soarta precum cea pe care il astepta in Asban.

[-Ambitie-]

2011-01-11T03:31:00.000+02:00

- Care este urmatorul pas?
- Care "urmatorul pas"? Inca nu ai trecut de etapa asta, altfel nu trebuia sa vin eu sa te salvez de acolo.
- Nu ar fi fost nevoie daca nu as fi fost tradat de catre oamenii pe mana carora m-ai dat!
- Si asta ti-a fost greseala. Nu te-am trimis acolo ca sa ai incredere in aia. Erau infractori, ce dracu'!

Kojak avea dreptate, inca nu eram pregatit. Pentru ce nu eram pregatit era o alta poveste. Ranile mi-au fost tratate de catre un medic pe care il cunostea Kojak si trebuie sa recunosc ca a facut o treaba buna. Am stat ceva vreme pana m-am vindecat complet si am putut sa merg din nou. Riscul de a-ti avea rotulele impuscate , probabil. Dupa treaba aceasta, erau foarte nerabdator de ce urma sa mai fac.

- Kojak, ce trebuie sa fac acuma?
- Esti nerabdator vad. Sper ca suficient de nerabdator incat sa nu faci vreo prostie iarasi.
- Ai ceva planificat pentru mine de multa vreme , sunt sigur de asta. Atata tot.
- In regula atunci. Am nevoie ca tu sa inveti tehnici de lupta si cum sa supravietuiesti asa cum nimeni altcineva nu mai stie, deoarece lucrurile pentru care am nevoie de tine sunt deosebite. Serbia a fost primul pas pentru tine, dar lucrurile pe care le-ai invatat au nevoie de o definire mai pronuntata. Din fericire, lumea asta are parte de multe conflicte in care te pot arunca.
- Nu ma lasi in Serbia?
- Lasa haosul sa se desfasoare in continuare. Tie iti trebuie un conflict cu tabere bine stabilite, numai asa poti avea parte de o confruntare suficient de dificila pentru a invata ceea ce vreau de la tine. In Serbia o sa rasara de nicaeri factiuni dornice de afirmare, asta daca nu se va instaura un adevarat razboi civil.
- Atunci unde e noua mea...tinta?
- Hmmm... Ideal ar fi sa ai de-a face cu o provocare mai mare. New York sa fie atunci!
- Cunosti pe cineva si acolo?
- Nu, iar lectia o sa aibe o valoare si mai mare din cauza aceasta. Te descurci cum poti si mai important, ajungi cum poti.
- Si ce trebuie sa fac?
- Orice. Iar cand voi fi multumit, voi veni dupa tine.

Si cu aceste cuvinte m-a trimis pe drumul meu. Asta nu prea insemna mare lucru pentru mine in acel moment, ca sa schimb aceasta situatie trebuia mai intai sa fac ceea ce mi-a cerut el. Pentru mine nu era o optiune sa nu-l ascult, fara el eu nu aveam rost. Stiam ca raspunsurile le voi obtine, intr-o forma sau alta, nu se putea altfel. Pana atunci insa, aveam o problema mai mare pe cap : cum voi ajunge eu in New York fara bani si arme? Armele nu erau o asa mare problema, mi-ar fi ingreunat drumul si ele si asa se pot obtine cu usurinta.
Problema distantei era usoara, faptul ca eram urmarit in intreaga regiune nu. Ma atragea foarte tare ideea de a masacra tot ce-mi statea in cale, dar daca vroiam sa ajung vreodata in New York si sa nu am pe spinare pe toata lumea, trebuia sa aleg o alta cale. Una mai discreta, din pacate. Simpla idee ca cineva vrea sa-mi stea in cale imi face sangele sa bolboroseasca iar faptul ca nu le puteam face nimic ma infuria. Trebuia sa respect ceea ce mi-a cerut Kojak si doar asa puteam duce la indeplinire misiunea mea, oricare ar fi fost ea.
Asta nu insemna ca aveam de gand sa ma furisez, o nu! Planuiam sa iau o masina, cat mai multa benzina si sa calc pedala. Nu aveam de gand sa o iau cu masina prin Rusia si prin Bering, ar fi fost o nebunie sa fac asa ceva. Totusi, nu planuiam sa-mi imping masina din noroaie si sa infrunt geruri care sa-mi inghete benzina in rezervor. Avion nu luam, pentru ca as fi fost reperat cu usurinta. Da, urma sa iau un vapor. Ar fi fost o idee sa ma duc cat mai in vestul Europei ca sa iau un vapor, dar controlul era mai strict pe acolo. Istanbul urma sa-mi fie prima escala. Si nu vroiam sa las portul acela sa ma astepte!
Ca sa pot cara benzina de care aveam nevoie imi trebuia o masina incapatoare. As fi luat in jeep de-al americanilor, dar nu imi mai trebuia si mai multa atentie. In noaptea aceea am pornit in cautare masinii care sa ma duca la Istanbul, in timp ce evitam patrulele. Se mai calmasera, dar nu complet. Din pacate Belgrad nu avea o oferta foarte vasta de masini, dar pana la urma nu doream ultimul racnet ci doar o cutie spatioasa cu roti, pedale si volan. Si motor functional, desigur. Crezusem ca o sa-mi ia mult pana o voi gasi, dar m-am inselat. Si nici macar nu a trebuit sa sparg geamul, stiam eu ca o sa-mi fie util talentul asta. Eh, cu benzina urma sa fie mai dificil, nu aveam de gand sa sparg rezervoarele tuturor masinilor din oras. In plus, imi trebuiau canistre, asa ca trebuia sa sparg o benzinarie. Din pacate, armata le considera un obiectiv strategic, asa ca aveam mai mari sanse sa am de-a face cu soldati in timp ce-mi faceam de cap luandu-mi cele necesare. Asta e, mai omoram niste soldati daca era cazul, nu-mi pasa de cativa. Asa ca mi-am luat masina si am parcat-o langa o benzinarie, ca sa am acces catre o plecare usoara. Din pacate singura intrare era cu vedere catre restul strazii si mai era si un stalp de iluminare langa. Din fericire benzinaria asta avea si atelier auto, asa ca nu mai trebuia sa fac alte drumuri. Canistre am gasit destule, trebuia doar sa le umplu. Si sa nu fiu prins. Turnam mai multa benzina decat au vandut amaratii astia in toata saptamana, iar eu ma uitam ca un paranoic in toate directiile dupa oaspeti neinvitati. Umpleam o canistra, o asezam langa perete si luam alta. Umplusem deja vreo 6 in cateva minute, m-as fi miscat mai repede daca nu trebuia sa tot arunc cu ochii in toate directiile. Ar fi fost o treaba buna daca ma si uitam cu atentie, pentru ca atunci cand ma pregateam sa duc o canistra umpluta m-am trezit cu un soldat in fata.

- Lasa canistra jos si aseaza-te pe burta cu mainile la spate!

Nu aveam de gand sa fac asa ceva, dar nici sa ma umple cu gloante nu vroiam. Kalashnikov-ul ala parea destul de amenintator in acest sens. Incepusem sa ma aplec ca si cum urma sa fac precum mi-a solicitat. Canistra inca o aveam in mana.

- Frumoasa colectie ai strans, n-am ce zice.

Fraierul se tot apropia. Ghinionul lui e ca s-a apropiat suficient cat sa-l pot lovi cu canistra in tibie. Canistra era plina cu benzina iar eu aveam suficienta forta cat sa-l fac sa simta fiecare litru din ea. Din pacate a inceput sa traga in aer incontrolabil, asa ca trebuia sa plec repede. Cu o miscare rapida, i-am smuls arma din mana si i-am zburat creierii inainte ca el sa apuce sa cada la pamant din cauza durerii de la picior. Toata zona incepuse sa se agite, luminile de la case se aprinsesera si cainii incepusera sa latre. Am luat repede toate canistrele, le-am aruncat pe bancheta din spate, am luat niste magazii de la nefericit si am plecat in tromba. Aparusera soldati pe strazile dimprejuri, faptul ca eu goneam in timp ce ei ma somau sa ma opresc nu i-a linistit. Am sperat sa nu plec cu prea multe gauri in caroserie, ar fi insemnat sa fur alta masina. Dar nu din Serbia, ca mai aveam de trecut si granita.
Din Belgrad am iesit repede, la cat de dezorganizati sunt in mod cert o sa fiu destul de departe pana o sa am probleme pe drum. Trebuia sa ies la granita cu Bulgaria, nu vedeam de ce ar fi fost dificil. Pe drum am vazut urmele conflictului care a macinat tara de atatia ani. Si-au meritat fiecare farama de conflict atata vreme cat n-au fost in stare sa tina lupta departe de casele lor. Intr-un razboi invinsul isi merita soarta pe deplin, invingatorul profita de situatie. Aici nu era vorba de un razboi ca oricare altul, americanii nu au fost implicati de la inceput, dar regula ramane in picioare. Nu aveam ce respect sa port unora care s-au lasat invinsi. Daca te declari batut, ce sens mai are sa continui? Eu nu planuiesc sa pierd prea curand.
Ii supraestimasem pe sarbi. Si pe bulgari. Granitele lor au fost jenant de usor de traversat de catre mine. Ilegal, desigur, ioc hartii de identificare. Drumul meu catre Istanbul a fost mai usor decat ma asteptam si nu mi-a luat prea mult timp pentru a gasi un vas in care sa ma strecor pentru un drum lung pe mare. mai important era ca ma aflam cu un pas mai aproape de a indeplini cerinta lui Kovacs. Pentru ca stiam ca o s-o indeplinesc, alternativa era imposibila.

[-Fenta-]

2010-09-22T04:11:00.000+03:00

Am modificat numele din Tamril in Svedir. Carrying on now.

Dorgath nu a dat explicatii nici in zilele urmatoare, nici lui M si nici soldatilor. Sa fi avut legatura cu faptul ca soldatii Hoardei il lasasera in viata? Il banuia Dorgath ca ar fi fost de fapt in cardasie cu ei? Era evidenta ura pe care le-o purta, atitudinea neconcilianta ar fi perfect explicabila in cazul in care acea banuiala ar fi existat. Fara doar si poate M era mai relaxat in contextul acesta decat in prizonieratul anterior. Pentru inceput, nu era legat de o craca si tinut atarnat. De fapt, nu era legat de nici un fel, trebuia doar sa tina randul cu soldatii lui Dorgath, manca alaturi de ei, si dormea alaturi de ei. Inca nu se gandea sa incerce sa scape, deoarece vroia sa fie sigur ca are motive intemeiate. Totusi aceasta lume inca ii era necunoscuta si niciodata nu se refuza in aceste circumstante orice fel de indrumar si ajutor. Nu putea sa intrebe direct, deoarece ar fi parut bizar ca el , in calitatea de om care apartine acelei lumi asa cum pretindea, sa nu stie lucruri de care sa stie toti ceilalti. Si in nici un caz nu vroia sa isi complice existenta incercand sa explice apartenenta sa la o alta dimensiune.
Asa ca a stat si a observat discutiile soldatilor, se baga doar acolo unde stia ca nu risca atragerea suspiciunilor. Asa cum observase mai devreme, soldatii ii erau loiali lui Dorgath, dar in acelasi timp formau un grup strans unit ca urmare probabil a timpului indelungat pe care l-au petrecut cot la cot. Dorgath detinea un domeniu foarte prosper in vestul Svedirului, dar vulnerabil in fata Hoardei Vestului. Din fericire, domeniul beneficia de vaste rezerve de minereu de fier, alimentand formarea unei forte militare bine echipate. Principala ocupatie a lui Dorgath era sa asigure granita vestica a Svedirului, pentru acest lucru purtand o lupte continua cu fortele barbare. Din acest motiv el era unul din cei mai puternici si respectati Lorzi, in mana lui stand siguranta regatului. Fierarii tinutului sau erau numerosi si bine instruiti, rezultat logic al vastei cantitati de lucrari pe care trebuiau sa le efectueze. Armele lor erau simple dar solide, sabii late, armuri groase, coifuri bine-executate, toate fara decoratii. Cand necesitatea preseaza, mesterii sunt nevoiti sa se limiteze la strictul necesar indiferent de domeniul lor, iar aici acest lucru se intampla intocmai.
Tinutul se afla intr-o zona de dealuri si de munte, terenul variind de la accidentat la putin accesibil. Existau si platouri, precum acela in care se afla satul din care M a fost "eliberat" de catre Dorgath. Relieful acesta era de ajutor pentru cei care aparau acest tinut, deoarece adversarii isi aveau optiunile limitate in privinta zonelor de actiune. Intr-o zona de ses, o armata poate alege oricare din cele 360 de grade pentru a ataca un obiectiv, intr-o zona de munte esti foarte norocos daca ai 40. Pentru M insa, acest relief era unul avantajos, deoarece putea sa navigheze prin el fara sa fie detectat, neavand constrangerile logistice ale unei armate. Acelasi lucru era valabil si pentru spioni.
Zilele treceau si drumul spre Asban continua. M simtea tot mai mult ca ceva nu era in regula. Dorgath trebuia sa aibe intentii ascunse, drumul catre Asban avea un scop precis, insa necunoscut. In acelasi timp, M simtea acea prezenta... aceeasi pe care a simtit-o in Pobiedna! Senzatia inca nu era pregnanta, dar ceva ii spunea ca situatia urma sa se schimbe. Nu stia cum se putea intampla asa ceva, dar nu vroia sa riste o noua confruntare cu WP. Nu isi permitea asa ceva! Solutia era una singura, evadarea. Nu era un lucru usor de facut ziua, din motive evidente, dar nici noaptea, cand stateau soldati de veghe. Ii trebuia un loc bun care sa aibe un rau sau un teren foarte accidentat pentru a putea scapa rapid. Asadar, trebuia sa astepte.
Noptile ii devenisera tot mai greu de dormit. La inceput parea doar ca o senzatie de disconfort, dar in una din nopti incepuse sa aibe un vis. Se facea ca el era speriat, alerga prin niste culoare mizere, pline de praf si resturi industriale. Gafaia, inima ii batea energic in piept. Se confrunta cu cineva puternic, prea puternic pentru el. O voce furioasa rasuna:

-Nu esti asa de puternic precum credeai, nu?!

Imediat dupa aceste cuvinte, simti o lovitura puternica de metal in coaste, din dreapta sa. Intorcandu-si privirea, vazu figura adversarului, contorsionata de ura. Era figura sa!
In clipa urmatoare, M se trezi plin de sudoare. Inca isi simtea inima batand in piept ca urmare a trairii acelui vis care parea mai mult decat real, precum o viziune. Sa fi fost acest vis un avertisment? Acest vis era cumva legat de ceea ce simtea de cateva zile? WP era pe aceasta lume? Daca da, atunci M nu vroia sa riste acest lucru. Trebuia sa fuga chiar atunci in ciuda riscurilor.
El dormea alaturi de soldati, intr-un cort mare. Incet-incet, a reusit sa se strecoare printre soldatii care dormeau si a iesit din cort. Se afla intr-o zona de vale, flancat dintr-o parte de o panta abrupta. Excelent! Soldatii care stateau de veghe nu il puteau prinde din urma datorita armurilor grele. Privea in sus pentru a vedea ruta cea mai buna pentru fuga lui. Cand si-a coborat privirea, Dorgath era langa el, M fiind speriat de prezenta brusca si surprinzatoare a sa.

-Somnul nu iti prieste bine noaptea aceasta?
-Nu as spune chiar asa, dar simteam nevoia de niste aer proaspat.
-Se putea mai rau, prizonierii nostri niciodata nu au parte de somn bun. Asa se intampla cand dormi in conditii proaste, legat la maini, cu putina hrana si stiind ca nu te asteapta o soarta prea buna.

Aceasta alegere suspicioasa de cuvinte incepea sa il nelinisteasca pe M.

-Ce soarta ii asteapta? Sclavia?
-Depinde. Nu iti lasi amenintarile tinutului sa iti faca munca de jos. In plus, nici nu stii de unde rasare o mare amenintare la integritatea regatului, asa ca trebuie sa fii dur. Ii legi, ii bati, poate ii torturezi... In final, cand nu mai are suflu in el , faci ceea ce astepta de atata vreme...

M se simtea tot mai amenintat, Dorgath parca insista sa ii faca trimiteri cu subinteles. Din fericire, acesta nu purta armura, asa ca putea sa faca ceea ce il putea scapa. Un pumn rapid il dezorienta pe conducator, dar replica lui fu rapida. Curand, cei doi erau inclestati in lupta , iar un soldat de veghe a venit repede pentru a-i separa. M fu tras din bratele liderului lor, cu o sabie asezata la gatul lui.

-Nu te ajuta cu nimic eroismele astea infantile. Soldat, acest om este de acum prizonierul nostru. Trateaza-l ca atare!

M simti cum soldatul nu a dat atentie foarte mare pozitionarii sabiei in timp ce scotea funia de sub armura. Nu avea nevoie de o alta invitatie, si cu o miscare rapida lovi soldatul in picioare, dezechilibrandu-l, smulgand sabia acestuia din mana. Cu o pirueta rapida, taie soldatul cu sabia in brat. Intorcandu-se, indrepta sabia spre Dorgath.

-Eu cred ca m-a ajutat treaba asta. Nu voi mai sta pentru discutii, nu sunt vorbaret in seara asta.

M o lua la fuga cu sabia in mana, in timp ce tabara era agitata. Din corturi se auzeau strigate, si soldati ieseau pentru a-i prinde urma. M insa fusese atent, nu i-a luat mult pana s-a facut nevazut.

Dorgath ii planuise ceva, dar din fericire nu a apucat sa vada pe pielea lui ce anume. Probabil ca urma sa afle raspunsul la aceasta noua intrebare, dar prioritar pentru el era sa se orienteze in aceasta lume misterioasa.

[-Lovitura-]

2010-05-13T03:57:00.000+03:00

Serbia fusese doar primul meu pas. Au trecut 5 ani de la inceputul adevaratei mele ascensiuni si de atunci multe am realizat. Multe crime. Nu am tinut-o numai in masacre precum atuncea, nimeni nu isi dorea sa pun armata pe capul meu. Dar nu asta e motivul pentru care nu regret ca m-am invatat sa operez silentios. Incepusem sa-mi dau seama ca intentia lui Kojak era sa deprind acest talent pentru ce urma sa faca. La acel moment nu stiam scopul lui, dar nici nu ma interesa prea tare. Oricare era, capacitatea de a opera nevazut si neauzit ma ajuta.
Nu mi-am facut prieteni. Nu am avut parte de distractii de nici un fel. Nu le-am dorit. Ii priveam pe ceilalti cum isi faceau de cap cu femei, cel mai probabil prostituate, si stiam ca lucrurile acestea nu sunt de mine. Nu am fost facut pentru asa ceva si toate acestea sunt mofturi care au ca rezultat pierderea perspectivei. Mult mai multa satisfactie imi aduce violenta. Muuuult mai multa.
Am evoluat in cadrul organizatiei, devenisem un om respectat si temut in toata Serbia. Oficialitatile stiau cu ce ma ocup, dar nu aveau curajul sa ma infrunte. Mitele pe care grupul din care faceam parte le dadeau aveau si ele contributia lor, sa nu ma ascund dupa aparente. Dar nici acestea nu au ajutat la infinit. Angajatorii mei aveau ca scop luarea fraielor tarii, acest lucru insemnand eliminarea adversarilor, grupari criminale precum eram si noi, si subminarea autoritatii statului. Primul pas era usor, dar al doilea trebuia realizat dintr-o miscare scurta si ferma, altfel riscam sa disparem de pe harta puterii interne. In acestia 5 ani am contribuit din plin la eliminarea competitiei, am injunghiat, otravit, impuscat si aruncat in aer orice mi s-a cerut. De fiecare data am simtit nevoia de mai mult sange, mai multa distrugere si mai mult haos, dar intelegeam miza. Nu imi pasa de miza in sine, stiam in sinea mea ca la momentul oportun, Kojak va veni si ma va lua cu el, iar acest pas din viata mea nu reprezinta decat un prim pas catre ceva maret. Ei credeau ca tin la cauza lor, ca ii urasc pe albanezi, ca ii vreau pe americani dati afara, cand de fapt vroiam doar sa imi satisfac nebunia de a-i vedea pe altii suferind, tipand si de a-i vedea ingroziti inainte sa ii anihilez unul cate unul.
Venise momentul ultimului asalt catre carma statului, iar lista pe care am primit-o era una impresionanta: primul-ministru, presedintele, ministrul apararii si un general american si pe toti trebuia sa ii elimin intr-un interval scurt de timp, pentru a anihila capacitatea de reactie. Dupa ce realizam aceste asasinate, ceilalti urmau sa invadeze Parlamentul, Guvernul si strazile pentru a-si impune propria lor conducere. Primul-ministru era o tinta usoara, tinea un discurs cu ocazia unei festivitati importante. Nu ma interesa ce festivitate era, conta ca urmau sa fie prezenti multi gura-casca, iar serviciul de paza avea sa aibe o zi incarcata.
Chiar daca intentia era ca loviturile mele sa fie silentioase, mereu am plecat cu arsenalul pregatit. Un pistol cu amortizor la brau, un Kalashnikov la spate, cateva grenade la curea si multe magazii strecurate pe oriunde incapeau, totul acoperit cu o geaca lunga de piele neagra, ca asa se purta pe acolo. Asta e arsenalul de care are nevoie un om. Era o zi neasteptat de calduroasa pentru sfarsitul lui august, noroc cu cerul innorat, urasc sa-mi curga transpiratia pe fata! Piata unde urma sa aibe loc discursul era plin ochi de lume. Cand titna mea a urcat pe scena, oamenii izbucnesc in urale, mintindu-se probabil ca el chiar tine la acea festivitate si nu la voturile lor. Oamenii au nevoie de un genunchi in burta, nu de iluzii si minciuni. Nu am actionat imediat, am asteptat cateva minute bune pentru a il lasa sa se simta in siguranta creata de acele aplauze pe care in realitate nu si le merita. Cu cat stateam mai mult in acea piata, cu atat simteam mai mult cum sangele meu incepea sa clocoteasca. Ma uitam la oamenii din jur, ii vedeam cat de tampiti sunt si cat de lipsiti de scop, si cu cat lasam senzatia sa creasca in mine, cu atat vroiam sa las la o parte discretia. Din stand auzeam vorbe goale, iar pe privirile celor de langa mine se citea speranta. Nu am mai rezistat, am scos o grenada de la brau, i-am scos cuiul si am aruncat-o cu toata forta inspre tribuna. Cei de langa mine erau surprinsi, agentii de paza au tresarit, iar eu am scos Kalashnikov-ul. Buna arma. Aruncarea mea a fost precisa, a aterizat fix langa pupitrul de la care vorbea, nu a avut nici o sansa sa scape de explozie, dar nu am avut timp sa admir corpul lui sfartecat. Eram prea ocupat sa trag rafale in agentii de paza, nepasandu-mi catusi de putin de victime colaterale. Au vazut suficient razboi la viata lor, nu le strica sa li se aminteasca, preferabil in mod cat mai violent de acest lucru.
Sunt sigur ca au murit destul in acea piata, dar nu aveam timp de pierdut, urmatoarea mea tinta ma astepta. Discretia era data uitarii si cel mai probabil nu mai aveam ce face dupa ce terminam misiunea aceasta. Gandurile acestea vizau ceva mai indepartat, pana atunci trebuia sa tai inca un cap, cel al armatei. Strazile erau agitate iar fortele de ordine cresteau numeric incet-incet. Chiar daca am masacrat acea piata, stiam ca nu imi pot permite sa rad totul in drumul meu, deoarece mi-as fi facut evident traseul. Oricum asta nu era o provocare prea mare, eu ma deplasasem suficient de repede pentru a iesi din perimetrul pe care l-au baricadat in urma mea. Nu stiau cu ce au de-a face, prost pregatiti oameni. Peste cateva ore ma aflam in fata Ministerului Apararaii. Stiam planurile cladirii si cel mai important, unde e sala de conferinte, locul cel mai probabil unde se afla ministrul in acest moment. Ciudat era ca la intrare nu erau paznicii care erau de obicei, dar am presupus ca acestia au intrat in cladire pentru a intari protectia personalului. Am sarit gardul, pregatit sa fac un asalt rapid asupra culoarelor. Traversam curtea interioara aruncandu-mi privirea asupra tuturor ferestrelor, pentru a ma asigura ca nu ma asteapta vreo surpriza. Brusc, am simtit o durere ascutita in picior. Prabusindu-ma in genunchiul drept, vad cum din pulpa stanga. Celalalt foc de arma a venit imediat dupa aceea, strapungandu-mi gamba dreapta, aproape sa-mi gaureasca rotula. Chiar si asa, ramasesem imobiliza. Gloantele erau destul de maricele, cel mai probabil de 7,62, ceea ce insemna ca un lunetist m-a pandit. Armata sarba nu mai avea dreptul sa stationeze lunetisti atunci cand nu era stare de razboi, asadar cineva le-a vandut pontul. Imi era clar cine.
Cateva clipe mai tarziu, pe usa Ministerului au iesit cativa soldati, cu armele indreptate spre mine. Nu era nevoie sa faca asta, cu lunetistul ala in ceafa mea stiam ca daca incercam sa opun rezistenta eram mort. M-au luat de umeri si m-au tarat in cladire, iar picioarele ma dureau de nu mai stiam de mine atunci cand se frecau cu podeaua de marmura. M-au tarat pana in sala de conferinte, pe podeaua careia m-au aruncat. Acolo era Ministrul Apararii, alaturi de angajatorul meu. Ministrul era incantat:

-Asa, foarte bine ca l-ati adus viu! Acum suntem pregatiti.

Eu eram furios pana peste masura, dar picioarele nu ma ajutau deloc.

-Dupa cati am omorat pentru ca tu sa obtii puterea, imi faci asta! Stiam eu ca nu trebuie sa am incredere in tine. Pe cat m-ai vandut?
-La ce macel ai facut acolo, esti perfect dispensabil. Daca ajugneam la putere dupa asa ceva, era clar ca vom fi asociati cu faptele acelea iar noi nu ne puteam permite asa ceva. Imi pare rau pentru mentorul tau, dar ti-ai facut-o cu mana ta. O sa ai parte de o executie publica, act care ii va asigura ministrului sprijinul popular cu care va prelua puterea. Noi ne vom continua afacerile , de data asta cu bine-cuvantarea statului.
-Si ce te faci cu fortele de mentinere a pacii, crezi ca va vor lasa asa de usor?
-Generalul american e mort. Credeai ca doar pe tine ne bazam? Mijloacele noastre sunt mai mult decat suficiente pentru a mentine controlul asupra tarii. Dar acum gata cu vorba, vine momentul executiei tale!
-Sper sa ai parte de o moarte groaznica , fi-ti-ar pielea a naibii sa fie!

Insultele mele nu i-au impresionat pe soldati, care mi-au aplicat niste suturi de toata frumusetea in coaste. Eram foarte constient ca urma sa mor, iar acest lucru ma infuria si mai tare. Nu realizasem nimic pana in acel moment, setea inca dogorea in interiorul meu. Am fost luat in brate iarasi, si inca o data tarat prin holuri. In spatele meu se formase un soi de escorta, urma sa fiu prezentat precum un trofeu multimilor recunoscatoare. Niste idioti, cum isi acorda increderea unor monstrii la fel de cruzi precum sunt eu. In clipa imediat urmatoare am observat un om iesind dupa un colt. Era Kojak! Nu a pus nici un fel de intrebare, nu a spus nimic, doar a inceput sa traga rafale dupa rafale cu cele doua pistoale-mitraliera pe care le avea. Soldatii de langa mine erau franjuri, dar pe mine nu ma lovise nici un glont. Nimeni nu i-a putut face fata, iar eu am ramas singurul om din fata lui Kojak care mai respira.

-Neglijenta era sa-ti coste viata. Sa nu se mai repete!

Inca aveam mult de tras pentru a ii putea atinge cerintele. Dar nu aveam sa cedez in fata provocarii!

[-44-]

2010-04-20T00:53:00.004+03:00

Era clar ca era un contra-atac, razboinicii care il capturasera nu erau imbracati cu armuri metalice care sa zdrangane atat de sesizabil. De fapt nu aveau pic de armura metalica. Clinghetele se inteteau, pamantul se zguduia si in final incepea sa se auda metal strapungand carne. Nu durase mult acest tumult, cel mai probabil aceasta noua armata era mai numeroasa decat razboinicii, de altfel nici nu ar fi atacat daca situatia era inversa. In tot acest timp M incercase disperat sa se dezlege, dar sfoara cu care tinut era prea groasa si bine innodata pentru a avea vreo sansa.
Dupa sfarsitul bataliei incepusera sa se auda niste tipete. Nu erau de groaza sau de frica, erau de durere sufleteasca. Era singurul lucru care se mai auzea. M inca nu stia daca e in siguranta, singura lui sansa era sa se tarasca inapoi in padure pentru a se face nevazut. Se tot impingea cu picioarele in pamantul moale, sperand sa nu atraga atentia asupra sa. Schimbarea tonalitatii tipetelor intr-un urlet plin de ura nu l-a facut sa se simta prea bine. Intorcandu-se cu fata inspre luminis, vede un om imbracat intr-o armura lamelata improscata cu sange alergand dezordonat, urland lucruri care nu se puteau intelege. Mai inspaimantator era faptul ca flutura sabia in aer, iar M putea doar sa spere ca acea creanga de care era legat era suficient de groasa pentru a ii opti loviturile care urmau sa se indrepte in directia lui. Creanga era foarte grea si greu de manevrat, dar nu mai avea alternative. Cu cat se apropria, figura acelui om devenea mai clara. Se citea furia pe figura lui neingrijita, presarata de cateva cicatrici scurte si subtiri si de o barba foarte scurta. Urletele lui incepusera sa capete sens.

-Va place cand patiti si voi la fel, a?! Pe toti va voi omori, pe absolut toti! Nu voi avea niciodata mila pentru voi, nenorocitilor!

Loviturile lui erau salbatice, pline de furie. Creanga era rezistenta, dar treptat incepea sa fie taiata tot mai adanc de lama sabiei. M incearca sa il impinga pe atacator cu creanga atunci cand sabia era infipta, deoarece era mort daca ramanea pe loc. Ideea i-a reusit, dar el in continuare nu se putea ridica in picioare. Adversarul sau a fost dezechilibrat, dar din doua miscari scurte de picior era din nou in pozitia in care putea sa isi arunce mana cu care tinea sabia catre M in atacuri feroce. Creanga devenea tot mai cioplita, cateva lovituri in plus si M ar fi ramas fara protectie. Dintr-o data, din spatele acelui om au aparut cateva brate care l-au imobilizat.

-Sir Dorgath, nu e de-al lor!
Sir Dorgath se zbate in stransoarea celor 3 soldati. Privirea lui furioasa se transforma incet-incet intr-una disperata. Dadu drumul la sabie si incepu sa izbucneasca in lacrimi, trantindu-se la pamant.
-Nu meritau sa moara asa, nu pe mana barbarilor alora! I-am dezamagit si mi-am dezamagit si lordul!

Privirea soldatilor era trista, se vedea ca il respectau pe comandantul lor. Unul din ei a taiat funiile cu un cutit scos de la curea. M nu spunea nimic, era un amestec prea mare de sentimente in aer ca sa riste sa creeze neintelegeri si tensiune.

-Va trebui sa-l ierti pe Sir Dorgath, nemernicii aia i-au omorat sotia si copiii.
-Erau in satul acela?
-Da. Grupa aceasta de oameni a facut haos in zona aceasta, e al 6-lea sat pe care l-au masacrat. Tu esti singurul supravietuitor pe care l-am gasit, esti extrem de norocos desi din cate stiam barbarii nu iau niciodata prizonieri cand sunt in misiuni de hartuire...

Sir Dorgath s-a oprit brusc din plans si se ridica in ambele picioare. Privirea lui era sagetatoare

-Pe acest om nu-l intereseaza lucrurile de genul asta, lasa-l sa se bucure ca a scapat cu viata. Nu-i asa...
-M.
-Eu sunt Sir Dorgath, vasal al Lordului Svedirului.
-Multumesc pen...
-Ne-am facut datoria fata de Lordul nostru, nimic mai mult! De cat timp ai fost in captivitatea acelor barbari?
-Doar de cateva ore. Dar par cam organizati pentru niste barbari, adica vreau sa spun ca nu sunt niste salbatici.
-Ei fac parte din Hoarda Vestului condusa de Knejit. Daca nu era el, amaratii astia ar fi ramas la conditia de suboameni pe care o merita. E un geniu militar, a cauzat imense probleme regatelor din zona. Dar gata cu povestile, trebuie sa ne intoarcem la Asban, timpul ne preseaza! Si asa am pierdut mai mult decat ne propusesem pentru a omori animalele astea!
-Pai in cazul acesta va urez drum bun...
-Tu vei veni cu noi.
-Poftim?
-Indraznesti sa comentezi? Ori vii cu noi de buna voie, ori te luam cu forta!

Soldatii de langa Dorgath au parut un pic surprinsi de decizia lui, dar nu s-au plans deloc. Ii respectau autoritatea. M se vedea nevoit sa accepte aceasta forma mai blanda de prizonierat, dar in mod cert ceva era neinregula in toata povestea aceasta.

[-43-]

2010-04-18T21:05:00.005+03:00

De aici incolo, titlurile vor fi reprezentate prin numere. Pur si simplu raman fara idei de titlu, call it lack of inspiration. Ocazional or sa fie si titluri ca inainte. Da, acesta e al 43-lea "episod" al acestei povesti pe care o updatez prea rar pentru gustul meu, dar suficient de des incat sa nu pierd contactul cu planurile mele :D

Socul era unul mare pentru M. Volumul de informatie era foarte mare, si mai important, fiecare detaliu era important.
-Adica Imaginatia era acel Gardian? Nu se leaga, el nu e constient de existenta mai multor lumi!
"Reducerea Imaginatiei in stadiul acesta nu s-a realizat fara sa-i afecteze constiinta de sine. In acest moment, Gardianul este mugurele a ceea ce era elementul Imaginatiei, dar e suficient pentru a intretine restul creatiei sale. Atat am avut sa-ti spun despre aceasta treaba, e timpul sa pornesti la drum"

M inchise cartea, dar mintea inca ii era angrenata in aceasta tema. Isi dadea seama ca jocul acesta in care era prins era mai vast decat crezuse el initial. Trebuia sa calce cu grija in acest dans de intrigi.
Era mijlocul zilei in acea vale in care se afla. Zona parea sa fie una temperata ca si clima, iar atitudinea destul de inalta, deoarece se vedeau brazi cu destul de multa usurinta. Vremea era frumoasa, dar pentru M acest lucru nu era reconfortant, deoarece se putea schimba foarte usor la atitudinea asta. Trebuia sa caute un adapost, si pentru asta, trebuia sa inteleaga spatiul in care se afla. Cea mai buna cale, logic, era sa caute un rau , si sa mearga in aval in incercarea de a cauta o asezare. Pentru a completa lantul de necesitati, M avea nevoie de ceva cu care sa se protejeze si sa isi dea seama de cat de mult din capacitatile sale se poate folosi.
Simtea ca lumea aceasta nu era casa lui, asadar nu se putea baza pe gasitul familiarului. Cauta o piatra de dimensiuni rezonabile ca sa incerce s-o ridice telepatic. Incerca sa ridice una de dimensiunea unei mingi de volei, dar abia o putea clinti. Nevrand sa renunte , incerca sa ridice una de dimensiunea unui ou de gasca. Cand era gata sa renunte si la aceasta varianta, piatra se ridica cativa centimetri deasupra solului. Rezultatul nu era impresionant, dar ii arata lui M ca nu este lipsit de orice fel de puteri. Capacitatea sa de regenerare nu avea cum s-o testeze intr-o maniera responsabila decat daca apela la taiatul a putina piele de pe brat, pentru a vedea in cat timp i se inchide rana. Pietrele, iarba si pamantul din vale nu erau menite aplicarii unor astfel de incizii, oricat s-ar fi straduit. Padurea din apropriere ii putea oferi ceea ce avea nevoie, atat pentru experimentele lui migaloase, cat si pentru gasirea a ceva care sa semene cu o arma de auto-aparare. Intrand in desis, M era asaltat de sunetul pasarilor care isi duceau veacul in acea padure. Trecuse ceva vreme de cand auzise ultima oara sunete care sa nu fie de monstruozitati, asa ca zgomotul era binevenit. Pe jos gasi niste crengute, suficient de ascutite pentru niste taieri discrete. M isi trase manseta, taiase si... prea mica taietura! Mai incearca o data , de data aceasta impingand ceva mai mult varful crengutei in piele. Duruse, curse un pic sange, dar rana se inchise complet in cateva minute. Nu e vindecarea rapida de care avea parte acasa, dar e mai rapid decat pot oamenii din punct de vedere biologic. Mai se uitase pentru cateva minute dupa ceva util si rezultatul nu s-a lasat asteptat. O creanga groasa cam cat bratul lui, suficient de lunga incat sa fie usor de echilibrat, si mai important, nu foarte incovoiata ca forma. Acum putea sa porneasca in cautarea acelui rau. Nici acest aspect nu dura mult, sunetul apei curgand iesind usor in evidenta. Intradevar, raul era destul de lat, iar panta oarecum abrupta.
In timp ce cobora a vazut si o haita de lupi. Nu avea de ce sa se teama, lupii ataca doar de foame, iar pentru perioada de vara in care se afla, prada lor obisnuita era accesibila in continuare. Insa aceasta posibilitate isi pierduse prioritate in momentul imediat urmator, cand mai multe sageti lovira cativa lupi din haita. Supravietuitorii erau intr-o confuzie totala, se miscau agitat nestiind din ce directie venea pericolul. M incepuse sa dea cu spatele pentru a se indeparta, dar atunci cand s-a intors a vazut un grup de oameni inalti, imbracati in piei de animale care alergau in directia lui. Nu a avut timp sa reactioneze, ca a si fost pus la pamant de o lovitura de bata.
Nu stia cat timp fusese inconstient, dar atunci cand se trezise era legat la maini si la picioare cu o sfoara groasa, infasurata de mai multe ori in jurul incheieturilor. Era transportat atarnat de o creanga mai groasa. Nu prea putea sa vada foarte bine ce se mai intampla in jurul sau, dar era clar ca oamenii aceia il luasera prizonier si ca se duceau mai jos la vale.
Grupul care il capturase era unul numeros. Stiau sa se deplaseze rapid, dar M presupunea ca ei nu erau din zona aceasta. Concluzia era simpla, grupul acesta de oameni era unul obisnuit cu drumurile, iar componenta sa militarizata il facea sa creada ca erau o grupare de hartuire si razie. Desi aspectul lor era unul de salbatici, notiunea de hartuire intr-un teritoriu necontrolat insemna ca organismul caruia ii spuneau "casa" era suficient de dezvoltat ca organizare si cu resurse suficient de abundente pentru a permite asemenea operatiuni. Printre oameni se mai numarau si niste lupi de talie medie, cu blana cenusie si neingrijita, unelte bune in genul acesta de operatiuni datorita mobilitatii lor. Aceste concluzii nu erau foarte comfortabile pentru M deoarece insemna ca nu prea avea cum sa scape usor din captivitate.
Trecusera cateva ore, timp in care grupul se miscase incontinuu inspre vale. Dupa niste scurte comenzi verbale, tot grupul se oprise. M fusese lasat jos, in continuare legat de acea creanga. Se pregateau sa atace ceva, dar nu avea cum sa isi dea seama care era tinta vizata. Incerca sa isi ridice capul pentru a observa ce se petrecea in jur. Mare parte din oameni incepusera sa alerge, impreuna cu lupii lor de lupta, dar nu putea sa vada exact spre ce se indreptau. Parea sa fie un luminis in directia pe care o luasera. Cateva clipe mai tarziu isi daduse seama ce era acolo. Tipete de oameni, de femei si barbati laolalta, inabusite de violenta razboinicilor. Era un sat, iar cei atacati erau complet neinarmati. Pentru M acest lucru era revoltator, dar mainile lui erau legate, la propriu. Tipetele incepeau sa se auda tot mai indepartat, iar el incepuse sa se tarasca pentru a putea observa mai bine ce se petrecuse. Cu greu, incepuse sa vada ceea ce s-a dovedit a fi capatul padurii. Valea din fata lui avea grane oarescum inalte, dar mare parte din ele erau culcate la pamant de marsul violent, dar si umplute cu sange. Nu pareau sa aibe mila de niciun fel, lucru care il facea sa se intrebe de ce el a scapat de furia lor. Valea era flancata din ambele parti de munti impaduriti, peisajul fiind foarte frumos in ciuda macelului.
Urletele se oprisera, si coloane de fum incepeau sa se ridice din mijlocul vaii. Toti satenii fusesera omorati, si satul era incendiat. M tot incerca sa se ascunda, dar nu prea avea unde. Graul, desi era inalt, era imposibil de folosit, deoarece ar fi fost imediat culcat la pamant de creanga de care era legat. Linistea asternuta era inspaimantatoare, deoarece stia ca il asteapta captivitatea pentru cine stie cat. Ii era frica si pentru ca nu stia ce vroiau de la el. El avea cu totul alte planuri decat sa moara pe mana unor razboinici fara morala.
Dintr-o data linistea fusese intrerupta de ce nu se astepta. Din flancul stang al vaii incepusera sa se auda tropaituri si clinghete metalice. Era o alta armata, un contraatac!

[-Amplu-]

2010-01-02T02:38:00.002+02:00

-Daca cei 5 n-au fost primii, atunci cine?
-M, cred ca e mai bine sa incep explicatia in alta ordine si anume cu gardianul si lumea aceea. Nu intotdeauna a avut... forma aceea. Primul lucru care a aparut pe lumea aceasta nu a fost Universul, Existenta, Echilibrul, Ordinea sau Cunoasterea, ele nu se puteau creea pe sine. Dar in schimb, Imaginatia putea. Ea era imprastiata in nimic, miscandu-se prin energiile acestui nimic. Si la un moment dat, fara nici un semn ca s-ar intampla, dintr-o chestie imprastiata, Imaginatia a devenit un element de sine statator. Vazandu-se creat, Imaginatia a inceput sa faca ceea ce este evident: sa imagineze. A imaginat lumina, a imaginat intuneric, si ambele au aparut.
-Adica le-a creat, nu?
-Din contra! Nimic din plasmuirile Imaginatiei nu era real, nimic nu avea consistenta. Erau diforme, flexibile, apareau si dispareau dupa vointa Imaginatiei, si dupa nici un alt criteriu.
-Adica era haos?
-Erau ca spectrele visului unei nopti calde de vara. Imateriale.
-Pai si ce s-a intamplat? Imaginatia era singurul lucru de pe lume. Nu era nici unul din cei 5...
-Energiile Imaginatiei incepeau sa fie tot mai puternice, iar lucrurile realizate de aceasta deveneau tot mai complexe. Initial erau plante si animale, dar cu cat Imaginatia capata tot mai multe puteri, la fel si lucrurile deveneau tot mai complexe. Planete, galaxii... Pana cand, dintr-o data, aparuse altceva, necomparat in complexitate cu nimic altceva realizat pana atunci. Imaginatia daduse frau unui nou Element. Timpul, care pana atunci nu mai existase. De acum, a aparut primul element care sa calmeze ritmul aparitiilor si disparitiilor necontenite ale creatiilor Imaginatiei, prin simplul fapt ca acestea se alterau. De atunci, lucrurile nu mai puteau disparea din simpla vointa a Imaginatiei, ci doar daca ajungea in stadiul in care acel lucru sa nu mai functioneze.
-Imaginatia nu era deranjata de acest lucru?
-Nu, pentru ca Imaginatia ajunsese la acel stadiu de dezvoltare in care a realizat ca nu poate sa se ocupe de una singura de tot ce creea, dar si pentru ca incepuse sa se ataseze de toate acele obiecte si fapturi pe care le plasmuia. Timpul a fost solutia gasita de acesta pentru a-si usura ... joaca. Iar Timpul isi accepta rolul pe care il avea, neconcepand notiunea de a cere mai multe drepturi.
-Imaginatia a continuat sa lucreze la proiecte tot mai mari banuiesc.
-Adevarat, dar munca sa nu a mai durat multa vreme. Imaginatia cauta sa creeze fiinta cea mai deosebita dintre toate, mereu plusand cu fiecare creatie a sa cu cate o calitate. Creease corbi, maimute si delfini, dar Imaginatia nu era multumita. Pana cand, intr-o zi, creease omul, o fiinta neegalata de nici una in domeniul inteligentei, spre marea satisfactie a Imaginatiei, care ii observa ca un parinte cum isi duceau existenta pe lume. Se uita cum rezolvau probleme prin metode ingenioase, cum relationau intre ei. Ii vedea indragostindu-se sau luptandu-se pentru supravietuire cu obstacolele din calea lor. Dar cel mai mult ii captase atentia o fetita nou-nascuta. Blonda, cu ochi albastrii si pielea de un rozaliu incantator, fetita avea ceva deosebit fata de semenii ei: iubea lumea inconjuratoare, cu toate fapturile ei si nu o vedea ca pe o adversitate. Vazand asta, Imaginatia a indragit aceasta fetita mai mult decat orice altceva de dinaintea ei. Initial, Imaginatia nu a bagat de seama acest lucru, insa dupa o vreme nu mai incapea indoiala. Vroia sa o aiba alaturi de el pentru totdeauna. Luand aceasta hotarare, Imaginatia s-a deghizat intr-un barbat, si s-a dus la ea. I-a spus cine este si i-a promis o eternitate alaturi de el, insa ea l-a refuzat, spunandu-i ca iubeste prea mult lumea pentru a o parasi, fie si pentru a sta alaturi de creatorul acesteia. Imaginatia simtise pentru prima oara durerea sufleteasca, dar fu nevoita sa accepte dorinta fetei. In anii ce au urmat, Imaginatia o observa ducandu-si viata, cum s-a casatorit cu un om fara suflet care o considera nebuna din cauza dragostei acesteia fata de natura inconjuratoare. Acesta incepuse s-o bata, de fiecare data tot mai rau, dar femeia il iubea in continuare, asemeni cum iubea natura ostila. Alti ani au trecut, si bataile se oprisera, ultima fiind prea mult pentru ce putea ea rezista, dandu-si ultima suflare. Infuriat de ce vazuse, Imaginatia s-a prefacut in om inca o data, pentru a-l omori pe sotul femeii. Cand si-a realizat fapta, ura Imaginatiei inca nu disparuse. Din acel moment, Imaginatia nu mai vroia sa creeze nici o faptura, scarbit de ce a putut realiza omul in care pusese atata efort. In acel moment, a creat Universul, Ordinea, Echilibrul, Cunoasterea si Existenta, pentru ca acestia sa administreze in locul lui tot ceea ce el creease pana atunci. Nu a vrut sa-si distruga creatia, pentru ca inca o iubea, asa cum era ea.
-Ce s-a intamplat dupa toate acestea? Lucrurile nu mai sunt asa deloc.
-Cei 5 au inceput sa modeleze lumea dupa bunul lor plac. Au aparut o puzderie de noi creaturi, au aparut noi galaxii, au aparut legile dupa care toate acestea sa se echilibreze. Ei nu erau precum Imaginatia, ei doreau putere tot mai mare pentru a se desfrana cu abilitatile lor. Relatia lor cu Timpul era mereu incordata, deoarece ei nu vroiau sa le stea nimic in drumul de a actiona dupa bunul plac, desconsiderandu-l pe cel din urma. Lucrurile au continuat asa o lunga vreme, pana in momentul cand acestia si-au dat seama ca Timpul le era, ierarhic, superior, deoarece acesta controla procesul de alterare a celor 5, asemeni cum o controla pentru orice alta faptura. Infuriati, acestia s-au unit pentru a distruge Timpul, luandu-l pe nepregatite cu un atac miselesc. Imaginatia, vazand lucrul acesta, si-a dat seama ca furia prin care trecea in momentul cand i-a creat pe cei 5 a dus la aceste fapte, ci ca singura metoda de a incheia cercul este sa ii distruga. Insa nu s-a ateptat ca puterile Timpului sa fie transmise celor 5, facandu-i suficient de puternici pentru a se lupta cu Imaginatia. Acestia au schimbat cursul timpului, alterandu Imaginatia pana in stadiul in care acesta era neajutorat in fata lor.
-De ce nu l-au omorat, daca tot aveau capacitatea?
-Cei 5 stiau ca daca il omoara, totul disparea, impreuna cu ei. Au decis ca pentru siguranta lor, sa inchida fluxul timpului pentru Imaginatie, pentru ca acesta sa nu moara, dar nici sa isi revina la forma de odinioara. De atunci, cei 5 conduc lumea.
-Si Mecanismul, de care nu mi-ai mentionat nimic pana acum.
-Dar credeam ca e de la sine inteles, M.
-La ce te referi?
-Mecanismul este baza lumii. Imaginatia e la baza lumii.
-Ce vrei sa spui, ca nu inteleg?
-M, tocmai ai fost in Mecanism...

[-Firmament-]

2009-11-21T01:12:00.004+02:00

M nu era surprins sa afle acest lucru de la carte. Ordinea facea parte din cei 5, iar daca masinatiunile ar exista cu adevarat, categoric el ar lua parte la ele.

-Simti nevoia sa impartasesti?
"Simt nevoia sa iti spun ca vei afla atunci cand vei avea nevoie sa afli."
-Probabil ca stii ca asta nu ma face sa privesc cu ochi prea buni ce scrie aici, corect?
"Ignora aparentele."

Dupa asta, pe carte nu mai aparea nimic. M nu putea sa scape de senzatia ca este manevrat. Dar nu avea ce sa faca la acel moment, prea multe lucruri ii erau necunoscute. Ce vroia sa spuna Ordinea la povestea cu clona? Ce calitati avea el de era asa de dorit? De ce era imposibil de controlat? De ce sa fie imposibil de controlat daca era un Agent al Echilibrului? Daca era asa, nu insemna ca cei 5 erau expusi riscului ca M sa se intoarca impotriva Mecanismului?
Se afla intr-un loc intunecat, iar singurul lucru de care era sigur ca exista era, nu pentru prima oara, podeaua. Nu stia ce sa mai creada cu toate aceste portaluri si lumi bizare. Lumina multicolora care strapunse intunericul erau un semn ca nici aici nu se afla in ceva apropiat de normalitatea proprie. Urmasera sunete inexplicabile, iar starea de confuzie nu se oprea aici. O voce stranie umplu aerul din jurul lui M.

-Esti...real?
-Incep sa ma indoiesc daca exista asa ceva. Intrebarea e cine esti...sunteti voi. Sau tu. Da-le naibii de pronume!
-Mai real decat mi-a fost dat sa vad de o eternitate! In sfarsit!
-Nu ai prea multi vizitatori...straine?
-Ah, iarta-mi lipsa de maniere.

In momentul urmator, asaltul coloristic s-a oprit, si ca din senin a aparut o gradina cu flori, o alee, cativa copaci , lumina si chiar si un cer. In fata lui M s-a materializat figura unui barbat tanar si prezentabil. Evident ca M era inmarmurit.

-Dar inainte sa ma preznt, sa explic ceva. Tu te afli in lumea imaginarului, iar eu sunt paznicul acestei lumi. Nume n-am, sau nu mai am, ca sunt slabe sanse sa mai tin minte un asemenea lucru.
-Nu suna a slujba ideala dupa entuziasmul tau de a ma vedea.
-Timpul nu exista aici, asa ca orice clipa e cat o eternitate. Cel putin pentru mine, ca tu inca esti legat de fluxul timpului.
-Sa ma astept acum la anuntarea urgentei de a pleca pentru a nu pierde legatura cu acest flux al timpului?
-Hehe, in nici un caz! Doar ca vreau sa zic ca pentru tine, timpul are un inceput si sfarsit, cand pentru mine e ca un ghem care nu se mai termina.
-Totusi sunt surprins de cat de prietenos esti cu mine, sunt obisnuit sa fiu intampinat cu rezerve.
-Nimeni cu intentii rele nu ar avea ce sa castige de aici. Ce poate sa faca un om cu imaginatia? Nu poti sa o folosesti pentru a-l dobori pe cel de langa tine, nu poti sa sa cumperi cu ea ceva cu care sa il lovesti pe acelasi nefericit de langa tine... E trist ca imaginatia nu are importanta, dar daca ma gandesc eu, poate ca e mai bine asa.
-Dar nu inteleg, aici se afla toata imaginatia lumilor, sau cum vine asta?

Interlocuitorul lui M tresara brusc, surprins:

-Lumilor?
-Pai da, eu am venit acum de pe alta lume, de exemplu.

Dupa ce a schitat un zambet amar, figura paznicului sufera o trecere atat de brusca incat il lasa pe M usor speriat. Intre timp, paznicul continua:

-Fiecare om care se culca noaptea viseaza ceva, e inevitabil. Dar de fapt , mintea lui fuge aici, si de aici ii apar toate aceste vise. Putini tin minte a doua zi ce au visat in noaptea precedenta, dar cei ce tin minte vor fi marcati pe viata.

