[-Firmament-]

M nu era surprins sa afle acest lucru de la carte. Ordinea facea parte din cei 5, iar daca masinatiunile ar exista cu adevarat, categoric el ar lua parte la ele.

-Simti nevoia sa impartasesti?
"Simt nevoia sa iti spun ca vei afla atunci cand vei avea nevoie sa afli."
-Probabil ca stii ca asta nu ma face sa privesc cu ochi prea buni ce scrie aici, corect?
"Ignora aparentele."

Dupa asta, pe carte nu mai aparea nimic. M nu putea sa scape de senzatia ca este manevrat. Dar nu avea ce sa faca la acel moment, prea multe lucruri ii erau necunoscute. Ce vroia sa spuna Ordinea la povestea cu clona? Ce calitati avea el de era asa de dorit? De ce era imposibil de controlat? De ce sa fie imposibil de controlat daca era un Agent al Echilibrului? Daca era asa, nu insemna ca cei 5 erau expusi riscului ca M sa se intoarca impotriva Mecanismului?
Se afla intr-un loc intunecat, iar singurul lucru de care era sigur ca exista era, nu pentru prima oara, podeaua. Nu stia ce sa mai creada cu toate aceste portaluri si lumi bizare. Lumina multicolora care strapunse intunericul erau un semn ca nici aici nu se afla in ceva apropiat de normalitatea proprie. Urmasera sunete inexplicabile, iar starea de confuzie nu se oprea aici. O voce stranie umplu aerul din jurul lui M.

-Esti...real?
-Incep sa ma indoiesc daca exista asa ceva. Intrebarea e cine esti...sunteti voi. Sau tu. Da-le naibii de pronume!
-Mai real decat mi-a fost dat sa vad de o eternitate! In sfarsit!
-Nu ai prea multi vizitatori...straine?
-Ah, iarta-mi lipsa de maniere.

In momentul urmator, asaltul coloristic s-a oprit, si ca din senin a aparut o gradina cu flori, o alee, cativa copaci , lumina si chiar si un cer. In fata lui M s-a materializat figura unui barbat tanar si prezentabil. Evident ca M era inmarmurit.

-Dar inainte sa ma preznt, sa explic ceva. Tu te afli in lumea imaginarului, iar eu sunt paznicul acestei lumi. Nume n-am, sau nu mai am, ca sunt slabe sanse sa mai tin minte un asemenea lucru.
-Nu suna a slujba ideala dupa entuziasmul tau de a ma vedea.
-Timpul nu exista aici, asa ca orice clipa e cat o eternitate. Cel putin pentru mine, ca tu inca esti legat de fluxul timpului.
-Sa ma astept acum la anuntarea urgentei de a pleca pentru a nu pierde legatura cu acest flux al timpului?
-Hehe, in nici un caz! Doar ca vreau sa zic ca pentru tine, timpul are un inceput si sfarsit, cand pentru mine e ca un ghem care nu se mai termina.
-Totusi sunt surprins de cat de prietenos esti cu mine, sunt obisnuit sa fiu intampinat cu rezerve.
-Nimeni cu intentii rele nu ar avea ce sa castige de aici. Ce poate sa faca un om cu imaginatia? Nu poti sa o folosesti pentru a-l dobori pe cel de langa tine, nu poti sa sa cumperi cu ea ceva cu care sa il lovesti pe acelasi nefericit de langa tine... E trist ca imaginatia nu are importanta, dar daca ma gandesc eu, poate ca e mai bine asa.
-Dar nu inteleg, aici se afla toata imaginatia lumilor, sau cum vine asta?

Interlocuitorul lui M tresara brusc, surprins:

-Lumilor?
-Pai da, eu am venit acum de pe alta lume, de exemplu.

Dupa ce a schitat un zambet amar, figura paznicului sufera o trecere atat de brusca incat il lasa pe M usor speriat. Intre timp, paznicul continua:

-Fiecare om care se culca noaptea viseaza ceva, e inevitabil. Dar de fapt , mintea lui fuge aici, si de aici ii apar toate aceste vise. Putini tin minte a doua zi ce au visat in noaptea precedenta, dar cei ce tin minte vor fi marcati pe viata.

