Pictura cu Iman Maleki

Cine e Iman Maleki? Surprinzator, Wiki nu are informatia, asa ca mergem pe site-ul lui oficial, unde gasim acest pasaj:
Iman was born on 1976 in Tehran. He has been fascinated by the art of Painting since he was a child. At the age of 15, he started to learn painting under the mastery of his first and only teacher - Morteza Katouzian - who is the greatest realist painter of Iran. Meanwhile, he began to paint professionally. In 1999 he graduated in Graphic Design from the Art University of Tehran. Since 1998, he has participated in several exhibitions. In the year 2000, he got married and in the following year he established ARA Painting Studio and started to teach painting, considering classical and traditional values.
The most important exhibitions he has participated in, are: The Exhibition of Realist painters of Iran at Tehran Contemporary Museum of Art(1999) and The Group Exhibition of KARA Studio Painters at SABZ Gallery(1998) and at SA'AD ABAD Palace(2003). In 2005, Iman received the William Bouguereau award and the Chairman's Choice award in the second international ARC salon competition.

Va invit sa ii admirati galeria. Uite un mic teaser, ca sa stiti cu ce aveti de-a face:


Se observa aici nivelul de detaliu specific acestui pictor. Dar uite inca 2 bucati de dovezi ca sa intareasca aceasta afirmatie

Nu mai e nevoie sa specific ca aceste 2 mostre suplimentare sunt din poza de mai sus. Nivelul de detaliu e ametitor, pana si orasul din fundal e clar conturat. Se spune ca operele lui Iman pot rivaliza aparate foto de 10 megapixeli. Fantastic ,nu?

Sunt tentat sa analizez aceasta pictura, pe numele sau Omens of Hafez, dar ma simt ridicol, e prea frumoasa pictura ca sa simulez cunostinte in domeniul artelor plastice. Merita comentariile unor persoane ca Jo, Anca, artiste in devenire, nu un realist pragmatic si convins ca mine.
Am auzit de-a lungul anilor cum mai multe domenii isi aroga titlul de "limba universala". Muzica, matematica, fizica, fotbalul (asta e deja prea fortata!) sau chiar banii. Eu nu sunt de acord , imaginea e limba universala! E simtul cu cel mai mare impact psihologic, un om reactioneaza mai intens la o camera colorata strident decat la un miros repulsiv, sau un gust intepator.
Hai s-o dam si in politica, uite un motiv in plus sa sustinem iranienii :D

[-Petic-]