Lui M i se parea ca ceva nu se leaga. Cum putea acel paznic sa fie complet strain de notiunea de lumi paralele, dar sa fie perfect constient de oameni, aflandu-se intr-o lume care nu avea asa ceva? Cand a vrut sa ceara lamuriri, simti nevoia sa scoata cartea din buzunar

"Lasa intrebarea, cere-i sa iti arate cate ceva, si apoi cauta o cale de iesire"

La cat de ciudata era intreaga situatie, M nu era greu de convins. Cand si-a aruncat ochii de peste carte, il vazu pe paznic cu privirea indreptata asupra cartii. Ofteaza.

-Acum inteleg de unde a aparut gradina asta.
-Da, tu i-ai dat nastere.
-Pai nu am facut nimic pentru a o face sa apara.
-Aici te inseli. trebuie doar sa te gandesti la ceva, si se va intampla. Hai, incearca.
-Sunt sceptic, dar hai.

Intr-o clipita, in stanga lui aparu un trandafir mare, cu multe flori rosii. M se speriase un pic, paznicul nu l-a mintit. O secunda mai tarziu au aparut si spinii.

-Imaginatia e forta cea mai puternica dintre toate, iar cu cat sunt mai multi oameni care sunt la unison cu tine, cu atat mai usor iti va fi sa dai nastere visurilor tale
-Nu inteleg, ce vrei sa spui?
-Uite, trandafirul asta l-ai facut sa apara fara nici o problema. La fel si gradina aceasta. Cati oameni crezi ca nu au vazut in viata lor aceste doua lucruri? Faptul ca ei stiau ti-au ajutat mintea sa focalizeze gandul cu scopul de a-l materializa. Dar stii ce, haide sa facem o pauza, ce zici de un ceai?

In mijlocul gradinii aparuse o masuta , doua scaune, un ceainic din gatul caruia ieseau aburi si doua cescute frumos ornate. Discutiile care au urmat erau din categoria celor usoare, de destindere. M nu mai avea ce sa afle de aici, si era prea speriat de perspectiva ca sa il mai intereseze. La sfarsitul conversatiei si-a luat la revedere, dar si-a amintit ca nu are cum sa plece fara un portal. Nu stia cati oameni stiau de existenta a asa ceva, dar era singura lui sansa aceea de a creea unul. Efortul a fost unul masiv, M nemaiputand sa se tina pe picioare pentru cateva clipe. Reusise, iar incantarea i se putea citi pe fata. Se simtea ca si cum ar fi trecut un alt obstacol din multele care il asteptau.
Intrarea prin portal a fost o decizie riscanta, dar a scapat nevatamat. Se afla in mijlocul unei zone de deal, cu iarba verde , paduri dese si munti in indepartare. Nu a stat mult sa priveasca natura, a scos cartea.

-Sper sa ai o explicatie buna pentru ce a fost acolo.
"De ce esti suparat, tocmai ai aflat cum imaginatia iti este o ustensila"
-Omul ala habar n-avea de alte lumi, dar stia de oameni. Si sa nu mai vorbesc de reactiile lui.
"A, paznicul... Bine, iti datorez asta. Cei 5 nu au fost primii, si nu ei au fost inceputul. Ei au fost creati prin nimic altceva decat imaginatie."

M e complet socat. Dar nu se termina aici.

[-Dark side of the Moon-]

2009-11-17T02:55:00.001+02:00

Dar sa lasam pe moment ce a facut M, ca numai asta am auzit, M in sus si M in jos. Cu ce e el mai special decat mine? Faptul ca am fost creat din codul lui genetic? Ha! Nici macar asta nu ii poate salva micimea! Oricum, e un moment bun sa incep sa povestesc despre mine si ce m-a facut ceea ce sunt acum.

Pentru mine, totul a inceput in Serbia. In acest loc am deschis ochii pentru prima data, si dupa cum am mai spus, nu am fost singur. Kojak a fost acolo sa ma ajute sa inteleg ce sunt , ce pot, dar mai important ,de ce sunt. Nu pentru a servi pe vreunul din cei 5 in masinatiunile lor pentru obtinerea puterii, ci pentru a ma servi pe mine si pentru a-mi hrani ambitia de a obtine ceea ce mi s-a cuvenit dintotdeauna. Nu stiu insa ce caut, dar asta nu ma va opri sa pun mana pe ceea ce imi apartine!
Nu am avut o copilarie asemeni altora. Si nici nu imi trebuia. Kojak m-a introdus unor infractori marunti din crima organizata din perioada adolescentei. Nu stiam de unde ii cunostea, dar acum cred ca acest lucru a fost in beneficiul meu. La inceput doar chestii usurele am primit ca sarcini. Ba o livrare, ba sa fac parte din escorta cuiva, desi eu doream lucruri mai marete. Sefii nu acceptau, sau mai bine zis, nu aveau incredere in capacitatile mele. Inca nu detineam foarte multe cunostinte, iar Kojak mi-a spus ca ma va ajuta abia atunci cand voi fi trecut la urmatoarea etapa din viata mea. Pana atunci, eram pe cont propriu.
Tara era in haos, exact ce e prielnic criminalitatii. Un loc perfect pentru a-mi ascuti cruzimea, cate un cadavru unul dupa altul. Si cel mai bun lucru la acest haos era ca puteam crea haos, mai mult, mai intens si niciodata suficient. Dupa cum am mai spus, nu aveam in tel anume, stiam doar ca trebuie sa merg inainte, calcand in picioare ceea ce imi era in drum. In nici un caz nu asteptam bunavointa altora, maini de ajutor sau compasiune. Numai cei slabi au nevoie de aceste lucruri, fir-ar ei sa fie de lichele! Oricum ar fi, nimeni nu o sa-mi ia locul rezervat mie.
Dupa mult efort, am fost pus in fata unei situatii favorabile pentru mine. Lupta pentru putere intre bande a escalat pana la nivelul in care sediul central al operatiilor a fost atacat de un grup mare de oameni ai unei bande rivale. Soldatii americani nu interveneau, ei "erau ocupati cu alte probleme", adica nu aveau curajul sa se bage in afacerile acestea. Erau platiti de ambele tabere, asa ca era de inteles. Am vazut situatia aceasta ca pe o bresa prin care sa imi duc mai departe lupta personala cu mine insumi. Ce am facut, mai exact? Am luat doua pusti, vreo 3 pistoale, un cutit, si am plecat catre acel sediu. Ceilalti imi spuneau ca sunt nebun si ca ma duc la moarte sigura. Fricosii...
Ajuns in apropierea destinatiei, m-am oprit pentru cateva minute pentru a ma pregati. Mi-am reamintit de lucrurile pe care Kojak mi le spunea, despre dorinta de a strivi pe cei ce ti se impotrivesc, despre constientizarea fortei meie de a schimba lumea. Stand si gandindu-ma la aceste lucruri, m-am amuzat. Venisem cu gandul de a lucra curat, linistit si de a nu ma avanta ca berbecul. Dar tocmai asta trebuia sa fac, sa nu-mi pese de riscuri. Cat de aproape am fost de a gresi primul pas!
Am inceput sa alerg si sa trag in stanga si in dreapta, ca un dement. Pe fetele celor secerati de mine vedeam o transfigurare, de la uimire, amuzament catre groaza si oroare. Tinteam la cap pentru a economisi gloantele, iar cand ma apropiam mai tare de vreunul, scoteam cutitul si il infigeam cat de tare puteam in capul nefericitului. Nu a durat mult pana am terminat, pana la urma nu era vorba de o armata, ci de o grupare de maxim 30 de indivizi. Inainte sa plec, am facut ceea ce consideram ca era necesar. M-am plimbat pe langa fiecare cadavru in parte, cu cutitul in mana stanga, si cu arma in cealalta. Am fost precis, toti fusesera impuscati in zona capului...dar stai, ca era sa uit! Unul din ei era impuscat in gat. Am remediat defectul asta zdrobind cutitul in fruntea acelui cadavru. Acum eram gata, puteam sa plec. Abia acum mi-am dat seama ca eram manjit cu sange pe fata si haine. Nu am apucat sa merg mult, ca in zare am vazut masini venind incoace. Erau cei care credeau ca am innebunit venind incoace. Zambeam in timp ce ei ieseau din masini, privirile lor erau de milioane.
-Acum intelegem de ce Kojak ni te-a recomandat! O sa avem grija ca seful sa auda de ce ai facut aici, o sa fii rasplatit neindoielnic!
-Era si cazul, credeam ca trebuie sa mai macelaresc niste satuce uitate de lume ca sa atrag atentia!

Reactia a fost una muta si criptica. Incepeau sa ma considere un dement si sa le fie frica de mine. Exact asta si trebuia.

[-Innodare-]

2009-07-22T02:11:00.000+03:00

[Nota de inceput: din motive obiective am inversat rolurile Echilibrului si a Ordinii. E modificat si in postul anterior]

-Atunci de unde pot sa stiu ca nu imi spui doar o varianta care omite anumite detalii importante?
-Stii ca noi te putem citi, macar ai putea sa ridici o spranceana ca sa iti arati surprinderea.
-Inca astept continuarea explicatiilor, reactia de surprindere poate sa mai astepte.
-Ramasesem la cei 5, si la conflictul deschis de Univers. Cel mai puternic oponent al sau este Echilibrul, deoarece acesta nu ar accepta niciodata ca unul din elemente sa fie mai important in angrenajul Mecanismului. Asadar, se ajunge la principala parghie aflata la dispozitia Echilibrului: Kojak. Kojak a fost un agent de incredere de-a lungul vietii sale, indeplinindu-si maruntele sarcini pe care le avea. Nu isi dorea mai mult, era perfect multumit. Pana cand Universul a intrat in contact cu el, oferindu-i ceva in schimbul serviciilor sale.
-Ce i-a oferit?
-Nu putem sti atat de multe.
-Cum asa? Nu ar trebui ca voi 5 sa stiti unde se afla fiecare piesa componenta a Mecanismului creat de voi?
-Stim, dar nu suntem atat de puternici ca sa stim ce fac ceilalti dintre cei 5, pentru ca daca am sti, echilibrul ar fi rupt. E ca si cum in jurul fiecaruia dintre noi exista un bruiaj puternic, unde noi nu putem patrunde. Dar sa continui ideea. Asadar, Kojak a fost folosit sa rupa echilibrul, pentru ca Universul sa obtina avantajul in aceasta disputa.
-Iar eu pana la urma de ce sunt implicat in aceasta treaba?
-Cred ca deja stii de ce, l-ai vazut cu cateva clipe inainte sa ajungi aici.
-...vrei sa spui ca...?
-Oricat de urat ar suna, acea persoana pe care ai vazut-o nu este altceva decat o clona, din punct de vedere tehnic. Kojak a prelevat o mostra de la tine, iar Universul a reusit sa te recreeze.
-Dar care a fost rostul clonarii mele? Si de ce Kojak m-a pregatit daca avea nevoie doar de codul meu genetic?
-Ai fost clonat datorita calitatilor tale, si datorita faptului ca erai imposibil de controlat. Avea nevoie de ceva care sa il asculte si sa il ajute in atingerea obiectivului impus de Univers. Dar, daca te-ar fi clonat asa cum erai inainte, nu ar fi realizat nimic.
-Adica?
-Adica gena ta nu este aceeasi inainte si dupa activarii capacitatilor pe care le ai tu. Pentru ca aceste calitati sunt supra-naturale, gena ta sufera modificari, asa a fost gandit mecanismul Agentilor Echilibrului, iar tu esti unul dintre acestia.

M ramasese surprins sa afle acest lucru, gandurile care i-au dominat mintea de cand Kojak l-a lasat de izbeliste cu siguranta nu il calificau drept Agent al Echilibrului. Razbunarea oarba nu a dus niciodata la echilibru.

-Mi-ai promis o explicatie...
-Da, cartea si motivul pentru care nu o poti deschide, care este destul de simplu. In cadrul Mecanismului, fiecare din cei 5 are puterea sa deschida lumi ale sale, guvernate dupa legi alese arbitrar de catre acestia. Aici nu exista spatiu, iar creatii ale altor elemente, precum cartea aceea, nu pot fi folosite aici. De aceea nici puterile tale nu pot fi folosite aici totodata. Aceste lumi au roluri diverse, dar Ordinea este cea care asigura un echilibru in numarul acestora, pentru ca sa nu existe vreun Element care sa fie avantajat in raport cu celelalte.
-Daca tu esti cel care decide acest lucru, cum de nu te avantajezi pe tine?
-Nu putem face asta, ar oferi un motiv celorlalti 4 sa ne inlature din cadrul Mecanismului si ar duce la haos.
-Dar de ce imi spui toate acestea? Ce scop ai tu?
-Noi vrem sa te gandesti de partea cui esti. Mecanismul nu va mai rezista mult timp daca Universul isi desavarseste planul, iar ceea ce stii se va narui pentru o eternitate. Am nevoie de tine pentru a regla Mecanismul.

M incerca sa isi tina mintea inchisa exteriorului, deoarece nu avea incredere in adevaratele motivatii ale Ordinii. Nu putea concepe ca un jucator de o asemenea forta sa apeleze la bunavointa cuiva pentru a indeplini un scop nobil. Vazuse prea multe la viata lui.

-Eu imi urmez propriul destin, iar daca se va intampla ceva cu Mecanismul, nu va fi pentru ca cineva ma indeamna intr-o anumita directie. Voi face orice ca sa pun mana pe Kojak , iar jocurile voastre de putere nu ma vor opri. Acum doresc sa plec de aici.
-Ne-ai dezamagit, M, dar nu te putem obliga in vreun fel.

In clipa imediat urmatoare, un portal se deschisese in dreptul lui M. Nu asteptase nici o clipa si a trecut pe partea cealalta. Ce auzise il ingandurase foarte mult si l-a facut constient de faptul ca soarta lui era legata de jocuri politice prestate de acele 5 Elemente, una din cele mai urate situatii in care se putea gasi. Spera sa poata sa evite aceste jocuri perverse, si sa poata sa isi duca la indeplinire al sau scop: sa isi regleze conturile cu Kojak.
Dar incepuse sa simta cartea vibrand. Era pentru prima oara cand facuse asa, asa ca M a scos-o rapid din buzunar. Cartea s-a deschis singura, iar ce afisa parea ca e in ton cu el:

"Ti-a omis atat de multe lucruri..."

[-Impletire-]

2009-06-05T22:18:00.001+03:00

Si M simti imediat ce se lasa prin portal , ca se asezase cu spatele pe ceva moale. Parea ciudat, pentru ca nu era nici pamant, nici o saltea , covor sau nisip de pe malul marii. Le simtise pe toate acestea si le-ar fi recunoscut oricand le-ar fi atins, dar se parea ca nu era cazul in acel moment. Deschizand ochii, dadu cu privirea intr-un alb , ca laptele, vaporos si unduindu-se lent, desi nu se simtea nici o adiere de vant. Nenatural, poate, dar in mod cert straniu pentru M.
Ridicandu-si mijlocul, realiza ca nu mai simtea acea durere terifianta careia ii era stapan in urma cu cateva clipe. Disparuse brusc, iar M nu isi mai simtea capul strans ca de o menghina si nici simturile nu ii mai erau inaccesibile. Dar nu se bucura prea tare, pentru ca in jurul lui nu era nimic solid, doar aceeasi albeata. Nu stia unde ajunsese sau cum, in momentul acela incepuse sa se gandeasca doar la cat de mare e distanta de la care va cadea, un gand infricosator pentru destui.
M se ridica in picioare, incercand sa se lamureasca. E inutila observatia ca nu mai vazuse niciodata asa ceva, lumile in care pasise erau mult mai apropiate de lumea sa. In schimb lumea aceasta parea ca e formata dintr-un ocean infinit de alb, moale, subtire, si totusi care bloca vizibilitatea dincolo de cativa metri. Facu cativa pasi tematori, dar suprafata era aceeasi in toate directiile. Si la fel, in toate directiile nu era nimic decat acest val care pentru M semana tot mai mult cu o ceata groasa. In mod curios, nu era nici un miros, iar aerul era usor de respirat, in ciuda cetei groase.
A mers cateva minute, ratacind fara sa stie daca va calca pe ce trebuie. Totul arata la fel. Nici nu stia daca pasea pe o podea sau pe un perete, deoarece nici gravitatia nu stia daca exista, ca fenomen, acolo. Dar acest sir de ganduri i-a fost intrerupt de ceva care spargea monotonia. O parte din ceata parea ca isi schimba culoarea catre un albastru discret. Cand M se indrepta catre acea culoare, devenea tot mai evident, Ii era familiara, din acea pestera dinaintea ultimelor 3 calatorii. Parea ca trecuse atata timp de atunci, desi pentru M au fost decat cateva saptamani.
Continuand sa paseasca inspre acea lumina, M isi dadu seama ca ceata parea sa se rarefieze. Astfel, se gasi in fata unui luminis, inconjurat de acelasi alb predominant, iar in interior se afla o sfera albastra, sursa acelei lumini colorate.

-Bine ai venit, M. Te rog, ia un loc.
In clipa imediat urmatoare, langa M s-a materializat o bancuta de lemn. A fost surprins, nu atat de materializare, care nu era cu nimic mai ciudata decat restul lumii aceleia, ci de calitatea finisajului. Daca ar fi vazut in realitate acea bancuta, putea sa afirme cu certitudine ca cel care a realizat-o era un mester cu mare pricepere. Dar ce era realitatea pana la urma?
-Multumesc pentru amabilitate. Nu stiu exact cu ce sa ince...
-Aceasta este lumea pe care noi am creat-o pentru a ne putea pastra existenta intacta.
-Vroiam sa intreb de cum de stiai ca imi plac bancile de lemn lucrate astfel, dar merge si raspunsul asta.
-Va trebui sa ne ierti, se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu faptul ca nu toti stiu de la bun inceput in ce constau anumite lucruri.
-Ilumineaza-ma...sau iluminati-ma.
-Nu este nevoie sa ai suspiciuni legate de intentiile noastre. Sunt multe chestii pe care vrem sa ti le impartasim spre binele tau.
-Binele este relativ si stiti foarte bine asta, asa ca nu e nevoie sa imi spuneti povestile acelea cu bunele intentii, pentru ca le stiu. Vreau sa stiu ce esti...sunteti...ma rog, ca sa putem discuta fara sa ne jenam din 2 in 2 propozitii din cauza unor neintelegeri.
-Ce urat privesti viata, M! Dar mai bine sa iti explic. Ti s-a spus deja despre Univers, Kojak, menirea ta si menirea lui Kojak si al altora dinaintea lui. Ei bine, ti s-au spus gresit anumite lucruri, in mod intentionat. In primul rand, Universul nu conduce totul, nu este unica entitate suprema. Atunci cand timpul nu exista, s-au adunat Universul, Echilibrul, Cunoasterea, Ordinea si Existenta si au hotarat sa isi lase deoparte conflictele si sa puna mana de la mana pentru a crea toate lumile. Fiecare din aceste 5 elemente au contribuit in mod egal, alaturandu-si caracteristicile pentru a pune in aplicare acest plan. Astfel, Existenta i-a oferit o structura fizica si spirituala, Universul i-a oferit un cadru in care sa se manifeste, Cunoasterea i-a dat posibilitatea sa se extinda si sa se imbunatateasca, , Echilibrul i-a dat capacitatea de a se auto-regla , iar Ordinea le-a mediat pe celelalte 4 . Evident, aceste capacitati nu erau suficiente de unele singure, astfel existau acei agenti ai Echilibrului. Kojak a fost unul dintre ei, dar nu lucra pentru Univers, ci pentru toata aceasta masinarie, in numele Echilibrului. Dar deviez si nu le iau in ordine. O vreme, totul a fost in regula, mecanismul functiona, iar cele 5 Elemente erau multumite. Asta pana cand Universul a dorit sa puna mana pe putere in detrimentul celorlalti 4. Problema era ca nu toti i s-au opus acestor tendinte, Cunoasterea, de exemplu, e mai mult interesata de raspandirea cunoasterii prin lumi, oferindu-i Universului acea carte pe care o cari tu, strict pentru a raspandi infomatie.
-Pai si atunci cum sta treaba cu asigurarea comunicarii intre mine si Univers? Ia uite...
-Nu o poti deschide aici, iti explicam pe parcurs. In continuare, Universul ,si de fapt nici unul din elemente, nu poate rupe legatura cu celelalte cu celelalte asa de usor, deoarece ar insemna disparitia lor, acelasi lucru impiedicandu-le sa incerce sa distruga Mecanismul. Asadar, desi Universul ofera cadrul in care Mecanismul sa se desfasoare, smulgerea contributiei sale ar duce la moartea a tuturor celor 5 Elemente. Dar exista o problema, Mecanismul poate sa elimine Elementele fara sa-si piarda caracteristicile mostenite de la acestea, iar Universul de asta a vrut sa profite. A apelat la Kojak, pentru a crea dezechilibru, cu scopul de a inlatura cel mai virulent adversar al Universului, pentru ca apoi sa il scape din mana.
-Ce s-a intamplat de l-a scapat din mana?
-Asta nu stim, din pacate.
-Dar stai asa, stiti foarte multe, dar nu mi-ati explicat cine sunteti voi.
-A, da, uitasem asta. Eu sunt Ordinea.

[-Reflexie-]

2009-05-09T02:37:00.003+03:00

Da, eu seman cu el. De fapt nu seman, nu sunt o copie fidela a lui, ci reprezint ceea ce nici un alt lucru de pe nici o lume nu este pentru un alt lucru, pentru ca nimic nu este atat de fidel in similitudini precum sunt eu cu el. Iar acest lucru ma face furios, si asa a fost de la bun inceput. Normalitatea e acceptabila atunci cand tinzi spre perfectiune, dar similitudinea perpetua este cel mai mare chin la care poate fi supus cineva precum mine.
Urasc sa stiu ca eu nu imi am propria forma de identitate a aparentei. De aceea tot ce distrug, trebuie sa fie mult, mare si important pentru altii pentru ca eu sa imi formez acea identitate. Pentru ca prin asta diferim, el niciodata nu ar face ceea ce sunt eu dispus sa o fac, rolul pentru care a fost construit il va impiedica sa savarseasca crimele acelea. Nu voi nega, incercarea de a ma elibera prin diferentiere nu e singurul motiv pentru care fac toate aceste lucruri. Imi si place sa ii aud pe amaratii aia urland de disperare, ca si cum fortarea gaturilor lor le va usura soarta amarata.
Dar intotdeauna va ramane acel altceva care ma va face sa imi reprosez propria existenta. Degeaba imi tai parul de pe cap atunci cand creste mai mult de cativa milimetri ,ca tot voi arata la fel ca naivul acela care are parul lasat sa ii creasca cat sa ii bata vantul prin firele de par. Sprancenele la fel de dese imi vor ramane, fruntea la fel de lata, ochii tot infipti adanc in orbite iar exemplele vor continua. Si stii ceva? Intr-o zi imi voi lua revansa, fata de el si fata de tot.
Mereu am stiut ca el seamana cu mine, a fost al doilea lucru pe care l-am aflat. Si de atunci imi alimenteaza ura, acea ura care m-a ajutat sa progresez. Atunci cand l-am simtit la Nove Vas, am stiut ca este el. A incercat sa vada cine sunt, iar eu l-am lasat. Stiam ca nu stie de existenta mea, si vroiam sa il fac sa simta ce am simtit si eu intreaga mea existenta macar un pic. Cand am avut contactul vizual si i-am vazut privirea surprinsa, am fost multumit. Stiam ca o sa-l roada, cu atat mai mult ,cu atat mai bine. Probabil ca nu a suferit, dar tot mai bine decat sa nu se gandeasca la acest lucru.Tot mai bine.

[-Textura-]

2009-04-30T02:02:00.001+03:00

Chiar daca era constient de capacitatile sale ,M tot se temea de acele culoare prafuite de ceea ce probabil ca au fost ani de nefolosinta, dar considerand ce a simtit acolo sus, nu avea de gand sa se planga prea mult. Totusi, dupa ce pleca din aest loc, trebuia sa stea deoparte ceva vreme, ca sa isi dea seama ce a cauzat acele trairi, deoarece era mai mult decat evident ca in spatele lor se ascundeau mai multe decat ar fi dorit el sa stie. Iar faptul ca stia ce faţă are WP nu mai reprezenta un stimulent suficient de mare ca sa se duca sa verifice cu proprii sai ochi din orbite.
Pasind dincolo de pragul liftului, M privea intr-o bezna de nepatruns, singura sursa de lumina fiind becul rosu din lift care lumina un metru din hol. Trebuia sa fie prin preajma vreun buton sau ceva de genul cu care sa aprinda un bec. Calca intr-o umbra care parea sa nu se mai termine, mintea lui bogata plantandu-i dubii legata de materialitatea podelei nevazute. In timp ce imaginatia lui tachina simturile, M incerca sa vada peretii cu atingerea degetelor sale, poate-poate gaseste un intrerupator. Cauta pe peretii de langa lift, locul logic unde ar fi trebuit sa fie asa ceva. Si...gata!
Apasand butonul prafuit, incepu sa se auda zumzetul specific neoanelor. In intuneric, incepeau sa se vada capetele inrosite ale tuburilor, care se straduiau sa incalzeasac gazul din interior, iar treptat , o culoare albastruie se intindea de-a lungul cilindrului de sticla, incercand sa razbata in bezna tacuta. Rand pe rand, fiecare neon in parte palpaia de cateva ori, scotand sunete surprinzator de cristaline avand in vedere procesul electro-termic care avea loc in interiorul lor. Desigur, ca nu toate reuseau sa se aprinda, unele ramaneau cu capetele inrosite si cu putin albastrui pe tub, amenintand parca pe cei care i-ar fi criticat lipsa eficientei de care odinioara nu ducea lipsa.
Mergand prin cotloanele proaspat iluminate, incepea sa isi puna intrebari. Ce a fost acea descarcare electrica? Stia ca mintea umana functioneaza pe baza impulsurilor electrice, dar cantitati de energie precum cele pe care le-a resimtit ar fi fost normale pentru un om normal. A, da, el nu era normal. Dar ce se facea cu sursa curentului? El nu era capabil de asemenea lucru, iar din ce a simtit, nici WP nu era responsabil de asa ceva. Cine o fi intervenit? Acei "amici" de care spunea ca i-a omorat? Cine erau acei "amici"? M banuia ca orice ar fi gasit in acele laboratoare, nu i-ar fi dat raspunsul acestor intrebari, trebuia sa le gaseasca de unul singur.
Ceva era neinregula. Geamuri sparte, obiecte imprastiate si un miros ciudat l-au facut pe M sa isi pregateasca arma si sa paseasca cu grija, sa fie pregatit pentru eventuale surprize. Cine stie ce s-o fi intamplat in acel laborator, iar el nu vroia sa fie luat prind surprindere, din motive evidente.
Fiecare incapere avea intrerupatoare proprii, asa ca trebuia sa aiba grija sa nu fie luat prin surprindere cand aprindea lumina. Laboratoarele erau aglomerate cu mese destinate testarilor si experimentelor, marind dificultatea privind observarea dincolo de cei cativa metri iluminati slab de becul din incaperea din care venea M. Totusi, nu toate incaperile respectau aceasta tipologie, intrase intr-o incapere larga, cu obiecte putine. Desi nu vedea, M isi dadea seama de marimea unei incaperi dupa ecoul produs de bocaniturile ghetelor sale.
Ii era teama sa aprinda lumina in aceasta incapere, dar totodata ii era si mai frica sa lase lumina stinsa. Mirosul era mai pregnant acolo decat in restul complexului traversat de M, asadar erau mari sanse ca acolo sa se fi aflat sursa. Un mormait brusc l-a facut instantaneu pe M sa apese intrerupatorul, in timp ce tinea arma indreptata inspre interiorul acelei incaperi. Gestul sau s-a dovedit a fi unul inspirat, pentru ca acea camera colcaia cu zeci de fiinte asemeni celor de la suprafata, stand in preajma a unor zeci de oase si a unor intinse pete uscate de sange, alaturi de zeci de bucati si bucatele dintr-un material textil alb. Cel mai probabil acele oase si haine rupte apartinusera oamenilor de stiinta care lucrasera acolo, iar acum, mai mult ca niciodata, devenea evident faptul ca acele creaturi erau creatia lor.
Fiintele erau de toate felurile. Unele erau mai apropiate de un aspect umanoid, altele stateau in 4 picioare, ori aveau mai multe maini sau se tarau. Comun tuturor a fost reactia la aprinderea luminii, si anume niste ragete venite, parca ,de pe alta lume, si indreptarea in fuga, sau taras, dupa posibilitati, catre M. Cu totii fusesera oameni odinioara, dar privirile lor numai acest lucru nu aratau, fiind insetate de sange, demente, monstruase. M apasase pe tragaci, incepand sa faca pasul inapoi. Nu avea nici o sansa in fata atatora , stia ca daca ar fi ramas pe loc, ar fi murit si el. Nu conta cat de bine ar fi tintit, erau atat de multi incat orice glont iesit din teava armei sale ar fi nimerit macar o tinta, daca nu chiar mai multe.
Daca s-ar fi intors de unde a venit, ar fi dat de WP, cu un deznodamant nu prea incurajator pentru M. Panica se instaurase in timp ce fugea pe culoare tragand rafale in urma sa, iar solutia salvatoare nu parea a fi una clara. O solutie evidenta era sa incerce sa il faca pe WP sa plece de langa lift, astfel incat sa aiba calea libera catre suprafata, dar aceasta idee era una fantezista. WP il simtea , si nu l-ar fi lasat sa scape asa usor. O alta idee era sa se indrepte spre zona de birouri ca sa se baricadeze si sa caute acolo pentru a gasi solutia salvatoare. Mai bine decat alternativa.
Intrarea in birouri se facea printr-o usa de metal gros, numai buna pentru a tine mutantii la departare. A folosit ce avea la indemana, niste birouri, un dulap si cateva scaune, suficient pentru a amana avansarea urmaritorilor sai. Chiar si asa, urletele de dupa usa erau suficient de groaznice pentru a-l grabi.
Birourile erau si ele prafuite, acoperite de hartoage aruncate alan-dala. Ar fi vrut sa rasfoiasca prin acele documente, dar timpul nu ii oferea acest lux. Mergea prin camera imensa in cautarea unei scapari sau unui ajutor, printre randurile de mese cu fise, materiale, eprubete si fragmente din cele din urma. Unele din mese erau vizibil lovite, ciobite, zgariate, cu hartii rupte, cioburi imprastiate in jurul lor si pete intinse aleator. Devenea tot mai clar ca institutul a fost parasit dintr-un anume motiv, iar aceste urme deveneau tot mai dese cu cat trecea pe langa mai multe mese. La un moment dat simti iarasi un miros ca si in incaperea din care fugise cu cateva minute inainte, doar ca acum mirosul era altfel, mai greu si mai odios. M nu mai era alarmat de nimic, multe secrete statusera ascunse acolo, asteptand ca cineva sa le rascoleasca pentru a-si atinge potentialul. Dupa cum se prezenta situatia, atingerea acelui potential nu aducea lucruri bune.
In spatele lui, din directia usii, se auzi o trosnitura si intensificarea acelor urlete. Nu isi mai intorsese capul, era clar ca rupsesera usa in cursa catre el. Frica incepea sa-l cuprinda odata ce incepuse sa auda un uruit din directia inspre care alerga, ca si cum ceva puternic se misca. Intorcandu-si capul, observa cum din cadrul unei usi zbura inspre el o masa asemeni celor din restul incaperii, evitand in ultima clipa lovitura care i-ar fi fost fatala in mod cert. In cadrul usii se afla inca un mutant, dar acesta era diferit. Pe langa statura impresionanta si a cel putin aparentei de forta fizica formidabila, mai era ceva. Nu se repedea inspre M asemeni celorlalti, ci parea ca il priveste atent, il studiaza, ii analizeaza miscarile. Il vana.
M nu a asteptat sa vada ce planuia acel mutant sa ii faca. Schimbase directia si intra pe o usa, cand in spatele lui auzi o bubuitura infundata. Cand s-a intors, observa o masa care lovise peretii atat de tare incat se infipsese in el, blocand intrarea. Nemaistiind ce sa faca, M lua repede dulapurile si mesele care i-au intrat in mana si le-a tras inspre usa pentru a incetini accesul mutantilor. Simtea cum ramane fara solutii, iar spaima incepea sa ii prinda sufletul ca un cleste care isi strangea ghearele tot mai tare in priza ei. Alergand bezmetic, cu ganduri care mai de care mai negre, si cu busituri in baricada improvizata, M si-a amintit ,intr-un final, de carte. Se parea ca febra momentelor l-au facut sa uite complet de asistenta pe care i-ar fi putut-o da acel straniu obiect. Nu apuca sa o scoata din buzunar, deoarece cartea i s-a aruncat in fata, cu paginile deschise, insiruind randuri de cuvinte la fel de enigmatice ca si in lecturile trecute. M nu avea timp de asa ceva, dar pe sarite a citit "poarta" "mergi" si "inainte", suficient pentru a o smulge de pe jos si a porni inspre directia salvatoare, in usa aflata in partea opusa celei din care a intrat. Trecu de o usa si ajunsese intr-o camera mica care avea o singura intrare, cea de unde venise. O infundatura. M se panicase si a deschis cu gesturi agitate cartea ,in speranta de a cauta detaliile de care era sigur ca sarise.

"Scopul nu ti-l stii, dar esti pe calea cea buna pentru aflarea destinului tau. Ai inceput motivul pentru care esti, dar nu ai luat cea mai buna cale. Trebuie sa treci o poarta, nu inainte de a implini motivatia pentru care esti aici, pentru ca nu e intamplator. Cand vei vedea ceea ce banuiesti, dar refuzi sa crezi, vei putea sa mergi inainte pe calea ta."

Inutil de specificat cat de nervoasa a fost reactia lui M la citirea altor randuri ambigue, dar nu avea timp de ghicitori. Busiturile din usa se transformasera in bubuituri, pocnituri si horcaituri, ca si cum cineva tragea focuri de arma in mutanti. Baricada se dusese repede , lasand in vazul lui M siroaie de sange acompaniate de miscari haotice si ingramadite. Incepuse iarasi sa simta. Era WP. Se simtea tot mai slabit, din nou, si M cazu in genunchi, privind speriat spre cadrul usii din acea camara. Zbieretele, urletele, horcaiturile si impuscaturile se oprisera, la fel si si ploaia de sange. Se auzea doar mecanicul sunet al scoaterii magaziei unei arme. Pe peretele din spatele cadrului usii se vedea o lumina care palpaia asemeni celei create de o flacara. Si apoi il vazuse. Se uita in ochii lui WP si a ramas surprins, desi stia in adancul lui raspunsul. Oricat s-ar fi straduit sa nege, WP era ,din punct de vedere fizic, oglinda sa. Era atat de socat incat nu se gandea sa isi puna intrebar evidente precum "de ce arata ca mine?". Zambetul dement a lui WP il facea si mai confuz pe M.
In spatele sau se deschise un nou portal, acea "poarta" care s-a deschis atunci cand a vazut ce a banuit dar a refuzat sa creada. Il vazuse in acele viziuni pe care le avusese de-a lungul acelei zile. Lumina albastruie care se proiecta din spatele lui M inspre directia lui WP il lamurea de aceasta conexiune. In acea clipa, din spatele lui WP aparuse silueta hidoasa a acelui mutant mare. Se pare ca era suficient de inteligent ca sa nu-si faca stiuta prezenta de inca era viu. Dar M nu mai avea putere sa reactioneze, singurul lucru pe care l-a facut a fost sa se aplece pe spate, trecand prin acel portal, iar cu ultimile priviri, il vedea pe WP atacat de acel mutant.

[-Eu-]

2009-04-04T02:16:00.002+03:00

Nu conteaza cine sunt eu, pentru ca nu ar schimba nimic. Nimic din ceea ce este si va fi, pentru ca indiferent care mi-ar fi numele, acelasi voi ramane. Ceea ce conteaza este de ce sunt aici pentru a spune ceea ce tu citesti, sau mai bine spus, de ce exist.
Nu stiu ce sunt.Nu stiu cand am fost creat. Nu stiu cum, de ce, unde. Multe lucruri nu stiu. Si ce daca? Exist, acele raspunsuri nu vor schimba situatia, oricat de mult si-ar dori cei care isi pun aceleasi intrebari la randul lor. Totul este irelevant, in afara de un singur lucru. Sunt special. Aceasta este singura cunoscuta, singura constanta si singurul tel a vietii mele. Am stiut acest lucru de cand am deschis ochii pentru prima data, am stiut acest lucru toata viata mea, iar perfectiunea mea va fi atinsa odata ce eu voi ajunge acolo unde imi este locul. Acel loc imi este ,insa, necunoscut, ca multe alte lucruri din existenta mea. Dar il voi atinge, te asigur.
Nu am tinut la nimic, niciodata, indiferent. Nu conteaza daca este valoros, util, frumos, de bun gust, simbolic. Singurele lucruri la care voi tine sunt cele a caror lipsa imi va impiedica drumul catre perfectiune. Nu tin la nimic.
Nu am iubit niciodata, pentru ca insemna ca trebuia sa fiu iubit. Iubirea este o povara, asa va fi mereu, mai ales pentru mine. In plus, oamenii sunt demni de mila, nu de iubire. Mereu perfizi, mereu ipocriti si mereu egoisti. Macar eu sunt doar ultimul lucru dintre acestea. La ce mi-ar fi util asocierea cu celelalte 2 defecte capitale ale speciei? Cu ce m-a ajuta ridicarea unui suflet amarat de propria-i inferioritate aruncand-o sub influenta mea? Tot eu as fi cel mintit intr-un final. Tot eu voi fi cel care va accepta sa piarda ceea ce iubeste pentru ca stie ca niciodata nu va fi la fel.
Am invatat multe lucruri. Sa evoluez, sa folosesc lumea in folosul meu, sa distrug ce imi sta in cale. Dar nici una din aceste lectii nu ar fi fost la fel fara Lectia Lectiilor. Am fost invatat sa urasc. Ura-mi este cauza, mijloc si mod de indeplinire. Ii datorez totul urii mele, fara ea nu as fi fost special. As fi fost inca unul din acei oameni pe care ii urasc. Normal, obisnuit, dar mai ales, un lant care incatuseaza pe cel de langa el. Nu vreau catuse, vreau tot restul.
Nu am fost niciodata tanar. Nu am crescut, nu am evoluat spre normalitate. Normalitatea a fost baza mea de plecare, cea mai josnica ipostaza a mea. Nu imi pot imagina cum m-as fi simtit daca as fi fost nevoit sa fiu tanar vreodata. Tin minte primele mele amintiri. Eram confuz, nu eram constient de faptul ca sunt special. Dar el m-a indrumat, mi-a spus ca nu voi simti pentru mult timp pierderea celeilalte parti ale mele. Nu mi-a spus de ce, dar a avut dreptate. El stia ca sunt special si m-a impins in drumul catre perfectiune. M-a smuls din mocirla normalitatii. Mi-a dat aripi. Nu ii sunt recunoscator. Era obligat sa o faca. Obligat de catre inferioritatea sa, unica sa sansa de a isi spala acest pacat. A luat decizia potrivita.

Dar sa ne intoarcem...

[-Ansamblu-]

2009-02-14T22:33:00.001+02:00

Nu ii venea sa creada. Precum Toma, trebuia sa vada cu ochii sai materiali ceea ce vazuse cu ochii mintii. Pur si simplu nu se putea intampla asa ceva! Scosese cartea, trandind-o pe asfalt cu niste gesturi agitate, aproape necontrolate. Cu vocea tremuranda, stirga catre carte "E ...adevarat?". Cartea, la fel de misterioasa, s-a desfasurat:
"Nu asta vrei sa stii oricat de mult ai crede acest lucru. Nu asta cauti. Menirea proprie iti este tainuita iar asta te macina."

M stia ca acest raspuns nu ii era de folos. Cauta sa se calmeze cateva minute, pentru a gasi o alte cale de a isi clarifica situatia. "Ce este in baza de cercetare?"

"Unii vor ce e inauntrul ei, altii vor ce e afara. Pentru unii este o victorie locala, pentru ceilalti este un pas catre victoria totala a altora. Desi trag in directii diferite, rezultatul e acelasi."

"Si eu ce legatura am cu toate acestea?"

"Nodul gordian.Cauta acolo unde ceilalti isi pun bazele realizarilor viitoare."

M nu reusea sa inteleaga toata aceasta desfasurare de ghicitori si cuvinte misterioase. Starea de agitatie accentua lipsa lejeritatii descifrarii acestor cuvinte. Spera ca pe drum sa se lamureasca.
Schimbul de focuri continua in preajma bazei de cercetare, era clar ca soldatii aveau parte de companie. Strazile continuau sa fie pline cu tot soiul de cadavre, apartinand unor creaturi care mai de care mai ciudate si hidoase. Era imposobil ca din cauze naturale astfel de malformari sa existe, nu la nivelul acestora, asa ca cel mai probabil acea baza de cercetare avea o legatura cu acest fenomen. Acesta era probabil si sursa interesului crescut in aceasta baza.Ingineria genetica, arma perfecta. Ca de obicei.
Dupa ultima ghicitoare, cartea a ramas tacuta. Sau ,ma rog, stearsa. Oricare ar fi fost termenul corect, M banuia ca trebuie sa intre in cladirea cu pricina inaintea altora. A cui, nu mai era sigur. Isi verifica armele luate de la soldatii de dinainte, ca sa nu aibe surprize. Magaziile erau pline, tevile armelor erau in regula. Avea suficienta munitie pentru un mic razboi, deci era pregatit. Cadavrele mutantilor impanzeau stradutele, lasand imaginea unui oras sumbru. Fara acest detaliu, orasul s-ar fi incadrat in categoria oras obisnuit de podis. Cu influentele comuniste de rigoare, o zona de blocuri fiind marturia acestui fapt. Oricat de diferita ar fi fost aceasta lume, comunismul tot a existat aici, o trista realitate. In timp ce se indrepta catre destinatie, a prins inca o transmisie, dar nu pe calea radioului. Legatura telepatica cu Walter se accentua, incepuse sa auda ceea ce vorbea cu altii. Pretul pentru acest lucru era o migrena oribila.
-Speram sa nu vina astia peste noi.
-I-o fi anuntat cineva, WP? Numai noi stiam de operatiunea asta.
-Gresit, mai e cineva. Il simt de ceva vreme prin preajma. Ok, avem codurile pentru 2 usi. Care e usa la care nu avem cod?
-Ultima.
-Ok, 2 dintre voi ramaneti sa bagati codurile astea prin sistem, iar noi incercam sa ii tinem la distanta pe fatalaii astia ai Echilibrului.
-Si pe urma ce facem?
-Dupa ce terminati de bagat codurile veniti sa ne asistati. Doar eu pot deschide usa fara cod, si ma indoiesc ca aia au codul pentru a 3-a usa.

Ajunsese la marginea orasului. Doar o cladire, o strada lunga si un urcus de deal il mai separa de intrarea in baza de cercetare. Trase cu ochiul, cei 2 desemnati inca lucrau la usi, iar tot ce putea face el era sa astepte. Nu avea idee cum putea sa treaca de a 3-a usa, dar era dator sa incerce. Asteptand, incepuse sa se intrebe ce ar fi putut gasi dincolo de a 3-a usa. Poate intrebarea corecta ar fi fost de ce era asa important ca el sa afle ce e acolo si ce legatura are menirea lui cu acest lucru. Universul nu era prea mare pentru ca niste experimente genetice sa il rastoarne? Or fi fost atat de puternici cei care i se opuneau? Imaginea lucrurilor ii creeau lui M o stare de teama, asa cum se simte un copil cand sparge o vaza pretioasa. Comparatia i s-ar fi parut ridicola lui M daca nu ar fi simtit gustul amar de a avea dreptate atunci cand nu vroia sa aiba.
Minute mai tarziu, cei 2 desemnati de Alpha sa deschida primele 2 incuietori pareau ca si-au terminat treaba, alaturandu-se liderului echipei in schimbul de focuri. Era o invitatie pe care M nu o putea refuza. Porni atat de repede din loc incat varfurile bocancilor lui rascolisera pamantul de sub ele, aruncand in spate fasii mici si neregulate in forma, rasucindu-se in voie. Se apropia sfarsitul zilei, Soarele iluminand cu o lumina galbui-portocalie acel colt de lume tumultos. Lumina batea pe partea stanga a corpului lui M, colorand ceea ce framantarile interne facusera palid. Probabil ca dovada ca ceea ce se vede nu este decat o impresie influentata de atatea lucruri care nici macar nu sunt in controlul celor mai multi.
Pasii lui M erau apasati datorita determinarii si tremuratori datorita indoielii. Contrastul acesta nu mai parea sa il deranjeze pe M, cu atat mai mult cu cat ceea ce era el era din start nenatural. Durerea de cap il cuprindea tot mai tare, lupta telepatica dintre el si WP isi spunea cuvantul. Nu era vorba ca era ceva de pierdut sau de castigat din aceasta lupta, cel mult orgoliul fiecaruia. Dar M pierdea ,si trebuia sa faca ceva care sa schimbe situatia repede. Mai avea cativa pasi pana la usa, iar WP se apropia de daramarea primei linii de aparare: cea a vazului. Acest baraj mental este si cel mai important, deoarece ultima barieta importanta este cea a subconstientului, restul mintii unui om este la cheremul celui care patrunde. Evident, explorarea intregii minti umane nu se face instantaneu, doar vazul avand parte de o transmitere rapida, dar cel invadat este prea slabit pentru a-l opri pe cel ce vrea sa-i exploreze cotloanele mintii.
Pasii lui M erau tot mai apasati, dar nu din cauza determinarii, ci a epuizarii mentale. Doar cativa metri il mai desparteau de telul atat de mult dorit, cand isi simti mintea calcata de un intrus. Din acest moment, WP vedea ce vedea si M, iar M simtea emotiile ale lui WP. Cateva secunde, M simti cum WP era ingrijorat de apropierea lui de usa. Era trantit pe pamant, vlaguit, dar capul nu-l mai durea. Logic, nu mai era nevoie de agresivitate pentru a-i intra in minte.
Tarandu-se inspre usa tragea de el ca si cum ar fi carat un sac cu bolovani pe spinare. WP nu il vroia langa usa, nu era greu de dedus acest lucru. Orice ar fi fost inauntru parea a fi de mare valoare pentru WP. Il simtea apropiindu-se , parea a fi capat de linie pentru M. Insa odata ce a atins usa, o forta enorma simti ca trecea prin mintea lui, ca si cum cineva i-ar fi presat capul cu o menghina. Nu mai simtea prezenta lui WP, ca si cum ar fi disparut. Sau ca si cum ar fi fost bruiat. Cateva secunde de agonie mai tarziu, prin mana lui M iesi un arc electric intre el si usa. Simtea structura electronica a aparatului care memorase codul usii, tranzistor cu tranzistor, bit cu bit. Simtea cum tensiunea din cadrul aparatului crestea, deteriorand rapid structura interna a sa. In mai putin de o secunda de la aparitia arcului electric, dispozitivul care tinea a 3-a usa incuiata s-a ars, permitand accesul in interiorul laboratorului. Desi simtea nevoia sa traga o gura mare de aer, M nu mai simtea oboseala, durerea sau pe WP, iar focurile de arma s-au oprit.
Se ridica in picioare, privind cum usa din otel se retragea incet si cu un scrasnet infiorator. Temator si nehotarat, intra in cladire, macar pentru a fi cat mai departe de WP. Aerul din acea cladire dadea semne ca acea baza fusese necalcata de multa vreme, fiind inchis. Chiar si asa, toate luminile erau aprinse, cine n-ar fi stiut, ar fi zis ca e o zi obisnuita din viata acestei institutii de cercetare. Mergand prin diverse incaperi, M gasea numai dosare privind aprovizionarea cu tot soiul de aparatura medicala sau substante cu nume suficient de complexe ca sa nu fie intelese decat de un expert in domeniu, lucruri care nu pareau a fi de folos. Nu fusese surprins sa descopere ca laboratoarele erau la etajele inferioare, fiind accesibile doar cu ajutorul unui lift. Cel putin, asa spuneau schemele de pe pereti. Simpatic cum e nevoie de un plan al cladirii care are rolul de a-i ajuta pe niste angajati care si isi petrec mare parte din timp in acea cladire, de parca ar fi turisti. Inca una din micile ciudatenii umane.
Dupa cateva minute de perindat, puse ochii pe un lift. In acea clipa, dispozitivul luat de la soldati reincepu sa functioneze:

-Sper ca ma auzi micutule... Amicii tai sunt cu totii morti, nu te mai ajuta nimeni sa scapi din ghearele mele! Sper ca ti-ai facut rugaciunile, pentru ca nu am timp de pierdut!...Da, stiu ce iti trece prin minte "O ,Doamne, nu se poate!", ei bine uite ca se poate!! Si iti voi curma suferinta suficient de repede ca sa mai ai nevoie sa iti pui intrebari de fetita "Vai, cine sunt? Ce caut aici? O,nu!". Nu imi vei sta in cale, oricat ai sa incerci!!

Iritat ,M hotarase sa raspunda:

-Da, te aud WP. Am mai primit amenintari, dar tu esti primul care imi insulta preocuparile existentiale. Vom vedea cine trebuie sa isi faca rugaciunile. O zi buna!

Strivi in mana dispozitivul si lua liftul catre subsol. Aerul devenea tot mai greu, mucegait. Isi reverifica armele, chiar daca nu a tras nici un glont pana acum. Prefera sa fie prea precaut decat prea repezit, a mai fost rasplatit pentru aceasta gandire, doar ca acum ar fi preferat sa nu fie cazul pentru proclamari de triumfuri ale intelectului asupra instinctului. Just a hunch.

[-Piesa-]

2009-01-10T02:10:00.001+02:00

Nu le stia scopul, probabil ca nici nu ii erau prieteni in aceasta poveste, dar nu era motiv pentru a-l lasa sa isi horcaie ultimele farame de viata. Chiar daca l-a scutit de chin, tot a fost dificil. Mereu este.
A inceput sa verifice buzunarele soldatului, in cautarea unui raspuns. In buzunarul de la piept simti ceva similar cu o hartie lucioasa. Scoasa afara, se dezvalui o poza de familie, cu marginile asemanatoare cu crenelurile unui castel. Old style. Familia era una numeroasa, cel putin 15 persoane au luat parte la aceasta fotografie, oameni de toate varstele. Persoanele cele mai in varsta erau asezate pe niste scaune de lemn, cu copii in poalele sau bratele fiecaruia, in timp ce copii mai mari si adultii incercau sa se stranga cat sa fie cu totii cuprinsi de fotograf. Erau undeva la iarba verde, probabil o campie sau chiar curtea cuiva, cu o padure in planul indepartat. M zambi, amintindu-si de ce avea inainte de a fi luat de Kovacs. Amintirile insa ii erau vagi, fetele nu ii mai erau clare in memorie, vocile infundate. Doar niste imagini, ascunse de timp in spatele unui voal subtire si totusi atat de greu de patruns cu privirea.
Revenindu-si din seria amintirilor, M hotarase sa pastreze fotografia, din motive pur emotionale. Cand se pregati sa duca mana catre buzunar, o lumina aparuse din carte, absorbind fotografia. M scoase repede cartea, incercand sa recupereze poza. Cand a deschis-o, fotografia cazu dintre paginile ei. Inca o data zambi, se parea ca aceasta carte era capabila sa pastreze anumite obiecte. Pe paginile cartii pe care tocmai se pregatea sa o inchida, aparusera urmatoarele cuvinte : "Pastreaza aproape ce ai nevoie, dar pastreaza si mai aproape ce ti-e langa suflet". Sa fi fost cuvintele adresate ca un sfat, sau ca un set de instructiuni ale capacitatii cartii? Exercitiul l-ar fi lamurit in aceasta privinta. Ridica fotografia de pe frunzis, si vru sa o aseze intr-un buzunar. Acelasi rezultat.
Relua verificarea buzunarelor soldatului, si in interiorul jachetei gasi un dosar. Nu foarte voluminos, dar frumos aranjat, cu foile ordonate, nici una neiesind din conturul dosarului, semn al disciplinei primite printr-o pregatire militara. In interior se afla un document cu semnaturi, un contract. Oamenii acestia nu erau soldati, ci mercenari. Contractul stipula participarea semnatarului intr-o operatiune sub stricta comanda a unui anume Walter Peter, iar datele despre misiune urmau sa fie dezvaluite dupa semnarea contractului. Suma cu care s-au ales semnatarii era substantiala, ceea ce arata puterea celor ce au ordonat aceasta operatiune. Dar aceste detalii tot nu aratau unde sa isi continue M cautarile. Mai cauta in buzunarul jacketei, si simti ceva, ca un obiect mic ,de plastic. Scos de acolo, arata ca un stick cu mai multe butonele. Nu mai vazuse niciodata un asemenea dispozitiv, asadar nu stia sa il foloseasca. Cateva minute ,tot ce a facut a fost sa il intoarca pe toate partile, incercand ,fara succes, sa priceapa ceva din acel obiect. Nu vroia sa riste apasand pe butoane la intamplare. Avea cartea la indemana, a pus obiectul necunoscut in fata acesteia , si brusc, pe foi a inceput sa se desfasoare schite si linii descrpitive care acopereau pagini intregi.
Obiectul pe care il avea in mana era o statie de transmisie multi-functionala. Putea inregistra toate convorbirile de pe o frecventa aleasa de utilizator, si avea un dispozitiv de urmarire. Alte functii includeau bruierea unei frecvente la alegere si un detector de miscare. Butonand comform instructiunilor, reusise sa porneasca inregistrarea frecventei "Alpha", singura din lista:
-Alpha aici, se pare ca avem mai multe lucruri de indeplinit ca sa terminam misiunea. Se pare ca exista 3 filtre de securitate la centrul de cercetare, ca sa intram va trebui sa trecem de fiecare. Din ce vad in documentele comandantului, fiecare din cei 3 cercetatori-sefi sunt in posesia a cate unui cod, valabil pentru fiecare din aceste filtre. Ca sa facem fata timpului-limita impus de centru, ne vom imparti in 3 echipe. Fiecare echipa se va duce in ultima locatie cunoscuta a fiecaruia din acesti 3 cercetatori si va obtine codul de acces, apoi va trebui sa va intoarceti cu totii aici ,ca sa intram in baza de cercetare.
[...stabilirea echipelor si discutii auxiliare...]
-Alpha, aici Beta. Am ajuns in posesia parolei, dar am aflat ceva util de la Blaznyszky.
-Aici Alpha, ce ati gasit?
-Se pare ca bunul nostru doctor gasise o metoda de a controla creaturile acestea pe cont propriu si nu a spus nimanui acest lucru.
-Aveti notitele cu acest lucru?
-Nu, dar stim unde se afla, si anume la o zi de mers inspre sud, langa un rau.
-Foarte bine, vreau sa va duceti si sa luati acele documente, noi va vom astepta in locul deja stabilit.