Lui M i se parea ca ceva nu se leaga. Cum putea acel paznic sa fie complet strain de notiunea de lumi paralele, dar sa fie perfect constient de oameni, aflandu-se intr-o lume care nu avea asa ceva? Cand a vrut sa ceara lamuriri, simti nevoia sa scoata cartea din buzunar

"Lasa intrebarea, cere-i sa iti arate cate ceva, si apoi cauta o cale de iesire"

La cat de ciudata era intreaga situatie, M nu era greu de convins. Cand si-a aruncat ochii de peste carte, il vazu pe paznic cu privirea indreptata asupra cartii. Ofteaza.

-Acum inteleg de unde a aparut gradina asta.
-Da, tu i-ai dat nastere.
-Pai nu am facut nimic pentru a o face sa apara.
-Aici te inseli. trebuie doar sa te gandesti la ceva, si se va intampla. Hai, incearca.
-Sunt sceptic, dar hai.

Intr-o clipita, in stanga lui aparu un trandafir mare, cu multe flori rosii. M se speriase un pic, paznicul nu l-a mintit. O secunda mai tarziu au aparut si spinii.

-Imaginatia e forta cea mai puternica dintre toate, iar cu cat sunt mai multi oameni care sunt la unison cu tine, cu atat mai usor iti va fi sa dai nastere visurilor tale
-Nu inteleg, ce vrei sa spui?
-Uite, trandafirul asta l-ai facut sa apara fara nici o problema. La fel si gradina aceasta. Cati oameni crezi ca nu au vazut in viata lor aceste doua lucruri? Faptul ca ei stiau ti-au ajutat mintea sa focalizeze gandul cu scopul de a-l materializa. Dar stii ce, haide sa facem o pauza, ce zici de un ceai?

In mijlocul gradinii aparuse o masuta , doua scaune, un ceainic din gatul caruia ieseau aburi si doua cescute frumos ornate. Discutiile care au urmat erau din categoria celor usoare, de destindere. M nu mai avea ce sa afle de aici, si era prea speriat de perspectiva ca sa il mai intereseze. La sfarsitul conversatiei si-a luat la revedere, dar si-a amintit ca nu are cum sa plece fara un portal. Nu stia cati oameni stiau de existenta a asa ceva, dar era singura lui sansa aceea de a creea unul. Efortul a fost unul masiv, M nemaiputand sa se tina pe picioare pentru cateva clipe. Reusise, iar incantarea i se putea citi pe fata. Se simtea ca si cum ar fi trecut un alt obstacol din multele care il asteptau.
Intrarea prin portal a fost o decizie riscanta, dar a scapat nevatamat. Se afla in mijlocul unei zone de deal, cu iarba verde , paduri dese si munti in indepartare. Nu a stat mult sa priveasca natura, a scos cartea.

-Sper sa ai o explicatie buna pentru ce a fost acolo.
"De ce esti suparat, tocmai ai aflat cum imaginatia iti este o ustensila"
-Omul ala habar n-avea de alte lumi, dar stia de oameni. Si sa nu mai vorbesc de reactiile lui.
"A, paznicul... Bine, iti datorez asta. Cei 5 nu au fost primii, si nu ei au fost inceputul. Ei au fost creati prin nimic altceva decat imaginatie."

M e complet socat. Dar nu se termina aici.

[-Dark side of the Moon-]

Dar sa lasam pe moment ce a facut M, ca numai asta am auzit, M in sus si M in jos. Cu ce e el mai special decat mine? Faptul ca am fost creat din codul lui genetic? Ha! Nici macar asta nu ii poate salva micimea! Oricum, e un moment bun sa incep sa povestesc despre mine si ce m-a facut ceea ce sunt acum.

