[-Anvil-]

Ok, ma voi reabilita cu un mega-post! Sau macar voi incerca :))


Anvil era tinta sa, trebuia sa ajunga in oras. Pana la urma ,trebuia si el sa manance, sau sa gaseasca un loc de dormit. Cine stie cat va petrece in aceasta lume?
M se indrepta incet spre portile orasului. Uitandu-se in stanga si drepta, vedea in continuare intinderi de dealuri, pe care cresteau fire lungi de iarba, cu varfurile ingalbenite ,asa cum patesc toate firele lungi de iarba. Erau cam jumatate din inaltimea lui, evident ca nimeni nu avea grija de aceste regiuni, ar fi fost chiar o idee penibilia!
Fiecare oras din Cyrodil avea un grajd la intrarea in oras, de unde putea oricine sa achizitioneze un cal, sau sa-l parcheze.Frumoase animale, ascultatoare. Dar nu erau pe gustul lui M, prefera mersul pe jos. Langa poarta sunt 2 paznici, componenti ai pazei orasului. Niciodata nu pun intrebari, asa ca a putut intra fara nici un fel de problema, chiar daca eu nu mai avea prea multe haine.
Anvil are probabil cea mai frumoasa intrare din Cyrodill. Nu pentru ca ar fi usa ornata, ci pentru ca se intra direct intr-o piateta, unde Ghildele Luptatorilor si Magilor, impreuna cu Fierarul inconjoara un rondou in care se afla un stejar falnic. Copacii erau punctul lui moale, mereu i-au placut. De fapt, doar cea mai frumoasa gradina cu flori poate sa il impresioneze mai mult decat o padure oarecare. Asat inseamna ceva!
El vroia sa gaseasca de lucru, si icna rapid! Asa ca s-a dus din prima la Ghilda Luptatorilor, ca sa se inscrie. Se apropie de usa, cand o voce il opreste:
-Hei, tu! Ia vino incoace!
Intorcandu-se, vede un om marunt si carunt,care continua:
-Vino incoace, ca am o oferta pentru tine!
-Ce oferta?
-Vezi tu, sunt un negustor care cutreiera Cyrodill-ul ,carand marfa de colo-colo. Acum am o mare problema, pe care cred ca ai putea-o rezolva...
-Spune!
-Cand veneam inspre Anvil, caram o armura foarte speciala pentru fiul Contesei din Anvil. Din aur facuta, si cu propietati magice. Insa pe drum, am fost atacat de goblinii aia blestemati!Nenorocitii au crezut ca am aur la mine, dar tot au plecat cu armura aia! Te rog, ajuta-ma, sunt disperat!
-Pai de ce nu te-ai dus la Ghilda Luptatorilor pana acum?
-Asta e marea problema, sunt falit! Armura asat e singura mea solutie de relansare a mea ca negustor de succes! Te voi rasplati pe masura!
-Ce ai?
-Vad ca ai vrut sa intri in cladirea Ghildei...
-Da, vreau sa ma alatur lor!
-Aici te-as putea ajuta, pentru ca sigur te vor da in suturi afara!
-De ce?
-Cand te vor vedea cum esti imbracat, vor crede ca este inca un cersetor care cere bani si mancare!
M era surprins de modul cum trata situatia negustorul.
-Si cum m-ai putea ajuta? Ai tu haine?
-Nu neaparat haine, ci armuri care iti vor da o alta imagine!
-Dar daca tu esti falit, de ce nu vinzi armurile?
-Fierarul de aici e foarte dibace, Mai buni ca el se gasesc doar in Bruma si Cheydinhall. SI in plus, armurile pe care le am sunt achizitionate de la dansul, luate la schimb cu niste materiale. Sper sa le vand la Kvatch! Si nu plec din Anvil pana nu vand armura aia! Asa, revenind, ce parere ai?
-Esti un negustor bun ,stii sa punctezi afacerea. De acord! Ai idee unde s-au dus goblinii aia?
-E o pestera la nord-est de aici. Acolo isi au ei casa! Nenorocitii...
-Si ma lasi sa ma duc asa, cu mainile goale?
-....Hmpf, imi fortezi mana, dar n-am ce-i face! Ia sabia asta ,nu e cine stie ce, dar decat sa le sufli in ochi... Acum du-te repede!

