[-Glont-]

M pornise inspre varful muntelui. Ce cauta preotul acolo? Mai exact, ce il facea sa isi doreasca cartea, alt motiv sa se afle aici nu exista. Oare era si Kurt acolo? Trebuia sa ia in considerare si acest lucru, desi nu stia mai nimic cunostintele lor in manuirea armelor de foc.
Pietricele curgeau pe suprafata abrupta, cazand inevitabil in abis. M era mai abil in a urca acea stanca, apuca sa vada pentru cateva fractiuni de secunda pe preot.Brusc, s-a ivit intrarea unei pesteri, fiind singura care inainte. Inca o pestera la lista de "vizitate".
In mod curios, pestera aceasta era intens luminata, desi pe acea fata a muntelui era umbra. M se grabea, vroia sa ajunga cat mai repede la carte. Se auzeau tipete, dar nu de groaza. Nervi, agitatie. Vocea mai groasa era a preotului dupa cum suna.
-Ai gasit-o? Haide mai repede, ca nu stiu cat il voi tine!
In clipa urmatoare s-a ivit dupa un colt, avand loc un scurt schimb de focuri. Bagandu-se dupa o piatra, M savura mirosul de praf de pusca, care nu era ventilat prin cotloanele pesterii. Probabil ca avea doar o singura intrare. Trase o privire dupa piatra, nu il vedea pe preot. Asa ca se ridica si a inceput sa mearga discret. Calcula cate gloante i-au mai ramas in arma: 1,2,......10! Era greu sa numere cate gloante a tras! Nu reincarca acum, era intr-o pozitie descoperita, risca prea mult. In departare se auzea un tarsait, dar nu putea fi preotul, nu ajunsese atat de departe. Brusc, niste pietricele alunecara , semn ca preotul era acolo, iar in secunda urmatoare acesta s-a repezit dupa colt. Focurile de arma erau asurzitoare la distanta aceea, iar fumul era atat de gros ca-l puteai taia cu un cutit. Preotul se prabusi la pamant. Doua in piept, una in bratul stang, si una in clavicula. Cam multe gloante pentru a dobora un singur om. Cand i-a tras haina de preot de pe gat, vazu o armura groasa de metal, ornata cu motive florale. Gloantele erau infipte bine, alaturi de numeroase "cratere", semn al unei indelungi folosiri.Daca nu il nimerea in calvicula, nu l-ar fi omorat. Pistoalele din mainile preotului erau bune. A mai luat portarma si niste gloante.
Ii placea foarte mult miscarea de reincarcare a pustii. Tragea de manerul care scotea la iveala camara si cu o miscare discreta a incheieturii lua cate un glont din buzunar si il baga in camara, iar apoi impingea manerul ca sa alinieze fiecare glont in parte. Si ii lua mai putin de jumatate de secunda. Dupa ce a bagat toate cele 6 gloante ,a inceput sa-l caute pe Kurt. Lumina devenea din ce in ce mai puternica, iar tarsaitul se auzea tot mai pronuntat.
-Kurt? Nu trebuie sa mori si tu! Eu vreau doar cartea, nu am nevoie de tine!
-NU! O vreau! Am nevoie de ea! Vreau sa gasesc solutia! Trebuie sa fie una!!
In clipa urmatoare, M il zari pe Kurt. O cara in brate pe femeia care fusese omorata de banditi. Avea pamant pe haine si in par. O dezgropase.
-Nu imi vei sta in cale! Cartea aia imi va spune cum sa o readuc la viata!
-Cartea aia este a mea, am lucruri mai importante de facut decat sa vad oameni incercand sa se joace cu destinul lor lovit de mortalitate! Au murit prea multi oameni pentru ceea ce nu va apartine.
Kurt izbucnise in plans:
-Eu si Mary vroiam doar sa luam cartea asta si sa plecam in lume! Am fi aflat unde gasim bani si un loc sigur sa ne ducem zilele! Dar nenorocitul ei de tata i-a spus ca trimite oameni sa ma omoare daca mai ramane cu mine. A fugit cu ajutorul cuiva din oras, dar au prins-o banditii!
-Cartea nu exista ca saisi gaseasca fiecare drumul spre glorie...
-Nu ma intereseaza! Voi gasi cartea, o voi readuce la viata pe Mary, iar tu ai face bine sa stai deoparte!
-Imi pare rau pentru tine, dar nu te voi lasa sa faci asta. Nu o sa am retinere sa te impusc si pe tine!

Kurt indreptase mana stanga catre pistol. M a tras inainte ca el sa apuce manerul pistolului, sau ca trupul lui Mary , acum tinut doar in mana dreapta a lui Kurt, sa atinga pamantul. Ce naiv!