Pentru mine, totul a inceput in Serbia. In acest loc am deschis ochii pentru prima data, si dupa cum am mai spus, nu am fost singur. Kojak a fost acolo sa ma ajute sa inteleg ce sunt , ce pot, dar mai important ,de ce sunt. Nu pentru a servi pe vreunul din cei 5 in masinatiunile lor pentru obtinerea puterii, ci pentru a ma servi pe mine si pentru a-mi hrani ambitia de a obtine ceea ce mi s-a cuvenit dintotdeauna. Nu stiu insa ce caut, dar asta nu ma va opri sa pun mana pe ceea ce imi apartine!
Nu am avut o copilarie asemeni altora. Si nici nu imi trebuia. Kojak m-a introdus unor infractori marunti din crima organizata din perioada adolescentei. Nu stiam de unde ii cunostea, dar acum cred ca acest lucru a fost in beneficiul meu. La inceput doar chestii usurele am primit ca sarcini. Ba o livrare, ba sa fac parte din escorta cuiva, desi eu doream lucruri mai marete. Sefii nu acceptau, sau mai bine zis, nu aveau incredere in capacitatile mele. Inca nu detineam foarte multe cunostinte, iar Kojak mi-a spus ca ma va ajuta abia atunci cand voi fi trecut la urmatoarea etapa din viata mea. Pana atunci, eram pe cont propriu.
Tara era in haos, exact ce e prielnic criminalitatii. Un loc perfect pentru a-mi ascuti cruzimea, cate un cadavru unul dupa altul. Si cel mai bun lucru la acest haos era ca puteam crea haos, mai mult, mai intens si niciodata suficient. Dupa cum am mai spus, nu aveam in tel anume, stiam doar ca trebuie sa merg inainte, calcand in picioare ceea ce imi era in drum. In nici un caz nu asteptam bunavointa altora, maini de ajutor sau compasiune. Numai cei slabi au nevoie de aceste lucruri, fir-ar ei sa fie de lichele! Oricum ar fi, nimeni nu o sa-mi ia locul rezervat mie.
Dupa mult efort, am fost pus in fata unei situatii favorabile pentru mine. Lupta pentru putere intre bande a escalat pana la nivelul in care sediul central al operatiilor a fost atacat de un grup mare de oameni ai unei bande rivale. Soldatii americani nu interveneau, ei "erau ocupati cu alte probleme", adica nu aveau curajul sa se bage in afacerile acestea. Erau platiti de ambele tabere, asa ca era de inteles. Am vazut situatia aceasta ca pe o bresa prin care sa imi duc mai departe lupta personala cu mine insumi. Ce am facut, mai exact? Am luat doua pusti, vreo 3 pistoale, un cutit, si am plecat catre acel sediu. Ceilalti imi spuneau ca sunt nebun si ca ma duc la moarte sigura. Fricosii...
Ajuns in apropierea destinatiei, m-am oprit pentru cateva minute pentru a ma pregati. Mi-am reamintit de lucrurile pe care Kojak mi le spunea, despre dorinta de a strivi pe cei ce ti se impotrivesc, despre constientizarea fortei meie de a schimba lumea. Stand si gandindu-ma la aceste lucruri, m-am amuzat. Venisem cu gandul de a lucra curat, linistit si de a nu ma avanta ca berbecul. Dar tocmai asta trebuia sa fac, sa nu-mi pese de riscuri. Cat de aproape am fost de a gresi primul pas!
Am inceput sa alerg si sa trag in stanga si in dreapta, ca un dement. Pe fetele celor secerati de mine vedeam o transfigurare, de la uimire, amuzament catre groaza si oroare. Tinteam la cap pentru a economisi gloantele, iar cand ma apropiam mai tare de vreunul, scoteam cutitul si il infigeam cat de tare puteam in capul nefericitului. Nu a durat mult pana am terminat, pana la urma nu era vorba de o armata, ci de o grupare de maxim 30 de indivizi. Inainte sa plec, am facut ceea ce consideram ca era necesar. M-am plimbat pe langa fiecare cadavru in parte, cu cutitul in mana stanga, si cu arma in cealalta. Am fost precis, toti fusesera impuscati in zona capului...dar stai, ca era sa uit! Unul din ei era impuscat in gat. Am remediat defectul asta zdrobind cutitul in fruntea acelui cadavru. Acum eram gata, puteam sa plec. Abia acum mi-am dat seama ca eram manjit cu sange pe fata si haine. Nu am apucat sa merg mult, ca in zare am vazut masini venind incoace. Erau cei care credeau ca am innebunit venind incoace. Zambeam in timp ce ei ieseau din masini, privirile lor erau de milioane.
-Acum intelegem de ce Kojak ni te-a recomandat! O sa avem grija ca seful sa auda de ce ai facut aici, o sa fii rasplatit neindoielnic!
-Era si cazul, credeam ca trebuie sa mai macelaresc niste satuce uitate de lume ca sa atrag atentia!

Reactia a fost una muta si criptica. Incepeau sa ma considere un dement si sa le fie frica de mine. Exact asta si trebuia.