Sabia chiar nu era cine stie ce, scurta, stramba, ruginita... Dar sunt goblini, ce poate fi asa de greu? Goblinii au o mare fascinatie pentru aur, se spune ca ii si innebuneste. Sunt mici, verzi si slabanogi, singurul pericol il reprezinta numarul lor, dar nici asta nu puteau fi o problema pentru M.
Soarele incepea sa apuna, in timp ce el cutreiera dealurile in cautarea acelei pesteri. Destul de greu de gasit prin desisul ierbii. In stanga lui era Marea Abeceana, o frumusete de peisaj. Simtea inclusiv mirosul marii, care ii trezea o multime de amintiri frumoase, in special din ceea ce a fost copilaria sa, cand era cu parintii lui ,pe malul marii... Acele amintiri sunt la o eternitate distanta fata de el insa, si nu avea ce sa-i faca.
Insa cautarea brusc incepea sa fie fructuasa. In firele de iarba se iveau 2 capete, mici si verzi. Evident ce erau acele capete! M se repede cu sabia inspre cei 2 goblini, stiind ca ei erau de paza la pestera, inca negasita de catre el. Goblinii l-au auzit, si s-au intors catre el, nefiind inarmati. Carne de tun deci! Cand M ridica sabia inspre cele 2 creaturi, imediat si-a dat seama ca e ceva neinregula. Cand a taiat aerul cu sabia si-a dat seama si ce era neinregula: dadea ca si cum nu stia sa manuiasac o sabie! Cum asa, dupa sute de ani de antrenament cu sabia, stia toate tehnicile posibile! Acum dadea ca un taran luat de la sapa! Lovitura sa ratata a dat oportunitate goblinilor sa se repeada inspre el, incepand o avalansa de pumni si muscaturi. M ingrozit, da inca o data cu sabia, de data asta taind adanc in bratul unuia din goblini, care ramane inlemnit. Nu a lasat oportunitatea sa astepte, infigand sabia in pieptul goblinului, umpland cu sange ustensila metalica. Celalalt goblin incepe sa isi dea seama ca lupta e pierduta, si incearca sa fuga. M nu poate sa scoata sabia din pieptul cadavrului, uitand pana si aceasta tehnica!, asa ca arunca lesul si sare dupa fugar cu mainile goale. il prinde de picior, si simtea ca nu are suficienta forta ca sa il traga inspre el. Daca Mahomed nu vine la munte, vine muntele la Mahomed! S-a tarat, tinand in continuare creatura, deja disperata, imobilizata. O prinde de gat si strange cat poate de tare, pana cand goblinul isi da ultima suflare.
Era inca socat de lipsa sa de talent si de forta, simtindu-se cateva clipe coplesit de forta celor 2. Era ceva necurat la mijloc, deoarece el le avea pe ambele. Spera ca aceasta sa fie din cauza lipsei de concentrare, asa ca smulge sabia , si porneste din nou la drum. Avea dreptate, pestera nu era departe, observand intrarea. O usita de lemn izola interorul. La intrare era o torta aprinsa. sa o ia? Uitandu-se prin imprejurimi, gaseste o torta stisna pe jos, exact ce avea nevoie. O reaprinde si intra in pestera. Bezna era strapunsa de lumina vie si colorata a flacarii portocalii, in timp ce cu sabia taia panzele de paianjen care ii intrau in fata. O dovada suplimentara ca aici triau goblini, partea de la mijloc in jos find curata de asemenea elemente. Aerul vuia ascutit prin cotloanele pesterii, amplificand starea de tensiune. Facea pasi usori, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Un gest ciudat, deoarece lumina tortei l-ar fi dat si asa de gol!
La un moment dat vuietului i se alaturase si niste voci. Timpul sa-si faca intrarea. Se uita in incaperea care i se arata, vazand un grup de 4 goblini patruland. Lumina era furnizata de o gaura in tavan, prin care intra soarele oferind generos lumina. Goblinii acestia erau mai bine inarmati, 2 dintre ei avand bate de lemn. Isi aduna concentrarea si intra in camera. Goblinii imediat intra in pozitie de lupta. Primele cateva secunde nu ofereau actiune, Goblinii asezandu-se in semicerc in fata lui M. Si-a dat seama ca asa va tine o vesnicie, incepand sa fluture sabia. Semicercul se unduia, ca si cum impingea o perna cu degetul. Totusi, cu toata concentrarea, manuirea sabiei era inca defectuasa, in unele momente aproape impiedicandu-se. Nu avea timp sa se gandeasca la asta, deoarece unul din goblinii neinarmati sare inspre el. Cu o msicare chinuita, face o taietura pe abdomenul creaturii,insuficient pentru a o impiedica sa se repeada la el. Pumnii nu contenesc sa apara ,dar cu inca o miscare, taie complet abdomenul, trantind goblinul insangerat. Ceilalti goblini incep sa devina mai agitati, fluturandu-si si ei armele, respectiv pumnii. M manuieste sabia ca pe o furca, suficient ca sa strapunga pieptul unuia din cei inarmati. Reactia nu s-a lasat asteptata, supravietuitorii sarind la inaintare. Printre lovituri, reuseste sa prinda bata cu mana libera, dupa ce a lasat sabia in cadavru-aceeasi problema-, incepand sa fluture la intamplare obiectul contondent. Miscarea a dat roade, unul din goblini fiind aruncat pe spate, moment in care M avea spatiu de manevrea pentru a se ocupa de celalalt combatant. Manuirea unei bate e destul de complicata ,deoarece necesita nu indemanare, pe care si asa nu o are, ci forta bruta, lucru care e in aceeasi lipsa ca indemanare! Solutia lui era sa atace in viteza si sa nu ii mai lase timp sa contra-atace.
Cand inveti o tehnica, si o folosesti pentru ceva vreme, incepe sa-ti intre in reflex. Aceasta e metoda creierului de a conserva resursele si a te pastra mereu in conditie optima progresului. M nu avea reflexe, folosea bata asa cum tinea minte! Practic, manuia din memorii acea bata ,el nemaiputand sa execute miscari de finete. Insa Goblinul devenise repede coplesit de violenta loviturilor, incepand in unele locuri sa sara sange, inas M nu s-a oprit, continuand sa dea lovitura dupa lovitura, trantindu-l si pe acesta la pamant. Celalalt goblin s-a ridicat, si i-a sarit in spate. Era usor ca greutate, asa ca nu prea il incomoda, continuand sa dea in goblinul care nu mai putea sa opuna nici un fel de rezistenta. M fusese cuprins de furie, zdropind goblinul inca un minut, facandu-i capul terci, la propriu! Imediat dupa aceea, isi tranteste goblinul din spinare, si ii aplica o lovitura in fata, aruncandu-l cu capul in niste pietre ascutite din pestera. Era clar acum, ca toti 4 erau morti, iar bata era pe jumatate rosie. Sabia a lasat-o acolo, bata pare mai eficienta. O ia prin singura iesire alternativa celei din care a venit, ajungand inr-o incapere care aduce a sala de ton. In capatul incaperii era un scaun de piatra, langa care erau asezate 2 torte, una in stanga, una in dreapta. Goblinul din aceasta incapere parea sa fie liderul, era mai inalt, ajungandu-i pana la nivelul pieptului, avea o armura, un coif si o sabie. Nu se mai gandeste la sabia lasata in camera cealalta, porneste la atac. Goblinul da o lovitura, pe care o pareaza, moment in care s-a dezechilibrat. Era mult mai puternic decat celialti! Urma sa fie o lupta grea. Nu vroia sa riste lovituri cu sanse mici de succes, deoarece putea fi repede strapuns de sabia creaturii. Asa ca asteapta, parand lovitura dupa lovitura, stangaci de fiecare data, cat p-aci sa il taie. A 5-a lovitura insa este eltala. Pentru bata, care crapa in multe bucati mici si subtiri. Trebuia sa acioneze repede. Si a facut-o! Arunca torta in fata goblinului, si smulge sabia din mana sa, aruncand-o din stangaie in cealalta camera. I-ar fi fost de folos, dar sare la gatul goblinului, incercand sa termine aceasta peripetie. Ghinion insa, goblinul parea sa aiba mai multa forta! A fost pus repede pe spate, si a inceput sa fie strans de gat. Pumnii erau inutili, armura fiind tare.Norocul l-a ajutat, gasind o piatra ascutita la indemana lui, proiectand-o in ochii goblinului, care se da pe spate in dureri groaznice. M alearga in cealalta camera ,si ia sabia goblinului. Cand se intoarce, goblinul alerga inspre el. De data aceasta nu facea nimic daca incerca sa-l injunghie, armura neparand sa fie aatt de permisiva precum carnea lor. Asa ca face ce stia el mai bine: sa dea la intamplare! Loveste coiful de pe cap, aruncandu-l pe jos, si ametind goblinul, acum fara un ochi. Jumatate din fata sa era plina de sange, dar nu se dadea batut! Acesta ia repede sabia infipta in defunctul sau frate (sunt frati, nu?) si trece din nou la atac. Iarasi avea avantajul, deoarece loviturile sale continuau sa semene cu tehnici barbare de folosire a betisoarelor chinezesti.
Lupta a continuat sa dureze minute bune, M nefiind in stare sa dea cum trebuie, iar goblinul fiind chior si ametit. O lupta glorioasa! Insa apare ruperea de ritm! Sabia lui M strapunge bratul drept al Goblinului, care cade pe jos ca o bucata de jeleu, improscandu-i camasa cu sange. Goblinul scapa sabia din cealalta mana ,fiind in dureri coplesitoare. M nu are mila de creatura, infigand sabia ca un topor in teasta lui. Castigase. Nu era obisnuit insa sa fie cuprins de ura, ocazia aceasta inspaimantandu-l.
Se duce inapoi in sala tonului, luandu-si torta inapoi. Langa scaun era aparent si o cutie mare, de lemn. Cand o deschide rasufla usurat: armura de aur! Dupa ce a ridicat-o, vede la fund si o mare de galbeni! Asta compenseaza si lipsa banilor acum! Pune armura pe el, neavand altfel cum s-o care, ia asbia goblinului, care era mai lunga si neruginita si pleaca. Armura goblinului era ruginita toata, sigur negustorul ii va fi dat ceva mai bun.
La ajungerea in oras i s-a confirmat banuiala. Negustorul era exaltat, cu greu isi stapanea emotiile. Si-a respectat promisiunea din plin, oferindu-i o frumusete de armura din piele, un coif, si niste ghete.
-Acum arati mai respectabil!
-Multumesc foarte mult...
-Pe naiba, tie ar trebui sa-ti multumesc, puteai sa iei arumra si s-o vinzi pe o tona de aur!
-Asta cam asa e... O zi buna!
-Si tie!