Cateva minute mai tarziu, M puse mana pe carte. Era mare si groasa, facandu-l sa se intrebe cum va carea asa ceva dupa el tot timpul. In clipa urmatoare, cartea capatase dimensiunile unei carticele de rugaciuni, subtiri, si suficient de mica cat sa incapa intr-un buzunarel de camasa. Cand a incercat sa deschida cartea, toate simturile lui au fost inundate, ca si cum o unda masiva de energie ar fi trecut prin el, doborandu-l la pamant, slabit. Toata acea energie parea sa se duca inspre capul lui, creand senzatia unei greutati crescute ale acelei zone, pentru ca apoi energia sa se dispara instantaneu intru totul. M se speriase pentru un moment, nestiind unde era cartea, dar nu i-a luat mult pana ca aceasta sa se afle din nou in mainile lui.
Era ciudat de citit cartea, parea sa aibe un text scris pe ea, ca o poveste de demult, cu fraze enigmatice si caractere ornate de o mana talentata. Dar cuvintele erau insiruite aiurea si fara sens.
-Ce naiba e asta...?
In clipa imediat urmatoare, scrisul de pe foaie a inceput sa se miste ,sa isi schimbe forma si sa formeze noi cuvinte.
"Du-te in cel mai apropiat oras si cauta-l" era tot ce scria acum. Cartea i-a dat prima sa misiune!

M bagase cartea intr-un buzunar, si incepuse sa coboare muntele. Nu o mai luase pe aceeasi parte a mutnelui din locul unde se uneau cele doua creste, de unde venise el nu erau orase. Calea aceasta nu era la fel de abrupta, realitate care l-a facut pe M sa isi schimbe parerea legata de inaccesibilitatea acestui loc. Chiar si asa, important era ca se afla in posesia cartii, si nu altcineva. Dupa multe minute de coborat, observa un grup de oameni urcand. Aveau palarii, cizme...se vedea greu la distanta aia...port-arme! Nu venisera pentru o drumetie! M pregati pusca si pistoalele, mereu e bine sa fii precaut.
M a profitat de faptul ca nu a fost zarit de acei oameni. Erau banditi! Aveau masti pe fata unii dintre ei, dar ce cautau acolo? Se aseza langa o piatra ceva mai mare, isi aseza pusca indreptata catre un om ales la intamplare, il privea prin vizor atent. O luneta i-ar fi usurat cu mult munca, chiar cu tot chinul de a o regla. Trase aer in piept si....unul la pamant! M o zbughi rapid catre urmatoarea piatra, fumul avea sa-l dea de gol. Banditii incepusera sa se agite, si au tras cateva focuri in directia lui M. Incet, dar sigur, avansa in fata bandei, care era surpinzator de numeroasa. Cand a ajuns la baza muntelui, mai intalni cativa. Prada usoara. Din fericire, banditii au venit calare, avea o selectie vasta de cai, care mai de care mai frumosi. Mandre creaturi! L-a si ales, unul maro, cu pete albe, parca scapase cineva o galeata de vopsea pe el. Urcandu-se in sa, acum M trebuia sa se gandeasca in ce directie sa o ia, pentru a gasi un oras. Si-a amintit ca avea cartea, a deschis-o, dar nu aparea nimic, aceleasi cuvinte aruncate aiurea. Uituc mai era, trebuia sa gandeasca intrebarea! Da, sa urmareasca sageata copacilor de la drum! Se parea ca ghicitorile erau metoda preferata de raspuns a cartii...

[-Hop-]

A doua zi, M si Corb-Alb pornira din nou la drum, purtand conversatii despre stilul de viata al indienilor americani. Europenii au incercat mereu sa-i portretizeze ca pe niste barbari fara minte, cruzi si sangerosi. Intr-adevar, incursiunile lor in asezarile colonistilor erau de o brutalitate terifianta pentru albii "civilizati". Dar indienii au fost cei provocati. Li s-au calcat pamanturile, satele ,comunitatile, traditiile si familiile. Cine nu raspunde la sange cu sange?
Dar crezurile amerindienilor nu se rezumau doar la violenta si razbunari. Stalpurile virtuase pe care se bazau comunitatile lor erau rar regasite in Lumea Veche sau in secolele ce au urmat. Oare cine era mai civilizat?
Tribul lui Corb-Alb nu a avut puterea sa riposteze invaziei albilor. Incercarile lor s-au soldat cu esec dupa esec, riscand ca tribul sa ramana fara barbati tineri. Atunci au inceput sa fuga, in cautarea disperata a unui refugiu. In timpul unei astfel de fugi l-au gasit pe Corb-Alb. Invatase sa fuga si sa se teama de albi. Pana cand a inceput sa aiba acele viziuni. Ele erau sursa intelepciunii si cunostintelor sale vaste cu care si-a indrumat tribul catre locuri mai sigure si prospere. Dupa multi ani, micul trib de indieni capatase o puternica influenta in zona. Unii ii temeau, altii ii respectau iar altii ii urau, iar Corb-Alb coordona activitatile satului cu un fler rar intalnit la indieni, o populatie care nu se ocupa cu astfel de treburi.