Desigur ca viata lui nu se invartea doar in jurul a unor slijbe nesemnificative. Ca orice om, socializa, si intr-un fel, se poate spune ca "barmania" era slujba perfecta. Dar asta nu insemna ca singurii oameni cu care interactiona erau cei care treceau la barul cu pricina, sau angajatii de acolo. Nu, blocul de apartamente in care locuia, desi modesta si intr-o zona de mahala, tinea adapost unor oameni linistiti, care apreciau viata cu bunele si relele ei.
Tinea minte cu drag unele momente mai deosebite, cum a fost atunci cand vecina din apartamentul de vis-a-vis l-a rugat sa o ajute pentru prima oara cu instalatia de apa. Samantha, pentru ca acesta ii era numele, era o femeie tanara, lucra la o brutarie din apropiere. Dupa ce o ajuta cu diversele treburi, il invita mereu la o ceasca de ceai, purtand conversatii foarte prietenoase. O singura problema insa: toti anii de ignorare a senzatiei/nevoii de a fi cu o femeie s-au transformat in frica, ii era frica sa faca pasul urmator, dincolo de cel de buni prieteni. Probabil subconstientul sau a facut aceasta treaba intentionat pentru a-l proteja emotional. Avea pareri impartite legat de utiitatea acestui mic truc al subconstientului, dar stia ca nu putea sa faca nimic legat de aceasta ,daca vroia sa schimbe situatia. Insa un lucru era clar: tinea la ea ,ii era apropiat sufleteste si ar ajuta-o oricand ar avea nevoie de ajutorul lui.
El era ca un copil in interior. Chiar daca acel mecanism ii facea un bine, el vroia sa o invinga. Roma nu a fost construita insa intr-o singura zi... La bar totul mergea bine, mafiotii nu au mai trecut p-acolo. Doamna Cocker insa isi facea griji, l-a mustrat pentru ca a pus in pericol siguranta clientilor, dar stia ca M facuse ce trebuia sa faca, mustrarea i-o daduse doar de forma. Doaman tinea mult la el, asa cum ar face orice patron cand are un angajat serios care sa nu ciupeasca din incasarile firmei.
Acum intervine o curiozitate. De ce el nu a starnit suspiciuni traind fara sa imbatraneasca? Ei bine, anii petrecuti invatand tainele universului l-au ajutat sa descopere un siretlic extrem de tuil: sa isi simuleze imbatranirea fizica. Mai precis, a invatat sa isi schimbe aparenta conform varstei pe care o doreste, putand sa arate ca un batranel de 60 de ani, ca un adolescent sau ca un om in toata firea de 30 de ani.
Intr-o zi insa a avut parte de niste clienti mai speciali pentru el. Un tanar cuplu, care venisera sa petreaca ceva timp impreuna. Discutand cu ei a aflat ca ei erau logoditi, urmau sa se casatoreasca peste o luna. Amandoi erau foarte entuziasmati, se vedea pe chipurile lor ca ei se iubeau cu adevarat. Pentru M insa a fost ceva mai neplacut evenimentul...Cand ii vedea strangandu-si mainile ,chicotind, sau cum se priveau unul pe celalalt in ochi, si-a dat seama ca el nu are parte de asa ceva. Frustrarea ii trecea prin suflet, pana la punctul in care s-a lasat convins sa ignore siguranta sentimentelor sale.
Astfel, a 2-a zi de dimineata ,la ceaiul de dimineata obisnuit cu Samantha, o invita la o cina. Surprinzator pentru el, chiar daca a fost foarte greu sa scoata nodul sufletesc din el, a spus totul clar, fara sa se balbaie sau sa zica tampenii. Chiar si asa, nu credea ca ea ar fi tinut foarte mult cont de ...calitatea prezentarii ofertei. Cina au decis s-o ia in noul restaurant cu specific italian din zona, elegant si nu foarte scump. Ma rog, banii nu erau o problema pentru el, in anii petrecuti in State a facut nenumarate servicii diversilor oameni care erau dispusi sa plateasca asa ceva. Nu afaceri ilegale, lucruri obisnuite, gen dulgherie, carat lazi in port sau condus un camion de marfa de la depozit la un aprozar. Banii nu ii cheltuia in mod masiv, era genul care sa ii salveze pentru zile mai negre sau pentru ocazii mai speciale.
In seara marii intalniri s-a pregatit temeinic, imbracandu-se la 4 ace, sau ca sa folosim o expresie aparuta ani mai tarziu, "imbracat de fripturi", cu cravata atent aleasa, si sosete care sa se asorteze discret cu intreaga garderoba. Dupa aceea a traversat epicul drum pana la usa apartamentului ei cu 2 metri mai incolo, si a batut discret la usa, ca sa stie ca e timpul. "Inca o clipa!" venit din apartament nu l-au pregatit suficient pentru eleganta Samanthai, cu o rochie de seara care ii venea perfect. El a apreciat intotdeauna eleganta, iar aceasta ocazie i-a mai dat inca un motiv de bucurie.
Intreaga cina a fost excelenta. Mancarea rafinata, localul superb, raportat la nivelul cartierului, iar muzica era exact ce trebuie unei atmosfere calme de ambianta. Conversatia a fost cireasa de pe tort, Samantha demonstrand ca este o persoana deosebita, un suflet bun si intelegator. Probabil din cauza acestui tort, el nu s-a gandit nici o clipa ca el este intr-un restaurant italian, detinut de insusi Fabianni... Ghinionul a facut insa ca mafiotii de la bar sa il observe in restaurant. Aveau o polita de platit, Fabianni aflase de evenimentul cu pricina, si vroia sa fie rezolvata problema repede.
Erau oarecum surprinsi ca el era in restaurant, nu se asteptau ca un barman sa poata plati o masa in acest restaurant. Insa au facut ce trebuiau sa faca:i-a urmarit toate noaptea, inclusiv pana la blocul lor. M si Samantha erau atat de distrasi in conversatii, incat nu i-au observat pe cei 2 mafioti nici macar cand ei au intrat in apartamentele lor. Intalnirea a fost un succes, relatia dintre ei a ajuns la urmatorul pas. Nu era o relatie egoisat ,sau pur fizica. Era ceva in stilul relatiei dintre cei 2 tineri de la bar, dar la o alta intensitate, si cu o alta uzura.
A 2-a zi, M s-a trezit foarte optimist si plin de viata. Era fericit. Insa in momentul cand a ajuns la servici fericirea i-a pierit. Barul era partial cuprins de flacari, impuscaturi rasunau din interior. A rupt-o la fuga ,incercand sa salveze ce se putea salva. Cand a intrat, a descoperit si vinovatii: mafiotii, se intorsesera! Erau 3, cu mitraliere Thompson, ramasite ale anilor faimosului Capone, si a Incoruptibililor, cu o maturizare de-a lungul Razboiului.Primul lucru pe care l-a facut a fost sa se fereasca de rafalele trase inspre el, aruncandu-se in spatele barului, mai precis in spatele tejghelei care incercuia un pilon central. Stand aplecat si ferit de gloante ,si-a vazut cativa din colegi morti, sangele fiind improscat pe podea. Insa nu avea timp de verificat victimile, trebuia sa scape de atacatori. Si-a amintit de anii petrecuti cu civilizatia vikinga, de topoarele mari si grele, a caror lovitura ar fi sfaramat orice mana ,picior, torace sau cap a potentialei victime. Violente vremuri, dar vikingii nu erau barbari criminali,asa cum au vrut occidentalii sa se creada despre nordici. Popor plin de onoare, trecut prin grele ,asta erau ei. Acolo a invatat cum sa profite la maxim de topor, deoarece acea ustensila era vitala pentru supravietuirea in neiertatoare tundra. Cu el taiai copaci, cu el vanai, cu el te aparai.
Inspirat de amintiri ,a spart un geam a unui "centru anti-incendiu", cum pompos era numit de snobi, si ia in primire toporul rosiatic. Cam usor pentru gusturile sale ,dar decat sa atace cu mainile goale... Norocul lui ca mafiotii nu l-au vazut, fiind dezorientati de cantitatea impresionanta de fum negru, care inecau privirile. Asta ii dadae o sansa in plus, daca lovea cel putin unul cu toporul, efectul psihologic l-ar fi ajutat sa ii elimine mult mai usor. Asa ca se indrepta incet , cu pasi atenti, la adapostul tejghelei. Cand s-a apropiat de margine ,tasneste din pozitie, si se repede catre adversarii surprinsi, fluturand toporul. Primul nu a mai avut timp de reactie,gatul sau fiind partial sectionat, aruncandu-l intr-o stare muribunda in laterala. De aici totul a luat o turnura ascenenta in materie de violenta, prinzand arma urmatorului, si zburand creierii celui de-al 3-lea, de al 2 metri. Imediat dupa aceea, l-a luat pe ultimul ramas in viata, de guler, si a inceput sa ii aplice lovituri brutale, in zona abdomenului, capului... Cu o violenta animalica, M isi mutila adversarul, zdrobidnu-i capul, si distrugandu-i puternice hemoragii.Momentul cand i-a dat drumul, lasand gravitatia sa termine carnagiul individual, M observa ceva intr-un buzunarel exterior al unui palton aruncate pe scaun. Negru, elegant, clar era al mafiotilor, ei neavand paltoanele pe ei. CItirea ,a ceea ce s-a dovedit o carte de vizita, l-a facut sa isi dea seama de seara precedenta, de locatia vizitata. Nu isi putea stapanii nervii cand a realizat ca a facut o mare tampenie. In clipa urmatoare ,mintea ii tresare, Samantha era in pericol!
A luat un pistol de la unul din mafioti, niste munitie, si a pornit in graba inapoi spre casa. La sosire ,o masina neagra era parcata in fata blocului, cu motorul pornit. In clipa imediat urmatoare, 2 mafioti o trageau pe Samantha, aruncand-o in masina, masina plecand prea repede ca M sa poata sa o salveze. Inca o lupta cu armele de foc!
Armele de foc au omorat lupta in spiritul onoarei si a virtutii. Nu mai e vorba de cine e cel mai puternic, flexibil, agil sau ager. Acum e vorba de cine apasa pe tragaci mao repede, si de cine are ochi mai iuti. Nu mai e confruntare personala, este ceva la fel de personal ca a transmite o emisiune radio. Armele de foc nu numai ca au omorat tot acest spirit de lupta ,si de barbatie, dar i-a omorat si pe vechii razboinici... Si totul nu pentru supravietuire sau intretinerea familiilor, ci pentru putere, opulenta, influenta...
O confruntare armata moderna se aseamana ,tactic, cu o partida de sah. Pe ture, iti muti pionii astfel incat sa nu ii lasi prada adversaruluim cate unul pe rand. M insa prefera metoda clasica. Daca s-ar putea face o comparatie fortata, el practica rugby-ul confruntarilor armate moderne! Alergare, viteza, nebunie! In graba, apasa frenetic tragaciul, imprastiind plumb fierbinte in aerul acelei dimineti. M a invatat sa foloseasca o arma de foc in Marea Britanie, cat timp a lucrat in cadrul Armatei Regale. Nu a luat parte la nici un razboi atunci, a stiut cand sa se "retraga"...dar acum nu mai era loc de compromisuri, avea o viata de salvat, si inca o viata draga lui!
In China a invatat ca mortii nu ofera informatii, asa ca un mafiot se alege doar cu un genunchi gaurit, suficient pentru a spune destinatia masinii care tocmai plecase... Vila Fabianni...baie de sange scria pe locul acela!