Cam sec finalul de conversatie, dar M stia ce trebuia sa faca: sa se antreneze! Ghilda era exact ce ii trebuia! S-a indreptat icna o data spre usa, apasand incet. Era deaj seara ,si nu vroia sa deranjeze pe cineva. Curios, era o luem virtuala totusi! Inauntru era un om ,imbracat intr-o armura alba si lucioasa.
-Buna ziua! Cu ce va poate ajuta Ghilda Luptatorilor?
-Am venit ca sa ma inscriu!
-Atunci va trebui sa asteptati pana maine dimineata, deoarece seful Ghildei Anvil, Aaron, doarme la aceasta ora!
-Pot dormi aici?
-In nici un caz!

O seara dormita in aer liber. S-a trantit pe banca de langa stejar, dormind neintors. Cand s-a trezit a revenit in cladrea Ghildei

-Acum pot sa il vad pe Aaron?
-Desigur, va urcati 3 etaje, si dati de biroul lui!

Mergand spre scari, vedea diversi luptatori antrenandu-se. Oameni dintr-o bucata, si in mod clar mult mai talentati decat el. Ajunge in biroul lui Aaron. La priam vedere ai spune ca e om, dar negru. Gresit, in Tamriel nu existau negrii. Aaron era un Redguard, o rasa de luptatori, urata de multi.
-Ce doresti?
-Am venit sa ma alatur Ghildei Luptatorilor!
-Foarte bine! Ne trebuie membrii noi intotdeauna! Dar trebuie sa te pun la curent cu obligatiile tale.
Practic, Aaron i-a explicat intregul regulament al Ghildei, lucru care niciodata nu este usor.
-Esti de acord cu toate aceste reguli?
-Desigur!
-Esti sigur?
-Da, absolut sigur!
-Ok, te numesc membru al Ghildei Luptatorilor domnule M, acum ai acces la contractele Ghildei, locurile de antrenament si dormitoarele tuturor Ghildelor din Cyrodill. Vei primi rangul de Initiat, si vei putea sa avansezi in grad in functie de contractele incheiate cu succes! Bine ai venit ,frate!