-Gata cu amintirile triste, avem un tel de atins, a incheiat Corb-Alb conversatia.

Drumul devenea tot mai stancos, pana la punctul in care caii nu mai puteau merge. Urcusul era greu, fiind clar de ce "cel dinaintea lui Kojak" a ales aceasta zona ca sa ascunda aceasta carte. Pamantul era foarte instabil, un pas neatent putand insemna o cadere libera, iar o privire aruncata in adancul prapastiei putea fi la fel de periculoasa. Din cand in cand vantul, acum rece si taietor, mangaia creasta muntelui, Vantul a fost intotdeauna interesant si provocator pentru mintea umana, care i-a dat nume, atributii si chiar povesti a caror origine s-a pierdut in negura vremurilor. In unele portiuni, creasta muntelui era indreptata spre o creasta a unui munte foarte apropiat, paralel cu cel pe care erau. Se asemanau nu cu 2 turnuri, ci cu trunchiurile unor copaci gemeni, meniti sa fie atat de apropiati si totusi atat de indepartati. Utandu-se sus, M putea vedea ca, in realitate, cei 2 munti se uneau, formand o fereastra asemanatoare ferestrelor arhitecturii gotice. un monument al naturii s-ar putea spune, scos parca din imaginatia cuiva pasionat de frumusetea naturii.
Partea mai grea parea ca trecuse. Drumul era in continuare abrupt, dar nu mai era necesara prinderea stancii precum alpinistii.M si Corb-Alb au putut grabi astfel pasul, apropiindu-se tot mai mult de imbinarea celor 2 corpuri stancoase. Vantul batea tot mai puternic, creeand un uruit prelung. Cateva minute mai tarziu, erau deasupra portii, unul din putinele locuri plate pe care l-au vazut de cand au inceput sa urce muntele. Peisajul era magnific, iar M parea vrajit. Admirarea peisajului i-a fost intrerupta de catre Corb-Alb:

-Trebuie sa ne grabim! Nu suntem singurii de pe acest munte!

Corb-Alb tinea in mana o bucata de piatra , alte bucati gasindu-se la picioarele sale. M nu a asteptat o a doua invitatie. Corb-Alb isi pregatise pusca, nestiind cine ar putea fi. Se apropiau de varf, iar Corb-Alb facu semn lui M sa faca liniste si sa mearga incet. Vantul nu batea aici sus, asa ca discretia era vitala. Mergeau pe vine, tinandu-si respiratia. Se auzise ceva! Corb-Alb facuse semn sa se duca doar el, urcand incet-incet sa se uita dupa cotitura. Fiecare moment trecea infinit mai greu, linistea era apasatoare, cumulat la necunoasterea adversarului. Corb-Alb facu un pas dupa colt, si un foc puternic de arma rupsese linistea. Corb-Alb cazu la pamant, iar M s-a repezit si l-a tras la adapost. Inca traia. M luase pusca si iesi in viteza dupa colt. Ramasese surprins. Era preotul care il impuscase, care ramasese la fel de surpsins de aceasta reintalnire. Preotul a inceput repede sa se catere, disparand din raza vizuala a lui M.

-Lasa-ma pe mine. Du-te!
-Nu te pot lasa sa mori asa aici. Tribul tau ce va face fara tine?
-Poate de asta mi s-a spus sa te indrum, cine stie. Cat despre tribul meu, acesta va disparea la fel ca celelalte, iar oamenii vor fi haituiti de oameni la fel de albi precum eu. Nu am fost salvarea lor. Doar am prelungit inevitabilul. Du-te, ai scopuri mai marete decat sa ai grija de un trib pe cale de disparitie! Eu voi ramane aici, cu vantul.

M privi cum Corb-Alb isi dadu sufletul. Parea impacat, nu speriat de moarte precum sunt multi altii. Avea 12 gloante in pusca, si inca 2 cutii cu cate 36, era timpul sa se lupte pentru cartea aceea. Spera doar sa merite efortul.