Of Doamne!

Cu riscul de a suna pueril, sunt revoltat! Aeara am avut parte pe Realitatea de un material care m-a lovit rau de tot in cozoroc. Cica o angajata a circului din Constanta (sau Mangalia, sau Mamaia...in fine, undeva pe litoral) a luat un pui de urs si l-a dus sa il scalde in mare. In primul rand specific ca ursuletul era tinut de respectiva doamna, nu era lasat sa zburde ca bezmeticul, iar de agresivitate nici nu se poate pune problema. Dar totusi doamna a fost amendata, si nu din cauza ca ar fi pus viata cuiva in pericol (asa cum am crezut initial). Care a fost motivul amenzii?Cica este un articol de lege, care spune urmatoarea treaba:ANIMALELE NU AU VOIE SA SE SCALDE IN MARE!!

What the fuck???? Hai sa terfelesc un pic proiectul asta de lege. In primul rand e cunoscut faptul ca circurile de pe la noi abia daca au conditii decente ca sa isi tina animalele, ca sa nu mai vorbesc ca e evidenta treaba ca un urs are mai multa blana pe el decat am eu par pe picioare. Asta inseamna ceva! Asa ca e logic ca femeia respectiva l-a dus ca sa il mai racoreasca pe bietul animal.
Acum partea a 2-a.Animalele nu au voie sa se scalde in mare. Sa intelegem ca pescarusii ,pestii, putinii delfini si toate vietatile care isi duc veacul in zona marii comit o ilegalitate. Hai sa impuscam pescarusii! Hai sa otravim marile! Fantastica idee, ma intreb cat i-a luat desteptului ala care a propus acest proiect de lege ca sa vina cu ideea asta! De ce nu omoram pescarusii? Probabil pentru ca nu au stapan care sa plateasca amenda. Of of, mai mai!
Desigur ,nepermitand animalelor sa se scalde in mare, inseamna ca marea apartine oamenilor. Ce convenabil! Televizorul chiar ne educa, am aflat si eu acum ca natura este a noastra, si putem sa ne si bagam picioarele in ea! Minunat, propun un nou proiect de lege, sa itnerzicem animalelor sa stea in padure! Sau sa stea la umbra unui copac! Pai nu e normal, animalele nu au voie in aceste locuri facute special pentru om!
Tin minte ca in clasa a 2-a, la "Stiinte", prima lectie spunea ca omul e "fiinta superioara"... Atunci nu prea stiam daca sa cred sau nu ,cel mult doar ca trebuia sa invat ce scrie acolo, ca dadeam lucrare din treburile alea. Dar acum sa fiu dat naibii daca sunt de acord cu asa ceva! Ce ne face superiori? Ca vorbim? Fantastica idiotenie, si cainii vorbesc, si pisicile, pasarile, iepurii, greierii, gandacii, pana si ramele vorbesc! A, ca ele vorbesc doar strictul necesar , si nu au conversatii gen "ce bine arati!" sau "vai ce superiori suntem noi, oamenii!" e alta problema. Dar asta tot nu inseamna ca animalele sunt inferioare!
Ce ne mai poate face superiori? Ca avem structuri sociale? Aplauze, cimpanzeii, lupii, cainii, balenele si pasarile se dau cap in cap si se ignora reciproc! Hai, mai ganditi-o un pic! A, si e foarte misto in Coreea de Nord, cea mai buna organizare sociala!
Facem lucruri frumoase? Da, recifurile de corali, tigrii, pasarile exotice si fluturii imperiali [parca asa se numeau aia care migrau cu milioanele prin State] nu se pot compara in frumusete cu mari realizari omenesti, gen razboaie, foamete, cearta, incrancenare, intrigi, dictatura, defrisari masive de paduri, distrugerea ecosistemelor [inclusiv recifurile pomenite mai devreme]... A, mai suntem si buni la creat ciuperci supra-dimensionate, alea sunt cele mai frumoase, mai ales ca fac si lumina, macar putem citi ultimul Hustler dupa miezul noptii fara sa aprindem lumina!

Daca a fi om inseamna a te umfla in pene cu gandul ca "mama ce tari suntem noi!", sa iti bagi picioarele in ea de lume si de natura, sa furi, sa inseli, sa minti, si la sfarsitul zilei sa te freci pe burta fericit ca "ai fost cool", atunci imi bag picioarele in ea de umanitate si ma fac delfin. Macar voi face sex de placere!

[-Escalada-]

Pentru cei carora am trimis link, sa stiti ca postarea "cotidiana" este inaintea acesteia, sa nu credeti ca v-am mintit cand v-am trimis link-ul :) Now ,let's get down to business!

1962. Au trecut 13 ani de la evenimentele de pe pamantul sau natal.Ii pare rau ca nu poate sa intervina spre a schimba ceva, dar asta ii va fi soarta in toti anii pe care ii va trai.Prea multe implicatii pentru el in caz ca ar dori sa intervina. Prea multi adversari cunoscuti si necunoscuti.