M nu era horatat ce sa faca. Daca se ducea sa ia documentele, cu ce l-ar fi ajutat? Intr-un alt buzunar al soldatului, a gasit notitele cu care plecasera ei de la cabana, care continea si numele raului si locatia exacta a documentelor. Calea ii era deschisa. Procesele de constiinta i-au fost intrerupte brusc:
-Echipa Beta, raportati situatia voastra... Beta, aici este Alpha, cum decurge operatiunea de recuperare a acelor informatii?... Beta!... Toata lumea, aici este Alpha, echipa Beta nu mai raspunde transmisiilor. Vom presupune ca ceva sau cineva i-a omorat. Voi unde va aflat?
-Delta ajunge in jumatate de ora in Nova Ves, drumul este liber
-Excelent. Gamma?
-Ajungem intr-o ora jumate, mergem incet. Se pare ca nu suntem singuri.
-La naiba! Macar stiu ca pot sa fortez intrarea, ca tot suntem descoperiti. Incercati sa veniti cat mai repede, aveti foc de voie impotriva celor ce va urmaresc.
-Am inteles Alpha, vom grabi pasul.

La auzul vocii acestui Alpha, M avu o ciudata senzatie de familiaritate, dar nu isi putea da seama ce anume ii trezea acest sentiment. Stia insa ca la Nova Ves va gasi alte raspunsuri, iar cu ocazia asta trecea granita in Cehia. Drumul avea sa ii ia in jur de 2 ore, dar faptul ca mintea ii statea la vocea lui Alpha facea ca timpul sa prinda proportii mult mai mari. Presupunea din start ca acest Alpha era nimeni altul decat Walter Peter, dar numele acesta nu ii trezea nici o amintire. Vocea avea ceva rece, taios, asemeni unui viscol simtit pe culmile unui munte dintre cei mai inalti. Exprimarea era in putine cuvinte, aproape cinica. Si totusi era ceva familiar.
In acest timp, echipa Gamma trimitea lui Alpha progresul pe care il faceau. Se parea ca cineva vana acelasi lucru pe care ei il urmareu, baza de cercetare, si mai important, ce era inauntru. Doi din membrii echipei au fost omorati, iar situatia nu era roza deloc.
Ajuns la marginea Nova Ves-ului, focuri de arma acopereau spectrul sonor. La inceput ,aproape blande, rare, devenind insa in mod accelerat tot mai rapide si agresive. Apoi, sunete similare cu niste bubuituri s-au succes in ritm rapid, linistea urmandu-le. Cumva, cineva a intors soarta unei lupte,ce parea de lunga durata, intr-un mod decisiv. Nu stia daca sa fie incantat sa sa fie ingrijorat de aceasta situatie.
Orasul era mai mare decat Pobiedna. Chiar si asa, intr-un deal din partea cealalta a orasului se vedea o cladire mare, care iesea in evidenta. Cel mai probabil acea baza de cercetare. Pe strazi erau cadavre imprastiate. Nu de oameni, ci de mutanti de cele mai oribile feluri. Dar nu toti erau morti, horcaiturile fiind singura dovada de care M avea nevoie. Toti erau impuscati, dar discrepant era faptul ca nu toti pareau "lucrati" la fel. Unii din ei aveau un singur glont, in frunte, daca aveau asa ceva, iar altii aveau mai multe gloante in zona toracelui. Desi era clar dinainte ca erau mai multi oameni, parea ciudat ca oameni care se asociaza intr-un lucru sa opereze cu astfel de diferente. Inca un mister pe o lunga lista, dar realitatea ramanea aceeasi, si anume ca Nova Vas a fost scena unui macel. M spera sa existe o justificare in ceea ce vedea, dar nu isi punea mari sperante ca soarta sa ii prezinte ceva frumos. Sau Universul.
Dinainte sa intre in Nova Vas incepuse sa se simta ciudat, ca si cum cineva ii intrase in minte, stiind ca este acolo. Il cunostea pe M, devenind tot mai furios cu cat inainta. M nu avea multe cunostinte telepatice, dar stia cea mai de baza tehnica: blocarea invadatorilor mintii sale. Dar totusi, rareori a apelat la aceasta tehnica, deoarece putini sunt cei care au puterea si antrenamentul de a cerceta mintile altora. Dar acesta era puternic, intr-un fel cum nu a mai simtit vreodata. Simtindu-se coplesit , avea senzatia ca aceasta prezenta doar se joaca cu mintea lui, sacaind-o cu un forcing, doar ca in secunda urmatoare sa-i dea o clipa de respiro si apoi sa reia procesul. M incerca sa contracareze, dar era foarte dificil, cel mai probabil acel cineva stia sa si blocheze mai bine decat putea ataca el. Avea o singura incercare, si cel mai bun moment era fereastra lasata intentionat de adversarul sau. S-a asezat pe asfalt, a inchis ochii si a inceput sa se concentreze, asteptand momentul...A reusit! O succesiune de imagini a inceput sa i se succeada in minte, amintiri si informatii. Walter Peter era sursa acestui dans telepatic, dar pe M l-a ingrijorat altceva. I-a vazut figura. Acum si-a dat seama de ce i se parea familiar!

[-Elipsa-]

2008-11-30T04:30:00.000+02:00

Incepea sa se intunece. M a inceput sa supravegheze cabana, pentru o planificare mai buna. I-ar fi fost mai usor daca avea ca scop eliminarea respectivilor, ii omora pe toti cu ajutorul elementului surpriza si sub acoperirea intunericului. A tine in viata pe cineva este mereu mai dificil, cazul acesta nu facea exceptie. Iar frigul ce se lasa asupra serii nu ii usura de nici un fel situatia.
Cel ce statea de paza era imbracat in uniforma militara, era logic sa presupuna ca si ceilalti erau imbracati la fel. Presupunea ca mai erau inca 3 judecand dupa urmele care l-au condus aici, dar M nu vroia sa riste bazandu-se pe acest detaliu. Detaliul pe care il stia era ca regreta ca nu a cautat si ceva mai silentios decat o pusca, cum ar fi un cutit. Acesta era unul din momentele in care M isi tragea palme peste fata de nervi, nu era prima oara cand uita de lucruri marunte dar importante dupa ce se strofoca cu o planuire indelungata. Ce-i drept, aici nu fu vorba de planuire, ci de intuitie. Preferabil masculina.
Perspectiva de a-l snopi in bataie pe cel ce tinea de 6 nu era una placuta, nici silentioasa. Poate daca-l atragea dincolo de locul lui de paza... Dar nu putea sa mearga, doar in filmele americane de razboi adversarii se lasau atrasi in colturi intunecate fara sa isi alerteze colegii! Brusc un foc de arma din cabana ii intrerupe procesele de constiinta. Unul singur. Executie? In clipa urmatoare, 3 oameni imbracati tot in uniforme, precum a banuit, au iesit din cabana. Unul din ei catre cel responsabil cu paza:
-Am terminat aici.
-Si...?
-Nu ne ducem inca la locul de reintalnire cu ceilalti. Am gasit ceva interesant la batran,priveste aici [ii intinde o carnetel]
-Ok, sa terminam repede cu asta, locul asta imi da fiori!
-Mai bine ai fi gandit asta despre cei care au creat locul asta...Hai sa mergem!

M asteptase cateva minute pana sa plece din ascunzisul sau din tufe. S-a dus inspre cabana, nu era o urgenta sa nu ii scape din privire pe soldati, pamantul vorbeste suficient. Inauntru era destul de clar ce s-a intamplat: Un om legat de un scaun cu creierii imprastiati prin camera nu a fost niciodata scena enigmei secolului. Singura intrebare era cu ce se ocupa acel om de i-a adus moartea? Pe jos erau multe hartii, imprastiate aleator, o buna parte din ele improscate cu sange si cateva chiar cu un mic extra. Sertarele dulapurilor erau scoase si aruncate, la fel de aleator. Desi i se parea deseori folosita exagerat, expresia "camera intoarsa pe dos" ii rasuna in minte. Uitandu-se prin hartiile din care se mai intelegea ceva, M vedea insiruiri chimice, analize biologice si genetice, toate in franturi. Sa fi fost oare sursa acelor mutatii a caror efecte le-a vazut in Pobiedna? Omul care zacea in partea cealalta a camerei era implauzibil in postura de creier, daca el ar fi fost acela, nu ar fi ramas in miezul creatiei sale. Decat daca era dement. Ceea ce nu stia. Cu absolut lamurit din aceasta incursiune, M se pregati sa plece. O clipa, cutit! Gata, pregatit de plecare acum.
Acum si-a dat seama M ca ,desi putea sa urmareasca urmele din pamantul moale, nu il ajuta cu nimic atunci cand e bezna afara! Alti nervi, alte palme. Trebuia sa se chinuie, doar vroia raspunsuri. Si s-a chinuit multe ore, deoarece incepuse sa rasara soarele, si tot era pe urmele lor, macar putea sa mearga la un ritm normal din acel moment. Alte cateva minute de mers, si M auzi focuri de arma repetate. Grabi pasul si M vazu tot mai multe cadavre de mutanti cu urme de gloante in ei. Si sange rosu-verzui, bleah! Ridicase privirea si ii vazu in distanta pe soldati, care incercau sa faca fata valurilor de mutanti care veneau inspre ei. Pe moment se descurcau, motiv pentru care M nu se grabea inspre ei. Pe la jumatea drumului, pe langa focuri de arma incepusera sa se auda niste izbituri puternice, iar strigatele soldatilor nu aveau rolul de a linisti perspectiva.
Soldatii s-au imprastiat, in timp ce trageau rafale dupa rafale inspre acel ceva ,probabil de dimensiuni mari, iar M isi pregati pusca pentru ceea ce putea urma. Tipetele de groaza l-au determinat sa alerge in directia lor, dar nu l-au pregatit pentru ce avea sa vada. O creatura bipeda hidoasa, cu o cocoasa enorma, un cap pe masura ,o burta voluminoasa si picioare strambe, dar suficient de solide sa-l sustina, care dadea dovada de o forta impresionanta. Unul din soldati era izbit de un copac, cu o asemenea forta, incat cadavrul lui era infipt in trunchi. Altul zacea contorsionat in frunzis, cu oasele rupte in fel si chip. Al 3-lea era, spre socul lui M, in falcile acestei bestii care il tinea pe cel de-al 4-lea in brate. In clipa urmatoare, scuipand soldatul mutilat, abominatia a tras de cel din brate cu suficienta forta incat sa ii separe picioarele si abdomenul de restul trunchiului, in timp ce acesta vocaliza niste urlete care ar fi speriat pe oricine. M incepuse sa traga inspre abominatie, neavand alta solutie. Nu parea sa sufere prea mult de pe urma asta, alicele lasau urme similare cu cele ale unei zgarieturi superficiale. Totusi, orice Ahile are calcaiul sau, important e sa il descoperi la timp. Dupa inca un foc, M constata ca imediat sub nas ,creatura avea o crestatura adanca. Primul foc ochit acolo a ajuns in gat, o lovitura mortala pentru un om, chiar si de la distante duble fata de cei 5 metri care mai erau intre M si creatura. Incercand sa evite o lovitura de brat, M se impiedica si cazula picioarele monstrului. O lovitura precisa era singura lui sansa de supravietuire. Facu miscarea de scoatere a cartusului folosit si bagare pe teava a unuia nou, iar lovitura nu l-a dezamagit. Sangele de aceeasi culoare rosie-verzuie (Bleah!) ar fi fost cosmarul gospodinelor din cliseisticele reclame la detergenti. Mai bine asa decat sa se chinuie cu masivul cadavru care a cazut putin alaturi.
O clipa de liniste, in care M ramasese pironit, socat, pe pamant. Un icnet scurt i-a captat atentia; soldatul smuls inca traia, inca un element pentru scena oribila care era acel loc din padure. M se ridica in picioare si se indrepta incet catre soldat.
-Ce...se intampla aici? De unde au venit chestiile astea?
-Mai bine ... [tusind si scuipand sange] verifici in buzunarele...[arata catre soldatul cu oasele rupte]...
Tot mai slabit, soldatul l-a privit pe M cu o privire atat de lipsita de vointa, incat tinea loc de orice fel de cuvint. Era calit, dar nu suficient incat sa aibe cruzimea de a-l lasa sa se stinga de unul singur. A dat din cap afirmativ, a scos pistolul si a apasat pe tragaci.

[-Aer-]

2008-11-15T00:50:00.002+02:00

Coborand scarile scolii, se gandea cu teama la ce il putea astepta. Imaginatia ii lucra precum un ceas mecanic, creand si eliminand potentiale pericole in aceasta lume stranie. Ajungea sa prefere sa nu gaseasca nici o arma, decat sa i se adevereasca presimtirile. Atmosfera care plutea in aerul acestui orasel nu il ajutau sa priveasca partea plina a paharului. Pur si simplu parea incarcata cu ceva straniu, nenatural.
Totusi, strazile pareau la fel de pustii ca atunci cand a intrat in acea scoala. Ca si cum acea ... chestie, a aparut de nicaeri. Cineva neavizat putea sa creada ca este un oras-fantoma, dar instinctul ii spunea altceva lui M. Si nu avea de gand sa riste.
Sectia de politie nu a fost gasita usor. Inauntru erau birouri pline de praf, hartii imprastiate pe podeaua la fel de prafuita si, deloc surprinzator, nici un semn de viata. Usa dulapului in care se aflau arme era deschisa, o singura arma ramanand acolo: o pusca cu alice. Era buna si aceasta in lipsa de alternative. Macar nu a avut emotii cu munitia, 2 cutii i-au intrat pe mana.
In drum spre iesire, lui M ii cazura ochii pe o harta, pe care se aflau niste creioane, un echer si un compas, ca si cum cineva ar fi trasat niste scheme pe ea. Intradevar, pe harta erau diverse marcaje, constand in sageti, cerculete si parabole trasate intre diverse obiective aparent importante pentru cei ce au facut acele marcaje. Toate porneau dintr-un orasel numit Pobiedna, cel mai probabil chiar locul unde se afla in acel moment. Asta ar fi insemnat ca se afla in Polonia, la granita cu Cehia, o zona muntoasa. Desi toate lucrurile intiparite pe harta erau in poloneza, marcajele erau in engleza, ceea ce insemna ca un grup a trecut prin oras cu ceva vreme in urma. Probabil ca era un grup numeros, deoarece sagetile orientau catre destinatii diferite de ambele parti ale granitei. Nu isi putea da seama care era scopul lor sau daca aveau vreo legatura cu ciudateniile din acest Pobiedna. M statu cateva minute sa analizeze harta.
A luat decizia sa ia calea acestor marcaje in speranta de a afla raspunsuri. Avea si pusca acum in caz ca aceasta calatorie se dovedea periculoasa. A impachetat harta si a strecurat-o intr-un buzunar, nu avea de gand sa o memoreze. O fi trait prin mai multe lucruri decat un om normal, dar asta nu-l califica pe post de memorator.
In drum spre iesire auzise niste zgomote dinspre holul de intrare. Isi pregati pusca cu 3 cartuse, ca sa fie sigur. Mai incapeau 5 cartuse ,dar nu vroia sa piarda timpul. Tinea arma indreptata inainte, ochiul in catare, mergea incet si incerca sa se acopere cat mai bine. Apropiindu-se de usa isi dadu seama ca sunetul e de fapt un tarsait. Inca o ciudatenie! Aceasta incepu sa alerge inspre M, scotand sunete guturale fara un sens anume, M fiind nevoit sa traga in ea. Apoi a inceput sa regrete ca nu a avut o arma de un calibru mai mic, de dragul curateniei.
Iesind din cladire, M se indrepta catre cel mai apropiat insemn de pe harta, undeva spre sud-vest. Destinatia era o cladire aflata in padurile din zona granitei cu Cehia, probabil o cabana. Odata ce a iesit din oras incepuse sa vada cadavre intinse aleator. Toate aveau urme de impuscaturi in zona capului. Profesionisti, si mai ingrijorator, bine echipati. M parasise soseaua asfaltata si intra in padure. Nu dupa mult timp, incepuse sa vada urme in pamantul moale. Din fericire pentru el, a avut timp suficient sa invete sa citeasca urmele, desi cu ce avea de-a face aici nu era ceva pentru care cineva trebuia sa fie unul cu natura. Se deosebeau 4 tipuri de urme, adica 4 persoane diferite.
Padurea nu oferea privelisti uimitoare, multe conifere si cam atat. Astfel, drumul catre obiectiv nu era din cale-afara de spectaculos, insa intr-un final, cabana cautata a aparut in distanta. Vedea doar un individ care era de paza la intrare. M nu vroia sa riste o actiune directa la lumina zilei, pusca lui cu alice nu putea face fata la ce aveau acesti oameni. S-a dus sa-si caute un loc in care sa astepte venirea noptii ,in siguranta.
M incepea sa se intrebe ce va reusi sa obtina daca va avea succes, amintindu-si imediat de cartea pentru care s-a straduit atat de mult in dimensiunea cealalta. Ca un facut, carta i-a aparut instantaneu in brate, deschisa la o pagina alba. Pana cand sa apuce sa reactioneze, pe foaie incepuse sa scrie:
"Nu judeca evenimentele dupa aparente, pentru ca tu inca ai de aflat cine iti sunt prieteni si cine iti sunt dusmani"
-[M,in gand] Ce sa fie aparenta? Faptul ca cei pe care ii urmaresc stiu ceva? Faptul ca imi sunt dusmani? Ii urmaresc pentru a afla informatii?
"Pasii tai iti vor oferi raspunsuri"

Dupa acestea, cartea nu a mai scris nimic. Se pare ca ea oferea cat doreste ea, si nu mai mult. In orice caz, obiectivul ramanea acelasi, grupele acestea de persoane, dar scopul devenea si mai misterios.

[-Pas-]

2008-08-12T21:53:00.009+03:00

Il dureau toate oasele posibile. Avuse noroc, cateva secunde si nu ar mai fi supravietuit. Kojak era prea puternic pentru ca M sa il infrunte. Cel putin acum. Sau atunci.

Ingrijorator a fost ce i-a spus Kojak. Adica el fusese folosit? In ce scop? Ce obtinuse de la M? Iar faptul ca putea intalni pe cei dinaintea lui putea fi util. Sau periculos. Practic putea intalni pe oricare dintre fosti, dar pana in ce punct putea apela la ajutorul lor fara sa-si modifice propria soarta?

In jurul lui era o ceata deasa, singurul lucru cert era ca statea intins pe iarba. Nu avea idee unde ajunsese, dar nu parea familar. Aerul pe care il respira nu era curat. In timp ce statea intins, observa cu lumina incepea sa scada in intensitate, era sfarsitul zilei.
Incetul cu incetul simtea ca putea sa se ridice. Se simtea norocos stiind ca organismul sau se putea regenera foarte rapid, un om normal ar fii murit din cauza hemoragiei interne pana acum. Uneori se intreba daca va avea acest dar o vesnicie, cu temerile de rigoare in cazul unui raspuns afirmativ. Nimeni nu isi doreste cu adevarat sa traiasca o vesnicie.

Nu stia cat timp a trecut pana cand s-a ridicat in picioare. Initial se simtea jenat, dar dupa cativa pasi, mersul ii era confortabil. Ajunsese pe o strada, iluminata. Era intr-un oras, dar parea pustiu. Continuand sa mearga, M realiza ca ceva nu era in regula, masini parasite si ruginite, vitrine de magazine sparte care ofereau o priveliste dezolanta in interior. Hotarase sa caute un loc ferit in care sa astepte dimineata, nu stia ce putea sa apara din strazile acelea. A intrat intr-un barulet. Sticle de bautura se aflau la locul lor, neatinse. Opa, gresise, erau si sticle sparte pe jos, trebuia sa paseasca cu grija. Noroc ca era o matura prin preajma si a putut curata spatiul din spatele barului, pentru a se intinde. S-a culcat sperand sa nu aibe vreo surpriza neplacuta, nu stia care erau capacitatile sale in aceasta lume.

Cand s-a trezit era lumina afara. Ceata inca persista, dar nu mai era la fel de deasa. Vantul era atat de rece incat M simtea cum ii trecea prin oase, iar strazile pareau la fel de pustii ca in seara precedenta. Hotarase sa mearga dupa cum il purta instinctul. Oraselul in care se afla parea parasit de ceva vreme, tot mai multe cladiri dezolante se aratau dupa voalul de ceata. Linistea era ocazional intrerupta de un suierat al vantului, sau de scartaitul indepartat al unui geam. Cu cat mergea mai mult, acel scartait devenea tot mai intens. Era geamul unei scoli, avand vopseaua cojita si lemnul crapat. Mergand inauntru ,M era cuprins de sentimente familiare. Parea a fi o scoala oarecare, stilul arhitectural si echipamentul din interior il duceau cu gandul la o tara departata de Occident.
Salile de clasa erau la fel de dezolante ca si orasul in care se afla. Totul parea macinat de timp, ca si cum cineva nu a vrut sa mai ramana acolo. Nu, nu-i amintea ce Cernobalul din lumea sa, acolo totul parea oprit in loc. Inclusiv caietele scolarilor erau ca si in acea zi de aprilie, cu stilouri, creioane si gume. Nu, aici nu arata ca si cum oamenii au parasit locul intr-un mod ordonat. Aici nici macar bancile nu mai erau intregi, iar putinele care mai stateau in picioare erau roase de putregai. Tablele erau ciobite ,crapate, sparte, bucatile fiind imprastiate pe jos.

Tacerea sumbra a fost intrerupta de un sunet misterios, care se amplifica. Parea ca cineva venea in directia lui M, in sfarsit cineva care sa ii explice ce se intampla! Incepuse sa mearga inspre iesirea din scoala si ceva l-a facut sa se opreasca. Uitase cum suna mersul unei persoane pe o suprafata dura, precum mozaicul din scoala, iar acel sunet nu suna a mersul unei persoane. Aducea mai mult cu un tarsait, dar nici de asta nu era sigur.
M nu se simtea in puteri dar nu din cauza acelor rani. Lumea aceasta parea sa il lase fara abilitati speciale. Gandul acesta il facea sa priveasca speriat inspre capatul holului, de unde soarele batea. Nu stia ce sa faca. Se gandea sa gaseasca o alta cale de iesire, sau sa se ascunda. Cu cat sunetul parea sa fie mai intens, cu atat acea pata de lumina disparea treptat, dezvaluind o silueta bizara. Ceea ce s-a aratat l-a inspaimantat. Arata ca un om mutilat, pielea incretita si vinetie cu capul deformat. Avea cateva bucati de haine pe el, rupte si putrezite, iar din loc in loc avea niste excrescente care supurau un lichid de care M nu era interesat sa afle ce e. Creatura aceea l-a privit scurt ,parca pentru a-l masura. Putinul care se mai vedea din ochii sai nu mai aratau nimic, avand expresivitatea unui om de tinichea. A urmat apoi un urlet gros si monstruos, incepand sa alerge inspre el. M a intrat intr-o sala de clasa, incercand sa scape. Bancile rasturnate il impiedicau sa se indrepte inspre geam cu usurinta, asa ca trebuia sa caute alta solutie. Intamplator sau nu, vazuse o bucata de fier, probabil piciorul de fier al unui scaun, suficient de gros ca sa reziste socurilor violente la care urma sa fie supusa.
Creatura a incercat sa se repeada la el, dar eschivele repetate ,adunate cu niste lovituri in zona capului isi faceau treaba. Chiar si asa, creatura parea sa reziste loviturilor, pielea ei parea sa fie mai groasa decat cea umana. M nu stia ce sa mai faca, in disperare de cauza isi balansa greutarea cat mai mult in mecanismul brat-bara, cu speranta ca nu va ceda fizic. Cateva minute bune mai tarziu, situatia parea sa fie aceeasi, creatura inca incerca sa il loveasca, M evitand ranirea cu succes. Oboseala il facea nervos pe M, care isi arunca tot mai multa greutate in brat. Trosnitura auzita i-a adus relaxare lui M, creatura a cazut pe podeaua de lemn cu o bubuitura destul de mare.
Statuse multa vreme ca sa isi traga sufletul, efortul a fost unul masiv. Bara de metal nu parea o solutie viabila ,trebuia sa gaseasca altceva. Dar ce era creatura? A fost om? Ce a facut-o sa devina asa ceva? Dar o clipa! Nu or exista arme de foc in sectia locala de politie? Trebuie sa fi existat si asa ceva, asta daca nu a avut foarte mult ghinion.

[-Cortina-]

2008-06-13T00:49:00.005+03:00

Desi avea o experienta de viata cu care nimeni nu putea sa concureze, M nu se pricepea la ghicitori. Era genul de persoana directa, nu ii placea sa se ascunda in spatele unor cuvinte frumos alese si aranjate. Si totusi, "sageata copacilor de la drum" nu suna nici frumos, nu era nici bine aranjat, era doar o ghicitoare nenorocita! A iesit pe drum, era un loc bun de inceput. Nu mica i-a fost mirarea cand a vazut un semn: "Arrowtree-2km". Halal ghicitoare!
Fara un motiv anume ,simtea cum il manca in palma, si cum sangele ii pulsa prin vene mai puternic decat de obicei. Era agitat, isi verifica arma incontinuu, daca e incarcata, daca e curata teava, elemente importante de ingrijire a unei arme, atunci cand nu devine o obsesie! Deschisese cartea ,in incercarea de a afla motivul acestei agitatii, dar cartea refuza sa ii raspunda. Era necesar sa fie tinut in ceata? Curios tratament pentru mecanismul principal de echilibru, ce se presupunea ca este.
Oraselul parea scos dintr-un western clasic. Un drum care impartea aranjamentul cladirilor pe ambele parti ale sale, cu banca, saloon cu usi care se deschid in ambele directii, iar cliseele puteau continua. Ce-i drept, nu era praf, in imprejurimi era iarba, copaci si chiar flori, asa cum a tot vazut de cand se afla aici. Agitatia din interiorul lui M tot crestea. Desi Saloon-ul parea un loc potrivit de a gasi ce cauta, instinctul l-a condus la serviciul local de pompe funebre. Inauntru un barbat, imbracat elegant, aranja trupul nesufletit dintr-un cosciug de lemn, simplu, fara aditii estetice inutile. Mortii vor o inmormantare practica, nu au nevoie de comfort sau de un cosciug frumos vopsit si lacuit. Il privea pe acel barbat, isi facea datoria foarte meticulos, straduindu-se sa nu rateze nici un detaliu, fie el cat de mic.

-Cine era?
-Ajutorul serifului. Fiul meu.
-Imi pare rau. Cum a...
-Facandu-si datoria. Nu ai de ce sa iti para rau, daca murea dintr-un accident ridicol, atunci era cazul.

In clipa urmatoare, barbatul s-a oprit din aranjatul cadavrului, si s-a intors catre M:

-Ce te aduce in oraselul nostru?
-Nu stiu ce pot raspunde.
-Nu esti singurul. Rar apar straini pe aici, iar cei care apar vin aici ca sa faca faradelegi.
-Nu caut probleme.
-Stai linistit, ca si asa nu am ce-i face. De fapt nici nu-mi pasa. De cand a venit ala, nu mai exista lege aici.
-Cine sa vina?
-Cel ce i-a omorat pe serif si fiul meu. A venit cu o gasca de banditi acum o saptamana. Initial parea sa nu fie un pericol, pana alaltaieri cand i-a omorat pe cei 2.
-Mai e in oras?
-Da, e in salon.

M parca stia ce il astepta. Totusi, incerca sa fie cat mai calm cand intra in salon. Erau oameni inarmati la mese, toti uitandu-se la el surprinsi.In acest moment, trebuia sa se bazeze doar pe pistolul sau, pusca era prea greoaie pentru a fi manevrata rapid. Sase gloante erau suficiente pentru inceputul schimbului de focuri, si o baricadare in spatele unui obiect din incapere. Erau 4 oameni jos, inca 3 pe balustrada de la etaj. Cine mai stie cati puteau fi ascunsi privirilor sale.
O miscare fulgeratoare de incheietura , si 2 oameni de la o masa erau neutralizati. Alte fractiuni de secunda, si alti 2, de pe balustrada de la etaj, nu mai erau. In lipsa de ascunzatori, a rasturnat o masa ,si s-a adapostit dupa ea.Timpul sa scoata pusca la bataie. Plus ca i se parea mai usor sa reincarce pusca decat tot taraboiul cu reincarcatul pistoalelor cu butoias, deci toata lumea era fericita. Ma rog, mai putin banditii.
Ceilalti 2 care mai erau la parter au fost eliminati repede, nu se asteptau la o putere de foc asa de mare din partea lui M. Elementul-surpriza si-a dovedit inca o data efectele. Omul de sus nu a apucat sa reactioneze nici el la timp. M a reincarcat si a pornit precaut inspre scari. Cizmele nu il ajutau sa pastreze discretia, lemnul scartaind parca doar ca sa ii strice lui M planul de a-si pastra pozitia necunosuta. Acest lucru l-a fortat sa incerce alt plan. A inceput sa alerge cu pistolul inainte, impuscaturile ce au urmat luand proportii confuze pentru martorul acestor momente. Sangele cuprindea tot mai mult din suprafata peretilor , banditii cazand unul dupa altul. Brusc, tumultul se oprise, iar M era inca in picioare, neatins. Semana cu un western de duzina. M se apuca sa verifice trupurile neinsufletite ale celor invinsi, in speranta sa gaseasca un indiciu catre ceea ce trebuia sa faca. Brusc, o voce intrerupse tacerea:

-Vino afara!
M recunoscu acea voce. Ii ramasese de atata vreme infipta in adancul mintii sale. Dar stia dinainte ca el trebuia sa fie liderul acelor banditi.
-Stiu ca de multa vreme ma cauti! De fapt si eu eram curios sa stiu cum arati!
M cobori si iesi afara ,nu inainte sa isi pregateasca armele. Kojak statea in mijlocul strazii, echipat cu o geaca lunga de piele si o palarie neagra.
-Deci asa arati...
-Nu ma tii minte? Asa de repede ti-am pierdut memoria, Kojak?
-Ce memorie sa pierd? Inca nu te-am gasit in vremea ta ca sa devii ceea ce esti acum.
I se parea lui M ca avea trasaturi mai tinere ale fetei...
-Atunci hai sa terminam treaba asta inainte sa inceapa!
-Daca ma omori, nu vei schimba nimic. Va veni altcineva in locurile noastre. Tu desigur ca nu vei mai exista in acest loc. Vei reveni la viata ta marunta care iti fusese data. Nu stiu ce s-a intamplat, dar sunt sigur ca ti-am dat viata pe care nu o vei fi avut niciodata.
-Maruntul ala era tot ce aveam! Nu aveai nici un drept sa mi-l iei!
Manat de furie, si de o ura care era atat de puternica incat nu putea fi din sufletul sau, M scoase pistolul. In clipa urmatoare, fusese aruncat in marginea strazii.
-Sunt surprins ca pe tine te-am ales sa "imi urmezi". Esti atat de slab, lasi universul sa te controleze! Rezista, omule!
Aruncatura il luase aerul din piept lui M, dar acea furie nu il lasa sa renunte. Incercand sa indrepte pistolul catre Kojak, simti cum arma ii era smulsa din mana.
-Tot nu renunti ,nu? Tu nu poti risca sa ma omori, dar eu nu am nimic de pierdut. Tot ce aveam nevoie de la tine am luat din momentul in care te-am intalnit in viitorul meu si trecutul tau. Dar intai sa ma distrez cu tine...
M fusese aruncat cativa zeci de metri intr-o cladire. Forta impactului il lasa pe M prabusit cateva secunde. Era atat de ametit incat nu mai era capabil sa simta furia trimisa de Univers. Ridicand capul, M observa o lumina orbitoare, albastra. Era un portal! Nu avea nici o sansa, trebuia sa intre acolo! Era la cativa metri, putea sa faca asta. Haotic, incerca sa se ridice in picioare, si se indrepta cum putea inspre portal. Un strigat se auzi in spate, si trecu pe partea cealalta.

[-Glont-]

2008-05-24T22:13:00.005+03:00

M pornise inspre varful muntelui. Ce cauta preotul acolo? Mai exact, ce il facea sa isi doreasca cartea, alt motiv sa se afle aici nu exista. Oare era si Kurt acolo? Trebuia sa ia in considerare si acest lucru, desi nu stia mai nimic cunostintele lor in manuirea armelor de foc.
Pietricele curgeau pe suprafata abrupta, cazand inevitabil in abis. M era mai abil in a urca acea stanca, apuca sa vada pentru cateva fractiuni de secunda pe preot.Brusc, s-a ivit intrarea unei pesteri, fiind singura care inainte. Inca o pestera la lista de "vizitate".
In mod curios, pestera aceasta era intens luminata, desi pe acea fata a muntelui era umbra. M se grabea, vroia sa ajunga cat mai repede la carte. Se auzeau tipete, dar nu de groaza. Nervi, agitatie. Vocea mai groasa era a preotului dupa cum suna.
-Ai gasit-o? Haide mai repede, ca nu stiu cat il voi tine!
In clipa urmatoare s-a ivit dupa un colt, avand loc un scurt schimb de focuri. Bagandu-se dupa o piatra, M savura mirosul de praf de pusca, care nu era ventilat prin cotloanele pesterii. Probabil ca avea doar o singura intrare. Trase o privire dupa piatra, nu il vedea pe preot. Asa ca se ridica si a inceput sa mearga discret. Calcula cate gloante i-au mai ramas in arma: 1,2,......10! Era greu sa numere cate gloante a tras! Nu reincarca acum, era intr-o pozitie descoperita, risca prea mult. In departare se auzea un tarsait, dar nu putea fi preotul, nu ajunsese atat de departe. Brusc, niste pietricele alunecara , semn ca preotul era acolo, iar in secunda urmatoare acesta s-a repezit dupa colt. Focurile de arma erau asurzitoare la distanta aceea, iar fumul era atat de gros ca-l puteai taia cu un cutit. Preotul se prabusi la pamant. Doua in piept, una in bratul stang, si una in clavicula. Cam multe gloante pentru a dobora un singur om. Cand i-a tras haina de preot de pe gat, vazu o armura groasa de metal, ornata cu motive florale. Gloantele erau infipte bine, alaturi de numeroase "cratere", semn al unei indelungi folosiri.Daca nu il nimerea in calvicula, nu l-ar fi omorat. Pistoalele din mainile preotului erau bune. A mai luat portarma si niste gloante.
Ii placea foarte mult miscarea de reincarcare a pustii. Tragea de manerul care scotea la iveala camara si cu o miscare discreta a incheieturii lua cate un glont din buzunar si il baga in camara, iar apoi impingea manerul ca sa alinieze fiecare glont in parte. Si ii lua mai putin de jumatate de secunda. Dupa ce a bagat toate cele 6 gloante ,a inceput sa-l caute pe Kurt. Lumina devenea din ce in ce mai puternica, iar tarsaitul se auzea tot mai pronuntat.
-Kurt? Nu trebuie sa mori si tu! Eu vreau doar cartea, nu am nevoie de tine!
-NU! O vreau! Am nevoie de ea! Vreau sa gasesc solutia! Trebuie sa fie una!!
In clipa urmatoare, M il zari pe Kurt. O cara in brate pe femeia care fusese omorata de banditi. Avea pamant pe haine si in par. O dezgropase.
-Nu imi vei sta in cale! Cartea aia imi va spune cum sa o readuc la viata!
-Cartea aia este a mea, am lucruri mai importante de facut decat sa vad oameni incercand sa se joace cu destinul lor lovit de mortalitate! Au murit prea multi oameni pentru ceea ce nu va apartine.
Kurt izbucnise in plans:
-Eu si Mary vroiam doar sa luam cartea asta si sa plecam in lume! Am fi aflat unde gasim bani si un loc sigur sa ne ducem zilele! Dar nenorocitul ei de tata i-a spus ca trimite oameni sa ma omoare daca mai ramane cu mine. A fugit cu ajutorul cuiva din oras, dar au prins-o banditii!
-Cartea nu exista ca saisi gaseasca fiecare drumul spre glorie...
-Nu ma intereseaza! Voi gasi cartea, o voi readuce la viata pe Mary, iar tu ai face bine sa stai deoparte!
-Imi pare rau pentru tine, dar nu te voi lasa sa faci asta. Nu o sa am retinere sa te impusc si pe tine!

Kurt indreptase mana stanga catre pistol. M a tras inainte ca el sa apuce manerul pistolului, sau ca trupul lui Mary , acum tinut doar in mana dreapta a lui Kurt, sa atinga pamantul. Ce naiv!

Cateva minute mai tarziu, M puse mana pe carte. Era mare si groasa, facandu-l sa se intrebe cum va carea asa ceva dupa el tot timpul. In clipa urmatoare, cartea capatase dimensiunile unei carticele de rugaciuni, subtiri, si suficient de mica cat sa incapa intr-un buzunarel de camasa. Cand a incercat sa deschida cartea, toate simturile lui au fost inundate, ca si cum o unda masiva de energie ar fi trecut prin el, doborandu-l la pamant, slabit. Toata acea energie parea sa se duca inspre capul lui, creand senzatia unei greutati crescute ale acelei zone, pentru ca apoi energia sa se dispara instantaneu intru totul. M se speriase pentru un moment, nestiind unde era cartea, dar nu i-a luat mult pana ca aceasta sa se afle din nou in mainile lui.
Era ciudat de citit cartea, parea sa aibe un text scris pe ea, ca o poveste de demult, cu fraze enigmatice si caractere ornate de o mana talentata. Dar cuvintele erau insiruite aiurea si fara sens.
-Ce naiba e asta...?
In clipa imediat urmatoare, scrisul de pe foaie a inceput sa se miste ,sa isi schimbe forma si sa formeze noi cuvinte.
"Du-te in cel mai apropiat oras si cauta-l" era tot ce scria acum. Cartea i-a dat prima sa misiune!

M bagase cartea intr-un buzunar, si incepuse sa coboare muntele. Nu o mai luase pe aceeasi parte a mutnelui din locul unde se uneau cele doua creste, de unde venise el nu erau orase. Calea aceasta nu era la fel de abrupta, realitate care l-a facut pe M sa isi schimbe parerea legata de inaccesibilitatea acestui loc. Chiar si asa, important era ca se afla in posesia cartii, si nu altcineva. Dupa multe minute de coborat, observa un grup de oameni urcand. Aveau palarii, cizme...se vedea greu la distanta aia...port-arme! Nu venisera pentru o drumetie! M pregati pusca si pistoalele, mereu e bine sa fii precaut.
M a profitat de faptul ca nu a fost zarit de acei oameni. Erau banditi! Aveau masti pe fata unii dintre ei, dar ce cautau acolo? Se aseza langa o piatra ceva mai mare, isi aseza pusca indreptata catre un om ales la intamplare, il privea prin vizor atent. O luneta i-ar fi usurat cu mult munca, chiar cu tot chinul de a o regla. Trase aer in piept si....unul la pamant! M o zbughi rapid catre urmatoarea piatra, fumul avea sa-l dea de gol. Banditii incepusera sa se agite, si au tras cateva focuri in directia lui M. Incet, dar sigur, avansa in fata bandei, care era surpinzator de numeroasa. Cand a ajuns la baza muntelui, mai intalni cativa. Prada usoara. Din fericire, banditii au venit calare, avea o selectie vasta de cai, care mai de care mai frumosi. Mandre creaturi! L-a si ales, unul maro, cu pete albe, parca scapase cineva o galeata de vopsea pe el. Urcandu-se in sa, acum M trebuia sa se gandeasca in ce directie sa o ia, pentru a gasi un oras. Si-a amintit ca avea cartea, a deschis-o, dar nu aparea nimic, aceleasi cuvinte aruncate aiurea. Uituc mai era, trebuia sa gandeasca intrebarea! Da, sa urmareasca sageata copacilor de la drum! Se parea ca ghicitorile erau metoda preferata de raspuns a cartii...

[-Hop-]

2008-05-03T21:50:00.006+03:00

A doua zi, M si Corb-Alb pornira din nou la drum, purtand conversatii despre stilul de viata al indienilor americani. Europenii au incercat mereu sa-i portretizeze ca pe niste barbari fara minte, cruzi si sangerosi. Intr-adevar, incursiunile lor in asezarile colonistilor erau de o brutalitate terifianta pentru albii "civilizati". Dar indienii au fost cei provocati. Li s-au calcat pamanturile, satele ,comunitatile, traditiile si familiile. Cine nu raspunde la sange cu sange?
Dar crezurile amerindienilor nu se rezumau doar la violenta si razbunari. Stalpurile virtuase pe care se bazau comunitatile lor erau rar regasite in Lumea Veche sau in secolele ce au urmat. Oare cine era mai civilizat?
Tribul lui Corb-Alb nu a avut puterea sa riposteze invaziei albilor. Incercarile lor s-au soldat cu esec dupa esec, riscand ca tribul sa ramana fara barbati tineri. Atunci au inceput sa fuga, in cautarea disperata a unui refugiu. In timpul unei astfel de fugi l-au gasit pe Corb-Alb. Invatase sa fuga si sa se teama de albi. Pana cand a inceput sa aiba acele viziuni. Ele erau sursa intelepciunii si cunostintelor sale vaste cu care si-a indrumat tribul catre locuri mai sigure si prospere. Dupa multi ani, micul trib de indieni capatase o puternica influenta in zona. Unii ii temeau, altii ii respectau iar altii ii urau, iar Corb-Alb coordona activitatile satului cu un fler rar intalnit la indieni, o populatie care nu se ocupa cu astfel de treburi.

-Gata cu amintirile triste, avem un tel de atins, a incheiat Corb-Alb conversatia.

Drumul devenea tot mai stancos, pana la punctul in care caii nu mai puteau merge. Urcusul era greu, fiind clar de ce "cel dinaintea lui Kojak" a ales aceasta zona ca sa ascunda aceasta carte. Pamantul era foarte instabil, un pas neatent putand insemna o cadere libera, iar o privire aruncata in adancul prapastiei putea fi la fel de periculoasa. Din cand in cand vantul, acum rece si taietor, mangaia creasta muntelui, Vantul a fost intotdeauna interesant si provocator pentru mintea umana, care i-a dat nume, atributii si chiar povesti a caror origine s-a pierdut in negura vremurilor. In unele portiuni, creasta muntelui era indreptata spre o creasta a unui munte foarte apropiat, paralel cu cel pe care erau. Se asemanau nu cu 2 turnuri, ci cu trunchiurile unor copaci gemeni, meniti sa fie atat de apropiati si totusi atat de indepartati. Utandu-se sus, M putea vedea ca, in realitate, cei 2 munti se uneau, formand o fereastra asemanatoare ferestrelor arhitecturii gotice. un monument al naturii s-ar putea spune, scos parca din imaginatia cuiva pasionat de frumusetea naturii.
Partea mai grea parea ca trecuse. Drumul era in continuare abrupt, dar nu mai era necesara prinderea stancii precum alpinistii.M si Corb-Alb au putut grabi astfel pasul, apropiindu-se tot mai mult de imbinarea celor 2 corpuri stancoase. Vantul batea tot mai puternic, creeand un uruit prelung. Cateva minute mai tarziu, erau deasupra portii, unul din putinele locuri plate pe care l-au vazut de cand au inceput sa urce muntele. Peisajul era magnific, iar M parea vrajit. Admirarea peisajului i-a fost intrerupta de catre Corb-Alb:

-Trebuie sa ne grabim! Nu suntem singurii de pe acest munte!

Corb-Alb tinea in mana o bucata de piatra , alte bucati gasindu-se la picioarele sale. M nu a asteptat o a doua invitatie. Corb-Alb isi pregatise pusca, nestiind cine ar putea fi. Se apropiau de varf, iar Corb-Alb facu semn lui M sa faca liniste si sa mearga incet. Vantul nu batea aici sus, asa ca discretia era vitala. Mergeau pe vine, tinandu-si respiratia. Se auzise ceva! Corb-Alb facuse semn sa se duca doar el, urcand incet-incet sa se uita dupa cotitura. Fiecare moment trecea infinit mai greu, linistea era apasatoare, cumulat la necunoasterea adversarului. Corb-Alb facu un pas dupa colt, si un foc puternic de arma rupsese linistea. Corb-Alb cazu la pamant, iar M s-a repezit si l-a tras la adapost. Inca traia. M luase pusca si iesi in viteza dupa colt. Ramasese surprins. Era preotul care il impuscase, care ramasese la fel de surpsins de aceasta reintalnire. Preotul a inceput repede sa se catere, disparand din raza vizuala a lui M.

-Lasa-ma pe mine. Du-te!
-Nu te pot lasa sa mori asa aici. Tribul tau ce va face fara tine?
-Poate de asta mi s-a spus sa te indrum, cine stie. Cat despre tribul meu, acesta va disparea la fel ca celelalte, iar oamenii vor fi haituiti de oameni la fel de albi precum eu. Nu am fost salvarea lor. Doar am prelungit inevitabilul. Du-te, ai scopuri mai marete decat sa ai grija de un trib pe cale de disparitie! Eu voi ramane aici, cu vantul.

M privi cum Corb-Alb isi dadu sufletul. Parea impacat, nu speriat de moarte precum sunt multi altii. Avea 12 gloante in pusca, si inca 2 cutii cu cate 36, era timpul sa se lupte pentru cartea aceea. Spera doar sa merite efortul.

[-Croiala-]

2008-04-26T00:18:00.004+03:00

M a fost dus catre satul indienilor. Era foarte curios de ce putea sa stie acest Corb-Alb legat de toata aceasta poveste. Spera ca drumul batut pana aici sa nu fi fost in van. La intrarea in sat, M vazu indienii stransi pe langa corturi, uitandu-se inspre el, ca si cum stiau ce este el sau ca ar fi cineva puternic. Parea sa urmeze o serie de dezvaluiri interesante. A fost condus pana la cel mai mare cort, doi indieni cu sulite ramanand langa intrare pe posturile de strajeri.
Intra incet in cort. Era un spatiu enorm, puteau sta in picioare si 20 de persoane, in timp ce alte corturi nu permiteau nici macar unui om sa nu stea cocosat. Undeva in spate ,era un barbat, trecut de varsta a 2-a, cu parul alb, si ornat cu numeroase motive amerindiene. La o privire mai atenta ,M observa ca acel barbat nu era indian, ci alb.

-Surprins?
-...se pare ca stii multe despre mine, normal ca sunt surprins.
-Normal ca stiu despre tine!
-De ce? Nici eu nu sunt sigur ce stiu despre mine, si am avut mai mult timp la dispozitie decat toti muritorii ce au venit si au plecat. Iar tu imi vorbesti ca si cum am fi petrecut ani impreuna, desi nu e cazul de asa ceva.
-Mi s-a spus tot ce a fost nevoie sa stiu, pentru a-ti transmite tie.
-Ce anume stii tu despre ce caut eu aici?
-Ai auzit vreodata de soarta? Destin? Menire? Tu doar un lucru ai din toate acestea: menirea! Asta te face special! Nu esti obligat sa iti urmezi destinul, pentru ca tu nu ai asa ceva. Tu esti cel mai liber om din cati exista pe lumea asta, si cu asta iti vei atinge menirea.
-Care e menirea mea atunci? Sa il gasesc pe el si sa ma razbun? Cine e el?
-Existi deoarece Universul vrea echilibru. Toate universurile depind una de cealalta, oricat de mult nu ar parea asa, iar tu esti si factorul de legatura. Fara legatura, lumile s-ar prabusi unele peste celelalte, in cautarea unei punti de legatura. Tu ai in tine cate un pic din fiecare lume.
-Dar eu m-am nascut pe lumea asta, nu in vreun laborator al Universului sau prin vreo minune.
-Asa si este adevarul. Kojak ti-a dat acest dar pe care el il avea de la cei dinaintea lui.
-Vrei sa spui ca... eu sunt ceea ce el a fost?
-Da, dar nu mai este asa ceva. S-a abatut de la menirea sa. Eternitatea l-a imbatat, vrea sa distruga ceea ce a incercat sa protejeze.
-Atunci de ce m-a creat pe mine? De ce eram necesar in planul lui?
-Asta numai el stie din pacate.
-Deci menirea mea e sa mentin balanta universului. Inseamna ca trebuie sa-l elimin pe Kojak?
-Probabil, asta nu eu ti-o pot spune.
-Dar cine?
-Nu cine. Ce. Toti cei ca tine sunt sau au fost in serviciul Universului. Dar acesta este prea mare si complex pentru ca inclusiv oameni cu calitatile voastre sa il inteleaga. Pentru acest lucru ,Universul a lasat un ajutor: o carte. Cartea Cunoasterii, cea care are mereu deschisa pagina cu raspunsul intrebarilor pe care le are cel ce o tine in mana.
-De ce e nevoie de o carte? Nu putea Universul sa ne faca sa intelegem direct ce avea sa ne spuna?
-Ar fi insemnat sa fiti si mai puternici, Universului nu i-ar conveni sa ii fie contestata autoritatea. Exact asta face Kojak acum.
-Atunci de ce Universul nu actioneaza de unul singur, de ce nu isi face echilibrul cu propria sa mana?
-Asa cum o planeta nu se poate autoechilibra la dezechilibrari majore, asa nici ceva atat de vast precum Universul nu poate asa ceva. Cu cat ceva este mai mare, cu atat dimensiunea lui il face mai vulnerabil in raport cu ceilalti. Acum trebuie sa ne grabim, deoarece timpul ne preseaza.
-De ce?
-Pentru ca si Kojak o cauta.
-De ce nu o are?
-Cel dinaintea lui a considerat cartea un obiect inutil. A cautat multa vreme un loc unde sa o ascunda.
-Lumea asta ce avea asa de special?
-Ignoranta. Acum hai sa mergem.
-Spune-mi unde e ,si ma voi duce eu. Voi ajunge sigur mai repede de unul singur.
-Arat eu batran, dar nu ma subestima. Am asteptat acest moment toata viata. In plus, mi s-a spus ca trebuie sa iti arat drumul personal.

Cateva clipe mai tarziu ,cei 2 au iesit din cort. Corb-Alb striga sa i se aduca 2 cai, iar M era pus pe ganduri de ce aflase. Existenta lui nu tinea de propria persoana ,ci de existenta altora. Era isna fericit ca stia cine este tinta lui, desi avea alte motive sa il vaneze.
Au mers calare pana la apusul soarelui, iar apoi au facut tabara. Au mancat niste pesti luati dintr-un rau aflat in apropiere.
-De ce esti alb?
-Hehe, credeam ca n-o sa ma intrebi niciodata asta! Am fost gasit de o femeie pe malul unui rau. Inca am cosuletul in care m-au gasit.
-Dar atunci cum ai ajuns sa fii inteleptul satului?
-Viziunile pe care le-am vazut nu erau legate numai de tine. Am avut previziuni care s-au adeverit, iar satenii m-au considerat salvatorul lor. Asta dupa ce tribul a trecut prin grele incercari. Masacre, foamete. Cand au vazut ca ce spuneam eu se adeverea, m-au ales intelept al satului, iar de atunci tribul s-a dezvoltat.
-Dar tu nu ai nici un fel de idee de ce ai primit astfel de viziuni?
-A fost alegerea Universului. Nu stiu ce motive o fi avut ca eu sa vad tot ceea ce vad. Haide sa ne culcam, avem drum lung si anevoios maine!