A multumit scurt ,si a plecat din incapere, nu ii placeau discutiile penibil, in care fiecare insista sa ii multumeasac convorbitorului sau.
S-a dus jos, la acelasi om cu armura lucioasa, care era in acelasi timp Portarul Ghildei din Anvil, intrebandu-l de antrenamentul din Ghilda."In pivnita" cica.
Ajuns jos, M a dat de o incapere care avea cam tot ce trebuia pentru antrenament. O arena, o tinta pentru arcasi, si niste schelete de lemn legate cu lanturi pe post de manechine pentru arme.Si desigur, un antrenor! De fapt ,o antrenoare, o Kajiit. Ce sunt Kajiit-ii? Sunt o rasa de feline bipede, pe scurt, putini sunt cei care devin si razboinici, fiind in general hoti si cercetori. Cam asta pateste o rasa care in alte provincii (Morrowind) este supusa sclaviei...
-Bine ai venit M! [da, in universul asta, vestile ajung instantaneu peste tot...] Eu sunt Kalmera, instructoarea de lupte corp la corp din Ghilda Anvil. Cred ca e timpul sa incepem!
-Uau, nu credeam ca vei fi atat de directa, si ca imi vei ghici intentia!
-Doar cei care vor sa se antreneze ajung aici! Si nou-venitii care vor sa se antreneze! Acum, sa vedem ce stii cu sabia.
-Esti sigura ca vrei sa am vezi? Imagineaza-ti un taran dand cu furca!
-Lasa judecatile pentru mine!

Asa au inceput 3 luni de antrenamente zilnice, in manuirea sabiei, scuturilor, exercitii fizice si atletice. Invata repede pentru ca el de fapt reinvata ce stia. Dar a meritat efortul, a intrat in contact cu aceasta lume noua. Si-a recapatat vitalitatea pierduta misterios odata cu trecerea prin portal, lucru care nu putea decat sa-l bucure. Insa cel mai important e ca acum poate sa-si faca treaba prin Cyrodill. Asa ca se duce sa-si ia primul contract!
-Felicitari, nu te-ai repezit din prima la contracte, ci ai asteptat momentul cand esti sigur pe fortele tale! Ti s-a dus oarecum vestea, ai progresat foarte repede, mai repede decat multi dintre noi!
-Nu e nevoie sa imi multumesti. Care e primul meu contract?
-E unul de inceput. Am primit o plangere de la doamna Anette, cu privire la aparitii de lei de munte pe langa casa sa. Du-te la dansa si vezi ce poti face!

Doamna Anette este o batranica ,nimic deosebit legat de ea. Avea casa un pic de-a lungul drumului prin oras. A batut politicos la usa, nerabdator de primul sau contract.
-Buna ziua doamna, ati apelat la serviciile noastre...
-A, da, va asteptam cu nerabdare. Intra, intra!
-Care este problema?
-In ultima saptamana imi tot apar lei de munte in pivnita si imi omoara copii!
-Care copii? [ea nu avea copii]
Un sunet brutal din pivnita intrerupe conversatia
-Stati asa doamna, ma duc sa verific ce este!
-Du-te repede, salveaza-i!

Ajuns in pivnita, a vazut un leu de munte, in preajma sa fiind sobolani morti. Nu a mai stat sa se gandeasca la "copii" specificati de ea, deoarece leul a sarit la atac. De data asta lupta a fost lejera, omorand leul dint-o lovitura rapida de sabie. Verificand pivnita nu mai gaseste nici o fiinta vie, dar in schimb isi da seama de unde veneau leii: e o gaura in pivnita, care da in curtea din spate.Doamna Anette deschide usa si coboara.
-Sunt morti?
-A fost doar unul, dar vad ca ati avut o infestare cu sobolani.
-Adica sunt si ei morti? [incepand sa planga]
-[un pic contrariat] Da, nu vad problema]
-Copii mei!!! [izbucnind in hohote de plans]
Acum si-a dat seama cine erau copii...
-Doamna, vad ca pivnita dumneavoastra are o gaura, vedeti? Ma duc acum in curte sa mai vad ce gasesc.

Curtea din spate i-a rezervat o dubla surpriza:halci de carne intinse langa gaura din pivnita, si o gaura in zidul cetatii. Cum de n-a observat-o nimeni?

-Stati asa sa inteleg. Tineati sobolanii pe post de animale de casa?
-Nu erau sobolani! Erau niste draguti, scumpii mei!
-Cred ca stiu de unde au venit! E o gaura in zidul cetatii, foarte aproape de gaura din pivnita dumneavoastra. Leii au intrat, si au mirosit sobolanii. De altfel am gasit halci de carne insiruite langa aceeas gaura din pivnita.
-Du-te repede la Arla'gnobar, el va stii ce sa faca! [era vanator]

M s-a dus si i-a comunicat orcului situatia.
-E grav! Hai sa mergem de-a lungul cetatii, sa cautam leii astia de munte, ca sunt un pericol pentru intreaga cetate!

Cand a iesit din cetate, M a vazut de ce nimeni nu observase gaura: era acoperita de boscheti. Si Leii de munte erau aproape, fiind vreo 15, un numar destul de mare.
-Multumesc ca m-ai anuntat de acest incident. E pacat sa omori animalele astea superbe, dar vietile oamenilor sunt mai presus decat asta! Mult succes cu Ghilda, am auzit multe lucruri despre tine!
-Multumesc foarte mult, acum ma duc la doaman Anette.

-Doamna, mai stia cineva ca tineti sobolanii in pivnita?
-Normal ca stiau, din cauza plangerilor i-am si mutat in pivnita!
-Aveti vreo banuiala asupra cuiva care sa vrea sa le faca rau?
-Ar putea fi.... Kajiit-a aia nenorocita! Niciodata n-am putut-o suferi! Rasa de jegosi, asta sunt!
-La cine va referiti?
-Larkena! Eu zic s-o urmaresti, sunt sigura ca ea a vrut sa-mi omoare copii!
-Foarte bine, dar am o rugaminte: sa nu afle nimeni ca au murit sobolanii!