Este in Statele Unite, tara tuturor posibilitatilor, "a libertatii" si a oportunintatii. El a urmat prima cale. Si-a luat un apartament la marginea New York-ului si s-a angajat barman. Frumos baruletul, linistit, fara mitocani pe post de clienti, doar oameni care vin ca sa se relaxeze si sa se racoreasca. Si tot ce trebuia sa faca era sa fie politicos si sa poata lega o discutie normala. Nimic mai simplu pentru el!
Aici a intalnit oameni care mai de care mai speciali. Ziaristi, postasi, politisti...toate categoriile existente, fiecare cu povestea sa ,cu experientele sale.Anii petrecuti in salbaticie, si in lumea "salbatica" ii dadusera o imagine destul de urata asupra fiintei umane. A vazut oameni care nu puteau sa aprecieze frumusetea din jurul lor. Oameni incapatanati, care preferau ca Papa sa le spuna ce sa gandeasca decat sa incerce sa-si analizeze lumea din jurul lor cu propriile resurse...
Oamenii din zilele astea aveau altceva... Iuti, vioi, atenti la ce se intampla in jurul lor, deschisi la noi idei... Nu cu totii, desigur, dar si asta era ceva.
New York este ....un ghiveci! De culturi, mentalitati, traditii, necunoscatorul ar crede ca orasul nu apartine Statelor Unite. Uneori M se gandea la faptul ca NY ar fi trebuit sa fie capitala SUA. De ce? Teoretic, capitala este, pe langa centru administrativ/politic, si o fereastra asupra tarii a carei capitala este. Washingtonul este prea conservator. L.A. este prea exhibitionist. New York nu este la mijlocul acestei axe, are doar cate putin din toate culturile care au format poporul american. De fapt, s-ar putea si auto-guverna, atat de capabil este orasul acesta. Ma rog, alimentele ar fi de import, dar are suficiente lucruri pentru export...
Evident ca un oras de asemenea proportii nu are numai pari frumoase. Cand se intorcea acasa in fiecare noapte, avea de a face cu tot felul de "personalitati" urbane. Uneori a scapat cu bine, alteori a trebuit sa acorde niste corectii, dar niciodata cevasuficient de grav ca sa ii intrerupa placuta rutina zilnica. Nu era o rutien monotona sau plictisitoare, ci mai mult un sir de experiente noi si placute, aproape interminabile, un fel de corn al abundentei. Nu trecea in finalul careia sa isi spuna "am trait s-o vad si p-asta", intr-un mod teatral. Poate cei mai frumosi ani de cand salasuieste prin lume...
Intr-o zi de septembrie insa, firul s-a rupt. In bar intrasera 2 indivizi care nu pareau sa apartina atmosferei obisnuite. Aveau sacouri lungi, fapt care i-a amintit imediat de agentii comunisti cu care a avut de a face cu ani in urma. Dar nu pareau a fi comunisti...Dupa ce au cerut ceva de baut, cu un accent stricat italiano-american, a devenit clar cu ce avea de a face:venisera "in interes de serviciu". M si colegii sai de la bar au devenit foarte atenti la fiecare miscare a noilor clienti. Dintr-o data, tacerea se rupe:
-Ia spune baiete, vreau sa vorbesc cu cel care conduce treburile pe aicea!
Patroana nu era acolo, asa ca M prelua responsabilitatea. Era clar ce vroiai respectivii, si stia ca o sa ii refuze, nici el si nici patroana nu agreau astfel de "afaceri", cu riscurile asumate.
-Doamna Cocker nu este aici, asa ca daca aveti vreo problema, o vorbiti cu mine.
-Suntem reprezentantii unor...oameni de afaceri. Probabil ati auzit de Silvio Fabianni...
-Da, ce-i cu el?
-[usor deranjati de impertinenta lui M] Dansul va propune un mic targ...unul pe care nu il va regreta nimeni. Stiti ca orasul e periculos...Noi ne oferim, in numele domnului Fabianni ,sa va asiguram siguranta acestui mic si comod local...contra-cost, evident.
-Ce va face sa credeti ca noi nu ne putem asigura singuri protectia?
-Ce te face sa crezi ca TU o poti asigura?
-Uite cum sta treaba domnilor...Nici eu, nici doamna Cocker, si nici un angajat al dansii nu ar accepta aceasta oferta, indiferent de costul acestui "serviciu"!
-Nu ,nu, vad ca nu prea ati inteles ce....
-Ba am inteles foarte bine, iar voi va pierdeti vremea aici. Cersiti bani in alta parte!
In momentul acela, unul din mafioti intinde mana pe sub palton, in mod clar incerrcand sa scoata ceea ce in mod cert este un pistol. M observa acest lucru si scoate intr-o clipita o pusca cu alice de sub bar, indreptand-o spre capul unuia din mafioti:
-Fara trucuri de genul asta, ca nu veti reusi niciodata. Am sa va rog sa iesiti din bar ,fara scandal, da?
Mafiotii sunt pe cat de surprinsi de opozitia afisata de M, pe atat de dezarmati. Era ilogic sa incerce mai mult, din ce li se daduse sa inteleaga, puteau sa sfarseasca morti amandoi. Cel care intinsese mana pe sub palton cauta in celalalt buzuna, scotand incet o carte de vizita, pe numele lui Fabianni ,cu mentiunea "intreprinzator". Amuzant termen. Cei 2 se indreapta, apoi, spre iesire, fiind intrerupti de M:
-Bauturile nu sunt din partea casei!
In mod evident aceasta replica i-a enervat al culme pe mafioti, dar nu aveau ce sa-i faca. Erau la mana lui, el avand avantaj.Lasa o bancnota de 5$ si ies pe usa. Nu o fi fost cea mai inteligenta miscare, dar indiferent de ce ar fi facut, refuzul platii ii va fi adus invariabil si a 2-a oara...

Melancholy

Cea mai pacatoasa forma de dor. E probabil singura definitie universala asupra melancoliei. Dar totusi ne place sa ne aruncam gandurile in amintiri demult apuse. Asta ne face masochisti, nu? :)
Amintirile reprezinta singurul bun pe care il avem mereu la dispozitie, garantat si fara posibilitatea de a ne fi furate, decat cel mult prin stricarea lor cu detalii necunoscute de "subiectul care-si aduce aminte" pana la momentul dezvaluirilor, dar asta conteaza mai putin. Ne place, memoram, si cand apele se tulbura, ne refugiem in aceste momente. Uneori ni le amintim asa cum au fost, alteori le amplificam, hiperbolizam partile frumoase, deformam acele memorii transformand amintirile in "amintiri de poveste". Tot acest lucru doar din comoditate, ca sa ne facem sa credem ca de fapt ne simtim mai bine si mai impliniti, desi gradul de implinire ti-o da prezentul si nu trecutul.
De ce debitez toate aceste lucruri? Nu cred ca e greu de ghicit, am fost lovit de melancolie. Contextul este destul de amuzant in sensul macabru: am vazut la tembelizor reportaj cu un dozator de bere care a explodat, anchete, etc. Ei bine, dupa 2 cuvinte de-ale tatalul meu care sa imi explice cum e facut un dozator de bere ,mi-am amintit brusc de sifon si de la sifon am ajuns la ...copilaria mea. Ei bine ,tin minte cum ma lua mama ,cand eram un tzanc de-o schiopa, si ma ducea cu ea sa ia sifon. Tin minte si acum unde era sifonaria, acum nu stiu ce este, fix in dreptul stradutei care ducea spre Mihai Bravu. E, uneori era o coada de 2-3 oameni, alteori era liber. Unii erau cu sticlele alea groase si cu plasa, altii erau cu sticle de plastic. Dar ce are amintirea asta atat de "amintire"? Cand turna sifonul in sticle, se vedeau in rezervoarele din spate cam ce se intampla, cum apa incepea sa se miste, cum bulele de aer incepeau sa se unduiasca, si cum rezultatul intra in sticle. SI totul era atat de fascinant, incat ma uitam vrajit la tot acest proces fizic. Unul din putinele locuri unde ma duceam de buna-voie, de felul meu nu prea aveam abdare mai de nimic.
Acum cand stau sa ma gandesc, nu prea mai sunt sifonarii. Apa minerala le-a cam omorat afacerea, desi am inteles ca mai exista pe alocuri astfel de locatii. Fassssss! M-a lovit melancolia, nu e foarte comfortabil sa stiu asta :D

[-Durata-]

Si intradevar a avut o eternitate de asteptat, in limita posibilitatilor temporale.A trait in toata istoria umana ,scrisa si nescrisa, cunoscuta si tainuita, a vazut lucruri care au ajuns legende, a trait evenimente care au devenit mituri.
Intr-un fel si-a dat seama de ce unele lucruri nu mergeau in viata contemporana cum trebuie, ce ar fi putut sa fie reparat, ce trebuia schimbat. Dar nu a facut nimic legat de asta. De ce? Daca schimba ceva, nimic nu ar mai fi fost la fel, isi risca pana si propria viata, putand sa nu se mai fi nascut intr-un viitor alternativ. Scopul lui era mai presus decat lucruri gen soarta umanitatii sau binele tuturor. El vroia raspunsuri si fapte, nimic altceva. Egoist, dar practic.