[-Coloana-]

2008-04-10T17:02:00.004+03:00

Stia ca omorase un nativ american cu mai bine de o zi in urma. Stia ca nu era sigur drumul pentru el, dar ceva ii dadea incredere ca o vizita data indienilor nu poate decat sa ii fie benefica, desi la prima vedere nu acesta era adevarul. Increderea aceea era ca sfoara legata de mijlocul lui, care il tragea inainte. Incredere oarba ar spune unii ,intradevar.
Amerindienii au stiut foarte bine sa foloseasca mediul natural cu dibacie. Un exemplu concludent erau tocmai aceste coloane de fum, nemaifolosite de catre alte civilizatii "mai evoluate" la scara aceasta. Ingeniosi si cu picioarele pe pamant, culmea, bazandu-se pe ceea ce realistii ar numi "superstitii". Aparentele inseala.
M se grabea, nu stia cat timp mai avea pana cand fildesul de fum sa se scufunde sub orizont. Stia insa ca trebuia sa fie atent. Semnalizarile pot insemna situatii tensionate, sau adunari de oameni sau ambele simultan. Norocul lui M ca nu mai erau paduri stufoase in drumul sau, fapt ce l-ar fi facut mai mult sa mearga orbeste decat ghidat dupa reper. Incepeau preriile cu un singur "e", stepa nord-americana. Bizonii numeau aceste zone casa lor, iar traiul a numeroase triburi de indieni depindea de acest lucru. Nu se auzea freamat in distanta, nu avea loc nici o partida de vanatoare.
Continuand sa mearga, M isi dadu seama ca acea coloana de fum nu era atat de aproape precum parea. Datorita caldurii si a oboselii, avea impresia ca fiecare pas inainte il indeparta de obiectivul propus. Dar el continua sa mearga inainte, nu avea alternative viabile. Nu a stiut cat timp mersese pana cand fumul disparuse de pe cer, iar problema devenise cu atat mai adanca cu cat soarele incepuse sa apuna. Grabise pasul. Trebuia sa aiba macar un punct de referinta pentru dimineata urmatoare, altfel urma indienilor ar fi fost pierduta. Norocul a fost de partea lui: era luna plina. Se simtea ca pe strazile Londrei din secolul XIX, cu diferenta ca nu erau strazi ci o prerie, si nu lampi de gaz ci luna. Poate nu ii amintea de acele locuri pana la urma...
La un moment dat a zarit ceva ciudat in pamant. Parea ca si cum ar fi fost rascolit de ceva, iar la o inspectie mai atenta, si-a dat seama de ce observase: copite, cel mai probabil de bizon. Nu avea rost sa urmareasca acele urme, doearece turmele de bizoni nu alearga in directia vanatorilor. Prefera o dovada mai solida, urme ale vanatorii, care sa-l duca la locul unde indienii isi facusera fumul semnalizator. La un moment dat, in departare, a zarit o lumina. Era focul de tabara pe care il tot cauta. Acum putea sa se odihneasca in asteptarea zilei urmatoare. Era mai sigur sa ii abordeze pe indieni la lumina zilei decat noaptea.
Era ciudat sa doarma in acea noapte. O fi fost de la efortul facut in timpul zilei prelungit pe durata noptii. Sau de la luna plina. Sau poate cel mai mult din cauza a ceva care nu putea percepe exact. Era acel lucru care l-a trimis in aceasta urmarire bizara. Ce puteau sa aiba indienii util lui? Nu exista cultura pe lumea asta care sa fie constienta de lumi paralele, sau de orice putea sa reprezinte barbatul misterios. Ar fi fost un moment artistic sa se gandeasca la cine era propria sa persoana, dar se intrebase de mii si mii de ori. Totusi, confirm teoriei logicii matematice, prezenta cuvantului "si" inseamna ca are loc o inmultire, asta insemnand ca el se gandise de milioane de ori cel putin. Rareori pentru cat timp avusese la dispozitie.
A doua zi, dupa un somn tulbure, M verifica daca indienii mai erau la tabara lor. Plecasera, dar asa cum anticipase, urmele erau suficient de clare ca sa le urmareasca cu lejeritate. Inainte sa porneasca in directia urmelor, se duse sa verifice tabara. O balta de sange intinsa patase pamantul arid si iarba joasa. Arata ca si cum pamantul prmise cu fericire darul generos. Ploaia dadea rar prin aceste zone in perioada asta a anului. Avansand catre lacasul focului de tabara, observa cateva pene ratacite pe jos. Din greseala si le-o fie pierdut vreunul dintre vanatori. Amuzant ca si grecii aveau pene pe cap...
Urma un nou drum lung. Trecuse ceva de la ultima masa, dar nu avea probleme cu asa ceva. Nemurirea sa avea cote inspaimantatoare uneori. Soarele il ardea. Spera ca indienii sa se intoarca intr-un loc cu vegetatie abundenta si cu umbra pe masura. Dar nu pentru ca soarele ii facea rau, il incomoda. Trebui sa tina un pas constant, era singura metoda cu care putea sa spere sa nu ramana prea in urma vanatorilor. Indienii din aceste regiuni foloseau constant caii, nu ca cei din Anzi.
Trecuse jumatate de zi. Reapareau dealurile. Simtea ca se apropie. De ce, nu stia inca, dar nu asta era cel mai important lucru. Aerul racoros ii mangaia spatele. Asta era cel mai important lucru.
Incepuse din nou sa observe o coloana de fum. De data asta nu mai avea cum sa dea gres! Facand slalomuri printre copaci [cretini?] , incepu sa auda un rau. La vederea acestuia, nu parea foarte mare. Cu atat mai mult cu cat dincolo de rau se afla tinta lui! Oamenii de pe malul celalalt se oprira din activitatile lor si se uitau uimiti, sau speriati, nu putea sa-si dea seama exact ce. Traversa raul incet, pentru a nu speria pe nimeni. Degeaba. Toti o luara la goana spre varful dealului, unde se vedeau corturile indiene. Dezamagit de incapacitatea sa de a parea neamenintator, continua sa traverseze raul in acelasi ritm lent, cand vazuse cum niste indieni goneau calare inspre el. M se grabi pe mal si se pregati de lupta, dar a fost luat prin surprindere. Nu de vreo tactica stralucita, ci de o engleza perfecta afisata de indieni:
- Inteleptul nostru a spus ca vei veni. Credeam ca nu o sa ne mai gasesti.
-...
-Vino, Corb-Alb are multe sa iti spuna.

Se parea ca intuitia l-a impins inca o data in directia potrivita.

[-Sageata-]

2008-03-06T21:40:00.005+02:00

A fost ciudat. Nu se simtea ca si cand era complet rupt de lume, sau ca si cand ar dormi. Desi era inconstient, el inca era cufundat in gandurile sale. Inconstienta constienta? Nu conta acest lucru atat de mult, mai important era ca inca traia. Sau cel putin asta simtea.
Dar gandurile lui nu erau singurele care ii bantuiau spatiul intelectual. Era ca o plimbare in natura la care lua parte un strain. Sau ca o faleza asupra careia s-a abatut o ceata laptoasa, inghitind copaci si alei fara sa le altereze identitatea.Evident ca nu era clar ce vedea M. Era ambiguu, franturi dintr-o idee sau mai multe. Mintea lui nu era in stare sa inteleaga ce vedea in aceste momente.
Tot acest val de neclaritate s-a spulberat ca prin miracol.Si-a deschis ochii. Era in acelasi loc. Fumul l-au facut sa tuseasca. Fumul de la caruta. Nu apucase sa observe mai bine, ca a simtit cum cineva il tragea de la subrat.M se smuci ca sa vada cine il tragea. Era un barbat la varsta a doua imbracat in straie de preot. Alaturi de el mai era un barbat ceva mai tanar care aducea niste bandaje.
-Stai calm fiule, vom avea grija de tine! Kurt, adu alea mai repede, a pierdut mult sange!
-Dar eu nu am nimic, sunt perfect in regula...
-Ai o camasa plina de sange si asta numesti tu "bine"?
In clipa urmatoare, cei 2 i-au desfacut camasa, si au ramas uimiti
-Dar tu nu ai nimic!
M si-a dat seama ca rana nu mai era. Si-a amintit de ce s-a intamplat in urma cu zeci de mii de ani, cand ramasese singur in nemurirea sa, atunci cand s-a taiat la mana. Organismul sau nu era nemuritor, ci cu o viteza de regenerare foarte mare. Glontul nici nu se mai simtea ca ar fi fost in interiorul lui. Era imposibil! De-a lungul timpului a mai avut diverse boli, nu avea anticorpi atat de puternici incat sa dizolve glontul.Oare?
Kurt s-a repezit inspre caruta, incercand sa caute alte persoane ranite. In clipa aceea, M a realizat ca e foarte probabil ca el sa fie acel Kurt de care auzise in urma cu cateva ore. Preotul a continuat sa il intrebe:
-Fiule, ce s-a intamplat aici? Cine a facut toate astea?
-Banditii au atacat caruta, eu am incercat sa ii ajut. Erau prea multi. L-au omorat pe barbatul care conducea caruta. Mai era o femeie cu 2 copii. L-am impuscat pe liderul lor, dar ...
Un strigat de disperare izbucni din directia in care a luat-o Kurt. Preotul continua cu intrebarile:
-Cine era liderul lor? Cum arata?
-Avea un petic la ochi, dar nu stiu cine era.
Figura preotului se intuneca, informatiile primite erau vesti proaste in mod cert. S-a ridicat si s-a dus inspre Kurt, lasandu-l pe M intins in pamantul uscat. Incepea sa isi dea seama cine era femeia aceea. Nu pricepea unde se incadra banditul cu petic in povestea aceasta.

In orele care au urmat, M, Kurt si preotul au ingropat cadavrele. Kurt nu a mai scos nici un cuvant in ziua aceea. Pana la lasarea noptii, cei 3 au facut o tabara. Kurt s-a retras primul de la focul de tabara ca sa se culce, lasandu-i singuri pe M si preot.
-Inca nu mi-ai spus.
-Despre ce?
-Despre sangele de pe camasa! [tonul preotului devenea tot mai agresiv]
-Nu o sa ma crezi daca iti povestesc.
-Din cat stiu eu, tu poti sa fii fost unul de-ai lor. Sau cine stie, poate chiar tu ai omorat-o si apoi ne-ai asteptat pe noi!
-[oftand] Am o singura modalitate sa-ti arat asta. Da-mi un cutit.
Preotul scoase de sub haina un cutitas, aparent bine ingrijit, cu manerul indreptat inspre M. Cand a intins mana sa apuce cutitul, o palitura l-a trantit la pamant, iar preotul a indreptat un pistol inspre M.
-Crezi ca am poti pacali asa usor? Nimeni nu scapa viu de nechibzuitul ala de frate-miu, mai ales daca ii stai in cale! Spune acum adevarul, si iti voi ierta pacatele inainte sa et omor!
-Nu incerc sa te pacalesc, daca doar m-ai lasa...
-Gata cu minciunile! [trage un foc de arma]

Din nou M se afla ca intr-un somn adanc. Dar acum acele ganduri misterioase veneau si cu niste franturi de imagini. Simtea un miros vechi, prafuit. Simtea ca a descperit niste raspunsuri, dar nu stia ce anume. In clipa urmatoare, M s-a trezit din somn. Plutea pe un rau tulbure. L-au aruncat in apa crezandu-l mort.Trebuia sa ajunga repede la mal, nu stia ce urma in aval. Asa ca si-a intins mana catre prima piatra pe care a vazut-o, si s-a tras cu putere catre ea. Odata cu o baza de sustinere stabila gasita, M cauta urmatoarea piatra in drumul catre mal. Era cam indepartata, dar nu era bai. Isi facu avant si.....asa! Apoi urmatoarea piatra, si urmatoarea si tot asa...
Ajuns pe mal, M se uita in aval si si-a dat seama ca a avut noroc. Urma o cascada care la o privire mai atenta, avea destule bucati de stanca care sa ii puna viata in pericol. Si asta in conditia in care organismul lui ar fi fost unul normal. Amintindu-si de detaliul asta, isi verifica camasa ,acum imbibata cu apa, pentru o noua urma de sange. Zona gatului era patata, cu urme care se duceau in josul camasii. Il impuscase in cap preotul. Nu avea de ce sa fie suparat pe el, nu avea de unde sa stie. Nimeni nu avea de unde sa stie de pozitia lui M in lumile acestea. Era insa curios de acele viziuni pe care le avea. Aveau un mesaj? Trebuia sa faca ceva?
Nu mai astepta sa-si usuce hainele, soarele arzator era suficient cat sa-l fereasca de vreo boala. Nici nu stia in ce directie sa porneasca, a fost nevoit sa mearga dupa inspiratie. Cand tocmai sa mearga in aval, vede in spatele unui pisc de munte, o dara groasa de fum. Inspiratia tocmai i-a dat o idee...

[-Praf-]

2008-02-10T21:31:00.004+02:00

Ciudate pesterile astea. De cand exista unele cu astfel de "topogane" naturale? Chiar si asa, nu avea dubii legate de lumea aceasta. Era cea pe care a cautat-o, simtea acest lucru, neintelegand cum.
Avea garantia ca nu il va urmari nimeni. Singurul lucru care l-a ferit din a-si rupe gatul in acea coborare abrupta a fost reflexul sau din calea bolovanului care ii ameninta capul. Nimeni intreg la minte nu l-ar fi urmarit. Daca ar fi incercat, doar cadavrul ar mai fi ajuns jos. Dar M prefera sa grabeasca pasul, nu stia daca mai exista o alte cale de acces rapid catre pozitia lui. Un pistol nu l-ar ajuta, cu toata tehnica lui.
Iesirea din acel labirint venise repede, iar M se vazu in fata unei vai nesfarsite. Vegetatie abundenta, in special copaci. Nu a fost nevoit sa mearga la voia intamplarii, un rau relativ mare i-a iesit in cale. Experienta l-a invatat ca acolo unde este apa, sunt oameni, poate chiar si asezari umane. Vroia doar sa isi clarifice conditia in aceasta asezare temporala. Nu stia cat urma sa stea si ce avea sa faca. La plesneala deci!

Era complicat drumul de pe malul raului. In unele momente era nevoit sa mearga prin apa ,neexistand o alta ruta. Dar nu era o problema, mersul descult prin rau ii odihnea miraculos picioarele. Unele scene erau impresionante, nu printr-o frumusete idilica, ci prin misterele care ascundeau in spatele lor, M punandu-si de multe ori intrebarea ce forta a naturii a putut modela acele locuri. Uneori avea impresia ca avusese o mare lupta , stanci iesind prin ape si vai, doar ca sa intre inapoi, ascunse pana si pentru ochiul lui. Intre cine o fi fost acea lupta? Cascadele faceau si ele parte din acest scenariu, insa doar ii ingreunau drumul, fiind nevoit sa se indeparteze de raul involburat.
Drumul l-a dus pe M pe o panta urcatoare. Buna si asta. Padurea devenea tot mai deasa, vegetatia abundenta redevenind o caracteristica dominanta.Sunetele diverselor animale impanzeau acel spatiu, care ar fi parut pustiu fara acest concert al naturii. Autorii acestui concert erau insa de negasit, stufarisul copacilor fiind greu de descifrat. Nu reprezenta o problema, autorii misteriosi raman mereu in posteritate. Ajunsese pe un drum, batatorit si plin de praf. Era ce ii trebuia, un reper pentru orientare. Lucru impropriu spus, deoarece el nu stia catre ce se duce. Orice l-ar fi multumit. Doua linii paralele adancite in pamant i-au aratat ca nu mergea in van. Caruta parea a fi trecut relativ recent. Ii era indiferent daca mergea in acelasi sens cu caruta sau nu, tot ajungea undeva.
Drumul devenea tot mai accidentat si serpuit. Reveneau aceleasi scene contrastante dar totusi armonice. Brusc ,pe partea dreapta, marginea stancilor arata cursul raului pe care el il urmarea. Si-a pastrat directia cum trebuie. In stanga padurea continua sa para nesfarsita, desi era ceva mai rara decat ce vazuse inainte. La el devenise concertul animalier, doar ca sa poata sa se desfasoare sunetul apei involburate, care se sparge de stancile, acum ascutite, ale raului.Spuma il ducea cu gandul la sampanie, doar ca nu era o ocazie speciala.
Dintr-o data, sunetul naturii fu intrerupt. Nu era un sunet specific ,era o harmalaie specific umana. Agitatie. Facu pasi repezi. Dupa cateva sute de metri, incepuse sa vada motivul agitatiei:banditi! jefuiau o caruta, in care se aflau mai multi oameni. Isi scoase pistolul, dar nu mai avea prea multe gloante. De fapt, mult prea putine pentru cei 8 banditi. Din interiorul carutei se auzeau tipete. O femeie si cativa copii. Birjarul inca era in locul sau, iar banditii faceau cercuri in jurul carutei, calare. Au aparut din padure, imposibil sa fi mers pe drum fara sa lase urme. Dintr-o data, isi aminti ca el are sulita luata din pestera in care il dusese portalul acela, asa ca incepu sa se apropie incet, prin stufaris, privind atent cum se desfasurau lucrurile. La un moment dat, birjarul scoase o pusca, si trase un foc in unul dintre banditi, zburandu-l pe pe sa. In clipa urmatoare, tipetele din caruta acopereau focurile de arma indreptate spre birjar. A fost sinucidere curata. Unul dintre banditi sari de pe cal si intra in caruta, aruncand afara o femeie si 2 copii de maxim 7 ani. Banditii erau speriati, incepusera sa ia repede tot ce era valoros inauntru. M grabi pasul pana ajunsese foarte aproape de locul actiunii.Banditul impuscat nu era mort, doar grav ranit. Toti aveau carpe la gura, dar unul dintre ei iesea in evidenta. Avea un petic negru pe ochi, similar cu ce aveau unii pirati nenorocosi din Caraibe. Era singurul calm dintre ei, si dadea ordine celorlalti. M lua pistolul si tinti inspre ceea ce presupunea a fi liderul banditilor. Planuia o iesire blitz.
Cand planuiesti sa asasinezi pe cineva, cuvintele de ordine sunt nervii de fier si rabdarea. Niciodata un asasin trebuie sa se grabeasca, deoarece risca sa esueze. Acest lucru e cu atat mai important cu cat vorbim despre asasinul epocii prafului de pusca. Cu cat evoluam in timp, lunetistul este o piesa importanta in lupta armata. Insa lunetistul singuratic este mult mai vulnerabil decat o mica trupa de infanterie. Daca lunetistul apasa pe tragaci si isi rateaza tinta, este imediat reperat, fiind o prada usoara. De aici se exclude armamantul de la sfarstiul secolului XIX, unde amortizoarele sunt o piesa standard pentru unele pusti cu luneta.
Asa ca M stia ca trebuie sa profite cat mai mult de focul de arma folosit, cu atat mai mult cu cat pistoalele din epoca Vestului Salbatic scoteau cantitati importante de fum. Isi tinea pistolul indreptat catre bandit, asteptand momentul propice. Nu era nerabdator sa apese pe tragaci, vroia sa profite de glontul acela cat mai bine.
Banditul cu petic survola imprejurimile cu privirea. Probabil ca nefacand acest lucru ,isi pierduse ochiul cu mult timp in urma. La un moment dat, banditul il observa. Era gata, M trebuia sa apese pe tragaci. Glontul i-a strapuns clavicula banditului, iar M se napustise din stufaris, cu sulita in mana. Agitatia luase cote maxime, M infigand sulita in spatele unui bandit, in timp ce ceilalti se repezisera catre M. Peste cateva momente, M era inabusit de cei 5 banditi. Actionase destul de kamikaze. Primise o bataie zdravana, in final aparand banditul cu petic la ochi.

-Ai avut mult curaj sa incerci sa ne omori pe toti. Sau multa prostie.Asa ca iti voi da ce meriti!

Scosese un pistol, si trase inspre capul lui M, langa ureche.

-Nu te voi omora, doar o sa te las sa te chinui ca un caine.

Mai trase 2 focuri in M, si plecase cu banda in indepartare, lasandu-l sangerand. Se simtea slabit M, dar nu pe moarte. Lesinase.

[-Fir-]

2007-12-10T18:23:00.000+02:00

M dorea sa paseasca prin portal. Pasul acela nu ar fi fost unul inapoi in cadrul misiunii sale. Lumina aceea albastra avea ceva deosebit in ea...ceva care parca il vrajea. Ca si cum i-ar mai fi trebuit un imbold in plus pentru a trece acea bariera dimensionala!
In momentul acestei mult-pomenit pas, aceeasi voce incepuse sa arunce cu cuvinte, care pareau a fi niste unde spiralate, care veneau din alta dimensiune:
-Cauti.Loc.Altul.Lectura.Gros.Vital.Rol.Tu...

Vocea se tot pierdea, in timp ce M era purtat de o forta necunoscuta lui. Aceeasi ca cea care il transportase si in lumea aceasta. Era ceva similiar cu intratul pe o usa, care ducea catre un culoar ingust, care se serpuia in stanga-dreapta, cu pereti invirtindu-se precum un disc. Unde putea sa il duca? Ce vroia sa spuna aceasta ...fiinta cu acele vorbe enigmatice? Ce rol putea sa aiba el? Sa fie oare ce ii spusese acel barbat misterios? Era imposibil... Daca el spuena adevarul, atunci de ce sa il abandoneze? Multe lucruri nu aveau logica, si parea ca nelamuririle nu vor conteni sa apara.
Portalul il arunca la pamant. Era intr-o pestera, dar diferea prin multe aspecte fata de pestera din care tocmai plecase. Nu era umeda, spatiul era infim, iar temperatura parea sa fei ridicata. De fapt, pestera avea 2 metri, iesirea fiind in dreptul sau. In mijlocul pesterii erau niste urme de lemn ars. Nu ii trebuiau mari cunostinte ca sa-si dea seama ce insemna acest lucru. Rezemat de un perete era o sulita, inalta cat un om si care avea legat fix sub partea metalica, o pana colorata. A realizat imediat cine era proprietarul acelei unelte multifunctionale. Sau ma rog, cine a fost pana cu cateva clipe inainte. Si mai stia un singur lucru cert: amerindienii se puteau gasi intr-un singur loc! Dar daca nu asta era lumea lui? Dar ia stai asa...Armura lui incepea sa dispara, lasand loc unei camasi... camasa care o avea in New York!
Cand plecase din NY, isi pierduse camasa, iar acum si-a recuperat-o... deci inseamna ca era inapoi in lumea sa, si mai mult, ca fiecare lume isi pastra posesiile vestimentare! Aceasta descoperire era una foarte importanta si mai ales foarte utila!
In lipsa de alternativa, luase sulita din pestera si se pregati sa-si gaseasca un drum. Afara era o vreme foarte calda. In lumea anterioara nu avusese de-a face cu o astfel de caldura.Era clar ca se afla in America de Nord, dar in care parte? Cunostintele lui in domenii precum arborologie sau botanica l-au ajutat sa stabileasca rapid locatia: Texas. Sec.
Nu stia in ce directie sa o apuce. Padurea deasa nu-l ajuta in acest sens. Era tot mai clar ca e in aceasta parte a a Americii, aspectul semi-desertic al unor parti din imprejurimi tradau acest lucru. In departare se auzeau niste lupi. Dar lupii disparusera din aproape toata America inca din secolul 19... CAND naiba se afla?
Peisajul era stancos, abrupt, cu multe prapastioare si vai adanci. O zona destul de ostila omului, uscata, care ofera adapost inclusiv unor serpi veninosi. Norocul lui ca stia cum sa menajeze aceste reptile taratoare. Drumul era haotic, M nu stia incotro merge, daca se duce in sus, in jos ori daca merge pe un drum sau prin drumuri nebatatorite. De cateva minute tot urcase, sau mai bine spus, catarase un alt perete abrupt. Spre deosebire de altele, acesta a avut si un final. Era pe o mica terasa, care oferea o vedere larga spre o vale. Crap, that's a high hill! Mergea prudent pe marginea stancii, nu risca nimic. Curios, el avea rau de inaltime. Ironic de-a dreptul. Nu s-a confruntat prea mult timp cu aceasta frica, deoarece o pestere i s-a ivit.
Pestera era mult mai larga decat cea in care ajunsese initial. De fapt, avea inclusiv un coridor, care in mod cert conducea undeva. Si mai mult, ecoul ii aducea la urechi un sunet. Un tarsait de picior. Cineva era in pestera!
M incepuse sa mearga incet, pregatit pentru o eventuala confruntare.Desi pestera se adancea, o lumina artificiala compensa lipsa luminii naturale. Lumina se misca, jucausa si zglobie. Foc. M isi pregati sulita. Continua sa mearga incet, pe vine. Se apleca un pic dupa colt. Un singur om. Alb, costum de cowboy, prafuit, cu palarie, cizme si tot tacamul. Inclusiv un revolver. Suculent. Barbatul era asezat langa un mic foc, sursa luminii. Parea plictisit, statuse de ceva vreme in acel loc. Cu ce scop?
M putea sa vina incet din spate si sa-l imobilizeze pe acel barbat. Nu a lasat oportunitatea sa se iroseasca, mergand ghemuit inspre tinta. Din neatentie a calcat pe o piatra mai mare, zgomotul alertandu-l pe acel om. Dar nu a apucat sa isi scoata pistolul din teaca, deoarece M i-a pus sulita la gat:
-Stai linistit, daca atingi pistolul, iti ating jugulara! Asa, acum nu misca...
M intinsese mana, si luase pistolul din teaca cowboy-ului. Era un revolver cu incarcare individuala, butoi pe partea dreapta. Daca ar fi fost stangaci , ar fi fost si mai bine. A trebuit sa se multumeasca cu 6 gloante pe teava. Asa ca isi asezase sulita in improvizatia de teaca, si tinea pistolul indreptat inspre cowboy:
-Mai ai gloante? Ia-le incet din buzunar si lasa-le langa tine... De fapt ia stai asa! Cizmele tale arata bine. Da-le jos si pe alea. Si geaca! Si...

Ajunsese sa dezbrace bietul om, dar ce sa-i faca? Cel mai puternic si abil castiga.
-Ok...Acum spune-mi tu mie ce asteptai tu atata pana sa vin eu? Hm?
-Nenorocitule! Dupa ce imi iei si palaria preferata mai vrei si informatii? Du-te naibii!
-Vai, dar nu e frumos sa vorbesti asa! [sut in genunchi] Acum mai vorbesti asa?
-Aaaaah! Te vor prinde si te vor jupui amaratule!
-Hmmm...De fapt nu vreau asa de tare sa am informatii. La inaltimea asta sunetul se disipeaza, asa ca te pot impusca aici si acum fara sa imi fac eu griji! [trage siguranta pistolului] Vulturii au un apetit crescut din cate am auzit!
-Nu! Nu! McAllister ne-a trimis! Ca sa il prindem pe pustiul ala!
-Cine e McAllister? Cine e pustiul?
-McAllister e un fermier cunoscut, are terenuri prin tot sudul Texasului, iar relatiile sale ajung inclusiv pana la nivelul guvernatorului, cu care e bun prieten!
-Iar baiatul?
-Un golan bun de nimic, a vrajit-o pe fata lui McAllister. Acum insa i s-a infundat amaratului!
-Cum asa?
-L-a omorat pe fratele sau. Si asta dupa ce a lipsit 5 ani de zile, naiba stie ce o fi facand! Cand McAllister a ajuns la casa fratelui sau, nemernicul de Kurt era acolo, langa cadavru!
-Pai si Kurt asta e in zona?
-Dupa cum stim ,da, pe aici se afla. Sobolanul inca fuge, dar o sa-l prindem noi!

Conversatia a fost brusc intrerupta de zgomot. Aparent amici de-ai cowboy-ului venisera prin zona. M a reactionat promt, a tras un sut puternic in capul individului, pentru a scapa de prima dintre probleme. Mai luase 36 de gloante, suficient dupa multe standarde. Din pacate, erau prea multi, si prea bine inarmati. Trebuia sa bata in retragere. El avea doar un pistol, ei aveau pusti. Cateva focuri de arma i-au asigurat o retragere decenta. Pe drumul inspre iesire a observat ceva ce trecuse cu vederea initial: un drum alternativ. Ducea drept in jos, abrupt. Incercarea moarte n-are.

[-Imaginar...-]

2007-11-21T20:27:00.000+02:00

M nu stia in ce directie sa mearga. Pestera putea sa fie oriunde prin acest miraj. De unde ar fi stiut ca nu calca intr-o prapastie? Sau ca da nas in nas cu o haita de lupi, iar el sa nu ii vada prin aceasta perdea?
Incepuse sa mearga unde ii dicta intuitia, sperand ca aceasta sa nu-l tradeze. Singurul sau indiciu era acel sentiment ciudat care l-a adus in aceasta vale... Dupa mai multe schibmari de directie, sentimentul se intensifica constant. Era pe drumul cel bun!
Valea se continua cu un deal, care se pierdea printr-o stufarie deasa de copaci. Insa cu cat inainta, dealul devenea din ce in ce mai abrupt, pana ce a devenit, intr-un final, un perete stancos. Daca la el acasa natura avea forta sa creeze tot felul de mastodonti eleganti, cine guverna creatiile din aceasta lume? O vointa colectiva? O forta cosmica? Norocul?
M continua sa paseasca la marginea acelui perete ce se inalta amenintator. Stia ca nu merge in van. Si pana la urma, ce avea de pierdut? Il astepta nemurirea intr-o lume straina, timp avea suficient. Crapatura ce rupea acea monotonie neplictisitoare era semnul ca probabil acea nemurie va mai avea de asteptat. Starea aceea ii lua mintea intr-o valtoare ametitoare, care ii cuprindea incet-incet tot trupul. Acum trebuia sa caute o bucata de lemn, pe care sa infasoare o carpa si sa o imbibe cu uleiul cumparat din Anvil. Foarte util.
Pasea agale, avand grija ca nu cumva acele povesti sa fie reale. Pestera nu iesea cu nimic in evidenta pentru un om care nu stia ce stia el. Pereti cu aspect de valuri care vin si pleaca. Stalactite ici, stalagmite colo. In departare, pestera amintea de un peisaj dezolant, intunecos, cu figuri sinistre pe care se prelingea lumina flacarii pe care o avea torta. Un vuiet lin domina linistea din acea zona, fiind asemeni unei amenintari adresate vizitatorilor exprimate printr-un sunet animalic. Vuietul era intrerupt de unele pleoscaituri ale apei ce se scurgea de pe pereti. Era mai cald inauntru decat afara. Oriunde ar fi fost mai cald decat afara.
Fiecare pas il indrepta tot mai adanc in pestera. Acel vuiet amenintator era din ce in ce mai slab, sub un suier crescand, ca si cum un rau ar fi trecut acolo. Suierul devenea ropot, iar ropotul devenea vuiet. Peretii se ingustau, se largeau, se unduiau. Nu urmau un curs uniform. Acea stare de ameteala devine brusc, din deranjanta, intr-o problema serioasa. Cazuse pe genunchi, urland in nebunia care ii acapara mintea, cu frutnea lipita de podeaua rece si umeda. Urla de durere, de suferinta si de dorinta, simtind cum capul lui este facut franjuri. Nu mai avea forta sa se ridice. Ce putea sa ii faca asa ceva?
Dintr-o data, vuietul raului din departare si urletul sau nu mai erau singurele sunete care detineau fundalul sonor al pesterii. Nu era vreun monstru insetat de sange, nu era o banda de talhari, nu erau niste animale oarecare. Susoteli incepusera sa se auda. Nu stia ce spuneau acele suieraturi ale aerului. M inca era tintuit de durere la pamant, strangand din dinti si din fiecare muschi cat putea de tare. Asta ii era sfarsitul?
Brusc, o sclipire de lumina strabate cotloanele pesterii asemeni valurilor create de aruncarea unei pietre in apa, in indepartarea sa aratand treptat, secretele fizice acelui loc. Durerea ii trecuse ca luata prin minune. Respira adanc, incercand sa-si revina dupa acea tortura fizica. Cand ridica fruntea, observa ca torta lui era stinsa, lumina fiind acum furnizata de altceva. Ceva-ul ala avea o lumina albastra-brilianta, aproape orbitoare. Acea sfera de lumina statea pe loc, nu misca, doar licarea, M imaginandu-si deja ca nu ar fi avut sens sa-si scoata sabia. Nu avu timp nici macar de atat, pentru ca lumina incepu sa ii vorbeasca ,cu o voce parca din alta lume:

-Ai plecat. Ai cautat. Ai vrut. Nu ai stiut. Motivul nu l-ai cautat. Nu ai vrut.
-Dar tu c....
-Taram. Poarta. Nu ce crezi tu. Raspunsuri. Univers. Pozitie. Soarta. Destin. Mana ta. Timp.

M nu stia ce sa inteleaga din acest mesaj criptic, dar era clar ca exista un portal undeva. Dar unde sa o ia? S-a uitat in stanga, s-a uitat in dreapta, nu ii era indicat nici un drum. A mers un pic, ca sa vada daca e ceva mai special, cand ,dintr-o data, o lumina si mai puternica izbucneste in spatele sau, insotit de un strigat uman. S-a intors repede, vazand un nativ amerindian alergand cu un tomahawk inspre el. Cu o miscare fulgeratoare, scoate sabia din teaca, si taie adanc in carnea atacatorului, care se prabuseste in 2 bucati la pamant. Dar asta era nelalocul lui, de cand a venit pe lumea aceasta nu mai era capabil de astfel de realizari violente. Gandindu-se atent, isi da seama ca isi amitneste lucruri neinvatate in aceasta lume. Si-a amintit tot ce invatase in lumea lui! De ce? Si ce naiba cauta amerindianul aici? Traise cativa zeci de ani in preajma unor comunitati de indieni americani, le stai obiceiurile si creditnele. Dureros de fiecare data cand esti nevoit sa omori unul...
Mai departe de cadavru era un portal, de aceeasi culoare albastra precum lumina de dinainte. Lumina a devenit portal? Dar... Nu mai avea sens, era constient de faptul ca unele lucruri depaseau inclusiv puterea lui de intelegere. Deocamdata.

[-Curba-]

2007-10-25T17:22:00.000+03:00

Camera a fost ieftina. Foarte ieftina. Incredibil de ieftina? In fine, nu asta conta, dimineata se trezise cu un scop in minte: sa vada acea pestera. Daca povestea era adevarata, pestera aceea era cel mai apropiat lucru de casa.
Sala din mijlocul cabanei nu mai era plinaputini oameni ramasesera acolo, discutand in soapta. Nu avea chef de discutii, asa ca iesise repede pe usa. Afara nu mai ningea, era o vreme placuta, cu cer noros. Zapada era peste tot, groasa ,scartaind la fiecare apasare. Trebuia sa fie insa atent, deoarece brazii erau dornici sa-si arunce surplusul de zapada de pe crengi, netinand cont de ce e dedesupt, uneori aruncand cantitati impresionante de nea.
Jumatate de zi mai tarziu, ajunsese langa un rau, in mare parte acoperit de zapada. Valea era extraordinara, testament a puterii naturii. Pasnic loc! Natura a creat-o in asa fel icnat totul se leaga, fara nici o exceptie:copacii, dealurile, muntii din indepartare, raul... Ocazional se mai puteau observa urme prin zapada, lupi sau cateva animale mici, dar foarte rar. Vremea din ziua precedenta nu prea a permis plimbari naturiste. Acest lucru i-a facut drumul mai putin intesat cu peripetii inutile.
Cu cat avansa mai mult, cu atat simtea o forta bizara care ii apasa mintea, ceva nemaintalnit in timpul petrecut aici. Era o combinatie intre familiar si straniu, senzatii contradictorii luau nastere in interiorul sau. Cel mai probabil acea pestera era aproape, asa ca a tras de el mai departe. Iesise de pe albia raului, intrand intr-un desis care parca nu se mai termina. Arbusti de toate felurile impanzeau calea lui M, dar el stia ca acesta e drumul corect, simtea asta.
Tot impingea crengile care parca tasneau inspre figura lui, incercand sa-l rapuna. Senzatia devenea tot mai puternica. Pas dupa pas, mintea lui M devenea din ce in ce mai confuza, nu stia ce sa mai creada, ce sa mai gandeasca. Zarise un luminis, asta era capatul! Impingea tot mai repede, nerabdator sa vada ce il astepta.
Scena care il astepta dupa desis nu era tragica, socanta, ingrozitoare sau inspaimantatoare. Era...stranie. Nu era pic de zapada, in fata avand o portiune verde din padure, cu un rau care trecea grabit ,serpuindu-se catre capatul Pamantului, iar soarele lumina un cer senin. Privirea ii era tot mai confuza, acum cateva minute isi croia drumul prin troiene! Treptat, apareau tot mai multi oameni, care se perindau prin acea bucatica de natura ca si cum nimic nu ar fi nelalocul lui, discutand, alergand, sau doar plimbandu-se agale. Privind mai atent, lui M i-a trecut un fior: cunostea toti acei oameni! Cu atat mai mult ,cu cat erau oameni de acasa! Oameni dragi lui, oameni la care se gandise... Ce cauta ei aici?
S-a dus la cea mai apropiata persoana, incercand sa i se adreseze. Inutil insa, persoana aceea parca il ignora! A incercat strigate, fluturari, nimic nu a reusit! Asta pana cand a incercat sa il prinda de brat...mana lui trecuse prin corpul acela ca si cum acolo era doar aer! Ce naiba...? S-a dus la altcineva, acelasi lucru. Dintr-o data, privirea lui a recunoscut ceva foarte distinct. Era ,poate, figura care ii putea trezi cele mai puternice emotii...mama lui! Si-a dat seama insa ca tot ce vedea era ireal, niste simple deformari ale spectrului culorilor. Si odata cu acest lucru, disperarea l-a cuprins! In mijlocul socului, observase o alta silueta. Barbatul misterios, stand si privind...

-A, daaaa, ai venit dupa mine? Ce mai vrei, mi-ai luat tot ce aveam eu mai drag! Ce mai vrei?!? De ce nu ma omori, sa terminam sarada asta! Stim amandoi ca nu voi afla niciodata ce caut eu aici, si nu acolo! Niciodata! Niciodata!!!!Dar stii ceva? Nu-mi mai pasa!! Iti vreau moartea, in cel mai cumplit mod! Vreau sa te vad suferind pentru ce mi-ai facut!! VEI PLATI!!!!!

In momentul imediat urmator, M isi scoase sabia din teaca, napustindu-se asupra barbatului misterios. Isi simtea fiecare parte din corp zvacnind,unita pentru un tel comun. Disperare, ura, spaima, nebunie. Cea mai distrugatoare combinatie posibila. Daca e folosita cu cap.
M ajungea tot mai aproape de barbat, fluturandu-si sabia, pentru o lovitura naucitoare. Dar sabia nu a strapuns nimic, doar vantul. M tot incearca sa loveasca ,zadarnic cu fiecare avant. Si cu fiecare avant, nebunia isi croia tot mai adanc drumul in mintea sa. Si-a arucnat sabia, trantindu-se la pamant, urland de durere.
Cand si-a mai revenit, a inceput sa se uite in jur. Nu credea ca acei oameni ar fi monstrii pomeniti in seara anterioara. Ceva nu avea logica in aceasta poveste. Trebuia sa gaseasca pestera aceea! Era acolo, undeva!

[-Parcurs-]

2007-10-12T20:51:00.000+03:00

M nu intelegea ce il tine in aceasta lume. De fapt nu reusise sa inteleaga pe deplin toata ideea portalurilor, cand apareau, de ce, si mai ales, cum. DIn punctul lui de vedere, ele apareau efectiv la nimereala, singura lui sansa fiind sa aiba noroc cu carul. Putea sa nu prinda intr-o eternitate nici un portal. Un gand incomfortabil ,cu siguranta.
Dar nu avea ce sa faca, daca Ghilda Magilor ar fi stiut o asemenea manipulare a dimensiunilor, atunci el ar fi simtit energia degajata. Lucru care nu s-a petrecut.
Decisese sa lase o vreme contractele Ghildei Luptatorilor. Vroia pace si meditatie. O plimbare i-ar fi adus o odihna bine-meritata, pe langa timp de gandire vital.
Muntii de langa Bruma erau excelenti. Nici prea accesibili, nici foarte dificili, cu peisaje superbe si multe optiuni, ce mai! Visul oricarui doritor de natura! Vremea adauga un plus de satisfactie, zapada inalta si proaspata, alimentata de ninsori, si ocazionale viscole.
Intotdeauna lui i-a placut zapada proaspata. Joaca cu bulgari era o activitate foarte placuta, iar datul cu sania era un vis. Dar de mult duse erau acele vremuri, o intreaga eternitate aproape a trecut. Atunci era copil, fara griji, fara probleme, singurul sau scop fiind sa se bucure de fiecare moment al vietii sale. Cine ar fi banuit ca ar fi ajuns aici...?
Erau unele momente cand M isi amintea de ce vazuse acasa, cand aproape ca putea sa simta ca este intradevar acasa...Pentru prima oara de cand a fost luat din siguranta casei sale, a simtit dorul casei sale, dorul caldurii familiei, si dorul sigurantei. Si-a dat seama ca asat ii este scopul: sa se intoarca la ceea ce avusese inainte. Omul misterios putea sa nu ii mai apara in cale niciodata, indiferent de cata ardoare avea ca sa il gaseasca. Da, viziunea sa fusese umbrita ,el nu vroia sa il gaseasca pe el, ci vroia sa isi gaseasca casa.
Gandurile sale fusesera brusc intrerupte de un viscol puternic, zapada marunta fiindu-i aruncata inspre fata ca niste bucatele fine de nisip alb. Aerul ii taia obrajii, inrositi de la efortul de a respira in asemenea conditii. Stratul de nea scartaia sub apasarile lui M, lasand in urma marcile trecerii sale. Natura nu se impotriveste omului, doar il face sa lucreze pentru propriul sau progres... Brazii acoperiti acum cateva clipe de zapada, se unduiau sub actiunea curentilor de aer, ca niste balerine unduioase, scuturand zapada de pe ramuri si aruncand-o in aer, dispersandu-se, ca prin magie.

Insa orizontul incepea sa fie din ce in ce mai putin clar, zapada actionand ca o perdea groasa si miscatoare. Un loc de stat la adapost avea el nevoie, un refugiu. Dar unde? Stia el ca trebuia sa se informeze inainte! Mergea fara tinta ,cautand ceva care sa tina vantul departe de el, iar norocul i-a suras: un semn care indica spre o cabana i-a venit in cale, exact ce avea el nevoie. Pe semn arata un drum scurt, lucru irelevant date fiind conditiile. Vantul l-a doborat de cateva ori, fiind fericit ca nu era pe marginea vreunei prapastii, atunci distractie! In fata i se desena ceea ce parea a fi o cladire: cabana! Apasa pe clanta si isi facuse intrarea.
Inauntru era o mica adunatura de oameni de tot felul, care se incalzeau la un vin fiert si la discutii si povesti. La vederea lui, toti acei oameni l-au salutat, ca si cum ar fi intrat o adevarata personalitate in acea incapere. Din spatele unei tejghele, care se presupunea ca ar fi bucataria, iesea un miros cald si proaspat de fripturi si supe de toate felurile. Si odata cu mirosul venea si un abur, la fel de cald, dar si suav, unduindu-se in aerul din cabana.
M luase loc la o masa libera, stergandu-si zapada de pe haine. In clipa urmatoare ,o femeie a venit la el, intrebandu-l ce isi doreste. Aveau un meniu destul de bogat acolo, insa el a cerut inainte de toate un ceai fierbinte, ii era prea frig ca sa ii stea mintea la mancare.
In timp ce-si astepta comanda, observa ca atmosfera era placuta, de petrecere. Nu conta daca era vreo ocazie importanta, in aceste zone, nordicii petrec de fiecare data cand sunt laolalta, bucurandu-se de momentele linistite pe care le prind. Erau cantece la chitara, cele mai accesibile pentru astfel de evenimente. Probabil ca chitara are cel mai bun raport panta de invatare/varietatea sunetelor, fiind relativ usor de invatat o varietate destul de mare de combinatii. Degete sa ai doar.
Ceaiul adus era exact ce ii trebuia lui. Aburul care iesea din el se prelingea deasupra paharului, amestecandu-se cu restul incaperii, iar mirosul era ca nimic altceva trecut prin narile sale. Cand a sorbit ,aroma ceaiului i-a patruns prin toti nervii, umplandu-l cu o caldura ciudata, si totusi speciala, efectul fiind dublat atunci cand ceaiul a trecut prin gatul sau si prin stomac, simtind dintr-o data ca degaja caldura. Ceaiul avea un gust nemaipomenit, fiind si dulce, si amarui, o oarecare antiteza de simturi care forteaza creierul sa munceasca, sa realizeze care este realitatea, lucru care trezeste simturile adormite din cauza frigului de afara.

Petrecerea continua, iar tot ce facea el era sa priveasca. A considerat mereu o mare placere sa priveasca oameni care se simt bine, intr-un mod sincer unii fata de ceilalti. De aceea nu a putut niciodata suferi balurile alea regale din lumea sa... Impopotonati, aroganti si ipocriti!
A cerut o friptura, consumul de energie cere mancare consistenta, proteinele continute in carne fiind vitale pentru activitatea fizica, dupa glucide. Asta deoarece proteinele confera rezistenta structurii fizice a organismului, nu e combustibil, precum glucidele, decat in conditii de urgenta, lucru de nedorit. In timp ce manca pe saturate ,continua sa ii priveasca pe nordici, care se distrau ca si cum afara nu era un calvar alb.
Surprinzator, ceaiul si mancarea nu aveau un pret piperat, asa cum s-ar astepta la o cabana ratacita prin varful muntilor, departe de orice sursa stabila de provizii. Nu il deranja acest fapt, dar lumea afacerilor nu se oprea sa il uimeasca, inca un exemplu de afacere care supravietuieste doar de pe urma calatorilor. Probabil ca unii negustori mai trec prin aceasta zona, aducand marfa ieftina. Lumea economica este ca sangele din sistemul circulator. O resursa pompeaza oameni care duc acea resursa in toate colturile tarii, creand un flux benefic tuturor: al resursei, si a banilor, laolalta cu schimburi culturale si informationale. Fara acesti carausi ai bunastarii, o natiune s-ar prabusi in saracie.

Privind incaperea, observa tot felul de figuri. Unele calme, altele incruntate, altele vesele, altele bete (era totusi o petrecere!), aratand felurite trasaturi personale. Unii oameni probabil ca locuiau efectiv in aceasta cabana, ducandu-si traiul taind lemne, sau vanand, sau cine mai stie ce. Un trai simplu. El a gustat suficient din acest trai simplu, devenise un lucru care nu ii mai dadea satisfactii la fel de mari ca la icneputul aventurii sale...
Ochii ii picasera pe un nordic barbos, bien facut, cu o armura groasa si cu niste cizme amenintatoare. Nu era gay-matrimonial, era "informare asupra activitatilor razboinice din zona".Discutia a evoluat, pana cand a devenit ,brusc, mai mult decat interesanta:
-Ceva mai deosebit este prin zona? Ceva mai dificil, mai provocator!
-Nu ti-as recomanda! [privirea devine incruntata]
-Pai de ce?
-Eu de acolo vin, era sa nu mai ma intorc!
-Pai unde ai fost?
-Auzisem de la mai multi calatori ca prin acesti munti s-ar gasi o pestera magica...ca ar avea o poarta spre Paradis! Si de cateva luni ,tot am cautat prin munti aceasta pestera. Acum o saptamana, am gasit-o. Imediat cum am intrat, am dat de tot felul de creaturi, care veneau in valuri tot mai mari! Creaturi cum nici nu am mai vazut! Crede-ma, poarta aia nu e spre Paradis, e direct inspre iad! Nu te duce, ca nu stii daca vei mai vedea rasaritul soarelui!
-Hmmmm....unde e pestera asta?

Interesul pentru aceasta poveste avea un motiv evident, vroia sa plece din aceasta lume si sa caute drumul inapoi spre casa. Insa avea sa se duca a 2-a zi, cand ,spera el, sa se fi potolit viscolul. A asistat in continuare la cantecele de chitara, aducandu-i aminte de experientele sale de acasa. Nu putea sa cante la chitara din cauza degetelor sale scurte si groase, dar cantecul de chitara ii aducea uneori o stare de tristete. Ii trezea o amintire dureroasa.
Dar spera.

[-Moment-]

2007-09-22T20:12:00.002+03:00

Asa a aflat M cum statea treaba. Acei oameni ii aduceau constant marfa, pentru ca el s-o vanda, iar in fiecare saptamana se ducea in Piata Gradinii ca sa predea o bucata consistenta din incasari. Nu ii stia dupa nume, dar stia ca aceste produse nu erau singura lor sursa de venit, deoarece incasarile erau destul de mici pentru o banda atat de mare.
Dar au stabilit un plan. Coincidenta facuse ca in ziua aceea sa fie ziua de plata, asa ca M il urmarea pe Bramir pana in locul tranzactiei, iar apoi il urmarea pe colector. Nimic mai simplu!
Piata Gradinii era un loc de o frumusete rara, ingrijita foarte atent, aproape obsesiv, de catre oamenii angajati de autoritati. Probabil ca frumusetea acelor flori nu era data de felul in care aratau, ci din cauza ...noutatii lor pentru M. Nu a fost niciodata un botanist fervent, dar aceste flori iti rapeau privirea, fiind pe deasupra, si aranjate intr-un mod foarte estetic, nefiind aranjate ca si cum ar fi vrut sa iasa din pamant si sa-ti sara in ochi, ca o lacusta, ci erau armonios asezate, complementare si... Cuvintele erau de prisos pana la urma urmei, o munca buna nu trebuie laudata, ci admirata si respectata, fiind unul din crezurile lui M.
A luat loc in una din multele bancute ale acestui parc, langa un iaz aranjat cu acelasi talent, populat cu niste pestisori necunoscuti lui M, dar foarte frumosi. Coelctorul s-a lasat asteptat, dar intr-un final, un Imperial (un om, mai pe sleau) il abordeaza pe Bramir si realizeaza tranzactia saptamanala. Din acel moment, M nu l-a mai scapat din ochi, desi nu era foarte greu de facut acest lucru. Drumul l-a purtat pana in cartierul portuar, acolo unde treapta de jos isi construia casele saracacioase. Omul intra intr-una din case, lasandu-l pe M cu o dilema: ce sa faca mai departe?
El vroia sa anihileze reteaua, asta implicand sa ajunga pana in capatul celalalt al retelei. Asta ar fi insemnat sa il urmareasca in continuare pe colector si sa gaseasca superiorii sai. Acest lucru ar fi insemnat la randul sau o actiune lenta ,nefiind o metoda pe placul lui M, dar probabil cea mai sigura. Daca ar fi intrat peste el, nu avea de unde sa stie ce va afla ,sau daca va afla ceva. Dar vroia sa riste!
Se duce la pragul usii. Cum sa intre? Spectaculos! A spart usa de la usa, navalind inauntru asupra omului care nu a avut suficienta viteza de reactie.Interogatoriul a fost la fel cum s-a obisnuit sa le faca:violent. L-a batut atat de tare incat abia mai putea vorbi. Norocul a fost ca a vorbit.
Gasca activa si in Leyawiin, acolo fiind cartierul lor general, marfa fiind furata, conform banuielilor. In Orasul Imperial, cel care se ocupa de distribuire si de afaceri era un om pe nume Globerg, care avea locuinta in Oras. Atat avea nevoie sa stie, M plecand din incaperea devastata, in mijlocul careia zacea, abia respirand, nefericitul.Stiind si adresa, M nu trebuia sa faca altceva decat sa astepte. Din nou. De data asta in ziua cand venea marfa, pentru a putea actiona mai ferm.
A venit si noaptea mult-asteptata. M s-a pozitionat strategic, intr-un loc retras privirilor, pentru momentul intrarii corabiei in port, moment care nu s-a lasat asteptat prea mult. In bezna noptii, corabia s-a asezat la docuri. Acolo ii astepta un grup de oameni, pregatiti sa descarce. Pareau agitati, sigur il asteptau, insa el era gata sa isi faca miscarea. Se scufunda in apa si inoata pana la corabie, cautand un loc prin care sa intre nedetectat. Nu i-a luat mult, avand cateva cunostinta in domeniul vaselor. Odata gasita insa, intrase in burta corabiei, unde era depozitata toata marfa. Nimerise unde trebuia, obiecte ca in magazinul lui Bramir erau acolo. In timp ce scotocea printre lazi si cutii, observase ceva ciudat, un pachet mare, alb ,infasurat cu sfoara. Dupa o inspectie scurta, a ramas surprins. Era skooma! Skooma era echivalentul marijuanei, doar ca mai halucinanta. Banditii astia faceau o groaza de bani din traficul asta! Trebuiau opriti! Insa nu mai era timp de planuit, in clipa imediat urmatoare au inceput sa coboare pe scari pentru a lua marfa.
Si-a scos din teaca mandria sa: o sabie ornata in mijlocul lamei cu motive arborescente, cu un maner stabil si cu un tais ...eficient! A fost observat destul de repede, respectivii chemand ajutoare, insa prea tarziu pentru ei. A re-deprins destul de repede arta manuirii sabiei, niste marinari nefiind deloc o competitie dura, decat pentru podea. E destul de greu sa te lupti si cu cate 3 sabieri deodata, dar M a ramas concentrat in fiecare moment al luptei, taind, parand, injunghind sau ciopartind dupa nevoi si posibilitati. Urcand scarile, ajunsese intr-o incapere, pe care el ar putea numi-o "bar", avand multe mese, si multe cai de acces. De altfel, era burdusita cu oameni, din care se distingea o figura. Un om nu foarte inalt, imbracat mai bine decat ceilalti. Era liderul lor!