Spionatul nu ii era strain, a facut de mutle ori asta de-a lungul vietii sale. Insa mereu i-a fost incomfortabil, iar acum intr-un oras mic e chiar destul de greu. A stat o zi inreaga pe urmele Larkenei, l-a apucat si foamea, ii era si somn... Spionaj, asta ii mai trebuia! Insa spre seara a nimerit jack-pot-ul! Ea era vinovata, se strecura cu bucatile de carne si le planta in acel loc. A venit in goana inspre ea.
-Ce faci aici Larkena?
-.....nu-i treaba ta!
-Ba este, atat timp cat ai pus in pericol viata Anettei si a cetatenilor din Anvil!
-Cum adica?
-Nu cred ca esti tocmai in siguranta cu lei in pivnita ta, nu? De restul orasului nu mai zic!
-Dar...eu am vrut sa scap de sobolanii aia blestemati. Nu mai suportam mirosul, si chitaielile! Femeia aia e nebuna sa iubeasca asa ceva!
-Imi pare rau, dar va trebui sa spun! Si data viitoare gandeste inainte sa faci!

Asa si-a terminat M primul contract, nu cine stie ce, dar un inceput bun de drum. Lucruri mari il asteptau la orizont...

2+7

Incep cu un cliseu: M-am intors! Trec in paine, hai sa o luam pe rand.
In primul rand, nu am facut nici un bagaj, l-au facut altii pentru mine. Stiam ca voi fi indrumat, asa ca nu trebuia sa ma panichez si sa ma agit pe tema asta. Zborul cu avionul a fost frumos. Pana cand a inceput durerea de cap. Si norii aia blestemati. Au dat si Pizza baietii de la Swiss Air, o buanciune, noroc ca au adus-o, ca faceam foamea in avion.
Inainte de toate, specific inca un lucru. De fapt sunt mai multe lucruri. Eram atat de paralel cu calatoria inainte de plecare, incat nu stiam nici in ce oras voi fi. Pentru a calma spiritele, am fost in Geneva. In al doilea rand, nu voi discuta partea familiala, nu voi pomeni debunica mea sau de fratele meu, din 2 motive. Primul este pentru ca nu se discuta asa ceva in vazul lumii, iar in al 2-lea rand am observat ca unii nu pot sa-si tina pentru ei parerile lersonale legate de ce povestesc eu legat de viata mea, facand inclusiv glume legate de aceste povestiri.Ma refer la povestirile intime STRICT legate de viata mea. Stie cine, si cred ca e evident si pentru restul.
Daca era sa ma iau dupa ce mi-a fost povestit, as fi fost foarte dezamagit de Geneva. Da, e mai curat decat Bucurestiul, are cladiri mai ingrijite, o zona veche superba (si din nou, ingrijita)
, dar la fel gasesti mucuri de tigari, gume de mestecat innegrite de timp, flegme (putine). Insa ce difera cu adevarat in Geneva, si de fapt in Elvetia este ...politetea si bunul simt. Cred ca doar "bun-simt" era necesar, dar in fine. Oamenii se scuza, nu te insulta daca le stai in drum, o adevarata placere sa ti se spuna "multumesc" ,iar tu sa le raspunzi in acelasi stil. Eu sunt genul de om care multumeste cam pentru orice, am avut suficiente ocazii pentru acest lucru.
De fapt politetea e dusa la extrem, dai "bonjour" inclusiv oamenilor din bloc. Vanzatorii se comporta ca si cum clientul este cel care le face un serviciu si nu invers (exceptie face cel de la Migros, care se uita la mine de parca imi vroia sangele). Tara asat e o tara de pensionari, si cand vad cum este tratata fiecare persoana incep sa ma gandesc ca locul asta e chiar raiul pensionarilor.
Gradina lor botanica are intrare gratuita. Si are boababi! Si flamingi! Si somoni! Daca iubeam si altceva decat copacii, locul ar fi luat nu nota 9, ci 12! Incredibil, dar aveau si caprioare! Zoo Baneasa e copil mic pe langa ce are gradina botanica din Geneva. Ma rog, comparatia e fortata. Cel mai prost lucru e ca nu poti merge noaptea acolo, ca e inchis. Imi imaginez cum ar fi aratat cu niste lumini bine puse....mmmmm
Chiar, acum mi-am amintit! A 2-a zi de dimineata am mers la posta... hai sa reproduc discutia:
-Mamaaaa catamai cladirea! Aia e posta? [eu, uimit]
-Cred ca da [fratimiu, usor complexat]
-Da copii, aia e posta, acolo mergem![bunica mea, sigura pe ea]
-Pai si magaoaia aia ce e? [fratimiu, si mai complexat]
-Aia e scoala [bunica mea]
...................................................