A invatat multe lucruri in tot acest amar de vreme. Si-a descoperit noi limite ale puterilor, noi tehnici, noi mentalitati. A inceput sa inteleaga lumea si universul asa cum i-a fost dat sa il inteleaga. Dar poate cea mai utila experienta a fost in Asia. Acolo a salasuit multe secole, deprinzand tainele lumii.Acolo a descoperit ca lumea este plina de energie, care e gata oricand sa fie manipulata. Da, telekinetica, telepatie, portile interdimensionale, toate au intrat in repertoriul calitativ al lui M. Nici una nu a fost dusa la perfectie, lucru greu de infaptuit pentru un om care pe langa aceste lucruri a invatat cum sa traiasca in aproape orice mediu natural, tehnici de lupta sau chiar cum sa conduca economia unei asezari. Da, a facut multe lucruri in toti acesti ani, a navigat mari, explorat prin desisurile africane...amuzant este ca nu s-a folosit de puterile lui
pentru a omori pe altii...De fapt e curios, ce a vazut el despre natura umana l-a invatat ca omul e predispus la violenta egoista si fara sens. Unii ar omori si pentru o felie de paine... Mereu a fost surprins de faptul ca oamenii au reusit sa se dezvolte atat de extensiv cu asemenea gandire.

Dar totul s-a schimbat. 1949, un sat din Subcarpati. A numit acest loc "acasa" de 10 ani. Tensiunea plutea de un an de zile: incepuse vanatoarea anti-comunistilor, iar M impreuna cu 3 localnici asta erau. El tinea foarte mult la colectivul satului, asa ca nu a putut ramane indiferent cand a vazut masinile negre venind: cineva din sat ii turnase! Stia ce trebuia sa faca insa. S-a dus si si-a anuntat companionii sa isi ia familiile si sa se duca in munti alaturi de ceilalti. El era singurul fara familie.Oricat de mult si-a dorit asa ceva, stia foarte bine ca acestia ar fi murit cu totii iar el ar fi ramas singur.
A intrat in intampinarea lor, ca sa castige timp pentru ceilalti. Nu l-a surprins faptul ca a fost recunoscut instantaneu, sau ma rog, recunoscut dupa documentele pe care si le-a facut, ca sa ii fie mai usoara integrarea in societate. 2 oameni l-au prins de ceafa si l-au trantit cu fata de capota masinii, fiindu-i puse catuse, in timp ce un lacheu turuia niste acuzatii in mare parte fabricate sau fara baza. Nu urma sa aiba un proces, trebuia sa fie rapid ca sa scape in viata, deoarece nu stia daca viata eterna acoperea si eventuale abuzuri asupra organismului sau. In momentul cand il bagau in masina, a auzit tipete. Erau camarazii sai, tarati in directia lor. In momentul acesta adrenalina a inceput sa-i curga prin sange. El nu avea forta musculara, dar putea sa faca lucruri care necesita asa ceva, cum ar fi ruperea catuselor metalice, deoarece atinsese capacitatea de a manipula materia la nivel molecular, creeand fisuri in materialul initial dur.Agentii au fost luasi prin surprindere, gorilele care tocmai il infigeau in bancheta din spare nemaiavand timp suficient sa-l evite pe M cand se intorcea inspre ei. Loviturile sale de pumn aveau forta, trantindu-i pe amandoi pe jos ,ocazie buna pentru a lua mitralierele de sub sacourile lor.
Nu mai avea timp sa se gandeasca la faptul ca el nu omorase niciodata pe nimeni, trebuia sa-i scape pe oamenii aceia.Agentii comunisti picau ca secerati ,unul dupa altul. Ei nu au tras nici un foc. Nu a asteptat sa ii intrebe pe camarazi de sanatate, s-a repezit la ultimul agent care mai respira.Normal ca nu vroia sa ii spuna nimic, dar paltonul avea multe buzunare care abiau asteptau sa dea informatiile necesare.
-Cine ne-a turnat?
-Popa! Ma duc acum dupa el! Voi duceti-va cu restul, nu mai e sigur pentru voi sa stati aici.
-Bine,dar tu de unde ai invatat sa faci treburile alea?
-Pai...calitati innascute as putea spune [zambind]... Hai, duceti-va! Si aveti grija de voi si de familiile voastre, ca pe mine nu ma mai veti intalni.
-Pai cum asa, nu vi cu noi?
-Vad cu popa ce aflu de la el!

Ei erau nedumeriti, iar camarazii lui aveau priviri suspicioase, usor speriate. Nu stiau aceasta latura a lui, si le era teama sa o afle.M se duce cu pasi grabiti spre casa preotului. Satenii erau iesiti in strada, alarmati de focurile de arma. Lui nu ii pasa de itnrebari, trebuia sa ajunga la preot! Casa lui era in afara satului,asa ca satenii nu aveau sa deranjeze discutiile. A avut noroc, preotul inca era acolo.
-Surprins sa ma vezi? [repezindu-se la preotul care incerca sa fuga]Ia spune tu de ce ne-ai turnat! Sau sunt prea direct? [aruncandu-l peste masa din bucatarie]
-Ce faci M, cum poti sa dai intr-un preot? Ai innebunit, de unde ai ideile....
-Ia nu ma mai lua de fraier, stii foarte bine, tu ai trimis nota aia informativa, sa vina sa ne aresteze. Tocmai tu, dintre toti oamenii, sa ne trimiti la moarte in halul acesta?