-Ne-ar fi de folos un om atat de iscusit ca tine!
-Degeaba, castig suficient de la Ghidla!
-Hahahaha! Esti cu amaratii aia, care nu stiu nici macar cum sa-si gaseasca propriile izmene? Te-au trimis ca sa-mi sapi afacerea, nu? Te-au trimis pentru ca ei nu au venit cu ideea!
-Ce idee? Sa furi de la oameni care traiesc de pe o zi pe alta, si sa-i droghezi cu skooma? Asta e ideea ta geniala?
-Nu imi pasa, am profitat de ocazia ce mi s-a oferit! Si nimeni nu imi va lua munca mea! NIMENI! Daca ai curaj, infrunte-ma!
-Am curaj, pentru asta am si venit!

Oamenii s-au retras in spate, lasand loc in mijlocul incaperii ,la fel de plina de mese si scaune.Liderul intotdeauna a fost cel mai puternic sau cel mai inteligent. Acest lider avea ambele caracteristici,lucru care inseman ca stia sa si manuiasca sabia, fiind o provocare sa il invingi. Desigur ca s-au mai folosit si de mese sau de scaune, dar acest lucru nu a scurtat lupta.Insa in final ,tot M a castigat, culmea, nu dupa ce l-ar fi taiat cu sabia, ci dupa ce l-a dezechilibrat pe adversarul sau, acesta cazand si lovindu-se la ceafa si spargandu-si capul. Ironic.
Dar asta nu a fost finalul, oamenii repezindu-se catre M, fortandu-l sa fuga. Finalul e previzibil. Da, corabia a sfarsit mistuita de flacari. Gratar. Era o corabie frumoasa, dar evenimentele au fost de asa natura incat nu a mai supravietuit conflictului.
In fine, important a fost faptul ca si-a indeplinit misiunea, diistrugand reteaua de traficanti, deoarece e greu de banuit ca banda ar fi avut ceva mai mult decat atat.
M era apasat insa de ideea ca ar putea ramane pe aceste meleaguri o vesnicie. Totusi, avea un om de gasit, si raspunsuri de aflat...

Aranjament

2007-09-13T21:17:00.001+03:00

Azi am inceput dintr-o data sa imi aranjez biroul, in timp ce scriam un nou post din poveste. Sunt obsedat de ordine, totul are un loc al sau, iar cu cat ocupa mai putin spatiu vital, cu atat mai bine! De fapt totul a pornit de la suporturile mele de creioane, pixuri, rigle, etc. Cum asa? Pai cand cineva folosea ceva din suporturi [in cazul asta, mama mea avea nevoie de un pix], nu mai era in stare sa il puna la loc, pentru ca toate erau foarte inghesuite, si numai eu stiam cum sa le aranjez ca sa stea infipte cum trebuie. Cel mai dificil mi-a fost sa-mi dau seama cum sa asez compasul, fiind cel mai voluminos. Si pun pariu ca nu veti ghici la ce il folosesc, pentru ca da!, e cel mai utilizat obiect, aproape saptamanal chiar!
Totul a degenerat, extinzandu-se la nivelul intregului birou, suportul de CD/DVD-uri, zona centrala a axului biroului si apoi sertarul principal, care nu are ,dupa cum v-ati astepta, carti si caiete, ci "pusculita" de bani, buletin, si tot felul de chestii utile. Dupa vreo 20 de minute de aranjat sertarul am ajuns la concluzia ca trebuie sa eliberez din spatiu. Radical! Asa am inceput sa scot icoane (?), insigna din generala (pe care am folosit-o doar in clasa I ), o insigna cu Sfanta Parascheva , ascutitoari, inclusiv cu fluier (?!), si un stilou, plus un calculator de buzunar nefolosit...junk junk junk. A, si o bucata de plastic in forma Romaniei, pentru geografie. De ce era la mine asta?
Acum suporturile... Le-am dus in baie si le-am curatat de praf, descoperind ca inca am un stilou chinezesc din clasa I (????!!!!), pensule (mda), si multi calti de praf! Cea mai interesanta descoperire a fost mult-pierduta cheita a acum-nefolositului cesulet cu cuc! O da, cred ca de vreo 7 ani tot caut cheita aia!
Practic rascolind biroul am rascolit si destule amintiri care, din fericire, nu erau neplacute. Si apoi am fost uimit de faptul ca ,in 4 ani de cand am biroul asta, am adunat atat de putine nimicuri. Da ,e absurd, dar maretia cuiva nu e cumva data de resturile ramase in urma? Nu cumva acele resturi creeaza o imagine a faptelor sale? Ca totusi nu vorbim de un context in care reciclarea sa fie cel mai bun prieten al omului!
Pana la urma ,am eficientizat spatiul biroului, lucru care ma satisface pana la culmea org ... extazului. Daca voi reusi aceeasi eficientizare pe toate planurile, atunci chiar voi ajunge pe culmea cuvantului cenzurat/inlocuit! :))

[-Drum-]

2007-09-13T17:55:00.000+03:00

Ghilda l-a purtat dupa aceea in multe locuri din Cyrodill, semn ca serviciile lor erau apreciate de oameni. Lucrul acesta era benefic la urma urmei,Ghilda exista in continuare reducand infractionalitatea.
M a calatorit mult, cunoscand oameni deosebiti, si locuri pe putin la fel de interesante. Desigur ca nu a facut numai treaba in aceste calatorii, putand sa ia drumul muntilor sau padurilor din Cyrodill, sau sa petreaca prin tavernele din Bruma, alaturi de nordicii mereu dispusi sa lase prada uitarii frigul si ninsorile abundente pentru o halba de bere bruan sau un pahar de vin fiert.
Cyrodill difera foarte mult din regiune in regiune din punct de vedere cultural, la fel ca si temperamentul oamenilor. In Leyawiin ,primul cuvant care ar putea sa caracterizeze societatea este "rasism", Argonienii si Kajiit-ii fiind mereu indreptati unii impotriva celorlalti de mentalitati vechi de sute de ani. M nu avea ce sa faca in privinta asta ,in afara de ocazionalele contracte, si asa implicarile statului in ultimii ani au redus serios aceasta problema, mult mai eficient decat o eventuala implicare a lui. Si asa trecutul sumbru al sclavagismului in Imperiu parea departe.
Totul nu era numai lapte si miere insa. Jafuri inca erau, crimele la fel, iar atacurile banditilor pe drumurile din Cyrodill erau frecvente. Mai ingrijoratoare erau insa zvonurile ca hotii si-au format o bandaa. La asta se adauga vechiul mit al Fratiei Intunecate, organizatia asasinilor, care se spune ca ar fi in spatele multor asasinate din ultimii zeci de ani din Imperiu. Din pacate ,Ghilda nu avea informatii concrete in privinta acestor zvonuri, asa ca orice putea sa fie adevarat!
Chiar si asa, intr-un oras nu fusese niciodata: In Orasul Imperial! Insa ultimul contract avea sa i dea oportunitatea sa viziteze si acest loc: s-au primit informatii conform carora o data la 2 saptamani in portul orasului ajungea un vas plin cu marfa de contrabanda. M trebuia sa intercepteze reteaua de traficanti si sa puna capat intregii retele. Nici o problema!
Orasul Imperial este....nu neaparat imens, ci inghesuit! Si aceasta impresie nu era data de o reala lipsa de spatiu, ci din cauza zidurilor care atingeau inaltimi incredibile. Era imposibil de catarat! Din exterior cel putin... Una din trasaturile distincte ale Orasului era Turnul de Aur, ramasita a culturii Ayelid-e. Acest turn se putea vedea cam din orice parte a Cyrodill-ului, dar adevarul era ca era o minune arhitecturala. In lumea lui nu apucase sa vada o asemenea structura, probabil si din cauza faptului ca edificiile ajunsesera sa fie construite cu utilitatea in primul plan decat esteticul...
Misiunea era cea mai importanta de pana atunci, M fiind incantat de oportunitatea de a se afirma. Nu era deranjat de ideea de a rezolva dispute domestice sau a casapi o gasca de hoti, dar aceste contracte erau minore, el vroia ceva mai mare, mai important, mai incitant! Vroia si niste faima, iar contractul era lampa de lansare! In primul rand trebuia sa contacteze omul Ghildei pentru mai ulte informatii, la hotelul Septim. Acest elegant loc de intalnire avea ca motiv faptul ca in Orasul Imperial ,Ghilda nu avea sediu, spre curiozitatea lui.
Hotelul Septim era cel mai elegant loc de cazare disponibil in Cyrodill, si probabil in intregul Imperiu. Usa din stejar masiv de la intrare, ornata si cu un lac aplicat cu maiestrie tradeaza eleganta din interior. Un covor rosu intampina clientii ca pe niste adevarati nobili cu sange albastru. In culoar, mobilierul impresiona prin candoare, clar executat de cei mai buni tamplari din Cyrodill...ce mai ,totul inspira bun-gust! Omul de contact il astepta langa receptie:
-Pasare!
-Aripi!
-Ok, tu esti informatorul nostru atunci. Ce ai sa-mi oferi?
-Vasul care aduce marfa se numeste "Kristen". O vei recunaoste repede, are o statuie cu o femeie in ....aaaaa cum naiba ii spunea? In fine, in varful vasului!
-Cand va veni urmatoarea data?
-Peste vreo 3 zile, dar nu stiu ora exacta. Ai putuea sa incerci la cel care conduce treburile prin port ca sa afli exact cand. Dar nu stiu cum te va prea putea ajuta, sunt foarte multi oameni inarmati la descarcare, asa ca un atac ar fi sinucidere curata!
-Atunci ce sugestie ai?
-Banda furnizeaza marfa pentru un magazin din oras, "De toate de la Bramir". Are niste preturi incredibil de mici, muscand din competitie. E clar ca marfa e furata! Ai putea incerca de acolo sa gasesti o cale de a termina banda.

M pleca din hotel cu destinatia magazinului mentionat. I-a luat ceva vreme pana a gasit acel magazin, dar in final s-a descurcat. Magazinul lui Bramir era burdusit cu produse, haine, oale, ceaunuri, tacamuri, si orice iti poti imagina. SI intr-adevar, preturile erau jenant de mici! Bramir era un Elf de Padure tipic: mic, cu urechi ascutite ,si negustori teribil de buni.
-Buna ziua domnule ,ati venit in magazinul cu cele mai mici preturi din intreg Cyrodill-ul, am orice pentru nevoile si gusturile dumneavoastra!
-Nu am venit la cumparaturi, dar am venit auzind de preturile de aici.
-Normal, preturi ca acestea cer sa fie cunoscute!
Dar felul in care ajung produsele al asemenea preturi nu e cunoscuta...Aveti idee de ce? [ton grav al vocii]
-[usor nedumeit] Pai... nu stie nimeni pentru ca un negustor nu isi spune niciodata secretele!
-Inclusiv secretele intunecate?
-Ce vreti sa sugerati domnule?
-Eu nu sugerez nimic, marfa asta e furata!
-[un pic speriat] Haha, o gluma buna domnule, uitati ,am o camasa care vi s-ar potrivi...
-Nu vreau nici o camasa! Sunt de la Ghilda, si am suficiente informatii ca sa te bag la zdup si sa-ti inchid pravalia asta!
-Nu stiu la ce va referiti domnule, eu sunt un negustor cinstit!
-[repezindu-se la Bramir] Ba stii exact ce vreau sa spun, si o sa ma ajuti sa ii prind pe aia care iti dau marfa!
-Stai asa, recunosc! Acum cateva luni, niste oameni misteriosi au intrat la mine in magazin, si m-au obligat sa le vand marfa. Nu mi s-a spus de unde o aveau, dar mi-era clar ca nu era obtintuta legal. Da-mi drumul, si iti voi povesti tot...

Gratarul

2007-09-12T17:25:00.002+03:00

Nu ma asteptam ca o sa ajung sa pun bancuri pe aici, dar asat cam imi trezeste amintiri familiare :))

E sezonul de gratare si este prin urmare important sa ne aducem aminte cateva puncte cu privire la regulile gatitului, pentru ca acesta este singurul gatit, pe care il intreprind barbatii adevarati, deoarece de asta este legat intotdeauna o anumita doza de pericol.
Cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de evenimente:
1) femeia cumpara mancarea
2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul
3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o aseaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere in mana in fata gratarului
Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari:
4) BARBATUL ASEAZA CARNEA PE GRATAR!
5) apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara
6) femeia informeaza barbatul, ca carnea mai are putin si se arde
7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea, in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta
Si apoi inca un punct foarte important!
8) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!
9) apoi urmeaza din nou rutina. Femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa.
10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele
Si din nou, foarte important!!!:
11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA!
12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia, ca pe femei nu le poti satisface oricum niciodata.

Cum sa nu razi la asa ceva?:))

O zi afara

2007-09-10T23:55:00.001+03:00

Suna de parca as iesi dintr-un buncar anti-nuclear dupa cum am aranjat titlul, dar nu sunt eu de vina ca limba romana e interpretabila :P

Azi am fost sa iau un caou pentru cineva ,prin Bucur Obor. Ciudat loc de a cauta cadouri, dar din lipsa de inspiratie nu am ce-i face. De fapt nici nu stiu de ce pomenesc treaba asta, pentru ca partea asta nu e deosebita, iar eu scriu doar despre lucrurile deosebite :D
Am fost de foarte multe ori prin Bucur de-a lungul vietii mele. Cand eram mai mic, mergeam aproape saptamanal acolo, cu mama mea, cautand diverse lucruri, sau mergand la oftalmologul care isi avea sediul in subsolul, actualmente in renovare de vreo 2 ani [desi termenul era de doar 12 luni]. Mergeam la oftalmolog pentru exercitiile pentru ochi. Daca nu ar fi fost ai mei, as fi blestemat perechea asta de ochi de o groaza de ori probabil, dar eh! astea sunt lamentari de ochelarist.
Eu in general ma pot lauda cu simtul meu de orientare, foarte rar ma pot rataci, si de obicei memorez foarte repede traseele. Nu si Bucur Obor! Am invatat cu adevarat magazinul cand eram abia prin liceu, la mai bine de 6-7 ani de primele mele incursiuni pe acolo. Greu de inteles de ce, probabil din cauza reperelor care se tot schimbau odata cu rafturile magazinaselor...
Un lucru e cert: Bucur este foarte obositor pentru cel ce cauta un produs! Nevoia abundenta de a focalaliza , culorile stridente si agitatia provoaca migrene destul de neplacute. Practic, fiecare centimetru patrat are ceva diferit, iar fiecare centimetru patrat ofera o multitudine de produse care incearca fiecare sa-ti ia ochii cat mai repede si mai tare. Practic, aceasta e una din putinele ocazii cand imi simt ochii violati cu bestialitate de mintile diabolice ale vanzatorilor. Yuk!
Tin minte ca atunci cand inca mergeam la oftalmolog, mai faceam o oprire inainte de plecarea acasa: era o mini-pizzerie, aflat in una din multele zone care vand perdele si voaluri. Sincer nu mai tin minte cum erau pregatite acele pizze [nu ma interesau detaliile], dar tin minte ca pizza aceea era buna, si oarecum ieftina [10 mii?]. Acum vreo 4 ani am mai dat de pizzeria aceea, aveau cuptor cu microunde, si un frigider burdusit cu racoritoare. Acum nu mai e. Pacat.
La etaj magazinele sunt aranjate destul de urat, adica de-a lungul unui culoar ingust. Insa cel mai mic magazin, ascuns duap niste rafturi, imi capta cel mai mult atentia. Ati ghicit, avea LEGO! Colectia mea si a fratelui meu nu se poate numi fantastica, dar imi placeau la nebunie, cum se imbianau piesele si satisfactia de a vedea opera dupa atata imbinat. Am cumparat cateva LEGO-uri de acolo, daca dau de ele le pot si specifica care, cred. La fel de evident, nu mai e nici magazinul ala. Parca era cu covoare acum.
Nu stiu de ce aceasta zona imi starneste atatea amintiri, mai ales ca nu acolo am copilarit efectiv, ci 2 statii de tramvai mai incolo, in spatele blocurilor de la Iulia Hasdeu. In a 9-a am fost la nunta dirigintelui meu, un om pe care il respect si acum, chiar daca nu era din cale-afara de curajos. Dupa termianrea nuntii, am plecat cu niste colegi (colege ar fi mai corect spus), si mergeam de la Doamna Ghica pe jos. Evident ca pe Colentina [parca nu se continua Calea Mosilor dupa intersectie]. Si mergeam agale si imi simteam sufletul atarnand greu, facand pe cineva sa ma intrebe daca ma simt stanjenit cu ei. Ce ma leaga de locul asta, nu stiu. Poate Ioana cea care nu este Jo, care are casa prin zona? Ar fi o idee, dar atat de tare sa ma lege incat sa treaca anii si sa imi amintesc ca sunt legat de acest loc...
In timp ce scriam ultiam propozitie mi-am amintit de inca un eveniment. Prin februarie [sau cand era frig in orice caz] efectiv am mers pe jos de la Iancului pana acolo, si m-am plimbat prin fata blocului ei. De fapt de-a lungul intregii strazi, pana la urmatoare intersectie, parca asteptand ceva. Nici nu mai stiu ce sa cred despre mine...

P.S.: Cred ca un titlu corect ar fi fost "O zi in trecut"

Lingering

2007-09-05T22:39:00.002+03:00

Azi i-am dat Ioanei cadoul de ziua ei: o carte ilustrata, cu poze "muntoase". De fapt nu poze, ci picturi. Am avut noroc in Geneva de libraria aia, avea exact ce imi trebuia: o sectiune engleza ,si o carte ca asta! E clar ca un om ordonat a aranjat rafturile, dar daca eram eu, pana si cotoarele ar fi fost la fel de iesite din raft :)) Da ,sunt obsedat!
Sunt foarte incantat ca i-a facut placere acest cadou. Eu nu sunt genul care sa ma omor dupa cadouri, dar cand fac cadou, vreau sa fie cat mai bine ales. O singura problema: eu nu prea le am cu alesul cadourilor! :)) De fapt am nimerit atat de bine cadoul pana la nivelul in care sa pastreze si hartia de impachetat, fapt ce ma face sa cred ca asta a fost cel mai bine ales cadou pe care am fost in stare sa-l ofer. Da, nu sunt multe cadouri facute, mai scutiti-ma! :P Pacat ca ne blocam si nu suntem in stare sa legam o conversatie, chiar si dupa ce am stat atatia ani in aceeasi banca. Go figure...
De cand m-am intors am inceput sa fiu foarte atent la comportamentul semenilor nostri, ca sa imi confirm banuielile. Suntem niste needucati. Dar nu ii voi putea uri niciodata, sunt semenii mei, si vor fi asa o eternitate. Decat sa ma plang, mai bine sa incerc sa fiu un model pozitiv pentru ceilalti. Foarte improbabil ca voi ajunge in postura in care sa fiu model pentru mase insa.
In rest....minciuni minciuni minciuni. Sunt surprins de faptul ca unii isi duc traiul mintind. Deh, era clar ca trebuie sa existe si d-astia. Nu pot sa spun ca ii inteleg in totalitate, dar cred ca trebuie sa ma multuemsc cu explicatia ca oamenii inferiori incearca sa-si creeze avantaje prin astfel de practici.
Suna arogant ce am scris pana acum, si nu va invinovatesc. Asta e efectul oamenilor care incearca sa se agate si sa-ti storceasca puterile ca sa si le insuseasca. Cei care ma stiu stiu ca nu sunt arogant ,dar asta e felul meu de a contra-ataca. Prostesc, nu?
Multi nu stiu la ce facultati sa dea. Eu m-am decis: Istorie si Administratia Publica de la ASE. 2 facultati, pentru ca doar cu Istoria fac foamea/devin profesor [ma intreb care e mai rau?], iar administratia are intrare cu dosar. Ce-ti poti dori mai mult? Istoria imi place, asa ca e perfect. Daca nu as fi avut sila de matematica, neretinerea formulelor la fizica sau pura lene de a invata pentru medicina, alegerea mea ar fi fost alta. Asa ,merg pe optiunile astea inainte, si nu ma razgandesc. Chiar ciudat, de fiecare data cand am luat o decizie pe care am analiza-to intens, si apoi m-am razgandit, totul a mers foarte foarte rau. Revenind, sunt foarte optimist de toate ideea cu facultatile, sper sa nu ma impotmolesc...
Povestea...imi pare rau ca le fac atat de lungi, dar dupa ce sunt si luat de val uneori, mai trebuie sa le si aranjez intr-o forma decenta si ordonata. Doamne cate idei am pentru povestea asta! Dar niciodata nu voi intelege de unde si pana unde scrierile mele sunt valoroase, ca nivel literar amator. Am multe defecte, cel care imi scoate peri albi este banalitatea dialogurilor, unde personajele vorbesc de parca ar vrea sa-si faca un cont bancar. Da, mi se pare atat de grav! Le multumesc insa celor care ma lauda, chiar daca exista posibilitatea sa o faca doar ca sa nu ma faca sa ma simt prost. Dar cum o proba nedovedita este nula, le multumesc din suflet! Si scuzati acest post lung!:)

[-Anvil-]

2007-08-31T19:04:00.000+03:00

Ok, ma voi reabilita cu un mega-post! Sau macar voi incerca :))

Anvil era tinta sa, trebuia sa ajunga in oras. Pana la urma ,trebuia si el sa manance, sau sa gaseasca un loc de dormit. Cine stie cat va petrece in aceasta lume?
M se indrepta incet spre portile orasului. Uitandu-se in stanga si drepta, vedea in continuare intinderi de dealuri, pe care cresteau fire lungi de iarba, cu varfurile ingalbenite ,asa cum patesc toate firele lungi de iarba. Erau cam jumatate din inaltimea lui, evident ca nimeni nu avea grija de aceste regiuni, ar fi fost chiar o idee penibilia!
Fiecare oras din Cyrodil avea un grajd la intrarea in oras, de unde putea oricine sa achizitioneze un cal, sau sa-l parcheze.Frumoase animale, ascultatoare. Dar nu erau pe gustul lui M, prefera mersul pe jos. Langa poarta sunt 2 paznici, componenti ai pazei orasului. Niciodata nu pun intrebari, asa ca a putut intra fara nici un fel de problema, chiar daca eu nu mai avea prea multe haine.
Anvil are probabil cea mai frumoasa intrare din Cyrodill. Nu pentru ca ar fi usa ornata, ci pentru ca se intra direct intr-o piateta, unde Ghildele Luptatorilor si Magilor, impreuna cu Fierarul inconjoara un rondou in care se afla un stejar falnic. Copacii erau punctul lui moale, mereu i-au placut. De fapt, doar cea mai frumoasa gradina cu flori poate sa il impresioneze mai mult decat o padure oarecare. Asat inseamna ceva!
El vroia sa gaseasca de lucru, si icna rapid! Asa ca s-a dus din prima la Ghilda Luptatorilor, ca sa se inscrie. Se apropie de usa, cand o voce il opreste:
-Hei, tu! Ia vino incoace!
Intorcandu-se, vede un om marunt si carunt,care continua:
-Vino incoace, ca am o oferta pentru tine!
-Ce oferta?
-Vezi tu, sunt un negustor care cutreiera Cyrodill-ul ,carand marfa de colo-colo. Acum am o mare problema, pe care cred ca ai putea-o rezolva...
-Spune!
-Cand veneam inspre Anvil, caram o armura foarte speciala pentru fiul Contesei din Anvil. Din aur facuta, si cu propietati magice. Insa pe drum, am fost atacat de goblinii aia blestemati!Nenorocitii au crezut ca am aur la mine, dar tot au plecat cu armura aia! Te rog, ajuta-ma, sunt disperat!
-Pai de ce nu te-ai dus la Ghilda Luptatorilor pana acum?
-Asta e marea problema, sunt falit! Armura asat e singura mea solutie de relansare a mea ca negustor de succes! Te voi rasplati pe masura!
-Ce ai?
-Vad ca ai vrut sa intri in cladirea Ghildei...
-Da, vreau sa ma alatur lor!
-Aici te-as putea ajuta, pentru ca sigur te vor da in suturi afara!
-De ce?
-Cand te vor vedea cum esti imbracat, vor crede ca este inca un cersetor care cere bani si mancare!
M era surprins de modul cum trata situatia negustorul.
-Si cum m-ai putea ajuta? Ai tu haine?
-Nu neaparat haine, ci armuri care iti vor da o alta imagine!
-Dar daca tu esti falit, de ce nu vinzi armurile?
-Fierarul de aici e foarte dibace, Mai buni ca el se gasesc doar in Bruma si Cheydinhall. SI in plus, armurile pe care le am sunt achizitionate de la dansul, luate la schimb cu niste materiale. Sper sa le vand la Kvatch! Si nu plec din Anvil pana nu vand armura aia! Asa, revenind, ce parere ai?
-Esti un negustor bun ,stii sa punctezi afacerea. De acord! Ai idee unde s-au dus goblinii aia?
-E o pestera la nord-est de aici. Acolo isi au ei casa! Nenorocitii...
-Si ma lasi sa ma duc asa, cu mainile goale?
-....Hmpf, imi fortezi mana, dar n-am ce-i face! Ia sabia asta ,nu e cine stie ce, dar decat sa le sufli in ochi... Acum du-te repede!

Sabia chiar nu era cine stie ce, scurta, stramba, ruginita... Dar sunt goblini, ce poate fi asa de greu? Goblinii au o mare fascinatie pentru aur, se spune ca ii si innebuneste. Sunt mici, verzi si slabanogi, singurul pericol il reprezinta numarul lor, dar nici asta nu puteau fi o problema pentru M.
Soarele incepea sa apuna, in timp ce el cutreiera dealurile in cautarea acelei pesteri. Destul de greu de gasit prin desisul ierbii. In stanga lui era Marea Abeceana, o frumusete de peisaj. Simtea inclusiv mirosul marii, care ii trezea o multime de amintiri frumoase, in special din ceea ce a fost copilaria sa, cand era cu parintii lui ,pe malul marii... Acele amintiri sunt la o eternitate distanta fata de el insa, si nu avea ce sa-i faca.
Insa cautarea brusc incepea sa fie fructuasa. In firele de iarba se iveau 2 capete, mici si verzi. Evident ce erau acele capete! M se repede cu sabia inspre cei 2 goblini, stiind ca ei erau de paza la pestera, inca negasita de catre el. Goblinii l-au auzit, si s-au intors catre el, nefiind inarmati. Carne de tun deci! Cand M ridica sabia inspre cele 2 creaturi, imediat si-a dat seama ca e ceva neinregula. Cand a taiat aerul cu sabia si-a dat seama si ce era neinregula: dadea ca si cum nu stia sa manuiasac o sabie! Cum asa, dupa sute de ani de antrenament cu sabia, stia toate tehnicile posibile! Acum dadea ca un taran luat de la sapa! Lovitura sa ratata a dat oportunitate goblinilor sa se repeada inspre el, incepand o avalansa de pumni si muscaturi. M ingrozit, da inca o data cu sabia, de data asta taind adanc in bratul unuia din goblini, care ramane inlemnit. Nu a lasat oportunitatea sa astepte, infigand sabia in pieptul goblinului, umpland cu sange ustensila metalica. Celalalt goblin incepe sa isi dea seama ca lupta e pierduta, si incearca sa fuga. M nu poate sa scoata sabia din pieptul cadavrului, uitand pana si aceasta tehnica!, asa ca arunca lesul si sare dupa fugar cu mainile goale. il prinde de picior, si simtea ca nu are suficienta forta ca sa il traga inspre el. Daca Mahomed nu vine la munte, vine muntele la Mahomed! S-a tarat, tinand in continuare creatura, deja disperata, imobilizata. O prinde de gat si strange cat poate de tare, pana cand goblinul isi da ultima suflare.
Era inca socat de lipsa sa de talent si de forta, simtindu-se cateva clipe coplesit de forta celor 2. Era ceva necurat la mijloc, deoarece el le avea pe ambele. Spera ca aceasta sa fie din cauza lipsei de concentrare, asa ca smulge sabia , si porneste din nou la drum. Avea dreptate, pestera nu era departe, observand intrarea. O usita de lemn izola interorul. La intrare era o torta aprinsa. sa o ia? Uitandu-se prin imprejurimi, gaseste o torta stisna pe jos, exact ce avea nevoie. O reaprinde si intra in pestera. Bezna era strapunsa de lumina vie si colorata a flacarii portocalii, in timp ce cu sabia taia panzele de paianjen care ii intrau in fata. O dovada suplimentara ca aici triau goblini, partea de la mijloc in jos find curata de asemenea elemente. Aerul vuia ascutit prin cotloanele pesterii, amplificand starea de tensiune. Facea pasi usori, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Un gest ciudat, deoarece lumina tortei l-ar fi dat si asa de gol!
La un moment dat vuietului i se alaturase si niste voci. Timpul sa-si faca intrarea. Se uita in incaperea care i se arata, vazand un grup de 4 goblini patruland. Lumina era furnizata de o gaura in tavan, prin care intra soarele oferind generos lumina. Goblinii acestia erau mai bine inarmati, 2 dintre ei avand bate de lemn. Isi aduna concentrarea si intra in camera. Goblinii imediat intra in pozitie de lupta. Primele cateva secunde nu ofereau actiune, Goblinii asezandu-se in semicerc in fata lui M. Si-a dat seama ca asa va tine o vesnicie, incepand sa fluture sabia. Semicercul se unduia, ca si cum impingea o perna cu degetul. Totusi, cu toata concentrarea, manuirea sabiei era inca defectuasa, in unele momente aproape impiedicandu-se. Nu avea timp sa se gandeasca la asta, deoarece unul din goblinii neinarmati sare inspre el. Cu o msicare chinuita, face o taietura pe abdomenul creaturii,insuficient pentru a o impiedica sa se repeada la el. Pumnii nu contenesc sa apara ,dar cu inca o miscare, taie complet abdomenul, trantind goblinul insangerat. Ceilalti goblini incep sa devina mai agitati, fluturandu-si si ei armele, respectiv pumnii. M manuieste sabia ca pe o furca, suficient ca sa strapunga pieptul unuia din cei inarmati. Reactia nu s-a lasat asteptata, supravietuitorii sarind la inaintare. Printre lovituri, reuseste sa prinda bata cu mana libera, dupa ce a lasat sabia in cadavru-aceeasi problema-, incepand sa fluture la intamplare obiectul contondent. Miscarea a dat roade, unul din goblini fiind aruncat pe spate, moment in care M avea spatiu de manevrea pentru a se ocupa de celalalt combatant. Manuirea unei bate e destul de complicata ,deoarece necesita nu indemanare, pe care si asa nu o are, ci forta bruta, lucru care e in aceeasi lipsa ca indemanare! Solutia lui era sa atace in viteza si sa nu ii mai lase timp sa contra-atace.
Cand inveti o tehnica, si o folosesti pentru ceva vreme, incepe sa-ti intre in reflex. Aceasta e metoda creierului de a conserva resursele si a te pastra mereu in conditie optima progresului. M nu avea reflexe, folosea bata asa cum tinea minte! Practic, manuia din memorii acea bata ,el nemaiputand sa execute miscari de finete. Insa Goblinul devenise repede coplesit de violenta loviturilor, incepand in unele locuri sa sara sange, inas M nu s-a oprit, continuand sa dea lovitura dupa lovitura, trantindu-l si pe acesta la pamant. Celalalt goblin s-a ridicat, si i-a sarit in spate. Era usor ca greutate, asa ca nu prea il incomoda, continuand sa dea in goblinul care nu mai putea sa opuna nici un fel de rezistenta. M fusese cuprins de furie, zdropind goblinul inca un minut, facandu-i capul terci, la propriu! Imediat dupa aceea, isi tranteste goblinul din spinare, si ii aplica o lovitura in fata, aruncandu-l cu capul in niste pietre ascutite din pestera. Era clar acum, ca toti 4 erau morti, iar bata era pe jumatate rosie. Sabia a lasat-o acolo, bata pare mai eficienta. O ia prin singura iesire alternativa celei din care a venit, ajungand inr-o incapere care aduce a sala de ton. In capatul incaperii era un scaun de piatra, langa care erau asezate 2 torte, una in stanga, una in dreapta. Goblinul din aceasta incapere parea sa fie liderul, era mai inalt, ajungandu-i pana la nivelul pieptului, avea o armura, un coif si o sabie. Nu se mai gandeste la sabia lasata in camera cealalta, porneste la atac. Goblinul da o lovitura, pe care o pareaza, moment in care s-a dezechilibrat. Era mult mai puternic decat celialti! Urma sa fie o lupta grea. Nu vroia sa riste lovituri cu sanse mici de succes, deoarece putea fi repede strapuns de sabia creaturii. Asa ca asteapta, parand lovitura dupa lovitura, stangaci de fiecare data, cat p-aci sa il taie. A 5-a lovitura insa este eltala. Pentru bata, care crapa in multe bucati mici si subtiri. Trebuia sa acioneze repede. Si a facut-o! Arunca torta in fata goblinului, si smulge sabia din mana sa, aruncand-o din stangaie in cealalta camera. I-ar fi fost de folos, dar sare la gatul goblinului, incercand sa termine aceasta peripetie. Ghinion insa, goblinul parea sa aiba mai multa forta! A fost pus repede pe spate, si a inceput sa fie strans de gat. Pumnii erau inutili, armura fiind tare.Norocul l-a ajutat, gasind o piatra ascutita la indemana lui, proiectand-o in ochii goblinului, care se da pe spate in dureri groaznice. M alearga in cealalta camera ,si ia sabia goblinului. Cand se intoarce, goblinul alerga inspre el. De data aceasta nu facea nimic daca incerca sa-l injunghie, armura neparand sa fie aatt de permisiva precum carnea lor. Asa ca face ce stia el mai bine: sa dea la intamplare! Loveste coiful de pe cap, aruncandu-l pe jos, si ametind goblinul, acum fara un ochi. Jumatate din fata sa era plina de sange, dar nu se dadea batut! Acesta ia repede sabia infipta in defunctul sau frate (sunt frati, nu?) si trece din nou la atac. Iarasi avea avantajul, deoarece loviturile sale continuau sa semene cu tehnici barbare de folosire a betisoarelor chinezesti.
Lupta a continuat sa dureze minute bune, M nefiind in stare sa dea cum trebuie, iar goblinul fiind chior si ametit. O lupta glorioasa! Insa apare ruperea de ritm! Sabia lui M strapunge bratul drept al Goblinului, care cade pe jos ca o bucata de jeleu, improscandu-i camasa cu sange. Goblinul scapa sabia din cealalta mana ,fiind in dureri coplesitoare. M nu are mila de creatura, infigand sabia ca un topor in teasta lui. Castigase. Nu era obisnuit insa sa fie cuprins de ura, ocazia aceasta inspaimantandu-l.
Se duce inapoi in sala tonului, luandu-si torta inapoi. Langa scaun era aparent si o cutie mare, de lemn. Cand o deschide rasufla usurat: armura de aur! Dupa ce a ridicat-o, vede la fund si o mare de galbeni! Asta compenseaza si lipsa banilor acum! Pune armura pe el, neavand altfel cum s-o care, ia asbia goblinului, care era mai lunga si neruginita si pleaca. Armura goblinului era ruginita toata, sigur negustorul ii va fi dat ceva mai bun.
La ajungerea in oras i s-a confirmat banuiala. Negustorul era exaltat, cu greu isi stapanea emotiile. Si-a respectat promisiunea din plin, oferindu-i o frumusete de armura din piele, un coif, si niste ghete.
-Acum arati mai respectabil!
-Multumesc foarte mult...
-Pe naiba, tie ar trebui sa-ti multumesc, puteai sa iei arumra si s-o vinzi pe o tona de aur!
-Asta cam asa e... O zi buna!
-Si tie!

Cam sec finalul de conversatie, dar M stia ce trebuia sa faca: sa se antreneze! Ghilda era exact ce ii trebuia! S-a indreptat icna o data spre usa, apasand incet. Era deaj seara ,si nu vroia sa deranjeze pe cineva. Curios, era o luem virtuala totusi! Inauntru era un om ,imbracat intr-o armura alba si lucioasa.
-Buna ziua! Cu ce va poate ajuta Ghilda Luptatorilor?
-Am venit ca sa ma inscriu!
-Atunci va trebui sa asteptati pana maine dimineata, deoarece seful Ghildei Anvil, Aaron, doarme la aceasta ora!
-Pot dormi aici?
-In nici un caz!

O seara dormita in aer liber. S-a trantit pe banca de langa stejar, dormind neintors. Cand s-a trezit a revenit in cladrea Ghildei

-Acum pot sa il vad pe Aaron?
-Desigur, va urcati 3 etaje, si dati de biroul lui!

Mergand spre scari, vedea diversi luptatori antrenandu-se. Oameni dintr-o bucata, si in mod clar mult mai talentati decat el. Ajunge in biroul lui Aaron. La priam vedere ai spune ca e om, dar negru. Gresit, in Tamriel nu existau negrii. Aaron era un Redguard, o rasa de luptatori, urata de multi.
-Ce doresti?
-Am venit sa ma alatur Ghildei Luptatorilor!
-Foarte bine! Ne trebuie membrii noi intotdeauna! Dar trebuie sa te pun la curent cu obligatiile tale.
Practic, Aaron i-a explicat intregul regulament al Ghildei, lucru care niciodata nu este usor.
-Esti de acord cu toate aceste reguli?
-Desigur!
-Esti sigur?
-Da, absolut sigur!
-Ok, te numesc membru al Ghildei Luptatorilor domnule M, acum ai acces la contractele Ghildei, locurile de antrenament si dormitoarele tuturor Ghildelor din Cyrodill. Vei primi rangul de Initiat, si vei putea sa avansezi in grad in functie de contractele incheiate cu succes! Bine ai venit ,frate!

A multumit scurt ,si a plecat din incapere, nu ii placeau discutiile penibil, in care fiecare insista sa ii multumeasac convorbitorului sau.
S-a dus jos, la acelasi om cu armura lucioasa, care era in acelasi timp Portarul Ghildei din Anvil, intrebandu-l de antrenamentul din Ghilda."In pivnita" cica.
Ajuns jos, M a dat de o incapere care avea cam tot ce trebuia pentru antrenament. O arena, o tinta pentru arcasi, si niste schelete de lemn legate cu lanturi pe post de manechine pentru arme.Si desigur, un antrenor! De fapt ,o antrenoare, o Kajiit. Ce sunt Kajiit-ii? Sunt o rasa de feline bipede, pe scurt, putini sunt cei care devin si razboinici, fiind in general hoti si cercetori. Cam asta pateste o rasa care in alte provincii (Morrowind) este supusa sclaviei...
-Bine ai venit M! [da, in universul asta, vestile ajung instantaneu peste tot...] Eu sunt Kalmera, instructoarea de lupte corp la corp din Ghilda Anvil. Cred ca e timpul sa incepem!
-Uau, nu credeam ca vei fi atat de directa, si ca imi vei ghici intentia!
-Doar cei care vor sa se antreneze ajung aici! Si nou-venitii care vor sa se antreneze! Acum, sa vedem ce stii cu sabia.
-Esti sigura ca vrei sa am vezi? Imagineaza-ti un taran dand cu furca!
-Lasa judecatile pentru mine!

Asa au inceput 3 luni de antrenamente zilnice, in manuirea sabiei, scuturilor, exercitii fizice si atletice. Invata repede pentru ca el de fapt reinvata ce stia. Dar a meritat efortul, a intrat in contact cu aceasta lume noua. Si-a recapatat vitalitatea pierduta misterios odata cu trecerea prin portal, lucru care nu putea decat sa-l bucure. Insa cel mai important e ca acum poate sa-si faca treaba prin Cyrodill. Asa ca se duce sa-si ia primul contract!
-Felicitari, nu te-ai repezit din prima la contracte, ci ai asteptat momentul cand esti sigur pe fortele tale! Ti s-a dus oarecum vestea, ai progresat foarte repede, mai repede decat multi dintre noi!
-Nu e nevoie sa imi multumesti. Care e primul meu contract?
-E unul de inceput. Am primit o plangere de la doamna Anette, cu privire la aparitii de lei de munte pe langa casa sa. Du-te la dansa si vezi ce poti face!

Doamna Anette este o batranica ,nimic deosebit legat de ea. Avea casa un pic de-a lungul drumului prin oras. A batut politicos la usa, nerabdator de primul sau contract.
-Buna ziua doamna, ati apelat la serviciile noastre...
-A, da, va asteptam cu nerabdare. Intra, intra!
-Care este problema?
-In ultima saptamana imi tot apar lei de munte in pivnita si imi omoara copii!
-Care copii? [ea nu avea copii]
Un sunet brutal din pivnita intrerupe conversatia
-Stati asa doamna, ma duc sa verific ce este!
-Du-te repede, salveaza-i!

Ajuns in pivnita, a vazut un leu de munte, in preajma sa fiind sobolani morti. Nu a mai stat sa se gandeasca la "copii" specificati de ea, deoarece leul a sarit la atac. De data asta lupta a fost lejera, omorand leul dint-o lovitura rapida de sabie. Verificand pivnita nu mai gaseste nici o fiinta vie, dar in schimb isi da seama de unde veneau leii: e o gaura in pivnita, care da in curtea din spate.Doamna Anette deschide usa si coboara.
-Sunt morti?
-A fost doar unul, dar vad ca ati avut o infestare cu sobolani.
-Adica sunt si ei morti? [incepand sa planga]
-[un pic contrariat] Da, nu vad problema]
-Copii mei!!! [izbucnind in hohote de plans]
Acum si-a dat seama cine erau copii...
-Doamna, vad ca pivnita dumneavoastra are o gaura, vedeti? Ma duc acum in curte sa mai vad ce gasesc.

Curtea din spate i-a rezervat o dubla surpriza:halci de carne intinse langa gaura din pivnita, si o gaura in zidul cetatii. Cum de n-a observat-o nimeni?

-Stati asa sa inteleg. Tineati sobolanii pe post de animale de casa?
-Nu erau sobolani! Erau niste draguti, scumpii mei!
-Cred ca stiu de unde au venit! E o gaura in zidul cetatii, foarte aproape de gaura din pivnita dumneavoastra. Leii au intrat, si au mirosit sobolanii. De altfel am gasit halci de carne insiruite langa aceeas gaura din pivnita.
-Du-te repede la Arla'gnobar, el va stii ce sa faca! [era vanator]

M s-a dus si i-a comunicat orcului situatia.
-E grav! Hai sa mergem de-a lungul cetatii, sa cautam leii astia de munte, ca sunt un pericol pentru intreaga cetate!

Cand a iesit din cetate, M a vazut de ce nimeni nu observase gaura: era acoperita de boscheti. Si Leii de munte erau aproape, fiind vreo 15, un numar destul de mare.
-Multumesc ca m-ai anuntat de acest incident. E pacat sa omori animalele astea superbe, dar vietile oamenilor sunt mai presus decat asta! Mult succes cu Ghilda, am auzit multe lucruri despre tine!
-Multumesc foarte mult, acum ma duc la doaman Anette.

-Doamna, mai stia cineva ca tineti sobolanii in pivnita?
-Normal ca stiau, din cauza plangerilor i-am si mutat in pivnita!
-Aveti vreo banuiala asupra cuiva care sa vrea sa le faca rau?
-Ar putea fi.... Kajiit-a aia nenorocita! Niciodata n-am putut-o suferi! Rasa de jegosi, asta sunt!
-La cine va referiti?
-Larkena! Eu zic s-o urmaresti, sunt sigura ca ea a vrut sa-mi omoare copii!
-Foarte bine, dar am o rugaminte: sa nu afle nimeni ca au murit sobolanii!

Spionatul nu ii era strain, a facut de mutle ori asta de-a lungul vietii sale. Insa mereu i-a fost incomfortabil, iar acum intr-un oras mic e chiar destul de greu. A stat o zi inreaga pe urmele Larkenei, l-a apucat si foamea, ii era si somn... Spionaj, asta ii mai trebuia! Insa spre seara a nimerit jack-pot-ul! Ea era vinovata, se strecura cu bucatile de carne si le planta in acel loc. A venit in goana inspre ea.
-Ce faci aici Larkena?
-.....nu-i treaba ta!
-Ba este, atat timp cat ai pus in pericol viata Anettei si a cetatenilor din Anvil!
-Cum adica?
-Nu cred ca esti tocmai in siguranta cu lei in pivnita ta, nu? De restul orasului nu mai zic!
-Dar...eu am vrut sa scap de sobolanii aia blestemati. Nu mai suportam mirosul, si chitaielile! Femeia aia e nebuna sa iubeasca asa ceva!
-Imi pare rau, dar va trebui sa spun! Si data viitoare gandeste inainte sa faci!

Asa si-a terminat M primul contract, nu cine stie ce, dar un inceput bun de drum. Lucruri mari il asteptau la orizont...

2+7

2007-08-29T23:05:00.001+03:00

Incep cu un cliseu: M-am intors! Trec in paine, hai sa o luam pe rand.
In primul rand, nu am facut nici un bagaj, l-au facut altii pentru mine. Stiam ca voi fi indrumat, asa ca nu trebuia sa ma panichez si sa ma agit pe tema asta. Zborul cu avionul a fost frumos. Pana cand a inceput durerea de cap. Si norii aia blestemati. Au dat si Pizza baietii de la Swiss Air, o buanciune, noroc ca au adus-o, ca faceam foamea in avion.
Inainte de toate, specific inca un lucru. De fapt sunt mai multe lucruri. Eram atat de paralel cu calatoria inainte de plecare, incat nu stiam nici in ce oras voi fi. Pentru a calma spiritele, am fost in Geneva. In al doilea rand, nu voi discuta partea familiala, nu voi pomeni debunica mea sau de fratele meu, din 2 motive. Primul este pentru ca nu se discuta asa ceva in vazul lumii, iar in al 2-lea rand am observat ca unii nu pot sa-si tina pentru ei parerile lersonale legate de ce povestesc eu legat de viata mea, facand inclusiv glume legate de aceste povestiri.Ma refer la povestirile intime STRICT legate de viata mea. Stie cine, si cred ca e evident si pentru restul.
Daca era sa ma iau dupa ce mi-a fost povestit, as fi fost foarte dezamagit de Geneva. Da, e mai curat decat Bucurestiul, are cladiri mai ingrijite, o zona veche superba (si din nou, ingrijita)
, dar la fel gasesti mucuri de tigari, gume de mestecat innegrite de timp, flegme (putine). Insa ce difera cu adevarat in Geneva, si de fapt in Elvetia este ...politetea si bunul simt. Cred ca doar "bun-simt" era necesar, dar in fine. Oamenii se scuza, nu te insulta daca le stai in drum, o adevarata placere sa ti se spuna "multumesc" ,iar tu sa le raspunzi in acelasi stil. Eu sunt genul de om care multumeste cam pentru orice, am avut suficiente ocazii pentru acest lucru.
De fapt politetea e dusa la extrem, dai "bonjour" inclusiv oamenilor din bloc. Vanzatorii se comporta ca si cum clientul este cel care le face un serviciu si nu invers (exceptie face cel de la Migros, care se uita la mine de parca imi vroia sangele). Tara asat e o tara de pensionari, si cand vad cum este tratata fiecare persoana incep sa ma gandesc ca locul asta e chiar raiul pensionarilor.
Gradina lor botanica are intrare gratuita. Si are boababi! Si flamingi! Si somoni! Daca iubeam si altceva decat copacii, locul ar fi luat nu nota 9, ci 12! Incredibil, dar aveau si caprioare! Zoo Baneasa e copil mic pe langa ce are gradina botanica din Geneva. Ma rog, comparatia e fortata. Cel mai prost lucru e ca nu poti merge noaptea acolo, ca e inchis. Imi imaginez cum ar fi aratat cu niste lumini bine puse....mmmmm
Chiar, acum mi-am amintit! A 2-a zi de dimineata am mers la posta... hai sa reproduc discutia:
-Mamaaaa catamai cladirea! Aia e posta? [eu, uimit]
-Cred ca da [fratimiu, usor complexat]
-Da copii, aia e posta, acolo mergem![bunica mea, sigura pe ea]
-Pai si magaoaia aia ce e? [fratimiu, si mai complexat]
-Aia e scoala [bunica mea]
...................................................

Scoala arata ca scoasa din SF-uri. Mare, cu terenuri de baschet pe acoperis (?!?!?!?!!?!), cu terenuri inauntru (!!!!!)...amuzant e ca avea jaluzele rupte in exterior, aparent la ei cladirea aia e puscarie. Fraierii....
Da, posta era de 2 ori mai mare decat scoala. Iar ce era inauntru...Trecusem din 2020, epoca cladirilor din sticla si beton ,direct in Star Trek, cu usi automate care scot sunete si fasaituri. SI cu un automat de bilet de ordine de stat la coada. Momentul asta m-a lasat un pic perplex, locul aducea mai mult a laborator top-secret decat a posta cu funcionari plictisiti si...a, stai asa, ca functionarii aia sunt mereu amabili. Si stiu si engleza! Yes!!!
La posta nu ajungi din greseala. Eu eram pus pe pozari digitale, si am gasit o oferta foarte avantajoasa la un magazin on-line de acolo, practic daca le luam din Romania, dadeam inca cateva milioane bune pe toate accesoriile. De fapt, in oferta era camera (doh!), husa (care nu o gaseai in Romania decat foaaarte greu si foaaaarte scump), card de 2 Giga, baterii reincarcabiel si acumulatori. De fapt, in Romania ajungeam la acelasi pret doar cu camera si un card de 1 Giga. Mda. Schepsis insa. Aveau ori plata prin card Visa/Mastercard [lucru de care nu dispuneam], sau virament bancar, prin posta. Aparent ei nu livreaza la domiciliu. De fapt aparent ei sunt varza, pentru ca chiar daca posta confirma tranzactia financiara, firma se apuca sa trimita coeltul abia dupa ce isi primeau banii efectiv. Grrrrr, marti am facut comanda, miercuri dupa ce am luat avionul venise coletul, o saptamana mai tarziu. Daca aveam aparat, ieseam noaptea pe strada, era material serios de pozat. Asa ca am ramas cu aparatul Kodak cu film si motor :D Bun si ala, oarecum.
Sunt roman? Da, si ma simt in largul meu! De ce? Pentru ca pot calca iarba din parcuri si traversa pe rosu! Weeeeeee!
Ce altceva se poate spune? Ah da, am fost la o pizzerie acolo, un loc foarte rustic. Foarte simpatica chelnarita, surpriza placuta a fost sa aflu ca ea si sotul ei, un bucatar portughez mic si plinut, erau cei care detineau restaurantul. M-as duce cu placere de fiecare data acolo, pe cuvant! Chiar daca blatul era tare si am facut brate taind cu cutitul ca disperatul. Sincer sa fiu, nici Cuptorul cu Lemne nu mi-a lasat o asemenea impresie. Bravo lor, sper sa o duca bine de acum inainte, se vedea ca erau un cuplu foarte fericit de ceea ce faceau. Nu mai vezi asemenea persoane prea des.
Cand stau sa ma gandesc, sunt multe de spus, cum este si masina de schimbat bancnote in marunt (o,da!), I-cafe-ul care are timpul de utilizare pe baza de cartela cumparata la un alt aparat, sau de televiziunile germane si frantuzesti care dubleaza tot, sau de cinema-urile cu filme vechi si dublate...e o lista interminabila.
Azi de dimineata revenirea la realitate s-a realizat dinaitne sa plec cu avionul. In aeroport la Geneva, se profileaza 2 persoane, care se vor dovedi a fi intelectuale. Un nene care aduce a un Irinel inalt si un ceafa-groasa care tocmai vocifereaza la telefon. "Pai uite ma ce mi-a zis bunica-miu pe patul de moarte. La 82 de de ani, fii atent, mi-a spus <Ba, ce esti tampit de tii cu Steaua?>"......
Probabil asta e diferenta. Orasul are tone de cladiri noi, unele infipte in orasul vechi, dar pana si alea par ordonate dupa o logica ,nu sunt aruncate aiurea doar ca sa fie. Excelenta aceasta treaba, acest lucru m-a facut sa trec cu vederea ca jumate din oras era in constructie. Isi pun si ei tramvaie. Am prins o bucatica de Servette care inca avea verdeata intre sensuri. O scena care in cateva saptamani va fi istorie cel mai probabil, dupa cat de bine lucreaza cei de la drumurile lor.
O alta diferenta e ce am specificat la inceput: bunul-simt! Cand am ajuns in Romania instantaneu m-am lovit de bunul-simt made in Romania. Mai avem de lucru, dar nu la spalat strazi sau vopsit garduri...