Scoala arata ca scoasa din SF-uri. Mare, cu terenuri de baschet pe acoperis (?!?!?!?!!?!), cu terenuri inauntru (!!!!!)...amuzant e ca avea jaluzele rupte in exterior, aparent la ei cladirea aia e puscarie. Fraierii....
Da, posta era de 2 ori mai mare decat scoala. Iar ce era inauntru...Trecusem din 2020, epoca cladirilor din sticla si beton ,direct in Star Trek, cu usi automate care scot sunete si fasaituri. SI cu un automat de bilet de ordine de stat la coada. Momentul asta m-a lasat un pic perplex, locul aducea mai mult a laborator top-secret decat a posta cu funcionari plictisiti si...a, stai asa, ca functionarii aia sunt mereu amabili. Si stiu si engleza! Yes!!!
La posta nu ajungi din greseala. Eu eram pus pe pozari digitale, si am gasit o oferta foarte avantajoasa la un magazin on-line de acolo, practic daca le luam din Romania, dadeam inca cateva milioane bune pe toate accesoriile. De fapt, in oferta era camera (doh!), husa (care nu o gaseai in Romania decat foaaarte greu si foaaaarte scump), card de 2 Giga, baterii reincarcabiel si acumulatori. De fapt, in Romania ajungeam la acelasi pret doar cu camera si un card de 1 Giga. Mda. Schepsis insa. Aveau ori plata prin card Visa/Mastercard [lucru de care nu dispuneam], sau virament bancar, prin posta. Aparent ei nu livreaza la domiciliu. De fapt aparent ei sunt varza, pentru ca chiar daca posta confirma tranzactia financiara, firma se apuca sa trimita coeltul abia dupa ce isi primeau banii efectiv. Grrrrr, marti am facut comanda, miercuri dupa ce am luat avionul venise coletul, o saptamana mai tarziu. Daca aveam aparat, ieseam noaptea pe strada, era material serios de pozat. Asa ca am ramas cu aparatul Kodak cu film si motor :D Bun si ala, oarecum.
Sunt roman? Da, si ma simt in largul meu! De ce? Pentru ca pot calca iarba din parcuri si traversa pe rosu! Weeeeeee!
Ce altceva se poate spune? Ah da, am fost la o pizzerie acolo, un loc foarte rustic. Foarte simpatica chelnarita, surpriza placuta a fost sa aflu ca ea si sotul ei, un bucatar portughez mic si plinut, erau cei care detineau restaurantul. M-as duce cu placere de fiecare data acolo, pe cuvant! Chiar daca blatul era tare si am facut brate taind cu cutitul ca disperatul. Sincer sa fiu, nici Cuptorul cu Lemne nu mi-a lasat o asemenea impresie. Bravo lor, sper sa o duca bine de acum inainte, se vedea ca erau un cuplu foarte fericit de ceea ce faceau. Nu mai vezi asemenea persoane prea des.
Cand stau sa ma gandesc, sunt multe de spus, cum este si masina de schimbat bancnote in marunt (o,da!), I-cafe-ul care are timpul de utilizare pe baza de cartela cumparata la un alt aparat, sau de televiziunile germane si frantuzesti care dubleaza tot, sau de cinema-urile cu filme vechi si dublate...e o lista interminabila.
Azi de dimineata revenirea la realitate s-a realizat dinaitne sa plec cu avionul. In aeroport la Geneva, se profileaza 2 persoane, care se vor dovedi a fi intelectuale. Un nene care aduce a un Irinel inalt si un ceafa-groasa care tocmai vocifereaza la telefon. "Pai uite ma ce mi-a zis bunica-miu pe patul de moarte. La 82 de de ani, fii atent, mi-a spus <Ba, ce esti tampit de tii cu Steaua?>"......
Probabil asta e diferenta. Orasul are tone de cladiri noi, unele infipte in orasul vechi, dar pana si alea par ordonate dupa o logica ,nu sunt aruncate aiurea doar ca sa fie. Excelenta aceasta treaba, acest lucru m-a facut sa trec cu vederea ca jumate din oras era in constructie. Isi pun si ei tramvaie. Am prins o bucatica de Servette care inca avea verdeata intre sensuri. O scena care in cateva saptamani va fi istorie cel mai probabil, dupa cat de bine lucreaza cei de la drumurile lor.
O alta diferenta e ce am specificat la inceput: bunul-simt! Cand am ajuns in Romania instantaneu m-am lovit de bunul-simt made in Romania. Mai avem de lucru, dar nu la spalat strazi sau vopsit garduri...

Povestea gandacului

E o ora nepotrivita sa scriu, la ora asta in mod cert trebuia sa dorm.Dar probabil ca ma simt inspirat. Dupa o seara in care am fost in stare de soc (nu imi puteam imagina in viata mea ca CFR sa piarda atat de categoric in fata lui Anarthosis!), si apoi intr-o stare de gandire-analiza, revazand un film cu Ethan Hawk si Uma Thurman, m-am indreptat spre baie. Acolo am dat de un gandac. O scena destul de comuna, doar ca acum trebuia sa il omor. Era intr-un cotlon, asa ca am luat spray-ul, care era in premiera la indemana. Fas-fas!, nu parea prea ofensat, dadea un pic din antenute si se misca ca beat. Neah, tre' sa-l strivesc. Am uitat sa specific, nu am gresie sau faianta in baia aceea. Suna de parca as fi din lumea a 3-a ,dar nu e o tragedie. Mai ales ca pe jos sunt plastice. Plasticele cu care au venit, ironic ,cutiile cu gresie. De acum 6 ani.
In fine, am luat un bat pe jumatate manjit cu vopsea/ipsos/aracet. Parca era si un bat mai lung, cu care se tineau rufele la uscat deasupra cazii (??)... Acum sa-l sfaram pe fraier! Mana tremura. Da, imi e frica de gandaci! Si de albine, si de viespi... Da, imi e frica de gandaci de parca imi vor face rau.In final l-am rapus ,l-am luat cu o bucata considerabila de hartie igienica, aruncat in veceu. Dupa aia mi-am indeplinit glorios datoria masculina si am folosit veceul in scopul pentru care a fost creat. Scopul mic. Si am tras apa. Ma intreb care a iesit mai umilit din confruntarea asta.
Acum stau sa ma intreb. Cu ce au gresit ei? Sunt scarbosi, dar cred ca e o minciuna.Ma uit pe bratele mele, arse de soare pana la gradul 3, in urma cu 2 saptamani. Ma uit la aceste brate si cred ca noi suntem cel putin la fel de scarbosi. Am cateva straturi bune de piele decojite, sub ele aflandu-se o piele fina. De fapt nu fina, ci plina de bube. Daca stau 10 secunde la soare, apar pete rosii. Daca stau 1 minut la soare, petele devin niste bube rosii si scarboase, similare cu niste cosuri pline cu puroi. Asta in timp ce am fasii de piele care abia asteapta sa paraseasca conformatia mea. Asa ca stiu cu ce au gresit gandacii, nu au puterea!
Ciudat, eu stau aici, la 3 noaptea, scriind la blog despre frica mea de...ce? Luni plec in Elvetia, iar eu stau aici si am mustrai de constiinta si gandiri filosofice. Ma intreb daca o sa ma ajute aceasta ganmdire continua. La fel de ignorant voi ramane cel mai probabil. Intrebarea e, cine ne arunca pe noi in veceu?