M nu vroia raspunsuri. Avea doar furie inauntrul sau. L-a lovit pe preot cat putea de tare, si de ce nimerea. Dupa minute bune si-a dat seama ca nu mai misca. A omorat un preot. Un preot corupt insa. Dar mai bine asa, decat sa vina Ana Pauker cu o armata care sa rada satul... Dar fapta lui nu ii mai permitea sa ramana i nsat, ar fi fost linsat. Asa ca a luat calea padurilor, plecand si cautandu-si alta destinatie. I-a parut rau sa paraseasca satul in modul acesta ,dar ceva tot trebuia sa se intample.
Zilele care au urmat au fost destul de tensionate. Soldatii au impanzit zona, iar M nu a putut face altceva decat sa riposteze. Nu mai simtea retinere, nu mai simtea remuscare, lucru care l-a cam speriat. Incepea sa simta o noua senzatie, una intunecata, care parca ii soptea cuvinte diabolice la ureche. Sa fie natura lui criminala? A trezit-o la viata? Dar nu avea timp sa se gandeasca, soldatii inca il urmareau, singura lui scapare fiind sa-si croiasca drum prin ei in afara padurii, si sa paraseasca tara. Nu mai putea sa duca o viata normala aici in conditiile comunismului.
Dupa 2 saptamani, muntii erau in spatele lui, impreuna cu cadavrele celor cazuti. El era intreg, pregatit de ce il astepta la vama si dincolo de ea...

Cruising

Inainte de toate, as fi postat daca de miecuri pana duminica nu mi-ar fi intrat netul pe butuci. Ce am facut in acest interval de 6 zile de la ultima postare? Multe si interesante, intr-un fel de a o spune.
Pai fratele meu s-a intors de la mare, si da semne ca vrea sa se apropie de mine. Insa operatiune o cam da in butuci, dupa faza de sambata...toate la timpul lor insa!
Da, sambata am mers la filmul Transformers. Inainte de toate singurul lucru care m-a facut sa imi amintesc de existenta desenului animat a fost o secventa Robot Chicken, cu un Optimus Prime facand un control al prostatei si murind de cancer! "Using the whole hand doc?" Deci nu prea stiam cu ce se mananca serialul.
Ei bine, filmul este de actiune, si este chiar placut de vizionat. Are suficiente momente amuzante , foarte placute (am mai zis asta oare?), la care se adauga efecte foarte speciale, si o poveste care te tien cat de cat in priza. Am aflat de pe prietenul Wiki ca vocea din film a lui Optimus e chiar cea originala, ca sa vezi! Eu ii dau 7,65 filmului, din punct de vedere al "criteriului meu",aplicat la orice film, insa ca film de actiune este 9,2. Ca o mica nota personala ,daca vedeam 300 in cinema, nu mai ma duceam ani de zile ,ca sa se amelioreze paguba! Dar Transformers asta ar fi ameliorat cam 30% din ea :>
Dupa aia am mers la tereasa la Backstage. Pe langa conversatiile mistocaresti [cum sa nu razi cand unul devine foarte atent la auzul numelui unei fete- fata fiind destul de edgy si nefiind o frumusete de 90-60-90], si amuzatul pe seama gandacilor zburatori, cu bonus in mirosul EXECRABIL a fumului tigarilor "aromate", bleah!, am avut parte si de o oarecare surpriza. Daca il stiti, Radu Naum a luat loc la o masa, fumand o tigara nearomata [Slava Domnului pentru asta, nu mai rezistam la o a 3-a serie!], cu un Becks pe care nu l-a terminat si cu un ziar intr-un format nemaivazut de catre mine [da, eu marele cititor de ziare], vorbind vreo 2 minute si la mobil despre lucruri la care nu am fost atent [poate as fi ascultat, dar discutiile noastre escaladau in umoristica]. Dar omul pare foarte asezat si la locul lui, impresie pe care o da si pe sticla. Cam trist omul, dar ce sa-i faci...
Drumul de intoarcere spre casa a fost foarte...urat. A inceput o cearta in care orice spuneam eu nu aveam dreptate, ci prietena lui, desi eu mi-am recunoscut vina ca as fi spus glume nelalocul lor, dar de unde sa imi dau seama ca s-ar fi suparat atat de tare? In fine, mi-a aratat exact ce stiu de la el, e un incapatanat fara margini, si faptul ca ia apararea altcuiva nu ma mira, tot timpul am fost pus in postura asta. Tot ce pot spune este ca niciodata nu vom avea o relatie 100% normala de frati, tocmai din cauza faptului ca el nu isi recunoaste niciodata vina, desi isi da seama de acest lucru. Pacat, dar mai trist e ca anul nu s-a terminat pentru mine...
Intentionam in zilele acelea sa ii scriu ghidului si sa ii spun pe larg ce si cum legat de neramanerea mea in grupul montan, pentru ca sincer nu vreau sa creada ca am ceva cu el sau ca ma retrag c-as fi genul acela de om care are o pasiune in a se retrage de oameni, sincer cand am fost in sambata anterioara la reuniune si m-a intrebat ce ma deranjeaza, a fost oribil sa-i spun un fleac. Da, momentul acela m-a dat peste cap rau rau de tot, multe amintiri mi s-au rascolit, foarte neplacut.Norocul meu ca Fifi m-a inteles, chiar daca a trebuit sa scriu un roman intreg de evenimente recente petrecute in viata mea, dar nu conteaza asta, ci faptul ca m-a inteles si ca a fost de acord cu mine, fie si cu jumate de inima. Ii sunt recunoscator ei pentru lucrul acesta oricum. Am aflat ca i-a explicat pe scurt cum sta treaba, si m-a inteles dansul, partea buna e ca daca imi fac curaj sa ii spun, imi va fi mai usor. Macar atat.
Cel mai dezarmant lucru...pai aveam impresia ca "mama cat am de facut cand imi revine netul!", ziceam ca stau cu orele pana imi termin chestiile....juma de ora mi-a luat! Aia e toata viata mea, juma de ora de navigat...Gandesc stramb, dar si mai rau ma doare ca nimeni nu a paut afectat de lipsa mea, nici un mesaj, nimic...dar in fine, asta e o aiureala la mine in cap, nu ceva logic si rational, dar tot arata intr-o proportie faptul ca nu prea sunt apreciat...offff, faza asta m-a deprimat rau de tot, duminica eram varza.
Si in concluzie, 2007 nu mi s-a terminat. Exact ce imi trebuia mie!