Povestea gandacului

2007-08-17T02:58:00.001+03:00

E o ora nepotrivita sa scriu, la ora asta in mod cert trebuia sa dorm.Dar probabil ca ma simt inspirat. Dupa o seara in care am fost in stare de soc (nu imi puteam imagina in viata mea ca CFR sa piarda atat de categoric in fata lui Anarthosis!), si apoi intr-o stare de gandire-analiza, revazand un film cu Ethan Hawk si Uma Thurman, m-am indreptat spre baie. Acolo am dat de un gandac. O scena destul de comuna, doar ca acum trebuia sa il omor. Era intr-un cotlon, asa ca am luat spray-ul, care era in premiera la indemana. Fas-fas!, nu parea prea ofensat, dadea un pic din antenute si se misca ca beat. Neah, tre' sa-l strivesc. Am uitat sa specific, nu am gresie sau faianta in baia aceea. Suna de parca as fi din lumea a 3-a ,dar nu e o tragedie. Mai ales ca pe jos sunt plastice. Plasticele cu care au venit, ironic ,cutiile cu gresie. De acum 6 ani.
In fine, am luat un bat pe jumatate manjit cu vopsea/ipsos/aracet. Parca era si un bat mai lung, cu care se tineau rufele la uscat deasupra cazii (??)... Acum sa-l sfaram pe fraier! Mana tremura. Da, imi e frica de gandaci! Si de albine, si de viespi... Da, imi e frica de gandaci de parca imi vor face rau.In final l-am rapus ,l-am luat cu o bucata considerabila de hartie igienica, aruncat in veceu. Dupa aia mi-am indeplinit glorios datoria masculina si am folosit veceul in scopul pentru care a fost creat. Scopul mic. Si am tras apa. Ma intreb care a iesit mai umilit din confruntarea asta.
Acum stau sa ma intreb. Cu ce au gresit ei? Sunt scarbosi, dar cred ca e o minciuna.Ma uit pe bratele mele, arse de soare pana la gradul 3, in urma cu 2 saptamani. Ma uit la aceste brate si cred ca noi suntem cel putin la fel de scarbosi. Am cateva straturi bune de piele decojite, sub ele aflandu-se o piele fina. De fapt nu fina, ci plina de bube. Daca stau 10 secunde la soare, apar pete rosii. Daca stau 1 minut la soare, petele devin niste bube rosii si scarboase, similare cu niste cosuri pline cu puroi. Asta in timp ce am fasii de piele care abia asteapta sa paraseasca conformatia mea. Asa ca stiu cu ce au gresit gandacii, nu au puterea!
Ciudat, eu stau aici, la 3 noaptea, scriind la blog despre frica mea de...ce? Luni plec in Elvetia, iar eu stau aici si am mustrai de constiinta si gandiri filosofice. Ma intreb daca o sa ma ajute aceasta ganmdire continua. La fel de ignorant voi ramane cel mai probabil. Intrebarea e, cine ne arunca pe noi in veceu?

[-Avant-]

2007-08-12T22:58:00.000+03:00

Logic, primul sau gand era "unde naiba sunt?". Nu se putea spune ca locatia era familiara. O zona de deal, acoperita cu iarba ianlta, iar in departare se profilau, pe de-o parte dealuri impadurite, iar in partea cealalta o mare, sau un ocean. In mod curios, pistolul si pusca din mainile sale incepeau sa aiba o reactie ciudata, similara cu cea a unui castel de nisip suflat de o rafala puternica de vant. Multe lucruri mai trebuiau invatate despre aceste portaluri.
Soarele stralucea intens, insa caldura nu era sufocanta. Trebuia sa gaseasca insa o padure, anii petrecuti in salbaticie il invatasera ca hrana abundenta putea fi gasita acolo. Directia de mers era evidenta. In timp ce mergea incepuse sa observe ca pantofii sai ,negrii si luciosi, incepeau sa aiba soarta armelor sale. La fel si costumul sau, nu foarte elegant. Dar de ce camasa de dedesupt ramasese intacta? Ce-i drept ,ar trebui sa fie recunoscator, si asa arata ridicol in chiloti, bine ca a ramas cu un minim vestimentar. Macar nu va trebui sa-si piarda vremea confectionandu-si prea multe articole de imbracaminte...
Iarba deasa era incomoda, M fiind nevoit sa-si croieze drumul prin desisul vegetal. Dupa cateva minute bune de impins iarba, ajunsese pe un drum pavat. Drum isneamna asezari umane! Excelent, dar pe ce drum sa o ia? Se uitase la dreapta, drumul o ducea in susul dealurilor. Privind in stanga, drumul o lua la vale, iar in orizont se contura un castel. Medieval. Hmpf, cine stie pe unde naiba a nimerit! A luat-o in josul vaii, mergand alene. Oraselul nu parea sa aiba un stil cunoscut, lucru curios si chiar ingrijorator! El a trait toata istoria umana, normal ca stie cam tot ce se poate sti despre asezari umane.... Contunuase sa mearga, insa la un moment dat sunetul marii departate incepea sa fie inlocuita cu un alt sunet. O intoarcere brusca ii arata un barbat calare, purtand o armura. M imediat incearca sa evite calaretul, dar observa ca respectivul nu avea intentii ofensive.
-Buna ziua ,domnule! spune omul, intr-o engleza clara si perfecta. Anglia? Dar orasul ala nu arata nici macar a colonie britanica. De fapt stai asa, colonie medievala?
-Buna ziua! Puteti sa-mi spuneti unde ma aflu?
-Desigur! [un calaret cu spada sa vorbeasca politicos unui om pe jumatate gol?] Te afli pe Drumul Aurului! [Cum? Asta pe unde o mai fi venit?] Continuati pe drumul acesta inspre vest si ajungeti in orasul Anvil, iar in partea opusa este Kvatch si Skingrad.
-....Multumesc pentru informatii!

Calaretul pleca, iar M ramasese pironit in acelasi loc. Socat! Asa ceva nu se putea intampla! Denumirile toate ii erau familiare! Nu erau locatii cunoscute de el, erau....locatii dintr-un joc! Fictionale! Era intr-un joc? O parte pozitiva avea toata aceasta poveste: stia unde trebuie sa se duca, si ce sa faca: sa mearga spre Anvil!
Unde se afla el de fapt? Ei bine, se afla in vestul provinciei-capitala a Tamrielului, Cyrodill. Orasele aflate in Cyrodill erau Anvil, Bravil, Skingrad, Kvatch, Cheydinhal, Choroll, Bravil,Leyawiin, si bine-inteles, Orasul Imperial. Imperiul era condus de dinastia Septim, desi nu stia daca inca mai era la putere. Imperiul mai avea si alte provincii, cum ar fi Skyrim, Morrowind, Hammerfell, Valenwood, Elsweyr si Mlastina Neagra. Fiecare regiune avea istoria si specificul ei, la fel ca fiecare oras din Cyrodill.
Anvil era un oras-port important, fiind cam singurul din "bransa" aceasta din intreaga provincie, in afara de Leyawiin si Orasul Imperial. Se putea spune ca e un orasel dragut, fiind singurul care avea castelul in afara orasului, pe o insulita de la marginea portului.
Zona cea mai "saraca" estetic era, desigur, portul, unde se gasea inclusiv un bordel, plin cu marinari neprietenosi, si un magazin cu o selectie destul de variata. Interiorul orasului insa statea destul de bine, avand si cateva vile. Cersetorii erau putini, dar erau, ca in orice oras, o prezenta constanta in piata centrala. Magazinele erau destul de utile ,avand preturi destul de avantajoase si produse pentru toate nevoile si gusturile posibile, pastrand proportia fata de targurile din Orasul Imperial desigur.
O alta prezenta a orasului erau cele 2 ghilde: cea a Magilor si cea a Luptatorilor. Ghilda Magilor avea o istorie destul de dubioasa si oarecum necunoscuta lui M, dar cea a luptatorilor ii era la indemana. Inainte de istoria scrisa a Tamrielului, aceste ,e;eaguri erau conduse de antica rasa Ayelid, stramosii elfilor. Ei au condus pentru multe secole, in final pierzand conducerea in fata fostilor sclavi, oamenii. La sfarsitul primei ere, Tamrielul era impartit sub multe conduceri, avand loc multe lupte pentru preluarea controlului, intr-un alt final, toate regatele umane fiind unificate . Insa razboaiele cu Ayelizii si razboaiele civile au lasat in urma o armata inuficienta pentru asigurarea ordinii. Aici a intervenit ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Ghilda Luptatorilor, o asociatie care isi vindea serviciile celor care aveau nevoie de ele. Astfel, daca un om avea nevoie de curatarea unei mine de creaturi, depunea un contract la Ghilda, iar cel/cei care il indeplineau luau cota-parte din suma depusa de acel om. Totul a inflorit, Ghidla avand sucursale in fiecare oras important din Cyrodill.Anvil era mai deosebit, aici gasindu-se principala baza de antrenament a Ghildei, un lucru oarecum surprinzator, dat fiind faptul ca exista tendinta de centralizare, adica de a aglomera totul in capitala. Probabil ca aceasta curiozitate era necesara, pentru a evita sugrumarea acelui oras si asa supra-solicitat.
Dar pana la urma ,cum era posibil asa ceva? Cum putea sa ajunga intr-o lume virtuala, deci fictiva? Faptul acesta ii intrecea puterea de intelegere, pur si simplu ,atatia ani in lumea reala... Sau "reala"? Care era adevarul si care era fictiunea? O fi trait intr-o fictiune pana atunci? El si existenta lui erau o minciuna? Barbatul misterios, pe care il cauta de atatia ani era o aparenta? Gandurile acestea il omorau, il faceau sa se simta disperat si fara scapare. Asta o fi pretul cunoasterii?

[-Turnura-]

2007-08-11T01:09:00.000+03:00

Uite de-al naibii!

Auzise de cartierul ala. Case mari, luxoase, oameni "importanti"...Ce il face pe om important? Faptul ca detine o suma importanta de bani? O functie importanta? Relatii importante? Da, aparent sunt prea putini oameni importanti care fac lucruri importante.
Lui M nu ii erau simpatici aceste...personalitati. Cu nasul pe sus multi dintre ei, nepasatori de amaratii de la picioarele lor. Credeau ca pot invarti lumea cu statutul lor social.Culmea e ca se considerau americani uitand de principiul pe care s-a construit tara lor: razboiul. cu 100 de ani in urma, un om era neinsemnat. Un om cu un pistol era un cineva. Un om cu o ferma si un pistol deja era un om cu succesul la indemana. Asta daca nu aparea vreo gasca de pistolari ,ce-i drept... Insa oamenii acestia nu prea bagau in seama acest trecut. Ignoranti? Da, banii au talentul fantastic de a face un om sa nu mai fie cu picioarele pe pamant.
Desigur acum nu se puena problema moralitatii umane, era doar biznis. Cliseistic, dar asa este, desi se putea spune ca masura luata de italieni a fost exagerata. Si gresita! Garzile de la poarta din fata nu au constituit o problema, probabil ca indivizii nu faceau altceva decat sa stea degeaba toata ziua. Pana acum. M nu avea probleme in general, mainile sale fiind stabile si ferme, iar ochii ..de fapt nu, ochii nu ii erau perfecti! Dar experienta l-a invatat sa ocheasca chiar daca nu vedea cu precizia unui soim. Gradina era frumos aranjata, multe flori isi gaseau loc intr-un mod ordonat. Clar mana unui gradinar cu experienta/salariu insemnat(a). Avea si piscina Fabianni asta, cum ii sede bine oricarui bogatas. Erau cateva sute de metri de mers pana ajungeai la intrare, insa merita drumul. Casa era un model de bun-gust. Si de lux. Trecuse ceva vreme de cand avusese ocazia sa se perinde prin asemenea imprejurari. Pacat de circumstante!
Vila era in centrul curtii, fiind un nod de acces catre toate zonele terenului. Parterul era luminos, oriunde te uitai era un geam cu vedere catre exterior. Astfel se vedea un contingent de oameni care o luau inspre partea din spate a terenului. Ei erau!
A iesit din casa in viteza, si a pornit in urmarirea grupului. Lasasera cativa oameni in urma ca sa incerce sa-l opreasca, dar ei nu aveau idee ce infuntau cu adevarat. Tipic. Opa! acum a nimerit peste o pusca! Minunat, exact ce avea nevoie! Prin cotloanele gradinii insa, tot pistolul era cea mai buna solutie.
Dintr-o data labirintul era brusc intrerupt. Era o magazie, probabil locul unde se depozitau sculele de gradinarit, langa care era o alta piscina. Loc ideal pentru baricade, dupa cum si s-au folosit de locatie dealtfel. Macelul continua, pusca avand pana si un efect psihologic. Cum asa? Un om lovit de un glont este o moarte tragica. Un om lovit de un glont de calibru mare ,aflat la o viteza mult mai mare e o moarte sangeroasa. Atat de simplu.
Se aud strigate:
-Tu depui atat de mult efort pentru o femeie,a? Sa vezi tu nenorocitule ce iti vom face, iti vei fi dorit sa nu vii aici!
Amenintarile nu erau tocmai goale, de niciunde aparand oameni inarmati cu pusti semi-automate. Si destul de multi, M nemaifiind capabil sa iasa din ascunzatoarea sa. Trebuia sa faca ceva, grenade nu avea, semi-automate nici macar. Inainte sa fi luat vreo decizie, o lumina alba s-a profilat dinspre zona de conflict. Atunci s-a repezit din ascunzatoare. Era un portal...dar diferit...era de un alb orbitor. In elanul pe care il facuse, M nu a mai putut evita portalul. Inca o calatorie.

Pictura cu Iman Maleki

2007-07-24T23:28:00.001+03:00

Cine e Iman Maleki? Surprinzator, Wiki nu are informatia, asa ca mergem pe site-ul lui oficial, unde gasim acest pasaj:
Iman was born on 1976 in Tehran. He has been fascinated by the art of Painting since he was a child. At the age of 15, he started to learn painting under the mastery of his first and only teacher - Morteza Katouzian - who is the greatest realist painter of Iran. Meanwhile, he began to paint professionally. In 1999 he graduated in Graphic Design from the Art University of Tehran. Since 1998, he has participated in several exhibitions. In the year 2000, he got married and in the following year he established ARA Painting Studio and started to teach painting, considering classical and traditional values.
The most important exhibitions he has participated in, are: The Exhibition of Realist painters of Iran at Tehran Contemporary Museum of Art(1999) and The Group Exhibition of KARA Studio Painters at SABZ Gallery(1998) and at SA'AD ABAD Palace(2003). In 2005, Iman received the William Bouguereau award and the Chairman's Choice award in the second international ARC salon competition.

Va invit sa ii admirati galeria. Uite un mic teaser, ca sa stiti cu ce aveti de-a face:

Se observa aici nivelul de detaliu specific acestui pictor. Dar uite inca 2 bucati de dovezi ca sa intareasca aceasta afirmatie

Nu mai e nevoie sa specific ca aceste 2 mostre suplimentare sunt din poza de mai sus. Nivelul de detaliu e ametitor, pana si orasul din fundal e clar conturat. Se spune ca operele lui Iman pot rivaliza aparate foto de 10 megapixeli. Fantastic ,nu?

Sunt tentat sa analizez aceasta pictura, pe numele sau Omens of Hafez, dar ma simt ridicol, e prea frumoasa pictura ca sa simulez cunostinte in domeniul artelor plastice. Merita comentariile unor persoane ca Jo, Anca, artiste in devenire, nu un realist pragmatic si convins ca mine.
Am auzit de-a lungul anilor cum mai multe domenii isi aroga titlul de "limba universala". Muzica, matematica, fizica, fotbalul (asta e deja prea fortata!) sau chiar banii. Eu nu sunt de acord , imaginea e limba universala! E simtul cu cel mai mare impact psihologic, un om reactioneaza mai intens la o camera colorata strident decat la un miros repulsiv, sau un gust intepator.
Hai s-o dam si in politica, uite un motiv in plus sa sustinem iranienii :D

[-Petic-]

2007-07-21T00:17:00.000+03:00

Desigur ca viata lui nu se invartea doar in jurul a unor slijbe nesemnificative. Ca orice om, socializa, si intr-un fel, se poate spune ca "barmania" era slujba perfecta. Dar asta nu insemna ca singurii oameni cu care interactiona erau cei care treceau la barul cu pricina, sau angajatii de acolo. Nu, blocul de apartamente in care locuia, desi modesta si intr-o zona de mahala, tinea adapost unor oameni linistiti, care apreciau viata cu bunele si relele ei.
Tinea minte cu drag unele momente mai deosebite, cum a fost atunci cand vecina din apartamentul de vis-a-vis l-a rugat sa o ajute pentru prima oara cu instalatia de apa. Samantha, pentru ca acesta ii era numele, era o femeie tanara, lucra la o brutarie din apropiere. Dupa ce o ajuta cu diversele treburi, il invita mereu la o ceasca de ceai, purtand conversatii foarte prietenoase. O singura problema insa: toti anii de ignorare a senzatiei/nevoii de a fi cu o femeie s-au transformat in frica, ii era frica sa faca pasul urmator, dincolo de cel de buni prieteni. Probabil subconstientul sau a facut aceasta treaba intentionat pentru a-l proteja emotional. Avea pareri impartite legat de utiitatea acestui mic truc al subconstientului, dar stia ca nu putea sa faca nimic legat de aceasta ,daca vroia sa schimbe situatia. Insa un lucru era clar: tinea la ea ,ii era apropiat sufleteste si ar ajuta-o oricand ar avea nevoie de ajutorul lui.
El era ca un copil in interior. Chiar daca acel mecanism ii facea un bine, el vroia sa o invinga. Roma nu a fost construita insa intr-o singura zi... La bar totul mergea bine, mafiotii nu au mai trecut p-acolo. Doamna Cocker insa isi facea griji, l-a mustrat pentru ca a pus in pericol siguranta clientilor, dar stia ca M facuse ce trebuia sa faca, mustrarea i-o daduse doar de forma. Doaman tinea mult la el, asa cum ar face orice patron cand are un angajat serios care sa nu ciupeasca din incasarile firmei.
Acum intervine o curiozitate. De ce el nu a starnit suspiciuni traind fara sa imbatraneasca? Ei bine, anii petrecuti invatand tainele universului l-au ajutat sa descopere un siretlic extrem de tuil: sa isi simuleze imbatranirea fizica. Mai precis, a invatat sa isi schimbe aparenta conform varstei pe care o doreste, putand sa arate ca un batranel de 60 de ani, ca un adolescent sau ca un om in toata firea de 30 de ani.
Intr-o zi insa a avut parte de niste clienti mai speciali pentru el. Un tanar cuplu, care venisera sa petreaca ceva timp impreuna. Discutand cu ei a aflat ca ei erau logoditi, urmau sa se casatoreasca peste o luna. Amandoi erau foarte entuziasmati, se vedea pe chipurile lor ca ei se iubeau cu adevarat. Pentru M insa a fost ceva mai neplacut evenimentul...Cand ii vedea strangandu-si mainile ,chicotind, sau cum se priveau unul pe celalalt in ochi, si-a dat seama ca el nu are parte de asa ceva. Frustrarea ii trecea prin suflet, pana la punctul in care s-a lasat convins sa ignore siguranta sentimentelor sale.
Astfel, a 2-a zi de dimineata ,la ceaiul de dimineata obisnuit cu Samantha, o invita la o cina. Surprinzator pentru el, chiar daca a fost foarte greu sa scoata nodul sufletesc din el, a spus totul clar, fara sa se balbaie sau sa zica tampenii. Chiar si asa, nu credea ca ea ar fi tinut foarte mult cont de ...calitatea prezentarii ofertei. Cina au decis s-o ia in noul restaurant cu specific italian din zona, elegant si nu foarte scump. Ma rog, banii nu erau o problema pentru el, in anii petrecuti in State a facut nenumarate servicii diversilor oameni care erau dispusi sa plateasca asa ceva. Nu afaceri ilegale, lucruri obisnuite, gen dulgherie, carat lazi in port sau condus un camion de marfa de la depozit la un aprozar. Banii nu ii cheltuia in mod masiv, era genul care sa ii salveze pentru zile mai negre sau pentru ocazii mai speciale.
In seara marii intalniri s-a pregatit temeinic, imbracandu-se la 4 ace, sau ca sa folosim o expresie aparuta ani mai tarziu, "imbracat de fripturi", cu cravata atent aleasa, si sosete care sa se asorteze discret cu intreaga garderoba. Dupa aceea a traversat epicul drum pana la usa apartamentului ei cu 2 metri mai incolo, si a batut discret la usa, ca sa stie ca e timpul. "Inca o clipa!" venit din apartament nu l-au pregatit suficient pentru eleganta Samanthai, cu o rochie de seara care ii venea perfect. El a apreciat intotdeauna eleganta, iar aceasta ocazie i-a mai dat inca un motiv de bucurie.
Intreaga cina a fost excelenta. Mancarea rafinata, localul superb, raportat la nivelul cartierului, iar muzica era exact ce trebuie unei atmosfere calme de ambianta. Conversatia a fost cireasa de pe tort, Samantha demonstrand ca este o persoana deosebita, un suflet bun si intelegator. Probabil din cauza acestui tort, el nu s-a gandit nici o clipa ca el este intr-un restaurant italian, detinut de insusi Fabianni... Ghinionul a facut insa ca mafiotii de la bar sa il observe in restaurant. Aveau o polita de platit, Fabianni aflase de evenimentul cu pricina, si vroia sa fie rezolvata problema repede.
Erau oarecum surprinsi ca el era in restaurant, nu se asteptau ca un barman sa poata plati o masa in acest restaurant. Insa au facut ce trebuiau sa faca:i-a urmarit toate noaptea, inclusiv pana la blocul lor. M si Samantha erau atat de distrasi in conversatii, incat nu i-au observat pe cei 2 mafioti nici macar cand ei au intrat in apartamentele lor. Intalnirea a fost un succes, relatia dintre ei a ajuns la urmatorul pas. Nu era o relatie egoisat ,sau pur fizica. Era ceva in stilul relatiei dintre cei 2 tineri de la bar, dar la o alta intensitate, si cu o alta uzura.
A 2-a zi, M s-a trezit foarte optimist si plin de viata. Era fericit. Insa in momentul cand a ajuns la servici fericirea i-a pierit. Barul era partial cuprins de flacari, impuscaturi rasunau din interior. A rupt-o la fuga ,incercand sa salveze ce se putea salva. Cand a intrat, a descoperit si vinovatii: mafiotii, se intorsesera! Erau 3, cu mitraliere Thompson, ramasite ale anilor faimosului Capone, si a Incoruptibililor, cu o maturizare de-a lungul Razboiului.Primul lucru pe care l-a facut a fost sa se fereasca de rafalele trase inspre el, aruncandu-se in spatele barului, mai precis in spatele tejghelei care incercuia un pilon central. Stand aplecat si ferit de gloante ,si-a vazut cativa din colegi morti, sangele fiind improscat pe podea. Insa nu avea timp de verificat victimile, trebuia sa scape de atacatori. Si-a amintit de anii petrecuti cu civilizatia vikinga, de topoarele mari si grele, a caror lovitura ar fi sfaramat orice mana ,picior, torace sau cap a potentialei victime. Violente vremuri, dar vikingii nu erau barbari criminali,asa cum au vrut occidentalii sa se creada despre nordici. Popor plin de onoare, trecut prin grele ,asta erau ei. Acolo a invatat cum sa profite la maxim de topor, deoarece acea ustensila era vitala pentru supravietuirea in neiertatoare tundra. Cu el taiai copaci, cu el vanai, cu el te aparai.
Inspirat de amintiri ,a spart un geam a unui "centru anti-incendiu", cum pompos era numit de snobi, si ia in primire toporul rosiatic. Cam usor pentru gusturile sale ,dar decat sa atace cu mainile goale... Norocul lui ca mafiotii nu l-au vazut, fiind dezorientati de cantitatea impresionanta de fum negru, care inecau privirile. Asta ii dadae o sansa in plus, daca lovea cel putin unul cu toporul, efectul psihologic l-ar fi ajutat sa ii elimine mult mai usor. Asa ca se indrepta incet , cu pasi atenti, la adapostul tejghelei. Cand s-a apropiat de margine ,tasneste din pozitie, si se repede catre adversarii surprinsi, fluturand toporul. Primul nu a mai avut timp de reactie,gatul sau fiind partial sectionat, aruncandu-l intr-o stare muribunda in laterala. De aici totul a luat o turnura ascenenta in materie de violenta, prinzand arma urmatorului, si zburand creierii celui de-al 3-lea, de al 2 metri. Imediat dupa aceea, l-a luat pe ultimul ramas in viata, de guler, si a inceput sa ii aplice lovituri brutale, in zona abdomenului, capului... Cu o violenta animalica, M isi mutila adversarul, zdrobidnu-i capul, si distrugandu-i puternice hemoragii.Momentul cand i-a dat drumul, lasand gravitatia sa termine carnagiul individual, M observa ceva intr-un buzunarel exterior al unui palton aruncate pe scaun. Negru, elegant, clar era al mafiotilor, ei neavand paltoanele pe ei. CItirea ,a ceea ce s-a dovedit o carte de vizita, l-a facut sa isi dea seama de seara precedenta, de locatia vizitata. Nu isi putea stapanii nervii cand a realizat ca a facut o mare tampenie. In clipa urmatoare ,mintea ii tresare, Samantha era in pericol!
A luat un pistol de la unul din mafioti, niste munitie, si a pornit in graba inapoi spre casa. La sosire ,o masina neagra era parcata in fata blocului, cu motorul pornit. In clipa imediat urmatoare, 2 mafioti o trageau pe Samantha, aruncand-o in masina, masina plecand prea repede ca M sa poata sa o salveze. Inca o lupta cu armele de foc!
Armele de foc au omorat lupta in spiritul onoarei si a virtutii. Nu mai e vorba de cine e cel mai puternic, flexibil, agil sau ager. Acum e vorba de cine apasa pe tragaci mao repede, si de cine are ochi mai iuti. Nu mai e confruntare personala, este ceva la fel de personal ca a transmite o emisiune radio. Armele de foc nu numai ca au omorat tot acest spirit de lupta ,si de barbatie, dar i-a omorat si pe vechii razboinici... Si totul nu pentru supravietuire sau intretinerea familiilor, ci pentru putere, opulenta, influenta...
O confruntare armata moderna se aseamana ,tactic, cu o partida de sah. Pe ture, iti muti pionii astfel incat sa nu ii lasi prada adversaruluim cate unul pe rand. M insa prefera metoda clasica. Daca s-ar putea face o comparatie fortata, el practica rugby-ul confruntarilor armate moderne! Alergare, viteza, nebunie! In graba, apasa frenetic tragaciul, imprastiind plumb fierbinte in aerul acelei dimineti. M a invatat sa foloseasca o arma de foc in Marea Britanie, cat timp a lucrat in cadrul Armatei Regale. Nu a luat parte la nici un razboi atunci, a stiut cand sa se "retraga"...dar acum nu mai era loc de compromisuri, avea o viata de salvat, si inca o viata draga lui!
In China a invatat ca mortii nu ofera informatii, asa ca un mafiot se alege doar cu un genunchi gaurit, suficient pentru a spune destinatia masinii care tocmai plecase... Vila Fabianni...baie de sange scria pe locul acela!

Of Doamne!

2007-07-19T17:31:00.001+03:00

Cu riscul de a suna pueril, sunt revoltat! Aeara am avut parte pe Realitatea de un material care m-a lovit rau de tot in cozoroc. Cica o angajata a circului din Constanta (sau Mangalia, sau Mamaia...in fine, undeva pe litoral) a luat un pui de urs si l-a dus sa il scalde in mare. In primul rand specific ca ursuletul era tinut de respectiva doamna, nu era lasat sa zburde ca bezmeticul, iar de agresivitate nici nu se poate pune problema. Dar totusi doamna a fost amendata, si nu din cauza ca ar fi pus viata cuiva in pericol (asa cum am crezut initial). Care a fost motivul amenzii?Cica este un articol de lege, care spune urmatoarea treaba:ANIMALELE NU AU VOIE SA SE SCALDE IN MARE!!

What the fuck???? Hai sa terfelesc un pic proiectul asta de lege. In primul rand e cunoscut faptul ca circurile de pe la noi abia daca au conditii decente ca sa isi tina animalele, ca sa nu mai vorbesc ca e evidenta treaba ca un urs are mai multa blana pe el decat am eu par pe picioare. Asta inseamna ceva! Asa ca e logic ca femeia respectiva l-a dus ca sa il mai racoreasca pe bietul animal.
Acum partea a 2-a.Animalele nu au voie sa se scalde in mare. Sa intelegem ca pescarusii ,pestii, putinii delfini si toate vietatile care isi duc veacul in zona marii comit o ilegalitate. Hai sa impuscam pescarusii! Hai sa otravim marile! Fantastica idee, ma intreb cat i-a luat desteptului ala care a propus acest proiect de lege ca sa vina cu ideea asta! De ce nu omoram pescarusii? Probabil pentru ca nu au stapan care sa plateasca amenda. Of of, mai mai!
Desigur ,nepermitand animalelor sa se scalde in mare, inseamna ca marea apartine oamenilor. Ce convenabil! Televizorul chiar ne educa, am aflat si eu acum ca natura este a noastra, si putem sa ne si bagam picioarele in ea! Minunat, propun un nou proiect de lege, sa itnerzicem animalelor sa stea in padure! Sau sa stea la umbra unui copac! Pai nu e normal, animalele nu au voie in aceste locuri facute special pentru om!
Tin minte ca in clasa a 2-a, la "Stiinte", prima lectie spunea ca omul e "fiinta superioara"... Atunci nu prea stiam daca sa cred sau nu ,cel mult doar ca trebuia sa invat ce scrie acolo, ca dadeam lucrare din treburile alea. Dar acum sa fiu dat naibii daca sunt de acord cu asa ceva! Ce ne face superiori? Ca vorbim? Fantastica idiotenie, si cainii vorbesc, si pisicile, pasarile, iepurii, greierii, gandacii, pana si ramele vorbesc! A, ca ele vorbesc doar strictul necesar , si nu au conversatii gen "ce bine arati!" sau "vai ce superiori suntem noi, oamenii!" e alta problema. Dar asta tot nu inseamna ca animalele sunt inferioare!
Ce ne mai poate face superiori? Ca avem structuri sociale? Aplauze, cimpanzeii, lupii, cainii, balenele si pasarile se dau cap in cap si se ignora reciproc! Hai, mai ganditi-o un pic! A, si e foarte misto in Coreea de Nord, cea mai buna organizare sociala!
Facem lucruri frumoase? Da, recifurile de corali, tigrii, pasarile exotice si fluturii imperiali [parca asa se numeau aia care migrau cu milioanele prin State] nu se pot compara in frumusete cu mari realizari omenesti, gen razboaie, foamete, cearta, incrancenare, intrigi, dictatura, defrisari masive de paduri, distrugerea ecosistemelor [inclusiv recifurile pomenite mai devreme]... A, mai suntem si buni la creat ciuperci supra-dimensionate, alea sunt cele mai frumoase, mai ales ca fac si lumina, macar putem citi ultimul Hustler dupa miezul noptii fara sa aprindem lumina!

Daca a fi om inseamna a te umfla in pene cu gandul ca "mama ce tari suntem noi!", sa iti bagi picioarele in ea de lume si de natura, sa furi, sa inseli, sa minti, si la sfarsitul zilei sa te freci pe burta fericit ca "ai fost cool", atunci imi bag picioarele in ea de umanitate si ma fac delfin. Macar voi face sex de placere!

[-Escalada-]

2007-07-17T22:17:00.001+03:00

Pentru cei carora am trimis link, sa stiti ca postarea "cotidiana" este inaintea acesteia, sa nu credeti ca v-am mintit cand v-am trimis link-ul :) Now ,let's get down to business!

1962. Au trecut 13 ani de la evenimentele de pe pamantul sau natal.Ii pare rau ca nu poate sa intervina spre a schimba ceva, dar asta ii va fi soarta in toti anii pe care ii va trai.Prea multe implicatii pentru el in caz ca ar dori sa intervina. Prea multi adversari cunoscuti si necunoscuti.

Este in Statele Unite, tara tuturor posibilitatilor, "a libertatii" si a oportunintatii. El a urmat prima cale. Si-a luat un apartament la marginea New York-ului si s-a angajat barman. Frumos baruletul, linistit, fara mitocani pe post de clienti, doar oameni care vin ca sa se relaxeze si sa se racoreasca. Si tot ce trebuia sa faca era sa fie politicos si sa poata lega o discutie normala. Nimic mai simplu pentru el!
Aici a intalnit oameni care mai de care mai speciali. Ziaristi, postasi, politisti...toate categoriile existente, fiecare cu povestea sa ,cu experientele sale.Anii petrecuti in salbaticie, si in lumea "salbatica" ii dadusera o imagine destul de urata asupra fiintei umane. A vazut oameni care nu puteau sa aprecieze frumusetea din jurul lor. Oameni incapatanati, care preferau ca Papa sa le spuna ce sa gandeasca decat sa incerce sa-si analizeze lumea din jurul lor cu propriile resurse...
Oamenii din zilele astea aveau altceva... Iuti, vioi, atenti la ce se intampla in jurul lor, deschisi la noi idei... Nu cu totii, desigur, dar si asta era ceva.
New York este ....un ghiveci! De culturi, mentalitati, traditii, necunoscatorul ar crede ca orasul nu apartine Statelor Unite. Uneori M se gandea la faptul ca NY ar fi trebuit sa fie capitala SUA. De ce? Teoretic, capitala este, pe langa centru administrativ/politic, si o fereastra asupra tarii a carei capitala este. Washingtonul este prea conservator. L.A. este prea exhibitionist. New York nu este la mijlocul acestei axe, are doar cate putin din toate culturile care au format poporul american. De fapt, s-ar putea si auto-guverna, atat de capabil este orasul acesta. Ma rog, alimentele ar fi de import, dar are suficiente lucruri pentru export...
Evident ca un oras de asemenea proportii nu are numai pari frumoase. Cand se intorcea acasa in fiecare noapte, avea de a face cu tot felul de "personalitati" urbane. Uneori a scapat cu bine, alteori a trebuit sa acorde niste corectii, dar niciodata cevasuficient de grav ca sa ii intrerupa placuta rutina zilnica. Nu era o rutien monotona sau plictisitoare, ci mai mult un sir de experiente noi si placute, aproape interminabile, un fel de corn al abundentei. Nu trecea in finalul careia sa isi spuna "am trait s-o vad si p-asta", intr-un mod teatral. Poate cei mai frumosi ani de cand salasuieste prin lume...
Intr-o zi de septembrie insa, firul s-a rupt. In bar intrasera 2 indivizi care nu pareau sa apartina atmosferei obisnuite. Aveau sacouri lungi, fapt care i-a amintit imediat de agentii comunisti cu care a avut de a face cu ani in urma. Dar nu pareau a fi comunisti...Dupa ce au cerut ceva de baut, cu un accent stricat italiano-american, a devenit clar cu ce avea de a face:venisera "in interes de serviciu". M si colegii sai de la bar au devenit foarte atenti la fiecare miscare a noilor clienti. Dintr-o data, tacerea se rupe:
-Ia spune baiete, vreau sa vorbesc cu cel care conduce treburile pe aicea!
Patroana nu era acolo, asa ca M prelua responsabilitatea. Era clar ce vroiai respectivii, si stia ca o sa ii refuze, nici el si nici patroana nu agreau astfel de "afaceri", cu riscurile asumate.
-Doamna Cocker nu este aici, asa ca daca aveti vreo problema, o vorbiti cu mine.
-Suntem reprezentantii unor...oameni de afaceri. Probabil ati auzit de Silvio Fabianni...
-Da, ce-i cu el?
-[usor deranjati de impertinenta lui M] Dansul va propune un mic targ...unul pe care nu il va regreta nimeni. Stiti ca orasul e periculos...Noi ne oferim, in numele domnului Fabianni ,sa va asiguram siguranta acestui mic si comod local...contra-cost, evident.
-Ce va face sa credeti ca noi nu ne putem asigura singuri protectia?
-Ce te face sa crezi ca TU o poti asigura?
-Uite cum sta treaba domnilor...Nici eu, nici doamna Cocker, si nici un angajat al dansii nu ar accepta aceasta oferta, indiferent de costul acestui "serviciu"!
-Nu ,nu, vad ca nu prea ati inteles ce....
-Ba am inteles foarte bine, iar voi va pierdeti vremea aici. Cersiti bani in alta parte!
In momentul acela, unul din mafioti intinde mana pe sub palton, in mod clar incerrcand sa scoata ceea ce in mod cert este un pistol. M observa acest lucru si scoate intr-o clipita o pusca cu alice de sub bar, indreptand-o spre capul unuia din mafioti:
-Fara trucuri de genul asta, ca nu veti reusi niciodata. Am sa va rog sa iesiti din bar ,fara scandal, da?
Mafiotii sunt pe cat de surprinsi de opozitia afisata de M, pe atat de dezarmati. Era ilogic sa incerce mai mult, din ce li se daduse sa inteleaga, puteau sa sfarseasca morti amandoi. Cel care intinsese mana pe sub palton cauta in celalalt buzuna, scotand incet o carte de vizita, pe numele lui Fabianni ,cu mentiunea "intreprinzator". Amuzant termen. Cei 2 se indreapta, apoi, spre iesire, fiind intrerupti de M:
-Bauturile nu sunt din partea casei!
In mod evident aceasta replica i-a enervat al culme pe mafioti, dar nu aveau ce sa-i faca. Erau la mana lui, el avand avantaj.Lasa o bancnota de 5$ si ies pe usa. Nu o fi fost cea mai inteligenta miscare, dar indiferent de ce ar fi facut, refuzul platii ii va fi adus invariabil si a 2-a oara...

Melancholy

2007-07-17T01:08:00.001+03:00

Cea mai pacatoasa forma de dor. E probabil singura definitie universala asupra melancoliei. Dar totusi ne place sa ne aruncam gandurile in amintiri demult apuse. Asta ne face masochisti, nu? :)
Amintirile reprezinta singurul bun pe care il avem mereu la dispozitie, garantat si fara posibilitatea de a ne fi furate, decat cel mult prin stricarea lor cu detalii necunoscute de "subiectul care-si aduce aminte" pana la momentul dezvaluirilor, dar asta conteaza mai putin. Ne place, memoram, si cand apele se tulbura, ne refugiem in aceste momente. Uneori ni le amintim asa cum au fost, alteori le amplificam, hiperbolizam partile frumoase, deformam acele memorii transformand amintirile in "amintiri de poveste". Tot acest lucru doar din comoditate, ca sa ne facem sa credem ca de fapt ne simtim mai bine si mai impliniti, desi gradul de implinire ti-o da prezentul si nu trecutul.
De ce debitez toate aceste lucruri? Nu cred ca e greu de ghicit, am fost lovit de melancolie. Contextul este destul de amuzant in sensul macabru: am vazut la tembelizor reportaj cu un dozator de bere care a explodat, anchete, etc. Ei bine, dupa 2 cuvinte de-ale tatalul meu care sa imi explice cum e facut un dozator de bere ,mi-am amintit brusc de sifon si de la sifon am ajuns la ...copilaria mea. Ei bine ,tin minte cum ma lua mama ,cand eram un tzanc de-o schiopa, si ma ducea cu ea sa ia sifon. Tin minte si acum unde era sifonaria, acum nu stiu ce este, fix in dreptul stradutei care ducea spre Mihai Bravu. E, uneori era o coada de 2-3 oameni, alteori era liber. Unii erau cu sticlele alea groase si cu plasa, altii erau cu sticle de plastic. Dar ce are amintirea asta atat de "amintire"? Cand turna sifonul in sticle, se vedeau in rezervoarele din spate cam ce se intampla, cum apa incepea sa se miste, cum bulele de aer incepeau sa se unduiasca, si cum rezultatul intra in sticle. SI totul era atat de fascinant, incat ma uitam vrajit la tot acest proces fizic. Unul din putinele locuri unde ma duceam de buna-voie, de felul meu nu prea aveam abdare mai de nimic.
Acum cand stau sa ma gandesc, nu prea mai sunt sifonarii. Apa minerala le-a cam omorat afacerea, desi am inteles ca mai exista pe alocuri astfel de locatii. Fassssss! M-a lovit melancolia, nu e foarte comfortabil sa stiu asta :D

[-Durata-]

2007-07-12T16:04:00.000+03:00

Si intradevar a avut o eternitate de asteptat, in limita posibilitatilor temporale.A trait in toata istoria umana ,scrisa si nescrisa, cunoscuta si tainuita, a vazut lucruri care au ajuns legende, a trait evenimente care au devenit mituri.
Intr-un fel si-a dat seama de ce unele lucruri nu mergeau in viata contemporana cum trebuie, ce ar fi putut sa fie reparat, ce trebuia schimbat. Dar nu a facut nimic legat de asta. De ce? Daca schimba ceva, nimic nu ar mai fi fost la fel, isi risca pana si propria viata, putand sa nu se mai fi nascut intr-un viitor alternativ. Scopul lui era mai presus decat lucruri gen soarta umanitatii sau binele tuturor. El vroia raspunsuri si fapte, nimic altceva. Egoist, dar practic.

A invatat multe lucruri in tot acest amar de vreme. Si-a descoperit noi limite ale puterilor, noi tehnici, noi mentalitati. A inceput sa inteleaga lumea si universul asa cum i-a fost dat sa il inteleaga. Dar poate cea mai utila experienta a fost in Asia. Acolo a salasuit multe secole, deprinzand tainele lumii.Acolo a descoperit ca lumea este plina de energie, care e gata oricand sa fie manipulata. Da, telekinetica, telepatie, portile interdimensionale, toate au intrat in repertoriul calitativ al lui M. Nici una nu a fost dusa la perfectie, lucru greu de infaptuit pentru un om care pe langa aceste lucruri a invatat cum sa traiasca in aproape orice mediu natural, tehnici de lupta sau chiar cum sa conduca economia unei asezari. Da, a facut multe lucruri in toti acesti ani, a navigat mari, explorat prin desisurile africane...amuzant este ca nu s-a folosit de puterile lui
pentru a omori pe altii...De fapt e curios, ce a vazut el despre natura umana l-a invatat ca omul e predispus la violenta egoista si fara sens. Unii ar omori si pentru o felie de paine... Mereu a fost surprins de faptul ca oamenii au reusit sa se dezvolte atat de extensiv cu asemenea gandire.

Dar totul s-a schimbat. 1949, un sat din Subcarpati. A numit acest loc "acasa" de 10 ani. Tensiunea plutea de un an de zile: incepuse vanatoarea anti-comunistilor, iar M impreuna cu 3 localnici asta erau. El tinea foarte mult la colectivul satului, asa ca nu a putut ramane indiferent cand a vazut masinile negre venind: cineva din sat ii turnase! Stia ce trebuia sa faca insa. S-a dus si si-a anuntat companionii sa isi ia familiile si sa se duca in munti alaturi de ceilalti. El era singurul fara familie.Oricat de mult si-a dorit asa ceva, stia foarte bine ca acestia ar fi murit cu totii iar el ar fi ramas singur.
A intrat in intampinarea lor, ca sa castige timp pentru ceilalti. Nu l-a surprins faptul ca a fost recunoscut instantaneu, sau ma rog, recunoscut dupa documentele pe care si le-a facut, ca sa ii fie mai usoara integrarea in societate. 2 oameni l-au prins de ceafa si l-au trantit cu fata de capota masinii, fiindu-i puse catuse, in timp ce un lacheu turuia niste acuzatii in mare parte fabricate sau fara baza. Nu urma sa aiba un proces, trebuia sa fie rapid ca sa scape in viata, deoarece nu stia daca viata eterna acoperea si eventuale abuzuri asupra organismului sau. In momentul cand il bagau in masina, a auzit tipete. Erau camarazii sai, tarati in directia lor. In momentul acesta adrenalina a inceput sa-i curga prin sange. El nu avea forta musculara, dar putea sa faca lucruri care necesita asa ceva, cum ar fi ruperea catuselor metalice, deoarece atinsese capacitatea de a manipula materia la nivel molecular, creeand fisuri in materialul initial dur.Agentii au fost luasi prin surprindere, gorilele care tocmai il infigeau in bancheta din spare nemaiavand timp suficient sa-l evite pe M cand se intorcea inspre ei. Loviturile sale de pumn aveau forta, trantindu-i pe amandoi pe jos ,ocazie buna pentru a lua mitralierele de sub sacourile lor.
Nu mai avea timp sa se gandeasca la faptul ca el nu omorase niciodata pe nimeni, trebuia sa-i scape pe oamenii aceia.Agentii comunisti picau ca secerati ,unul dupa altul. Ei nu au tras nici un foc. Nu a asteptat sa ii intrebe pe camarazi de sanatate, s-a repezit la ultimul agent care mai respira.Normal ca nu vroia sa ii spuna nimic, dar paltonul avea multe buzunare care abiau asteptau sa dea informatiile necesare.
-Cine ne-a turnat?
-Popa! Ma duc acum dupa el! Voi duceti-va cu restul, nu mai e sigur pentru voi sa stati aici.
-Bine,dar tu de unde ai invatat sa faci treburile alea?
-Pai...calitati innascute as putea spune [zambind]... Hai, duceti-va! Si aveti grija de voi si de familiile voastre, ca pe mine nu ma mai veti intalni.
-Pai cum asa, nu vi cu noi?
-Vad cu popa ce aflu de la el!

Ei erau nedumeriti, iar camarazii lui aveau priviri suspicioase, usor speriate. Nu stiau aceasta latura a lui, si le era teama sa o afle.M se duce cu pasi grabiti spre casa preotului. Satenii erau iesiti in strada, alarmati de focurile de arma. Lui nu ii pasa de itnrebari, trebuia sa ajunga la preot! Casa lui era in afara satului,asa ca satenii nu aveau sa deranjeze discutiile. A avut noroc, preotul inca era acolo.
-Surprins sa ma vezi? [repezindu-se la preotul care incerca sa fuga]Ia spune tu de ce ne-ai turnat! Sau sunt prea direct? [aruncandu-l peste masa din bucatarie]
-Ce faci M, cum poti sa dai intr-un preot? Ai innebunit, de unde ai ideile....
-Ia nu ma mai lua de fraier, stii foarte bine, tu ai trimis nota aia informativa, sa vina sa ne aresteze. Tocmai tu, dintre toti oamenii, sa ne trimiti la moarte in halul acesta?

M nu vroia raspunsuri. Avea doar furie inauntrul sau. L-a lovit pe preot cat putea de tare, si de ce nimerea. Dupa minute bune si-a dat seama ca nu mai misca. A omorat un preot. Un preot corupt insa. Dar mai bine asa, decat sa vina Ana Pauker cu o armata care sa rada satul... Dar fapta lui nu ii mai permitea sa ramana i nsat, ar fi fost linsat. Asa ca a luat calea padurilor, plecand si cautandu-si alta destinatie. I-a parut rau sa paraseasca satul in modul acesta ,dar ceva tot trebuia sa se intample.
Zilele care au urmat au fost destul de tensionate. Soldatii au impanzit zona, iar M nu a putut face altceva decat sa riposteze. Nu mai simtea retinere, nu mai simtea remuscare, lucru care l-a cam speriat. Incepea sa simta o noua senzatie, una intunecata, care parca ii soptea cuvinte diabolice la ureche. Sa fie natura lui criminala? A trezit-o la viata? Dar nu avea timp sa se gandeasca, soldatii inca il urmareau, singura lui scapare fiind sa-si croiasca drum prin ei in afara padurii, si sa paraseasca tara. Nu mai putea sa duca o viata normala aici in conditiile comunismului.
Dupa 2 saptamani, muntii erau in spatele lui, impreuna cu cadavrele celor cazuti. El era intreg, pregatit de ce il astepta la vama si dincolo de ea...

Cruising

2007-07-09T21:41:00.001+03:00

Inainte de toate, as fi postat daca de miecuri pana duminica nu mi-ar fi intrat netul pe butuci. Ce am facut in acest interval de 6 zile de la ultima postare? Multe si interesante, intr-un fel de a o spune.
Pai fratele meu s-a intors de la mare, si da semne ca vrea sa se apropie de mine. Insa operatiune o cam da in butuci, dupa faza de sambata...toate la timpul lor insa!
Da, sambata am mers la filmul Transformers. Inainte de toate singurul lucru care m-a facut sa imi amintesc de existenta desenului animat a fost o secventa Robot Chicken, cu un Optimus Prime facand un control al prostatei si murind de cancer! "Using the whole hand doc?" Deci nu prea stiam cu ce se mananca serialul.
Ei bine, filmul este de actiune, si este chiar placut de vizionat. Are suficiente momente amuzante , foarte placute (am mai zis asta oare?), la care se adauga efecte foarte speciale, si o poveste care te tien cat de cat in priza. Am aflat de pe prietenul Wiki ca vocea din film a lui Optimus e chiar cea originala, ca sa vezi! Eu ii dau 7,65 filmului, din punct de vedere al "criteriului meu",aplicat la orice film, insa ca film de actiune este 9,2. Ca o mica nota personala ,daca vedeam 300 in cinema, nu mai ma duceam ani de zile ,ca sa se amelioreze paguba! Dar Transformers asta ar fi ameliorat cam 30% din ea :>
Dupa aia am mers la tereasa la Backstage. Pe langa conversatiile mistocaresti [cum sa nu razi cand unul devine foarte atent la auzul numelui unei fete- fata fiind destul de edgy si nefiind o frumusete de 90-60-90], si amuzatul pe seama gandacilor zburatori, cu bonus in mirosul EXECRABIL a fumului tigarilor "aromate", bleah!, am avut parte si de o oarecare surpriza. Daca il stiti, Radu Naum a luat loc la o masa, fumand o tigara nearomata [Slava Domnului pentru asta, nu mai rezistam la o a 3-a serie!], cu un Becks pe care nu l-a terminat si cu un ziar intr-un format nemaivazut de catre mine [da, eu marele cititor de ziare], vorbind vreo 2 minute si la mobil despre lucruri la care nu am fost atent [poate as fi ascultat, dar discutiile noastre escaladau in umoristica]. Dar omul pare foarte asezat si la locul lui, impresie pe care o da si pe sticla. Cam trist omul, dar ce sa-i faci...
Drumul de intoarcere spre casa a fost foarte...urat. A inceput o cearta in care orice spuneam eu nu aveam dreptate, ci prietena lui, desi eu mi-am recunoscut vina ca as fi spus glume nelalocul lor, dar de unde sa imi dau seama ca s-ar fi suparat atat de tare? In fine, mi-a aratat exact ce stiu de la el, e un incapatanat fara margini, si faptul ca ia apararea altcuiva nu ma mira, tot timpul am fost pus in postura asta. Tot ce pot spune este ca niciodata nu vom avea o relatie 100% normala de frati, tocmai din cauza faptului ca el nu isi recunoaste niciodata vina, desi isi da seama de acest lucru. Pacat, dar mai trist e ca anul nu s-a terminat pentru mine...
Intentionam in zilele acelea sa ii scriu ghidului si sa ii spun pe larg ce si cum legat de neramanerea mea in grupul montan, pentru ca sincer nu vreau sa creada ca am ceva cu el sau ca ma retrag c-as fi genul acela de om care are o pasiune in a se retrage de oameni, sincer cand am fost in sambata anterioara la reuniune si m-a intrebat ce ma deranjeaza, a fost oribil sa-i spun un fleac. Da, momentul acela m-a dat peste cap rau rau de tot, multe amintiri mi s-au rascolit, foarte neplacut.Norocul meu ca Fifi m-a inteles, chiar daca a trebuit sa scriu un roman intreg de evenimente recente petrecute in viata mea, dar nu conteaza asta, ci faptul ca m-a inteles si ca a fost de acord cu mine, fie si cu jumate de inima. Ii sunt recunoscator ei pentru lucrul acesta oricum. Am aflat ca i-a explicat pe scurt cum sta treaba, si m-a inteles dansul, partea buna e ca daca imi fac curaj sa ii spun, imi va fi mai usor. Macar atat.
Cel mai dezarmant lucru...pai aveam impresia ca "mama cat am de facut cand imi revine netul!", ziceam ca stau cu orele pana imi termin chestiile....juma de ora mi-a luat! Aia e toata viata mea, juma de ora de navigat...Gandesc stramb, dar si mai rau ma doare ca nimeni nu a paut afectat de lipsa mea, nici un mesaj, nimic...dar in fine, asta e o aiureala la mine in cap, nu ceva logic si rational, dar tot arata intr-o proportie faptul ca nu prea sunt apreciat...offff, faza asta m-a deprimat rau de tot, duminica eram varza.
Si in concluzie, 2007 nu mi s-a terminat. Exact ce imi trebuia mie!