[-Avant-]

Logic, primul sau gand era "unde naiba sunt?". Nu se putea spune ca locatia era familiara. O zona de deal, acoperita cu iarba ianlta, iar in departare se profilau, pe de-o parte dealuri impadurite, iar in partea cealalta o mare, sau un ocean. In mod curios, pistolul si pusca din mainile sale incepeau sa aiba o reactie ciudata, similara cu cea a unui castel de nisip suflat de o rafala puternica de vant. Multe lucruri mai trebuiau invatate despre aceste portaluri.
Soarele stralucea intens, insa caldura nu era sufocanta. Trebuia sa gaseasca insa o padure, anii petrecuti in salbaticie il invatasera ca hrana abundenta putea fi gasita acolo. Directia de mers era evidenta. In timp ce mergea incepuse sa observe ca pantofii sai ,negrii si luciosi, incepeau sa aiba soarta armelor sale. La fel si costumul sau, nu foarte elegant. Dar de ce camasa de dedesupt ramasese intacta? Ce-i drept ,ar trebui sa fie recunoscator, si asa arata ridicol in chiloti, bine ca a ramas cu un minim vestimentar. Macar nu va trebui sa-si piarda vremea confectionandu-si prea multe articole de imbracaminte...
Iarba deasa era incomoda, M fiind nevoit sa-si croieze drumul prin desisul vegetal. Dupa cateva minute bune de impins iarba, ajunsese pe un drum pavat. Drum isneamna asezari umane! Excelent, dar pe ce drum sa o ia? Se uitase la dreapta, drumul o ducea in susul dealurilor. Privind in stanga, drumul o lua la vale, iar in orizont se contura un castel. Medieval. Hmpf, cine stie pe unde naiba a nimerit! A luat-o in josul vaii, mergand alene. Oraselul nu parea sa aiba un stil cunoscut, lucru curios si chiar ingrijorator! El a trait toata istoria umana, normal ca stie cam tot ce se poate sti despre asezari umane.... Contunuase sa mearga, insa la un moment dat sunetul marii departate incepea sa fie inlocuita cu un alt sunet. O intoarcere brusca ii arata un barbat calare, purtand o armura. M imediat incearca sa evite calaretul, dar observa ca respectivul nu avea intentii ofensive.
-Buna ziua ,domnule! spune omul, intr-o engleza clara si perfecta. Anglia? Dar orasul ala nu arata nici macar a colonie britanica. De fapt stai asa, colonie medievala?
-Buna ziua! Puteti sa-mi spuneti unde ma aflu?
-Desigur! [un calaret cu spada sa vorbeasca politicos unui om pe jumatate gol?] Te afli pe Drumul Aurului! [Cum? Asta pe unde o mai fi venit?] Continuati pe drumul acesta inspre vest si ajungeti in orasul Anvil, iar in partea opusa este Kvatch si Skingrad.
-....Multumesc pentru informatii!

Calaretul pleca, iar M ramasese pironit in acelasi loc. Socat! Asa ceva nu se putea intampla! Denumirile toate ii erau familiare! Nu erau locatii cunoscute de el, erau....locatii dintr-un joc! Fictionale! Era intr-un joc? O parte pozitiva avea toata aceasta poveste: stia unde trebuie sa se duca, si ce sa faca: sa mearga spre Anvil!
Unde se afla el de fapt? Ei bine, se afla in vestul provinciei-capitala a Tamrielului, Cyrodill. Orasele aflate in Cyrodill erau Anvil, Bravil, Skingrad, Kvatch, Cheydinhal, Choroll, Bravil,Leyawiin, si bine-inteles, Orasul Imperial. Imperiul era condus de dinastia Septim, desi nu stia daca inca mai era la putere. Imperiul mai avea si alte provincii, cum ar fi Skyrim, Morrowind, Hammerfell, Valenwood, Elsweyr si Mlastina Neagra. Fiecare regiune avea istoria si specificul ei, la fel ca fiecare oras din Cyrodill.
Anvil era un oras-port important, fiind cam singurul din "bransa" aceasta din intreaga provincie, in afara de Leyawiin si Orasul Imperial. Se putea spune ca e un orasel dragut, fiind singurul care avea castelul in afara orasului, pe o insulita de la marginea portului.
Zona cea mai "saraca" estetic era, desigur, portul, unde se gasea inclusiv un bordel, plin cu marinari neprietenosi, si un magazin cu o selectie destul de variata. Interiorul orasului insa statea destul de bine, avand si cateva vile. Cersetorii erau putini, dar erau, ca in orice oras, o prezenta constanta in piata centrala. Magazinele erau destul de utile ,avand preturi destul de avantajoase si produse pentru toate nevoile si gusturile posibile, pastrand proportia fata de targurile din Orasul Imperial desigur.
O alta prezenta a orasului erau cele 2 ghilde: cea a Magilor si cea a Luptatorilor. Ghilda Magilor avea o istorie destul de dubioasa si oarecum necunoscuta lui M, dar cea a luptatorilor ii era la indemana. Inainte de istoria scrisa a Tamrielului, aceste ,e;eaguri erau conduse de antica rasa Ayelid, stramosii elfilor. Ei au condus pentru multe secole, in final pierzand conducerea in fata fostilor sclavi, oamenii. La sfarsitul primei ere, Tamrielul era impartit sub multe conduceri, avand loc multe lupte pentru preluarea controlului, intr-un alt final, toate regatele umane fiind unificate . Insa razboaiele cu Ayelizii si razboaiele civile au lasat in urma o armata inuficienta pentru asigurarea ordinii. Aici a intervenit ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Ghilda Luptatorilor, o asociatie care isi vindea serviciile celor care aveau nevoie de ele. Astfel, daca un om avea nevoie de curatarea unei mine de creaturi, depunea un contract la Ghilda, iar cel/cei care il indeplineau luau cota-parte din suma depusa de acel om. Totul a inflorit, Ghidla avand sucursale in fiecare oras important din Cyrodill.Anvil era mai deosebit, aici gasindu-se principala baza de antrenament a Ghildei, un lucru oarecum surprinzator, dat fiind faptul ca exista tendinta de centralizare, adica de a aglomera totul in capitala. Probabil ca aceasta curiozitate era necesara, pentru a evita sugrumarea acelui oras si asa supra-solicitat.
Dar pana la urma ,cum era posibil asa ceva? Cum putea sa ajunga intr-o lume virtuala, deci fictiva? Faptul acesta ii intrecea puterea de intelegere, pur si simplu ,atatia ani in lumea reala... Sau "reala"? Care era adevarul si care era fictiunea? O fi trait intr-o fictiune pana atunci? El si existenta lui erau o minciuna? Barbatul misterios, pe care il cauta de atatia ani era o aparenta? Gandurile acestea il omorau, il faceau sa se simta disperat si fara scapare. Asta o fi pretul cunoasterii?