[-Etern-]

Cand se trezeste, era deja zi. Nu avea idee cat a ramas inconstient, dar nu il mai
interesa notiunea timpului, stia ca va putrezi in salbaticie, fara sanse de a se intoarce in timpul potrivit...asta daca ce i-a spus era adevarat de al bun inceput...
Si-a amintit ce l-a pus la pamant:fragmente de piatra, care au zburat la viteze foarte mari. Cauta prin imprejurimi, si vedea bucati destul de consistente, unele chiar ascutite. Nu a inteles cum a supravietuit, cand pune mana in zona in care credea ca s-a lovit, nu simtea nimic anormal. Continuand cautarea, gaseste si o bucata plina de sange, ascutita, cu forma de pumnal. Asta l-a lovit pe el! Dar dimensiunile si forma acestei pietre ar omora pe oricine la viteza pe care a avut-o in noaptea aceea... Trebuia sa-si vada fata, poate nu a verificat cum trebuie... Asa ca luase piatra si cautase ceva care sa reflecte...apa, un lac mai precis. Sau un iaz, orice care sa stea!
O ia de-a langul unui rausor, e singura solutie. Drumul era oarecum abrupt, dar privelistea merita, copaci inalti cat poate cuprinde privirea, aer mai mult decat proaspat. Nu e zona de munte, in dupa vale se prelingea o campie nesfarsita, dar toate acestea nu faceau drumul mai putin abrupt.
Dupa cateva ore de plimbat si admirat peisajele a gasit si iazul pe care il astepta. Cand s-a aplecat ca sa-si vada fata a ramas nedumerit:nici o urma de lovitura! In momentul acela s-a asezat in fund si a incercat sa rezolve aceasta enigma. Dar chiar a fost lovit de bucati de piatra, mai exact acea bucata de piatra pe care a bagat-o in buzunar. Sange nu mai avea de unde sa fie pe piatra, e clar acea bucata de piatra i-a intrat in frunte. Insa intrebari gen "de ce nu am nici o urma?" nu pareau sa aiba nici un fel de solutie.
Si-a inceput sa isi simta stomacul cerandu-si portia, lucru care trebuia remediat cat mai repede. Dar ce sa manance? Nu era tocmai supravietuitorul care sa-si faca documentare pe tema asta. Singura idee care putea sa-i vina in minte era sa coboare la vale, si sa vada ce poate gasi, insa decizia lui s-a dovedit fructuoasa. La propriu, a gasit meri burdusiti cu fructe! Mari, rosii si zemoase. O singura problema insa: nu ajungea la ele!
Dupa cateva momente de zabovit, si-a amintit ca el poate sa faca lucruri pe care nu le mai facuse vreodata. Da, cataratul in copaci este o provocare pentru el. Sau era, cel putin. Oarecum spre surprinderea lui, catararea este nici usoara si nici dificia. Asa ca se urca incet, calculat, si atent la fructele rosii. II era foarte foame, asa ca avea de gand sa se infrupte! Dar le ia pe rand, una cate una. Erau si tari, mere de cea mai buna calitate! Aproape ca le manca de pofta ,nu ii mai pasa daca i-a trecut foamea sau nu.
Ajunsese la al 9-lea mar, dar dintr-un anume motiv, nu putea sa il smulga de pe craca. Tot tragea si nu reusea nimica. Si-a amintit de piatra, care avea o muchie ascutita, ce nu foloseste omul cand n-are cutit?:) Scosese piatra, si prinde marul de la baza, folosind piatra pe post de cutit. In momentul de fata, el se rezema doar in picioarele sale. Insa calitatile sale de cutitar nu excelau, dovada stangacia cu care s-a apucat sa taie codita care tinea marul agatat de copac. Tragea si tot tragea, si dintr-o data marul s-a desprins,piatra a alunecat, taindu-l pe mana stanga cu care tinea fructul, iar el s-a dezechilibrat, cazand din copac. Imediat se uita la mana sa vada gravitatea taieturii, era destul de adanca. Spre norocul sau, un rau curgea la cativa zeci de metri de mar, asa ca se duce repede inspre acolo ca sa curete rana. Macar atata prim-ajutor sa stie. Dar cand ajunge la rau, rana disparuse..."Ce naiba?...." erau singurele cuvinte care ii treceau prin minte. Intai aia de pe frunte si acum asta!
Dar...acum s-a taiat in piatra, ca si atunci... Ii venise o idee, un test! Luase piatra si face o mica taietura in podul palmei. Un firicel de sange incepe sa iasa, insa nu pentru mult timp. Rana se inchisese! Asta s-a intamplat si cu cealalta rana! Dar nu intelegea de unde a capatat acest mic "har", de care incetul cu incetul isi da seama ca este un mare har.
El insa nu trage concluzii pripite niciodata. De aceea luase o pietricica de rau si si-a mai aplicat o taietura, care insa s-a inchis cu aceeasi viteza. De unde poate sa aiba acest har? Barbatul misterios nu i-a dat asa ceva, mai mult chestii legate de reactii si cunostinte generale. Atunci? Se intorsese la copac, si ia in primire marul, la fel de gustos ca si cele anterioare. Dupa ce l-a terminat, se urca inca o data, pentru un ultim mar. De data asta e mai atent, extrage marul fara nici o problema. In timp ce manca i-a venit inca o idee...Daca ar taia marul cu piatra? Face operatiunea, si se uita atent la mar...incepea sa se refaca, inclusiv partea mancata!Piatra e de vina! Arunca marul si ia la rand orice lucru organic care poate fi taiat. Iarba, crengi, frunze, mere, toate reactionau la fel, isi refaceau structura doar dupa ce erau taiate cu piatra. Daca erau taiate cu orice altceva, nu se intampal nimic,iar dupa ce erau taiate cu piatra, orice viitoare taietura sau paguba realizata cu orice altceva erau reparate... Piatra asta i-a dat darul nemuririi? Isi daduse seama ce ar putea insemna asta!
Nemurirea a fost dintotdeauna obsesia oamenilor, toti au dorit-o, fara sa stie ,sau ignorand cealalta fateta a monezii. Pentru el viata eterna inseamna ca va ramane pentru intotdeauna aici. Cati ani va trebui sa astepte pana sa dea de picior de om! Cati ani va trebui sa astepte pana sa ajunga din nou in timpurile sale!
Trecerea anilor i-au confirmat suspiciunile: viata eterna... Asat inseamna o eternitate in singuratate totala. Dar inseamna si o singuratate sa se pregateasca pentru razbunare...

[-Cronos-]