[-Etern-]

2007-07-03T18:53:00.000+03:00

Cand se trezeste, era deja zi. Nu avea idee cat a ramas inconstient, dar nu il mai
interesa notiunea timpului, stia ca va putrezi in salbaticie, fara sanse de a se intoarce in timpul potrivit...asta daca ce i-a spus era adevarat de al bun inceput...
Si-a amintit ce l-a pus la pamant:fragmente de piatra, care au zburat la viteze foarte mari. Cauta prin imprejurimi, si vedea bucati destul de consistente, unele chiar ascutite. Nu a inteles cum a supravietuit, cand pune mana in zona in care credea ca s-a lovit, nu simtea nimic anormal. Continuand cautarea, gaseste si o bucata plina de sange, ascutita, cu forma de pumnal. Asta l-a lovit pe el! Dar dimensiunile si forma acestei pietre ar omora pe oricine la viteza pe care a avut-o in noaptea aceea... Trebuia sa-si vada fata, poate nu a verificat cum trebuie... Asa ca luase piatra si cautase ceva care sa reflecte...apa, un lac mai precis. Sau un iaz, orice care sa stea!
O ia de-a langul unui rausor, e singura solutie. Drumul era oarecum abrupt, dar privelistea merita, copaci inalti cat poate cuprinde privirea, aer mai mult decat proaspat. Nu e zona de munte, in dupa vale se prelingea o campie nesfarsita, dar toate acestea nu faceau drumul mai putin abrupt.
Dupa cateva ore de plimbat si admirat peisajele a gasit si iazul pe care il astepta. Cand s-a aplecat ca sa-si vada fata a ramas nedumerit:nici o urma de lovitura! In momentul acela s-a asezat in fund si a incercat sa rezolve aceasta enigma. Dar chiar a fost lovit de bucati de piatra, mai exact acea bucata de piatra pe care a bagat-o in buzunar. Sange nu mai avea de unde sa fie pe piatra, e clar acea bucata de piatra i-a intrat in frunte. Insa intrebari gen "de ce nu am nici o urma?" nu pareau sa aiba nici un fel de solutie.
Si-a inceput sa isi simta stomacul cerandu-si portia, lucru care trebuia remediat cat mai repede. Dar ce sa manance? Nu era tocmai supravietuitorul care sa-si faca documentare pe tema asta. Singura idee care putea sa-i vina in minte era sa coboare la vale, si sa vada ce poate gasi, insa decizia lui s-a dovedit fructuoasa. La propriu, a gasit meri burdusiti cu fructe! Mari, rosii si zemoase. O singura problema insa: nu ajungea la ele!
Dupa cateva momente de zabovit, si-a amintit ca el poate sa faca lucruri pe care nu le mai facuse vreodata. Da, cataratul in copaci este o provocare pentru el. Sau era, cel putin. Oarecum spre surprinderea lui, catararea este nici usoara si nici dificia. Asa ca se urca incet, calculat, si atent la fructele rosii. II era foarte foame, asa ca avea de gand sa se infrupte! Dar le ia pe rand, una cate una. Erau si tari, mere de cea mai buna calitate! Aproape ca le manca de pofta ,nu ii mai pasa daca i-a trecut foamea sau nu.
Ajunsese la al 9-lea mar, dar dintr-un anume motiv, nu putea sa il smulga de pe craca. Tot tragea si nu reusea nimica. Si-a amintit de piatra, care avea o muchie ascutita, ce nu foloseste omul cand n-are cutit?:) Scosese piatra, si prinde marul de la baza, folosind piatra pe post de cutit. In momentul de fata, el se rezema doar in picioarele sale. Insa calitatile sale de cutitar nu excelau, dovada stangacia cu care s-a apucat sa taie codita care tinea marul agatat de copac. Tragea si tot tragea, si dintr-o data marul s-a desprins,piatra a alunecat, taindu-l pe mana stanga cu care tinea fructul, iar el s-a dezechilibrat, cazand din copac. Imediat se uita la mana sa vada gravitatea taieturii, era destul de adanca. Spre norocul sau, un rau curgea la cativa zeci de metri de mar, asa ca se duce repede inspre acolo ca sa curete rana. Macar atata prim-ajutor sa stie. Dar cand ajunge la rau, rana disparuse..."Ce naiba?...." erau singurele cuvinte care ii treceau prin minte. Intai aia de pe frunte si acum asta!
Dar...acum s-a taiat in piatra, ca si atunci... Ii venise o idee, un test! Luase piatra si face o mica taietura in podul palmei. Un firicel de sange incepe sa iasa, insa nu pentru mult timp. Rana se inchisese! Asta s-a intamplat si cu cealalta rana! Dar nu intelegea de unde a capatat acest mic "har", de care incetul cu incetul isi da seama ca este un mare har.
El insa nu trage concluzii pripite niciodata. De aceea luase o pietricica de rau si si-a mai aplicat o taietura, care insa s-a inchis cu aceeasi viteza. De unde poate sa aiba acest har? Barbatul misterios nu i-a dat asa ceva, mai mult chestii legate de reactii si cunostinte generale. Atunci? Se intorsese la copac, si ia in primire marul, la fel de gustos ca si cele anterioare. Dupa ce l-a terminat, se urca inca o data, pentru un ultim mar. De data asta e mai atent, extrage marul fara nici o problema. In timp ce manca i-a venit inca o idee...Daca ar taia marul cu piatra? Face operatiunea, si se uita atent la mar...incepea sa se refaca, inclusiv partea mancata!Piatra e de vina! Arunca marul si ia la rand orice lucru organic care poate fi taiat. Iarba, crengi, frunze, mere, toate reactionau la fel, isi refaceau structura doar dupa ce erau taiate cu piatra. Daca erau taiate cu orice altceva, nu se intampal nimic,iar dupa ce erau taiate cu piatra, orice viitoare taietura sau paguba realizata cu orice altceva erau reparate... Piatra asta i-a dat darul nemuririi? Isi daduse seama ce ar putea insemna asta!
Nemurirea a fost dintotdeauna obsesia oamenilor, toti au dorit-o, fara sa stie ,sau ignorand cealalta fateta a monezii. Pentru el viata eterna inseamna ca va ramane pentru intotdeauna aici. Cati ani va trebui sa astepte pana sa dea de picior de om! Cati ani va trebui sa astepte pana sa ajunga din nou in timpurile sale!
Trecerea anilor i-au confirmat suspiciunile: viata eterna... Asat inseamna o eternitate in singuratate totala. Dar inseamna si o singuratate sa se pregateasca pentru razbunare...

[-Cronos-]

2007-07-01T22:54:00.000+03:00

Toti cei prezenti in camera incep sa se agite. "Trageti in el odata!" striga mafiotul inspaimantat. Trebuia sa dea ordinul mai devreme!
Pana acum in ochii lui M se vedeau sensibilitate ,gandire si bunatate. Dar acum, privirea lui s-a schimbat. Sete, ambitie, determinare nebuneasca! Uriasul adormit tocmai si-a revenit din somn!
Dar pana la urma, din ce s-a trezit? In ce s-a trezit? De ce totul are un scop acum? De ce totul are logica? De ce totul se leaga? Viata nu este o serie de intrebari existentiale? Viata nu te lasa sa te intrebi care sunt caile sale? Daca toate aceste intrebari lipsesc dar setea inca ramane, inseamna ca omul acela are o misiune. Misiunea lui M? Ei bine raspunsul se gaseste in nebuloasele timpului.
El nu este ceea ce pare. Tine minte de parca ar fi fost ieri, cum era doar un copilas, si noaptea tarziu i se deschide o poarta in fata ochilor Se uita uimit nestiind ce este, dar curiozitatea de copil a invins si a pasit in necunoscut. Nu regreta nici acum acel moment, acel moment i-a schimbat permanent viata si scopurile sale, desi la varsta aceea nu prea cunostea asa ceva. Da, avea 15 ani deja, era mare poate, dar ignorant ca restul.
Pasul prin acea poarta putea sa-l duca in multe locuri, din ce a invatat el mai tarziu. Unele duc in alte locuri, altele duc in alte momente, altele duc in alt plan... Unde l-a dus aceasta prima poarta din viata sa? Nu stia, ajunsese intr-ul loc pustiu, in natura, fara nici un fel de reper sau lucru care sa ii indice locatia. Cand s-a uitat inapoi, acea ,pe atunci, misterioasa fereastra disparuse. Reactia lui a fost ca a oricarui copil, s-a speriat, a inceput sa alerge de colo-colo, cautand o cale inapoi, sfarsind cazut in genunchi cu obrajii inrositi de lacrimile ce se prelingeau pe pielea lui inca fina. Minute bune de plans au trecut pana cand o voce misterioasa il intrerupe:
-Nu mai plange M, nu ai de ce sa-ti fie frica...
-Cine esti? Vreau acasa, nu imi pasa!
-Nu te teme.
Ciudat a fost faptul ca cuvintele acestui om msiterios, desi nu erau credibile, aveau un efect masiv asupra lui M, calmandu-l imediat.
-Unde suntem?
-Toate la timpul lor.
-Cum adica?
-Ai multe de invatat inainte sa ai nevoie sa stii unde esti acum.
-De ce?
-Hehe...tu esti aici cu un scop M, un scop pe care nici nu il banuiai!
M avea incredere in acest om, desi era un strain total
-Si care este scopul meu? Sau care e scopul tau?
-Ei bine draga M, probabil ca stii faptul ca totul se reduce la echilibru, nu-i asa?
-Da, principiul universal valabil.
-Tu esti ce trebuie sa aduca echilibru!
-...tu iti bati joc de mine, nu? Cine sunt eu? Bine ca nu trebuie sa salvez lumea!
-E imposibil sa salvezi toate lumile!
-Cum adica? E mai mult decat o lume?
-Stii cu ce ai venit? I se spune poarta. Cu ea infrangi regulile spatiului, a timpului sau a dimensiunii. Exista o infinitate de lumi, fiecare diferita si cu regulile ei.
-Pai si atunci unde suntem? Intr-o alta dimensiune?
-Nu alta dimensiune, suntem in trecut, cam prin 5000 inainte de Hristos, e irelevant acest lucru! Ce conteaza este ca trebuie sa te pregatesc pentru ceea ce te asteapta...
-Stai o clipa, nu te cred! Nu are cum sa fie adevarat ce spui tu aici, gogomanie ca asta nu am mai auzit!
-Nu ma crezi? Ia fi atent aici!

In momentul acela mintea lui M incepuse sa fie invadata. Fara dureri, fara spasme, pur si simplu invadata de un flux de informatie, ca si cum ii era scrisa informatie pe creier. Acele informatii insa erau mult superioare celor cunoscute de restul omenirii, de la telepatie, telekinetica, pana la cititul mintii, sau aptitudini fizice deosebite, reactii mult crescute.
-Ce zici acum?
-....Cum ai facut asta? Nu e real ce se petrece...!
-O, ba este! Ce am facut eu este telepatie, cu singura diferenta ca eu nu am citit de pe mintea ta, ci am scris pe ea. Dupa cum simti si tu, ce te-am invatat in fractiunea asta de secunda e mult mai mult decat ani de invatamant si antrenament.
-Adica eu pot sa fac tot ce cred eu ca pot face?
-Da. Incearca! Vezi craca aceea prabusita? Ridic-o!
M vedea acea craca, probabil cazuta de vreun an-doi, este acoperita de muschi. Surprinzator este ca desi un copac este un tot unitar si prezenta lui in natura este fireasca, fata de multe alte realizari naturale sau artificiale, bucatile sale sunt aceeasi parte integranta a mediului din care fac parte. Creanga cazuta nu este ca o bucata de tigla desprinsa din acoperis. Devine una cu noul sau mediu, cu cativa metri mai jos, poate devine casa unei fapturi, poate devine materia prima a alteia... Dumnezeu le-a gandit pe toate, nu?
Succesul telekineticii sta in vointa, ca in orice alta activitate mentala. Vointa si cunoastere.Creanga nu se va misca singura, nu! Creanga se va ridica pentru ca M vrea sa o ridice, cuprinzand-o cu o pereche de brate imaginare, urnind-o de la nivelul solului.Si asta si facut. A inceput sa creada...
-Vezi ca nu e asa de greu? Poti face orice iti propui ,atat timp cat ai grija sa faci acel lucru cum trebuie de la inceput pana la sfarsit. Numai asa poti spera sa ai succes!
-Sa ma lamuresc.Eu sunt aici pentru a invata sa echilibrez universul,dar tu ce scop ai?
-Sunt un om rational, un univers echilibrat este un univers in care se poate trai sigur!
-Dar atunci de unde cunosti toate aceste lucruri?De unde?
-Puteri superioare noua doresc acelasi lucru ca si mine, si mi s-a asternut destinul pe care il am. Asa cum si pentru tine a fost asternut... Gata pentru azi, timpul pentru odihna, maine va fi o zi la fel de extenuanta, daca nu chiar si mai si!
M asculta sfatul cu iz de ordin, vroia sa isi aseze ideile mai bine in cap. Cauta un petic de iarba, aproape de un parau, si ia loc. Sunt lucruri pe care nu le intelege in toata aceasta treaba, cum ar fi de ce a fost el ales pentru aceasta "echilibrare". Dar stia ca a 2-a zi urma sa ii fie explicat in detaliu ce si cum, asa ca acum isi facea griji doar sa aiba un somn linistit.
In timpul noptii insa un zgomot il trezeste. Era o poarta! Se ridica repede in picioare si se indreapta spre sursa de sunet. Portile nu au culori bien definite, depinde de ce e pe partea cealalta, de data asta insa munca lui M era usurata de faptul ca poarta era luminoasa. Il vede pe acel barbat misterios cum se indreapta spre poarta, si incepe sa il strige, inutil isna deoarece el isi continua drumul. Insa ,cu cateva clipe inainte sa treaca poarta, se intoarce catre M...si il priveste cu batjocura. L-a pacalit! Va trece poarta si il va lasa aici! M nu stie inca sa deschida porti! Dar se poate razbuna, ridica o piatra si o azvarle inspre acest om cu motive ascunse. Spre surprinderea sa, nu il loveste, deoarece cu o viteza remarcabila, trage cu o unda bizara in acea piatra, spargand-o, bucati din acea piatra sarind ca bucati de srapnel, lovindu-l pe M in frunte, aruncandu-l la pamant, inconstient.

[-Re Volutie-]

2007-06-30T03:06:00.001+03:00

Da, ca sa evit confuziile si ca sa imi usurez munca, imi voi binecuvanta personajele cu niste initiale :D Acum la treaba.

Reuseste sa se calmeze, si se duce sa verifice cadavrele. Erau destul de echipati oamenii! Grenade, munitie cat cuprinde... Dar pana la urma, cu ce scop? Nici macar persoane importante nu se gasesc in liceul acesta, daor niste pusti din blocurile din imprejurimi, si inca cativa care bat amar de drum in fiecare zi... Trece la urmatorii oameni, cei dinspre intrare. Destul de grea cautarae a unui indiciu, cativa din soldati au fost ciopartiti sau spulberati, imprastiind sange in tot cuprinsul holului. Toti sunt morti, asta e evident, imposibil sa supravietuiasca acelui macel! Linistea criptica este inspaimantatoare, rece si cruda, apasatoare si neagra. Dar stai! Cineva se misca! Se indreapta spre omul proaspat avansat de la stadiul de cadavru cu un scop simplu si cinic: interogatoriu. Cand il vede, soldatul, om trecut de 30 de ani, cu fata incruntata, tresare de spaima, cel mai probabil din cauza similititudinii cu al 3-lea invitat al acest eveniment. Baiatul nostru, M., nu cunoaste decat o singura limba straina-engleza, asa ca incepe procesul de interogare. Nu scaote prea mult, decat niste tresariri de spaima. M insista, din pacate pentru el soldatul revenind la gradul anterior. M nu pierde timpul, ii verifica buzunarele, in speranta de a culege o informatie. Cautand cu degetele prin buzunare, simte ceva, diferit de arsenalul militar cu care s-a obisnuit. Cand scoate sa vada despre ce e vorba, gaseste un plic, pe care nu intarzie sa-l deschida. Ce gaseste inauntru il surprinde , o fotografie cu el! Deci el era tinta lor...De ce? De ce tocmai el? O singura solutie are, sa ia plicul, sa-l ascunda prin buzunare, si sa vada in continaure ce sa faca. Lui S nu ii arata aceasta descoperire, are nevoie de timp de gandire...
Politistilor le spune varianta simpla: cand a ajuns jos toti erau morti. Nu avea de gand sa fie considerat nebun, si asa e cel mai probabil sa fie printre suspectii principali la complotarea atacului. Nu sunt ei de vina, dar cam asta ar fi prima pista pe care ar incerca-o orice detectiv. Desigur, i-a spus lui S ce trebuie sa le spuna politistilor, nu e atat de naiv incat sa uite sa isi acopere portitele.Asa este cladita o minciuna buna, ca un baraj impotriva inundatiilor. Cat mai ermetica si cat mai inteligent planuita. Trebuie insa sa nu te straduiesti sa netezesti fiecare particica a zidului, pentru a nu crea suspiciuni. O minciuna perfecta este o minciuna care da de banuit, intotdeauna. In fine, minciuna asta e asa-si-asa, nici-nici dar nici foarte-foarte!
In plic mai era ceva, o adresa, singura lui cale de a afla ceva, daca va avea noroc ca acea adresa sa-i aduca ceva. Asteapta insa cateva zile pentru a se linisti apele cat-de-cat pana sa inceapa verificarea. Nu intelege de ce cineva ar fi putut comanda omorarea lui, este un adolescent oarecare, nu a realizat nimic important la viata lui. Si totusi... Da, va fi periculoasa aceasta ancheta personala, dar intrebarile il rod prea tare ca sa ii mai pese.
Este vineri seara, saptamana a trecut anevoios pentru M, atacul a dat peste cap ceea ce parea a fi o saptamana ca oricare alta. Unii il privesc cu frica, altii cu admiratie sau cu invidie, dar lui nu ii pasa. Stie ca din cauza lui toti au fost in pericol, si asta nu face decat sa il apese si mai tare pe umeri. Si asa au murit cativa, se simte ca si cum el cu mana lui i-ar fi omorat. Si din nou, nu stie de ce. Asa ca in aceasta seara se duce la adresa de pe biletel, care aparent duce catre un cunoscut club. El nu poate suferi cluburile, nu reprezinta elementul lui, oamenii care se perinda acolo sunt materialisti, superficiali si nesuferiti! Nu ii uraste, dar nu ii poate inghiti, nu sunt la nivelul lui ,nu se poate purta o discutie inteligenta cu ei... Cand intra acolo, agitatia il sufoca, luminile il agita, si zbarnaiturile muzicii il intarata. Se simte ca sub o oala cu presiune in care se fierb legume, incomod si nervos.
Isi croieste drum printre oameni, cuvantul "haos" defineste cel mai bine comotia. Trupuri razlete se unduiesc intr-o avalansa de lumina fasciculara, in ritmul unor sunete de dincolo spectrului natural. Fiecare pas in ringul de dans trebuie atent calculat, ca si cum ar pasi intr-un camp minat. Trebuie sa se fereasca de siluetele msicatoare, care nu mai tin cont de ce se intampla in jurul lor. Or trai muzica, n-or trai-o, nu prea ii pasa. Nu a venit ca sa asculte muzica.
Se simte ca intr-un film de duzina, prost folosit. Vede niste scari care duc sus, intr-o incapere care are geamuri fumurii. Este destul de clar ca acolo ar putea sa gaseasca raspunsuri. Indraznet loc de a cauta, dar nu ii mai este frica. Vrea raspunsuri, si le vrea acum! Se indreapta spre scari, cand simte ca ceva il loveste in ceafa, trimitandu-l la pamant. Este luat pe sus si urcat pe scari, dar nu mai este pe deplin constient, se straduieste cu greu sa nu lesine.Imaginile se succed in ritmul unui album foto artistic, imagini "trase", "miscate" sau "psihedelice". In scurt timp se simte trantit si legat, n cunostitna revenindu-i incet-incet.
Este in acea incapaere a carui geam a vazut-o, legat de un scaun. In incapere mai sunt 2 "gorile", si un...individ care ii starneste un singur gand:mafie! In mod cert el conduce lucrurile pe aici,intrebarea este insa in ce s-a bagat M acuma.
-Ai avut noroc chior pustiule, ai avut un bulan cum multi nu il au! Greu de inteles cum de aia s-au lasat omorati asa, dar sa zicem!... Cert este ca ai facut o mare greseala venind aici, detectivule!
-Dar care naiba este treaba? striga M nervos, surprinzator pentru un om proaspat adus la cunostiinta. Cine esti tu, si ce vrei de la mine?
-Hai sa vedem, si asa vei muri, asa ca nu strica. Si asa sunt lucruri pe care trebuia sa le stii de dinainte, dar deh! Asta e viata!... Eu sunt cunoscut sub numele de Gascanul. Dupa cum probabil ti-ai dat seama, eu conduc acest loc, ca si multe altele, cu afaceri ce nu te privesc pe tine....
In timpul acestei ...explicatii, M incepe sa simta o durere de cap, care ajunge rapid intr-un punct ce trece de suportabilitate. Urla de durere si cade cu scaunul pe mocheta ce acopera podeaua acestui birou. Incepe sa vada tot felul de imagini, sa auda lucruri si sa constientizeze fapte, cu o viteza care depaseste orice limita imaginabila. Acele lucruri pe care le vede insa , nu sunt imaginatii, in scurt timp dandu-si seama ca ele sunt amintiri! A revenit , vai si amar de cei ce se opun lui!

[-Confuz-]

2007-06-25T23:43:00.001+03:00

"Ai innebunit?" "Vrei sa te omoare aia?" ...Atat aude de la colegii si profesorii sai. Tonurile sunt amestecate: compasiune, grija,aroganta,invidie,trufie. Unii chiar se simt eroi dintre aceia, probabil ca si el se crede erou, dar e altceva...nu simte un impuls, nu vrea sa fie aplaudat de ceilalti, nu vrea sa fie sufocat cu laude si felicitari, in schimb...fierbe in el ceva, nu stie ce, dar e ceva care ii da o forta interioara extraordinara de care nu se credea in stare vreodata.
Toata viata a crezut in Dumnezeu, in Spusele Lui, in Faptele Sale, cat si in pedepsele pe care El le aplica pacatosilor. Asa ca stie ca pentru ce a facut cel mai probabil va arde in iad... Asta desigur daca Legile sunt asa cum sunt enuntate in Biblie, dar asta nu are cum sa stie. Asa ca mai bine sa le ia asa cum i se dau, corect?
De ce refuza sa le raspunda celor din multime? Toata viata lui a fost supus presiunii de a face ceva corect, de a nu gresi, de a nu dezamagi...asta e sansa lui! E unica? Mai bine sa nu-i dea cu piciorul ,cine stie ce s-o intampla dupa aceste evenimente? Indiferent, senzatia de deja-vu inca persista, inexplicabil.
Coboara in viteza scarile, si iese pe culoarul etajului imediat inferior, surprinzator negasind pe nimeni. In schimb aude tipete de jos, vocile soldatilor sunt cele predominante. Nu sunt tipete amenintatoare, din contra, vocile lor tremura ca apa dintr-un lac batuta de vant. Tipetele sunt urmate de impuscaturi, dar nu sunt doar acele G36 ,mai este o arma noua implicata in lupta! Nu o poate recunoaste din cauza suprapunerii zgomotelor, dar e clar ca cineva nou a intrat in lupta. Incepe sa coboare scarile, tipetele devin din ce in ce mai disperate, e aude o explozie ,urmata de niste urlete care trec pragul disperarii... Devine speriat, ce ii poate inspaimanta asa de tare pe acesti oameni? Iese pe culoarul parterului, un soldat se indreapta spre el. Dar nu pentru mult timp, doarece cade secerat de alte focuri de arma. Caderea soldatului seamana cu cea a unei frunze, lin ,ordonat, plutind...Insa ce a vazut el il inspaimanta poate la fel de tare ca pe soldati! Nu este vorba de sangele intins pe pereti pe o suprafata groaznica pentru un om cu inima mai slaba. Nu este vorba despre cadavrele acelor soldati nefericiti, care sunt gaurite si mutilate intr-un fel greu de descris. O nu...! Cand se uita inspre acest nou atacator, vede o copie a sa! Aceeasi forma a fetei, aceiasi forma a gurii, aciasi inaltime, par....tot, tot este identic! O singura diferenta insa: ochii nu aduc de nici un fel cu ai lui. In ei nu se vede o stare sufleteasca, gen sensibilitate, bucurie, tristete...Nu! Se vede nebunie! O privire demonica ce sta fixata asupra lui! Sangele ii acopera o buna bucata din imbracamintea constand intr-o geaca de piele si pantaloni negri.
Inainte ca el sa apuce sa faca vreo miscare, copia dispare intr-o flacara luminoasa, care lasa scrum in jurul sau. Nu ii vine sa creada...Daca nimic nu a facut logica pana acum, de aici sigur nu se poate trage nici o concluzie!Cei care vin jos il gasesc intr-o stare de soc, inghetat cu arma in mana, stand si privind gol holul. Este o cunoscuta de-a lui ce-i pune intrebarea atat de grea:"Tu ai facut asta?"...De ce grea? Cine o sa-l creada?
"Nu eu, eram la etaj cand au inceput impuscaturile." Spune el, inca marcat "Cand am ajuns pe culoar, a mai ramas doar un individ"
"Cine era, unde a fugit?"...nu era interogatoriu, ea chiar era ingrijorata pentru el. Il apreciaza, considera ca el este un om de caracter si capabil, chiar il place un pic. Insuficient ca el sa-si dea seama ca el e in stare sa creeze vreodata astfel de opinii. Criza de personalitate? Il intelege, il cunoaste, si stie ce e in sufletul lui. Nu il judeca, asa cum multi altii au facut cu el.
-A...
-Ce s-a intamplat?
-Nu ma vei crede. Nici eu nu stiu ce sa cred.
-Ba te voi crede, te stiu de prea mult timp!
-...eram eu...in oglinda! Ne-am uitat unul in ochii altuia si...of Doamne, nu mi-a fost frica cand am tabarat pe aia de sus, nu mi-a fost frica cand am luat arma, dar acum cand m-am uitat in ochii aluia nu am mai simtit frica ca asta in viata mea! Imediat ia loc pe jos, rezemandu-se de un perete, incercand sa se adune.Ea nu stie ce sa spuna, ii vine greu sa creada asa ceva. Cui nu i-ar veni?
Cu greu isi abtine lacrimile, incepand sa constientizeze faptele scurse. A omorat...voit!

Timp...

2007-06-23T23:30:00.001+03:00

Da, acum iau o mica pauza la povestioara. Sau poveste :) Probabil ca sunteti curiosi legat de... existenta ei in strafundurile mintii mele.
Un lucru e clar despre copilaria mea:nu prea aveam cu cien sa ma joc, asa ca mare parte din timp trebuia sa mi-l omor. Cea mai buna metoda de a omori timpul este cu gandul, si cum pe atunci nu aveam ganduri filosofice, gandeam...altceva. Cream o poveste, si asta cam de pe la vreo 5 ani. Desigur ca evolua, scoteam unele idei, bagam altele, cosmetizam unele vechi. Sursa de inspiratie? Cam orice, viata reala [in special], jocuri, filme... Desigur toate sunt amestecate cu imaginatia mea. De fapt se poate spune ca personajul povestii mele este o combinatie intre ce sunt eu si ce as vrea eu de la mine. Evit acum sa spun 100% ce simt despre personaj, ca sa evit o exprimare "corny" ,deoarece sunt destul de atasat de el [de ce oare?].
Acum ma gandesc in ce ordine sa iau povestea, cum sa o aranjez, deoarece material va asigur ca exista din plin. Sincer ma intreb daca voi putea duce la capat aceasta treaba, sau daca voi fi dispus vreodata sa ii pun capat, sa ii ofer un final. Doar timpul ne poate spune asta...

In rest? Toropit de caldura, omorat de plictiseala, si inspaimantat de imaginea verii care se contureaza, cu bonus in viitorul apropiat si indepartat. Imi este clar ca voi petrece 90% din zile, daca nu chiar mai mult, inchis in casa, izolat de lume. A, am uitat de alea 2 saptamani in Elvetia, dar dupa alea tot la aceeasi treaba ma voi intoarce. Doar eu si un calculator...Si aceleasi ganduri, amintiri mai vechi...Culmea e ca seara trecuta mi-am visat o convorbire telefonica cu o fosta colega de generala, pe care nu am mai vazut-o de 2 ani. E amuzant cum creierul meu mascheaza inexistenta unei amintiri vizuale recente cu micul asta truc. Ce pot sa zic de ea, mi-a deschis ochii, m-a facut sa-mi dau seama ca trebuie sa ies de sub influenta mamei mele, si ca trebuie sa actionez asa cum consider eu ca trebuie...Si cand ma gandesc ca a facut treaba asta doar cu un lap-dance... In fine,nu am alte sperante legate de ea, are viata ei si sper ca e o viata cum isi doreste ea. Eu sigur nu am viata pe care mi-o doresc...

[-Deja vu-]

2007-06-20T20:15:00.000+03:00

Ca de obicei, cateva cuvinte inainte. Am 2 variante. Ori fac un blog separat special pentru nuvelistica, ori notez special titlurile povestii. Din comoditate, aleg varianta a 2-a, toate titlurile de forma [-xxx-] sunt poveste, restul sunt chestii cotidiene.Am luat aceasta decizie pentru a nu lasa confuzi (sau confuji?) cititirii blogului. Si sincer, si pe mine ma lasa usor confuz, asa ca e a win-win situation :D Ok, la treaba!

Trece o noapte. O noapte obisnuita, la fel de goala si insignifianta. Rece si amorfa, lipsita de sentimente, da! In sinea lui stie ca daca viata lui ar fi insemnat ceva, ar fi avut suficiente motive de gandire. Noaptea este un moment mort al zilei, si in ciuda non-sensului exprimarii, asa este pentru el. Ziua face,drege, inchide si deschide, dar noaptea...noaptea analizeaza. Proceseaza ca o componenta electronica. Si da, in aceasta parte a zilei el isi cantareste soarta si destinul. Este un om ca oricare altul, deci automat se gandeste macar o data pe saptamana care ii este soarta, si ce rol va avea ea in mersul general al lucrurilor.
Insa are motive de teama, de tot mai mult timp macinandu-l gandul ca nimic nu este frumos si colorat pentru el. Nu are motiv sa traga mai departe la jugul destinului, nu are pentru cine sa faca asta. Desi niciodata nu ii place sa o spuna, el este un altruist. Uraste egoismul, uraste egoistii, si uraste ideea ca s-ar fi putut gandi vreodata intr-un mod egoist. Si stie ca nu exagereaza cand gandeste astfel.Cu ce ar mai fi firea lui una speciala daca ar fi o clona a societatii? De ce sa fie la fel? De ce sa fie asemuit unuia sau altuia?
In final revine la o singura idee:el nu are un rost. Si ce daca va avea o slujba bine platita? CU banii aceia nu va intretine pe nimeni drag lui. El in mod cert nu va avea timp sa se bucure de ei decat dupa multi-multi ani. Si il apasa gandul asta...
In final este pozitiv, ceva-ceva tot s-o intampla.De fapt nu ii prea poate spune "atitudine pozitiva" ,ci mai mult se considera fortat sa gandeasca asa. Sinuciderea in mod clar ar fi o risipa de energie. Si actul suprem de lasietate si iresponsabilitate la pachet.
Pana la urma adoarme, a 2-a zi va avea o noua zi de scoala, iar a 2-a zi o incepe cu acelasi ritual monotonic. Ii vin in minte gandurile din ziua precedenta, dar nu se mai simte impulsionat de catre ele, ci mai mult ...amuzat intr-un mod cinic. Cinism, de asta nu duce lipsa dupa atatea incercari.Fiecare trasatura de caracter are un gust, un gust pe care numai el il simte. Veselia e dulce, tristetea este acra, agitatia este picanta, sarcasmul este dulce-amarui. Ei bine, cinismul este amar puternic. Ca o lamaie, proaspat stoarsa si turnata pe o stiuca fiarta ,trantita pe farfurie alaturi de niste cartofi si morcovi la fel de fierti. Mmmm rasol de stiuca, ce buna e! Otetul ii da viata.
Ca de fiecare data, iese pe usa la fara 10, autobuzul ii vine la fix, ajunge la coborare la si un sfert, iar in clasa la si 20. Rutina rutina rutina, si nu va scapa de ea prea curand. Se uita cu ochii goi cum pe rand, mai vine un coleg in clasa, unul cate unul.Nici jumatate nu-l saluta, dar nici el nu se straduieste. Nu ii pasa de multi dintre ei. Lipitori nenorocite! Inapti! Niciodata nu a apreciat acel gen de oameni care au pretentia ca fara munca sa culeaga aceleasi roade cu cei care se straduiesc in orice fac.
Orele trec ca in orice alta zi. Ignora trecerea timpului prin nepasare. Ignoranta? Nu se pune problema de asa ceva.Desi nu lasa impresia, ei inca este ancorat in realitate. Nu ca i-ai conveni, dar faptul este real. Realitatea este importanta pentru el, perceptia ei este tot ceea ce il separa de un nebun cu acte in regula.Regula aceasta se aplica pentru toti oamenii.
VIne si ultima ora. Este ora 12, toata lumea este plictisita, si obosita. Pentru unii somnul pe banci nu a adus vitalitate in actiunile lor. La fel de morti au ramas cu totii. La fel de nelalocul lor. Parca nu au de-a face cu ce se intampla in jurul lor. Ce vor face ei?
Dar gandurile lui sunt intrerupte din nou. Nu de profesorul care are incredere ca el va avea ca de obicei un raspuns util, nici de un coleg care are o intrebare fara sens ,ci ceva care nu a mai trecut prin oscioarele urechii sale medii. Un sunet inabusit, urmat de tipete, si in final, spre socul tuturor ,focuri de arma. Da, el recunoaste mereu acele sunete. Este un Gewehr G36, pusca semiautomata nemteasca Heckler & Koch, magazie de 30 de gloante de 5,56 mm.... Imediat, dupa mai multe focuri de arma, profesorul ordona ca toti sa iasa repede din clasa, si din liceu. In acel moment, copii panicati inunda iesirea, aproape ca se calca in picioare... Dar el este calm, lucru care il nelinisteste intr-o masura destul de mare, insuficienta insa ca sa-l ia de la gandul sau: sa iasa de acolo!

Cand iese pe culoar, vede un peisaj similar, dar la scara mai mare:copii care alearga in valuri furtunoase, incercand sa scape cu viata. Dar va fi cam complicat pentru ei, fiind la ultimul etaj. Complicat va fi si faptul ca respectivul tragator nu poate sa fie un alt lunatic, arme precum G36 fiind foarte scumpe, si imposibil de gasit in tara decat pe piata neagra. De altfel, faptul ca e un atacator antrenat, logica spune ca nu a intrat singur in cladirea liceului.
Coboara cu valul un etaj, dar fata de restul valului, el iese si trage o privire de-a lungul culoarului.la capatul lui, sange improscat pe o bucata de perete. E clar, urca etajele! In cliap imediat urmatoare, valul se opreste, se aud tipete, si focuri de arma. Acum altceva este clar:Cei ce au venit nu au venit doar in trecere! Cand se uita din nou pe culoar, vede 2 oameni venind inspre el. Bocanci de armata, vesta militara care face clara existenta vestei anti-glont, pantaloni la fel de armata... Care e treaba, ce se petrece? De ce aici, de ce azi? Intrebarile nu decurg cu viteza si repezeala caracteristica acestui gen de momente, ci lent, ponderat. Intre timp, atacatorii incep sa strige catre el ,intr-o limba necunoscuta lui. E aspra, sunetele vin puternic dinspre piept fiind articulate brutal de catre gura. Desi el nu este un lingvist, ceva ii spune ca este o limba germanica,probabil chiar germana.
Cu totii sunt dusi sus, si inghesuiti intr-o bucata de culoar. Nimeni nu intelege ce se petrece, cu totii sunt prea socati de cele petrecute. Inclusiv profesorii sunt aruncati in acelasi loc cu ei, probabil un raspuns ironic al soartei catre pretentiile elevilor de egalitate in fata profesorilor. 2 soldati stau de paza in dreptul tuturor, pe culoar un altul verifica fiecare incapere, in mod cert ca sa gaseasca elevi ascunsi. Cei inghesuiti incep sa vocifereze, cu intrebari de gen "Cine sunt ei?" sau "Ce se intampla?", primind ca raspuns un tipat din partea celor 2 soldati, efectul fiind garantat.
El in continuare este prea putin miscat de evenimente comparativ cu altii. Cei din jur incep sa planga, sa respire greu, sa isi roada unghiile de frica...el nimic. Un singur lucru face insa: se uita adanc in ochii fiecarui soldat, simtind ceva ciudat in toata aceasta treaba, ceva dincolo de aparente. Se simte intr-un usor cerc al deja-vu-ului, ca si cum ar "simti" ce vorbesc, ce gandesc, ce simt cei 2... Totul ia o proportie ciudata din momentul in care incepe sa simta furnicatori in intregul sau corp. Si nu furnicaturi cum sunt cele de amorteala, ci furnicaturi puternice, care nu il fac sa reactioneze fizic, asa cum este normal cu orice senzatie de genul asta. In momentele imediat urmatoare, soldatii isi dau seama ca sunt priviti atent de catre el, ii vad privierea sfidatoare si dispretuitoare, asa ca ii fac semn sa vina la ei. El se ridica si isi face incet drum spre cei 2, uitandu-se in continuare la ei cu dispret, iar furnicaturile se simt din ce in ce mai tare.Se opreste la marginea multimii, inca un gest de sfidare, numai ca sa constate din partea lor niste grimase care inca o data ii strafulgera mintea cu niste furci albe...deja-vu din nou. De ce naiba? Nu ii cunoaste, in mod cert!
Unul din soldati se duce inspre el, baguind ceva in limba lui, prinzandu-l de brat. In acel moment, baiatul are un sentiment si mai ciudat: se simte ca si cum ar avea o forta pe care nu a mai simtit-o in viata lui. Totusi forta fizica nu are, este doar un alt pitic subtirel, care nu face nici un fel de miscare si nici macar nu practica un sport pe maidan.Deci...? In momentul cand este smuls il cuprinde o eruptie a tuturor senzatiilor avute pana in acel moment, si un singur lucru considera ca este just sa faca:sa il ia la bataie pe soldat! Primul lucru pe care il face este sa traga mana dreapta de care este tinut, iar spre surprinderea lui, nu numai ca scapa de stransoare, dar chiar tranteste la pamant soldatul Ce naiba...?In timpul caderii, celalalt soldat isi apuca arma si o indreapta spre baiat, era o amenintare pentru el! Apoi, fara sa gandeasca, cu o viteza inimaginabila, prinde corpul soldatului aflat in cadere si o impinge cu toata forta inainte- inspre colegul sau. Efectul este devastator, primul este aruncat cu o viteza atat de mare, incat al 2-lea isi sparge capul peretele din spate, daramand o bucata serioasa din tencuiala. Il cuprinde o stare foarte ciudata, ca si cum ar avea un atac de panica. Stie ce sunt astea, le-a trait de atatea ori. Dar de data asta e altceva.
Soldatul celalalt a scapat intreg, si tocmai se pregateste sa isi neutralizeze adversarul. Ca un contraraspuns, baiatul nu sta pe ganduri, sare pe el si incepe sa traga pumni si sa dea capete in plina figura, care este repede umpluta cu sange. Soldatul din capatul culoarului se intoarce inspre aceasta parte a culoarului, atras si de comotia multimii de oameni, vizibil surprinsa de evenimente. Baiatul isi da seama de pericol, apuca repede una din pusti ,si o indreapta spre soldat. Desi e prima oara cand pune mana pe o arma, o foloseste cu o dibacie stranie pentru el. Cu atat mai curios cand trage focul de arma care ii strapunge clavicula soldatului, urmata de alte focuri in stomac, piept ,si un foc tras in peretele din spate. Nu sta pe ganduri, se ridica in picioare si porneste pe culoar.Sangele soldatului este imprastiat pe podeaua din spatele sau, ca si cum ar fi fost vopsea pulverizata dintr-un tub.Este mort, sutul in capul acestuia facand cert acest lucru. Intre timp multimea incepe sa se miste, sa fuga de acolo. Noroc cu unii profesori care ii tin in loc, altfel s-ar prapadi cu totii. Inapti!

[-Lumea...-]

2007-06-17T15:30:00.001+03:00

Inainte sa scriu, fac o specificare: dupa cum se observa, povestea mea nu prea are o tinta precisa. Asa ca urmez sfatul Ioanei (nu Joava, cealalta Ioana :D) si aplic tactica "Go with the Flow", si anume sa o iau pe aratura. Sau si mai precis, sa transpun intr-un cod binar afisat grafic, niste idei pe care le am in cap de mult multi ani de zile. Cati? 10 cel putin, modificate constant. Schimbarea e mama progresului. Sau sora? In fine, voi incerca sa intru cat mai...fluid in paine, nu brusc, e probabil ca episodul asta sa fie de tranzitie/umplutura.

Sta el si analizeaza lumea din jurul lui, dar un lucru ramane neclar? Ce l-a facut sa o zbugheasca din casa in modul acesta? Da, i-a venit o idee, dar ce idee? Sau ce gand? Ei bine, raspunsul este...simplu si amplu in acelasi timp. Da, si oarecum lamentabil. Viata acestui baiat poate fi caracterizata printr-un singur cuvant:monotonie! Aceleasi lucruri in fiecare zi, rulate iarasi si iarasi si iarasi, ca spitele unei roti, ca rotatia Pamantului sau ca Universul...Ce au in comun toate acestea? Da, ati ghicit, se repeta!
Pentru el monotonia este un sistem de siguranta. Daca acum a mers bine, la fel va fi si data viitoare.Simplu nu? Nu se aventureaza cu ceva netestat, deci nu risca nimic. Se simte protejat ca intr-un cocon, nimic din exterior nu il poate atinge. Dar tocmai aceasta stare il innebuneste! Mintea lui vrea sa se extinda, sa cunoasca si sa inglobeze noi lucruri, locuri, persoane! Vrea altceva, simte cum rotietele din interior incep sa rugineasca, prafuiasca si sa se umple cu panze de praf si de paianjen. Miscarea este viata, miscarea este intretinere. Asa cum o clanta folosita nu rugineste, la fel si creierul ramane mereu activ daca este folosit. Pentru creier ,monotonia este moartea! Daca la inceput este folosita partea "ganditoare" a sa, dupa instaurarea monotoniei isi intra in rol partea mecanica, care nu se mai bazeaza pe intuitie, gandire ci pe reflexe si memorie.
Isi pretuieste mult mintea. Stie ca e singurul lucru pe care se poate baza intotdeauna. Fara el....de fapt si cu el este la fel!
Si cum planuieste el sa elimine monotonia? Iesind pur si simplu din casa? Incepe sa se gandeasca cu ce il poate ajuta acest lucru...si revine la aceeasi situatie...simte cum nu ar mai avea scapare. Tunelul este stramt, si lumina este subtire, genul de imagine care nu il bucura deloc! Isi da seama ca ce a facut astazi este de fapt o....rabufnire fara un rost anume.Si cum dupa furtuna vine liniste, se intoarce inapoi la el acasa...maine il asteapta o noua zi de scoala.
Nu o prea inghite, dar e mai bine decat sa stea acasa toata ziua, nu? Asa ca se intaorce acasa, se schimba, si se pironeste in fata monotirului ala neclar.Asta face de ani de zile, butoneaza acolo, e in lumea aia a lui si isi rontaie zilele.

Dar totusi ceva inca il macina, ca si cum...ceva ar fi neinregula. De fapt nu neinregula ci neclar, ca si cum sunt zeci de noi intrebari fara raspunsuri. Dar ce il nelinisteste mai tare e faptul ca nu stie intrebarile, nu le simte, sunt pierdute undeva in cotloanele mintii sale.Incercarea de a gasi intrebarile se compara cu mitologicul efort de a iesi dintr-un labirint facut de un om de o machiavelitate de proportii epice. Macar daca ar fi fost raspunsuri ce cauta el....In final alege calea cea mai usoara:"Lasa ca imi trece!".Oare?

Da, deci de data viitoare intru in semi-paine/paine :)

[-Revenire in escapada..-].

2007-06-16T13:44:00.001+03:00

Uneori se intreaba cu ce il ajuta aceasta supra-analizare a tot ce il inconjoara. E ca si cum s-ar forma un impaienjenis in mintea lui, atat de des incat nu mai stie ce sa inteleaga din toate datele extrase. Mai bine cu panze decat fara...
Isi continua traseul prin oras, si dessi sta de o viata aici, inca este uimit de vesnicele contraste. Cladiri vechi, neconditionate, alaturi de cladiri renovate ,blocuri, cladiri moderne de birouri...Daca ar fi fost turist nu ar fi inteles nimic cel mai probabil. Ce sa inteleaga din aceasta inginerie genetica?Nici macar zone bine delimitate nu ar vedea, ar zice ca planificarea urbana a fost facuta de un excentric, un om cu o doaga lipsa. Un nebun? Nu mai mare decat el, analizatorul....
Caldura incepe sa rasara din neant, el incepe sa simta cum incearca sa-i intre prin nari, si sa-l stoarca de vlaga. Fruntea, o suprafata neteda si amta, devine incet-incet un patinoar slinos, transpiratia amestecata cu unsoare necontenind in trecerea catre mediul exterior. Il deranjeaza, deoarece ,plina de transpiratie, fruntea i se sufoca, da senzatia ca si cum ar purta o folie de plastic, lucru care ii deranjeaza simtul de ordine.
Da, transpiratia este dezordine. Desi stie ca este sanatoasa, transpiratia si-a pus amprenta in preconceptiile stupide moderne ca un lucru care trebuie evitat, ascuns, un lucru rusinos. Dar pentru el nu este o rusine. Este discomfort.Discomfortul este o abatere de la echilibrul tactil, care trebuie remediata.Cum? Dand cu mana peste frunte... Suna simplu, dar facand asta o data la 5 minute devine un stress...Si il innebuneste, ii vine sa-si reteze mana si....dar stai asa, fara mana nu mai scapi de transpiratie, nu? Vai, cat de imatur!
Normal ca i se face sete! Solutia este...? Nu, nu sa vaneze oameni, ci sa bea ceva! Uite un butic, cu clasicul frigider personalizat cu firma a caror sucuri contine. "As vrea si eu o sticla de..." pe un ton foarte politicos. Cu ce il ajuta asta? Nici el nu prea stie, dar ii e prea frica sa NU faca asta. Macar nu va fi luat la bataie de un vanzator prea curand... Isi ia sticluta si pleaca, o deschide si bea ca un nebun din ea. Niagara. Marketing bun? Probabil. Apa minerala e mult mai racoritoare decat combinatia asta de chimicale. Dar nu e dulce. Mmmmm... Se gandeste la toata intoxicarea de publicitate pe care o au bauturile astea, si nu intelege un lucru: cum de pot fi oamenii atat de usor de manipulat? Teoretic, oamenii fac ce este mai bine pentru ei. Pai si atunci ce are apa minerala sau apa plata? Dar nu vrea sa fie mai catolic decat Papa:si el a picat in aceeasi cursa.
E curios insa ca au ajus un fel de...simboluri ale societatii moderne. Multe din activitatile adolescentilor se revolva in jurul acestor cocktailuri carbogazoase chimizate. SUnt multe lucruri pe care baiatul nostru nu le intelege. De fapt, se simte rupt de lume ,de parca ar fi trait 60 de ani pana in momentul cand curiozitatea il loveste:Ce naiba e cu astia? Adica se aduna la terase, si stau la o discutie cu un Pet in mana...nu putea sa fie o farfurie cu mancare? Sau un album? Sau nimic, doar ei 2, stand fata in fata cu sentimentele sagetate in directia celulalt. Dar nu infipte, ci doar aruncate, ca celalalt sa le prinda si sa le aseze acolo unde le e locul... Societate consumista...

11/12

2007-06-13T16:57:00.001+03:00

Am terminat si clasa a 11-a...un an turmentat, din cae am ajuns la concluzia ca prima jumatate nu imi mai este in memorie :)) Saraca Anca, cat a trebuit sa ma convinga ca am purtat discutia aia, atunci :P Ce pot sa zic? L-am inceput si terminat intr-o lene surprinzatoare, culmea, aceasta lene m-a facut sa realizez unde sunt mai apt: istorie, un pic la economie, in unele sectiuni ale anatomiei...Ha! La Medicina nu dau! Nu sunt nebun!
De economie mi s-a acrit de la faza cu profa...a, nu stiti faza cu profa? S-a intamplat ca am fost implicati intr-un concurs, in care faceam o companie-pilot, scopul nostru fiind sa ne organizam, sa vindem actiuni spre acumulare de fonduri pentru buget, sa facem produse, sa le promovam si sa le vindem. Cam asa s-ar putea rezuma. Ce a fost neinregula? Cand mi-am dat seama de faptul ca profa este o...ipocrita, si de faptul ca ii lauda mai mult pe aai care se bagau mai mult in seama cu ea (adica puneau intrebari cu carul), am zis ca nu e de mine, si asa nu aveam de gand sa lucrez la toata hartogaria aia. E, pe mine m-a deranjat in primul rand ca de mine se lua cel mai tare, desi la echipa cealalta era unul care facea fix la fel. Da, am gresit, nu faceam nimic, leneveam, dar daca tot e sa fiu tras de urechi, sa fie toti care fac aceeasi greseala, nu? Apoi, am vrut sa ma retrag, ea mi-a zis sa raman, am fost batut la cap, am ramas cu jumatate de inima. Cand am luat decizia definitiva de a ma retrage, am facut-o pentru ca ea se trezise sa ma faca "fara speranta" ,pentru ca "m-am pus presedinte ca sa cuelg roadele muncii colegelor din echipa". Ok, presedinte am devenit pentru ca nimeni nu vroia postul. Si contrar credintelor, pe mine ma deranjeaza sa fiu la conducere! Revenind, cand am discutat cu ea despre neadevarul afirmatiilor sale, o iau intai cu a 2-a afirmatie. Reactia? "Dar eu nu am spus asa ceva [atitudine d-aia afectata de primadona pe cafea], ai grija la ce spui, este o acuzatie foarte grava ce faci tu!"....Nici nu m-am mai obosit cu a 2-a parte, mi-am dat seama ca vroia sa ma intimideze, intr-un cuvant: m-a scarbit. Si mi s-a acrit si de economie, pur si simplu. Acum vreo 3 saptamani imi spune "Nu o sa te iert pentru treaba cu companiile [mica pauza, cand realizeaza ce a spus] Adica nu o sa te uit, ca de suparat nici nu a fost problema [zambet menit sa indulceasca senzatia amara]"....eram la un pas sa-i spun un "Si eu!" cu zambetul pe buze :D
Alte intamplari pe anul acesta...? Aaaa, da, Alex, blondul taran. Sau taranul blond, cum vreti voi :) Bun prieten, la catarama, nedespartiti, mereu pusi pe vorba, glume. Ce s-a intamplat neinregula? Intrebati-l pe el! A inceput sa si-o ia in cap, sa ma ia peset picior si sa incerce sa ma simt ca un idiot cu fiecare ocazie. Cand am vorbit cu el pe tema asta, el mi-a dat o explicatie..nesatisfacatoare (ca sa nu zic "penibila") :in grupul lui de prieteni (ai sorei sale adica), toti aveau pereche, si el se oftica din cauza asta. Pai bine dom'le ,si eu ce legatura am? Sa zicem... In vacanta de iarna, am avut un vis ciudat. Se facea ca nu mai tin minte nimic din vis, in afara de faptul ca el era pus la un loc cu un fost coleg de generala, care si-a luat-o si el in cap si ....sa zicem ca s-a transformat scoaal intr-o tortura psihica atunci:D Pe atunci nu ma gandeam chiar atat de tare de cum se schimba Alex, dar dupa aia am inceput sa-mi dau seama ca nu sunt paranoic. Pacat, un bun prieteni pierdut pentru ca el se ia dupa toti amicii lui care vor sa profite de el. Cand s-a mutat de langa mine fara sa-mi dea vreo explicatie, si cand a inceput sa spuna tuturor ca nu mai vine la cursurile montane ca nu i-am mai zis nimic [de parca s-a interesat si nu vroiam sa-i zic nimic], mi-am dat seama ca s-a terminat. A mai fost o faza, de ziua mea m-a invitat la "o ceva", bagand in final, ca sa ma convinga "Iti fac cinste!"...Cand stia ca eu ma enervez repede la chestii de genul asta, suna de parca nu ar fi o invitatie prieteneasca, ci ca si cum mi-ar face un favor. In fine, treaca.
Sa zic de Mara? Am zis suficient, nu ne-am mai vorbit de al a 2-a conversatie, nici de salutat nu ne mai salutam!
Cursurile montane? Am zis mult mult pe aici, a fost o experienta placuta, dar s-a terminat. Game over! Pacat insa de faza de la Padina...dar repet, nu am ce reprosa nimanui la faza aia!
Faza cu filmul? doare, dar parca m-am obisnuit!
Faza cu Cami? S-a terminat, ce a fost a fost. A ,era sa uit! Ieri am stat cu ea pana a venit baiatul de care ii place ei foarte mult, fost coleg in a 9-a. Am stat cu ei, am glumit un pic, apoi m-am retras, pentru ca stiam ca trebuie sa poarte...discutii :D Cand am aflat ca datorita mie au avut destinderea si curajul necesar sa-si faca relatia oficiala, parca m-am simtit....pacalit de soarta :D Stateam atunci, cand vorbeam cu ei, si ma gandeam: "Nu sunt prost, ciung, nu sunt grandoman, egoist, ipocrit, si totusi nu merit o persoana draga langa mine. De ce?" Iar acum ma trezesc ca fac pentru ei ce as fi avut nevoie de muuulte ori.
Soarta-mi este ironica, parca vrea sa-mi arate ca ma poate pacali mai tare, si ca poate sa-si bata joc de mine. Are dreptate. Ma simt ca acest stimabil domn ce urmeaza. EDIT:Sunt un imbecil, nu am idee cum se foloseste link-ul de YouTube acilea, va va trimite pe site. Bonus, nu pot sterge linkul, asa ca am in dublu exemplar :P Genial!:D

[-Iesirea...-]

2007-06-11T21:11:00.000+03:00

Tanarul nostru iese pe poarta. In fata lui este o strada pavata cu pietre cubice, iar de-a lungul strazii sunt insiruite contrasturi: case vechi, babesti, scunde, scorojite alaturate unor vile inalte, moderne si ingrijite. S-a construit mult in anii petrecuti de el aici, intr-un ritm halucinant chiar. Ar prefera insa casele vechi sa fie renovate insa, parca ar aduce viata acestei strazi molcome.
Este ceva special legat de aceasta perioada a zilei. Totul are un aer mistic, culorile nu sunt nici calde, nici reci. Sunt o armonie de stari. Probabil ca cea mai frumoase senzatie e cea de liniste. Da, e ca si cum poate sa faca ce vrea el, este liber ca pasarea cerului. Mai este misterul, a ce poate sa se ascunda in spatele fiecarei porti, usi sau scari de bloc. Mai este...atata este.
Isi croieste drumul printre strazile linistite, nici macar masini nu vede. Sa astepte pana ajunge la o sosea mai importanta, atunci i se vor spulbera aceste stari.Se gandeste la acest lucru, si i se pare ciudat, cum de o structura care ar fi trebuit sa fie organica, nu este. Un oras trebuie sa ....respire, cand mergi printre strazi, trecerea sa fie fluida, naturala, sa nu creeze senzatia trecerii dintr-o camera intr-o alta cu totul altfel zugravita, mobilata sau dimensionata.Dar tocmai asta e senzatia creata de acest oras, traversezi strada si dai de o lume, treci coltul, dai de
o alta lume. Care lume, este mica, insignifianta, nu transmite nimic, nu este...dinamic :)
Intr-un cuvant, in mica lui lume urbana, este liniste si pace, strazi calme, plictisitoare. 5 minute departare, agitatie! Haos, zgomot, comotie! Mai merge 10 minute si da de un parc. Relaxare, o mica bucata de natura, chituita in mijlocul urbei. Se vrea o consolare pentru lipsa a zeci de alte mici zone de acest gen. Ce naivi!... Dar da, asta e locul unde se duce el. Totusi, nu i-a luat doar 25 de minute, si-a luat fiecare pas pe rand, a mers lent, si a admirat peisajul. Amuzant spus "peisaj", dar orice vede ochiul care poate fi analizat intra la aceasta categorie.
El are o pasiune in a se uita dupa cea mai mica farama de informatie, de detaliu. Considera ca este o necesitate analiza in detaliu, un om nu poate sa se descurce in viata daca nu stie toate detaliile mecanismelor pe care le poate angrena prin actiunile sale. Da, este criticat pentru acest fapt, dar criticii aceia vor fi fost mereu luati prin surprindere de evenimente!
Ce analizeaza el? Orice! Cladiri, cer, pasari, copaci, obiceiuri, activitati, oameni...nimic specific. Probabil asa gusta din viata, prin prisma altora. Fara onoare, dar nu mai gaseste alta varianta. Il apasa, il doare, dar nu poate lupta.
Asta e...cat de cinic suna pentru el. Ii rasuna in minte aceasta expresie, si nu vrea sa o accepte.