[-Turnura-]

Uite de-al naibii!



Auzise de cartierul ala. Case mari, luxoase, oameni "importanti"...Ce il face pe om important? Faptul ca detine o suma importanta de bani? O functie importanta? Relatii importante? Da, aparent sunt prea putini oameni importanti care fac lucruri importante.
Lui M nu ii erau simpatici aceste...personalitati. Cu nasul pe sus multi dintre ei, nepasatori de amaratii de la picioarele lor. Credeau ca pot invarti lumea cu statutul lor social.Culmea e ca se considerau americani uitand de principiul pe care s-a construit tara lor: razboiul. cu 100 de ani in urma, un om era neinsemnat. Un om cu un pistol era un cineva. Un om cu o ferma si un pistol deja era un om cu succesul la indemana. Asta daca nu aparea vreo gasca de pistolari ,ce-i drept... Insa oamenii acestia nu prea bagau in seama acest trecut. Ignoranti? Da, banii au talentul fantastic de a face un om sa nu mai fie cu picioarele pe pamant.
Desigur acum nu se puena problema moralitatii umane, era doar biznis. Cliseistic, dar asa este, desi se putea spune ca masura luata de italieni a fost exagerata. Si gresita! Garzile de la poarta din fata nu au constituit o problema, probabil ca indivizii nu faceau altceva decat sa stea degeaba toata ziua. Pana acum. M nu avea probleme in general, mainile sale fiind stabile si ferme, iar ochii ..de fapt nu, ochii nu ii erau perfecti! Dar experienta l-a invatat sa ocheasca chiar daca nu vedea cu precizia unui soim. Gradina era frumos aranjata, multe flori isi gaseau loc intr-un mod ordonat. Clar mana unui gradinar cu experienta/salariu insemnat(a). Avea si piscina Fabianni asta, cum ii sede bine oricarui bogatas. Erau cateva sute de metri de mers pana ajungeai la intrare, insa merita drumul. Casa era un model de bun-gust. Si de lux. Trecuse ceva vreme de cand avusese ocazia sa se perinde prin asemenea imprejurari. Pacat de circumstante!
Vila era in centrul curtii, fiind un nod de acces catre toate zonele terenului. Parterul era luminos, oriunde te uitai era un geam cu vedere catre exterior. Astfel se vedea un contingent de oameni care o luau inspre partea din spate a terenului. Ei erau!
A iesit din casa in viteza, si a pornit in urmarirea grupului. Lasasera cativa oameni in urma ca sa incerce sa-l opreasca, dar ei nu aveau idee ce infuntau cu adevarat. Tipic. Opa! acum a nimerit peste o pusca! Minunat, exact ce avea nevoie! Prin cotloanele gradinii insa, tot pistolul era cea mai buna solutie.
Dintr-o data labirintul era brusc intrerupt. Era o magazie, probabil locul unde se depozitau sculele de gradinarit, langa care era o alta piscina. Loc ideal pentru baricade, dupa cum si s-au folosit de locatie dealtfel. Macelul continua, pusca avand pana si un efect psihologic. Cum asa? Un om lovit de un glont este o moarte tragica. Un om lovit de un glont de calibru mare ,aflat la o viteza mult mai mare e o moarte sangeroasa. Atat de simplu.
Se aud strigate:
-Tu depui atat de mult efort pentru o femeie,a? Sa vezi tu nenorocitule ce iti vom face, iti vei fi dorit sa nu vii aici!
Amenintarile nu erau tocmai goale, de niciunde aparand oameni inarmati cu pusti semi-automate. Si destul de multi, M nemaifiind capabil sa iasa din ascunzatoarea sa. Trebuia sa faca ceva, grenade nu avea, semi-automate nici macar. Inainte sa fi luat vreo decizie, o lumina alba s-a profilat dinspre zona de conflict. Atunci s-a repezit din ascunzatoare. Era un portal...dar diferit...era de un alb orbitor. In elanul pe care il facuse, M nu a mai putut evita portalul. Inca o calatorie.