Toti cei prezenti in camera incep sa se agite. "Trageti in el odata!" striga mafiotul inspaimantat. Trebuia sa dea ordinul mai devreme!
Pana acum in ochii lui M se vedeau sensibilitate ,gandire si bunatate. Dar acum, privirea lui s-a schimbat. Sete, ambitie, determinare nebuneasca! Uriasul adormit tocmai si-a revenit din somn!
Dar pana la urma, din ce s-a trezit? In ce s-a trezit? De ce totul are un scop acum? De ce totul are logica? De ce totul se leaga? Viata nu este o serie de intrebari existentiale? Viata nu te lasa sa te intrebi care sunt caile sale? Daca toate aceste intrebari lipsesc dar setea inca ramane, inseamna ca omul acela are o misiune. Misiunea lui M? Ei bine raspunsul se gaseste in nebuloasele timpului.
El nu este ceea ce pare. Tine minte de parca ar fi fost ieri, cum era doar un copilas, si noaptea tarziu i se deschide o poarta in fata ochilor Se uita uimit nestiind ce este, dar curiozitatea de copil a invins si a pasit in necunoscut. Nu regreta nici acum acel moment, acel moment i-a schimbat permanent viata si scopurile sale, desi la varsta aceea nu prea cunostea asa ceva. Da, avea 15 ani deja, era mare poate, dar ignorant ca restul.
Pasul prin acea poarta putea sa-l duca in multe locuri, din ce a invatat el mai tarziu. Unele duc in alte locuri, altele duc in alte momente, altele duc in alt plan... Unde l-a dus aceasta prima poarta din viata sa? Nu stia, ajunsese intr-ul loc pustiu, in natura, fara nici un fel de reper sau lucru care sa ii indice locatia. Cand s-a uitat inapoi, acea ,pe atunci, misterioasa fereastra disparuse. Reactia lui a fost ca a oricarui copil, s-a speriat, a inceput sa alerge de colo-colo, cautand o cale inapoi, sfarsind cazut in genunchi cu obrajii inrositi de lacrimile ce se prelingeau pe pielea lui inca fina. Minute bune de plans au trecut pana cand o voce misterioasa il intrerupe:
-Nu mai plange M, nu ai de ce sa-ti fie frica...
-Cine esti? Vreau acasa, nu imi pasa!
-Nu te teme.
Ciudat a fost faptul ca cuvintele acestui om msiterios, desi nu erau credibile, aveau un efect masiv asupra lui M, calmandu-l imediat.
-Unde suntem?
-Toate la timpul lor.
-Cum adica?
-Ai multe de invatat inainte sa ai nevoie sa stii unde esti acum.
-De ce?
-Hehe...tu esti aici cu un scop M, un scop pe care nici nu il banuiai!
M avea incredere in acest om, desi era un strain total
-Si care este scopul meu? Sau care e scopul tau?
-Ei bine draga M, probabil ca stii faptul ca totul se reduce la echilibru, nu-i asa?
-Da, principiul universal valabil.
-Tu esti ce trebuie sa aduca echilibru!
-...tu iti bati joc de mine, nu? Cine sunt eu? Bine ca nu trebuie sa salvez lumea!
-E imposibil sa salvezi toate lumile!
-Cum adica? E mai mult decat o lume?
-Stii cu ce ai venit? I se spune poarta. Cu ea infrangi regulile spatiului, a timpului sau a dimensiunii. Exista o infinitate de lumi, fiecare diferita si cu regulile ei.
-Pai si atunci unde suntem? Intr-o alta dimensiune?
-Nu alta dimensiune, suntem in trecut, cam prin 5000 inainte de Hristos, e irelevant acest lucru! Ce conteaza este ca trebuie sa te pregatesc pentru ceea ce te asteapta...
-Stai o clipa, nu te cred! Nu are cum sa fie adevarat ce spui tu aici, gogomanie ca asta nu am mai auzit!
-Nu ma crezi? Ia fi atent aici!

In momentul acela mintea lui M incepuse sa fie invadata. Fara dureri, fara spasme, pur si simplu invadata de un flux de informatie, ca si cum ii era scrisa informatie pe creier. Acele informatii insa erau mult superioare celor cunoscute de restul omenirii, de la telepatie, telekinetica, pana la cititul mintii, sau aptitudini fizice deosebite, reactii mult crescute.
-Ce zici acum?
-....Cum ai facut asta? Nu e real ce se petrece...!
-O, ba este! Ce am facut eu este telepatie, cu singura diferenta ca eu nu am citit de pe mintea ta, ci am scris pe ea. Dupa cum simti si tu, ce te-am invatat in fractiunea asta de secunda e mult mai mult decat ani de invatamant si antrenament.
-Adica eu pot sa fac tot ce cred eu ca pot face?
-Da. Incearca! Vezi craca aceea prabusita? Ridic-o!
M vedea acea craca, probabil cazuta de vreun an-doi, este acoperita de muschi. Surprinzator este ca desi un copac este un tot unitar si prezenta lui in natura este fireasca, fata de multe alte realizari naturale sau artificiale, bucatile sale sunt aceeasi parte integranta a mediului din care fac parte. Creanga cazuta nu este ca o bucata de tigla desprinsa din acoperis. Devine una cu noul sau mediu, cu cativa metri mai jos, poate devine casa unei fapturi, poate devine materia prima a alteia... Dumnezeu le-a gandit pe toate, nu?
Succesul telekineticii sta in vointa, ca in orice alta activitate mentala. Vointa si cunoastere.Creanga nu se va misca singura, nu! Creanga se va ridica pentru ca M vrea sa o ridice, cuprinzand-o cu o pereche de brate imaginare, urnind-o de la nivelul solului.Si asta si facut. A inceput sa creada...
-Vezi ca nu e asa de greu? Poti face orice iti propui ,atat timp cat ai grija sa faci acel lucru cum trebuie de la inceput pana la sfarsit. Numai asa poti spera sa ai succes!
-Sa ma lamuresc.Eu sunt aici pentru a invata sa echilibrez universul,dar tu ce scop ai?
-Sunt un om rational, un univers echilibrat este un univers in care se poate trai sigur!
-Dar atunci de unde cunosti toate aceste lucruri?De unde?
-Puteri superioare noua doresc acelasi lucru ca si mine, si mi s-a asternut destinul pe care il am. Asa cum si pentru tine a fost asternut... Gata pentru azi, timpul pentru odihna, maine va fi o zi la fel de extenuanta, daca nu chiar si mai si!
M asculta sfatul cu iz de ordin, vroia sa isi aseze ideile mai bine in cap. Cauta un petic de iarba, aproape de un parau, si ia loc. Sunt lucruri pe care nu le intelege in toata aceasta treaba, cum ar fi de ce a fost el ales pentru aceasta "echilibrare". Dar stia ca a 2-a zi urma sa ii fie explicat in detaliu ce si cum, asa ca acum isi facea griji doar sa aiba un somn linistit.
In timpul noptii insa un zgomot il trezeste. Era o poarta! Se ridica repede in picioare si se indreapta spre sursa de sunet. Portile nu au culori bien definite, depinde de ce e pe partea cealalta, de data asta insa munca lui M era usurata de faptul ca poarta era luminoasa. Il vede pe acel barbat misterios cum se indreapta spre poarta, si incepe sa il strige, inutil isna deoarece el isi continua drumul. Insa ,cu cateva clipe inainte sa treaca poarta, se intoarce catre M...si il priveste cu batjocura. L-a pacalit! Va trece poarta si il va lasa aici! M nu stie inca sa deschida porti! Dar se poate razbuna, ridica o piatra si o azvarle inspre acest om cu motive ascunse. Spre surprinderea sa, nu il loveste, deoarece cu o viteza remarcabila, trage cu o unda bizara in acea piatra, spargand-o, bucati din acea piatra sarind ca bucati de srapnel, lovindu-l pe M in frunte, aruncandu-l la pamant, inconstient.