[-...-]

2007-06-09T13:48:00.000+03:00

Pasi mari si pasati face doar cand rotitele creierului sau sunt in plina activitate. O idee naste o alta idee, care la randul ei duce la declansarea altor gnaduri, alte subiecte, alte senzatii, ca un imens traseu format din piese de domino de variate marimi si feluri. Insa gandurile sale se succed intr-un asemenea ritm, incat despre traseul de domino-uri se poate spune sigur ca are si artificii, ca la orice show de domino-uri, unde nici nu mai stii pe unde sa te uiti de atata activitate.
In fine, intra in camera in viteza, hainele incep sa se miste cu o viteza ametitoare, pijamale aruncate, tricouri infipte prin "gaura aia", cum ii place sa numeasca gulerul, sosete gasite misterios prin camera.Dar parca a uitat ceva...mobilul este in buzunar!........A, deodorantul! Vujjj inapoi in baie!
Dupa toate astea, isi pune si pantofii si afara pe usa cu el! Inca e racoare afara, dar e clar ca peste o ora-doua caldura va fi infernala, totemul luminos neavand mila asupra materiei.Se intreaba cand va veni vremea fripturilor gratuite, si cum de vrabiutele acelea rezista zi dupa zi, o fi molidul stufos, dar soarele bate toata ziua acolo.Prefera friptura de porc, cu niste cartofi prajiti, asa ca nu il prea intereseaza de soarta pasarelelor.Plus ca nu sunt randunele.
Dar pana la urma ce ganduri il macina? Ce l-a facut pe acest baiat sa se urneasca in asemenea mod?Pana la urma ,spalatul pe dinti nu are semnificatii atat de adanci.Oare?E un lucru pe care il face in fiecare zi, ii ia la fel de mult timp, ia aceiasi dinti la rand, ii spala in acelasi mod.Ce l-o deranja atat de tare din aceasta treaba?

Voi mai scrie, ma gandesc daca sa o iau pe aratura sau nu :)

[-Escapada in taramul nebuniei-]

2007-06-07T22:01:00.000+03:00

Locul asta a devenit prea deprimant, un jurnal al tristetii si suferintei. Poate ca o schimbare de orientare nu face rau,nu? :D
Ia sa facem ceva...diferit, nu? Sa ...inventam? Da!...da, e frumso sa inventam, foarte disctractiv. Dar ce? [aparatura tehnologica] E, natzi-o! Aia s-o faci tu buey! Tu si Politehnica ta! Asa, revenind, idei...idei...hmmmmm.....Dar stai asa ,ce vreau sa fac aici...ceva diferit, asta am mai spus. Ceva...interesant! Evident! Ceva care sa capteze atentia? Nu neaparat! E blogul meu, cine vrea citeste, cine nu, nu. Nu vanez accesari, doar relaxare.
As putea sa....imi sta pe limba..........DA! Sa scriem ceva! :D Cine s-ar fi gandit la o asemenea idee geniala? Dar ce sa scriu? Impresii am mai scris. Povesti? Da...... Ce are o poveste? Personaje? M-hm, ia sa cautam noi un personaj numai bun de creionat. Sa fie un om cu ambitii ridica-...? Prea complex, sa ne formam mana pana atunci, hai ceva mai simplu! Mmmdaaa, un personaj simplu de creionat si cu trasaturi adanci. Ceva ..impresionabil? Suna de aprca as construi o cladire!
Uite un personaj-tip: baietelul care descopera o bucatica din lume! Nu ar trebui sa fie greu, nu? Ia sa vedem, ce are baietelul? E mic, inocent...suflet mare, minte deschisa? Suna bine! Suna bine...

Dar ia, ca plictisim plebea! Scriiti, ostenii mei!

Era o dimineata de vara, soarele crapa orizontul rosiatic al Bucurestiului. Baiatul nostru [dati-ma in judecata ca modific scenariul!:P] deshide ochii. Nu isi explica ce l-a trezit, nici un tantar nu l-a intepat, zgomot nu a fost...O fi ce crede el? Chemarea destinului? Dar el stie cel mai bine ca gandurile marete nu sunt sintetizate la acest gen de ore.
Se uita cu ochiigoi prin camera sa, ca si cum ar cauta ceva. Nu cauta ceva in mod special, privirea mai mult fugarindu-i printre rafturile bibliotecii, suprafata biroului, teancul de CD-uri sau perdeaua de care e foarte mandru (doar el a ales-o!). Simte ca ceva e neinregula, ca ceva trebuie schimbat! Sa fie covorul de vina? Nu, il are de atatia ani incat este parte din el acum! Se ridica din pat si paseste alene pana spre geam, scotand capul prin valurile perdelei (de care e foarte mandru, apropo!).
Stie ca atunci cand face asta, inseamna ca e ceva serios de gandit. Dar nu isi da seama ce...! Dar ii este mai usor sa isi adune ideile admirand petecul de natura din fata ochilor. Il amuza, de atatia ani colonia aceea de vrabiute isi fac veacul in molidul acela, dar nu l-au deranjat din somn niciodata, desi sunt galagioase. Acum, cand soarele isi intra in drepturi, ele se trezesc la viata. Si isi incep vorbariile, certurile, conversatiile...minunate fapturi, dar ar fi preferat randunele. Cand se gandeste la acele fapturi, simte ca Dumnezeu ii pune mana pe crestet si il mangaie incet.I-o merita dragostea Sa infinita?
Simte cum vantul adie usor si racoros peste obrajii si gatul sau. Nu e cel mai curat aer, dar el isi imagineaza ca e intr-o padure de stejari, simtind instantaneu un miros fin de natura [errrr ce termen mai e asta?], uitand complet ca el inspira defapt praf, imbacsituri si multa moarte.
Dar raspunsul nu ii vine, tot nu stie ce il macina. O schibmare de peisaj este necesara. La veceu ,spre glorii nemuritoare! Acolo isi desavarseste tehnica de repetare a unui mecanism monoton, cu aceeasi detasare fata de gandurile igienice.Dar in timp ce-si freca premolarul cu periuta inflorita, l-a lovit! Evrika! Asta il tot macina! Cu acest nou fapt adus la cunostinta, termina repede tabietul, si pleaca ca o furtuna spre camera.

La ce s-a gandit el? Va descoperi adevarul? Ii va fi indeplinit destunul? Aflati totul, in urmatoarea editie a "Escapada in taramul nebuniei" !!!!!

Ok, nu este cea mai buna opera posibila, dar trebuia sa incerc si asta, nu? Incep sa ma gandesc daca am ales bine titlul...

Cinemateca

2007-06-05T21:14:00.002+03:00

Dupa cum am promis, azi am mers la "California Dreamin' ", singur-singurel. De ce, se stie ;) M-am mirat insa ca am ajuns in mai putin de 15 minute la Universitate...si eram speriat ca nu prind inceputul :P
Asa, ajung la ProCinema, iau floricele, ma infig in scaunul meu, nu inainte sa observ o sala care cam respira de libera ce era. In fine, era ora 6, intr-o zi de marti. La premiera am inteles ca a fost plina sala, asa ca nu e atat de grav. Dupa aceasta constatare, imi asez punga de floricele pe piept, si extrag tacticos cate o floricea. :)
Trecem la film. ca sa spulber orice speculatie, filmul mi s-a parut intre bun si foarte bun. Mi-a placut faptul ca scenariul a reusit sa imbine atatea...lumi diferite. Soldatii americani, disciplinati si metodici, in antiteza cu soldateii romani, primarul care manevreaza personajele dupa interesul lui, seful de gara care se simte sef, ajutorul sefului de gara care joaca la dublu, seful de politie corupt, golanasii de cartier ("de sat" ar fi mai corect aici), soldatul american cu familie acasa dar care se indragosteste de o tanara, tanara care vrea sa scape din "jeg", colegul fetei care este indragostit lulea fata de ea, pana si romanul cel istet, toate aceste personaje, toate aceste elemente modulare din acest LEGO, sunt imbinate logic ,frumos, artistic ,si cel mai important, natural!
Unul din lucrurile categorisite ca "minusuri" a fost montajul, dar e de inteles de ce. Si asa ,au fost 2 sau cel mult 3 momente cand schimbarile de cadru erau prea bruste si te lasau un pic ganditor. La actori ce sa spun...Assante a facut un joc bun (sa fim sinceri acum, e un rol-tip cel de ofiter de armata american, dar nu ii neaga performanta), Vasilescu m-a impresionat (nu in sensul "Colosal!", ci mai mult in "Hmmmm Bun bun!")...
Dar unul din lucrurile care mi-au... m-au dezamagit, a fost ca trebuia sa aiba scena aia cu sanii. Nu sunt puritan, Doamne-fereste!, dar o scena de sex (ca de dragoste nu prea era) nu are nici un rol artistic...de exemplu, sunt filme (nu imi vin in minte), cand scenele de sex/dragoste erau mai...subtil realizate. Nu il judec pe Nemescu, dar o scena subtila are o valoare mult mai mare decat una "pe fata", intr-un film. Si da, aici e treaba regizorului.
In orice caz, filmul mi s-a parut o introspectie interesanta in mentalitatea romaneasca, combinata cu un strop de gandire americana. Chiar, discursul capitanului....daca ii spui unui om ce vrea sa auda, te urmaza pana-n panzele albe, asa-i? :)

Denmark...

2007-06-04T22:52:00.001+03:00

Zile nebune, confuzie ,capiala. Am purtat cu mama mea o discutie pe care trebuia sa o port mai demult, si anume toate itnamplarile mele din ianuarie incoace... Ma rog, banuia ea ce banuia, nu e prima oara cand nu e surprinsa de dezvaluirile mele.
.....Si maine voi face un lucru la care nu ma asteptam ca il voi face: voi vedea pentru prima oara un film singur. Da, ma duc la cinema, platesc biletul, imi iau ceva de consumat [nealcoolic] si vizionez. Pacat ca s-a ajuns aici, dar deh! nimic nu este cum vrem noi. Denmark....putred

[sad face]

2007-05-31T16:48:00.001+03:00

Acum vreo 6-7 luni, Anca mi-a spus de situatia ei familiala. Nu o voi enunta aici, din respect pentru ea, dar voi spune o mica concluzie: nu credeam ca e atat de grav! De ce spun asta? Azi a cedat si a izbucnit in plans, din cauza situatiei (care nu se amelioreaza, nu se agraveaza, ci doar continua in acelasi ritm infernal). Cand am vazut-o ,cu ochii umpluti cu lacrimi, mi s-a reactivat "ticul" meu...cand vad un om plangand, pe care il stiu si la care tin, incep sa plang si eu, sau ma intristez rau rau de tot. Mai ales cu cat ea are si drept motiv sa planga.
Ca sa fie totul mai frumos, am incept sa-mi amintesc de o situatie similara care a tatalui meu in relatia cu mama sa, care...nu are rost sa zic.

Si tot cand o vedeam pe Anca in starea aceea, mi-am dat seama cat de egoist sunt. Egoist ca i ma plangeam ei de toate durerile mele, ignorand situatia ei. Poate am circumstante atenuante, dar asta conteaza mai putin [mai deloc ,ca sa fiu fair]... I'm fucked up!

Frisbee

2007-05-30T17:37:00.001+03:00

Am trecut la chimie! :D Acum sa continui :P
Hmmmm.....e ciudat. Cantonamentul la cursul montan pica...fix de ziua tatalui meu! Tocmai cand face 50 de ani! Hmpf, nu pot sa-i intorc spatele de ziua lui, indiferent de urmari! Ma rog, daca m-as duce, ar trebui sa incep sa ma iau de toti...respectivii care-mi fac peri albi, cu riscul de a face tambalau mare. Nu am chef de asa ceva, sincer.
Acum ar fi cazul sa o introduc pe Fifi, una din cursante. Ea este o noua admiratoare a blogului meu, de fapt blogul ei se poate gasi in linkurile lasate pe margine. Da, deci luni ea si o colega m-au asaltat cu rugaminti sa ma duc in cantonament! :)) Niciodata in viata mea nu am fost luat in brate si asaltat cu miorlaituri :P E placut sentimentul insa :D. Ca o mica paranteza, acest asalt mi-a intrerupt conversatia cu Mara... Asa, ideea e ca le-am zis ca ma voi gandi, dar balanta se inclina in partea familiala... [sorry Fifi!]
Acum ajung la partea interesanta. Seara sa incep o conversatie cu Mara... inca eram usor ofticat de treaba ca vrea sa pastreze "tacerea" legat de respectivele mail-uri, dar discutia nu incepe cu asta. Ajungem la un subiect, a carui finalitate m-a lasat masca! In rezumat, ei i se pare normal sa furi iubita cuiva, pentru ca "ii oferi o alta optiune" metoda cea mai buna fiind "fa-te ca nu stii ca are prieten"....:| Asta vine de la o persoana care sustine ca iubeste pe toti... Da, nu am comentat asta, probabil din cauza socului.
Asa ca am zis "La naiba, ia sa confrunt subiectul ala "incomod"! " Si ii spun ce simt eu. Rezutlatul? O atitudine similara cu a unei victime (ca si cum i-as fi facut ceva-rau- pe deasupra), combinata cu un strop de "nu-mi pasa ce crezi tu" si un fel de "ti-am facut un serviciu refuzand sa discutam de mail-uri, dar tu esti nerecunoscator"...
Concluzia mea e destul de transanta. Cu ocazia asta si-a aratat acea fata pe care incearca sa o ascunda. Daca pana acum credeam ca e o atitudine "la misto", acum mi-am dat seama ca ea e egoista, chiar daca pozeaza in altruista,in realitate nepasandu-i de sentimentele altora (trata discutia ca si cum ce simt eu ar fi masa neglijabila...), ca ea e infumurata si plina de ea ,etichetandu-se "psiholoaga", si crezandu-se superioara. Suna a arucnat noroi ce spun eu aici, probabil ca asa si este (rusine mie in acest caz!), dar sincer imi pare rau ca nu am vazut aceasta latura a ei. Daca o vedeam, nu mai ma perindam atat in jurul ei. Si asa m-a deranjat cand a bagat-o pe aia cu "baietii si fetele nu pot fi prieteni" din mail [am elaborat deja ce inseamna mesajul]....
As zice "pacat!", dar asta isneamna sa stau sa-mi plang de mila. Acum trebuie sa ies din starea mea si rapid! Solutii? hmmmmm..... Hell knows!

Arrrr!

2007-05-27T15:13:00.001+03:00

Da, azi am vazut si eu un film cu Piratii Caraibelor. Partea a 3-a ,ca sa fiu mai precis. Ca sa fiu sincer, filmul mi-a placut, este amuzant, are o poveste destul de captivanta, Johnny Depp arata ca e un mare actor, Keira Knightely arata ca e tarfa tuturor in film (sorry, asta e parerea mea!), Orlando e Orlando. Fata de 300, Piratii din Caraibe si-a meritat timpul petrecut. Pana si efectele speciale au fost foarte bine facute, fotorealiste chiar (fata de...alt film *cough*), care pareau foarte naturale.
Coloana sonora era foarte potrivita, multe replici acide si sarcastice...Toate ingredientele unui film bun, dar nu genial.
Carcoteala? Cand Orlando si fusta principala (Keira), se casatoresc in mijlocul bataliei (????)....adica prin mijlocul taieturilor si impuscaturilor, barbatul visurilor prea multor femei tranteste "Will you mary me?" :)) Seamana cu o faza, cand mancam niste sendvisuri, si prietena fratelui meu, in mijlocul tacerii, baga "La ce facultate vrei sa dai?":P Daca ma prindea acum vreo 8 ani cu replica asta, ar fi trebuit sa se obisnuiasca cu un partener de discutie foarte nervos :D
Revenind, faza aia pica ca nuca in perete in tot filmul. De fapt, toata idila (de Caraibe ;) ) asta e ca nuca in perete, pentru ca aia se saruta aproape cu toti barbatii, iubeste inca vreo 2, dar ....nici nu are rost, daca nu avea idila, filmul ar fi primit 10 la categoria "Filme cu pirati care nu au clisee tampite" :)
Repet, filmul mi-a lasat o impresie foarte buna :)

Rain

2007-05-18T20:05:00.001+03:00

In primul rand imi cer suceze ca nu am pomenit in randurile trecute de unde mi-am gasit inspiratia pentru subiect , desi voisem sa fac acest lucru. Shame on me!

Acum, blogul asta. Acum ploua pentru prima oara de cateva saptamani, si cand zic ploaie, zic ploaie ca lumea, nu cateva picaturi aruncate neprofesionist :P Da oameni buni, ploua torential! Aleluia, eeexceeeleeennnt, avem si fulgere! :D Iupyyyyyyy!!!!! Pacat de cerul innorat, dar deh, e 8 s-un sfert, soarele apune la ora asta.
Cand stau sa ma gandesc...imi place ploaia la fel de mult ca vremea caniculara si insorita! Ciudat, nu? Da, si cel mai frumos lucru este o ploaia torentiala care intrerupe o zi caniculara. Dar sa nu fie mana, ca la aia imi fac nervi, e condamnarea la moarte a plantelor.
Dar revin la "ploaia de vara"...de feicare data cand dau de ea, imi scot sapca din cap, uneori si ochelarii, si graba mea dispare. Merg agale, si profit de fiecare moment. Unii ii spun prostie si nebunie, eu ii zic legatura cu natura. E oarecum similara cu a avea grija de gradina, gen curatat buruieni si dat cu sapa, in picioarele goale.
De fapt, intr-un fel, ploaia de vara e una din cele mai frumoase lucruri pe care il pot spune ca e al meu si numai al meu!

Street

2007-05-17T20:03:00.001+03:00

Mersul pe strada...pentru unii e un mod de viata, pentru unii e acasa (grav e daca e la propriu asta :) ), pentru unii este mediul de manifestare... Adevarul e relativ si in cazul acesta, asa ca o afirmatie care sa se aproprie de un adevar obiectiv ar fi ca modul in care percepi strada tradeaza caracterul si personalitatea ta.
De exemplu, pentru unii este un loc de inceput. Pentru visare, sa umble mintea prin zeci de alte locuri, sa traiasca, sa simta, uneori chiar sa sufere. Pentru unii imagnatia nu merge mai departe decat cea din planul realitatii alternative: planificari, strada fiind doar un mediu de gandire si nimic mai mult.
Pentru mine strada inspira un singur lucru: lupta. Goana infernala si irationala, de viteze, inteligenta ...merg pe strada, cu pasi largi si apasati, gandindu-ma la tot felul de lucruri. Am renuntat de cativa ani sa mai bag in seama tinerii indragostiti si copii care se joaca, deoarece singurul lucru care imi inspira era o durere in partea dreapta a pieptului...acolo mi-o fi mie sufletul?
E, si merg repede, daca cineva ma depaseste, atunci il depasesc si eu :) Mania mea :D E drumul blocat? Strecoara-te, ce naiba astepti!? Iarna ,vara, ploaie, soare, mergi inainte, si calci drumul in picioare :) Si te gandesti....la prostia ta :) La asta se rezuma totul!

XVIII

2007-05-05T21:04:00.001+03:00

In mai putin de 2 zile fac "rotunda" cifra de 18 ani. Uau, scuzati-mi explozia de emotie si incantare, nu ma pot abtine :P.................
Aud luema ca imi zice ca "e o zi deosebita" si ca "trebuie sa sarbatoresc"...E o zi de nastere oarecare, iar eu nu prea pun pret pe zile de nastere. Ultima oara cand am facut petrecere de ziua mea a fost la Mc'Donalds cand am facut....10 ani? Nici nu mai stiu :) In orice caz, big deal! Nu mai pot eu ca e ziua mea, asta e motiv de petrecere? Petrecere se face la o ocazie cu adevarat deosebita, sau ca sa comemorezi o serie de realizari bune/frumoase/mari. Eu ce am realizat in 18 ani? Deseuri!Cu asta pot spuen cu mana pe inima ca am facut din plin! Ce am mai realizat? Moartea timpului? O da! L-am luat de gat si l-am batut cu bestialitate! Groar!
La 18 ani pot spune ca sunt un adolescnt complexat, frustrat, introvertit, timid, fricos, lenes, delasator, iresponsabil.Merita sarbatorit asa ceva? :O Oi fi eu toate acele lucruri, dar macar am atata bun-simt fata de cei care merita cu adevarat sarbatori.
Ce pot sa mai zic? Mi s-au inecat cam multe barci in ultima vreme, ca sa se adauge la euforia generala...Serios, m-am saturat, simt ca mintea mea nu mai poate si nu mai vrea.
Ce voi face marti? Cred ca voi face o revedere cu o fosta colega de generala. Banuind ca e uituca, profit de asta ca sa nu-mi faca tam-tam pe tema asta :) Merg in Cismigiu, e frumos acolo. Liniste, alea-alea.Inchid si mobilul...de fapt nu, mai convingator e sa dau refuz la apeluri :DChiar nu am chef de rahaturi cu "La multi ani!", si sa fiu luat ca sunt major si tampenii d-astea!
De fapt, am 18 ani si ce? Legal am noi drepturi si responsabilitati.Dar in rest, nimic, nema, nada!De angajat ma puteam angaja la 15, deci nici macar atat. Carnet auto? Never!
Inainte de incheiere...cand stau sa ma gandesc al treaba cu Mara...ma oftica o treaba. Ea are o preconceptie "baietii nu pot fi prieteni cu fetele", si mi-a bagat textul asta sub forma de "am avut dreptate"...suna de parca eu urmaream gaura. In fine, nu mai ma obosesc, nu-mi mai pasa!

Disc

2007-05-01T19:32:00.001+03:00

1 mai muncitoresc. Mici si bere. Mda, intr-un cuvant, inca o zi petrecuta in casa :D Mai e o saptamana pana fac 18 ani.Mare branza.Probabil ca voi lua cartea de chimie si ma voi retrage undeva, departe de lume, cu moblul inchis, si imi voi invata. Asa, de-a naibii ! :D Si ce ma oftic ca CERF icnepe abia O ZI MAI TARZIU!! In fine...
Duminica seara am luat o hotarare.Importanta nu, deoarece stiam oarecum care va fi rezultatul.I-am spus Marei ca o plac (cum am zis si in mail, "placut" e un termen amarat dupa parerea mea). Rezultatul ,evident, ca ea are alte planuri de viata, ca daca se va indragosti se va indragosti de barbatul perfect (care, vorba vine, nu il va gasi niciodata, din pacate pentru ea), si blablabla. In mare, a fost sicnera, m-a respins politicos, neavand dorinta de a ma rani. Dar un pasaj mi-a aprins beculetele, si anume ceva de genul "vei gasi multe alte fete"....daca era sa raspund la treaba asta, as fi incalcat promisiunea facuta mie, de a nu comenta nimic la raspunsul ei :)
Dar macar mie imi sunt dator, a mai fost o singura fata careia i-as fi putut face o decalratie fiind sigur pe mine. Si asta era in a 5-a. No further comments :|
Banuiam raspunsul si totusi ma doare destul de tare, inca... Probabil deoarece ,intr-un mod sinistru, soarta imi arata ce patesc daca imi infrunt fricile. Ca si cum as face catarari pe o stanca, si pe varf e un drac cu o furca care ma impunge . Imi trece mie intr-o eternitate, sunt sigur de asta :D Dracul nu.
Pacat ca preconceptele unora ajung sa ma afecteze direct. In fine.

Valea Zanoagei

2007-04-23T16:51:00.001+03:00

De data asta nu am mai stat la cabana, ci la stana, in ultima aplicatia inaintea cantonamentului (in cazul mei, partea cu cantonament se poate exclude). Practic, noi ne-am facut toate conditiile, de la foc, la mancare (gratar, mmmm), loc de dormit.
Am mers cu trenul pana la Brasov, autobuzul pana in Zarnesti si o duba pana la inceputul traseului. Care a fost CRIMINAL de abrupt, ne opream din 5 in 5 minute sa ne tragem aerul (ghidul avea o traditie in care ultima aplicatie era una de odihna si tratament la o cabana in regim hotelier, dar cum banii nu cresc in copacii nostri...asa ca nu tragea prea tare de noi la urcare), facand pe putin 12 pauze! Ca dificultate, se poate apropia cu Sambata, asta e clar.
La stana, am inceput lucrul. Eu personal, am adus brad, pentru cetina ,ca s-o intindem sub celofan ,sa dormim pe moale), am mai incercat sa tai niste lemne (mi-e prea frica de riscul taierii piciorului). Apoi am jumulit ramurile de brad. Moamaaa, se vede ca am rupt rozmarin intensiv! :D Eram intr-o goana de rupt si aruncat in morman, de zicea lumea ca-s la nunta :))))
Spre seara, ghidul ne-a tinut un "discurs" sufletist, despre toata treaba cu aplicatiile, si muntomania in general. Omul are mare dreptate in ce spune. Este probabil unul dintre cei mai de treaba oameni dintre cei pe care i-am intalnit , in top 6 sigur intra.
Apoi s-a stabilit cu statul de veghe la foc. Nici o problema, ma duc sa ma culc, ma trezesc, stau de veghe. Cand ma intorc, ce sa vad? Ala de dinaitnea mea la veghe se culcase ca o fleasca PE sacul meu de dormit! Noroc cu unul ca nu mai vroia sa doarma, am stat in sacul lui, chiar daca era subtire, era mai bun decat nimic. Dimineata picioarele imi tremurau de frig :)))
A 2-a zi am muncit non-stop. Am adus lemne, am adus lemne ,am adus lemne. Era sa uit, am adus lemne! :) Fochistul ala daca ma vedea stand 10 minute sa ma odihnesc, se lua de mine si ma trimitea la lemne, desi se freca menta in jurul lui. Ajung si la subiectul asta mai incolo.
Apoi da-i si coboara. Teoretic e simplu, de fapt chiar banal. Dar nu e la fel cand ti se fac basici pe talpa si calcai, care s-au dovedit a fi mai mari decat degetele mele mari de la mana :))) SI am mers o ora asa. La inceput mai era cum era, dar incepeam sa raman in urma (am fost trimis in spate pana la urma, incetineam grupul), iar in Zarnesti ,mergand cu bocancii mei cu talpa groasa, pe asfalt, era INFERNAL! Si ca sa fie frumos, daac ma fortam sa merg mai repede, eram impiedicat de un carcel de zile mari in piciorul drept!Cred ca a fost prima oara cand am mers cu viteza melcului, prima oara cand am facut bataturi atat de mari, prima oara cand am ajuns la UN SFERT de ora dupa restul grupului (era sa plece trenul fara mine si ala care ramanea in coada grupului).Probabil a fost cel mai urat moment recent, datorita efortului psihic de a ma forta mai mult decat putea organismul. Aproape ca imi venea sa plang, dar am sfarsit plangand de semi-bucurie, gandindu-ma la diverse evenimente din viata mea. Cand eram in gara la Brasov, o fata m-a intrebat de unde am cicatricea, si cand ma gandeam la acest eveniment, imi aminteam de ce-mi spunea doctorita care mi-a cusut taietura:"Las, ca te cos eu si o sa fi frumos cand o sa fi mare"...M-a cusut foarte bine, nu am smocuri, si nici spranceana-lipsa :)
Si apoi m-am gandit la ce mi-a spus taica-miu legat de munte. Intai trebuie sa spun ca parintii mei, in special tatal meu, a mers destul pe munte. El cel putin ,a facut creasta Fagarasului printre altele, cu un rucsac de 40 de kile. E inutil sa spun ca creasta respectiva nu e floare la ureche. Revenind, mi-a spus "Vei vedea cat de mic esti cu adevarat"...Eu de felul meu nu ma gandesc la cineva anume cu atata drag cu cat m-am gandit la tatal meu ,si la cat de adevarat spunea...inchideam ochii si lacrimam, nimeni nu s-a prins ca plang :D
In Bucuresti am mers ca un melc in calduri, adica un pensionar care poate sa-mi fie capatul arborelui genealogic. Da, faceam un peron de metrou in 2 minute jumate, forandu-ma! :))) Totul cu bine cand se termina cu bine. Sau nu? :)
Acum revin la ce spuneam mai sus. In grup sunt oameni foarte-foarte de treaba, oameni cu educatie si cu care poti vorbi. Dar sunt unii care....imi amintesc ca daca iei o bucata de Bucuresti cu tine, iei Bucurestiul cu tine :) Cand ghidul nu e in preajma, brusc devin tinta unor mistouri urate, insulte gratuite, atacuri personale, omul bun la toate, tapul ispasitor. La faza cu sacul, il iau la ros pe ala care dormea pe sac, si el imi tranteste " Si ce ma f**e pe mine (daca am dormit pe sac-n.red.)?" Da, felicitari, bunul simt l-ai uitat acasa. Asta daca era ceva care era de uitat ;)
Cand o sa-l anunt pe ghid ca nu vin in cantonament, ii voi spune pe indelete ,nu vreau sa creada ca am ceva cu el. De fapt, pe toti oamenii de treaba, ii voi lamuri, lor le datorez explicatii. Alorlalti, nu!

Eu am realizat ce mi-am propus. Sa-mi descopar limitele, sa incerc tot posibilul sa mi le intrec. Am intalnit oameni pe care ii voi tine minte o viata intreaga, si la care voi tine mereu, intr-un fel sau altul. Muntele mi-a aratat cat de mic si arogant sunt, intr-un mod care ma va face de 2 ori sa ma gandesc daca pot sa munt muntii din loc. Am trecut pana si peste complexul din Padina, am acceptat faptul ca Rodica are prieten, si mi-a trecut acea depresie legat de ea. Trist inca sunt, dar ...Eh, asta-i pentru mine! :)

Am fost la munte!

Merit

2007-04-20T17:42:00.002+03:00

Se poate spune ca am un merit: ca inca continui. Altii in locul meu ar fi innebunit probabil... Suna a teatralism, dar 50% din ce am zis sunt sigur ca e real.
Meritul...ce e meritul? meritul e atunci cand meriti.Ceva, oricat de mic, ca incununare a unui succes personal sau colectiv. Sau din contra, o santciune pentru un esec.
In mod normal oamenii trebuie sa se lupte pentru merite pozitive. Normal, pentru ca nu poti avea pretentia sa fi felicitat pentru ceva ce n-ai facut. Un om merita sa fie tratat la adevarata sa valoare, asa este just. De ce sa fi trantit la pamant fara sa fi gresit cu nimic? De ce sa fi ridicat in slavi pentru lucruri care nu exista?
Da, exista oameni care isi iau meritele inutil.Pe naspa, mai romanesc spus :) Oameni care vor sa fie laudati pe nemerit, sau mai rau, sa ii eclipseze pe ceilalti din jurul lor, cu ajutorul unei masti, plina de falsitate si minciuna.

Ma uit acum peste ce am scris, si mi se pare penibil.Probabil as ajunge mereu in acelasi loc: sa-mi plang de mila! I hate myself when I do that!! Probabil ca mi-o merit...

British

2007-04-17T21:06:00.001+03:00

Azi am lipsit de la scoala. Oribil! Dar am facut-o cu un scop: m-am dus la British Council ,sa dau un test preliminar de engleza, sa stiu cam la ce nivel sunt si cat trebuie sa muncesc pentru viitorul atestat care planuiesc sa-l dau in decembrie.
Asa ,merg la intrare, si acolo era o banda rulanta pe care iti puneai toate bagajele, ca sa nu ai bombe sau alte nebunii... ca trebuia sa imping ghiozdanul prin prelate, ca era prea usor (un penar), e alta poveste :) Ma duc, iau un numar, si stau cu Mara in asteptare...In final, aflu si ce facem (da, abia acum ma interesez in CE consta testul :P )...Proba scrisa de jumatate de ora, si o un interviu ,de aproximativ 30 de minute. Sumplu, fac testul la scris, ma duc la interviu
Interviul a fos simpatic. In primul rand, britanicul in cauza imi citeste numele pe un ton foarte...English, primind raspunsul :"Cum?":)) Ma duc cu respectivul, iau loc, eu emotii. Imi face punctajul la scris folosind un sablon de plastic, si incepe proba orala. Pentru inceput, eu cand am emotii, tind sa ...nu sa ma balbai, ci sa trantesc cuvinte fara logica. Ei bine, acum in engleza iese un talmes-balmes foarte amuzant :)) Ma chinui sa calculez cati ani au trecut din clasa a 2-a pana astazi (fara rezultat), am mari probleme sa zic ce e in Grecia in afara de curatenie si peisajii si...:)))) In final ,ma calmez oarecum, dar tot eram stresat de mimica domnului respectiv, zambind un pic, si brusc trecea pe o privire serioasa si criptica :)) Pe mine ma cam speria!:P
Apoi vine socul serii.Termin testul oral,si imi pune o intrebare ce ma lasa masca:"Ce motiv crezi ca exista pentru diferenta mare dintre nota de la scris si oral?"..."What do you mean?" [eu vizibil complexat] "Well, you scored 33/40 at the written test, and 6/7 at the oral test"....WTF????? Cum 6/7 la oral? La cat m-am chinuit sa nu distrug limba lui shexpiar ,e uimitor cum de am scos scorul asta...Imi spune apoi ca sunt de nivelul 5c, adica post-intermediate, ultimul subnivel, imediat sub advanced. Eu zic ca e fantastic, nefacand engleza de mai bine de un an (doamne fereste, cica am luat 8 la o lucrare la engleza la scoala!:P )

In fine, in septembrie-octombrie ma voi duce sa ma inscriu pentru examenul din decembrie, timp suficient pana atunci....6/7????

Hmpff...

2007-04-16T19:08:00.001+03:00

In primul rand vreau sa multumesc putinilor oameni care citesc aceste randuri. Este foarte placut sa stiu ca aceste ganduri insiruite aici nu sunt numai niste aberatii fara sens.>:D< style="font-weight: bold;">o singura data ca nu scriu, nici macar predare, ci probleme din ascultari, atunci nu stiu ce sa mai zic!).
Eu? Eu sunt eu, same chicken soup. Blarney! I hate myself sometimes. Quite too often I should say! Problema e ca aceasta stare de capiala/sucombare a gandirii logice (apropo de cuvinte preferate :) ) duce la o imposibilitate de a mai actiona precis. Suna cretin, dar parca sunt o barca in deriva... Vantu' bate, eu trece :P
Si aceasta stare de fapt fac planurile/sperantele/visele o chestiune de domeniul fictiunii... Mama naibii, iarasi imi plang de mila? Uite, asta e unul din momentele cand incep sa cred ca mi-o merit! The weak should fall, asta e una din crezurile mele. Daca sunt slab, jos cu mine!

Ia sa trecem la neste subiecte mai putin etere ,shall we? :) Da, azi am avut parte de prima cursa dus-intors cu noile autobuze 311, productie Mercedes. Sar'na Mercedes! Spatiu, haltacaiala putina, usi largi...ma rog, cand se va face cu adevarat cald ,atunci va avea loctestul decisiv. Macar acum stiu ca alerg dupa un autobuz care-si merita efortul! :P
Am avut o conversatie cu Rodica. Saptamana trecuta ,de pe 10 pe 15 ,a fost la olimpiada pe tara la italiana. A luat locul 3! Si cand o vad ca e stresata de Bac... :) Dar lasa, mai bine sa fie constiincioasa.
Maine lipsesc de la scoala. Motivul? Vreau sa-mi iau atestat Cambridge, si maine de la 9 la 7 sunt testele care sa-mi stabileasca nivelul la care imi voi da atestatul. Il voi da in decembrie, nu am de gand sa dau 6 milioane doar de dragul de a-l da in Iunie. Ma rog, nici 4 milioane nu sunt de ici de colo... Intrebarea mare pe care o am e cum se va descurca Mara? Ea vrea sa dea Advanced, dar eu stiu cata engleza stie... si de joi pana azi nu se invata engleza daca nu o ai in sange. Nu vreau sa ma laud, dar eu o am! :)
Miercuri iarasi lipsesc de la scoala, de data asta motivul fiind analize medicale. Nu regret :D [pacat de orele de mate pierdute insa]

In final... E culmea sa vad persoane care nu se multumesc cu ce au.Mai ales cei care incep sa exagereze legat de reactiile perechiilor lor! Nu zic ca exagereaza intotdeauna, dar cand isi spun oful, o fac de parca e sfarsitul lumii/merita sa aiba capul taiat celalalt. Daca ei fac asa, eu cum sa fac?

300

2007-04-15T00:29:00.001+03:00

Desi stiam destul de multe despre film ,am decis sa urmez sfatul cuiva de a viziona filmul. Trec la subiect.
Filmul este o aberatie! Sunt sicer si transant. Istoria n-o respecta (femei cu drepturi, spartani ninja), ba chiar intrece limitele bunului-simt. Ca film de actiune ,e bun. Atata ii voi da :)
Hai sa vedem...filmul incepe cu "Spartans [...] best warriors the world has ever seen". Hmmmm sa-i transez? Da! :D
Spartanii, dupa cum se stie, aveau o mare pasiune pentru hopliti.Atat de mare incat numai asta aveau!Nu aveau cavalerie (decat in cazuri extrem de rare), arcasi cat sa-ti ajugna pe-o masea. In mare, ei erau baza, hoplitii. Erau antrenati de mici sa devina hopliti, nu cunosteau frica, blablabla. In rezumat, antrenamentul era doar pentru hopliti! Da, erau excelenti din punctul asta de vedere, tacaniti, brate puternice, picioare solide, curaj dincolo de limitele nebuniei. Dar daca ii flancai, ii terminai! Formatiile de hopliti erau greoaie, imobile, astfel icnat flancarea era banala.Romanii i-au spulberat pe hopliti, bazandu-se pe mobilitatea crescuta a romanilor. Nu mai trebuei sa zic si unde e exagerata afirmatia "cei mai buni razboinci"...poate cei mai buni sulitasi :)
Filmul incepe interesant, cu cresterea unui viitor spartan, cu lupul (doamne, zici ca era maidanez!...dar nu conteaza asta), cu un bla-bla de 10 minute.Apoi vin "da bed gaiz", persanii...Da, inteleg ca persanii erau mai...maslinii, dar nu am idee de cand negrii aveau functii importante (generali negri?), mai ales ca negrii au fost inca din Antichitate sclavi! Asa intram in contact cu un actor foarte prost, care se chinuie sa urle "Sparta!!!!"... Opa!, ii trebuie binecuvantarea Oracolului! Pretext bun ca sa faca sarituri de 2 metri (!!!) printre stanci!
De fapt ,toata partea istorica e la pamant! 3/4 din datele furnizate de film ma faceau sa cred ca ma uit la Lord of the Rings cu greci! :P Nu detaliez, e inutil!
Hai, il salveaza partea de actiune....Acum nu stiu cum sa zic, dar eu prin actiune care sa-ti creasca adrenalina, inteleg scene alerte ,pline de actiune. 300 nu ne ofera aceasta onoare, dandu-ne in schmb niste faze slow-motion in 5/6 din actiunea propriu-zisa. Am mai zis deja ca spartanii lui nea 300 sunt ninja, e ilar sa vezi asa ceva!Evident ca elefantii nu ii strivesc, ci prefera sa cada ca imbatati, in mare! mwahahha :))))))
Marele minus pe care il are filmul este....lipsa de captivare. Multe filme de actiune (mai toate de fapt), au efecte speciale, scene realizate CG, dar sunt suficiente exemple de filme care te introduc in atmosfera, si iti creaza impresia de veridicitate. Star Wars, Episodul 2;un exemplu. in schimb 300, cu mai putine efecte speciale decat anterior-numitul film, creeaza impresia unui joc video! Acum ma scuzati, daca vroiam joc video intram in My Computer-->C:games/, nu ma uitam la film! E oribil ca un film de actiune, realizat cu atata minutiozitate in acest domeniu, sa sucombeze din cauza "barbariei" de tehnici.
Daca zicea ca e 100% istorie in trailer, ii dadeam 0/10. Daca nu ma facea sa cred ca-i joc video, lua 8/10. Asa, 5,5/10!
Amin!

Lumina

2007-04-07T21:05:00.001+03:00

In aceasta noapte se seara de Pasti... Lumea se pregateste cu masa, cu ouale, cu miel si cozonac, si e gata sa se duca la biserica ca sa ia Lumina...Dar oare asta e Pastele?
Ce simbolizeaza Pastele? Ce reprezinta el in cultura moderna?Cel mai precis raspuns este, probabil, ca Pastele este simbolul sacrificului. Cultura crestina tine la loc inalt spiritul de sacrificiu, persoane cu aceasta calitate fiind considerate martiri, eroi sau modele sociale.
O alta semnificatie ar fi naivitatea oamenilor, lacomia pentru putere si cruzimea lor.Suntem singura specie de pe aceasta planeta ,care se omoara pentru putere sociala, folosindu-se de atatea parghii machiavelice, inclusiv de prostia gloatei.
Dar revenind la timpurile moderne, e foarte ....curios cum a ajuns sa fie interpretata o astfel de sarbatoare. Cand intrii in curtea bisericii, toata luema vorbeste, unii rad, spun glume, zici ca-s pe strada cu prietenii (ma rog, ca SUNT cu prietenii)...Nu oi fi eu cel mai pios dintre pamanteni, dar de respectat o biserica tot o respect (cu toata ca nu respect religia organizata), nu ma duc acolo ca sa barfesc cu Tzatza Floarea despre ca a facut vecinul de la 2.
Iepurasul? Ha! Iau un Playboy pentru asta, nu am nevoie de ineptia asta occidentala. Pana si Halloween-ul are mai multa logica cu dovlecii aia ,decat rozatoarea urecheata :P
Eu personal vad Pastele ca pe o...comemorare. Nu motiv de petrecere (paganii!), nu motiv de bucurie (cum o vad unii...Paganii!:P ). Da, e probabil singura perioada din an cand mananc oua fierte atat de multe, traditia de spart oua e simpatica, mielul la fel (ca nu-l mananc, e altceva :P ), dar atat! Acum vad pe unii ca se "pregatesc sa ia Lumina", de parca te duci sa-ti iei salariul! Lumina se ia cu sufletul ,nu cu prezenta la biserica. Daca ai credinta in suflet, iei Lumina si din cea mai adanca grota!
Aceste lucruri ma fac sa ma intreb un singur lucru: a meritat sacrificiul? Doar El ne poate spune asta...

Paste Fericit!

Iezar

2007-04-02T15:26:00.001+03:00

Yep, we did it again! :) Fuseram acum la cabana Cuca, drum destul de lejer si la urcat si la coborare. Intai am luat autobuz pana la Campulung Muscel [Ioi!:D], apio microbuz pana la cabana Voina. Acum am fost vreo 22, un numar mult mai potrivit pentru dezmat!
Pentru inceput, a venit si Rodica....brrrr, prostia doare! Da, sa trecem mai departe! :D
Trecem la cabana adica :) Eu am fost numit in charghe cu lumanarile. Eu evident ca am avut lene sa
ma duc personal sa le iau, asa ca mi-am trimis mama sa le ia....m-am ales cu lumanari din-alea cu suport rosu, care nu pot lumina nici o cina romantica :P Blestemat lumanarile, trecut mai departe :P Adica am dormit pana pe la 10, cand a inceput ceva interesant....concurs de Miss si MIster!:))) Am avut 4 probe: prima era de cultura generala (2 intrebari). La asta, nu am stiut cine a scris "Descriptie Moldavie" (urasc cronicarii), dar am stiut ca 2 e singura cifra para si prima (ce greu, sa-mi trag sufletul!).
Proba a 2-a a fost cea artistica...intai trebuia sa interpretam pe cineva (in lipsa de cutit Rambo, am adoptat Matrix :D), si apoi sa facem ceva (septica cu ghidul....mama ce bune e omul!!! Mi-a citit toate miscarile ,a stiut ce aveam de gand ce sa fac si mi-a exploatat toate greselile!).Proba a -a a fost cea de umor, pe care am castigat-o detasat cu bancul cu zoofilul, necrofilul si masochistul (care mai avea, in forma dezvoltata, un sadic si un pedofil si un maniac).....Ultima proba a fost cam......awkward....proba de seductie.... asupra profei/ghidului (e inutil sa zic cine seduce pe care dintre fete si baieti).. Proba asta am facut-o ca sa scap mai repede "Nu-s destept, nu-s frumos, nu stiu sa gatesc, nici lumanari bune nu pot aduce, dar te iubesc!" [imediat dup-aia plecand in spate!] :P
Rezultatul? Cu 60 de puncte (maximul), un individ care....eh, se crede un pic cam desptet. Pe locul 2, cu 56 de puncte, un om care are un Base-laughter genial! =))))))))) pe locul 3, cu 48 de puncte....EU! \:D/ WTF???? "Cum naiba am obtinut atatea puncte????", la care ghidul "Nici eu nu stiu!" :)))
Dupa aia am mai stat la niste cantece "de munte", si top in pat! Nu, nu in sensul acela! :P am dormit 8 ore, si m-am trezit incredibil de odihnit, parca dormisem 12. Dar dimineata, soc si groaza! Lumarile (da, am pus 2 sa fie mai de Doamne-ajuta! lumina), au curs. Pe rucsaci!!!!!! inclusiv al meu (care zici ca si-a facut baie), noroc insa ca nu era ceea ce crezusem ca e initial pe rucsaci! :P Da-i la razuit cu cutitul, cat se poate. No problem, mai am de dat cu fierul de calcat ca sa iau restul.
In rest, nimic iesit din normal, natura frumoasa, vreme buna, good time :) La Bucuresti a venit prietenul ei.....brrrrrrrr I hate myself all the time for this :)

Relansare

2007-03-20T20:13:00.001+02:00

E ciudat....O sa incep aceasta lectura cu un joc :) Da, a PC game will hold the top of this page :) In 2001 tocmai intrasem, eu si fratele meu, in posesia unui PC care sa ruleze jocuri mai,....actuale vremurilor respective (ala vechi murea la Day of the Tentacle, for God's sake!!!). Si printre multele jocuri pe care le-am disecat in acea perioada a fost Aliens versus Predator 2. Nu e facut dupa film, filmul e facut duap joc. Legea capitalista spune ca un produs bun duce la creerea unui alt tip de produs cu aceeasi tema. Astfel incat, jocul este ....Excelent! :D
Cu Marine-ul e infricosator, cu Alienul e rapid, cu Predatorul e vanatoare...la vremea aceea nu vazusem toate filmele in cauza, parca doar Predator 1 si 2 (a trebuit sa astept 6 ani de zile ca sa-l revad pe al 2-lea ca sa pricep ceva :P), dar tot mi s-a parut un univers faorte....interesant :) Putine universe SF mi-au fost atat de aproape de suflet, Star Wars e un mare fas din punctul asta de vedere (desi mi-au placut), Star Trek mai misca (Picard rulzzzz!), iar....restul e praf in vant :D
Si de atunci au trecut...cam 6 ani. Foarte multi, am vazut atat de multe alte jocuri. Si incepea sa apara blazarea, parca prea mult, aceleasi treburi...pana cand am avut ocazia sa repun mana pe jocul asta !:D
Recunosc ,ca nu am terminat jocul cu nici un personaj acum 6 ani, cu ALienul fiidu-mi prea greu sa ma misc ca nebunul, cu Predatorul blocandu-ma la penultimul nivel, printr-un labirint INFERNAL, si cu human-ul blocandu-ma la un puzzle... Ei bine, eu de vineri l-am luat, sambata seara l-am jucat vreo ora, duminica toata...luni seara era terminat :D cu toate personajele :P Surprinzator cum am reusit sa rezolv niste probleme ,care la vremea aia mi se pareau imposibile, si acum le-am terminat in 2 timpi si 3 miscari. Si mai suprinzator ca nu am fost atat de infricosat de campanmia Marine, desi nu mai tineam minte decat franturi din ea.
O sa sune aiurea, dar titlul acestui blog are ca motiv tocmai acest joc. Oarecum mi-am amintit,si intrat, de (in) atmosfera altor vremuri. Parca am iesit din blazare, parca ma simt...revitalizat? Da, imi plac jocurile chiar foarte foarte mult, nu sunt dependent de ele, dar nu credeam ca pot avea efecte atat de benefice! :)
In rest? Sange! >:)

Glasses

2007-03-13T21:03:00.001+02:00

Dupa cum bine se stie, am ochelari de o vreme. Foarte lunga. PREA lunga :) Mai precis, de la 6 ani. Astigmatism si amblioplie (vad cu un ochi-cel drept- mai prost). Am avut initial borcane, ca sa se obisnuiasca persoana mea cu ochelarii, sa nu se uite deasupra lentilelor :) Acum am ochelari normali, "slim" :P O binecuvantare, si asa am nasul strambat de la ei, cred ca ii suficient :)
Si evident ca am avut probleme din cauza lor. Nu ,nu mistouri, ci accidentare. La 7 ani am alunecat si mi-am spart ochelaii, pe atunci cu lentile de sticla, cioburile taindu-mi arcada.I was almost gonna lose my healthy eye :) Dar a trecut de atunci, pot sa recunosc ca m-a cusut bine femeia respectiva, nu am ciuf iesind de acolo.
Da, asta a fost introducere! >:) Azi am fost sa-mi fac control la ochi, dupa 2 ani :) E la 5 minute de mine cabinetul, echipat foarte bine, personal calificat, oameni de treaba :) Stiam eu ca nu mi se pare ca vad cu ochiul drept mai varza decat inainte! :) The machines have proven it! de la 0,75 am plecat cu 1,25...asta dupa ce acum 4 ani aveam 0,25. Ce vremuri :) In timp ce ma verifica, eram intrebat lucruri normale la astfel de controale, gen "obosesti cand inveti?"...problema e ca nu mai invat de o vreme! :)) Mai jenant e cand maica-ta e in aceeasi incapere cand ii spui doctoritei ca "ma joc pentru distractia mea!" :)))
Dar las' ,ca dupa aia vine momentul magic. Cand ma duc sa-mi aleg viitoarele rame. Ei bine, eu sunt genul care nu prea suporta sa fiu in centrul atentiei, sau sa fac oamenii sa astepte ca eu sa iau o decizie. Eu deciziile le iau foarte incet, am o groaza de criterii pe care le analizez in orice domeniu.La rame de exemplu analizez forma, culoarea, suportul, greutatea, vizibilitatea, incadrarea in fata,fixarea pe urechi, stransoare, ceea ce evident ia o vreme destul de lunga :)
Si mai era cum mai era daca nu erau 2 tipe....bune rau :))) La cat de capiu eram dinainte (lentile de dipotrii diferite schimbate rapid la testarea ochilor, pot duce la migrene:P ), nici nu mai aveam taria sa ma uit la ele. Dar de ce era jenant? Pentru ca, pe langa ce am zis inainte, ele se tot uitau la mine, vazand cum imi vin ramele (cred ca vreo 9 rame diferite am trecut prin colimator).Aaaahhhhh!! :))))))